|
Comunitatea Est - Africana (East African Community[i])
Comunitatea Est - Africana (EAC)[ii] este o organizatie regionala interguvernamentala a Republicilor Kenya, Uganda si Tanzania, cu sediul la Arusha, Tanzania si care a aparut ca urmare a semnarii Tratatului pentru stabilirea Comunitatii Est - Africane la Arusha in 30 noiembrie 1999.
In trecut cele trei state membre au avut o lunga istorie in domeniul cooperarii prin intermediul a succesive aranjamente de integrare regionala concretizate in Uniunea serviciilor dintre Kenya si Uganda in 1917 carora li s-a adaugat in 1927 Tanganika, Inalta Comisie Est - Africana (1948-1961), Organizatia Serviciilor Comune Est - Africane (1961-1967), Comunitatea Est - Africana (1967-1977 si Cooperarea Est - Africana (1993-2000).
Dupa dizolvarea primei Comunitati Est - Africane in 1977, statele membre au continuat negocierile pentru o colaborare regionala care s-au concretizat in elaborarea Tratatului de baza al Comunitatii stabilit cu ocazia Summit-ului de la Arusha.
Comunitatea isi propune sa stabileasca un cadru mai larg de cooperare regionala care sa acopere domenii precum cel politic, economic, social, cultural, al sanatatii, educatiei, stiintei si tehnologiei, apararii, securitatii si justitiei in beneficiul reciproc al statelor membre. Astfel, urmareste sa-si indeplineasca principalele obiective prin promovarea sustinerii cresterii echitabile a dezvoltarii in regiune, incluzand si utilizarea rationala a resurselor naturale din regiune si protectia mediului ambiant; prin consolidarea aspiratiilor politice, economice, sociale si culturale traditionale; prin sustinerea implementarii investitiilor in sectorul privat, prin promovarea principiilor democratiei, regulilor de drept, transparentei, oportunitatilor egale, precum si prin promovarea si mentinerea pacii, securitatii si stabilitatii in regiune.
Activitatea Organizatiei consta intr-o serie de strategii de dezvoltare elaborate de obicei pentru perioade de cinci ani, strategii care privesc cooperarea regionala in domeniul comertului, investitiilor si dezvoltarii industriale, in domeniul monetar si al fiscalitatii, infrastructurii si serviciilor, resurselor umane, precum si in problemele de natura politica incluzand apararea, securitatea, afacerile externe si cele juridice; comertul regional extern bazat in principal pe exportul de produse agricole (ceai, cafea, bumbac, tutun, peste etc), dar si pe aur sau diamante; parteneriatul dintre statele membre, precum si dintre acestea si alte organisme regionale sau internationale.
In structura institutionala a organizatiei intra Intalnirea sefilor de stat si de guvern, Consiliul ministrilor, Comitetul de coordonare, Comitetele sectoriale, Curtea Est - Africana de Justitie, Adunarea Legislativa Est - Africana si Secretariatul.
Intalnirea sefilor de stat si de guvern a statelor membre se reuneste cel putin o data pe an pentru a stabili politica generala a Organizatiei, dar si pentru analizarea rapoartelor cu privire la activitatea acesteia sau alte rapoarte pe care i le-a inaintat Consiliul. Se poate reuni si in sesiuni extraordinare ori de cate ori este necesar.
Consiliul ministrilor este organul politic al Comunitatii si este alcatuit din ministrii cooperarii regionale ai statelor membre. In conformitate cu functiile sale, Consiliul promoveaza, monitorizeaza si tine sub control modalitatile in care sunt aplicate programele comunitatii. Consiliul se reuneste in sesiuni ordinare de doua ori pe an, una dintre aceste sesiuni avand loc imediat dupa sesiunea Summit-ului sefilor de stat si de guvern.
Comitetul de coordonare indeplineste activitatea unui secretariat permanent responsabil de cooperarea regionala intre statele membre si face rapoarte Consiliului.
Adunarea Legislativa Est - Africana este organul legislativ al Comunitatii si este alcatuita din 27 de membri.
Secretariatul este organul executiv al Comunitatii si este condus de un Secretar general.