Interpretarea legii civile

INTERPRETAREA LEGII CIVILE

1. Necesitatea interpretarii legii apare fie atunci cand insisi termenii folositi de legiuitor sunt ambigui, sau cand sensul exact al dispozitiei normative nu reiese destul de clar din termenii folositi, fie cand norma juridica generala trebuie aplicata la un caz particular atipic. In toate cazurile, interpretarea legii este o operatie logico-juridica rationala de lamurire si explicare a continutului si sensului normei, in scopul unei juste aplicari.

2. Interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala. Dupa organul care face interpretarea legii civile, aceasta poate fi:

Interpretare oficiala, realizata de un organ de stat indreptatit sa faca aceasta interpretare; sunt interpretari oficiale, dupa caz:

Interpretarea autentica, data de insusi organul care a edictat norma supusa interpretarii (Parlamentul, Guvernul etc.);

Interpretare judiciara, data de instantele judecatoresti cu prilejul aplicarii normei la situatii juridice concrete, cu ocazia solutionarii litigiilor supuse competentei acestor instante.[1]

Spre deosebire de interpretarea autentica (sau generala), care este obligatorie pentru toata lumea (avand aceeasi forta juridica obligatorie ca si legea insasi pe care o interpreteaza), interpretarea judiciara (sau cazuala) este obligatorie numai in speta respectiva, adica numai pentru partile litigante si succesorii lor in drepturi, precum si pentru organele de stat chemate sa puna in aplicare hotararea judecatoreasca respectiva.[2]

Interpretare neoficiala, este facuta de persoane care nu au calitate oficiala de organe ale statului si deci interpretarea data de ele nu are forta obligatorie a interpretarii oficiale (dar ea se impune, adesea, organelor de aplicare a legii datorita fortei de convingere a argumentelor pe care se bazeaza). Astfel este interpretarea doctrinara, facuta de catre specialisti: profesori, cercetatori, etc., in studiile lor stiintifice.[3]

3. Interpretarea literala, extensiva sau restrictiva. Dupa rezultatul la care se ajunge, interpretarea poate fi:

Interpretarea literala (sau stricta), in urma careia textul de lege se va aplica strict la situatiile avute in vedere de legiuitor, asa cum pot fi ele determinate prin expresiile folosite in text.

Art. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede ca 'Terenurile de orice fel, indiferent de destinatia si titlul pe baza caruia sunt detinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al Romaniei'. Interpretand acest text, si ajungand la concluzia ca el se aplica absolut tuturor terenurilor situate in interiorul frontierelor de stat ale Romaniei, fara nici o exceptie, facem o interpretare stricta sau literala.

Interpretarea extensiva este aceea prin care se ajunge la extinderea sferei situatiilor juridice carora li se aplica legea, fata de sfera care pare sa rezulte din termenii folositi de legiuitor.

- Art. 53 din Legea nr. 10/1968 (azi abrogata) prevedea ca statul sprijina proprietarii care 'nu locuiesc' in locuintele lor sa se mute in acestea (in anumite conditii); atat jurisprudenta cat si doctrina au interpretat acest text in sens extensiv, adica nu numai in favoarea proprietarilor care nu locuiesc deloc in locuintele proprietatea lor, dar si in favoarea celor care ocupa partial aceste locuinte (dar nu locuiesc in intreaga locu­inta) si cer extinderea dreptului lor de folosinta locativa asupra intregii locuinte (in limitele prevazute de lege).

- Art. 31 din Legea nr. 58/1974 (de asemenea abrogata) era interzisa dobandirea terenurilor intravilane prin 'acte juridice', fiind ingaduita numai dobandirea prin mostenire legala; atat jurisprudenta cat si doctrina au interpretat extensiv textul, considerand aplicabila interdictia si la dobandirea prin uzucapiune (desi, stricto sensu, uzucapiunea este un "fapt juridic", iar nu un 'act juridic' - singurul mod de dobandire la care interdictia legii se referea in mod expres); de asemenea, s-a considerat ca permisiunea dobandirii prin mostenire legala trebuie extinsa si la dobandirea prin actul juridic al testamentului, atunci cand legatarul instituit era in acelasi timp si mostenitor legal, chiar daca in acest caz el dobandea nu prin mostenire legala (cum permitea legea), ci prin act juridic; etc.

