Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii

Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii

Popoarele Europei stabilind intre ele o uniune tot mai stransa au hotarat sa aiba un viitor pasnic bazat pe valori comune.

Constienta de patrimoniul sau spiritual si moral, Uniunea se intemeiaza pe valori indivizibile si universale ale demnitatii umane, libertatii, egalitatii si solidaritatii; Uniunea se sprijina pe principiul democratiei si pe principiul statului de drept. Uniunea situeaza persoane in centrul actiunii sale instituind cetatenia Uniunii si creand un spatiu de libertate, de securitate si de justitie. Uniunea contribuie la pastrarea si dezvoltarea acestei valori comune respectand diversitatea culturilor si traditiilor popoarelor Europei, precum si a identitatii nationale a statelor membre si a organizarii puterilor publice la nivel national, regional si local; Uniunea cauta sa promoveze o dezvoltare echilibata si durabila si asigura libera circulatie a persoanelor, marfurilor, serviciilor si a capitalurilor, precum si libertatea de stabilire.

In acest scop este necesar ca evidentiindu-le printr-o carta sa fie intarita protectia dreptului fundamental in spiritul evolutiei societatii, a progresului social si a dezvoltarilor stiintifice si tehnologice.

Astfel Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii din proiectul tratatului viitoarei Constitutii Europene reafirma, prin respectarea competentelor si indatoririlor Uniunii, precum si a principiului subsidiaritatii, drepturile care rezulta in special din traditiile constitutionale si din obligatiile internationale comune statelor membre, din Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, din cartele sociale adoptate de Uniune si de catre Consiliul Europei, precum si din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene si a Curtii Europene a Drepturilor Omului. In acest context, Carta va fi interpretata de catre instantele Uniunii si de statele membre luand in considerare in intregime explicatiile stabilite sub autoritatea presedentiei Conventiei care a elaborat Carta.

Faptul de a beneficia de acest drept implica responsabilitati si indatoriri fata de terti, precum si fata de comunitatea umana in general si fata de generatiile viitoare.

In consecinta Uniunea recunoaste dreptatile, libertatile si principiile enuntate in continuare.

Demnitatea umana ca fiind invialabila, ea trebuie respectata si protejata.

Dreptul la viata, orice persoana are drept la viata si nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat[1].

"Orice persoana are dreptul la integritate fizica si psihica."(articolul II-3.1). In cadrul medicinii si biologiei trebuie respectate in special consimtamantul

liber si in cunostiinta de cauza al persoanei implicate, conform prevederilor legii,interzicerea practicilor de eugenie in special a acelora care au drept scop selectia persoanelor, interzicerea utilizarii corpului uman si partilor sale, ca atare, ca sursa de profit, interzicerea clonarii umane in scopul reproducerii.

"Nimeni nu poate fi supus torturarii si nici pedepselor, sau tratamentelor inumane sau degradante."(articolul II-4).

Nimeni nu poate fi tinut in scalvie sau in servitute si nu poate fi constrans sa efectueze o munca fortata sau obligatorie, iar traficul cu fiinte umane este interzis.

Orice persoana are dreptul la libertate si la securitate, la respectarea vietii particulare si de familie, a domiciulului si la secretul corespondentei, astfel se consacreaza dreptul oricarei persoane la protectia datelor cu caracter personal. Aceste date trebuie tratate in mod loial in scopuri precise si pe baza consimtamantului persoanei interesate sau in temeiul unui alt motiv legitim prevazut de lege orice persoana avand drept de acces la datele colectate care o privesc si a obtine rectificarea acestora.

"Dreptul de casatorie si de intemeiere a unei familii sunt garantate in conformitate cu legile nationale care reglementeaza exercitarea acestor drepturi."(articolul II-9).

Orice persoana are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si religioasa, acest drept presupunand libertatea de a-si schimba religia sau convingerea precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, in public sau in particular, prin intermediul cultului invataturii, practicilor si indeplinirii riturilor.

Din acest drept rezulta dreptul la libertatea de exprimare, acesta incadrand libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a transmite informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice si indiferent de frontiere, totodata fiind respectate libertatea si pluralismul mijloacelor de informare in masa.

Dreptul la libertatea de intrunire pasnica si la libertatea de asociere la toate nivelele, in special in domeniile politice, sindical si civic ceea ce implica dreptul oricarei persoane de a infiinta impreuna cu alte persoane sindicate si de a se afilia la aceasta pentru apararea intereselor sale.

