|
|
|
Aspecte generale. organizare si principii
Constructia europeana a fost marcata, pana la intrarea in vigoare a Tratatului, asupra Uniunii Europene, la 1 noiembrie 19934, de o juxtapunere, pe de o parte, a institutiilor comunitare insarcinate cu probleme economice in procesul punerii in aplicare a celor 34 Tratate constitutive si, pe de alta parte, a mecanismelor de cooperare politica de natura interstatala, care s-au manifestat, in mod progresiv, incepand cu anii '70.
Obiectivele asumate prin Tratatele comunitare nu pot fi duse la indeplinire decat prin concursul unor institutii corespunzatoare, cu competente bine precizate si functionand pe baza unui statut convenit de statele membre si consacrat prin reglementarile europene.
Institutiile europene au aparut in procesul dezvoltarii relatiilor comunitare, fiind concepute ca mecanisme menite sa puna in opera deciziile adoptate de statele membre la nivel national, ele insele avand, in baza actelor constitutive, un rol important in fundamentarea si promovarea acestor decizii.
In literatura de specialitate, s-a relevant faptul ca institutiile europene se deosebesc de institutiile clasice ale dreptului international, deoarece sunt structurate si functioneaza in conformitate cu principiile dreptului public intern, fiind institutii interne ale unei Comunitati, care dispun de mijloace juridice si financiare pentru a promova si implementa obiectivele convenite prin acordul de vointa al statelor membre.
Dar, s-a remarcat ca planul institutional al Uniunii Europene nu se conformeaza separatiei traditionale a puterilor intre sferele legislativa, executiva si judecatoreasca, deciziile rezulta mai degraba din negocieri intense in cadrul si cu institutiile de elaborare a politicilor, intr-un echilibru institutional delicat, Uniunea nefiind o ierarhie traditionala cu un centru de autoritate politica definit in mod clar, precum un guvern al unui stat.
Functiile institutiilor comunitare sunt indeplinite in cooperare cu institutiile nationale, asa cum si normele comunitare se aplica prin suportul normelor nationale, prin armonizarea legislatiei in cadrul ordinii juridice nationale. Functiile lor sunt interdependente, aflandu-se intr-un raport de complementaritate, determinat de scopurile comune pe care le urmaresc in plan European si in raporturile cu statele din celelalte zone ale lumii.
S-a considerat ca activitatea institutiilor comunitare este guvernata de trei principii fundamentale:
1. principiul autonomiei de vointa
Potrivit acestui principiu, institutiile comunitare au posibilitatea de a-si elabora regulamente proprii de organizare si functionare si pot numi proprii functionari comunitari. Institutiile, desi au autonomie in procesul de functionare, nu au personalitate proprie, deoarece nu actioneaza in nume propriu, ci in numele Comunitatii Europene.
principiul atribuirii de competente
Acest principiu presupune obligatia institutiilor de a duce la indeplinire doar acele atributii care le sunt stabilite in mod expres, nefiind permisa, la acest nivel, indeplinirea atributiilor implicite, deduse.
3. principiul echilibrului institutional
Vizeaza doua componente esentiale: separarea puterilor, respectiv a competentelor institutiilor comunitare si colaborarea, cooperarea intre institutiile CE. Separarea puterilor presupune imposibilitatea delegarii, transferarii, acceptarii de competente sau atributii de la o institutie la alta, precum si obligatia fiecarei institutii de a nu bloca, prin actiunea sa, indeplinirea atributiilor de catre celelalte institutii comunitare. Un echilibru institutional nu se poate realiza fara o colaborare intre institutiile comunitare pentru indeplinirea obiectivelor propuse.
In conformitate cu art.7 din tratatul CE, sarcinile incredintate Comunitatii sunt realizate de:
- un Parlament european;
- un Consiliu;
- o Comisie;
- o Curte de Justitie;
- o Curte de Conturi
fiecare institutie actionand in conformitate cu atributiunile care ii sunt conferite prin Tratat.