Interpretarea restrictiva este aceea prin care se ajunge la aplicarea legii la o sfera de situatii juridice mai restransa decat aceea care pare sa rezulte din termenii folositi.

Potrivit. art. 5 din Legea nr. 4/1973 (in prezent abrogata), cetatenii puteau avea in proprietate personala o singura locuinta pentru ei si familiile lor; insusi legiuitorul a prevazut, in alineatul urmator, ca termenul de 'familie' utilizat se refera la sot, sotie si la copiii lor minori, deci nu la intreaga familie, care poate cuprinde - in sensul literal al cuvantului - si alte persoane.

Legea nr. 5/1973 (de asemenea abrogata intre timp) prevedea ca un chirias poate fi evacuat din locuinta daca face imposibila convietuirea altor locatari; jurisprudenta, aprobata de doctrina, a interpretat restrictiv textul, aratand ca el nu poate fi aplicat in relatiile dintre soti, neputand fi evacuat din locuinta conjugala un sot, chiar daca prin comportarea lui face imposibila convietuirea celuilalt sot in aceeasi locuinta.

4. Metodele de interpretare. Indiferent de organul sau persoana care face interpretarea si indiferent de rezultatul la care se ajunge, interpretarea legii se poate face dupa una sau mai multe dintre metodele cunoscute[4], si anume:

Interpretarea gramaticala, care se face dupa sensul cuvintelor folosite de legiuitor si modul cum sunt ele asezate si legate in fraza. Uneori trebuie tinut seama de faptul ca in limbajul juridic anumite cuvinte au un inteles specific, diferit de sensul obisnuit din limba literara sau vulgara. Astfel de ex., in sens strict, 'tert' inseamna 'al treilea', dar in dreptul civil sunt 'terti' toti ceilalti, in afara partilor contractante (sau in afara titularului dreptului real); tot astfel, in dreptul civil, prin bun 'imobil' intelegem nu numai bunurile prin natura lor nu sunt miscatoare, dar si cele mobile prin natura lor, dar destinate de proprietar sa serveasca pentru totdeauna uzului unui nemiscator (de ex. scara mobila de acces la podul casei, uneltele agricole si animalele de tractiune destinate lucrarii pamantului, etc.), precum si drepturile la actiune (bunuri incorporale) referitoare la lucruri imobile (de ex. actiunea de revendicare);

Interpretarea logica este aceea care se face dupa anumite re­guli rationale numite argumente. Cele mai frecvent utilizate in inter­pretarea legii sunt:

q      argumentul a pari (sau de analogie);

Potrivit art. 20 C. fam., 'casatoria incheiata impotriva dispozitiilor privitoare la varsta legala nu va fi declarata nula daca, intre timp, acela dintre soti care nu avea varsta ceruta a implinit-o'. Din aceasta prevedere legala, jurisprudenta si doctrina au dedus ca si in cazul altor situatii asemanatoare - in care cauza nulitatii unui act juridic dispare pe parcurs - trebuie adoptata aceeasi solutie. Astfel, s-a decis ca nu mai poate fi declarata nula nici casatoria incheiata cu un strain, in lipsa autorizatiei prealabile cerute de art. 134 C. civ., (astazi abrogat), daca intre timp (adica dupa incheierea casatoriei, dar inainte de ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de constatare a nulitatii ei) s-a obtinut autorizatia ceruta.

q      argu­mentul a fortiori;

Din faptul ca legea civila permite si reglementeaza posibilitatea dobandirii prin uzucapiune a unui drept real de proprietate, cu atat mai mult trebuie admisa posibilitatea dobandirii pe aceasta cale a unui dezmembramant al proprietatii, ca uzufructul sau abitatia. (Argumentul 'a fortiori' este exprimat si de adagiul latin 'qui potest plus, potest minus' - cine poate mai mult, poate si mai putin).

