|
|
|
Afirmarea deplina a rolului presei sportive in perioada interbelica in Romania intregitǎ
Continut
Dupa incheierea primului razboi mondial si infaptuirea idealului national al Unirii, miscarea sportivǎ din Romania intregitǎ si-a reluat cursul evolutiei, angajandu-si coordonatele organizatorice si semnificatiile socio-educative la cerintele unui model de sistem national unitar.
Pana la un anumit punct, presa de aceastǎ specialitate este expresia programelor si tendintelor din perioada precedentǎ. Perioadǎ bine surprinsǎ de memorialistul Constantin Argetoianu, care nota: "Presa era inca in fasǎ, ziarele erau conduse aproape toate de oameni politici si gazetarii profesionisti, cati erau, traiau intr-o cumplitǎ saracie. Santajurile si samsarlacurile care au imbogatit pe ziaristii de dupa "intregirea neamului" [sic!] erau necunoscute, fondurile secrete erau derizorii si bietii oameni mureau de foame"/1
Vechile publicatii periodice ajunse pana la acest moment istoric fie ca si-au continuat programul de strangere si prezentare erudita a faptelor petrecute in arene si in afara lor, fie ca au trecut la reformularea lui.
Cresterea si consolidarea constiintei nationale, ca si a interesului pentru sport, in general, in toate regiunile tarii - au avut consecinte directe si in planul presei sportive interbelice, conducand inevitabil la o proliferare a periodicelor sau numai a rubricilor cu aceasta tematica. Dinamica acestui interes s-a concretizat in aparitia peste 370 de publicatii periodice.
Simpla descriere a faptului sportiv, punctul de vedere, ideea de progres pe acest taram al vietii sociale si-au gasit adesea un teren de afirmare si in publicatiile literare, stiintifice, teatrale ale vremii: "Scena", "Indreptarea literara", "Glasul Tinerimei", "Adevarul literar si artistic", Aradi Naplo", "Macabi" s.a.
Dupa infaptuirea Unirii, multe periodice din Transilvania au continuat sa apara totusi numai in limba maghiara. Practica mai veche nu putea fi uitata asa de repede. Ii trebuia timp, se hranea cu timp. Unele dintre periodice incepeau sa apara cu texte in paralel, in limbile maghiara si romana, pentru ca in scurt timp sa renunte si ele la textul in limba romana.
"Ne-am angajat a apare in doua limbi fiindca voiam sa fim cititi, fara deosebire, de catre toti acei ce alimenteaza din greu activitatea oficiala a forului suprem care este FSSR"/2 - se mentiona in articolul - program al uneia dintre aceste publicatii./3 Dar angajamentul.. se respecta numai la primele numere si nu intra in preocuparile noastre cercetarea acestor abilitati si a cauzelor lor.
Cert este faptul ca propaganda prin sport, la scara intregii tari abia intregite, si in concordanta cu aspiratiile social-politice ale poporului roman, era considerata in presa sportiva a acelor ani "o datorie nationala".
Ca o prima concluzie - presa sportiva din toate provinciile romanesti, inclusiv cea in limbile straine vorbite in tara noastra, in primul deceniu de dupa Marea Unire nu s-a putut detasa de nici una din principalele caracteristici ale perioadei anterioare. Ea este in continuare subordonata practicii, ascunsa celor ce nu vorbesc si aceste limbi, are un nivel teoretic mediu, desi este la curent cu activitatea din tarile europene cu o miscare sportiva mai prospera.
Odata cu inceperea pregatirilor sistematice ale sportivilor romani pentru a participa la marile competitii - si in primul rand la J.O. din anii 1920, 1924, 1928 - si cu aparitia Institutului National de Educatie Fizica, a primilor lui absolventi si a noi forme didactice pentru studiul fenomenului sportiv a inceput sa se vada mai bine figura ziaristului profesionist, inarmat cu toate cunostintele de rigoare. Acest fapt, asupra caruia vom reveni, nu a ramas nesesizat de catre cei interesati in propasirea scrisului pe tema sportului in genere si a presei sale in special.