Parlamentul european
Parlamentul European, cu sediul la Strasbourg, este adunarea reprezentativa a aproximativ 500 de milioane de europeni. Expresie a principiului democratiei reprezentative, Parlamentul European a fost conceput ca una din principalele insttutii continentale, reprezentand popoarele europene, legate intre ele prin angajamente comune, in actiunea comuna spre progresul si prosperitatea Continentului.
Aceasta institutie a functionat la inceput sub denumirea de "Adunare Parlamentara compusa din reprezentanti ai popoarelor statelor reunite in Comunitate", conform art.20 din Tratatul CECO, iar apoi a devenit "Adunarea Parlamentara Europeana", in baza Tratatului privind CEE si CEEA. Aceasta "Adunare" a primit titlul de Parlament European in anul 1962, dar a fost recunoscuta in mod oficial prin art.3 al Actului Unic European, intrat in vigoare la 1 iulie 1987.
Prin acordul de vointa al statelor membre ale Comunitatii Europene, competentele Parlamentului European au crescut de la an la an, cunoscand evolutii favorabile mai ales dupa adoptarea Tratatelor de la Maastricht si de la Amsterdam.
1. Competenta Parlamentului European. Alegerea membrilor si statului acestora
Conform prevederilor Tratatului privind Comunitatea Europeana, membrii Parlamentului erau considerati in perioada anilor 1960-1970 delegati, fiind desemnati de catre parlamentele nationale dintre membrii lor, pe baza procedurii interne a fiecarui stat, iar numarul delegatilor din tarile membre era stabilit prin Tratat.
La data de 17 iulie 1979 a intrat in vigoare Actul privind alegerea reprezentantilor in Parlamentul European, prin care s-a stabilit ca acestia sunt alesi prin vot universal si direct.
Primele alegeri pentru Parlamentul European s-au desfasurat in iulie 1979, iar apoi in iunie 1984, in iunie 1989, in iunie 1994, in iunie 1999. In baza reglementarilor convenite intre statele membre, alegerea reprezentantilor in Parlamenul European incepe intr-o zi de joi dimineata si se incheie duminica.
Ultimele alegeri europene au avut loc intre 10 si 13 iunie 2004, in cele 25 de state membre ale Uniunii Europene. In urma acestor alegeri, Parlamentul European numara 723 de membri, locurile fiind repartizate dupa cum urmeaza: Germania - 99 de parlamentari, Franta, Italia si Marea Britanie - 78 de parlamentari, Spania si Polonia - 78, Olanda - 27, Belgia, Grecia, Cehia, Portugalia si Ungaria - 24 de parlamentari, Suedia - 19 parlamentari, Austria - 18, Danemarca, Finlanda si Slovacia - 14 parlamentari, Irlanda si Lituania - 13 parlamentari, Letonia - 9 parlamentari, Luxemburg si Slovenia - 6 parlamentari, Malta - 5 parlamentari.
Componenta Parlamentului European va fi din nou modificata o data cu aderarea la Uniunea Europeana a Romaniei si Bulgariei. Potrivit Tratatului de la Nisa, in legislatura 2004-2009, 35 de locuri de parlamentari vor reveni Romaniei si 18 Bulgariei, care se vor adauga celor 732 de locuri deja existente. Dupa anul 2009, componenta Parlamentului European va fi revizuita, maximul de locuri prevazute pentru Parlament fiind, conform Tratatului de la Nisa, de 736.
Statutul parlamentarilor europeni nu este unul uniform, fiind reglementat atat de normele din Actul European din 1976 cu privire la alegerea reprezentantilor, din protocolul privind privilegiile si imunitatile, din regulamentul Parlamentului, dar si de norme emise de autoritatile statelor membre ate Uniunii.
Caracteristicile mandatului parlamentar european sunt urmatoarele:
1.Durata mandatului este de 5 ani si incepe o data cu prima sesiune dupa alegeri.
Mandatul este reprezentativ.
3. Mandatul de parlamentar european poate fi cumulat cu un mandat de parlamentar national, doar Marea Britanie nepermitand acest cumul.
