VARIATIA CULTURALA A LIMBAJULUI

VARIATIA CULTURALA A LIMBAJULUI

Limbajul si cultura sunt doua elemente ale realitatii umane strans legate intre ele. Este imposibil sa intelegem deplin o limba independent de contextul ei cultural. John Beattie a spus foarte clar: categoriile de gandire ale oamenilor si formele limbajului lor sunt inextricabil legate impreuna. Aceasta nu inseamna insa identificarea culturii cu limba. Persoane cu culturi similare vorbesc limbi diferite (Brazilia - portugheza; Argentina - spaniola) si persoane ce vorbesc limbi similare pot avea culturi diferite (Marea Britanie, S.U.A., Australia - toate au ca limba engleza).

Dupa parerea lui Noam Chomsky toti oamenii au capacitati lingvistice similare si aceleasi procese de gandire. Conform altor puncte de vedere limbaje diferite dau nastere unor cai de gandire diferite. Aceasta ultima pozitie este cunoscuta ca Ipoteza lui Sapir-Whorf, dupa numele celor ce au formulat-o: Edward Sapir⁶ si Benjamin Lee Whorf⁷. Acesta din urma a mentionat ca limba, asigurand linii obisnuite de expresie, creaza, in acelasi timp, predispozitii in randul oamenilor pentru a vedea lumea intr-un anumit fel. Astfel ea orienteaza gandirea si comportarea acestora. De exemplu, in limba engleza un loc aparte fl detin timpurile verbelor. Aproape fiecare propozitie formulata de un vorbitor de limba engleza trebuie sa specifice daca evenimentul in chestiune se intampla acum, deja s-a intamplat sau se va intampla in viitor. Un vorbitor al limbii malay (sau indoneziene) a caror verbe nu au timpuri nu este obligat sa faca asemenea specificari de timp ce sunt solicitate in limba engleza. Din perspectiva Ipotezei Sapir-Whorf contrastul structural dintre cele doua limbi ofera vorbitorilor de limba engleza si de limba malay viziuni foarte diferite despre natura timpului. Limba engleza accentueaza periodicitatea divizand timpul in categoriile distincte ale trecutului, prezentului si viitorului, in timp ce in Indonezia timpul este vazut ca un continuum, ca ceva ce curge permanent. Ipoteza mentionata a cultivat interesul fata de problematica relatiei dintre limba si cultura, dar nu a fost confirmata astfel incat sa devina o teorie stiintifica. Ea a ramas in continuare o ipoteza.

Joshua A. Fishman⁸ considera ca exista trei cai majore prin care limbajul este legat de cultura: 1. Limbajul ca o parte a culturii -ceremoniile, cantecele, povestirile, blestemele, rugaciunile, legile, conversatiile, solicitarile, instructiunile, toate sunt acte de vorbire sau evenimente de vorbire; socializarea, educatia, negocierea sunt procese legate de limba; schimbarile din limbaj reflecta schimbarile din cultura; 2. Limbajul ca un indiciu al culturii - limbajele releva modurile de gandire sau experienta in domeniul organizarii ce sunt amandoua in relatie cu culturile carora sunt asociate; limbajul dezvaluie tipologiile in care sunt categorisite sau grupate produsele diferitelor activitati, valorile, comportamentele, preocuparile etc.; culorile, bolile, relatiile de rudenie, alimentele, plantele, partile corpului, speciile de animale, toate sunt incluse in tipologii influentate de limbaj; 3. Limbajul ca simbol al culturii - deoarece limbajul este cel mai elaborat sistem simbolic al umanitatii este si firesc ca limbile particulare sa reprezinte simbolul unor etno-culturi particulare in care ele sunt inradacinate si pe care le exprima; limbajele sunt simboluri ce mobilizeaza populatiile sa apere (sau sa atace) si sa sprijine (sau sa respinga) culturile cu care sunt asociate.

