Piata unica europeana

Piata unica europeana

1. Consideratii generale

Crearea pietei unice europene a fost, probabil, cel mai vast proiect al integrarii economice care a fost intreprins vreodata. Timp de sapte ani, UE si statele membre au transformat doisprezece piete nationale separate intr-o piata unica. Acest rol gigantic, inceput in 1985, a fost in mare parte dus la bun sfarsit la 1 ianuarie 1993. Incepand cu aceasta data, avantajele sale s-au extins si asupra tarilor care au devenit membre ale Uniunii in 1995, 2004 si, respectiv, 2007.

Crearea pietei unice a intarit pozitia Uniunii, ea devenind cea mai importanta putere comerciala din lume. UE realizeaza 38% din schimburile comerciale mondiale, in comparatie cu 11% de Statele Unite si 9% ale Japoniei.

Totodata, piata unica a constituit piatra de incercare a viitoarei faze de integrare a UE, trecerea la Uniunea Economica si Monetara si a fost un angrenaj esential al cresterii economice si al competitivitatii in Europa.

Chiar daca a avut drept scop integrarea economica, piata unica nu a vizat eliminarea diferentelor nationale pe plan lingvistic, al culturii, identitatii si al traditiilor. Dimpotriva, ea s-a bazat pe principiul recunoasterii mutuale a legislatiilor si pe principiul subsidiaritatii.

Crearea pietei unice a fost un proces complex, care a necesitat adoptarea unor texte de legi detaliate intr-o serie de domenii in vederea suprimarii:

obstacolelor fizice. Au fost suprimate toate obstacolele (asupra marfurilor) la frontierele intercomunitare, cat si controalele vamale asupra persoanelor. S-a organizat cooperarea politieneasca, politica comuna a dreptului de azil si imigrarii;

obstacolelor tehnice. "Cei Doisprezece" au adoptat, pentru cea mai mare parte a produselor, principiul recunoasterii mutuale a reglemen­ta­rilor nationale. Astfel, orice produs legal fabricat si comercializat intr‑un stat membru putea fi comercializat pe piata oricarui alt stat membru. S-a realizat liberalizarea sectorului serviciilor pe baza aceluiasi principiu al recunoasterii reglementarilor nationale de acces sau de exercitare a anumitor profesii (avocatura, medicina, turism, banci, asigurari);

obstacolelor fiscale. Au fost reduse datorita armonizarii ratelor TVA.

Cetateanul are un dublu avantaj de pe urma pietei unice:

pe de o parte, el dispune de o libertate de miscare crescuta pentru a‑si face cumparaturile, a lucra sau a trai intr-o alta tara a UE, decat cea de origine;

pe de alta parte, in calitate de consumator, el beneficiaza atat de o posibilitate de alegere mai larga a bunurilor si serviciilor, cat si de preturi mai avantajoase oferite de piata unica.

Intreprinderile, o data cu crearea pietei unice, au putut:

sa aiba acces la noi piete;

sa-si restructureze productia pentru a exploata toate posibilitatile pe care le poate oferi o piata interioara de 370 milioane de locuitori;

sa incheie contracte cu parteneri transnationali[1].

Ca urmare a acestor avantaje a avut loc o reducere a costurilor de productie si, plecand de aici, o reducere a preturilor de vanzare pentru consumatorii europeni. S-au creat, astfel, premisele ca intreprinderile europene sa concureze, in mod eficient, pe pietele mondiale cu rivalii lor americani si japonezi.

Datorita pietei unice, firmele, bancile, societatile de asigurari si de investitii au putut sa ofere servicii in toate tarile UE beneficiind de aceleasi facilitati ca si in tara lor de origine.

Pentru a permite intreprinderilor mici si mijlocii sa obtina un profit maxim de pe urma pietei unice, Comisia Europeana a avut o serie de initiative, printre care si crearea unei retele de euro-info-centre; au fost create 210 centre, repartizate pe intreg teritoriul UE care informeaza si consiliaza intreprinderile in orice problema legata de piata unica.

