NOTIUNI GENERALE DE ETICA

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Etimologie, definitii si delimitari    conceptuale

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Istoric si abordari ale eticii

Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Rolul si functiile eticii in societate

Concepte de baza

Etica, ideal social, bine/rau, corect/gresit, virtute, cadru normativ, libertate.

Obiective urmarite

1.     Stabilirea originilor si etimologiei cuvantului 'etica';

2.     Definirea Eticii ca stiinta;

3.     Precizarea obiectului de studiu al Eticii;

4.     Realizarea unei scurte incursiuni in istoria Eticii;

5.     Cunoasterea rolului si a functiilor Eticii in societate;

6.     Stabilirea problemelor centrale ale moralei.

Recomandari privind studiul

Se impune insusirea corecta a conceptelor cu care opereaza Etica;

Este necesara aprofundarea tematicii propuse prin parcurgerea serioasa a titlurilor bibliografice obligatorii;

Ar fi foarte util pentru fiecare student sa citeasca cat mai mult din filosofia Eticii, apeland cel putin la bibliografia suplimentara atasata la sfarsitul acestui material;

Initierea unor discutii si analize legate de bine/rau, corect/gresit, ideal social, etc.

Rezultate asteptate

In urma parcurgerii atente a continutului modulului I (Notiuni generale de Etica), studentii trebuie sa fie familiarizati cu conceptele de baza ale Eticii. Acestia trebuie sa cunoasca obiectul de studiu si continutul Eticii ca stiinta. Un aspect foarte important il constituie intelegerea si recunoasterea rolului si functiilor Eticii in societate, precum si identificarea problemelor centrale ale moralei.

Studentii trebuie sa urmareasca cautarea suportului rational a unor pozitii morale fata de altele, sa identifice obiectivele in legatura cu felul in care ar trebui sa traiasca, ce inseamna o viata cu sens, cum trebuie sa-i trateze pe semeni, etc.

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Etimologie, definitii si delimitari conceptuale

Sinteza

Din punct de vedere etimologic, 'etica' provine de la cuvintele grecesti:

ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuinta, loc de intalnire, locul natal, obiceiuri, caracter;

ETHIKE (Aristotel) = stiinta cunoasterii.

Din 'ETHOS' a derivat cuvantul 'ETHICOS', cu sensul 'din sau pentru morala', utilizat de greci atunci cand discutau despre principiile comportamentului uman.

Pentru inceput, putem considera etica ca fiind stiinta ethosului (a moralei), a binelui/raului (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtutii (Aristotel), a placerii (Aristip), a idealului social.

Etica a aparut ca ramura distincta a cunoasterii, datorita lui Socrate. Ca disciplina stiintifica ea exista din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul 'demnitatii stiintelor'.

Etica este definita ca 'stiinta care se ocupa cu studiul principiilor morale, cu legaturile lor de dezvoltare istorica, cu continutul lor de clasa si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare ideologiei unei clase sau societati'.[1]

Etica reprezinta forma de cunoastere si legitimare in constiinta prin intermediul normelor si imperativelor morale, a unor acte si fapte omenesti.

Desi inrudite, conceptele de etica si morala, au origini si substante diferite: etica este teoria si stiinta moralei, in timp ce morala reprezinta obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etica este de origine greaca in timp ce morala isi are originea in cuvintul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a aparut si termenul moralis, etimonul modern al termenului morala.[2]

Asadar, putem considera etica drept o stiinta a comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescriptii concrete sau o teorie asupra moralei. Acesta este si sensul pe care il ofera Wundenburger, care spune ca etica reprezinta 'ansamblul regulilor de conduita impartasite de catre o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe distinctia intre bine si rau, in timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-normativa.'[3]

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Istoric si abordari ale eticii

Sinteza

Daca facem o incursiune in istoria eticii ca filozofie practica, putem constata ca toti autorii sunt de acord ca obiectul eticii il constituie cautarea unui raspuns la intrebarea "Ce este binele"? Raspunsurile la o asemenea intrebare a provocat insa, numeroase dispute. Abia in secolul XX lucrurile sunt lamurite intr-un fel, iar disputele atenuate, caci G. E. Moore demonstreaza intr-o lucrare de anvergura, Principia Ethica, ca binele nu este capabil de nici o definitie. Intelegem argumentul sau (acela ca riscul de eroare in cautarea unei definitii complete a binelui va fi mai redus) de vreme ce nu conteaza cum il denumim, cu conditia sa il recunoastem atunci cind ne intilnim cu el.[4]

De aici, probabil, demersul celor interesati de etica de a-si indrepta atentia de la proprietatile conceptului de bine spre problema comportamentului fiintei umane, cautand raspunsuri la intrebari de genul: Ce este bine?, Ce este rau?, Ce este corect?, Ce este gresit?. Raspunsurile la asemenea intrebari ofera prilejul de a constata caracterul complex pe care il ofera realitatea relatiilor interumane si inter-cauzalitatea care domina sfera comportamentului uman.

