Rationalitatea si conceptul de rationalitate, Rationalitatea instrumentala, Rationalitatea valorica, Actorul rational individual

Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" Bucuresti

Facultatea De Stiinte Politice

Rationalitatea si conceptul de rationalitate

Rationalitatea instrumentala

Rationalitatea valorica

Actorul rational individual

Grupa : I.

Rationalitatea

Din perspectiva intelegerii politicii ca dimensiune a vietii sociale "politica poate fi definita ca fiind procesul prin care un grup de oameni cu opinii si interese initial divergente ajung la decizii colective socotite indeobste ca fiind obligatorii pentru respectivul grup si impuse ca o linie de conduita comuna" (Miller, D., (coord), Enciclopedia Blackwell a gandirii politice, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000).

Din diferitele definitii ale politicii, pentru Teoria Alegerii Rationale sunt relevante urmatoarele concluzii: politica vizeaza procesele de formare si implementare a alegerilor si deciziilor sociale; politica priveste procesele care au loc in cadrul diferitelor grupuri de oameni (colectivitati umane), in intreaga societate cat si in cadrul relatiilor internationale; deciziile sociale se bazeaza pe optiuni individuale, sunt rezultatul compunerii acestor optiuni si tind sa devina/devin obligatorii pentru colectivitatile umane in cadrul carora se iau aceste decizii, influentand comportamentul (optiunile) la nivel individual.

Ratiunea constituie o modalitate de a scapa de acei inspaimantatori dusmani ai adevarului, cutuma si exemplul. Ea aduce eliberarea de simplul adaos si acumularea de idei, neriguroase si, prin urmare supuse erorii pe care o si perpetueaza de implicare superficial si de o corupere de catre lume[1] . Rationalitate consta in a trage concluzii corecte pe baza intelesului cuvintelor pe care le folosim. Daca stiu ca cineva este burlac, atunci - intrucat stiu ca "burlac" inseamna barbat necasatorit - vom putea conchide ca nu exista nici o persoana care sa ii fie socru[2]. A fi rational inseamna a face apel la inductia amplificatoare. Daca o studenta a fost foarte bine pregatita la toate examenele din primii doi ani de facultate, va fi rational sa trag concluzia ca la examenul de astazi ea a venit din nou foarte bine pregatita.

Resimtind nevoia de notiuni mai precise, teoreticienii alegerii rationale apeleaza la notiunea de rationalitate folosita in economie. Acest concept se bazeaza pe faptul ca diferite actiuni au o anumita utilitate pentru actor si implica principiul ca actorul va alege actiunea care ii va maximize utilitatea. Deci principiul teoriei alegerii rationale este relativ simplu: dat fiind raportul resurse, costuri si beneficii, actorul va alege acea combinatie a acestora care va duce la rezultate optime. Aici apare elementul care diferentiaza teoria alegerii rationale de celelalte teorii din sociologie: notiunea de optimizare. Teoria spune ca actionand rational , actorul este angajat intr-o operatie de optimizare, fie ca este vorba de maximizarea utilitatii, de minimizarea costului, fie de ambele. Aceasta notiune de optimizare este cea care, in viziunea lui Coleman (1992), confera putere teoriei alegerii rationale: ea compara actiunile in functie de rezultatul scontat de catre actor si postuleaza ca actorul va alege actiunea cu cel mai bun rezultat. Aceasta implica mai intai ca beneficiile si costurile sa fie specificate pentru toate variantele de actiune si apoi postuleaza alegerea actiunii optime, adica a actiunii care maximizeaza diferenta dintre costuri si beneficii. Bineinteles, nu este vorba doar de costuri si beneficii materiale, ci si de cele informationale, psihologice, sociale.

Rationalitatea in sine nu da gres niciodata. Daca greseste, acest lucru se intampla doar pentru ca s-au tolerat unele impuritati[3].

Conceptul de rationalitate

Constructiile teoretice sunt teorii sau modele. Spre deosebire de teorii, modelele sunt mai rudimentare; un model este o colectie de supozitii (simplificatoare) despre realitate. Pesemne ca imediat se va naste obiectia ca o asemenea simplificare este nerealista: persoana umana nu este pe deplin rationala. Impulsurile, afectele, pasiunile, sentimentele etc. joaca un rol important in alegerile noastre - si, deci, e gresit sa se sustina ca alegerile noastre pot fi corect modelate facand apel la ipoteza rationalitatii actorului "politic".

