|
|
|
In acest subcapitol dorim sa studiem principalii factori care modeleaza structura interactiunii comunicative dintre indivizi, cu alte cuvinte fortele sociale care influenteaza directia si frecventa schimburilor comunicative si care explica anumite forme tipice ale relatiilor comunicative.
Aceasta problema nu poate fi tratata adecvat decat daca aducem in prim plan aspectele comunicationala ale formelor de organizare sociala, forme care nu pot fi tratate numai in termeni comunicationali, desi structurile sociale si comunicationale sunt independente. Comunicarea, ca proces autonom, poate duce la dezvoltarea unor forme stabile de organizare sociala, uneori formele existente de organizare sociala determina structura formelor de comunicare. distinctia, in mare masura coincide cu diferenta dintre formele non-formale si formale de interactiune, in sensul ca toate structurile interactionale bazate pe comunicare sunt non-formale, desi pot deveni ulterior formale.
Structuri comunicationale non-formale include grupurile de prieteni, grupurile ce se constituie in urma unor contacte intamplatoare intr-un mediu comun. Pe cand structurile formale sunt cele care deservesc canale si retele de comunicare ce reflecta, in mare masura, o structura deja existenta a relatiilor sociale.
Comunicarea in viata sociala are loc ca urmare a anumitor imprejurari si intre anumite limite. Comunicarea ca o forma caracteristic diferita in contextul grupului primar, al organizatiei formale de munca, al asociatiei bazate pe clasa, interese sau activitati institutionalizate.
Printre factorii care faciliteaza sau genereaza comunicarea includem: apropierea spatiala, apropierea sociala sau asocierea, dar si cooperarea, colaborarea, conflictul, in sensul ca relatiile dintre partile aflate in conflict fac necesara o forma de colaborare, comunicare ca de exemplu: (conflictele industriale, actiunile politienesti, disputele intre indivizi). Acesti factori vor avea consecinte asupra structurii comunicarii, depind de nivelul si tipul de organizare sociala a contextului specific in care actioneaza, contextul devenind cadrul de baza pentru discutarea si exemplificarea formelor structurii comunicationale.
Grupurile au avut diverse definitii in literatura de specialitate, acceptand "definitia" in termenii comunicarii umane: grupul este alcatuit dintr-un ". numar de persoane care comunica intre ele destul de des intr-o perioada de timp si care sunt suficient de putine pentru ca fiecare sa poata comunica cu toti ceilalti direct, nu prin intermediul altora".[1]
Conform autorului esenta vietii de grup este o interrelatie dinamica intre cateva elemente: activitati, sentimente, norme, interactiuni si comunicare. Formele de comunicare ce apar reflecta si sustin o structura cu diferente de status in interiorul grupului si o anumita distributie a sentimentului de atasament al membrilor unii fata de altii. Aceasta inseamna ca procesele de comunicare in sine genereaza sentimente de atasament ale indivizilor unii fata de altii, fata de grup si fata de structura interna a status-urilor.
Grupurile non-formale de dimensiuni mici au fost intens studiate pentru ca aici, comportamentul comunicational este aspectul cel mai usor de observat si inregistrat al vietii de grup.
In cadrul grupurilor mici comunicarea se leaga de doua aspecte esentiale caracteristice grupurilor mici - solidaritatea sau caracterul coeziv si diferentele interne. Comunicarea are rolul de a sprijini coeziunea in mai multe moduri. Unul dintre acestea este furnizarea unor insemne de apartenenta sub forma unui "limbaj" comun sau a unor conventii de adresare non-verbala.
Coeziunea de grup depinde de comunicare si datorita existentei sentimentului de dependenta reciproca. Interactiunea comunicativa in cadrul grupului este legata nu doar de sentimentele de atasament, ci si de aparitia normelor de grup, in sensul asteptarilor si intelegerii privind comportamentul. Cu cat indivizii comunica mai intens unii cu altii in situatii de grup, cu atat este mai probabila dezvoltarea unor norme comune.
Un grup social odata format, cat si conexiunile care exista in interiorul sau functioneaza ca si canale de comunicare, prin care circula informatia si opiniile ei. Acest proces genereaza cresterea coeziunii in grup. astfel, frecventa intercomunicarii in interiorul unui grup este luata in general ca indicator al coeziunii de grup si identitati distincte.
