Grupuri de interese intrasocietale si extrasocietale

Variatele forme de organizare se concretizeaza in adunari, asociatii, centre, camere, confederatii, consilii, federatii, grupari, ligi, miscari, societati, sindicate, uniuni. Clasificarea lor s-a facut prin aplicarea a zeci de principii, criterii, grupari etc.

Intr-o perspectiva sistemica, specifica indeosebi stiintei politice americane, grupurile de interese au fost analizate in calitatea lor de element al sistemelor componente ale sistemului social global (exclusiv sistemul politic) si de element al sistemului politic. In primul caz, au fost identificate grupuri de tip profesional, confesional, cultural, cu ponderi diferite in diferite tari; in cel de-al doilea, grupuri confesionale implicate direct in politica (germane, americane, japoneze s.a.). In calitate de element al subsistemului partidelor politice, grupurile de interese profesionale, etno-culturale, confesionale se pot politiza atunci cand interesele lor o cer.

Ca modele de pressing, pentru atingerea obiectivelor urmarite, grupurile pot actiona la nivel intrasocietal (local, zonal, national) si la nivel extrasocietal (regional international, global international), delimitarea avand mai mult caracter analitic, in realitate existand o stransa interdependenta a celor doua niveluri.

Urmatorul tabel prezinta o incercare de sistematizare a principalelor tipuri, care utilizeaza cele mai relevante criterii propuse de sociologi si politologi.

Tipuri de grupuri de interese

Nivelul intrasocietal al grupurilor de interese

A) Luand in considerare gradul de integrare a membrilor lor, G. Burdeau distinge grupurile neinstitutionalizate si grupurile institutionalizate. Actionand in afara oricarui cadru formal si fiind mai greu de identificat, cele neinstitutionalizate sunt calificate mai curand o tendinta exprimand opinia unui mediu net delimitat (universitar, agricol). Datorita organizarii, grupurile institutionalizate au un grad mai mare de constanta a scopurilor urmarite si o mai mare eficienta in utilizarea tehnicilor de pressing. In organizarea grupurilor, doi factori sunt foarte importanti: calitatea conducatorilor si amploarea relatiilor lor cu mediile parlamentare, birourile ministeriale, organele de formare a opiniei publice.

Utilizand criteriul gradului de specializare si, mai ales, criteriul organizational propus in 1961 de Allen Potter (Organized Groups in British National Politics), G. A. Almond si G. B. Powell disting patru tipuri de grupuri de interes: 1) anomice (formatiuni spontane si efemere, deseori violente - manifestatii, razmerite); 2) non asociative (grupuri informale, intermitente si non voluntare, bazate pe afinitate, religie sau regiune si caracterizate prin lipsa continuitatii si organizarii); 3) institutionale (organizatii formale - partide, adunari, administratii, biserici) care se pot transforma in corpuri sau partide; 4) asociative (organizatii voluntare, specializate in articularea intereselor ca sindicatele, gruparile oamenilor de afaceri, asociatiile etnice sau religioase, gruparile civice)^[1]. In conceptia autorilor, numai ultimele doua grupuri poseda un grad de organizare suficient pentru a fi considerate adevarate grupuri de presiune, care urmaresc sa actioneze asupra puterii politice.

B) Aplicand criteriul interesului aparat sau promovat, cei mai multi specialisti americani subdivizeaza grupurile in doua categorii: 1) grupuri de interes unic (single-issue groups); 2) grupuri cu interese multiple (multiple-issue groups). Grupurile de interes unic urmaresc teluri de interes public dar se particularizeaza prin preocuparea lor pentru o singura problema si, in general, pentru realizarea unor compromisuri. (National Rifle Association sau Abortion Right Action League)^[2]. Intre grupurile avand interese multiple sau care promoveaza cauze multiple se pot afla grupuri religioase (The National Council of Churches, Christian Right), grupuri care actioneaza pentru protectia mediului (Friends of the Earth, Greenpeace) sau grupuri care urmaresc imbunatatirea activitatii guvernamentale (Common Cause). Grupurile catolice au fost active in miscarile anti-avort si anti-nucleare iar grupurile evreilor s-au implicat frecvent in lobbyinguri pe teme liberale ca drepturile muncitorilor si ale minoritatilor.