De asemenea se confera libertatea academica astfel artele si cercetarea stiintifica fiind libere, de unde rezulta dreptul oricarei persoane la educatie, precum si la accesul la formarea profesionala si la formarea continua, acest din urma drept incluzand si posibilitatea de aurma, in mod gratuit invatamantul obligatoriu.

Libertatea de a infiinta institutii de invatamant respectand principiile democratice, precum si dreptul parintilor de a asigura educarea si instruirea copiilor, potrivit convingerilor lor religioase, filozofice si pedagogice, sunt respectate conform legilor nationale care reglementeaza exercitarea acestora.

Dreptul la munca si dreptul de a exercita o profesie aleasa sau acceptata in mod liber, libertatea acordata fiecarui cetatean sau cetateana a Uniunii, de a-si cauta un loc de munca, de a lucra, de a se stabili sau de a-si oferi serviciile in orice stat membru, dreptul la conditiile de lucru echivalente acelora de care beneficiaza cetatenii sau cetatenele Uniunii pentru resortisantii tarilor terte care sunt autorizate sa lucreze pe teritoriul statelor membre, cat si libertatea de a desfasura o activitate comerciala sunt recunoscute in conformitate cu dreptul Uniunii si cu legislatiile si practicile nationale.

Carta drepturilor fundamentale ale uniunii conserva de asemenea dreptul oricarei persoane de a se bucura de propietatea bunurilor pe care le-a dobandit in mod legal, de a le folosi, de a dispune de ele si de a le lasa mostenire, astfel nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa, decat pentru cauza de utilitate publica, in cazurile si conditiile prevazute de o lege si in schimbul unei recompense juste acordate in timp util pentru pierderea pe care a suferit-o, de asemenea si propietatea intelectuala este protejata de lege.

Dreptul la azil este garantat prin respectarea normelor prevazute prin Conventia de la Geneva din 28 iulie 1951 si prin protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statul refugiatilor si conform viitoarei Constitutii Europene[2].

Nimeni nu poate fi evacuat, expulzat sau extradat catre un stat unde exista un risc deosebit de a fi supus pedepsirii cu moartea, torturarii sau altor pedespse sau tratamente inumane sau degradante, expulz[rilor colective fiind interzise.

Deoarece toate persoanele sunt egale in fata legii, se interzice orice discriminare bazata in special pe motive de sex, rasa, culoare, origini etnice sau sociale, caracteristici genetice, limba, religie sau convingeri, opinii politice sau orice alta opinie, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere, un handicap, varsta, orientare sexuala sau pe motiv de nationalitate.

Uniunea Europeana respecta diversitatea culturala, religioasa si lingvistica, egalitatea intre barbati si femei fiind asigurate in toate domeniile, inclusiv in ceea ce priveste angajarea, lucrul si remunerarea.

Copiii au dreptul la protectia si ingrijirile necesare pentru asigurarea bunastarii lor, isi pot exprima in mod liber opinia, aceasta fiind luata in considerare in problemele care ii privesc, in functie de varsta si gradul lor de maturitate. In toate actele referitoare la copii, indiferent daca sunt realizate de autoritati publice sau de institutii private, interesul superior al copilului trebuie sa fie primordial, acesta avand dreptul de a intretine cu regularitate relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu exceptia cazului in care acestea sunt contrare interesului sau[3].

Totodata Uniunea Europeana recunoaste si respecta dreptul persoanei in varsta de a duce o viata demna si independenta si de a participa la viata sociala si culturala si dreptul de a participa la viata sociala si culturala si dreptul persoanei cu handicap de a beneficia de masuri care sa le asigure autonomia, intelegerea sociala si profesionala, precum si participarea la viata comunitatii.

Lucratorilor si reprezentatiilor acestora li se garanteaza, la nivel corespunzator o informare si o consultare in timp util, iar lucratorilor si angajatorilor sau organizatiilor lor dreptul de a negocia si de a incheia conventii colective la nivele corespunzatoare si de a recurge la actiuni colective, inclusiv la greva, in caz de conflict de interese in scopul apararii intereselor lor, toate acestea conform dreptului Uniunii si al legislatiilor si practicilor nationale.

"Orice persoana are dreptul de a avea acces la un serviciu gratuit de plasament"(articlolu II-29) si fiecare lucrator are dreptul la protectie impotriva oricarei concedieri nejustificate, la conditii de lucru care sa respecte sanatatea, securitatea si demnitatea sa, la o limitare a duratei maxime de lucru si la perioade de repaus zilnic si saptamanal, precum si la o perioada anuala de concediu cu plata, conform dreptului Uniunii si al legislatiilor si practicilor nationale.

