|
|
|
ONU SI RAZBOIUL RECE
Asteptarile uriase care au insotit constituirea Organizatiei mondiale s-au naruit in curand. Conflictul est-vest care a aparut cel mai tarziu in 1947 a ingreunat desfasurarea unor activitati constructive in cadrul forurilor ONU in primele decenii de existenta ale Organizatiei. Acordul dintre marile puteri care se aflau in aceeasi tabara pe timpul celui de-al Doilea Razboi Modial s-a evaporat inca de la impartirea castigurilor - si astfel s-a evaporat si speranta de a crea 'o lume noua', pe care ONU urma sa o reprezinte si apare la nivel institutional. Daca Natiunile Unite reusisera sa repurteze unele succese pana in 1947, printre altele retragerea Uniunii Sovietice de pe teritoriul Iranului, reglementarea problemei Trieste-ului si retragerea trupelor franco-britanice din Liban si Siria, fosta asociere armata dintre puterile occidentale si Uniunea Sovietica a degenerat cel mai tarziu in 1947 intr-un conflict care a durat, dupa cum se stie, 40 de ani si care a marcat relatiile internationale si activitatile Natiunilor Unite.
Conflictele ideologice si de putere politica dintre cele doua blocuri au dominat din acest moment dezbaterile si negocierile din toate forurile ONU si, evident, mai ales in cadrul Consiliului de Securitate. Functia de mentinere a pacii a Organizatiei a fost practic desfiintata, ba mai mult: 'marile puteri iubitoare de pace', care, conform statutului, purtau raspunderea principala pentru pace, au comis in curand, in lupta pentru dobandirea sferelor de influenta in lumea a treia, cele mai periculoase acte de incalcare a pacii.
Blocada Consiliului de Securitate
creata de Razboiul Rece nu trebuie sa ne faca sa
credem ca primele patru decenii ar fi fost timp pierdut pentru ONU,
istoria acestei Organizatii incepand de abia odata cu
rasturnarea de situatie din anii 1989/90. O asemenea apreciere ar
trece cu vederea unele realizari ale Organizatiei mondiale precum
cele din domeniul protectiei drepturilor omului, a dezvoltarii
drepturilor popoarelor sau al decolonizarii. Cu toate ca Capitolul
VII al Cartei ONU,
samburele sistemului colectiv de securitate nu a putut fi transpus in
realitate, Organizatia a gasit alte domenii asupra carora
sa-si concentreze activitatea. In ciuda - sau tocmai datorita -
blocadei, Organizatia a reusit sa repurteze succese notabile in
anumite domenii, care au facut astazi ca ONU sa fie recunoscut
ca un for al problemelor globale. Campul de activitate al ONU s-a limitat in
prima faza a existentei sale asupra acelor domenii care nu vizau
intersele directe ale marilor puteri. Primul
Secretar General, Trygve Lie din Norvegia, s-a preocupat mare parte din
mandatul sau (1946-1952) cu dezvoltarea Secretariatului si organizarea Natiunilor Unite, cu
sediul principal la
Dupa moartea lui Stalin, in anul 1953, relaxarea relativa ce a urmat in relatiile dintre cele doua blocuri ('coexistenta pasnica') a insemnat si pentru Natiunile Unite o relaxare a conditiilor de lucru. Dupa ani de zile in care nu au mai fost primit nici un stat in randurile Organizatiei, in 1955 au aderat 16 noi state. Statele din blocul de est au inceput sa participe la unele programe umanitare si organizatii speciale ale ONU finantate pe baza de donatii. Acestea erau aceleasi pe care aceste state le boicotasera in primii ani. In 1953, suedezul Dag Hammarskjöld a fost ales Secretar General al ONU, acesta fiind considerat pana astazi cel mai bun Secretar General pe care l-a avut vreodata Organizatia. Pe baza rezolutiei Uniting-for Peace din 1950 , Natiunile Unite au dezvoltat, la mijlocul anilor cincizeci, la cererea noului Secretar General, un instrument cu totul nou si neprevazut de Carta: asa numitele "operatiuni de mentinere a pacii" (Peacekeeping Missions). Spre deosebire de masurile de 'fortare a pacii', aceste operatiuni nu se bazau pe uzul de forta, servind la stabilizarea principiului de renuntare la violente prin instalarea unei 'zone-tampon' intre partile aflate in conflict.Si pentru ca aceste interventii de mentinere a pacii initiate de Natiunile Unite nu sunt posibile decat cu acordul partilor aflate in conflict si pentru ca soldatii ONU nu pot face uz de arme decat pentru auto-aparare, aceste operatiuni au putut capata acordul majoritatii mai degraba decat actiunile militare ale ONU.'
Motivul pentru prima 'interventie a Castilor Albastre' a fost criza din Suez din anul 1956. Aici trupele ONU au avut rol de tampon intre cele doua parti conflictuale. Au urmat mai apoi si alte interventii, sarcinile Castilor Albastre fiind extinse in mod continuu. O prezentare a misiunilor de mentinere a pacii, al caror numara a crescut exponential dupa sfarsitul Razboiului Rece
De la mijlocul anilor 50, decolonizarea s-a aflat in centrul activitatilor ONU. Dupa ce calea spre independenta a coloniilor fusese marcat la inceput de lupte sangeroase (de eliberare), acest proces a putut fi deviat - nu in ultimul rand multumita Natiunilor Unite , pe o pista ordonata si pasnica.
