|
|
|
SISTEME POLITICE NATIONALE
Termenul de STAT-NATIUNE este intr-atat de supralicitat si definit cu toate acestea atat de divers incat este imperios necesar sa indicam aici riguros ce desemneaza el si sa oferim exemple istorice si contemporane de state-natiune. Pentru inceput, mentionam ca nu exista un fundament unic pe care acest gen de sisteme politice sunt dezvoltate. Multe state s-au format la un moment dat in timp cand indivizi ce impartaseau un trecut, o cultura si o limba comuna si-au descoperit un sens identitar. Acest model este valabil in cazul Frantei si al Angliei, spre exemplu, care au fost primele state-natiune aparute in perioada moderna, precum si Italia si Germania, conturate ca state-natiune in secolul XIX. La polul opus acestui model s-au aflat si se afla state ca Uniunea Sovietica, India si Elvetia, ce s-au format fara o baza comuna definita prin rasa, cultura sau limba. De asemenea trebuie mentionat aici ca statele-natiune contemporane sunt creatii ale unor perioade istorice diferite si ale unor circumstante variate. Inainte de sfarsitul secolului XIX, mobilizarea efectiva a puterilor guvernamentale pe o baza nationala s-a manifestat doar in Europa, Statele Unite sau Japonia. Abia in secolul XX, odata cu prabusirea imperiilor Otoman, Habsburgic, Francez sau Britanic lumea a putut fi aproape in intregime organizata in state-natiune. Transformarea a fost desavarsita in 1991 odata cu disolutia U.R.S.S. In 1920, Liga Natiunilor a recunoscut sapte state-natiune ca "mari puteri" (Mariea Britanie, Franta, Statele Unite, Germania, Italia, Japonia si Rusia) si in cele din urma a admis mai mult de alte 40 de state ca membre. O.N.U. numara mai mult de 175 de state membre la sfarsitul secolului XX. Lumea post-Razboi Rece scoate insa in relief o putere preeminenta: Statele Unite ale Americii; apoi o suita de puteri cu mai multa sau mai putina vechime istorica: Marea Britanie, Franta, China, Japonia, Germania si Rusia; puteri in devenire: Brazilia si Ukraina si o multime de state vechi si noi ca Danemarca, Namibia, Kazakhstan, Elvetia, Egipt, Turcia, Malaezia si Chile.
Caracteristicile ce definesc aceste entitati atat de divers alcatuite si istoriceste diferite ca state-natiune , deosebindu-le de ale forme de organizare sociala si politica se rezuma in mare la o putere independenta ce-si impune ascultarea populatiei din teritoriile acetei organizari. Cu alte cuvinte, STATUL este o asociere teritoriala ce poate varia in marime de la dimensiunile unei Rusii la cele ale Singaporelui, in numarul de locuitori de la populatia Chinei la cea a Luxembourgului si care pretinde suprematie asupra tuturor celorlalte forme de asociatie de pe teritoriul sau. Ca asociatie, STATUL se evidentiaza prin cateva raporturi specifice: calitatea de membru este obligatorie pentru cetatenii sai; pretinde monopolul folosirii fortei armate pe teritoriul sau iar cei ce guverneaza pretind dreptul de-a actiona in numele tarii si poporului.
O definitie a statului doar in termenii puterii pe care o exercita asupra membrilor sai nu este in intregime satisfacatoare. Desi toate statele pretind suprematia in teritoriul lor, ele difera considerabil in abilitatea lor de-a-si indeplini eficient aceste pretentii. Statele se lovesc adesea de provocarea unor asociatii competitive pe teritoriul lor, suprematia lor este de multe ori mai mult formala decat reala si uneori sunt incapabile sa-si mentina existenta. Mai mult, o definitie rezumata doar la termenul de "putere" ignora faptul ca exista o mari diferente intre state la nivel structural, adica la nivelul modului de exercitare al puterii, la nivelul tehnicilor de exercitare a puterii si a obiectivelor pentru care este mobilizata puterea. Unele dintre aceste diferente sunt explorate in textul care urmeaza despre doua categorii generale de state-natiune: STATUL UNITAR si STATUL FEDERAL. Parte din ratiuni administrative si parte din cauza presiunilor privind interese teritoriale, aproape toate statele moderne si-au asigurat distribuirea autoritatii guvernamentale pe un fundament teritorial. Sistemele in care puterea este delegata de centru unitatilor subnationale si in care alocarea puterii poate fi redistribuita la vointa guvernamantului central sunt sisteme unitare. In schimb, sistemele in care se contureaza o balanta intre doua aranjamente guvernamentale autonome, unul national, celalalt provincial sunt sisteme federale. In sistemele federale, unitatile teritoriale sunt de obicei imputernicite sa aloce si sa anuleze autoritatea propriilor subunitati in aceeasi maniera cum o face statul intr-un sistem politic national unitar. Astfel, desi Statele Unite sunt organizate dupa principii federale la nivel national, fiecare din cele 50 de state se afla in raport unitar cu orasele si guvernamantul local din teritoriul sau.