4. Mandatul de parlamentar european este incompatibil cu calitatea de:
● membru al guvernului unui stat;
● membru al Comisiei;
● membru al Curtii de Justitie sau grefier;
● membru al Curtii de Conturi;
● membru al Comitetului economic si social al CE sau al EURATOM;
● membru al comitetelor si organismelor create in vederea aplicarii Tratatelor constitutive pentru administrarea fondurilor comunitare;
● membru al Consiliului de administratie, al Comitetului de directie sau angajat al Bancii Europene de Investitii;
● functionar sau agent in activitate al Comunitatilor Europene sau al organismelor specializate ale acestora.
Aceste cazuri de incompatibilitate pot fi completate cu reglementari adoptate pe plan national, de fiecare dintre statele membre.
5. Membrii Parlamentului European beneficiaza de privilegiile si imunitatile prevazute in articolele 8-10 din Protocolul din 8 aprilie 1965, care au fost mentionate prin Actul din 1976, si anume:
● libera circulatie, care interzice orice restrictie privind deplasarea parlamentarilor la si de la locul de intrunire al Parlamentului European;
● facilitati in materie vamala;
● parlamentarii nu pot fi trasi la raspundere pentru opiniile exprimate sau voturile date in timpul exercitarii mandatului;
● imunitatea personala a parlamentului este garantata pe timpul duratei sesiunilor.
6. Indemnizatiile parlamentare si regimul lor sunt stabilite de legislatiile nationale, fiind, de obicei, egale cu cele ale membrilor reprezentantelor nationale. De asemenea, Parlamentul European a stabilit o rambursare forfetara a cheltuielilor de calatorie si de sejur, care nu sunt impozabile, precum si o indemnizatie speciala la incheierea mandatului.
Organizarea si functionarea Parlamentului European
Im conformitate cu dispozitiile Tratatului CEE, Parlamentul European isi adopta propriul Regulament interior, prin care stabileste modul de organizare a propriilor organe, a comisiilor parlamentare si a grupurilor politice. Regulamentul a constituit obiectul unei reforme globale in octombrie 1993.
Organele Parlamentului European sunt urmatoarele:
1. BIROUL - este format din presedintele Parlamentului, 14 vicepresedinti si 5 chestori cu vot consultativ, alesi de catre Adunare pe o perioada de 2 ani si jumatate. Presedintele, vicepresedintii si chestorii sunt alesi in prima sesiune a Parlamentului de dupa alegeri, putandu-se organiza 4 tururi de scrutin. Biroul este competent in toate problemele referitoare la organizarea si desfasurarea sedintelor si, in general, la functionarea interna a Parlamentului European.
Presedintele Parlamentului conduce activitatile Parlamentului si prezideaza sedintele in plen, reprezinta Parlamentul in relatiile cu celelalte institutii comunitare, precum si pe plan extern, exercita atributii in cadrul procedurii bugetare.
CONFERINTA PRESEDINTILOR - a inlocuit fostul Birou largit (care cuprindea membrii Biroului si presedintii grupurilor politice parlamentare) si cuprinde presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor politice constituite in Parlament. Competenta Conferintei vizeaza domeniul activitatii legislative, ordinea de zi, repartizarea competentelor intre comisii, etc.
Proiectul ordinii de zi este stabilit de Conferinta presedintilor pe baza programului legislativ anual, cu consultarea Consiliului si a Comisiei, dupa care este aprobat prin vot de catre Parlament.
Functioneaza, de asemenea, o conferinta a presedintilor de comisii si o conferinta a presedintilor delegatiilor.
3. COMISIILE PARLAMENTARE - sunt organizate pe baza regulamentului Parlamentului si sunt conduse de un presedinte, fiecare alegandu-si un birou, un secretariat si putand constitui subcomisii. Comisiile pregatesc lucrarile Parlamentului, realizeaza raporturi si mentin relatia cu Comisia si Consiliul in intervalul dintre sesiuni. In prezent, Parlamentul European are un numar de 20 de comisii permanente, fiecare constituita pentru anumite domenii de activitate (de exemplu - Comisia de afaceri externe, de securitate si politica de aparare, Comisia pentru buget, Comisia juridica si pentru drepturile cetatenilor, Comisia pentru transporturi si turism, Comisia pentru petitii, s.a.).