Analiza problemelor pe care le pune etica in general, si etica manageriala in particular, trebuie sa aiba ca punct de plecare principalele repere istorice care au contribuit la constituirea acestei stiinte. Evident, reperele istorice sunt marcate de contributiile filosofilor la constituirea principalelor doctrine morale si prin urmare, a eticii manageriale de astazi.

Dincolo de amestecul de legenda si adevar pe care il ofera morala brahmanica si cea budista, ale Indiei antice, invataturile lui Confucius si Lao-tse din China secolului VI i.e.n., incercam sa luam ca reper in intelegerea izvoarelor scrise ale eticii, gindirea elina care, odata cu aparitia lui Socrate, face trecerea de la preocuparea spre deslusirea tainelor universului, la determinarea legilor fundamentale ale conduitei umane.

Daca Socrate si-a impartasit invataturile propriilor sai discipoli sub forma de dialoguri, Platon este primul care face referire la valorile supreme ale vietii morale intr-o forma scrisa.

Aristotel scrie in Etica Nicomahica ca obiectul eticii este studiul binelui sau al virtutii, aratand ca binele este scopul suprem. Binele suprem despre care vorbeste Aristotel este scopul absolut, spre care tinde totul, dar nu un bine abstract, transcendental pe care il intilnim in scoala platoniciana, ci un bine realizabil in practica, un bine accesibil omului.[5]

Mult mai tirziu, in zorii renascentismului italian, Machiavelli realizeaza in Principele apologia moralei burgheze, prin machiavelism intelegandu-se o combinatie intre tactica politica si norma morala care convine conducatorului, creandu-i acestuia conditii de guvernare de pe pozitia unui monarh absolut, in termeni moderni de conducator autocrat, totalitar.

Machiavelli ofera in lucrarea sa de capatai un tablou fidel epocii in care a trait aratand ca in conducerea statului dicteaza interesele si forta, si nicidecum considerentele morale. Desi criticabile, o serie de sfaturi transmise in scris monarhilor merita atentie: "nici un principe nu va izbuti sa dobindeasca mai multa pretuire decat acela care va savarsi fapte marete si care va da pilde rare despre insusirile lui".[6]

Cu circa un deceniu inainte de a aparea Principele, domnitorul roman Neagoe Basarab oferea prin sfaturile date in Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie un model al echitatii si un set de reguli de comportament in vederea asigurarii unei conduceri eficiente. Pentru etica manageriala, Invataturile lui Neagoe Basarab au o relevanta extraordinara oferind precepte cel putin in urmatoarele directii: conturarea trasaturilor pozitive si negative ale conducatorului, aspecte legate de ierarhiile manageriale, distribuirea surselor de putere, rezolvarea si negocierea conflictelor, etc.

Toate invataturile subscriu ideii ca un bun conducator ar trebui sa fie un promotor nedisimulat al echitatii, un exemplu pentru supusii sai.

Mai tirziu, Kant stabileste regula de aur a deontologiei: "nu trata o alta persoana asa cum nu ai dori sa fii tratat tu insuti", inspirata din preceptele moralei crestine. Asa cum rezulta din Critica ratiunii practice, etica lui Kant este o etica a datoriilor rationale. Ratiunea trebuie sa domine dorinta[7] iar un act va fi moral, corect daca se actioneaza in virtutea principiilor si normelor morale.

In secolul XVII, Spinoza ofera un indreptar al vietii morale. Aparuta dupa moartea sa, Etica vorbeste despre Dumnezeu, despre natura si originea sufletului, despre originea si natura afectelor, despre sclavia si libertatea omului.