Observatiile si criticile pe aceasta tema sunt destul de numeroase in perioada de care ne ocupam. Grigore Caracostea, de pilda, constient de faptul ca nu mai sunt suficiente stirile seci si rezultatele brute ale unor competitii - precum odinioara - atragea atentia la un moment dat, scriind ca "Pentru interesul cauzei sportive este absolut necesar ca polemisti cunoscuti, tot ce are un nume cunoscut in gazetarie, sa aprobe miscarea noastra, s-o discute sub toate formele, s-o puie in evidenta, in articole prime. "El isi manifesta totodata regretul ca pana atunci, la nivelul anilor 1924, se facuse putin "pentru castigarea cercurilor gazetaresti in folosul sportului."/4
In drumul sau catre zilele noastre presa sportiva romaneasca, in acord cu spiritul epocii, a sesizat deseori suficientele proprii si ale fenomenului pe care il reflecta in paginile sale dupa Marea Unire. Ea era la curent cu faptul ca "in campul colectiv al sportului patrund tot felul de impuritati al caror efect, negresit, are repercusiuni asupra frumoaselor intentii ale sportului". Pentru eliminarea acestor impuritati, se sublinia in continuare in ziarul din care citam "criticul, mai ales in presa, e chemat sa contribuie la purificarea si indrumarea sportului spre telul fix pe care i l-a trasat providenta."/5
Cautarile si eforturile continui de a contribui la purificarea si indrumarea sportului din Romania intregita, cat si la formarea unor conceptii, a unor curente occidentale in cadrul opiniei publice, la realizarea unitatii terminologice etc. - au fost evidentiate sau puse in valoare de catre presa sportiva insasi cu propriile-i instrumente si metode de expunere. Fie in articolele-program si editorialele unor noi periodice, fie in comentariile critice si erudite ale unor gazetari de renume de la prestigioasele publicatii "Revista Automobila", "Ecoul Sportiv", "Educatia Fizica", "Gazeta Sporturilor", "Sportul", "Presa sportiva" s.a., fie in alte moduri.
Asa cum, obiectiv, au fost prezentate realizarile proprii care au condus de pilda la situarea unor publicatii periodice alaturi de cele mai bune din Europa vremii, tot astfel nu au scapat din vederile criticii de presa aptitudinile ce completeaza zestrea modelului de gazetar el epocii respective. Absenta vocatiei, a talentului de gazetar sportiv sau a cunostintelor de specialitate, aduse in aceasta profesie de dezvoltarea impetuoasa a gandirii si creatiei stiintifice si tehnice din epoca, nu a fost niciodata eludata de presa sportiva interbelica. Dimpotriva, ea a fost intentionat exagerata, ca in pasajul din ziarul de "Critica-Informatie-Obiectivitate", intitulat chiar "Presa Sportiva", pasaj in care unele formulari globale pot induce totusi in eroare.
"Ni se va ierta - speram - indelicatetea ce vrem s-o comitem, potrivind aparatul de filmat, plimband putin privirea cititorilor prin campul sterp de imagini si imbacsit de ciulini al publicatiilor sportive existente [in anii 1933-34, ani de varf, cand au aparut nu mai putin de 58 de publicatii periodice, dintre care 31 in Bucuresti, 9 in limba maghiara si 3 in limba germana].
Nu ne-ar fi suparat - se specifica in continuare in "Presa Sportiva", ca intr-o gazeta de sinteza - daca am fi vazut la aceste publicatiuni (?!) oameni potriviti pentru oficiul de informatori si comentatori si cari pot tine un plaivas in mana fara sa-l scape.
Cand insa slujba aceasta delicata si ingrata incape pe maini nedeprinse, infantile, proza seaca a vadanilor talentului te seaca la inima."/6
Asadar, este bine de stiut pana aici ca presa sportiva "burgheza" nu tolera nicicum impuritatile, nechematii si nepotrivirile in randurile ei, facand apel de fiecare data la meritele si aptitudinile reale ale unor modele europene, competente, erudite.
In dezbaterile teoretice privind autodepasirea si progresul presei sportive au capatat un teren considerabil, in perioada interbelica, ideile privitoare la rolurile multiple ale acestei "arene a literelor insufletite", "oglinda fidela a miscarii de pe arena tinerimii", "raspanditoare nepretuita a noului curent datator de energie, armonie si ritm" - cum numea presa sportiva dr. Iuliu Hatieganu, referindu-se de fapt la periodicul clujean "Arena Sporturilor"./7
Predomina in epoca ideea potrivit careia prin intermediul presei sportive publicul arenelor si stadioanelor putea fi pregatit "incetul cu incetul", spre a-i face o educatie sportiva (subl. n.) in adevaratul inteles al cuvantului." Acesta fiind "rolul intregei prese sportive" - cum se preciza intr-o publicatie periodica de hipism./8
"O gazeta sportiva are un rol foarte important - arata prof. dr. Coriolan Tataru de la Cluj. Pe de o parte trebuie sa informeze precis si rapid, iar in al doilea rand sa indrumeze si sa faca o educatie fizica." (subl. n.)./9
Fara a fi facut o analiza globala a factorilor care ar fi putut contribui la realizarea acestui gen de educatie/cultura fizica, critica, scrisul din publicatiile noastre periodice puneau in fata presei sportive exigente destul de mari. O atare publicatie trebuia sa fie nu numai de specialitate cu adevarat, dar si "tinereasca, intocmita si redactata pe gustul si in spiritul tineretului de astazi", sa fie "o publicatiune de informatie exacta si mai ales de cultura intensa (subl. n.), care sa tina mereu treaza atentia cititorilor asupra tuturor arenelor din lume, si sa nu lase nelamurit niciunul din fenomenele cari uimesc prin neprevazut."/10
Ori, trebuie sa recunoastem ca intentionalitatea centrala, rolul principal, obiectul presei sportive, asa cum se va fi conturat el in deceniile ce ne stau in atentie, nu este deloc incomplet. Ba dimpotriva, el este chiar foarte vast si pe masura posibilitatilor celor care au creat si sustinut aceasta presa, chemata de fiecare data sa dea "explicatii", atunci cand acorda un loc prea mare faptelor "marunte", truismelor.