in literatura antropologica sunt semnalate o multime de diferente lingvistice in mod deosebit pe motive culturale. Dintre acestea vom selecta doar cateva care ni se par mai importante:

a. Dialectele

Termenul de dialect se refera la orice variatie a limbii vorbite proprii unei comunitati, regiuni sau grup social, in general un dialect este inteligibil pentru cei ce vorbesc alte varietati ale aceleiasi limbi. Dialectele difera unele de altele in anumite aspecte ale vocabularului, pronuntiei si gramaticii. Limba ce se vorbeste indeosebi in mediul rural din Basarabia este un dialect al limbii romane. Limba aromanilor din sudul Dunarii este, de asemenea, un dialect al limbii noastre. Antropologii semnaleaza existenta unor dialecte in legatura cu asemenea factori cum sunt religia, ocupatia, varsta sau sexul. Astfel, s-au facut studii in legatura cu limbajul specific al adolescentilor, al barbatilor sau al femeilor. Dupa parerea lui Robin Lakoff⁹ folosirea anumitor tipuri de cuvinte si de expresii reflecta diferenta de putere a femeii in raport cu a barbatului in cadrul societatii americane. De exemplu, Oh, dear (O, dragule), Oh, judge (O, dulceata) si Goodness (bunatate) sunt expresii mai putin impresionante decat Hell (drace) si Domn (a da dracului). Folosirea de catre barbati a cuvintelor cu forta impresionista reflecta puterea si prezenta lor publica, traditionale. De asemenea, barbatii nu pot folosi, in mod normal, anumite 'cuvinte femeiesti': adorable (adorabil), charming (incantator), sweet (dulce), cute (nostim), louely (incantator), divine (splendid) - fara a ridica anumite dubii asupra masculinitatii lor. Vorbind despre dialect trebuie sa facem cateva precizari. Uneori cuvantul dialect este inlocuit cu altul, si anume cu cel de graf, atunci cand se refera, cu o nuanta uneori peiorativa, la un fel de-a vorbi regional (cum ar fi graiul moldovenesc). Lingvistii fac deosebiri intre dialect, pe de o parte, si jargon sau idiolect, pe de aha parte. Jargonul se refera la modificarile pe care le aduce limbii mentionate (ca lexic si pronuntare) un anumit grup socio-profesional. Uneori jargonul este privit ca o distantare culturala voluntara a unui grup de felul de a vorbi al unei colectivitati mai mari (de exemplu, avcx:atii sau medicii). Idiolectul se refera la modul propriu de a vorbi al unei persoane si se considera ca o calitate ireductibila a individului in raport cu influenta grupurilor de care acesta apartine¹⁰.

b. Stilurile sociale

in evaluarea vorbirii trebuie luati in calcul si factori extra-lingvistici sociali, politici si economici, in societatile stratificate obisnuintele de vorbire conditioneaza accesul la locurile de munca si la alte resurse materiale. 'Limba corecta' devine o resursa strategica si o cale spre bogatie, prestigiu si putere. Antropologul francez Pierre Bourdieu a privit practicile lingvistice ca un capital simbolic in care cazul oamenilor educati corect se poate converti intr-un capital economic si social. Valoarea unui stil lingvistic, locul lui intr-o 'piata lingvistica' depinde de masura in care el asigura acces Ia pozitiile dorite pe piata fortei de munca. Nesiguranta manifestata de membrii claselor de jos si minoratul din zona vorbirii sunt datorate in parte de o dominatie simbolica a claselor de mijloc si de sus (prinir-un limbaj de prestigiu legitimat de institutie formale).

