|
|
|
Importanta dreptului privat roman
Problema importantei dreptului privat roman si-au pus-o romanistii si istoricii dreptului inca din epoca renasterii dupa cum aceasta problema se dezbate si in zilele noastre de catre specialisti fata de faptul ca dreptul privat roman a trait o viata proprie in sensul ca a supravietuit societatii care l-a creat si s-a aplicat si in sistemele sociale de mai tarziu. Acest fenomen de exceptionala vitalitate a fost explicat fie pe baza unor factori obiectivi fie pe baza unor factori subiectivi inclusiv de natura psihologica. Insa un lucru este cert, si anume dreptul privat roman s-a dovedit de-alungul istoriei a fi expresia juridica generala si abstracta a relatiilor dintr-o societate care se intemeiaza pe proprietatea privata si pe economia de schimb. Pe cale de consecinta orice societate care cunoaste proprietatea privata si economia de schimb gaseste gata elaborate in dreptul privat roman toate procedeele juridice necesare in vederea reglementarii acelor relatii. In al doilea rand dreptul privat roman este un vast teren de verificare a doctrinelor a teoriilor cu privire la aparitia si la evolutia fenomenului juridic intrucat societatea nu este amorfa, ea este un ansamblu organizat. Societatea este un sistem format din numeroase componente intre care si componenta juridica, iar componenta juridica se afla intr-o stransa relatie de interconditionare cu componenta sociala, cu cea politica, si cu cea economica.
Studiul dreptului privat roman ne ofera prilejiul unic de a urmari dialectica relatiilor dintre componenta juridica si celelalte componente ale sistemului social.
In al treilea rand romanii au creat un sistem de concepte, sistem care are reguli proprii, gramatica proprie (latina juridica), un sistem de concepte care este destinat numai exprimarii ideilor juridice. Acest sistem de concepte se numeste alfabetul dreptului, limbajul dreptului sau terminologia juridica, prin aceasta terminologie se poate exprima orice idee juridica. In felul acesta romanii au creat un criteriu de ordin formal sau de ordin lingvistic pe baza caruia putem distinge intre ceea ce este juridic si nejuridic. Pe cand grecii ca si celelalte popoare ale antichitatii n-au fost in masura sa creeze un asemenea limbaj, o asemenea terminologie iar consecinta a fost ca toate acele popoare au dat expresie tuturor normelor sociale prin acelasi limbaj, prin aceeasi terminologie si nu au reusit niciodata sa realizeze distinctia dintre normele dreptului, normele religioase si normele de morala, le lipsea instrumentul de ordin lingvistic. Pentru noi romanii studiul dreptului privat roman prezinta o importanta deosebita, speciala, aparte fata de faptul ca dreptul romanesc s-a format si a evoluat sub influenta dreptului privat roman. In aceasta evolutie se desprind 3 momente istorice definitorii:
1) Momentul formarii legii tarii pe fondul juridic daco-roman
2) Momentul elaborarii legiuililor feudale scrise
3) Momentul elaborarii operei legislative a lui Alexandru Ioan Cuza
Cu privire la 1 moment trebuie sa retinem ca in Dacia Romana (Traiana) s-a realizat o impletire pana la contopire intre dreptul privat roman si dreptul geto-dac. Din aceasta sinteza juridica s-a nascut un sistem de drept nou, original in cadrul caruia institutiile juridice romane au dobandit noi functii si noi finalitati. Noul sistem de drept a fost denumit dreptul daco-roman si reprezinta temelia pe care s-a elaborat apoi in epoca feudala dreptul romanesc nescris care este desemnat in vechile documente prin denumirea de LEGEA TARII.
Cu privire la momentul 2, incepand cu sec 15 au inceput sa se elaboreze pravilele bisericesti si apoi pravilele laice ca forme de exprimare a dreptului feudal romanesc scris. Toate aceste pravilele sau legiuiri s-au inspirat din dreptul bizantin, iar dreptul bizantin este defapt adaptarea operei legislative a imparatului Justinian la realitatile din societatea feudala bizantina. De aceea istoricii dreptului afirma ca legiuirile noastre feudale au receptat influenta dreptului privat roman prin filiera bizantina.
Cu privire la mometul 3, pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, din ordinul acestuia s-a elaborat sistemul de drept romanesc modern, in centrul caruia se afla codurile, intre care si codul civil. Iar codul civil roman (pe atunci era denumit "codul alexandru ioan intaiul") a fost elaborat prin preluarea conceptelor si institutiilor juridice romane in forma pura adica fara modificari si fara adaptari.