Asa cum am promis, revenim asupra acelor pozitii care vedeau in presa calea de realizare a progreselor metodico-stiintifice pe taramul vast al educatiei fizice si sportului. Desigur, erau necesare nu numai "o revista care in mod stiintific sa explice diferitele exercitii si sa arate figuri si modul lor de executare"/11, ci doua sau chiar mai multe. Alte tari, cu care ne intreceam in perioada interbelica, aveau asa-ceva si le justifica, in buna parte, succesele. Dar, de la acest punct de vedere si pana la cel exprimat peste un deceniu, si inca de catre o publicatie de tinuta, este o oarecare diferenta. Este vorba de "Educatie fizica", in paginile careia C. F. Nicolescu, intr-un articol intitulat "Importanta presei sportive in propaganda ideii educatiei fizice", reitera faptul ca "Presa sportiva romaneasca a imbratisat miscarea trunchiata a spectacolului sportiv. Ea nu urmareste practic sportul pentru sanatate, nu are preocupari stiintifice in domeniul educatiei fizice", in schimb ofera cititorului "cancanuri, consideratii puerile asupra desfasurarii unui meci, reclama unor conducatori de sport etc." Pentru a se evita un pas inapoi, autorul recomanda ca din cuprinsul publicatiilor sportive periodice sa nu mai lipseasca indrumarea publicului in directia formarii unei opinii sanatoase despre educatia/cultura fizica, despre practica rationala a sporturilor si exercitiilor fizice in genere, pentru a se dobandi intr-adevar "o piatra in plus la temelia vigurozitatii neamului."/12
Nu dispunem de informatii privitoare la ecoul in presa epocii a acestor observatii, daca ele au fost acceptate sau nu. Dar stim, in schimb, ca idei apropiate au dominat gandirea privitoare la adoptarea curentului erudit in procesul evolutiei si europenizarii presei noastre sportive, sugerandu-se nu o data organizarea unor cursuri informative pentru redactorii de specialitate.
Aproximativ in aceiasi termeni se exprima si Toma Alexandrescu in referatul sau asupra presei prezentat la Congresul Sportului Romanesc din 25 oct. 1943, cand afirma ca "Gazetarul sportiv nu este un inregistrator de rezultate tehnice, ci un doctrinar, un pedagog, un om de atitudine, un deschizator de drumuri" (subl. n.).
In mare parte, presa sportiva din perioada interbelica si-a facut datoria fata de criteriile si exigentele la care ne-am referit. Totusi, au existat si suficienti gazetari sportivi care, asa cum mentiona acelasi T. Alexandrescu in referatul sau, "au neglijat sa asigure o evolutie a gustului cititorului presei sportive." (subl. n.)
Asigurarea acestei evolutii nu era numai sarcina presei sportive din aceasta perioada, ci si a cartii, radioului etc., din anii care au urmat si chiar o sarcina a viitorului.
Pe de alta parte, situatia generala din anii crizei economice s-a rasfrant si in dinamica si longevitatea presei. "Revistele, din lipsa unui public cititor, strabat cu greu anii si incoronarea activitatii lor rareori poate fi subliniata de o viata lunga" - se aprecia in numarul din nov. 1933 al "Buletinului sportiv" cu prilejul aniversarii a 10 ani ai revistei "Educatie fizica" - revista O.N.E.F.
Anii 1933-1934 sunt un reper in istoria presei sportive romanesti. Cum am mai afirmat, in acesti doi ani au aparut nu mai putin de 59 de publicatii sportive. Tot acum, respectiv in anul 1934, au aparut "Primul cotidian sportiv" ["Sportul zilnic"] si cel dintai Almanah - gen de publicatie ce "obisnuieste sportivul prin aparitia sa regulata la sfarsitul fiecarui an, de a fi pus in curent cu activitatea tuturor sporturilor din anul trecut, invatandu-l sa se intereseze mai amanuntit de fiecare sport in parte si sa poata gasi o brosura care in ordinea matchurilor sa-i asterne pe hartie toate rezultatele disputelor din cursul unui an.."/14
In antologia noastra nu am mai recurs la prezentarea unui demers bibliografic selectiv sau a unor studii si cercetari statistice privind evolutia istorica in productia periodicelor pe provinciile romanesti, pe orase, decade etc. Semnalam doar ca in acest sfert de secol (1919-1944) au aparut un numar de 372 de publicatii de specialitate, ceea ce reprezinta o medie de 14,9 pe an.