c. Limba standard si limba vernaculara

Limba standard este limba cultivata, limba ce se preda in scoala, limba ce se vorbeste in institutiile formale, limba care, de regula, este folosita in mass-media de calitate. Acesta este cazul englezei standard (Standard English, S,E.). Limba vernaculara este limba celor de rand, comuna sau limba degajata, neglijenta. Un exemplu il reprezinta ceea ce se cheama engleza vernaculara neagra (Black English Vernacular, B.E.V.) sau simplu, engleza neagra (Black English, B.E.). Ea este un dialect uniform vorbit de majoritatea tinerilor de culoare din cele mai multe parti ale Statelor Unite de astazi si, in special, din ariile oraselor New York, Boston , Detroit, Philadelphia, Washington, Cleveland. Aceasta limba se particularizeaza prin mai multe aspecte: omiterea lui r inainte de o vocala sau intre vocale (Carol/ Cal; Paris / Pass); copu/a deletion, absenta formelor verbului to be, ce apar in engleza standard (you tired / you are tired; he tired / he is tired, etc.).

d. Limba impura

Limba Pidign (Pidign language) este o limba auxiliara ce s-a nascut din incercarile de a comunica intre ei a unor vorbitori ai unor lirnbi diferite, Pidign este, in principal, o forma a uneia dintre cele doua limbi cu o considerabila variatie in pronuntie si cu o parte din grama­tica ei selectata din ceea ce este comun in gramatica celor doua limbi. Termenul Pidign a fost pentru prima data aplicat la mijlocul sec. al XlX-lea unei vorbiri ce a aparut in China ca un rezultat al interactiunii sociale dintre chinezi si europeni. Astazi el este recunoscut ca oglindind un fenomen cu o raspandire larga ce se poate petrece oriunde exista un contact sustinut intre membrii unor comunitati sau societati care vorbesc limbi diferite. Un alt exemplu de Pidign este lingoa geral, vorbita in zona Amazoanelor din Brazilia. Ea este constituita din limba indiana tupi (indigena) si limba portugheza si a devenit prima limba a unor mameluci (nascuti din mame indiene si tati portughezi).

Cand limba Pidign a devenit limba materna a unei populatii ea este numita Creola. Un asemenea proces se poate petrece pe doua cai: 1. Atunci cand oamenii sunt rupti de limba lor materna si limba Pidign ajunge sa-si asume primatul lingvistic. Asa ceva s-a produs cu sclavii africani ajunsi in teritoriile din Marea Caraibelor, unde au fost izolati de vorbitorii limbii lor native; 2. O alta posibilitate este aceea in care o limba Pidign este identificata cu obtinerea unui statut social superior. Acest fapt impulsioneaza oamenii sa o vorbeasca pe ea in loc sa vorbeasca limba lor nativa. Acesta este cazul limbii neoma/aezfene din Papua, Noua Guinee, o Creola bazata pe limba engleza si vorbita pe spatii largi din Pacificul de Vest. In procesul de creolizare limba se schimba astfel incat ea sa corespunda nevoilor de comunicatie ale vorbitorilor. Ea trebuie sa fie aplicabila intr-o mare varietate de situatii sociale. Bineinteles, o astfel de schimbare presupune extinderea voca­bularului si dezvoltarea unei sintaxe mai elaborate. Cele mai multe limbi Creole ce se vorbesc astazi in lume sunt bazate pe limbile europene (franceza, engleza, albaneza, spaniola si portugheza - adica limbile puterilor coloniale din trecut). Regiunile in care limbile Creole sunt vestite se afla in Marea Caraibelor, vestul si sudul Africii, sudul si sud-estul Asiei si zona Pacificului.

in ultimele decenii limbile Pidign si Creola nu mai sunt limitate la comunicarea orala. Astazi ele nu mai sunt folosite doar de analfabeti, ca in trecut; sau cei care invatau sa scrie o faceau in limba europeana dominanta local. Dupa cel de-al doilea razboi mondial a aparut scrisul in Creola, in scopul de a transmite idei religioase si o anumita doza de culoare locala. La aceasta a contribuit si cresterea alfabetismului si nationalismului, in zona in care se vorbeste masiv Creola au aparut ziare creole, poeti si dramaturgi din 'lumea a treia', ce s-au straduit sa-si aduca contributia la recunoasterea limbii Creole ca o limba literara.