Grupurile variaza atat in privinta frecventei intercomunicarii cat si a contractelor comunicative din interiorul grupului. Ambele aspecte sunt legate de coeziune. In interiorul unui grup membrii acestuia nu participa egal la contactele comunicative. In "situatii de comunicare libera, se inregistreaza o curba a frecventelor si nu o participare egala. Membrilor care vorbesc cel mai mult li se raspunde cu cantitatea cea mai mare de interactiune".[2]
Cei care sunt mai putin implicati in reteaua comunicarii de grup ca transmitatori sau receptori sunt, probabil, mai putin integrati, mai putin simpatizati. Astfel, este justificat rationamentul conform caruia atractia exercitata de grup si cantitatea comunicarii dintre membrii si grup determina adeziunea sau abaterea unei persoane de la opiniile grupului. o ultima implicatie a acestui mod de a rationa, priveste dimensiunile grupului. Cu cat grupul este mai numeros cu atat sunt mai restranse din punct de vedere fizic diversitatea si frecventa comunicarii, crescand insa gradul de "libertate psihologica".[3]
Cu alte cuvinte, poate exista o tensiune intre cresterea marimii grupului si cresterea coeziunii si identitatii, rezultata direct din dificultatea comunicarii intre persoane.
Analiza noastra de pana acum nu a luat in considerare o trasatura fundamentala a grupurilor mici, aceea ca in interiorul lor apar diferente in functie de status si respectul reciproc. Dincolo de coeziunea grupului exista stratificare si dominare, suprematie datorita careia se creeaza cupluri sau grupari in interiorul grupului. Comunicarea reflecta toate aceste caracteristici, daca intr-un grup o persoana detine o pozitie centrala in structura comunicationala, este posibil ca ea sa detina pozitii centrale si in celelalte structuri.
Grupurile tind sa genereze in interiorul lor nu numai norme, dar si relatii de putere si sisteme de prestigiu. Acestea sunt in final, consecinte logice ale normelor. Liderul unui grup este persoana care intruchipeaza si se conformeaza cu normele grupului. In interiorul grupului prestigiul este asociat atat cu normele cat si cu popularitatea si simpatia. A fi lider, sau a fi simpatizat sunt ipostaze care determina frecventa si directia actelor de comunicare. Astfel, ". cu cat pozitia sociala a unui individ este mai inalta, cu atat mai numeroase vor fi persoanele care initiaza interactiuni cu el, direct sau prin intermediari".[4]
In cazul interactiunii intre doua persoane de ranguri sociale diferite, cu statut social superior, are mult mai frecvent initiativa interactiunii si comunicarii. Asadar, cel care se bucura de autoritate si stima intr-un grup non-formal are intotdeauna o tendinta mai mare de a initia comunicarea cu cineva de rang inferior; tendinta de a fi apelat si solicitat mai mult cel cu rang inferior, avand o gama larga de contacte pe verticala si orizontala in cadrul grupului.
Grupurile non-formale arata ca: in cadrul grupului mic, participantii sunt evaluati in functie de: numarul de acte care li se adreseaza; numarul de acte pe care ei il adreseaza alto indivizi si numarul de acte pe care ei il adreseaza grupului in ansamblu.
Conform acestor aspecte ". cu cat numarul de oameni au un statut social mai asemanator, cu atat mai frecvent vor interactiona ei unii cu altii. Cu alte cuvinte, . interactiunea este mai frecventa atunci cand distanta sociala este mai mica".[5]
In interiorul unui grup daca exista comunicare intre subgrupuri, atunci comunicarea acestora cu liderul intervine atat in conversatiile generale cat si in cele private. In acest caz comunicarea pleaca spre lider, dar si porneste de la el. Liderul este cel care demareaza actiunile si se asteapta de la el sa faca toate acestea.
Aceste aspecte prezentate in raport cu grupurile non-formale accentueaza legatura stransa dintre procesul de comunicare si aspectele forte ale structurii si dinamicii sociale. La acest nivel al vietii sociale gasim si regasim: marcarea frontierelor; stabilirea distantei sociale; aparitia coeziunii intre cei care gandesc la fel sau a atractiei reciproce; diferentierile sociale; exercitarea puterii si a influentei. Concluzia care se impune este aceea ca "principiile" stabilite pentru grupuri trebuie sa fie modificate pentru alte cadre sociale, apar si sunt introdusi alti factori, astfel, ceea ce-si gaseste corespondent in grupurile mici, intr-un fel sau altul, se regasesc si la nivel macro-social.