De asemenea, Parlamentul poate aproba infiintarea unor comisii temporare, pentru o durata de 12 luni, durata ce poate fi prelungita tot prin decizia Parlamentului, precum si a unor delegatii interparlamentare in domeniul cooperarii externe sau a unor comisii parlamentare mixte, impreuna cu parlamentari din statele asociate Comunitatii.
4. GRUPURILE POLITICE PARLAMENTARE - prin art.191 al Tratatului de la Maastricht a fost stabilit cadrul legal in care se desfasoara activitatea partidelor politice la nivel comunitar, statuandu-se ca aceasta constituie un factor de integrare, contribuie la formarea unei constiinte europene si a unei vointe politice a cetatenilor.
Grupurile politice din Parlamentul European sunt urmatoarele: Grupul Partidului Popular European (democrati-crestini) si Democratilor Europeni - PPE-DE, Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PSE, Grupul Aliantei Democratilor si Liberarilor pentru Europa - ALDE, Grupul Verzilor/ Alianta Libera Europeana - V/ALE, Grupul Cofederal al Stangii Unitare Europene/Stanga Verde Nordica - GUE/NGL, Grupul Uniunii pentru Europa Natiunilor -UEN, Grupul Independentei si Democratiei - IND/DEM si Grupul Celor Neinscrisi.
Aceste grupuri politice din cadrul Parlamentului European s-au format fara a se tine seama de cetatenia celor care le compun, fiecare grup reprezentand aliante ale partidelor nationale pe baza afinitatilor politice. Pentru constituirea unui grup politic este necesar un numar de 23 de parlamentari, daca acestia provin dintr-un singur stat membru, 18, daca parlamentarii provin din 2 state si 12, cand parlamentarii provin din trei sau mai multe state.
In conformitate cu prevederile Tratatelor constitutive si in baza Regulamentului interior, Parlamentul European se reuneste in sesiuni anuale ordinare, convocate in a doua zi de marti din luna martie, sau in prima zi de marti a lunii urmatoare celei in care au avut loc alegerile. Parlamentul poate fi convocat in sesiuni extraordinare la cererea majoritatii membrilor sai, a Consiliului sau a Comisiei.
Parlamentul stabileste perioadele de intrerupere a sesiunii, astfel incat aceasta se poate desfasura fara pauze. In fapt, Parlamentul se reuneste in plen o data pe luna (cu exceptia lunii august), in restul timpului activitatea desfasurandu-se in comisii.
Dezbaterile sunt, de regula, publice, daca nu se hotaraste altfel prin votul a 2/3 din numarul parlamentarilor.
In mod obisnuit, Parlamentul ia hotarari cu votul majoritatii absolute a membrilor sai, cvorumul stabilit de regulament fiind de 1/3. Votul se exercita personal prin ridicarea mainii, prin apel nominal, prin vot electronic sau scrutin secret. Sunt cazuri in care este necesara pentru adoptarea unei hotarari majoritatea calificata de 2/3 din numarul parlamentarilor, cum este cazul adoptarii unei motiuni de cenzura impotriva Comisiei sau pentru respingerea bugetului.
3. Atributiunile Parlamentului European
In baza reglementarilor comunitare, Parlamentul European participa la procesul care conduce la adoptarea deciziilor Uniunii, prin indeplinirea unor atributiuni specifice, cuprinse in Tratatul CE, precum si in alte acte comunitare.
Atributiunile specifice ale Parlamentului European sunt urmatoarele:
1. Atributii in domeniul elaborarii deciziilor - conform art.189 si 189B din Tratatul CE, Parlamentul European, impreuna cu Consiliul European si Comisia Europeana, adopta regulamente, directive si decizii, formuland, totodata, recomandari. Este vorba despre un proces care conduce la adoptarea de acte comunitare, prin exercitarea unor atributiuni proprii si prin emiterea unor avize conforme si a unor avize consultative.
