Extinderea Uniunii Europene

Extinderea este una din cele mai importante oportunitati pentru Uniunea Europeana la inceputul secolului 21. Sarcina sa istorica este de a continua integrarea continentului prin mijloace pasnice, extinzand zona de stabilitate si prosperitate la noi membri. In Iunie 1993, la summit-ul de la Copenhaga, Consiliul European a declarat ca „daca tarile asociate din Europa Centrala si de Est o doresc ar putea deveni membri ai Uniunii”. In Decembrie 1997, la Luxemburg, Consiliul European a lansat procesul care va face posibila extinderea.

UE are o istorie lunga de extinderi de succes. In 1957 sase membri fondatori au semnat Tratatul de la Roma: Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda. Patru extinderi au urmat:

Extinderea cu care se confrunta azi UE este fara precedent in termeni ca scop si diversitate: numarul tarilor candidate, teritoriile si populatia si istoriile si culturile diferite.

Beneficiile integrarii sunt atat politice cat si economice:

Extinderea zonei de pace, stabilitate si prosperitate in Europa va creste securitatea oamenilor din interiorul sau;

Adaugarea a peste 100 milioane de oameni, in economii cu crestere rapida, la o piata a UE de 370 milioane va determina crestere economica si crearea de locuri de munca atat in vechile state membre, cat si in cele noi;

Va exista o mai buna calitate a vietii pentru cetatenii Europei pe masura ce noii membri adopta politicile UE referitoare la protectia mediului si lupta impotriva crimei organizate, drogurilor si imigratiei ilegale.

Extinderea va intari rolul Uniunii in lumea mondiala - in politica externa si de securitate, politica comerciala si alte domenii ale guvernarii globale.

Beneficii sunt deja vizibile:

In Europa Centrala si de Est, democratii stabile au aparut si minoritatile au fost integrate pasnic in societate;

Reformele economice din aceste state au condus la rate inalte de crestere economica (duble fata de media recenta a UE) si la mai multe oportunitati de angajare;

Procesul a fost sprijinit si incurajat de posibilitatea de a deveni membru UE si de asistenta financiara a UE;

Ca rezultat al acestor schimbari, UE a realizat o crestere a comertului cu aceste tari, ceea ce a generat ocupare si crestere in statele membre.

Statele nemembre ale UE vor beneficia de asemenea de o Uniune largita. Un singur set de reglementari comerciale si un singur set de proceduri administrative se va aplica in piata unica dintr-o Uniune largita. Acest lucru va simplica lucrul cu firmele in interiorul Europei si va imbunatati conditiile pentru investitii si comert, aducand beneficii nu numai pentru UE dar de asemenea pentru partenerii nostri comerciali din lumea intreaga.

De la cooperare la aderare

Curand dupa caderea zidului Berlinului in 1989, Comunitatea Europeana a stabilit relatii diplomatice cu tarile din Europa Centrala si de Est. Au fost inlaturate cotele de import asupra unui numar de produse, s-a extins Sistemul Generalizat de preferinte, si peste cativa ani, au fost incheiate Acorduri de Comert si Cooperare cu Bulgaria, fosta Cehoslovacie, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Romania si Slovenia.

In acelasi timp, programul Phare al Comunitatii Europene, creat in 1989, a inceput sa furnizeze sprijin financiar pentru eforturile tarilor de a-si reforma si reconstrui economiile. Phare a devenit curand cel mare program de asistenta pentru Europa Centrala si de Est la nivel mondial, furnizand expertiza tehnica si sprijin investitional.

Incepand cu 1990, Comunitatea Europeana si statele sale membre au incheiat progresiv Acorduri de Asociere, asa-numitele Acorduri Europa, cu zece tari din Europa Centrala si de Est. Acordurile Europa stabilesc baza legala pentru relatiile bilaterale dintre aceste tari si UE. Comunitatea Europeana stabilise deja Acorduri de Asociere similare cu Turcia (1963), Malta (1970) si Cipru (1972). In cazul Turciei, o Uniune vamala a intrat in vigoare in Decembrie 1995.

Acordurile Europa acopera aspecte referitoare la comert, dialog politic, consecinte legalesi alte domenii de cooperare inclusiv industrie, mediu, transport si vama. Ele au ca obiectiv sa stabileasca progresiv o zona de comert liber intre UE si tarile asociate pe o perioada data, pe baza de reciprocitate dar aplicate intr-o maniera asimetrica (o mai mare liberalizare de partea UE decat de partea tarilor asociate).

Sub Acordurile Europa, comertul intre UE si tarile Europei Centrale si de Est a crescut rapid, nu in ultimul rand pentru ca aceste tari si-au reorientat comertul fata de pietele fostei Uniuni Sovietice. Ca cea mai mare sursa de comert, asistenta si investitie, UE a devenit curand principalul partener economic pentru tarile din regiune. Incepand cu 1994, UE a devenit cea mai importanta piata pentru expoturile originare din regiune, absorbind mai mult de jumatate din total.