2. Libertatile promovate de catre piata unica

A. Libera circulatie a bunurilor

Libera circulatie a bunurilor este una dintre pietrele de temelie ale pie­tei interne.

Libera circulatie se aplica produselor provenind din statele membre si pro­duselor provenind din tarile terte care se afla in circulatie pe teritoriul statelor membre.

La inceput, libera circulatie a bunurilor era considerata ca facand parte dintr-o uniune vamala a statelor membre, constand in eliminarea taxelor vamale, a restrictiilor cantitative asupra schimburilor comerciale si a masurilor cu caracter echivalent, precum si stabilirea unui tarif vamal extern unic pentru intreaga Comunitate.

Mai tarziu, accentul a fost pus pe eliminarea tuturor obstacolelor privind libera circulatie in scopul realizarii pietei interne - un teritoriu fara frontiere interne, unde bunurile sa poata circula la fel de liber ca in interiorul unei piete nationale.

Libera circulatie a bunurilor poate fi realizata numai eliminand masurile care restrictioneaza comertul, nu doar taxele vamale si restrictiile cantitative, ci toate masurile cu efect echivalent, adica protectionist.

Acolo unde standardele tehnice nu sunt armonizate, se aplica principiul re­cunoasterii mutuale a reglementarilor nationale.

Pentru a se obtine armonizarea, Comisia a elaborat o "Noua abordare". In loc sa se impuna solutii tehnice, legislatia comunitara se limiteaza la a stabili cerintele esentiale pe care produsul trebuie sa le indeplineasca.

B. Libera circulatie a capitalurilor

Obiectivele sale se refera la:

eliminarea tuturor restrictiilor asupra circulatiei capitalului intre statele membre si apoi a restrictiilor asupra circulatiei capitalului intre statele membre si tarile terte (in ultimul caz, cu luarea in considerare a masurilor de protectie in situatii exceptionale);

liberalizarea trebuie sa duca la crearea pietei unice prin incurajarea celorlalte libertati (de circulatie a persoanelor, a bunurilor si a serviciilor);

incurajarea progresului economic prin facilitarea investitiilor eficiente de capital.

In timp ce acum cateva decenii circulatia internationala a capitalului era destul de putin importanta in raport cu schimburile de marfuri sau servicii si dese­ori nu servea decat la finantarea dezechilibrelor balantei de cont curent, circulatia capitalului constituie astazi tipul de tranzactie transfrontaliera care cunoaste cea mai rapida crestere. In plus, directia de interactiune s-a modificat progresiv: repartitia internationala a capitalurilor determina din ce in ce mai mult cursul de schimb si ratele internationale ale dobanzii care, la randul lor, influenteaza evolutia si structura comertului international.

Actiunea legislativa comunitara in aceasta materie se bazeaza pe unele principii generale:

eliminarea efectiva a controlului circulatiei capitalurilor si a platilor se refera nu numai la restrictiile respective in materie de schimb valutar, dar si la reglementarile administrative de orice natura care genereaza o discriminare efectiva, bazata pe originea sau destinatia capitalului;

dreptul de a efectua in mod liber tranzactii de aceasta natura este con­ferit rezidentilor si nu cetatenilor;

instaurarea acestei libertati are ca efect excluderea nu numai a orica­rei interdictii generale, dar si a oricarei proceduri explicite sau impli­cite de autorizare;

raman totusi cateva exceptii generale la aceasta libertate. Ele se refera, in special, la politicile nationale de securitate si ordine publica.

Totusi, experienta Uniunii trebuie vazuta in lumina schimbarilor care apar pe scena financiara internationala. In cursul ultimilor 20 de ani, circulatia capitalurilor a cunoscut o dezvoltare extraordinara, costurile tranzactiilor s-au micsorat, iar atragerea capitalurilor face obiectul unei concurente internationale din ce in ce mai intense. De atunci, masurile de liberalizare au devenit indispensabile pentru a se atrage capitalul strain, pentru a se asigura integrarea in economia internationala si a se promova dezvoltarea unui sector financiar concurential.

