|
|
|
Consiliul uniunii europene
Consiliul Uniunii Europene este principalul organism decizional al Uniunii Europene. Prin Tratatele constitutive, aceasta institutie a functionat sub diferite denumiri: Consiliul Special al Ministrilor (Tratatul CECO), Consiliul (Tratatul CEE si EURATOM), Consiliu de Ministri (Tratatul de la Bruxelles). Tratatul asupra Uniunii Europene consacra pentru institutia avand atributii decizionale de "Consiliul Uniunii Europene".
Este necesar, pentru a evita confuziile, a s eface deosebirea intre Consiliul Uniunii Europene si Consiliul european, pe de o parte, respectiv, Consiliul Europei, pe de alta parte.
Consiliul european a fost infiintat in 1974, cand, sefii de stat si de guvern ai statelor membre ai Comunitatii, au hotarat sa se intalneasca, cu regularitate, cu presedintele Comisiei si cu un vicepresedinte al acestuia. Consiliul european este o institutie cu caracter politic, neconventional, a carui activitate cuprinde intalniri la varf ale sefilor de stat si de guvern.
Consiliul Europei este o organizatie internationala regionala de sine statatoare, infiintat in anul 1949, care grupeaza statele europene intr-o unitate mai stransa in vederea promovarii idealurilor comune care favorizeaza progresul lor economic si social. In prezent, Consiliul Europei cuprinde 45 de state membre, iar sediul Consiliului Europei se afla la Strasbourg.
1. Componenta si constituire
Asa dupa cum s-a aratat, Consiliul Uniunii Europene are menirea de a reprezenta statele membre in structurile comunitare, in politica externa si de securitate, in domeniul justitiei si al afacerilor interne, art.203 alin.1 din Tratatul CE prevazand: "Consiliul este format din cate un reprezentant al fiecarui stat membru la nivel ministerial, abilitat sa angajeze guvernul acestui stat". Consiliul este principalul titular al puterii de decizie al Comunitatii, fara insa a functiona ca un guvern national.
Incepand cu data de 1 ianuarie 2007, Consiliul este compus din 27 de membri.
Compozitia Consiliului Uniunii Europene este variabila, ea depinzand de problemele care se dezbat conform ordinii de zi, ministrii de externe nefiind doar ei reprezentantii statelor membre, guvernele putand imputernici si alti demnitari de rang superior sa le reprezinte interesele. Se pot distinge trei componente ale Consiliului Uniunii, in functie de problemele dezbatute:
a) Consiliul general - care dezbate problemele ce nu au un caracter tehnic limitat la anumite sectoare de activitate si in care guvernele sunt reprezentate de ministrii de externe;
b) Consiliile specializate - in care guvernele sunt reprezentate de ministrii din diferite domenii;
c) Consiliile conjuncte - care reunesc ministrii din mai multe domenii de activitate, atunci cand se discuta atat aspecte cu caracter general, cat si aspecte tehnice.
Potrivit declaratiei nr.3 care figureaza in Actul final al Conferintei de la Maastricht, Consiliul Uniunii trebuie sa aiba in componenta ministrii de externe si de finante atunci cand hotaraste in materia capitalurilor si a platilor, precum si a politicii economice si monetare.
Principalele structuri de lucru ale Consiliului sunt:
1. PRESEDINTIA - presedintia Consiliului Uniunii se exercita prin rotatie de fiecare stat membru al acestuia, pe o perioada de 6 luni, conform ordinii stabilite prin art.203 din tratatul CE, evitandu-se ca noii membri sa ajunga prea repede la exercitarea acestei functii, iar, pe de alta parte, permitand o alternanta intre statele mari si statele mici. Astfel, ordinea detinerii presedintiei Consiliului Uniunii Europene, pentru perioada 2004-2010 este urmatoarea
● 2004 - semestrul I- Irlanda, semestrul II- Olanda;
● 2005 - semestrul I- Luxemburg, semestrul II- Marea Britanie;
● 2006 - semestrul I- Austria, semestrul II- Finlanda;
● 2007 - semestrul I- Germania, semestrul II- Portugalia;
● 2008 - semestrul I- Slovenia, semestrul II- Franta;
● 2009 - semestrul I- Cehia, semestrul II- Suedia;
● 2010 - semestrul I- Spania, semestrul II- Belgia.
