FORME DE COMUNICARE

Forme de comunicare

Gandirea si limbajul se dezvolta impreuna. Asa cum modul de a gandi al fiecarei persoane este unic, si modul de a vorbi este unic. Aceasta unicitate a limbajului legata de fiecare persoana poate fi inglobata sub denumirea de stil verbal. Astfel, eficienta comunicarii depinde in mare masura de cum este stapanita informatia si cum este transmisa informatia. In acest proces un loc important il ocupa urmatoarele forme de comunicare:

1. Comunicarea verbala

Se constituie ca principalul mijloc prin care se deruleaza relatii interumane (neoficiale sau oficiale cu publicul). Importanta in aceasta forma de comunicare este:

Ce dorim sa comunicam? Chiar daca ni se pare simplu omitem faptul ca, pornim o comunicare inainte de a reflecta indeajuns la toate implicatiile pe care poate sa le aiba comunicarea noastra in perceptia celuilalt.

Cum dorim sa comunicam? Mai precis, limbajul pe care il utilizam, limbajul adoptat publicului-tinta.

Cui ne adresam? Emitatorul trebuie sa tina cont de experienta anterioara, directa a publicului cu astfel de mesaje.

Comunicarea verbala are o serie de avantaje fata de celelalte tipuri de comunicare:

Emitatorul poate transmite si exprima ideile mai usor si rapid;

Exista posibilitatea unui control prin feed-back;

Se pot folosi tehnici de persuasiune, mimica, gesturi;

Se evita echivocul din mesaj, existand posibilitatea controlarii fluxului informational, pe toata durata comunicarii.

Acest tip de comunicare (cel verbal) este specific fiecarui individ, insa poate fi optimizat in functie de cateva caracteristici:

Volumul vocii poate influenta comunicarea si modul de receptare a mesajului. Volumul vocii trebuie centrat pe acel aspect pe care dorim sa-l subliniem in mesaj pentru ca el sa fie receptat optim. Specialistii considera ca vorbirea poate avea un efect pozitiv sau negativ in transmiterea unui mesaj. In relatiile oficiale cu publicul, ridicarea tonului poate duce la blocarea comunicarii. De regula, aceasta situatie are un caracter negativ, si creeaza strategii persuasive. In concluzie, vocea utilizata in comunicare trebuie modelata in functie de: situatie, numarul de ascultatori, aria lor de dispunere si nu in ultimul rand in functie de gradul de interes pe care il prezinta mesajul transmis.

Frecventa sau debitul verbal. Mai ales in cazul comunicarii oficiale trebuie utilizat un debit verbal care este acceptat sau dorit de auditor.

Tonul este o alta caracteristica a comunicarii verbale, pe care trebuie sa o avem in atentie. Tonul are un efect deosebit asupra reactiilor emotionale ale oamenilor, angajand individul in actiune. Tonul poate sa trezeasca interesul pentru o activitate, poate mobiliza capacitatile, sau poate trezi interes pentru atingerea unui scop. Abordarea unui anumit ton in comunicarea oficiala are o deosebita importanta pentru ca, nu cunoastem suficient de bine personalitatea celor cu care comunicam, mai mult, starea lor emotionala poate fi greu definita.

In urma celor expuse putem concluziona:

1.     Comunicarea verbala are un inceput si un final clar delimitat de cuvintele utilizate.

2.     Comunicarea verbala are o singura modalitate de dezvoltare, cuvantul, dar pot sa-si insoteasca mesajul verbal si cu gesturi.

3.     Comunicarea verbala poate fi controlata de emitator aproape in totalitate.

4.     Comunicarea verbala este inalt organizata si structurata.

2. Comunicarea scrisa

Acest gen de comunicare poate avea o dominata intrapersonala si una interpersonala. Spre deosebire de comunicarea verbala, comunicarea scrisa, datorita specificitatii sale prezinta si o serie de avantaje de care trebuie sa tinem seama:

1.     Are durabilitate in raport cu comunicarea verbala.

2.     Textul poate fi vazut, citit, studiat de mai multe persoane.

3.     Textul poate fi citit sau recitit la momentul potrivit.

Cu toate aceste aspecte distincte, comunicarea scrisa are aceiasi "pasi" pregatitori ca si comunicarea verbala (in structurarea unui discurs.).