C. Libera circulatie a persoanelor

Putem vorbi de doua obiective principale:

Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor la frontierele interne fac parte dintr-un concept mai larg, acela al pietei interne in care nu este posibila existenta frontierelor interne sau restrangerea liber­tatii de circulatie a persoanelor.

De la aparitia sa, conceptul de libera circulatie a persoanelor si-a schimbat intelesul. Primele prevederi referitoare la acest subiect se refereau numai la libera circulatie a persoanelor asimilate agentilor economici, fie angajatori, fie prestatori de servicii. Conceptul economic originar a castigat treptat un inteles mai general, acoperind si notiunea de cetatean al Uniunii, independent de orice activitate economica sau distinctii privind nationalitatea. Aceasta se aplica si cetatenilor unor terte tari, caci o data cu eliminarea controalelor la frontierele interne nici o per­soana nu mai poate fi supusa controlului privind nationalitatea.

Incepand cu 2004, in conformitate cu Tratatul de la Amsterdam:

exista o "zona de libertate, securitate si justitie", fara verificari ale persoanelor, indiferent de nationalitate, la granitele interne;

trebuie asigurate standarde comune pentru verificarile la granitele externe ale Uniunii Europene, pentru vize si pentru politicile de azil si imigrare

Unele state membre aplica deja legislatia comuna in acest domeniu, ca urmare a acordurilor Schengen. Aceste acorduri interguvernamentale au fost incluse in cadrul legal al Uniunii Europene o data cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam.

D. Libera circulatie a serviciilor

Aceasta urmareste ca persoanele care presteaza activitati indepen-dente (in domeniul comercial, industrie, activitati mestesugaresti sau profesii liberale[2]) sa fie libere sa isi exercite profesia in cadrul Comunitatii cu luarea in considerare atat a libertatii de stabilire a resedintei, cat si a libertatii de a presta servicii, in special in ceea ce priveste cea mai buna localizare din punct de vedere economic. Aceasta implica eliminarea discriminarii pe baza nationalitatii si, atunci cand aceste libertati urmeaza sa fie puse efectiv in practica, masuri pentru a facilita exerci­tarea lor, mai ales armonizarea regulilor nationale privind accesul sau recunoas­terea lor reciproca.

Cu alte cuvinte, libera circulatie a serviciilor presupune abolirea restrictiilor care ingradesc libertatea de miscare si de stabilire in cadrul Comunitatii a persoanelor care desfasoara activitati independente, a salariatilor si a familiilor acestora.

3. Gestiunea pietei unice

Principala provocare careia trebuie sa-i faca fata responsabilii gestiunii pietei unice consta in urmarirea transpunerii si aplicarii in practica a directivelor[3], astfel incat acestea sa se desfasoare intr-o maniera corecta. Aceasta sarcina revine guvernelor nationale. Cu toate acestea, Comisia Europeana vegheaza ca statele membre sa-si indeplineasca obligatiile ce le revin in virtutea dreptului UE. In consecinta, ea trebuie sa verifice daca masurile de transpunere au fost adoptate si daca acestea corespund directivelor prin diferite metode:

Controlul integral al textelor.

Contactele cu statele membre. Reuniunile bilaterale sau multila­terale pot facilita interpretarea directivelor si identificarea surselor potentiale de dificultati.

Contactele directe cu operatorii economici.

Petitiile. Particularii si intreprinderile pot atrage atentia Comisiei asupra problemelor care le sunt puse de dreptul statelor membre.