Aplicatia pentru a deveni membru

Acordurile Europa au recunoscut aspiratia tarilor asociate de a deveni membri ai Uniunii Europene, un obiectiv care a fost confirmat mai tarziu in aplicatiile individuale pentru a deveni membru ale acestor tari.

Conditia de baza pentru extindere a fost specificata in Articolul O al Tratatului de la Roma, acum articlul 49 al Tratatului Uniunii Europene modificat de Tratatul de la Amsterdam. Se stipuleaza ca: „Orice stat european care respecta principiile stabilite in Art. 6(1) [cum ar fi libertatea, democratia, respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, si statul de drept] por aplica pentru a deveni membru al Uniunii. Aplicatia trebuie adresata Consiliului, care trebuie sa hotarasca unanim dupa consulatarea Comisiei si dupa primirea acordului Parlamentului European, care trebuie sa hotarasca prin majoritatea absoluta a tuturor membrilor”.

Criteriile de aderare

In 1993, la Consiliul European de la Copenhaga, Uniunea  a facut un pas decisiv catre extindere, dandu-si acordul ca tarile asociate din Europa Centrala si de Est care o doresc sa poata deveni membri ai Uniunii Europene. Deci, extinderea nu a mai fost o chestiune de „daca”, ci o chestiune de „cand”. In ceea ce priveste calendarul, Consiliul European a specificat: „Aderarea va avea loc in momentul in care tara asociata este capabila sa isi asume obligatiile de membru prin satisfacerea conditiilor politice si economice cerute”. In acelasi timp, au fost definite criteriile pentru a deveni membru, care sunt adesea cunoscute ca si „Criteriile Copenhaga”.

Acestea stabilesc anumite standarde pentru tarile care aspira sa devina membre ale UE:

Stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului, respectarea si protectia minoritatilor.

Existenta unei economii de piata functionale, precum si capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si fortelor de piata din cadrul Uniunii.

Capacitatea de a indeplini obligatiile de membru, inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare.

Primul criteriu, cel “politic”, este considerat a fi o conditie prealabila pentru deschiderea negocierilor de aderare, in timp ce celelalte criterii trebuie sa fie indeplinite pana in momentul aderarii. Al treilea criteriu presupune ca noii membri sa fie capabili sa preia politicile si reglementarile UE (“‘acquis”-ul), pe care apoi sa le puna in practica si aplice in mod efectiv.

In acelasi spirit, Consiliul European de la Madrid (decembrie 1995) a subliniat necesitatea ca statele candidate sa-si adapteze structurile administrative pentru a asigura transpunerea legislatiei comunitare in legislatiile nationale, cat si aplicarea ei efectiva prin structuri administrative si juridice adecvate.

Strategia de pre-aderare

La sfarsitul anului 1994, Consiliul European de la Essen a definit o strategie de pre-aderare pentru pregatirea tarilor din Europa Centrala si Est sa devina membre ale UE. Aceasta strategie are la baza trei elemente principale: implementarea Acordurilor Europa, programul Phare de asistenta financiara si un dialog structurat care sa aduca toate statele membre si tarile candidate impreuna pentru a discuta aspecte de interes comun.

Ca urmare a propunerilor Comisiei Europene din Agenda 2000, Consiliul European de la Luxemburg, la sfarsitul lui 1997,  a decis asupra unei strategii de pre-aderare imbunatatite pentru cele zece tari candidate din Europa Centrala si de Est, cu o strategie specifica pentru Cipru (incluzand participarea in programele Comunitatii, participarea in aumite proiecte cu obiectiv specific si utilizarea asistentei TAIEX).

Strategia de pre-aderare pentru tarile candidate din Europa Centrala si de Est se bazeaza pe:

Acordurile Europa

Parteneriatele de Aderare si Programele Nationale pentru Adoptarea Acquis-ului;

Asistenta de pre-aderare, care include:

Programul Phare;

Sprijinul pentru mediu si transport (ISPA);

Sprijin pentru dezvoltare agricola si rurala (SAPARD);

Co-finantarea cu institutii financiare internationale.

Deschiderea programelor si agentiilor Comunitatii Europene.

Asa cum am amintit, ca si baza legala pentru relatiile dintre UE si tarile candidate, Acordurile Europa acopera aspecte referitoare la comert, dialog polittic, aspecte legale si alte arii de cooperare. Incepind cu 1994, pentru fiecare tara cu care un Acord Europa era in vigoare, au avut loc o serie de intalniri anuale ale Consiliului de Asociere (nivel ministerial) si ale Comitetului de asociere (functionari de nivel inalt) ca si frecvente intalniri ale sub-comitetelor multidisciplinare (nivel tehnic). Aceste institutii si-au asumat un rol important in cadrul strategiei de pre-aderare, in special cu privire la monitorizarea progresului facut de tarile partenere in adoptarea si implementarea acquis-ului si in implementarea Parteneriatelor de Aderare.

