|
|
|
REGIMUL POLITIC DEMOCRATIC
Etimologic, notiunea democratie provine din cuvintele grecesti demos - popor si kratos - putere, insemnand deci puterea poporului, conducerea poporului. Democratia a fost privita cu neincredere atat de unii filosofi aristocratici precum Socrate, cat si de adeptii unei carmuiri mixte ca Aristotel si pusa deseori in contrast cu asa-numitele regimuri mixte, in care se combina elemente monarhice, aristocratice si democratice.[1] Ea a fost de multe ori asociata nu cu o carmuire de catre popor ci cu o carmuire de catre prostime, gloata (hoi polloi). Platon o asocia cu subordonarea ratiunii fata de pasiuni iar Aristotel - cu o sursa de tulburari si de acte politice nechibzuite. Machiavelli si Montesquieu considerau democratia o forma pura de guvernamant dar numai ca o componenta a unui sistem republican mixt. J.-J. Rousseau distinge intre un suveran democratic (raspunzator de edictarea legii fundamentale) si un guvernamint democratic (raspunzator de aplicarea curenta a legii scrise), aproape imposibil.
Incepand din secolul al XVIII-lea, democratia devine un etalon principal dominant, dupa care sunt judecate regimurile, teoria si practica democratiei axandu-se pe chestiunea largirii drepturilor politice, a votului universal, iar in secolul al XX-lea pe problemele edificarii democratice a natiunilor. Dezbaterile filosofice si ideologice au evidentiat necesitatea clarificarii unor aspecte fundamentale precum: cine conduce; in cadrul caror limite si competente; in numele caror scopuri; mijloacele directe sau indirecte; in ce conditii si sub ce constrangeri.
Democratia este un sistem de guvernamant, de organizare si conducere politica a societatii de catre cei care detin puterea in stat, avand consimtamantul cetatenilor si tinand cont de vointa lor, de interesele si aspiratiile lor.
Democratia moderna se intemeiaza pe libertatea politica, privita ca o valoare fundamentala a democratiei, autoritatea ramanand in cadrul acestei democratii compatibila cu libertatea cetatenilor.
Modelul democratiei moderne, concretizat prima data in Anglia s-a format treptat, pe baza experimentului anglo-saxon de delimitare a puterii in stat, incepand cu anul 1215, cu Magna Charta Libertatum, intemeiata pe principiul separatiei puterilor in stat.
Drepturile garantate cetatenilor intr-un regim democratic si-au gasit consacrarea intr-o serie de declaratii precum:
Declaratia Drepturilor Omului (Anglia 1688);
Declaratia de Independenta a S.U.A. (4 iulie 1776);
Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului (Franta 1789);
Carta O.N.U. a Drepturilor Omului (1948);
Declaratiile de la Helsinki (1975), Viena (1989), Paris (1990).
Notiunea democratie este legata indisolubil de cea de pluralism. Expresia vine din latinescul pluralis = compus din mai multe elemente. Aceasta inseamna o unitate in diversitate si practica politica prin care se manifesta aceasta diversitate. Pluralismul politic se concretizeaza in multitudinea de partide si organizatii politice, sindicale, etnice, religioase, exprimand diversitatea orientarilor si organizatiilor ce se interpun intre individ si stat.
Puterea politica se exercita cu consimtamantul si in interesul cetatenilor. Institutiile regimului politic dezvolta si garanteaza un sistem de drepturi , libertati, indatoriri si responsabilitati. Se asigura organizarea politica pluralist-partidista si garantarea exercitarii drepturilor si libertatilor cetatenesti. Cele trei (sau patru) puteri in stat functioneaza intr-un mod corespunzator. Este garantata existenta societatii civile si se creeaza un sistem de institutii cu caracter politic care sa asigure un control eficient asupra statului. Reprezentivitatea si pluralismul valorilor permit regimurilor democratice rezolvarea pe cai deschise si negociabile a conflictelor sociale.