Presedintele Consiliului are un rol important atat in pregatirea lucrarilor, cat si in procesul de luare a deciziilor. Presedintele are urmatoarele atributii:
- stabileste calendarul presedintiei;
- convoaca Consiliul;
- stabileste ordinea de zi provizorie;
- urmareste realizarea consensului in sanul Consiliului;
- reprezinta Consiliul in relatiile cu alte institutii comunitare, mai ales cu Parlamentul European;
- conduce actiunile externe ale Comunitatii.
2. COMITETUL REPREZENTANTILOR PERMANENTI (COREPER) - potrivit art.207 din tratatul CE, are sarcina de a pregati lucrarile Consiliului si de a executa mandatele care ii sunt incredintate de acesta.
Comitetul reprezentantilor permanenti se prezinta sub doua nivele: COREPER I, care reuneste adjunctii reprezentantilor permanenti si al carui domeniu de activitate in constituie mai ales problemele tehnice si COREPER II, format din reprezentatii permanenti, care se ocupa mai mult de problemele politice.
Carcinile COREPER sunt urmatoarele:
- asigura reprezentarea permanenta a statelor membre, prezentand pozitia acestora;
- coordoneaza si controleaza diferitele grupuri de lucru ce prezinta propuneri Consiliului;
- pregateste sesiunile Consiliului, stabilind problemele care urmeaza sa fie dezbatute;
- mentine un dialog cu Comisia privitor la problemele ce vor fi prezentate Consiliului;
- supravegheaza toate propunerile care se prezinta Consiliului de alte organe;
- constituie grupe de lucru permanente si ad-hoc care vor pregati lucrarile Consiliului.
SECRETARIATUL GENERAL - Consiliul Uniunii Europene este asistat de un secretariat general, sub conducerea unui secretar general, inalt reprezentant pentru politica externa si de securitate comuna, care este asistat de un secretar general adjunct, responsabil cu gestionarea secretariatului general. Ambii sunt numiti de catre Consiliu, care hotaraste in unanimitate.
2. Functionarea si atributiile Consiliului Uniunii Europene
Conditiile de functionare si atributiile Consiliului Uniunii Europene sunt stabilite de Tratatul asupra Uniunii Europene, de Tratatele constitutive si de regulamentul interior elaborat de catre Consiliu.
Consiliul se intruneste la convocarea presedintelui sau, din initiativa acestuia, a unuia dintre membrii sai ori a Comisiei, de regula, o data pe luna. Pentru a se putea proceda la vot in Consiliu este necesara prezenta unei majoritati a membrilor Consiliului care, comform Tratatului, sunt indreptati sa voteze. Orice membru al Consiliului poate sa actioneze, pe baza votului prin procura, in numele inca al unui membru al sau.
Votul in Consiliu cunoaste 3 modalitati:
a) Majoritatea simpla - in Tratatul CE, votul majoritatii simple apare ca modalitate de drept comun si nu este solicitat decat in cazuri limita: adoptarea regulamentului interior, solicitarea de studii si propuneri Comisiei, fixarea statului comitetelor, aviz favorabil la reuniunea unei conferinte a reprezentantilor guvernelor statelor membre.
b) Majoritatea calificata - este modalitatea cea mai frecvent prevazuta, iar calculul majoritatii calificate se face in functie de ponderea stabilita prin Tratatul CE, asa cum a fost modificat prin Tratatul de la Nisa.