Acest rol complex al transpunerii si punerii in practica a directivelor impune crearea unui parteneriat intre Comisie si guvernele statelor membre. Acest parteneriat trebuie sa acopere ansamblul sectoarelor politice. Piata unica este legata de celelalte laturi ale UE intrucat, daca acestea inceteaza sa progreseze, piata unica va regresa. Cooperarea trebuie sa fie intarita prin masuri specifice, precum dezvoltarea unei retele de comunicare si schimb de informatii intre administratiile nationale, cat si intre acestea si Comisia Europeana.

Uniunea Europeana a creat mecanismele necesare pentru functionarea cooperarii europene in domeniul pietei unice:

orice problema ridicata de functionarea ei este dezbatuta de catre un Comitet consultativ compus din inalti functionari;

Comitetul de ascultare al intreprinderilor se ocupa de simplifi­carea si eficientizarea functionarii pietei.

4. Politicile de acompaniere a pietei unice

Un rol important in punerea in practica a pietei unice il joaca si politicile privind transporturile, concurenta, consumatorii si cea in favoarea intreprinderilor mici si mijloci (IMM-urilor).

A. Politica comuna a transporturilor

Aceasta politica are o dubla functie:

de a elimina orice discriminari si disparitati in domeniul transpor­turilor statelor membre care ar putea impiedica functio­narea pietei comune;

de creare a unei piete comune a transporturilor care sa asigure o veritabila libertate a prestarilor de servicii.

Obiectivele politicii in domeniul transporturilor sunt stabilite prin Carta Alba. Ele trebuie sa:

completeze piata interna;

realizeze un sistem "viabil prin flexibilitate". Aceasta inseamna organizarea transporturilor astfel incat sa se optimizeze consumurile de energie, conditiile si timpii de transport, ceea ce implica, in schimb, asumarea costurilor infrastructurii la nivel comunitar. Se va ajunge, astfel, la urmatoarele rezultate:

se va elimina distorsionarea concurentei dintre diferitele tipuri de transport, distorsionare provocata de transferarea costurilor in mod gresit catre transportatori;

transporturi combinate;

interoperabilitate.

Transporturile reprezinta una dintre cheile succesului pentru piata unica, deoarece contribuie la concretizarea a doua dintre obiectivele funda­­mentale ale acesteia: libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a bunurilor. Ele constituie un sector important al activitatii, reprezentand aproximativ 7% din PNB si sunt strans legate de alte politici fundamentale, cum ar fi cea economica, ener­getica, a mediului, sociala si regionala.

Crearea pietei interne a serviciilor de transport s-a bazat pe masuri de liberalizare si de armonizare:

politica transporturilor a eliminat progresiv din fiecare tip de transport (politica modala) obstacolele artificiale ridicate intre statele membre, eliminand distorsiunile tehnice, fiscale si sociale ale liberei concurente si permitand operatorilor comunitari sa furnizeze, fara discriminare, ser­vicii intr-un alt stat membru decat cel in care isi au sediul;

in cadrul liberalizarii pietei comunitare, politica transporturilor a garantat conditii de functionare armonioase, definind regulile care trebuie respectate de catre transportatorii comunitari in ceea ce priveste aptitudinile profe­sionale, securitatea, dispozitiile sociale si obligatiile ce revin serviciului public.

B. Politica privind concurenta

Politica in domeniul concurentei, implementata de catre Comisia Euro­peana si de catre autoritatile statelor membre, are ca obiectiv crearea unei concu­rente reale pe piata comuna prin masuri referitoare la structurile pietei si la comportamentul actorilor acesteia.

Concurenta dintre firme favorizeaza inovatia, reduce cheltuielile de productie, conduce la o crestere a eficientei economice si, in consecinta, ridica nivelul de com­petitivitate al economiei europene. Stimulate de mediul concu­rential, firmele ofera, astfel, produse si servicii competitive din punctul de vedere al pretului si al calitatii.