q      argumentul per a contrario;

Din textul art.8 C. fam. - potrivit caruia 'in timpul tutelei casatoria este oprita intre tutore si persoana minora ce se afla sub tutela sa' - se poate deduce ca, dimpotriva, o asemenea casatorie este posibila dupa incetarea tutelei, sau dupa ce 'persoana minora' a implinit varsta majoratului. (Adagiul latin care exprima acest tip de argumentare este 'qui dicit de uno, negat de altero' - bineinteles, atunci cand 'tertio non datur').

q      argumentul ad absurdum (sau prin reducere la absurd) etc.

De exemplu, prin art. 12 din Decretul nr. 144/1958 (azi abrogat), s-a reglementat posibilitatea executarii silite, in natura, a promisiunii de vanzare-cumparare, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti care tine 'tine loc de contract' autentic, cu conditia - printre altele - de a se fi respectat modalitatile de plata a pretului convenite de parti. Prin interpretarea textului, s-a decis ca aceasta conditie se cere numai atunci cand reclamant este cumparatorul, dar nu si atunci cand reclamant este vanzatorul, caci ar fi absurd sa admitem solutia contrara, adica sa ingaduim cumparatorului parat sa paralizeze actiunea vanzatorului prin simpla incalcare a obligatiei sale (a cumparatorului) de a plati pretul in modalitatea convenita.

In dreptul civil exista si cateva reguli specifice de interpretare, exprimate, in doctrina, prin formularile:

exceptiile sunt de stricta interpretare ('exceptio est strictissimae interpretationis');

Potrivit art. 142 C. fam., 'cel care nu are discernamant pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale ori debilitatii mintale, va fi pus sub interdictie'. Intrucat capacitatea de exercitiu este regula, iar incapacitatea (la care se ajunge prin punerea sub interdictie) constituie exceptia, s-a admis unanim ca textul este de stricta interpretare si nu poate fi extins prin analogie si la alte situatii asemanatoare; asa fiind, numai cei bolnavi de alienatie sau de debilitate mintala vor putea fi pusi sub interdictie, iar nu si cei al caror discernamant lipseste sau este diminuat din cauza altor boli, ori din cauza batranetii, ori din cauza alcoolului sau a drogurilor etc. (pentru acestia exista alte mijloace de ocrotire - curatelele - care nu implica lipsirea lor de capacitatea civila de exercitiu).

- legea speciala deroga de la cea generala ('specialia generalibus derogant');

Art. 27 alin. 1 din Constitutie dispune ca 'Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul sau in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia'. Alineatul 2 al aceluiasi articol enumera insa cateva situatii in care 'se poate deroga prin lege' (speciala) de la acest principiu constitutional; legile (speciale) ce vor fi adoptate in acest sens vor deroga, deci, de la legea generala care este Constitutia.

- legea generala (noua) nu deroga de la cea speciala (mai veche), daca nu o spune expres (generalia specialibus non derogant);

Art. 116 din Codul penal reglementeaza, ca masura de siguranta 'interdictia de a se afla in anumite localitati'. Aceasta reglementare este una speciala, aplicabila numai in cazul persoanelor care au comis anumite fapte penale sau a caror prezenta intr-o anumita localitate prezinta o periculozitate pentru societate. Faptul ca, ulterior, prin dispozitiile art. 25 alin. 2 din Constitutie, s-a consacrat regula generala ca 'Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara...' nu este de natura a impiedica aplicarea dispozitiei speciale, ramasa in vigoare, continuta in art. 116 C. pen.

- unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos);

Cand o lege se refera la 'minori', fara nici o alta precizare, trebuie sa intelegem ca ea se refera la toti minorii, fara distinctie (atat la cei sub 14 ani, cat si la cei de 14-18 ani, deopotriva

- dispozitiile legale trebuie interpretate in sensul in care ele produc efecte, iar nu in sensul in care ele n-ar produce nici un efect (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat)[5]; etc.