Intr-un studiu publicat la inceputul anilor '90 si intitulat "Ce este si ce nu este democratia", Phillipe C. Smiter si Terry Lynn Karl insista, in analiza instaurarii valorilor democratice pe concepte generice, proceduri si reguli. Ei definesc democratia politica moderna ca ".. acel sistem de guvernare in care conducatorii sunt permanent raspunzatori pentru actiunile lor in spatiul public fata de cetateni, care actioneaza indirect, prin procesul de competitie si cooperare care are loc intre reprezentantii lor alesi."[2]
Influentat de lucrarile lui S. M. Lipset, Samuel P. Huntington si D. Rustow, Gianfranco Pasquino releva cateva elemente legate de studiul dezvoltarii social-economice: a) plecand de la delimitarea corelatii-cauze, el afirma ca regimurile democratice tind sa devina si regimuri dezvolate din punct de vedere economic, cele autoritare manifestand tendinta de a fi relativ dezvolate economic; b) regimurile democratice apar intr-un mod neasteptat, in anumite stadii de dezvoltare economica, fara o legatura clara intre ele; c) regimurile democratice puternic consolidate si desavarsite sunt caracteristice, in general, statelor bogate, care au si o slaba vulnerabilitate la crizele economice, in timp ce statele sarace cu regimuri democratice suporta mai greu aceste tensiuni de pe pietele economico-financiare. In concluzie, desi nu gradul de dezvolare economica este cel care determina democratia, un standard economic inalt sporeste sansele de supravetuire a valorilor democratice.
De-a lungul timpului, s-au conturat diverse opinii privind structurarea paradigmei democratice si definirea acesteia, existand o multitudine de variante ca democratia sociala, democratia industriala, democratia economica, democratia populara. Doua modele au amprentat stinta politica: poliarhia lui Robert A. Dahl si democratia consensualista a lui A. Lijphart. Paradigma lui Dahl propune o formula menita sa explice etapele procesului democratic care impune 3 oportunitati, etichetate ca set de garantii institutionale necesare fundamentarii demersului democratic: 1) de a formula preferinte; 2) de a le semnala; 3) de a beneficia de un tratament egal al preferintelor in actul de guvernare. Intr-o forma simpla, modelul lui schiteaza o schema cu doua dimensiuni, care ar fi de natura sa dea substanta democratizarii - contestare si participare iar intr-o forma mai complexa apar 3 elemente majore: liberalizarea, cuprinderea si democratizarea: modelul ideal este cel poliarhic, cel al democratiilor cu un inalt grad de liberalizare (contestare publica) si de cuprindere (participare), model care este unul al democratiilor numite si poliarhii cuprinzatoare. In lucrarea sa Polyarhchy el afirma ca 8 criterii definesc in mod sintetic regimul democratic: 1) dreptul de vot; 2) dreptul de a fi ales; 3)dreptul leaderilor politici de a concura, pentru sustinere si voturi; 4) alegeri libere si corecte; 5) libertate de asociere; 6) libertate de expresie; 7) surse alternative de informare; 8) dependenta de vot a institutiilor responsabile de politicile publice.
Studiul lui A. Lijphart pleaca de la intrebarea "cine realizeaza guvernarea?" si ajunge la un raspuns dat in functie de cele doua modele propuse: 1) modelul majoritarist, care propune varianta "majoritatii poporului"; 2) modelul consesualist - varianta "cit mai multi". Primul model este cel al guvernarilor majoritare, puterea nefiind dispersata, in cel de-al doilea, guvernarea presupune o cat mai larga participare la luarea deciziilor. Modelul consensualist este specific societatilor cu puternice clivaje etnice, religioase, lingvistice - Belgia, Elvetia, iar celalalt - societatilor conservatoare si majoritare, ca Marea Britanie. Exista, dupa parerea sa si societati care se pot incadra in ambele paradigme, un model mixt, cum ar fi cazul S.U.A.
Intrebari de verificarea cunostintelor
1. Precizati continutul notiunii "regim politic".
2. Analizati principalele tipologii ale regimurilor politice.
3. Ce trasaturi prezinta regimurile nedemocratice?
4. Prin ce se caracterizeaza regimurile politice dictatoriale?
5. Care sunt notele definitorii ale regimurilor democratice?