Dintre acestea, 182 (deci circa 50%) au aparut numai in Capitala, 66 in limba maghiara si 23 in limba germana. Aproape toate publicatiile sportive periodice din perioada interbelica si-au propus, si in marea lor majoritate au si reusit, ca "Prin reportagii, fotografii, anchete, cercetari minutioase si indeosebi printr-o vie exploatare a materialului documentar atat de divers, pasionant si instructiv, de care abunda literatura sportiva mondiala, sa intretina permanent buna dispozitie a cititorilor, furnizandu-le cele mai exacte date sub forma celor mai agreabile lecturi"./15
Aceasta a presupus o munca intensa, care a angrenat sute si mii de condeie, mai mult sau mai putin deprinse cu jurnalismul, "slujba delicata si ingrata", care a fost onorata si de cativa scriitori, inclusiv scriitori romani de limba maghiara, germana etc.
In perioada interbelica, "activitatea literara pe taramul sportului" a fost totusi "extrem de anemica, pentru a nu-i spune inexistenta" - se aprecia la un moment dat intr-un Almanah. Ea a fost sustinuta si de scrisul lui Ionel Teodoreanu, Liviu Rebreanu, Victor Ion Popa, Ady Endre, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Radu Boureanu, Victor Eftimiu si al altor oameni de cultura, arta, stiinta, care si-au luat energii noi cand s-au aflat in contact cu tumultul arenelor si stadioanelor.
Dar presa de acest gen a dat ea insasi cateva nume care au ridicat cu mult nivelul meseriei lor: George Costescu, Neagu Boerescu, Grigore Caracostea, , Dinu Cesianu, Arthur Vogel, Nidy Dumitrescu, Jack Berariu, Marc - cel care avea sa fie primul nostru caricaturist sportiv - si multi altii. Fara a epuiza numele lor, acesti precursori au avut un rol insemnat in cuprinderea si relatarea ansamblului de fapte si idei produse de avantul vietii noastre sportive.
Limitele scrisului din publicatiile sportive ale perioadei interbelice sunt mai putine comparativ cu deceniile precedente. Informatiile de specialitate sunt legate mai direct de creatorii performantei sau ai spectacolului sportiv. Limbajul este acela al specialistului, cititorul fiind nevoit adesea sa tina seama de orientarea, criticile si formularile presei in edificarea miscarii sportive din Romania.
Sub aspect tematic, presa sportiva este plina de articole, reportaje, interviuri, comentarii, declaratii, pronosticuri pe tema fotbalului si a hipismului. In mare, in perioada interbelica se disting doua tipuri de periodice: unele consacrate exclusiv evenimentelor sportive divers comentate, iar altele evenimentelor, dar si analizei, sintezei, modalitatilor stiintifice de producere a educatiei fizice si a activitatii sportive - ca o reflectare a factorilor de progres, sau care au avut un rol hotarator in procesul modernizarii vietii sportive romanesti.
Ca si in alte domenii, si in presa sportiva, desi s-a cultivat in continuare informatia cu caracter senzational, totusi in acesti ani se largeste gama genurilor gazetaresti folosite. Capata o pondere apreciabila reportajul (cel din presa sportiva fiind apreciat ca mai greu de realizat comparativ cu reportajul din presa politica), ancheta, interviul, articolul polemic, pamfletul. In randul ziaristilor are loc "o specializare pe probleme sau genuri gazetaresti: redactori de politica interna sau externa, politica economica, cronicari literari, de arta, reporteri etc." - cum observa istoricul C-tin Antip./16
O adevarata scoala de jurnalism a reusit sa creeze in perioada interbelica "Gazeta Sporturilor". Promovand cu asiduitate o atmosfera din care se degaja inaltul profesionalism, obiectivismul, analiza moderna, mai evoluata a fenomenului sportiv, aceasta publicatie, cu o longevitate de peste doua decenii si pe care o reintalnim dupa decembrie 1989, a reusit sa ofere cititorilor si partile mai nevazute de ochiul neavizat ale spectacolului sportiv si ale sportului in genere.
Aici si-au facut ucenicia de ziaristi si Aurel Neagu, Virgil Ludu, Petre Gatu, Toma Alexandrescu, Romeo Vilara si multi altii pe care ii vom reintalni si in capitolele urmatoare ale Istoriei.