Procesul de decolonizare a avut efecte substantiale si la nivelul Natiunilor Unite: statele proaspat devenite independente au aderat la Organizatie, astfel incat numarul membrilor acesteia s-a imbogatit doar intre 1955 si 1962 cu 50 noi state. In 1965, 118 de state faceau deja parte din Natiunile Unite, iar distributia geografica a membrilor s-a schimbat si ea in mod fundamental. Daca in 1945 faceau parte din ONU aproape numai state nord- si sud-americane si state europene, in decursul valului de decolonizare s-au adaugat mai ales state asiatice si africane, ulterior si state din spatiun oceanic si caraibean. Astfel, ONU s-a dezvoltat dintr-un for care fusese alcatuit initial mai ales din fostii aliati din cel de-al Doilea Razboi Mondial, intr-o adevarata organizatie mondiala.
Structura Natiunilor Unite s-a schimbat astfel intr-un mod fundamental. Din cele trei domenii de activitate domeniul initial central - mentinerea pacii - si-a pierdut din importanta, mai ales daca ne gandim si la faptul ca Consiliul de Securitate nu fusese functional decat intr-o foarte mica masura din pricina dreptului de veto detinut de adversarii din Razboiul Rece. Astfel, domeniul 'dezvoltare economica si sociala' s-a impus in prim-plan.
Statele fostei colonii intrate in ONU erau toate, aproape fara nici o exceptie, tari in curs de dezvoltare. Aceste tari din 'lumea a treia' dispuneau acum de majoritate in Adunarea Generala. Politica de dezvoltare a aparut asadar in centrul activitatilor Natiunilor Unite. '. In 1963, Cartei ONU i-au fost aduse doua modificari, astfel incat numarul membrilor nepermanenti din Consiliul de Securitate a crescut de la sase la zece, iar numarul membrilor Consiliului Economic si Social a crescut de la 18 la 27 (in 1971, inca o data, la 54).Majoritare in Adunarea Generala, tarile in curs de dezvoltare au pus bazele UNCTAD (Congresul Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare), o contragreutate la organizatiile Bretton Woods Banca Mondiala si Fondul Monetar International, in care numarul de voturi era masurat dupa dimensiunile capitalului si care excludea astfel practic statele mai sarace.
In 1966, doua institutii pre-existente - programul tehnic de stimulare a dezvoltarii EPTA si Fondul Special SF instituit in 1959 - au fost contopite intr-un singur program de dezvoltare al ONU numit UNDP Conflictul est-vest era in continuare puternic, ingreunand activitatile ONU, acestuia i s-a adaugat si Conflictul n.
Statele occidentale aveau o atitudine de respingere din ce in ce mai acuta in ceea ce privea majoritatea automata de doua treimi detinuta de statele din lumea a treia. Tarile in curs de dezvoltare se plangeau de 'ignoranta minoritatii' in ceea ce privea problemele cu care se confrunta marea masa a oamenilor de pe Pamant. Tarile industrializate si mai ales SUA - de departe cel mai mare contribuabil al ONU -, se plangeau in schimb de 'tirania majoritatii' constituite din statele din lumea a treia in cadrul organelor ONU Si pentru ca tarile in curs de dezvoltare contribuiau cu mai putin de trei procente la bugetul Organizatiei, americanii erau din ce in ce mai putin dispusi sa accepte recomandarile si hotararile acestora in chestiunile mai importante, inclusiv in ceea ce privea bugetul ONU.
In centrul activitatilor Natiunilor Unite s-au aflat, in aceasta perioada, stradaniile de reformare a economiei mondiale. Astfel, intr-o Adunare Generala extraordinara a ONU din 1974 a fost adoptata o 'Declaratie privind constituirea unei noi ordini economice mondiale'. Aceasta a fost adaugita cu o 'Carta a drepturilor si obligatiilor economice ale statelor', adoptata ca rezolutie in decembrie 1974 de Adunarea Generala. Printre punctele din programul 'Noii Ordini Economice Mondiale' se numarau printre altele raporturi de preturi juste pentru lumea a treia, indepartarea treptata a barierelor comerciale tarifare si netarifare pentru a facilita statelor din lumea a treia accesul la pietele din tarile industrializate, precum si o crestere a numarului serviciilor de intrajutorare in domeniul dezvoltarii. Si pentru ca Declaratia privind reforma ordinii economice mondiale fusese acceptata de toate statele membre - chiar si de tarile industrializate din Occident -, statele din lumea a treia aveau temei sa creada ca implementarea rapida a reformelor va fi incununata de succes. Totusi aceste state nu au reusit in anii ce au urmat, sa impuna modificari decisive in structura comertului international la conferintele privind comertul mondial UNCTAD si la negocierile de la Banca Mondiala, de la Fondul Monetar International sau in Acordul General privind Tarifele si Comertul (GATT), iar aceasta, din pricina rezistentei vehemente a tarilor industrializate exprimate de altfel intr-o maniera extrem de diplomatica. Conferinta UNCTAD din 1983 de la Belgrad a dovedit in fine esecul stradaniilor lumii a treia de a crea o 'Noua Ordine Economica Mondiala', fapt care a avut consecinte dezastruoase pentru conditiile de viata ale majoritatii oamenilor ce locuiau in statele din lumea a treia.
Aceste probleme au ramas pana astazi nerezolvate. Mai mult, ele au devenit mai acute in ultimile decenii din pricina proceselor cunoscute la modul general sub numele de 'globalizare'.