Astfel, de la 1 noiembrie 2004, numarul total de voturi este de 321, iar majoritatea calificata reprezinta 232 de voturi, iar statele membre care constituie majoritatea trebuie sa reprezinte cel putin 62% din populatia Uniunii Europene. Repartizarea voturilor este urmatoarea:
- Germania, Franta, Italia si Marea Britanie - cate 29 de voturi;
- Spania si Polonia - cate 27 de voturi;
- Olanda - 13 voturi;
- Grecia, Cehia, Belgia, Ungaria si Portugalia - cate 12 voturi;
- Suedia si Austria - cate 10 voturi;
- Slovacia, danemarca, Finlanda, Irlanda si Lituania - cate 7 voturi;
- Letonia, Slovacia, Estonia, Cipru si Luxemburg - cate 4 voturi;
- Romania - cate 14 voturi;
- Bulgaria - cate 10 voturi;
Putem enumera intre cazurile in care se prevede necesitatea majoritatii calificate urmatoarele: drepturile privind tariful vamal comun, masurile pentru protectia economiilor, regimul profesiilor, libera prestare a serviciilor, liberalizarea circulatiei capitalurilor, transporturile maritime si aeriene, educatia, sanatatea publica, protectia consumatorilor, cooperarea in domeniul dezvoltarii, lupta anti-frauda, s.a.
c) Unanimitatea - unele decizii trebuie luate cu respectarea principiului unanimitatii, aplicandu-se prevederile art.205 paragraful 3 din Tratatul CE: "abtinerile din partea membrilor prezenti personal sau reprezentati nu vor putea impiedica adoptarea de catre Consiliu a actelor pentru care se cere unanimitate". In general, votul unanim se cere cand hotararile au o incidenta globala privind structura Comunitatii, revizuirea tratatelor, primirea de noi membri, procedura alegerii Parlamentului European, atribuirea de resurse proprii, armonizarea obligatiilor fiscale, etc.
Daca regula votului unanim. a fost dominanta in perioada CEE, ea nu a mai avut aceeati intindere in CE, iar tendinta generala este de largire a votului majoritar calificat, in aceasta linie inscriindu-se prevederile Tratelor de la Maastricht, Amsterdam si Nisa, precum si ale Actului Unic European.
Tratatele comunitare confera Consiliului atributiile necesare indeplinirii obiectivelor stabilite, in acest sens, conform prevederilor art.202 din Tratatul CE, Consiliul:
- asigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre;
- are puterea de a lua decizii;
- confera Comisiei, in actele pe care le adopta, puteri pentru implementarea regulilor pe care el le stabileste, putand sa impuna unele conditii in exercitarea acestor puteri.
Pentru exercitarea competentei sale decizionale, urmeaza sa fie impuse anumite obligatii subiectilor carora actele adoptate li se adreseaza. Consiliul Uniunii Europene are, in aceasta privinta, o competenta normativa, putand fi privit ca un adevarat legiuitor, dar el poate sa ia si masuri de executare a actelor pe care le adopta.
Consiliul a stabilit cazurile in care el actioneaza in calitate de legislator. Astfel, el are aceasta calitate, in intelesul art.207 paragraful 3 din Tratatul CE, atunci cand el adopta reguli care sunt legal obligatorii pentru statele membre, prin intermediul regulamentelor, directivelor, deciziilor-cadru sau deciziilor, cu exceptia deliberarilor care duc la adoptarea masurilor interne, actelor administrative sau bugetare, actelor privind relatiile interinstitutionale sau actelor neobilgatorii.
In luarea deciziilor sale Consiliul actioneaza, de obicei, pe baza unor propuneri sau recomandari ale Comisiei si, dupa caz, in urma consultarii Parlamentului sau a altor institutii sau organisme comunitare, precum Curtea de Conturi, Comitetul economic si social, Comitetul regiunilor.
Deoarece, in principiu, Consiliul Uniunii Europene nu are drept de initiativa legislativa, el poate sa ceara Comisiei sa intreprinda orice studii pe care le considera oportune pentru realizarea obiectivelor comune si sa prezinte orice propuneri adecvate.
Consiliul incheie acorduri internationale care au fost negociate de Comisie, in baza art.300 din tratatul CE. In materie bugetara, adopta bugetul, cu contributia legislativa a Parlamentului, conform art.203 din tratatul CE.
Consiliul Uniunii Europene poate sa hotarasca impunerea de amenzi, intr-un cuantum determinat, sau sa adreseze recomandari statelor, sa adopte actiuni si pozitii comune in domeniul cooperarii politienesti si cooperarii judiciare in materie penala si al politicii externe si de securitate comuna.
