|
|
|
Ideile sunt elementul motor al istoriei. Ele influenteaza institutiile, viata politica si, mai ales, viitorul. Primele teorii politice au aparut in Grecia antica, fiind o prelungire fireasca a preocuparilor filosofilor greci de a lamuri natura umana si relatia omului cu lumea naturala si cu societatea. Gandirea politica a vechilor greci a avut ca tema principala organizarea si guvernarea cetatii (polis), a statului, dependente nu de vointa zeilor, ci de cea a cetatenilor. Prin conceperea puterii conducatoare ca derivata din vointa cetatenilor, ganditorii greci au pus bazele democratiei politice. Aristotel, pentru care ordinea din cetate era o prelungire fireasca si necesara a ordinii din natura, a fost primul care a realizat o clasificare a formelor de guvernamant: monarhia (guvernarea unui individ), aristocratia (guvernarea unui grup mic de oameni) si republica (guvernarea unui grup larg de cetateni).
In epoca feudala, gandirea politica s-a aflat sub semnul ideologiei religioase, modelul teologico-politic bazandu-se pe teoria fundamentului divin al puterii politice si pe dominatia absoluta a autoritatii ecleziastice asupra autoritatii laice (civile). Reprezentativa pentru acest mod de a gandi este conceptia teologului Toma d'Aquino, cu privire la suprematia absoluta a puterii papale.
Teoreticianul care a marcat profund destinul gandirii politice - considerat parintele stiintei politice moderne - a fost florentinul Nicolo Machiavelli, cel care a introdus spiritul stiintific renascentist in abordarea fenomenului politic. In opera sa, el s-a preocupat de cercetarea directa a realitatii, de observarea faptelor politice in inlantuirea lor cauzala, iar ca rezultat, Machiavelli a prescris retete de guvernare, norme si reguli de comportament pentru omul politic.
In epoca moderna, filosofia dreptului natural a reprezentat o mutatie profunda in gandirea politica europeana. Inaugurata de olandezul Grotius, continuata de Thomas Hobbes si definitivata de Jean-Jacques Rousseau, teoria dreptului natural a atacat frontal ideea originii si legitimitatii divine a puterii regale, a puterii politice in general. In baza drepturilor naturale, puterea politica este o institutie ce-si afla sursa nu in divinitate, ci in conventii si contracte sociale. Modelul politic contractualist se centreaza pe teza suveranitatii populare, care postuleaza ca temeiul si exercitiul puterii apartin poporului. Pe aceste baze teoretice s-a dezvoltat miscarea revolutionara de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, care, practic, a inaugurat epoca democratiei reprezentative. Totodata, efectele politice ale actiunii revolutionare s-au reflectat in plan teoretic in noua conceptie asupra suveranitatii a ganditorilor din primele decenii post-revolutionare. Ideea exercitiului direct al suveranitatii a fost inlocuita cu cea a delegarii suveranitatii, teza fundamentala a democratiei reprezentative contemporane.
Principalele dificultati constau in interpretarea textelor si in evaluarea coerentei conceptelor. Astfel, chiar textele aparent foarte clare ridica probleme.
Exemplu: in ceea ce priveste dialogurile antice, selectia in cuvintele protagonistilor referitoare la ideile care ar trebui atribuite autorului sau, dimpotriva, pe care acesta le respinge mai mult sau mai putin ferm, nu este intotdeauna usor de facut.
'Principele' lui Machiavelli a fost inteles de Edgar Quinet ca Marseillaise-a secolului XVI si de catre Rousseau, in Contractul social, ca o lucrare a republicanilor; altii, dimpotriva, au vazut in 'Principele' ilustrarea tiranului perfect.
De asemenea, trebuie sa fim foarte atenti in domeniul semantic.
Exemplu: cuvantul 'democratie': ce au in comun democratia ateniana a secolului V i.Hr., in care cetatenia privea 20 - 30.000 oameni (dar in realitate, datorita absenteismului, in jur de 5.000) si democratia secolului XXI? Foarte putin. Initial, acest termen a avut un inteles peiorativ. Pentru Platon, democratia era un regim rau, deoarece reprezenta dominatia celor saraci, care guverneaza doar in interesul lor propriu.
Vocabularul politic de la Aristotel, Locke, Hobbes, Tocqueville . si-a imbogatit in permanenta continutul semantic: putere, libertate, egalitate, lege, justitie, drepturi. Acesti termeni sunt purtatorii unei experiente istorice, mai ales pentru ca semnificatia lor s-a stabilit prin succese si insuccese, prin incorporarea unor invataminte istorice. Astfel, discursul intelectual conturat in Grecia antica si transmis in mod selectiv din generatie in generatie si imbogatit in urma experientelor.