Interpretarea sistematica tine seama de locul normei ce trebuie interpretata in contextul legii sau in contextul intregii legislatii (interpretarea se face dupa cum este vorba de o lege generala sau speciala, lege civila sau comerciala, etc.).

Interpretarea istorica tine seama de conditiile social-istorice in care a fost adoptata legea; de lucrarile pregatitoare; de amendamentele si discutiile parlamentare cu ocazia adoptarii legii etc.

Interpretarea teleologica cauta sa descopere scopul urmarit de legiuitor prin adoptarea normei respective, pentru a discerne, in raport cu acest scop, semnificatia ce trebuie a7tribuita textului, care sa fie cat mai apropiata de intentia presupusa a legiuitorului; acest scop poate rezulta uneori din expunerea de motive a legii sau din contextul istoric in care a fost adoptata.

TEST DE VERIFICARE

1.      Ce inseamna interpretarea legii

2.      Tipuri de interpretari oficiale

3.      Deosebirea dintre interpretarea extensiva si interpretarea literala

4.      In ce consta deosebirea dintre modul si metoda de interpretare

5.      Precizati care sunt principalele metode de interpretare

6.      Care sunt principalele metode utilizate in metoda logica de interpretare

7.      In ce consta deosebirea intre interpretarea teleologica si cea sistemica

8.      Precizati argumentele utilizate in interpretarea logica a textelor de mai jos:

Din dispozitiile art. 33 C. fam. - potrivit carora 'bunurile comune [ale sotilor - n. ns.] nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre ei' - se poate deduce, printr-un argument....., ca aceste bunuri nu pot fi urmarite de creditorii personali ai copiilor sau ai altor rude ale unuia dintre soti.

Din textul art. 1307 C. civ. - potrivit caruia 'vanzarea nu se poate face intre soti' - coroborat cu textul art. 3 C. fam. - potrivit caruia 'numai casatoria incheiata in fata delegatului de stare civila da nastere drepturilor si obligatiilor de soti' - se poate deduce, printr-un argument......, ca, dimpotriva, vanzarea este permisa intre concubini.

II.RAPORTUL JURIDIC CIVIL²⁸

II.1.NOTIUNE, CARACTERE, STRUCTURA

II.1.1. Notiunea de raport juridic civil.

Raporturile juridice reprezinta acele raporturi care sunt reglementate de lege (de norme juridice). Dintre acestea sunt raporturi de drept civil acele raporturi patrimoniale si personale(nepatrimoniale) care sunt reglementate de norme de drept civil (raporturi de proprietate, de succesiune, de rudenie etc.).

II.1.2.Caracterele juridice ale raportului juridic civil.

raport social deoarece se incheie intre oameni, nu intre om si lucru;

raport cu caracter volitional deoarece:

1.    este reglementat de lege (legea exprima vointa societatii organizate in stat, manifestata prin vointa raprezentantilor alesi ai cetatenilor cu drept de vot);

2.    se naste prin vointa partilor raportului juridic.

raport caracterizat prin pozitia juridica de egalitate a partilor ( nesubordonarea unei parti fata de cealalta).

II.1.3. Structura raportului juridic civil.

Subiectii (sau partile), adica persoanele (fizice sau juridice) intre care se leaga raportul juridic ;

Continutul, adica drepturile subiective si obligatiile civile pe care le au partile raportului juridic;

Obiectul, adica prestatia (actiunea sau inactiunea) pe care o parte a raportului juridic este indreptatita sa o pretinda celeilalte si pe care aceasta din urma este obligata sa o execute.

II.2.SUBIECTII RAPORTULUI JURIDIC CIVIL²⁹

II.2.1.Notiune

Constituie subiect al raportului juridic civil orice titular de drepturi si obligatii care alcatuiesc continutul raportului juridic.

Exista doua mari categorii de subiecte de drept civil:

1      persoanele fizice;

2      persoanele juridice.

