Contextul de comunicare

Contextul de comunicare

Daca orice interactiune - definita ca act de comunicare - este plasata intr-un context, trebuie facuta distinctia intre contextul lingvistic si contextul situational. Astfel, contextul lingvistic al unei unitati este definit de ansamblul unitatilor care o preceda sau ii urmeaza intr-un enunt sau intr-un text dat; cu un deceniu si jumatate in urma, lingvistii au inlocuit notiunea de context lingvistic cu cea de cotext , rezervand termenul general de context numai elementelor situationale, conjuncturale, neapartinand limbajului; contextul desemneaza subansamblul elementelor lumii ("extralimbajul") susceptibile sa exercite o influenta asupra caracteristicilor unui text sau ale unei fraze rostite: spatiu-timpul enuntarii, scopul comunicarii, statutul enuntatorului sau al destinatarului etc.

Orice comunicare, fie ea verbala sau non-verbala, se produce intr-un astfel de cadru bine determinat, favorabil, neutru sau aversiv, care influenteaza (amplificand, diminuand ori chiar deturnand) efectul si sensul mesajului vehiculat. Notiunea de context este una globalizanta si nu se poate supune unei abordari teoretice unitare; polisemia termenului justifica numeroasele perspective din care a fost abordat: mediu fizic, conjunctura culturala, cadru bio-socio-psihologic, interval temporal etc. Polivalenta notiunii si caracterul compozit al contextului au avut ca rezultat clasificari dintre cele mai diferite, insa indiferent de prioritatile descriptive, contextul este descris ca o entitate de o mare generalitate, cu o structura complicata, si cu o influenta imprevizibila asupra derularii schimburilor de mesaje. F. Armengaud deosebeste, astfel, patru tipuri de contexte, care pot fi insa percepute si ca tot atatea dimensiuni ale unui singur context de comunicare:

un context circumstantial (implicand pozitia interlocutorilor, identitatea, locul si timpul in care se produce comunicarea)

un context situational (compatibilitatea sociala, culturala si lingvistica dintre locutori)

un context interactional (cuprinzand inlantuirea actelor de limbaj in secvente discursive)

un context presupozitional (implicand asteptarile, intentiile, credintele, proiectele participantilor la comunicare)

Alti autori propun o taxonomie care insumeaza toate tipurile de context intr-un macrocontext:

context cotextual (contribuie la coerenta, coeziunea si functionalitatea textului in ansamblu)

context existential (raporteaza lumea reala la alternativa existentei unor lumi posibile)

context situational (identifica aportul factorilor de natura sociala - ierarhia sociala, autoritatea, varsta, sexul etc.- la modelarea sensului mesajelor)

context actional (subsumeaza gradul de intentionalitate al actului de vorbire, ca si interactiunea, cooperarea, opozitia participantilor la comunicare)

context psihologic (referitor la starile mentale si emotionale care influenteaza actiunea si interactiunea lingvistica)

Clasificarile de mai sus sunt elocvente pentru a sublinia neasteptatele oportunitati de presiune contextuala asupra actelor de comunicare; astfel, adecvarea/nonadecvarea la context - cu toate consecintele care decurg de aici - constituie o caracteristica de baza a comunicarii.

Nu mai putin importanta este actiunea inversa, a comunicarii asupra contextului; interactiunea dintre cele doua, departe de a fi unilaterala, implica - in grade diferite - si constrangeri ale comunicarii asupra contextului, acesta din urma fiind obligat sa suporte restructurari dinamice permanente: "Nu ne scaldam de doua ori in apa aceluiasi rau"- devine astfel un aforism lizibil si la acest nivel al contaminarii, al interferentei si al transferului - prin intermediul relatiei de comunicare - dinspre locutor si context. De altfel, asa cum vom observa detaliat in partea a doua a lucrarii noastre, psihoterapiile de toate orientarile au profitat enorm tocmai de pe urma premisei restructurarii, resemnificarii, recadrarii - chiar a construirii Realului prin Logos (Cf. S.Moscovici, G.Mugny).