Politica privind concurenta trebuie:

sa garanteze unitatea pietei interne;

sa evite monopolizarea pietei prin impartirea acesteia de catre anumite firme in urma unor intelegeri private. Pietele pot fi monopolizate ca rezultat al unor intelegeri cu caracter restrictiv sau al fuziunilor;

sa incerce sa evite ca una sau mai multe firme sa-si utilizeze in mod impropriu puterea economica in detrimentul firmelor mai slabe (abuz de pozitie dominanta);

sa impiedice guvernele statelor membre sa distorsioneze regulile prin acordarea de subventii intreprinderilor de stat sau prin favori­zarea companiilor din sectorul privat;

sa vegheze ca libertatile instituite prin intermediul pietei unice (patru la numar) sa nu fie erodate prin ajutoarele acordate de catre state unor intreprinderi, prin conglomerarile si acordurile anticoncu­rentiale sau prin abuzurile marilor intreprinderi datorate pozitiilor lor dominante.

C. Politica consumatorilor

Protectia consumatorilor trebuie privita ca o politica orizontala care vizeaza protejarea consumatorilor si consta in punerea la dispozitia aces­tora a unor mijloace care sa-i asigure ca piata unica functioneaza intr-un mod care sa le permita obtinerea unui profit maxim de pe urma suprimarii obstacolelor din calea liberului-schimb si a liberei circulatii.

Armonizarea regulilor privind protectia consumatorilor este un alt element esential in eliminarea barierelor comerciale si asigurarea unui spatiu economic integrat unde serviciile si bunurile pot circula la acelasi standard de siguranta si calitate si unde consumatorii pot beneficia de un nivel la fel de inalt de protectie a drepturilor lor.

Uniunea Europeana recunoaste un numar de cinci drepturi de baza ale consumatorului, acceptate la nivel international:

dreptul la protectia sanatatii si securitatii;

dreptul la protejarea intereselor financiare;

dreptul la protejarea intereselor legale;

dreptul la reprezentare si participare;

dreptul la informatie si educatie.

Punerea in practica a acestor drepturi teoretice are in vedere, in principal, doua domenii:

1. Informarea. Capacitatea consumatorului de a se autoproteja depinde direct de nivelul de cunostinte. De aceea este imperativa imbunatatirea standardelor de informare in legatura cu produsele de larg consum. Printre liniile generale ale acestei politici se numara: transparenta informatiei privind produsul, dezvoltarea serviciilor de informare a consumatorului, precum si extinderea testarii comparative a produselor.

2. Achizitionarea. Pentru elaborarea acestei politici s-a pornit de la ideea conform careia cumparatorul ar trebui sa fie capabil:

sa evalueze caracteristicile de baza (felul, calitatea, cantitatea, pretul) ale bunurilor si serviciilor ce i se ofera pentru a putea face o alegere avizata dintre produsele si serviciile aflate in compe­titie;

sa foloseasca bunurile si serviciile in siguranta si in mod satisfacator;

sa solicite despagubiri pentru orice vatamare fizica sau paguba cauzata de produsul sau serviciile achizitionate.

A.    Politica in favoarea IMM

Criteriile de definire a intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) difera consi­derabil de la un stat membru la altul si nu exista nici o intelegere oficiala privind o definitie comunitara. Uniunea insasi foloseste criteriile operationale: in contextul BEI si al creditelor acordate in baza "Noului Instrument Comunitar" (NIC), o intreprindere poate fi clasificata drept IMM daca are cel mult 500 de angajati, mijloace fixe in valoare neta de mai putin de 75 mil. euro si nu are mai mult de o treime din capital in posesia unei firme mai mari. Conform acestei definitii, mai mult de 99% din firmele existente in cadrul Uniunii, precum si o mare parte a populatiei aflata in campul muncii apartin IMM.

Se face distinctia intre:

microintreprinderi (0-10 angajati);

micile intreprinderi (10-50 angajati);

intreprinderile de marime medie (50-250 angajati).

