PSIHOSOCIOLOGIA COMUNICARII

LUCRARE TEORETICA: ANALIZA COMPARATIVA A POSIBILITATILOR DE INVESTIGARE A COMUNICARII OFERITE DE DIVERSE EPISTEMOLOGII

1.     OPTIUNI TEORETICE

Comunicarea semnifica incercarea de a stabili o comunitate cu cineva, de a pune in comun

informatii, idei, atitudini, de a le asocia, raporta sau de a stabili legaturi intre ele (Dombrescu E,. pag.9). Dupa Schram, prin comunicare se intelege "procesul stabilirii unei comuniuni sau identitati de reflectii, idei, conceptii intre emitatorul mesajului si receptorul mesajului prin intermediul unui canal de comunicatie" (apud. Dobrescu E., pag. 9).

Dupa Hariuc, " deosebirile dintre principalele epistemologii deriva din atitudinile fata de obiectul sau subiectul epistemic si din modalitatile de validare a cunostintelor" (Hariuc C., pag.19).

In Tratatul de Sociologie, sub coordonarea lui Raymond Boudon, comunicare incepe cu simpla conversatie. Boudon face o retrospectiva a principalelor conceptii despre comunicare, precum si a principalelor epistemologii. Astfel, incepe analiza comunicarii cu G. Tarde care defineste conversatia ca "orice dialog fara utilitate directa si imediata, in care se vorbeste adesea de dragul de a vorbi, din placere, din joaca, din politete" (apud. Boudon R., pag. 601). Conform lui G. Simmel, citat de Boudon, exista raporturi stanse intre comunicare si sociabilitate. La G.H. Mead, raporturile de reciprocitate in cadrul comunicarii ocupa un loc primordial si sunt puse in relatie cu dezvoltarea psihologica a subiectului, geneza constiintei de sine si comportamentul individual. In plus, Mead introduce notiunile de gest si rol in comunicare. La E. Ortigues, semnalul, semnul si simbolul sunt puse in relatii comparative cu expresia, comunicarea si semnificatia. Din aceasta retrospectiva, nu putea sa lipseasca schema clasica ce problematizeaza comunicarea si care ii apartine lui Lasswell (1948): "Cine, ce spune, pe ce canal, cui si cu ce efect".

Caile de abordare ale comunicarii au fost, dupa Balle, in volumul coordonat de Boudon, reprezentate de pozitiile pe care s-au situat diversi cercetatori in domeniu, respectiv:

sociologii care considera comunicarea un proces

sociologii care iau in considerare mizele presupuse si efectele reale ale comunicarii

sociologii care dau comunicarii o apreciere favorabila sau defavorabila, in functie de valorile si idealurile la care respectiva societate subsrie.

Pornind de la aceste 3 directii principale de studiere a comunicarii, din punct de vedere sociologic,

dar nu numai, o sa abordam principalele epistemologii pe care s-a bazat studiul comunicarii, pornind de la formele cele mai simple, la formele de masa sau e comunicarea in organizatii.

In functie de diversi autori, exista pareri diferite privind epistemologiile comunicarii.

Astfel, dupa Hariuc, exista o epistemologie realista ce considera eronat ca subiectul cunoasterii nu intervine in cunoastere, neexistand ca subiect activ. Empirismul recunoaste doar o cunoastere senzoriala, subiectul fiind doar pasiv. Rationalismul considera ratiunea drept izvor al cunoasterii iar subiectul are un rol activ, cunoasterea nu mai este o reflectare pasiva ci o creatie, structurile subiectului sunt considerate independente de experienta si de relatia cognitiva subiect-obiect. Orientarea pragmatica identifica obiectul cunoasterii cu procesul cunoasterii si ca un instrument de adaptare a omului la mediu. Epistemologia genetica a lui J. Piaget afirma rolul activ al subiectului in cunoastere si posibilitatile de reconstructie a capacitatii cognitive  dar izoleaza "subiectul epistemic". Paradigma sistemica ofera analize structurale, functionale si de tip cibernetic iar obiectul cunoasterii este privit ca o complexitate, adica o organizare, dar considera obiectele de studiu socio-umane ca fiind "sisteme", in stari aproape de echilibru, desi se afla intr-o permanenta reorganizare. Paradigma procesual-organica este mai performanta deoarece pleaca de la urmatoarele premise:

centrarea pe Fiintare ca procesulaitate

numai interogarea megaprocesualitatilor poate oferi explicatii satisfacatoare

interogarea existentei sociale este pertinenta in masura in care modeleaza organizarile sociale in conexiune cu procesorii de informatii care le intretin

procesarea informatiei face posibile procese informational-energetice (dez)organizante

oamenii produc procesarea sociala a informatiei prin intermediul bioprocesorilor si a interpretorilor

interpretorii sunt conexati la sociointerpretori

in interiorul procesarilor interpretative, emerge procesarea de tip interogativ

interogarile globale pot produce interpretari satisfacatoare ale megaprocesualitatilor

exista posibilitatea corelarii a 4 genuri de interogari: ontologice, istoriografice, viitorologice, praxiologice.

Dupa Dobrescu, teoriile stiintifice privind comunicare sunt reprezentate de teoria informatiei (C.