Grupurile de interese pot avea un interes material sau pot urmari un scop dezinteresat. In functie de aceasta, tipurile identificate au fost denumite grupuri de aparare a intereselor materiale si grupuri de promovare sau de vocatie ideologica (J. Meynaud), grupuri economice si grupuri non economice sau sociale (S. Erlich), grupuri de interese profesionale si grupuri de idei, ideologice, nonprofesionale (R.-G. Schwartzenberg), grupuri sectionale si cauzale (W. Grant).

Conform interpretarii lui W. Grant, grupurile sectionale cauta sa organizeze un numar cat mai mare de membri, iar pozitia lor fata de guvernamant depinde de validitatea pretentiei de a vorbi in numele unei industrii particulare, grup de patroni sau profesie. Grupurile cauzale reprezinta unele principii sau credinte care actioneaza in numele unor astfel de cauze. Ele se divizeaza in 2 categorii: 1) cele care cauta sa foloseasca in campanii un numar mare de membri; 2) cele in cazul carora numarul restrans este compensat de loialitate si angajamentul fata de cauza al unor membri care lucreaza in organizatie fara a pretinde remunerare. Unele grupari cauzale pot avea si interese sectionale^[3].

Grupurile formate in jurul unui interes material sunt preocupate mai intai de eficacitatea actiunii lor. Acest interes poate fi unul direct financiar (subventii, cresteri de preturi sau de salarii), sau poate consta in diverse avantaje (masuri de protectie sociala, limitarea concurentei, etc.).

Grupurile ideologice sau cu scop dezinteresat, care apara un interes non material, calificat deseori ca interes moral (bisericile, gruparile umanitare, unele grupari filosofice) sunt mai numeroase in SUA.

Intre organizatiile profesionale, afacerile, lumea muncii, grupurile profesionale si agricole reprezinta tipurile cele mai puternice si de durata. Organizatiile patronale se implica in finantarea partidelor si a oamenilor politici, in sprijinirea campaniilor electorale, indeosebi a celor prezidentiale. Asociatiile din industrie si afaceri, organizatiile patronale au avut intotdeauna un grad relativ ridicat de organizare in Germania, unde cele mai puternice organizatii antreprenoriale sunt Federatia Industriilor Germane si principalele organizatii ale bancherilor si comerciantilor.

Organizatii patronale puternice se gasesc si in celelalte tari europene: in Italia - Camerele de Comert, Confindustria, Intersind; in Anglia - Confederatia Industriei Britanice; in Franta - Consiliul National al Patronatului Francez, Camerele de Comert. In SUA, U.S. Chamber of Commerce, Business Roundtable, National Association of Manufactures si alte asociatii americane sunt direct interesate in legislatia referitoare la impozite, subsidii guvernamentale, tarifele pentru bunurile importate si produsele de consum, reglementarile privind protectia mediului s.a. Mai mult de 3000 de corporatii individuale si de afaceri angajeaza lobbyisti, purtatori de cuvant pentru corporatii si afaceri in Washington, ei insisi reprezentati de propria lor organizatie - American League of Lobbysts.

