|
|
|
Definitia si scopul elaborarii nomenclatorului
Procesul de aprovizionare incepe, de fapt, odata cu elaborarea nomenclatorului de materiale si echipamente, deoarece ele formeaza obiectul activitatii respective.
La elaborarea nomenclatorului de materiale si echipamente colaboreaza toate compartimentele si subunitatile intreprinderii.
Acesta serveste urmatoarelor scopuri:
asigura nevoile intreprinderii cu materiale si echipamente intr-o anumita perioada (luna, trimestru, semestru, an) pentru care se determina necesarul de aprovizionat;
elaborarea cererilor de resurse materiale si echipamente pentru solicitarea ofertelor de la furnizorii interni si externi;
cunoasterea in detaliu a materialelor si structurii consumului intreprinderii, pentru a realiza o concordanta cu nevoile reale de consum;
cunoasterea pretului de oferta pentru a se putea determina cheltuielile de optimizare, transport, manipulare, astfel incat sa se poata alege un material care sa asigure cel mai mic pret de achizitie;
posibilitatea clasificarii si codificarii sau simbolizarii in vederea prelucrarii automate a datelor;
determinarea si asigurarea din timp a capacitatilor de depozitare, conservare, stocare;
cunoasterea in orice moment a stocurilor in depozite, sectii de fabricatie si a materialelor care nu mai sunt necesare si se pot valorifica in afara intreprinderii.
Definitie: Nomenclatorul de materiale si echipamente este o lista care cuprinde toate resursele de materii prime, materiale, piese de schimb, subansambluri si alte repere necesare unitatii economice in procesul de productie.
Acestea sunt ordonate dupa anumite criterii:
- caracteristicile fizico-chimice;
- dimensiuni-configurative;
- calitate;
- sursa de furnizare (furnizorii);
- preturile de oferta;
- conditiile de livrare-furnizare.
Pe baza acestui nomenclator se elaboreaza 'fisierul de materiale' care va fi actualizat ori de cate ori este nevoie. Fisierul de materiale contine cate o cartela pentru fiecare material si echipament de care unitatea economica are nevoie in procesul de productie.
Ca subdiviziuni de clasificare a resurselor materiale se folosesc in general: grupa, subgrupa, familia, clasa, tipul, sortimentul, dimensiunea, marca (calitatea).
Principalul criteriu de clasificare este cel al naturii resurselor materiale, produselor sau echipamentelor tehnice; dupa acest criteriu se disting: grupa metalelor feroase, a celor neferoase, a materialelor si produselor din lemn, a produselor petroliere, a componentelor electronice si electrotehnice etc. Fiecare grupa se subdivide in subgrupe, familii, clase etc. Pana la gradul de detaliere cerut de norma tehnica, caietul de sarcini etc.
a) familia de produse o reprezinta ansamblul de bunuri si servicii care permite satisfacerea unei nevoi sau a unei cereri si care au aceleasi caracteristici de baza;
b) clasa de produse sau grupa de bunuri sau servicii, care in sanul unei familii de produse au coerenta functionala (I, II, III);
c) linie de produse; o linie de produse este data de ansamblul de bunuri si servicii care sunt strans legate pentru ca functioneaza in acelasi mod, sunt cumparate de acelasi grup de consumatori, sunt achizitionate pe aceeasi piata sau se situeaza in acelasi evantai de pret (televizoare, cafetiere);
d) tip de produse; un tip de produse este compus de ansamblul de articole care, in sanul aceleiasi linii de produse, contribuie la a da produsului diferite forme (veioze);
e) articol: in sanul unei linii de produse, un articol este o unitate distincta care se diferentiaza prin marime, specificatii tehnice, compozitie, pret etc.
a) materiale si componente. Se cuprind aici materialele si componentele care se transforma complet in cursul procesului de fabricatie si se inglobeaza in produsul finit;
b) echipamente, care nu sunt integral consumate in cursul unui ciclu de productie si care apar in costuri cu o fractiune din valoarea lor, corespunzatoare amortizarii, adica a acelei parti echivalente cu deprecierea lor in perioada respectiva;
c) furnituri si servicii, respectiv bunuri care intervin pentru a sprijini productia, pentru intretinerea si reparatia masinilor, depozitare, conservare, paza, servicii contabile, juridice, financiare, publicitare etc. Acestea sunt luate in calcul integral sau partial.