Un model teoretic, asadar, trebuie sa aiba capacitatea de a produce explicatii ale fenomenelor politice si chiar de a indica predictii privind evolutia acestora. Dar trebuie accentuat ca de aici nu decurge ca modelele trebuie sa explice toate fenomenele politice. In nici o stiinta modelele teoretice nu pot face asa ceva: un model fizic reuseste sa dea seama doar de un numar redus de situatii; in teoria economica modelele pot explica o fractiune a comportamentelor oamenilor. Daca prin urmare vom accepta diverse modele ale actorului rational, nu va trebui sa admitem si ca actiunile oamenilor in sfera politica sunt intotdeauna rationale. Dimpotriva, ceea ce ar urma sa acceptam e doar ca aceasta supozitie este un instrument foarte puternic pentru a intelege mult - iar unii sustinatori ai unor astfel de modele ar spune: cea mai mare parte din - viata sociala. Mai mult, un model ne permite sa indicam mai precis cand si cum oamenii se comporta irational.    Jon Elster - Teoria Alegerii Rationale la nivelul microsocial

David Willer (1992) afirma ca rationalitatea are in teorie doua functii diferite. Ea actioneaza ca o lege, producand predictii si explicatii, doar in cazul unui numar restrans de situatii sau conditii. In rest, rationalitatea opereaza ca un principiu teoretic a carui functie este sa puna probleme in teorie. O data ce rationalitatea a adus in discutie aceste

probleme, sunt invocate alte proceduri pentru a produce explicatii si predictii.

Situatiile in care rationalitatea are o functie predictiva si explicativa fac obiectul scrierilor sociologului norvegian Jon Elster. El se opreste asupra nivelului individual al actiunii umane, considerand ca actiunea umana individuala este unitatea elementara a vietii sociale si prin urmare aceasta trebuie explicata. Aceasta actiune individuala este. in viziunea sa, rezultatul a doua filtrari succesive: actorul social porneste de la un set abstract de actiuni posibile, iar primul filtru este constituit din toate constrangerile de ordin fizic, economic, legal si psihologic cu care se confrunta individul. Aceste constrangeri determina setul de oportunitati. Al doilea filtru consta intr-un mecanism care determina ce actiune din acest set va fi aleasa. Acest mecanism poate fi reprezentat de alegerea rationala sau de normele sociale.

Pentru a putea vorbi insa de rationalitate - apreciaza Elster - trebuie sa ne aflam in zona intentionalitatii: 'Pentru ca ceva sa fie rational, acesta trebuie sa intre in sfera actiunii constiente, deliberate' . Se observa deci pozitia sa diferita de cea a lui Becker, care afirma ca actorii nu sunt in mod obligatoriu constienti de efortul lor maximizator.

Privilegiul explicativ al rationalitatii se sprijina pe doua aspecte. Rationalitatea este presupusa de orice teorie competitiva a motivatiei, in vreme ce rationalitatea insasi nu presupune nimic altceva. Deci, afirma Elster, 'ar trebui sa incepem prin a asuma nimic altceva decat rationalitatea'.

Primul sens al termenului "rational" are a face cu mijloacele pe care le folosim

pentru a atinge scopurile pe care ni le propunem. Cel de-al doilea sens vizeaza scopurile,

mai degraba decat mijloacele. Intr-o traditie weberiana, se spune ca in primul caz avem a

face cu o rationalitate instrumentala, iar in cel de-al doilea cu o rationalitate valorica

(sau axiologica).

Rationalitatea Instrumentala

Daca vrem sa vorbim despre o alegere care este rationala, atunci de buna seama ca presupunem ca ratiunea este intr-un fel sau altul legata de actiune. Probabil insa ca nu dorim doar sa sustinem ca ratiunea poate judeca actiunile pe care le-am facut ori pe care ne propunem sa le facem, si ne spune ca sunt bune sau nu. Mai degraba, am dori sa sustinem ceva mai mult: anume ca ratiunea influenteaza intr-un fel alegerea noastra si, ca urmare, ca ratiunea influenteaza actiunea umana. Dar cum ar putea ratiunea sa ne determine sa actionam, nu numai sa judece actiunile noastre? D. Hume este in aceasta privinta clar: potrivit lui, ratiunea nu poate fi niciodata un motiv al actiunii noastre; dimpotriva, numai sentimentele, pasiunile, gusturile noastre pot reprezenta astfel de motive sau temeiuri ale faptului ca actionam[4].

Rationalitatea Valorica

Rationalitatea valorica - are in vedere nu numai definirea incarcaturii valorice a scopului, ci capacitatea indivizilor in atingerea efectiva a scopurilor. "Matematicienii si logicienii exceleaza in rationalitatea conceptuala, logica si metodologica. Oamenii de stiinta se presupune ca raman credinciosi rationalitatii metodologice, epistemologice si ontologice. Tehnologii, managerii si oamenii de actiune accentueaza mai curand rationalitatea valorica si practica. Cei mai multi dintre noi, insa, nu tinem cu consecventa la una din celesapte rationalitati si putini sunt cei care - daca exista - sa pretuiasca toate cele sapte; cei care fac acest lucru vor fi numiti "rationalisti totali[5]"; (Mario Bunge: Seven Desiderats for Rationality).