Alaturi de patronate, sindicatele sunt unele dintre cele mai influente grupuri de interese. Sunt tari in care miscarea sindicala se caracterizeaza prin unitate si coeziune si tari in care ea este fragmentata si slabita de rivalitati. Sindicatele britanice au jucat un rol foarte important in desfasurarea vietii economice si politice, din secolul al XVIII-lea si pana in prezent. Trade Union Congress continua sa fie o forta si astazi. Cele 24 de mari uniuni sindicale britanice reprezinta toate categoriile socio-profesionale, dar exista si o organizare pe ramuri, sau combinand cele doua criterii. Pentru reglementarea raporturilor patronat-sindicate, in Marea Britanie a fost instituita o comisie nationala de arbitraj, conciliere, sfaturi, cu rolul de a rezolva disputele din sectorul particular si cele din sectorul public, prin cooperarea patronilor, muncitorilor si a reprezentantilor lor. In Franta, procesul de sindicalizare este mai redus. Viata sindicala a cunoscut dominatia a 4 mari organizatii - Confederatia Generala a Muncii, Confederatia Franceza Democratica a Muncii, Forta Muncitoreasca si Confederatia Franceza a Muncitorilor Crestini. RFG se individualizeaza prin extensia libertatii de adeziune, ca urmare a recunoasterii dreptului de sindicalizare a tuturor persoanelor care au o profesie, chiar si a celor care au relatii de munca prin statute de drept public - functionari, judecatori, militari etc. Cele mai importante organizatii sunt Federatia Germana a Sindicatelor, Uniunea Germana a Personalului Salariat, cu aproximativ 500.000 de mebri si un numar de organizatii mai mici, care coopereaza cu uniunile F.G.S. si Federatia Germana a Functionarilor Civili, cu mai mult de 1 milion de membri. Sindicalismul american este influent in calitate de lobby organizat si dispune de mari resurse, care ii permit sa se implice in sustinerea unor campanii electorale, prin intermediul unor comitete de educatie politica. Impreuna cu United Automobile Workers, Teamsters si alte organizatii, AFL-CIO (American Federation of Labour si Congress of Industrial Organizations, unite in 1955), organizatie umbrela ce cuprinde 96 de sindicate, reprezinta de multi ani interesele lumii muncii in capitalele statelor si la Washington. Exista si o serie de sindicate individuale care fac lobby independent de grupurile-umbrela.

Organizatiile agricole, care imprumuta o serie de trasaturi, atat de la organizatiile patronale, cat si de la cele sindicale au reusit, in pofida unei scaderi continue a populatiei ocupate in agricultura, sa-si pastreze influenta. In RFG, Deutsche Bauernverband s-a manifestat activ ca grup de presiune, folosind o gama larga de mijloace, de la mobilizarea opiniei publice cu ajutorul mass-media, retragerea suportului financiar pentru unele partide politice si pana la mari intruniri si demonstratii, greve politice si boicoturi. In momentele de criza ale sectorului agricol, in Franta si Italia organizatiile agricole si-au facut simtita puterea, uneori intr-o forma dura: bararea unor sosele, cai ferate, deversarea recoltelor nevandute pe drumurile publice etc. Organizatii agricole puternice exista si in Marea Britanie (National Farmers Union reuneste 90% din agricultorii britanici), sau in SUA, unde Camerele americane de agricultura au o importanta deosebita iar American Farm Bureau Federation este considerata un puternic lobby.

Categoria grupurilor de presiune non profesionale (de promovare, de idei, ideologice, de vocatie ideologica, de interese morale, cauzale etc.) este o categorie eterogena, unind grupuri mari si foarte diverse.

Unele grupuri apara, in acelasi timp si interesele materiale si cauzele morale (sindicatele invatamantului, grupurile de femei care nu sunt unite prin comunitatea profesiei, de exemplu); altele disimuleaza obiective foarte concrete, in spatele unor teme moralizatoare (apararea liberei initiative de catre grupurile patronale, elogiul proprietatii familiale de catre sindicatele agricole, etc.). Toate grupurile, inclusiv bisericile, au nevoie de resurse materiale. Preluand optica lui R.-G. Schwartzenberg, putem vorbi despre grupuri ideologice si religioase, grupuri cu obiectiv specializat, grupuri de conditie, grupuri civice, societati de gandire si cluburi.

Grupurile cu obiectiv specializat actioneaza pentru apararea unor cauze particulare mai largi (drepturile omului, lupta impotriva rasismului, antisemitismului, pentru dezarmare, pace, integrare europeana, etc.), sau, mai limitate: temperanta, respectarea repaosului duminical, protectia animalelor.

Grupurile de conditie unesc persoane cu aceeasi conditie sociala: miscarile de tineret, organizatiile de femei si miscarile feministe.

In categoria grupurilor civice pot fi incluse societatile de gandire, gruparile intelectuale, filosofice si cluburile.