a) produse conventionale, numite astfel pentru ca este vorba de bunuri ce se cumpara in mod obisnuit, fiind bunuri de prima necesitate care se achizitioneaza zilnic si care fac parte din viata cotidiana a cumparatorilor;
b) produse ce se vand prin boutiqeuri, mici magazine sau pravalii: sunt bunuri omogene (imbracaminte, incaltaminte, cosmetice etc.) a caror calitate este relativ apropiata insa se deosebesc din punct de vedere al pretului care devine principalul reper pentru consumatori si bunuri eterogene care se deosebesc prin aspectul exterior si prin caracteristici;
c) produse destinate unui public de specialisti sau de initiati. Aceste bunuri prezinta caracteristici unice, adesea asociate marcilor comerciale cunoscute de clientela;
d) produse 'neasteptate', necunoscute, compuse din bunuri pe care consumatorul nu le stie sau daca le stie nu le cumpara in mod obisnuit. Sunt in special produsele noi care se lanseaza acum pe piata si pentru care intreprinderile trebuie sa desfasoare o activitate promotionala in vederea clientelei.
a) clasificarea dupa elasticitate - pret direct. Se considera ca cererea pentru un produs descreste cand pretul sau creste si invers;
b) clasificarea dupa elasticitate - pret in crestere la mai multe produse. Se stabileste elasticitatea cererii produsului X in functie de pretul produsului Y, fiind incadrate in aceasta situatie urmatoarele cazuri:
1. produsele sunt substituente. In acest caz consumatorul considera ca poate inlocui un produs cu altul, deci produsele sunt in concurenta;
2. produsele sunt complementare, deci nu pot fi utilizate decat impreuna;
3. produsele sunt independente, deci influenta reciproca de pret este semnificativa.
Elementul determinant al acestei clasificari este faptul ca persoanele care cumpara produsul vor sa cunoasca toate caracteristicile produsului, deci clasificarea se face dupa importanta 'costului de informare' suportat de consumatori. Din acest punct de vedere sunt trei tipuri de produse:
a) produse generale, cand acestea contin caracteristici foarte usor si rapid de sesizat de consumatori cand le achizitioneaza. Costul informatiei consumatorului este foarte redus in masura in care caracteristicile produsului se constata usor, iar evaluarea lor este simpla;
b) produse noi, care contin caracteristici pe care consumatorul nu le cunoaste complet decat dupa utilizare, cand cunoscand caracteristicile poate sa cumpere din nou: vin, un disc, un film etc.;
c) produsele renumite cu reputatie deosebita, ale caror caracteristici nu apar complet decat dupa consumare. Aceasta deoarece cand cumpara consumatorul se informeaza din reclama, publicitate, cunoaste marca produsului insa niciodata nu l-a cumparat. Se inteleg deci aici produsele cu caracteristici superioare sau care se imbunatatesc mereu, dar la care pretul este in scadere, ceea ce denota o anumita strategie concurentiala a intreprinderii pe piata.
- dupa rolul pe care il au in desfasurarea activitatii unitatilor economice:
- materii prime de baza;
- materiale auxiliare;
- piese de schimb;
- carburanti si lubrifianti.
- dupa destinatia de folosire - consum:
- materiale destinate productiei de baza;
- materiale destinate activitatii auxiliare sau de servire pentru:
- revizii, reparatii, intretineri;
- confectii ambalaje;
- conditii de munca;
- S.D.V.-uri;
- functionarea normala a masinilor, utilajelor, instalatiilor.
- dupa natura resursei:
- materiale metalurgice feroase si neferoase;
- materiale si produse din lemn;
- materiale si produse dinamice;
- materiale textile.
- dupa sursa de provenienta:
- din tara;
- din import.
- dupa forma de aprovizionare:
- care se asigura direct de la producatori;
- care se asigura de la unitati en-gros.
- dupa forma de prezentare:
- semifabricate;
- produse finite.