Shannon, N. Wiener) conform careia "orice comunicare poate fi considerata o asociere de informatii, facuta cu un anumit scop" (Dobrescu E., pag.43), teoria opiniei care considera orice comunicare umana ca o suma de opinii, teoria sistemelor (L. Von Bertallanffi) conform careia orice camp comunicational poate fi considerat un sistem si teoria structural-functionalista ce considra comunicarea ca un ansamblu de structura de semne si semnificatii ce indeplineste anumite functii, urmand sa analizeze principalele teorii in domeniu, respectiv: teoria competentei comunicative (J. Habermas) potrivit careia orice om are o anumita competenta de comunicare de terminata de "competenta lingvistica" si de "universaliile pragmatice", teoria comunicarii interumane si internivelice (C. Mircea) ce are la baza conceptele de instinctualitate, afectivitate, realitate spirituala, teoria sociodinamica a modurilor de comunicare (A. Moles) ce propune 5 doctrine care ar caracteriza cultura si comunicarea: demagogica, dogmatica, piramidala, culturalista, sociodinamica, teoria instrumentalista (H. Marshall Mc Luhan) privind comunicarea mass-media si modul in care fiecarui individ i se modifica perceptia, sensibilitatea si gandirea despre lume, teoria matricei psihosociale prin combinarea factorilor psihici individuali cu factorii sociali ai mediului.

Francis Balle, in volumul coordonat de Raymond Boudon, porneste de la procesul comunicarii de la teoria lui Lasswell care ar deschide calea abordarii "functionaliste" a tipurilor de comunicare, teoria informatiei (Shannon si Weaver), prezentata ca o teorie matematica a comunicarii, in care apar zgomotul semantic si redundanta semantica, alaturi de recptorul semantic iar, prin contributia lui N. Wiener, acestei teorii i se aduga notiunea si conceptul de feed-back, epistemologia behaviorista care aduce contributi importante in ceea ce priveste "liderii de opinie" si gradul e credulitate al publicului in functie de prestigiul sursei, abordarea psihologiei sociale foloseste studiul stiintific al comunicarii punand accent pe actiunea de informare, recomandarea sau prescriptia si socializarea, paradigma functionalista pleaca de la functiile comunicarii fata de posibilii beneficiari, important fiind modul de transmitere a mesajului si nu mesajul in sine, paradigma actionismului presupune o activitate de schimb dintre un "actor" raportat la un alt "actor" social iar subiectele comunicarii trebuie concepute concomitent cu instrumentele si cu obiectul sau.

2.     ANALIZA COMPARATIVA A PRINCIPALELOR EPISTEMOLOGII

Abordarea mecanicista pacatuieste prin considerarea comunicarii ca s-ar desfasura intr-un singur

sens: de la emitator la receptor, intotdeauna in sens unic ceea ce conduce la doua pericole: supraestimarea mesajului sau a mijlocului de comunicare si importanta mare si aproape exclusiva pusa pe emitator sau pe receptor.

Teoria lui Laswell contine doua obstacole: tentatia idealista de a reduce mijloacele de comunicare la mesaj si aplicarea determinismului tehnologic conform caruia "mijlocul este mesajul".

Paradigmele functionaliste se centreaza prea mult fie pe emitator, fie pe receptor. Centrarea pe emitator conduce la ideea ca mijloacele de comunicare "sunt capabile sa te determine sa crezi sau sa faci orice, oricui, oricum si oricand" (Boudon R., pag 625). La nivelul receptorilor, s-au evidentiat reactii de aparare numeroase si puternice fata de mesajele receptionate.

Abordarea actionista ia in considerare ajustarile reciproce intre emitatori si receptori, comunicarea fiind privita ca o aplicare a unei relatii sociale, a unui "actor" raportat la alt "actor", dar nu poate explica comunicarea la nivel de organizatie.

Paradigma procesual-organica porneste de la o abordare unitara si globala a comunicarii, conceputa ca o interactiune si modelata de interpretorii oamenilor care, fiind aflati in organizatii in stari departe de echilibru, fac presiuni pentru specializarea si imbunatatirea interogatiilor megaprocesualitatilor inglobante si inglobate. Ceea ce este important in aceasta paradigma este faptul ca interpretorii sunt motorul devenirii si autoperfectionarii, a reproducerii, a actiunilor organizante sau dezorganizante, favorabile sau nefavorabile unei organizatii. Si, datorita faptului ca oamenii nu sunt izolati ci traiesc in diverse forme de socio-organizari, numai studiul in ansamblu al acestor socio-organizari poate sa explice satisfacator emergenta si reproducerea organizatiilor, inclusiv a procesului de comunicare.

Din analiza prezentata, consider ca paradigma procesual-organica este cea mai completa si cea care produce o interogare suficient de nuantata a existentei si a fiintarii oamenilor si a oricaror interactiuni dintre ei, dintre ei si organizatii, dintre organizatii. Interpretorii oamenilor sunt cei care dau masura unui mesaj de a fi receptat ca favorabil, ca un mesaj agresiv sau ca agresiune informationala, sau ca mesaj neutru. Celelalte paradigme se concentreaza prea mult pe anumite elemente ale comunicarii, pierzand din vedere ansamblul global si contextul social in care se desfasoara o anumita forma de comunicare.

3.     BIBLIOGRAFIE

1.     Boudon R. (coordonator)- Tratat de sociologie, Comunicarea, pag.601-633,  Bucuresti, Editura Humanitas, 1997

2.     Culda L.- Organizatiile, Comunicarea in organizatii, pag. 161-177, f.l., Editura Licorna, 1999

3.     Culda L.- Dimensiunea epistemologica a interogarii existentei sociale a oamenilor, f.l., Editura Licorna, 2000

4.     Dobrescu E.- Sociologia comunicarii, Bucuresti, Editura Victor, 1998

5.     Hariuc C.- Identificarea si contracararea agresiunilor informationale- Aspecte metodologice, f.l., Editura Licorna, 2000