|
|
|
Politologia si obiectul sau de activitate
Incepand cu secolul XIX s-au conturat doua orientari referitoare la obiectul de activitate al politologiei, orientari care au dominat alternativ de la o epoca la alta.
I orietare: Politologia studiaza statul si puterea de stat.
A aparut in secolul XIX cand asistam la procesul emanciparii popoarelor, la transformarea lor in state de sine statatoare, ceea ce a facut ca acest secol sa se mai numeasca si "Secolul natiunilor". In aceasta perioada se dezvolta teoria despre stat, se creaza ideologia statului national si apare principiul autodeterminarii popoarelor: fiecare popor are dreptul sa se conduca singur. Este o mare deosebire fata de trecut cand conduceau monarhiile in numele lui Dumnezeu. Acum poporul are dreptul sa-si aleaga singur conducatorul.
Acest fenomen important trebuia teoretizat, explicat teoretic, de aceea se dezvolta Dreptul constitutional. Apare conceptual de "constitutie" ca lege care sta la baza conducerii unui stat.
Astfel se deplaseaza centrul suveranitatii, ca atribut fundamental al statului, de la suveranitatea natiunii la suveranitatea statului.
Apare burghezia ca forta revolutionara a istoriei, are loc o dezvoltare fara precedent a economiei, iau nastere noi table de valori in justitie si morala, apare teoria lui J.Roussou care justifica Revolutia franceza din 1789. Valorile Evului Mediu implicau ideea ca Dumnezeu alege conducatorii drept pentru care orice monarhie se considera de origine divina. Burghezia inlatura acest crez si propune un altul: poporul este suveran, el trebuie sa se conduca pe el insusi. Se propune principiul egalitatii si implicit liberatea tuturor oamenilor. Omul se naste liber. - art.I din Declaratia Drepturilor Omului (1789)
Omul se naste liber, este suveran, nesupus nimanui, rezulta ca poporul este liber, suveran si nesupus nimanui ceea ce implica suveranitatea statelor nationale ca expresie a natiunii.
Stiinta politica se ocupa de statul national, se consolideaza in secolul XIX si domina pana in prima jumatate a secolului XX. Psihologia politica are trunchi comun cu Politologia dar are abordari din unghiuri diferite. Pornind de la raportul individ - societate are loc si un raport intre psihologia individuala si psihologia grupului social. In secolul XIX, alaturi de psihologia sociala apare si psiohologia popoarelor (Wundt), unde prin popor se intelege colectivitate si nu etnie. Consolidarea statului national este astfel acompaniata de psihologia colectivitatii, a grupului social care la randul sau sprijina consolidarea statului national. Psihologia politica surprinde acel aspect al psihologiei colectivitatii care se amesteca in mecanismul intim al proceselor politice, procese in care omul intra cu crezuri si stereotipii.
Concluzie: Politologia studiaza statul national.
II orientare: Politologia studiaza puterea politica.
Apare ca orientare in secolul XX si, conform acesteia, obiectul Politologiei il constituie puterea politica.
Precizare de ordin conceptual: prin stat nu se intelege putere politica si nici invers. Puterea politica reprezinta un concept mai larg decat statul. Statul are o putere administrative care se ocupa de gospodarirea, de administrarea societatii. Partidele, regele au valoare politica administrative.
Orice colectivitate umana presupune organizare, presupune un conducator, presupune putere. Esenta vietii politice o constituie relatia dintre conducator si supusi, o relatie care exista in orice colectivitate. A avea putere inseamna a avea puterea de a decide, de a hotara, dar cineva trebuie sa se supuna acestor decizii.
Rezulta ca puterea politica nu inseamna stat, ci capacitatea de a decide, ceea ce exista la nivelul oricarei colectivitati umane care doreste sa se mentina. Puterea politica este relatia de la condus la conducator.
Concluzie: Puterea politica este obiectul psihologiei politice.
Supunerea: nu este o rusine, fenomenul nu se ia in coloratura lui morala, etica, este o necessitate, o relatie unica, organica, o lege functionala a oricarui grup uman. Relatia supunere - conducere nu este o relatie teoretica, conceptuala, ceea ce antreneaza psihologia grupului social, deci rezulta ca nu se poate concepe activitate politica fara miscare psihologica. Telul fundamental al discursului politic il constituie afectivitatea! Nu exista activitate politica fara afectivitate.
Individul dispare, nu are nici un fel de rol in societate, doar in masura in care antreneaza si exprima interese de grup. Ideile apartin unui grup social.
Relatia individ - societate, pusa in termeni lapidary a dezvoltat diverse teorii. Problema principala este cine preleveaza in societate: individul sau grupul?
a) individul - scop al activitatii politice
Democratia aseaza in centrul evolutiei omul. Goethe: personalitatea umana este binele supreme. Umanismul este o etapa istorica echivalenta cu exaltarea individului, care are la baza doctrina liberala cu omul asezat in centru. Liberalismul nu este doar o doctrina politica, ci mai ales o viziune filosofica, morala, chiar religioasa care pune omul ca valoare suprema. Protestantismul este o exaltare a omului cu accentual pus pe om ca valoare umana. Max Weber considera etica protestanta un instrument de prosperitate de tip capitalist. Etica protestanta presupune sa faci orice fel de munca dar cu conditia sa o faci temeinic.
b) colectivitatea - scop al activitatii politice in epoca comunista
Individul este sinonim cu egoism, o trasatura esentiala a moralei burgheze. Nimic nu este al meu, totul este al nmostru, Eu devine sinonim cu Noi. Pe plan politic apar nazismele si comunismele.
Indifferent de modalitatea concreta, psihologia are rolul fundamental in ambele regimuri.