C) In functie de natura activitatii membrilor cercului conducator al grupului, M. Duverger, G. Burdeau, J. Basso s.a. fac deosebirea intre grupurile de presiune private si grupurile de presiune publice. M. Duverger (Sociologie Politique) indica doua categorii principale de grupuri publice: a) serviciile oficiale ale statului care actioneaza cu metodele grupurilor de presiune pentru a apara interesul de serviciu, identificat mai mult sau mai putin cu interesul general; b) corpurile de functionari care formeaza in cadrul serviciilor un fel de coalitii, mai mult sau mai putin oculte, cu scopul acapararii posturilor de conducere si al exercitarii unei influente, caz in care predomina interesul corporativ, asimilat cu interesul general. In tipologia politologilor americani A. Gitelson, R. Dudley si M. Dubnick este inclusa categoria government-related interest groups^[4]. Guvernele insele actioneaza ca niste lobbyuri asupra Congresului, presedintelui sau legislaturilor statelor, indeosebi pentru asistenta financiara. In plus, un anumit numar de asociatii ale oficialilor guvernului reprezinta interesele colective ale membrilor lor. Cercetatorii americani realizeaza o distinctie clara intre grupurile al caror scop principal este obtinerea unor beneficii economice pentru membrii lor - private interest groups si grupurile care fac lobbying pentru beneficii, care nu sunt si nu pot fi limitate sau restranse la membrii lor - public interest groups. Grupuri de interes public precum Common Cause apartin si categoriei citizen activist groups, avand ca scop reprezentarea a ceea ce ei considera a fi "interesele publicului", in privinta unor probleme ca drepturile civile, protectia consumatorilor, diverse reforme sau reglementari pentru ocrotirea mediului. Alte "advocacy groups" sunt focalizate pe drepturile homosexualilor, ale diferitelor grupuri religioase si etnice, ale populatiei in varsta.

Sociologul francez R.-G. Schwartzenberg divizeaza grupurile publice in grupuri civile si grupuri militare, armata incercand uneori sa influenteze actiunea puterilor publice in alianta cu interesele private.

D) Aplicand criteriul naturii activitatii grupurilor de interese, M. Duverger analizeaza grupurile exclusive si grupurile partiale (de actiune politica si intermitente in terminologia lui G. Burdeau, primare si secundare, in cea a lui W. Grant). Ch. Debbasch si J.-M. Pontier contesta insa valabilitatea acestui criteriu, subliniind ca orice activitate este mai mult sau mai putin politica.

Grupurile de presiune exclusiva sau de actiune politica (lobbyurile, miscarile pentru reforma electorala, pentru descentralizare, integrare europeana, organizatiile antirasiste s.a.) isi concentreaza actiunea numai in domeniul politic, pressingul asupra puterii avand scopul adoptarii anumitor reforme sau al unei anumite orientari a politicii. Apreciate de unii autori ca organizatii tehnice reprezentand grupurile de interese si exercitand pressingul in contul lor (M. Duverger, care le considera pseudo-grupuri de presiune, Stanislas Ehrlich), de altii ca o tehnica de actiune (Ch. Debbasch, J.-M. Pontier), lobbyurile cunosc o puternica dezvoltare in SUA si la Bruxelles. Fenomenul lobbysmului desemneaza atat practica de influentare a procesului legislativ, cat si persoanele sau organizatiile care actioneaza in vederea promovarii sau a impiedicarii adoptarii unei legislatii.

In cazul grupurilor de interese partiale sau intermitente, mult mai numeroase decat cele exclusive, presiunea politica este sporadica, intermitenta, nefiind decat o parte a activitatii unor organizatii care au si alte ratiuni de a fi (sindicatele, grupurile inspirate de o credinta religioasa, societatile pentru protectia animalelor, diverse ligi cu obiective culturale etc.).