Insa se interzice copiilor, varsta minima de acceptare la lucru neputand fi inferioara celei la care inceteaza perioada de scolarizare obligatorie, fara sa aduca atingere normelor mai favorabile tinerilor si in absenta unor derogari limitate, iar tinerii acceptati sa lucreze trebuie sa beneficieze de conditii de munca adaptate varstei si sunt protejati impotriva exploatarii economice sau oricarei activitati care ar pune in pericol securitatea,sanatatea, dezvolatare lor fizica, psihica, morala s-au sociala sau care le-ar putea compromite educatia.

Protectia familiei este asigurata pe plan juridic, economic si social, iar pentru a putea concilia viata de familie si cea profesionala, orice persoana are dreptul de a fi protejata impotriva oricarei concedieri din motive de maternitate, precum si dreptul la un concediu de maternitate cu plata si la un concediu parental acordat dupa nastere sau adoptia unui copil.

Uniunea recunoaste si respecta dreptul de acces la prestatiile de securitate sociala si la serviciile sociale care acorda in caz de maternitate, boala, accident de munca, dependenta sau batranete, precum si in lupta impotriva excluderii sociale si a saraciei, Uniunea recunoaste si respecta dreptul la asistenta sociala si la asistenta in ceea ce priveste locuinte destinate sa asigure o viata demna tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, conform normelor stabilite de dreptul Uniunii si de legislatiile si practicile nationale[4].

"Orice persoana are dreptul de acces la asistenta medicala preventiva si de

a beneficia de ingrijiri medicale in conditii stabilite de legislatiile si practicile nationale", iar prin definirea si punerea in aplicare a politicii si actiunilor Uniunii, se asigura un nivel ridicat de asistenta medicala.

Potrivit principiului dezvoltarii durabile, politicile Uniunii trebuie sa prevada un nivel inalt de protectie a mediului si de imbunatatire a calitatii acestuia .

"Politiciile Uniunii asigura un nivel inalt de protectie a consumatorilor."(articolul II-38)

Oricare cetatean sau cetateana a Uniunii are dreptul de a alege si de a fi ales in cadrul afacerilor pentru Parlamentul European, in statul membru in care acesta isi are resedinta, in aceste conditii ca si resortisantii acelui stat, acestia fiind alesi prin vot universal direct, liber si secret. Cetatenilor Uniunii li se mai asigura si dreptul de a alege si de a fi alesi in cadrul afacerilor locale in statul membru in care acestea isi au resedinta, in aceste conditii ca si resortantii acelui stat.

Bineinteles oricare persoana are dreptul si de a beneficia de un tratament impartial, echitabil si intr-un termen rezonabil, din partea institutiilor, organismelor si agentiilor Uniunii, in ceea ce priveste problemele sale. Acest drept implica dreptul fiecarei persoane de a fi ascultata inainte de luarea oricarei masuri individuale care ar putea sa o afecteze in mod nefavorabil, dreptul de acces al fiecarei persoane la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidentialitate si de secretul profesional, obligatia administratiei de a-si motiva deciziile.

Conform principiilor generale comune si drepturilor statelor membre, orice persoana are dreptul la despagubire din partea Uniunii pentru daunele cauzate de catre institutiile, organismele sau agentiile acesteia, aflati in exercitiul functiunii.

Dreptul de acces la documentele institutiilor, organismelor si agentiilor Uniunii, oricare ar fi forma sub care se prezinta aceste documente, garantat cetatenilor Uniunii si persoanelor fizice si juridice cu resedinta sau cu sediul social intr-unul din statele membre.

Cetatenii Uniunii sau orice persoana fizica sau juridica cu resedinta sau cu sediul social intr-un-l din statele membre are dreptul la petitie adresata Parlamentului European, dreptul de a sesiza Mediatorul European cu privire la unele cazuri de proasta administrare in activitatea institutiilor, organismelor sau agentiilor, cu exceptia Curtii Europene de Justitie si a Tribunalului de Mare Instanta in exercitarea functiilor juridictionale ale acestora[5].

Dreptul de circulatie si de sedere libera pe teritoriul statelor membre este un alt drept acordat cetatenilor Uniunii, libertatea de circulatie si de sedere putand fi acordata conform viitoarei Constitutii Europene si resortisantilor unei tari terte cu resedinta pe teritoriul unui stat membru.