e. Protolimbile si limbile surori

Lingvisti studiind istoria limbilor fac distinctie intre limbile surori ce sunt descendente din una si aceeasi limba stramoseasca si care s-au schimbat in mod separat in timp de sute si mii de ani. Limbile originare din care ele deriva sunt numite protolimbi. Schimbarea lingvistica dinspre protolimbi spre limbile surori a fost un proces foarte complex (de difuziune, imprumut, cucerire si consolidare) influentat de contactele dintre limbi si culturi. Iata principalele limbi (protolimbi si limbi surori) ce deriva din acelasi rezervor comun si anume din limba indo-europeana¹¹:

Legata strans de problema asupra careia ne-am ocupat este si aceea a determinarii limbilor majore ce se vorbesc astazi in lume, cu relevarea unor aspecte ale dinamicii acestora.

Limbile majore ale lumii (1996)

Numele limbii

Vorbitorii (in milioane) nativi si non-nativi

1.    Mandarina (China)

2.    Engleza

3.    Hindu (India)

4.    Spaniola

5.    Rusa

6.    Araba

7.    Bengaleza (Bangladesh, India)

8.    Portugheza

9.    Malay sau Indoneziana

10.  Japoneza

1l.  Franceza

12.  Germana

13.  Urdu (Pakistan, India)

14.  Punjabi (India, Pakistan)

15.  Koreana

16.  Telugu (India)

17.  Tamila (India, Sri Lanka)

18.  Marathi (India)

19.  Cantoneza (China)

20.  Italiana

Limbile majore ale lumii (comparatie 1982 cu 1996)

Sursa: Sidney S. Cuibert, The World Almanac and Book of Facts. Newspaper Enterprise Association, New York, 1982;

The World Almanac. 1997.

f. Diglossia si multilingvismul

in cursul contactelor cu alti oameni, vorbitori ai altor limbi, indivizii pot vorbi mai mult decat o singura varianta a unei limbi sau o singura limba. Cea mai simpla situatie e aceea in care doua varietati ale uneia si aceleeasi limbi sunt vorbite de oameni in limbajul comunitatii (the speech comunity)¹⁴. Ea a fost numita dighssia, un termen de origine franceza introdus de C. A. Ferguson,¹⁵ in 1959, in limba engleza, in alte limbi europene se utilizeaza pentru aceeasi situatie cuvantul bilingvism. Pot f i oferite mai multe exemple de folosire a doua varietati ale unei limbi in acelasi limbaj al comunitatii, in Bagdad, arabii crestini vorbesc un dialect 'arabica crestina', cand vorbesc intre ei, dar folosesc dialectul general existent in Bagdad, numit 'arabica muslim' (sau 'arabica mahomedana'), cand vorbesc intr-un grup mixt. in Grecia, diglossia a aparut la inceputul sec. al XlX-lea, odata cu renasterea literaturii grecesti si crearea unei limbi literare bazata, in parte, pe formele literaturii grecesti anterioare. Diglossia germana, din Elvetia, s-a dezvoltat ca un rezultat al izolarii indelungate, religioase si politice, a unor grupuri fata de centrele limbii germane standardizate, in Haiti marea majoritate a oamenilor vorbesc creola haitiana (care este derivata din limba franceza), dar membrii claselor de mijloc si ai elitei vorbesc atat creola haitiana cat si franceza standard, in Basarabia oamenii, in general, vorbesc atat dialectul moldovenesc de tip basarabean, cat si limba romana standard, in randul intelectualitatii, in vorbire, este preferata limba romana standard.