In categoria pseudo-grupurilor de presiune, M. Duverger include organizatiile formate din tehnicieni, care exercita o presiune politica in folosul altor grupuri si nu in acela al organizatiei din care fac parte: a) birourile tehnice de presiune (cassele electorale, lobbyurile, oficinele de propaganda); b) ziarele si organismele de informare (presa scrisa si audiovizuala). In mare parte, organismele de informare nu au caracterul unui grup de presiune, fiind simple intreprinderi comerciale dornice sa castige cat mai multi bani. Daca nu preseaza, ele pot beneficia de un public larg si de un sprijin din partea puterii. Nu intra in aceasta categorie "ziarele de scandal", care traiesc din atacurile asupra puterii. Unele dintre organismele care exercita presiuni asupra puterii sunt mijloace de exprimare deschisa ale anumitor grupuri determinate (ziarele sindicatelor, ale organizatiilor patronale, ale gruparilor taranesti), altele se adreseaza marelui public, mascandu-si dependenta de grupuri, prin simularea autonomiei. Acestea din urma au fost numite "presa industriei" (finantata de banci, mari industriasi, alte grupuri puternice), pentru a le deosebi de "industria presei", avand ca unic scop vinderea informatiei. Sunt insa si ziare care alterneaza cele doua roluri.

E) Transpunand distinctiile stabilite in analiza structurii partidelor politice, M. Duverger, G. Burdeau, J. Meynaud s.a. identifica grupurile de cadre si grupurile de masa. Ca si partidele de cadre, grupurile de cadre nu se fundamenteaza pe criteriul cantitatii, ci pe acela al calitatii, adresandu-se "notabililor sociali", "cadrelor". Organizatiile patronale, asociatiile inaltilor functionari, sindicatele invatamantului superior, diverse asociatii ale artistilor, scriitorilor, societatile de gandire, Francmasoneria, cluburile politice, se incadreaza in aceasta categorie. Numarul scazut al membrilor acestui tip de grup de interes este compensat de influenta personalitatilor aderente sau de puterea intereselor materiale aflate in cauza.

Sindicatele muncitoresti, organizatiile taranesti, confederatiile mestesugaresti sau ale micilor intreprinzatori, miscarile de tineret, asociatiile veteranilor, organizatiile de femei, societatile sportive sau culturale sunt tot atatea exemple de grupuri de masa.

F) Luand in considerare strategiile grupului si receptivitatea guvernului fata de aceste strategii, Wynford P. Grant distinge grupurile interne (insider groups) si grupurile externe (outsider groups).

Insider groups, considerate de guvern legitime sunt consultate regulat. Outsider groups, care nu pot castiga, dintr-un motiv sau altul, recunoasterea guvernului sau nu doresc sa intre in relatii consultative cu oficialii, pot fi calificate si ca "grupuri de protest", avand obiective in afara curentului principal al opiniei publice. Multe grupuri interne, precizeaza W. Grant, sunt grupuri sectionale iar unele grupuri cauzale pot castiga statutul de grupuri interne. Atat grupurile interne cat si cele externe sunt subdivizate in 3 categorii: 1) prisoner groups; 2) low profile groups; 3) high profile groups.

Prisoner groups, dependente de tipul de relatii grup intern-guvern datorita diverselor forme de asistenta acordata sau faptului ca reprezinta parti ale sectorului politic, (asociatii ale autoritatilor locale, de exemplu), chiar daca incearca sa se elibereze de aceasta dependenta nu pot supravietui prea mult "in afara". In forma sa externa, strategia low profile presupune accentul pus pe contactele cu guvernul, realizate "in spatele scenei", fara a implica prea mult mass-media. In schimb, o strategie high profile se bazeaza pe cultivarea opiniei publice pentru intarirea contactului cu guvernul. Outsider groups sunt subdivizate in potential outsider groups, outsider groups by neccesity si ideological outsider groups. Potential outsider groups sunt acele grupuri externe care  ar dori sa devina grupuri interne, dar care nu au castigat inca acceptarea guvernamantului. Outsider groups by neccesity pot deveni si ele insider groups, dar aceasta presupune o crestere a nivelului cunoasterii politice, prin deprinderea limbajului si procedurilor constitutionale. Ideological outsider groups nu accepta posibilitatea unei schimbari in cadrul sistemului politic existent, ele adoptand tactici care le plaseaza in afara a ceea ce este privit ca spectru normal al activitatii politice.