Cetatenii Uniunii Europene beneficiaza, pe teritoriul unei tari terte in care statul membru al carui resortisant nu este reprezentat de protectia autoritatilor diplomatice si consulare ale caruia din statele membre, in aceste conditii ca si cetatenii statului respectiv.

Orice persoana ale carei dreptati si libertati garantate de dreptul Uniunii sunt incalcate are dreptul de a apela efectiv la o instata, de a i se analiza cauza in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil de catre o instanta independenta si impartiala, stabilita in prealabil prin lege, avand posibilitatea de a fi consiliata, aparata si reprezentata, asistenta juridica gratuita acordandu-se acelora care nu dispun de resurse suficiente, in masura in care acest ajutor ar fi necesar pentru a asigura in mod efectiv accesul la justitie.

Orice acuzat este presupus nevinovat pana in momentul cand i se stabileste, in mod legal, vinovatia fiindu-i garantata respectarea dreptului la aparare.

Nici o persoana nu poate fi condamnata pentru o actiune sau omisiune care, la momentul savarsirii aceasteia nu constituia infractiune potrivit dreptului national sau international, de asemenea, nu se aplica o pedeapsa mai mare decat cea aplicata la momentul savarsirii infractiunii, iar daca ulterior infractiunii, legea prevede o pedeapsa mai usoara, aceasta din urma se aplica si bineinteles pedepsele nu trebuie sa fie disproportionale fata de infractiune.

Carta mai stabileste si ca nici o persoana nu poate fi urmarita sau pedepsita penal pentru o infractiune pentru care a fost deja achitata sau condamnata in interiorul Uniunii, printr-o hotarare definitiva, conform legii.

Dispozitiile prezentei Carte se adreseaza institutiilor organismelor si agentilor Uniunii, cu respectarea pricipiului subsidiaritatii, precum si statelor membre atunci cand acestea pun in aplicare dreptul Uniunii Europene. Prin urmare, fiecare dintre acesti actori respecta dreptul si principiile promovand aplicarea acesteia, in conformitate cu competentele pe care le au in acest sens si prin respectarea limitelor de competenta conferite Uniunii, conform celorlalte parti ale Constitutiei. Aceasta Carta nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii in afara competentelor Uniunii, nu creaza nici o competenta si nici o responsabilitate noua pentru Uniune si nu modifica competentele sau responsabilitatile stabilite in celalalte parti ale Constitutiei.

"Orice limitare in exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute prin prezenta Carta trebuie sa fie prevazuta de lege si sa respecte continutul fundamental al acestor dreptati si libertati. Prin respectarea principiului proportionalitatii, aceste limitari nu pot fi aduse decat daca sunt necesare si daca raspund efectiv unor obiecte de interes ganeral recunoscute de Uniune sau nevoii de protejare a drepturilor si libertatilor persoanei".(articolul II-52.1)

In masura in care Carta contine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Conventia europeana de aparare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, sensul si intinderea lor sunt aceleasi ca si cele cuprinse in Conventie, aceste dispozitii neaducand atingere dreptului Uniunii in asigurarea unei protectii mai largi. Daca aceasta Carta recunoaste drepturile fundamentale asa cum rezulta ele din traditiile constitutionale comune statelor membre, aceste drepturi sunt interpretate in conformitate cu aceste traditii. De asemenea dispozitiile care contin principii, pot fi puse in aplicare prin acte legislative si executive adoptate de catre institutiile si organismele Uniunii, precum si prin acte ale statelor membre in aplicarea drepturilor Uniunii, in exercitarea competentelor pe care le au in acest sens, iar invocarea lor in fata instantei nu este admisa decat in scopul interpretarii si controlului legalitatii unor astfel de acte^.[6].

Nici una dintre dispozitiile Cartei nu trebuie sa fie interpretata ca o limitare sau atingere adusa dreptului omului si libertatilor fundamentale recunoscute in domeniile de aplicare corespunzatoare, prin dreptul Uniunii, dreptul international si conventiile internationale la care Uniunea, Comunitatea sau toate statele membre sunt parti, in special, Conventia europeana de aparare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si prin constitutiile statelor membre, si nu trebuie sa fie interpretata ca implicand un drept oarecare de a desfasura o activitate sau indeplini un act ce are ca obiectiv distrugerea de drepturi sau libertati recunoscute prin aceasta Carta, sau de a aduce drepturile si libertatilor limitari mai ample fata de cele prevazute in aceasta Carta[7].