Existenta IMM este necesara pentru functionarea armonioasa a economiei moderne, acestea fiind prezente in toate sectoarele industriei si servi­ciilor si adaptandu-se mult mai usor schimbarilor survenite in conditiile econo­mice si sociale. Ele opereaza, in special, la nivel national, insa sunt afectate de legislatia comunitara privind taxele si impozitele, concurenta, legislatia societatilor comerciale, politicile sociale si regionale si formalitatile vamale. Ca urmare, politica Comunitatii in acest domeniu consta in masuri menite sa promoveze interesele IMM si sa elimine discriminarile care le pot bloca accesul pe piata.

Datorita faptului ca ele se confrunta cu diferite probleme care le limiteaza capacitatea de a obtine un profit maxim din avantajele oferite de catre piata unica, au fost initiate o serie de actiuni pentru:

Ameliorarea accesului IMM la mijloacele de finantare. Aceste intreprinderi nu dispun de fonduri proprii suficiente si se gasesc adesea in incapacitatea de a-si procura fondurile necesare unei investitii sau unei operatii de comercializare, deoarece ele nu pot furniza garantiile cerute. Ca urmare, sunt necesare mecanisme care sa inlature acest dezavantaj.

Ajutorarea IMM de a se adapta la noile standarde privind calitatea. Toate intreprinderile trebuie sa poata obtine informatii detaliate privind normele si proiectele de norme europene.

Deschiderea pietelor publice IMM. Acestora le este adesea dificil sa faca fata concurentei, datorita cheltuielilor administrative legate de prezentarea unei oferte. Un alt dezavantaj il constituie absenta partenerilor in tarile de atribuire a pietei.

Ameliorarea calitatii consultantei acordate de organismele private si publice IMM, precum si facilitarea accesului acestora la TED, sistemul de informare electronic al Comisiei Europene privind cererile de oferta emise in cadrul UE.

Retelele transeuropene

Retelele transeuropene sunt mari proiecte transfrontaliere elaborate in patru sectoare: comunicatii, transporturi, energie si informatii.

In urma dezvoltarii lor, retelele transeuropene vor deveni instrumente ale integrarii economice, care vor reduce distantele si vor usura contactele dintre regiunile periferice si cele centrale.

De o importanta cruciala pentru buna functionare a pietei unice, retelele transeuropene au un rol fundamental in realizarea altor obiective ale Uniunii, printre care:

Intarirea coeziunii economice si sociale dintre regiunile cele mai bogate si cele mai sarace ale Uniunii prin intermediul transportu­rilor si telecomunicatiilor.

Definirea prioritatilor in materie de infrastructuri pentru aceleasi regiuni sarace care trebuie sa recupereze intarzierile atat in plan cantitativ, cat si calitativ printr-o politica activa a UE.

Intarirea competitivitatii economice. Absenta IMM de pe piata unica le impiedica sa profite de anumite ocazii de creare a unor noi creneluri de piata si mentine, in interiorul UE, un nivel al crearii de locuri de munca inferior posibilitatilor reale ale acesteia.

Instituirea unor legaturi intre tarile UE si vecinii lor din tarile Europei de Est si din jurul Mediteranei.

Tinand cont de importanta lor, sefii de stat si de guvern ai UE, in cadrul Consiliului European de la Bruxelles din decembrie 1993, au acordat realizarii accelerate a retelelor transeuropene statutul de politica priori­tara a Uniunii. Prioritatile acestei politici au in vedere patru sectoare:

Transporturile. Proiectele prioritare cuprind dezvoltarea unor retele de trenuri de mare viteza destinate stabilirii unor legaturi sigure, rapide si in concordanta cu mediul, intre principalele centre ale Uniunii.

Sectorul energetic. Principala prioritate a retelelor transeuropene consta in interconectarea retelelor electrice si a conductelor de gaze nationale intre ele, intre statele membre si intre acestea si tarile vecine lor.