Actorul rational individual

Teoria Alegerii Rationale pleaca de la premisa ca actorii politici (indivizi, grupuri, institutii, state etc.) sunt rationali, in sensul ca acestia isi cunosc interesele, isi formuleaza obiectivele functie de aceste interese, isi urmaresc consecvent obiectivele formulate si cauta sa-si maximizeze beneficiile.

O persoana rationala este metodica si minutioasa. Este ordonata si disciplinata mai ales in gandire. Viata sa este o progresie de impliniri, si nu posesie statica , placere sau atingere a unui anumit status[6].

Pentru a fi rationala in opinia lui Jon Elster , o actiune trebuie sa indeplineasca trei conditii: actorul sa fie convins ca acesta este cel mai bun mod de a satisface dorintele sale; aceasta convingere sa fie cea mai indreptatita care se poate forma, date fiind informatiile de care dispune; mai mult. cantitatea de informatii colectate sa fie optima, nici prea mare, nici prea mica. Este necesar deci ca insesi convingerile actorului sa fie rationale, rationalitatea lor constand in consistenta logica a acestora. In formarea acestor convingeri vor fi luate in considerare numai informatiile relevante. Cantitatea optima de informatii este determinata, pe de o parte de dorintele actorului, fiind rational ca pentru decizii mai importante sa adune mai multe informatii, iar pe de alta parte de cunostintele anterioare referitoare la costul, calitatea si relevanta diferitelor tipuri de informatii. In legatura cu aceste conditii Elster aduce in discutie problema rationalitatii dorintelor. La o prima interpretare se poate spune ca rational este ca un individ sa aiba dorinte care, o data indeplinite, tind sa il faca fericit. A-si dori ceva ce nu poate obtine este un exemplu de irationalitate, insa nu intotdeauna. Conformistul, sclavul fericit este mai irational, de exemplu, decat dizidentul dintr-un regim totalitar. Aceasta deoarece adaptarea inconstienta la inevitabil este un mechanism eteronom, in timp ce dorintele rationale trebuie sa fie autonome. Referitor la convingeri se poate spune ca este rational ca individul sa aiba convingerile care tind sa il faca fericit, acestea fiind convingeri bazate pe dovezi factual corecte, intrucat acestea sunt cele mai probabil a fi adevarate.

Trebuie prezentat modul cum au loc, in viziunea lui Coleman, interactiunile intre actorii sociali. Actorii nu detin controlul deplin asupra actiunilor care le pot satisface interesele, insa aceste actiuni le gasesc sub controlul, partial sau deplin, al altor actori. Acest fapt este ceea ce face sa apara un sistem social, in contrast cu un set de indivizi ce actioneaza independent in vederea satisfacerii intereselor lor. Astfel, urmarirea de catre actor a satisfacerii propriilor interese cere in mod obligatoriu angajarea sa in tranzactii de un anumit tip cu ceilalti actori. Ca urmare, interactiunile intre indivizi au loc in vederea obtinerii controlului asupra resurselor ce ii sunt de mare interes actorului, dar care nu se afla sub controlul lui. Se poate spune deci ca, urmand principiul maximizarii gradului de realizare a intereselor, se ajunge la un schimb social, dar nu de bunuri economice, ci de drepturi de control asupra actiunilor: actorul urmareste castigarea controlului asupra resurselor care il intereseaza prin renuntarea la resursele pe care le detine si care nu ii sunt de mare interes. Rezultatul obtinut de actor va reprezenta maximul ce se putea obtine date fiind resursele sale initiale si in acest sens rezultatul este optim.

Potrivit premiselor clasice ale teoriei alegerii rationale, in absenta unor constrangeri decisive (si a altor factori perturbatori cu rol negativ hotarator) votantii din cadrul unui proces electoral sunt actori rationali si, ca urmare, votul lor este unul rational. In studiile aprofundate specifice teoriei alegerii rationale se accepta ideea ca, in practica, rationalitatea nu este absoluta ci relativa sau, de multe ori, limitata (bounded rationality), majoritatea votantilor fiind - adesea - chiar ignoranti in legatura cu ceea ce au de ales in cadrul acelui proces electoral.

Criticii teoriei alegerii rationale sustin ca intreaga complexitate a vietii sociale nu poate fi redusa la calcule economice, costuri, beneficii si tranzactii, nu poate fi redusa la simplitatea societatii liberale. De aceea teoria alegerii rationale acopera doar o parte limitata a vietii sociale si esecurile sale apar atunci cand puterea sa explicativa este artificial extinsa dincolo de aceasta zona limitata.

Bibliografie

Gellnes, Ernest - "Ratiune si cultura" Rationalitatea si Rationalismul in Istorie, Editura Institutul European, Iasi, 2001 ;

Marga, Andrei - "Actiune si Ratiune in conceptia lui Jurgen Habermas ", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985 ;

Habermas, Jurgent " Theorie und Praxis", Frankfurt am Main, Suhrkamp, Verlag, 1974 ;

Miroiu, Adrian " Curs De Teoria Alegerii Rationale", 2006