T. May si N. Nugent propun o categorie intermediara intre grupurile interne si cele externe - thresholders groups, care oscileaza intre strategiile interne si cele externe, mergand de la o stransa relatie cu guvernul, pana la una mai distanta, sau chiar de adversitate. Sindicatele, dupa parerea lor, grupuri secundare, caracterizate printr-o actiune politica ocazionala ar putea fi analizate in acesti termeni.

P.F. Whiteley si S.J. Winyard sugereaza utilizarea distinctiei open/focused (deschis/centrat), pentru a descrie strategiile grupului si accepted/non accepted (acceptat/neacceptat), pentru a descrie statusul grupului. Prin incorporarea distinctiei bazate pe accentul de reprezentare sau de servicii ale grupului si a celei conform careia grupul este unul care vorbeste in numele saracilor sau este constituit chiar din saraci, Whiteley si Winyard construiesc 4 clasificari dimensionale pentru fiecare grup. Cele mai comune profiluri ar fi OPAL (open-promotional-acceptable-lobbyng) si FRAS (focused-representational-acceptable-service)^[5].

G) In functie de natura presiunii permise de institutiile existente, au fost identificate groupes-client (grupurile-client), mai mult sau mai putin organizate, care incearca sa obtina avantaje de la guvern si groupes-maitre (grupurile-stapan) care nu sunt obligatele puterii, nu solicita ci comanda, nu exploateaza puterea ci tind sa devina ele insele puterea^[6]. Unul dintre grupurile care, in anumite imprejurari, evolueaza de la situatia de grup-client la aceea de grup-stapan este armata, care actioneaza pentru obtinerea unor credite mai mari sau adoptarea unor masuri cu influente deosebite asupra potentialului industrial al unei tari.

H) In functie de caracterul conjunctural sau permanent al actiunii lor, grupurile de interese au fost divizate in grupuri provizorii si grupuri permanente (grupuri ad hoc, fondate pe un obiectiv unic si net circumscris si grupuri de vocatie permanenta, cu obiective multiple, in terminologia lui Jean si a Monicai Charlot), iar in functie de caracterul mai mult sau mai putin deschis al actiunii lor - in grupuri oficiale si grupuri secrete.

Nivelul extrasocietal al grupurilor de interese

Demersul clasificarii grupurilor internationale releva mai intai existenta unor grupuri private si a unor grupuri publice. Grupurile de interese private internationale sunt reprezentate de intreprinderile si organizatiile cu o actiune internationala, care s-au multiplicat in ultimii ani. Cele publice ar fi constituite din organizatiile internationale, indeosebi organizatiile specializate ale ONU. Organizatiile nonguvernamentale sunt o categorie intermediara. Statele pot actiona ele insele ca grupuri de interes, fie in raport cu unele organizatii internationale, fie in raport cu alte state. Exista grupuri ce apara interese materiale (grupuri economice, calificate "multinationale", din domeniul productiei de baza) si grupuri dezinteresate (organizatiile de intrajutorare, gen Caritas International si organizatiile umanitare, gen Amnesty International).

Numeroase studii au semnalat multiplicarea si intarirea lobbyiurilor europene care, dupa unele opinii, ar fi menite sa joace rolul de pivot: pe de o parte, vis-à-vis de clientii sau de membrii lor, de la care primesc cereri de informare, iar pe de alta, vis-à-vis de institutiilecomunitare care au nevoie de expertizele pe care acestea le pot transmite. Bruxelles a devenit centrul lobbyingului european, unde acesta este institutionalizat si profesionalizat. Aici pot fi reprezentate intreprinderi, organizatii, sectoare s.a. Federatia Europeana a Asociatiilor Nationale grupeaza reprezentantele nationale ale diferitelor profesii. La Bruxelles sunt prezenti adevarati giganti: UNICE - Uniunea Industriilor Comunitatii Europene, CES - Conferinta Europeana a Sindicatelor, COPA - Comitetul Organizatiilor Profesionale Agricole, CEEP - Centrul European al Intreprinderilor Publice. Dupa modelul siderurgistilor (gruparea Eurofer) sau cel al constructorilor de automobile, industriasii tarilor membre ale comunitatii se grupeaza uneori pe sectoare, in structuri insarcinate cu apararea intereselor comune. In ultimul timp, s-a extins practica delegatiilor unor colectivitati locale, in special ale regiunilor.