Sectorul telecomunicatiilor. Cel mai bun exemplu de retea europeana integrata este cel al sistemului GSM de telefonie mobila numerica. Acest sistem functioneaza astazi in toate tarile UE si reprezinta un succes pentru tehnologia europeana.

Informatiile. Se incearca suprimarea monopolurilor asupra infra­struc­­tu­rilor retelelor. S-au dezvoltat retelele numerice cu integrare de servicii. RNIS reprezinta reteaua de baza a telecomunicatiilor publice europene, ea oferind o gama larga de servicii de transmitere vocala a datelor si a imaginilor.

6. Dimensiunea exterioara a pietei unice

Retelele transeuropene nu si-ar putea indeplini rolul daca ele s-ar opri la frontierele Uniunii. Desavarsirea pietei unice trebuie sa fie insotita de stabilirea unor relatii stranse cu tarile vecine Uniunii. In acest sens, UE s-a angajat sa-si extinda retelele in tarile vecine din Europa Centrala si de Est.

"Sanatatea" sa economica depinde de importurile si exporturile pe care UE le realizeaza. Ea este deschisa cooperarii cu toate statele care doresc sa faca schimburi comerciale cu Uniunea. Deschiderea pietei comunitare se face pe baza unor conditii esentiale.

Printre altele, UE si-a asumat ferma intentie de a-si proteja interesele comerciale prin exploatarea instrumentelor de politica comerciala oferite de noua Organizatie Mondiala a Comertului (OMC) care a succedat Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert (GATT).

Atat GATT, cat si succesorul sau, OMC, au creat mecanismele de gestiune a liberului schimb intre diferitele tari contractante.

In afara de domeniile acoperite de catre GATT si apoi de catre OMC, UE a negociat conditiile de acces la piata sa a produselor si serviciilor prove­nind din tarile terte.

Datorita politicii comerciale comune, avantajele pietei unice sunt accesibile si intreprinderilor situate in afara teritoriului Uniunii. Marfurile importate de aceste intreprinderi pot traversa frontierele interioare la fel de liber ca si produsele locale cu conditia ca acestea sa respecte dispozitiile comune ale UE sau ale unui stat membru pentru a putea fi comercializate.

In cateva domenii, precum cel al serviciilor financiare si cel al pietelor publice, UE a introdus o regula, conform careia intreprinderile straine nu au acces nelimitat la piata Uniunii; ele au aceeasi libertate de acces ca si intreprinderile Uniunii pe piata lor de origine. Aceasta regula poarta numele de principiul reciprocitatii.

UE este dispusa sa negocieze reciprocitatea accesului la piete cu acele guverne care doresc sa-si introduca intreprinderile lor pe piata europeana, pe baza acordurilor multilaterale si bilaterale. In acest mod, crearea pietei unice a permis intreprinderilor europene sa aiba un acces mai facil la pietele straine, largind avantajele sale pentru intreprinderile tarilor ce nu apartin de UE.

O politica comerciala dinamica trebuie sa fie insotita de o gestiune eficace a frontierelor exterioare ale Uniunii, pentru ca particularii si intreprinderile, prove­nind sau nu din tarile UE, sa poata profita pe deplin de avantajele pietei unice.

Interesul general impune demararea unei actiuni concertate in vederea limitarii practicilor ilegale sau distorsiunilor din schimburi care ar putea sa afecteze jocul liber al concurentei pe pietele Uniunii

Ca urmare, trebuie sa se instituie o cooperare stransa intre adminis­tratiile nationale si Comisia Europeana in vederea prevenirii infractiunilor privind reglementarea vamala, precum si asigurarii respectarii celorlalte conditii de acces la piata UE. Aceasta cooperare trebuie sa se exercite prioritar in domeniul prevenirii fraudei, al protectiei proprietatii intelectuale - marci, proiecte, drepturi de autor - si al elaborarii masurilor de lupta impotriva contrafacerilor.