Spinoza defineste omenia, binele, raul, modestia, ura, mila, ambitia, mandria, ingamfarea, invidia, umilinta, frica, lacomia, ambitia, toate din dorinta de a cunoaste "esenta" omului: "Nimic nu stim sigur ca este bun sau rau decat ceea ce ne duce cu adevarat la cunoastere sau ceea ce ne poate impiedica sa cunoastem".[8] Aflat in conflict cu autoritatile ecleziastice, Spinoza afirma de nenumarate ori ca dogmele relevate nu au nici o relevanta, singura instanta legitima a adevarului fiind ratiunea.

Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Rolul si functiile eticii in societate

Sinteza

Scopul demersurilor etice il reprezinta moralitatea.

Misiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci si de a constitui un ghid practic, real, in indrumarea si ameliorarea vietii morale a societatii.

Rolul eticii este sa ajute oamenii si institutiile sa decida ce este mai bine sa faca, pe ce criterii sa aleaga si care le sunt motivatiile morale in actiunile lor. Unii considera ca etica, ca stiinta, nu are utilitate deoarece aceasta are un caracter normativ vizand conduita oamenilor, neputandu-i influenta, in mod real la un comportament real.

Cunoscutul filozof pesimist Schopenhauer, considera ca nu poti deveni un om moral prin simpla cunoastere a moralei, dupa cum nu poti fi un artist doar prin cunoasterea esteticii, sau poet prin insusirea poeziilor. Pentru a arata ca determinarea vointei nu depinde numai de cunoastere, el ne spune: << Velle non discitur>> (a voi nu se invata).

Noi credem ca etica nu-l face pe om mai bun, il poate ajuta, cu siguranta, sa se fereasca de raul pe care il poate face altora sau siesi. In general, etica urmareste a gasi adevarul, a stabili izvoarele moralei, a expune faptele morale, a analiza simtul etic si constiinta morala, a contura idealul moral, a separa binele de rau, etc.

Etica este in cautarea suportului rational a unei pozitii fata de alta, cauta evidente obiective in legatura cu felul in care ar trebui sa traim, ce inseamna o viata cu sens, cum trebuie sa-i tratam pe semeni.

Acceptarea drepturilor omului ca aspect esential al dezvoltarii morale, politice si al prosperitatii personale si comunitare nu reprezinta un consens general intre teoreticieni. Marxistii de exemplu, le ataca din perspectiva relativista si a progresului social. Insista mai degraba pe cele pozitive (dreptul la munca, la concediu de odihna platit) si opereaza cu alte categorii de drepturi universale, dupa principiul dependentei drepturilor de dezvoltarea relatiilor de productie si abolirea proprietatii private (lichidarea exploatarii si a inegalitatii dintre oameni).

Obiectia frecventa impotriva cadrului normativ centrat pe drepturile persoanei se refera la faptul ca accentueaza egoismul si lipsa de responsabilitate fata de altii. Cu alte cuvinte, se poate presupune ca individualismul promovat de liberalism este neetic. Dar o astfel de obiectie nu se poate sustine. Este gresit sa consideram ca individualismul liberal central pe drepturi este incompatibil cu responsabilitatea odata ce fiecare drept pe care il are o persoana este limitat de acelasi drept pentru alta persoana. Libertatea oricui are o singura limita: libertatea altei persoane Problemele centrale ale moralei sunt urmatoarele:

Ce ar trebui sa facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)?

Cum ar trebui sa-i judecam pe altii si pe noi insine?

Cum trebuie sa-i tratam pe altii si sa admitem sa fim tratati de ceilalti?

Ce scopuri sunt demne de a fi urmate in viata?

Care este cel mai bun mod de viata?

Ce fel de persoana ar trebui sa fiu?

Ca sa concluzionam, rolul eticii este sa ajute oamenii sa decida ce este mai bine sa faca, pe ce criterii sa aleaga si care sunt motivatiile morale in actiunile pe care le intreprind.

Test pentru autoevaluare (Modulul I)

1.     Definiti Etica si precizati originile etimologice.

2.     Care este obiectul de studiu al Eticii?

3.     Precizati rolul Eticii in societate.

4.     Care sunt problemele centrale ale moralei?

Recomandari bibliografice

Cozma, C. (1997). Elemente de etica si deontologie. Iasi: Editura Univ. "Alexandru Ioan Cuza". (p. 7-29)

Craciun, D. (2005). Etica in afaceri. Bucuresti: Editura A.S.E. (p.23-27)

Tigu, G.(2003). Etica afacerilor in turism. Bucuresti: Editura Uranus. (p.9-20)