In diagrama urmatoare vom prezenta pasii fundamentali pe care ii "urmeaza" mesajul scris pana ajunge la obiectivul si finalitatea dorita.

Figura 7. "Pasii" de baza utilizati in transmiterea mesajului scris (comunicarea scrisa)[1]

O astfel de comunicare este bine venita atunci cand ea implica un posibil proiect al nostru in care fiecare idee, fiecare gand pot fi inregistrate pentru a deveni mai tarziu suport al proiectului nostru. Referindu-ne la tehnologia comunicarii scrise, amintim doar cateva elemente: (folosirea frazelor cu o lungime medie de 15-20 cuvinte); folosirea paragrafelor centrate asupra unei singure idei; folosirea cuvintelor cu inteles pentru receptor - evitarea exprimarilor comune, a cuvintelor inutile sau redundante etc.).[2]

3. Comunicarea nonverbala

Comunicarea nonverbala are o mare doza de credibilitate, uneori chiar intrece comunicarea verbala, mai mult chiar Albert Mehrabian[3] a realizat un calcul prin care a ajuns la concluzia ca, din totalul mesajelor, 7% sunt verbale, 38% sunt vocale si 55% mesaje non-verbale.

Desigur, aceste procente trebuie interpretate cu atentie, dar, totusi nu putem sa nu tragem concluzia dupa care, comunicarea nonverbala din impactul total al comunicarii este suficient de extinsa pentru ca, acest domeniu de cercetare, sa devina un teren prielnic pentru dezvoltarea teoriei si practicii comunicarii.[4] Studiile arata astfel, componenta verbala a comunicarii este sub 35% pe cand componenta nonverbala este de 65%. daca comunicarea verbala este utilizata pentru transmiterea cu precadere a informatiilor, canalul non-verbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale si in anumite cazuri pentru a inlocui mesajele verbale.

Cu toate aceste aspecte, omul rareori este constient de faptul ca miscarile si gesturile sale pot transmite o poveste, informatie, in timp ce vocea sa poate spune cu totul altceva. Comunicarea non-verbala, asa cum vom vedea mai departe, este innascuta, dar se poate forma si prin "achizitii" evolutive (de exemplu preluarea sau imitarea unor gesturi).

Vorbind despre comunicarea non-verbala trebuie sa deosebim cateva principii:

1.   Comunicarea non-verbala este determinata cultural - mesajele non-verbale sunt in mare parte inconstiente, iar canalele non-verbale sunt importante mai ales in comunicarea sentimentelor si atitudinilor. Pe langa aceste doua caracteristici specifice comunicarii non-verbale, putem regasi in practica incidenta unor functii ale comunicarii non-verbale:

comunicarea non-verbala are rolul de a o accentua pe cea verbala, prin mimica, gestica, pot fi subliniate anumite parti din mesajul transmis.

comunicarea non-verbala poate completa mesajul transmis pe cale verbala; anumite parti ale mesajului verbal pot fi completate sau accentuate sporind motivatia acestuia.

comunicarea non-verbala poate, in mod deliberat, sa contrazica anumite aspecte ale comunicarii verbale, spre exemplu, daca trebuie sa efectuam o critica, un zambet care contravine aspectului negativ al mesajului verbalizat poate sa instaureze o atmosfera pozitiva si relaxata, care aparent paradoxal - poate face critica mai eficienta.

o alta functie a comunicarii non-verbale este aceea de a regulariza fluxul comunicational de a pondera dinamica comunicarii verbale

comunicarea non-verbala repeta sau reactualizeaza intelesul comunicarii verbale, astfel posibilitatea receptorului comunicarii de a identifica in timpi reali mesajul, creste.

comunicarea non-verbala poate substitui aspecte ale comunicarii verbale (de exemplu, un gest poate substitui un mesaj verbal).