Parteneriatele de Aderare

In Agenda 2000, Comisia Europeana a subliniat nevoia de asistenta directa catre nevoile specifice ale fiecarei tari candidate prin furnizare catre acestea a sprijinului necesar pentru depasirea unor probleme particulare, ata cum este ilustrat in Rapoartele regulate pe care Comisia le-a produs incepand cu 1998. Parteneriatul de Aderare respunde acestei nevoi si constituie pilonul central al strategiei de pre-aderare. El stabileste prioritatile pentru tarile candidate care se pregatesc sa devina membri ai UE si prezinta toate formele de sprijin ale UE intr-un singur cadru. Consiliul European de la Luxemburg, din 1997, a aprobat Parteneriatul de Aderare ca si instrument cheie in intarirea strategiei de pre-aderare. Primele Parteneriate de Aderare au fost elaborate in Martie 1998 si actualizate in 1999. Fiecare Parteneriat de Aderare stabileste clar prioritatile in continurare in vederea pregatirii petnru aderare. El subliniaza de asemenea principalele instrumente si resurse financiare disponibile, care trebuie sa fie maximizate pentru a-si atinge obiectivele efectiv. Parteneriatele de Aderare devin astfel singurul cadru de programare pentru asistenta Comunitatii Europene. Ele sunt actualizate periodic, pentru a ajusta prioritatile si a acoperi toata asistenta de pre-aderare disponibila. Pentru Romania, ultima actualizare a fost facuta in 2003.

Instrumente de pre-aderare pentru tarile din Europa Centrala si de Est incepand cu anul 2000

Phare

Finanteaza masuri de constructie institutionala pentru toate sectoarele si investitii in domeniile necoperite de celalte doua instrumente, inclusiv programe de dezvoltare regionala integrate;

Are un buget anual de 1.560 milioane €;

Se afla sub responsabilitatea Directiei Generale de Extindere, care isi asuma de asemenea coordonarea globala intre cele trei instrumente, sprijinita de Comitetul de Management Phare.

ISPA

Finanteaza proiecte majore de infrastructura in domeniul mediului si transportului;

Are un buget anual de 1.040 milioane €;

Se afla sub responsabilitatea Directiei Generale pentru Politici Regionale.

SAPARD

Finanteaza dezvoltarea agricola si rurala;

Are un buget anual de 520 milioane €;

Se afla sub responsabilitatea Directiei Generale de Agricultura.

Co-finantarea cu Banca Europeana de Investitii si institutii financiare internationale

Sprijinul de pre-aderare din partea Bancii Europene de Investitii (BEI) acopera investitii prioritare in toate tarile candidate, in special pentru acele proiecte care faciliteaza adopatarea acuis-ului comunitar si intaresc integrarea in UE. Finantarea acopera toate sectoarele eligibile in mod normale pentru BEI, si se concentreaza pe protectia mediului, dezvoltarea transportului, telecomunicatiilor si energie, competitivitate industriala si dezvoltare regionala.

De asemenea, au fost mobilizate fonduri din partea institutiilor financiare internationale (cum ar fi Banca Europeana petnru Reconstructie si Dezvoltare si Banca Mondiala si alte institutii).

Deschiderea programelor si agentiilor Comunitatii Europene

Programele comunitare sunt destinate sa promoveze cooperarea intre statele membre in domenii specifice (cum ar fi sanatate publica, mediu, cercetare si energie) si sa sprijine schimburile de studenti si tineri (cum ar fi Socrates, Leonardo da Vinci si Tineretul pentru Europa).

Principiul deschiderii programelor comunitare pentru tarile din Europa Centrala si de Est a fost decisa de Consiliul European de la Copenhaga in Iunie 1993, si reconfirmata de Consiliul European de la Essen din Decembrie 1994. Obiectivul participarii tarilor candidate in programele comunitare intr-un numar mare de domenii este de a se familiariza cu felul in care politicile si instrumentele comunitare sunt puse in practica si de a facilita, de exemplu, schimbul de studenti, tineri, cercetatori si functionari publici.

Pana in prezent toate tarile candidate au participat in programe comunitare, in special in domeniul educatiei, instruirii vocationale, tineret, cultura, cercetare, energie, mediu, intreprinderi mici si mijlocii.

Participari similare ale tarilor candidate au fost realizate si la agentiile comunitare, cum ar fi Agentia Europeana de Mediu.

Pentru a defini o abordare consistenta in acest domeniu, in 1999 Comisia Europeana a propus linii directoare generale pentru participarea tuturor tarilor candidate in programe, agentii si comitete comunitare. Ca rezultat, noi instrumente legale au fos puse in practica pentru proceduri care sa faciliteze participarea tarilor candidate in programe comunitare.

Procedura de revizuire – Rapoarte periodice

Pentru a evalua progresele facute de fiecare tara in pregatirea pentru aderare, Comisia depune Rapoarte periodice catre Consiliu. Aceste rapoarte servesc ca baza pentru Consiliu ca sa ia decizii asupra modalitatilor de conducere a negocierilor sau extinderea lor cu alte candidate pe baza criteriilor de aderare. Primul set de Rapoarte periodice a fost depus in noiembrie 1998. Pentru Romania, au fost depuse rapoarte in perioada 1998-2004.