Raportul juridic se stabileste, de regula, intre doi subiecti:

1      subiect activ, titular de drepturi (creditor- in raportul juridic de obligatii);

2      subiect pasiv, titular de obligatii (debitor- in raportul juridic de obligatii).

II.2.2.Pluralitatea subiectilor raportului juridic civil.

Majoritatea cazurilor existente in circuitul civil sunt cele in care raportul juridic se stabileste intre un subiect activ si un subiect pasiv; exista insa si raporturi juridice intre mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive. Asemenea situatii se infatiseaza sub forma pluralitatii de subiecti. Pluralitatea poate fi:

1      activa- exista mai multi subiecti activi;

2      pasiva- exista mai multi subiecti pasivi;

3      mixta- exista mai multi subiecti activi si mai multi subiecti pasivi.

Regula, in cazul pluralitatii de subiecti, este divizibilitatea, adica drepturile si obligatiile civile se divid intre subiecti.

A si B imprumuta, cu 100 000 lei pe C si D; in lipsa de stipulatie contrarie A si B nu poate cere decat 5 000 de lei fiecare, respectiv, C si D nu pot fi obligati decat la restituirea a 5 000 lei fiecare.

Exceptiile de la regula divizibilitatii sunt:

1      indivizibilitatea care poate sa-si aiba izvorul in:

٭ conventia partilor (s-au inteles ca prestatia sa nu poata fi executata decat integral);

٭ natura bunului care formeaza obiectul obligatiei(bunul este, prin natura sa, indivizibil);

2      solidaritatea care poate sa-si aiba izvorul in:

٭ conventia partilor ;

٭ legea (impune ca obligatia sa fie executata nedivizat).

II.2.3.Determinarea subiectilor.

De regula, subiectii unui raport juridic sunt determinati din chiar momentul nasterii raportului juridic respectiv, dar uneori unul dintre subiecti este nedeterminat, putandu-se individualiza ulterior:

in cazul raporturilor juridice care au in continutul lor drepturi absolute, este determinat numai subiectul activ care este titularul dreptului subiectiv civil; subiectul pasiv este nedeterminat, fiind format din toate celelalte subiecte de drept (raportul juridic care are in continutul sau dreptul de proprietate);

in cazul raporturilor juridice care au in continutul lor drepturi relative, este determinat atat subiectul activ, cat si subiectul pasiv (raportul juridic care se naste din contractul de mandat).

II.2.4.Schimbarea subiectilor raportului juridic civil

Problematica schimbarii subiectilor intr-un raport juridic, se prezinta diferit, in functie de continutul raportului juridic:

in cazul raporturilor civile nepatrimoniale, nu se pune problema schimbarii subiectului activ sau a celui pasiv intrucat drepturile nepatrimoniale sunt inalienabile, iar subiectul pasiv este nedeterminat ;

in cazul raporturilor juridice patrimoniale situatia difera astfel:

٭ se poate schimba numai subiectul activ dintr-un raport juridic real (proprietarul A vinde bunul sau lui B, care devine proprietar);

٭ se poate schimba atat subiectul activ( creditorul) cat si cel pasiv( debitorul) intr-un raport juridic de obligatii.

Procedeul de schimbare a subiectilor intr-un raport juridic poarta denumirea de cesiune:

-de drepturi - schimbare de subiect activ;

-de datorii - schimbare de subiect pasiv.

Cesiunea de drepturi poate fi:

cu titlu particular-se transmite unul sau mai multe drepturi determinate din patrimoniul cedentului catre cesionar- si se realizeaza prin diverse acte juridice: contract de vanzare-cumparare, contract de donatie, contract de inchiriere etc;

cu titlu universal-se transmite o cota-parte ideala (1/2,2/3) din patrimoniul cedentului catre cesionar;

universala-se transmit toate drepturile si obligatiile cedentului catre cesionar.