In practica pot fi intalnite variate tipuri de comunicare non-verbala, dupa unii autori,[5] comunicarea non-verbala se integreaza pe intervalul a cinci categorii:

simboluri sau embleme, pot fi considerate miscarile trupului, de exemplu gesturi ce ne pot comunica (semnul de ramas-bun, gestul ce semnifica "O.K.", sau gestul ce ne sugereaza ca vorbim la telefon).

ilustratorii, au rolul de a da forta mesajului si cuvintelor (de exemplu ne putem folosi de limbajul mainilor pentru a explica cuiva unde va putea gasi de exemplu o strada sau o anume locatie).

regularizatorii - folosesc un ansamblu de miscari pentru a sugera un mesaj (intinderea mainii, inclinarea capului, intoarcerea capului); regularizatorii ne influenteaza si atunci cand ne dimensionam modul de a vorbi si de a ne structura mesajul in functie de receptor (un astfel de semn poate semnifica: mergi mai departe, este interesant, nu cred etc.).

expunerea sentimentelor, in functie de miscarile corpului putem arata: bucurie, tristete, suparare sau frica.

adaptorii, sunt folositi de indivizi atunci cand apar situatii inconfortabile.[6]

Pe langa aceste aspecte in literatura de specialitate[7] se vorbeste despre axa staticului si cea a dinamicului in comunicarea non-verbala (in cea statica se afla elemente care nu sufera transformari la intalnirea cu o alta persoana, iar cea dinamica permite unele transformari:

Tabel 6. Axa staticului si dinamicului in comunicarea non-verbala (adaptare dupa Cook)

Comunicarea non-verbala defineste un cadru deosebit de fertil in dezvoltarea interrelationala, aici, trebuie sa observam nu numai ca nu poate fi despartita de comunicarea verbala dar tinde sa ocupe un loc tot mai important.

Pentru a putea evidentia importanta mesajelor non-verbale in comunicare vom apela la exemple oferite de Sf. Pruteanu.[8]

Tabel 7. Interpretarea unor mesaje non-verbale (adoptat dupa Sf. Prutianu) 

Daca mai sus am interpretat semnificatia catorva mesaje non-verbale, in cele ce urmeaza vom realiza o comparatie intre gesturile "deschise" si "inchise", cu scopul de a explica limbajul gesturilor, dorinta de comunicare ca o atitudine.

Tabel 8. Gesturi inchise, deschise, gesturi ca o atitudine (adoptat dupa Sf. Prutianu)[9]

Intr-o negociere este de preferat sa utilizam gesturile deschise pentru a induce subconstientului partii adverse disponibilitatea noastra de a rezolva conflictul, precum si sinceritatea actiunilor noastre. In incheiere, amintim de impactul mult mai mare al aspectelor non-verbale din comunicare decat cele verbale, datorita credibilitatii mai mari pe care o are. Cuvintele sunt relativ usor de controlat, dar nu si postura, mimica si gestica.

Ca si concluzie se impun urmatoarele rationamente:

Tipologia formelor de comunicare poate fi extinsa in functie de folosirea unor criterii variate. din punct de vedere organizational putem distinge comunicarea verticala (ascendenta si descendenta) de comunicare orizontala (laterala si in serie).

Comunicarea intrapersonala se refera la ganduri, sentimente si la modul in care ne vedem pe noi insine si suntem simultan emitatori si receptori ai comunicarii.

Comunicarea verbala se sprijina pe folosirea cuvantului in comunicare. Comunicarea verbala este cea mai avansata forma de comunicare umana, depinzand de o similaritate de limbaj intre emitator si receptor.

Comunicarea non-verbala este aceea care se petrece in afara limbajului verbalizat; este continua (comunicam non-verbal in orice moment), ea include o multitudine de forme (contact vizual, expresia fetei, limbajul trupului etc.).