Conform art.251 paragraful 5 din Tratatul CE, se prevede expres posibilitatea adoptarii in comun de catre Parlament si Consiliu a actelor legislative, conform unui proiect comun aprobat de comitetul de conciliere. Exista deci, un drept de codecizie al celor doua institutii, iar Tratatul de la Amsterdam a accelerat procedura de codecizie.
Potrivit reglementarilor comunitare, Parlamentul European are drept individual de decizie in domeniul bugetar, in privinta organizarii si functionarii proprii si in legatura cu organizarea alegerilor.
Atributii de ancheta si mediere - Parlamentul, in realizarea misiunii sale, poate, la cererea unui sfert dintre membrii sai, sa constituie o comisie temporara de ancheta in scopul examinarii afirmatiilor de infractiune sau de rea administrare in aplicarea dreptului comunitar, cu exceptia cazului in care faptele afirmative sunt in discutie in fata unui organ de juridictie si procedura juridictionala nu este finalizata.
Deoarece textul tegal nu precizeaza cui ar putea apartine aceste afirmatii, consideram ca sesizarea se poate face sub orice forma, de catre orice persoana fizica sau juridica, de institutiile si organismele Comunitatii sau de catre statele membre. Obiectul unor asemenea afirmatii il pot constitui nu doar fapte care sunt incriminate penal, ci orice alte fapte care ar putea afecta statutul si prestigiul Comunitatii, prin ignorarea sau aplicarea defectuoasa a dreptului comunitar.
Parlamentul European este indrituit, totodata, sa numeasca un mediator (ombudsman) abilitat sa primeasca plangerile facute de persoanele mentionate anterior. Potrivit misiunii sale, mediatorul poate proceda la anchetele pe care el le socoteste intemeiate, fie din proprie initiativa, fie pe baza plangerilor primite. Mediatorul isi exercita functiile sale in deplina independenta, astfel ca el nici nu va solicita instructiuni si nici nu le va accepta daca i se vor da.
In cazul in care mediatorul constata un fapt de rea administrare, el sesizeaza institutia in cauza, care are la dispozitie un termen de 3 luni pentru a-i comunica acestuia opinia sa, dupa care mediatorul va inainta un raport Parlamentului si institutiei respective si va informa petitionarul despre rezultatul anchetei.
3. Atributii de supraveghere si control - functia de supraveghere si control este exercitata de Parlament in special cu privire la Comisia Europeana, sub mai multe modalitati:
- membrii Comisiei pot sa participe la toate sedintele Parlamentului si, la cererea lor, vor fi audiati in numele Comisiei, intr-o procedura orala;
- Comisia va raspunde, oral sau in scris, la intrebarile ce i se pun de catre Parlament sau de catre membrii acestuia;
- in cadrul unor discutii publice, se va dezbate raportul general anual prezentat de Comisie;
- prin instituirea de comisii parlamentare care pregatesc deciziile ce se vor lua de Parlament si care vor stabili contacte cu membrii Comisiei;
- depunerea unei motiuni de cenzura care poate sa aiba consecinta revocarii intregii Comisii. Pentru a duce la revocarea Comisiei, motiunea trebuie sa fie adoptata cu o majoritate de 2/3 din voturile exprimate.
Consiliul este supus numai unei supravegheri extensive din partea Parlamentului, in cadrul acestuia prezentandu-se rapoarte de trei ori pe an despre activitatea Consiliului, iar presedintele acestuia se adreseaza Parlamentului la inceputul fiecarui an.
4. Atributii consultative - in acele cazuri in care sunt supuse reglementarii diferite materii, Consiliul European are obligatia sa consulte Parlamentul, solicitandu-i un aviz conform sau unul consultativ. Avizele conforme sunt destul de rare, majoritatea avand caracter consultativ.
Consiliul European este obligat sa consulte Parlamentul, deoarece o decizie luata fara consultarea Parlamentului poate fi lovita de nulitate, astfel ca aceasta consultare a Parlamentului nu este o simpla formalitate, ci a devenit o exigenta a unei functionari echilibrate si eficiente a institutiilor europene.