C. A. Ferguson a facut distinctie in cadrul diglossiei intre limba superpusa (numita 'high') si cea regionala (numita 'low') in analiza pe care a intreprins-o asupra situatiei la care ne referim. Procedand in acest fel el a ajuns la concluzia ca exista o anumita specializare a functiilor limbii H ('high') si a limbii L ('low'), respectiv cand si unde anume se foloseste una sau alta dintre ele:

Analizand diglossia, C. A. Ferguson a semnalat si alte aspecte importante. El a sustinut, de pilda, iddea ca vorbitorii privesc limba H ca fiind superioara din mai multe puncte de vedere. Astfel ei spun ca de limba H se leaga un prestigiu mai inalt decat cel legat de limba L si o considera pe prima 'mai frumoasa, mai logica', mai capabila de a exprima ideile importante, etc. De aceea, probabil, vorbitorii educati ai creolei haitiene in mod frecvent neaga existenta ei, insistand asupra faptului (greu de crezut) ca ei intotdeauna vorbesc franceza, in anumite cazuri superioritatea limbii H este legata de religie. Vorbitorii creolei haitiene sunt, in general, obisnuiti cu versiunea franceza a Bibliei. De asemenea, in familie adultii se adreseaza in limba L, tot astfel procedeaza copiii cand vorbesc unii cu altii, in special la scoala copiii iau contact strans cu limba H. O situatie speciala o reprezinta diglossia basarabeana. Preferinta pentru una din cele doua limbi, H sau L exprima, uneori, pozitia pro-unionista cu Romania (cand este preferata limba H), sau pozitia non-unionista sau an ti-unionista (cand este preferata limba L).

O situatie cu un grad mai mare de complexitate e aceea in care indivizii vorbesc mai mult decat o singura limba. Multilingvismul are mai multe origini: indivizii s-au nascut intr-o familie in care nu se vorbeste doar o singura limba, frecventarea unei scoli in care se preda o alta limba decat cea materna, deplasarea pentru munca sau studii intr-o tara in care se vorbeste o limba diferita de cea proprie, domiciliul se afla intr-o arie de granita sau cu o comunitate mixta din punct de vedere etnic (de exemplu in anumite parti ale Elvetiei). Utilizarea de catre indivizi a mai mult decat o limba poate fi si, deseori, depaseste un fapt banal. Este nevoie sa semnalam in acest context cazul in care folosirea de catre cineva a limbii materne are drept rezultat stigmatizarea sau chiar deprivarea de anumite oportunitati economice si drepturi politice (situatia romanilor din Transilvania inainte de Unirea din 1918, sau a japonezilor de pe coasta de vest a S.U.A. in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand S.U.A. si Japonia se aflau in stare de razboi), intr-o atare situatie capacitatea de a vorbi si o

alta limba, (respectiv cea oficiala, dominanta) poate spori prestigiul individului si bunastarea lui.

in antropologia culturala s-au facut si se fac numeroase cercetari asupra multilingvismului. Un caz aparte, cu relevanta contempora­neitate, il reprezinta starea raporturilor dintre limbile franceza si engleza in provincia Quebec (de peste 7 milioane de locuitori) si in special a orasului Montreal (cu o populatie in jur de 3 milioane de locuitori). Wallace Lambert, studiind acest caz, a aflat ca atat canadieni francezi, cat si canadienii englezi evaluau pe cei cu care vorbeau mai favorabil cand ei vorbeau engleza, decat atunci cand vorbeau franceza, in ultimii ani, avand in vedere tendintele de separare ale canadienilor de limba franceza, majoritari in Quebec, situatia pare sa se fi schimbat. Daca in aceasta provincie vorbesti engleza risti sa nu ti se raspunda, desi cei carora te adresezi cunosc, de regula, limba engleza, in acest context, un interes stiintific si practic il reprezinta problematica interferentei lingvistice. Ea se particularizeaza intr-o multime de aspecte: imprumutul reciproc de cuvinte, influentele de accent, traducerea dintr-o limba in alta fara ajustari gramaticale corespunzatoare, influenta multilingvismului asupra psihologiei intelectuale si afective a individului, masura in care situatia de plurilingvism influenteaza cunoasterea fiecareia dintre chestiuni¹⁷.