Un mare numar de retele europene ale sferei nonprofesionale exista in domeniile social, sanatate, consum si mediu. Ele variaza ca marime si organizare; unele sunt formal constituite, eventual dotate cu un birou la Bruxelles si un numar mic de membri, altele, mai numeroase, pot fi informale (The European Anti-Povery Network, cu membri in diferite zone ale Europei).

Deseori, retelele se grupeaza in jurul unor programe sau politici ale Comisiei Europene. Un grup de retele ca NGO Liaison Committee actioneaza in tari mai putin dezvoltate si beneficiaza de statutul consultativ la Comisie. The Euro Citizen Action Service, care reprezinta o larga coalitie numita VOICE (Voluntary Organizations in a Citizen's Europe) face pressing la institutiile europene care se ocupa de bunastarea sociala si drepturile cetatenesti. In ultimii ani, s-a constatat o crestere brusca in ceea ce priveste volumul si diversitatea intereselor reprezentate la Bruxelles. Unele grupuri au o larga baza comunitara, altele au domenii de activitate mai restranse. Oficialii grupurilor, care trebuie sa aiba relatii cu persoanele din cele 3 institutii care modeleaza politica europeana - Consiliu, Comisie si Parlament - sunt mai mult decat simpli lobbysti, multi creandu-si reputatia de experti in probleme tehnice importante sau de persoane cu intuitie si idei.

Doua dintre cele mai importante grupuri de la Bruxelles, interesate in politica sociala a Uniunii Europene sunt Confederatia Sindicala Europeana si Uniunea Confederatiilor Industriale si Patronale ale Europei, asociatii-umbrela pentru sindicatele nationale ale muncii si asociatiilor patronale. A crescut numarul si importanta grupurilor de interes preocupate de politica ecologista. Unele au o existenta limitata, fiind constituite pentru a influenta o anumita propunere, aflata in studiu. Altele sunt confederatii ale grupurilor de interese nationale care au o prezenta permanenta la Bruxelles. Exista si grupuri constituite pentru a influenta un alt tip de politica, dar care sunt interesate si de masurile privind mediul, cum ar fi Confederatia Europeana a Sindicatelor sau grupuri internationale ecologiste precum Greenpeace sau World Wildlife Foundation. Biroul European al Mediului, constituit din grupuri de interese din statele membre, dar si din statele nemembre ale Uniunii, are contacte internationale cu ONU, cu OCDE si realizeaza programe pentru sustinerea dezvoltarii in tarile subdezvoltate. Un tip aparte de grup de interese - EC Committe of American Chamber of Commerce in Bruxelles, reprezentand companiile americane care activeaza in Europa, se ocupa de politicile de mediu ale UE care le afecteaza intr-un mod direct. In ultimii ani, autoritatile locale si regionale din UE si-au deschis noi birouri la Bruxelles, iar in 1998 Comisia a luat initiativa crearii unui Consiliu Consultativ in privinta implementarii politicilor regionale ale Uniunii. Sindicatele muncitoresti, asociatiile patronale, gruparile ecologiste fac si ele lobbying la Bruxelles, in legatura cu politicile regionale. The Euro Citizen Action Service colecteaza nemultumirile cetatenilor referitoare la afectarea drepturilor de libera miscare. Michel Petite ("Les lobbies éuropéens") sesizeaza cateva tendinte in spatiul european: a) indeplinirea unui rol comunitar de catre anumite organisme reprezentative nationale; b) dezvoltarea unor "receptacule de afinitate", precum Roundtable, care grupeaza unele dintre cele mai mari multinationale europene in jurul unei structuri axata pe probleme sectoriale, dar care reprezinta o forta considerabila; c) dezvoltarea unui adevarat lobbyism dupa modelul american, cu firme de servicii specializate (cabinete juridice, consultatii, organizatori de conferinte); d) cresterea numarului intreprinderilor care intervin pe langa institutiile comunitare.