Cesiunea de datorii (cu titlu particular)nu este reglementata in mod expres, dar o asemenea transmisiune se poate realiza prin alte procedee: novatia, delegatia, stipulatia pentru altul.³⁰

II.2.5.Capacitatea civila de folosinta.

Aceasta reprezinta aptitudinea generala si abstracta a omului de a avea drepturi si obligatii civile (art.5 alin 2 din Decretul nr. 31/1954).

Capacitatea de folosinta:

este recunoscuta de lege tuturor persoanelor fizice, fara nici o discriminare;

este generala (cuprinde toate drepturile subiective si toate obligatiile civile recunoscute de dreptul obiectiv);

este egala pentru toate persoanele fizice;

De asemenea:

nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta (decat in cazurile si in conditiile prevazute de lege);

nimeni nu poate renunta la capacitatea de folosinta(se poate renunta la un drept subiectiv civil, sau chiar la toate, dar nu se poate renunta la aptitudinea de a fi subiect de drept).

Inceputul si sfarsitul capacitatii de folosinta a persoanei fizice este stabilit de Decretul nr. 31/1954, in art. 7:"Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea acesteia". Referitor la dobandirea de drepturi, capacitatea de folosinta incepe chiar din momentul conceptiei, cu conditia sa se nasca viu.

Capacitatea de folosinta a persoanelor juridice incepe odata cu infiintarea, sau dupa caz, odata cu recunoasterea, autorizarea sau inregistrarea persoanei juridice si inceteaza odata cu desfiintarea sau incetarea existentei sale prin comasare, divizare sau dizolvare.

Conform prevederilor art. 34 alin 1 din Decretul nr. 31/1954 persoana juridica poate avea numai acele drepturi si obligatii care corespund scopului ei, stabilit prin lege, prin actul de infiintare sau prin statut. Intinderea capacitatii de folosinta a persoanei juridice este deci limitata potrivit principiului specialitatii, fiind astfel diferita de la o persoana juridica la alta.

II.2.6. Capacitatea civila de exercitiu.

Aceasta reprezinta aptitudinea omului de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile, prin incheierea de acte juridice civile ( art.5 alin 3 din Decretul nr. 31/1954).

Vis-a-vis de persoanele fizice, capacitatea de exercitiu este conditionata de existenta discernamantului, astfel:

capacitate de exercitiu deplina

٭ dobandesc persoanele care au implinit varsta de 18 ani( au o vointa constienta si dispun de discernamantul necesar aprecierii insemnatatii si consecintelor actelor juridice pe cere le savarsesc);

٭ dobandesc persoanele minore care se casatoresc³¹;

capacitate de exercitiu restransa dobandesc persoanele care au implinit varsta de 14 ani; aceasta le permite sa incheie ei insisi acte juridice, dar numai cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui;

sunt lipsiti de capacitate de exercitiu:

٭ minorii pana la implinirea varstei de 14 ani( legea prezuma lipsa discernamantului);acestia vor fi reprezentati in incheierea de acte juridice, in sensul ca actele juridice vor fi incheiate in numele minorului incapabil de catre reprezentantii lor legali, parinte sau tutore;

٭ interzisii (persoanele care sufera de alienatie sau de debilitate mintala, fiind lipsite astfel de discernamant, sunt puse sub interdictie printr-o hotarare judecatoreasca) vor fi si ei reprezentati in incheierea de acte juridice de catre tutori.

Vis-a-vis de persoanele juridice, acestea isi exercita drepturile si isi asuma obligatiile prin organele lor, adica prin persoanele fizice incredintate cu conducerea lor, potrivit legii, actului de infiintare sau statutului:

actele juridice incheiate de organele persoanei juridice, vor da nastere la drepturi si obligatii in numele persoanei juridice( daca au fost incheiate in limita puterilor conferite);

faptele (licite sau ilicite) savarsite de organe obliga insasi persoana juridica (daca au fost savarsite cu prilejul exercitarii functiei lor);

faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celor ce le-au savarsit, atat fata de persoana juridica, cat si fata de terti.³²