|
|
|
Continutul constitutiei
A. Diversitatea statala si asemanari constitutionale
Diversitatea istorica si politica, economica si sociala, geografica si demografica, culturala si religioasa, ce separa statele lumii contemporane, poate sa acrediteze opinia ca legile fundamentale ale acestora difera unele de altele, asa cum difera intre ele populatiile si natiunile respective. Din punct de vedere al continutului lor, constitutiile statelor moderne prezinta multe asemanari. Asemanarea intre diferitele formulari constitutionale este determinata de obiectul de reglementare al normelor si principiilor constitutionale.
Constitutiile scrise stabilesc:
a) principiul suveranitatii nationale, care indica detinatorul legitim al puterii;
b) principiul reprezentarii, conform caruia poporul isi exercita prerogativele suveranitatii sale prin intermediul unor organisme pe care le indrituieste sa actioneze in numele sau si sa-l reprezinte pe plan intern si extern;
c) principiul separatiei puterilor si, corespunzator acestuia, modul de constituire, organizare si functionare a organelor puterii si raporturile existente intre acestea;
d) valorile fundamentale si traditiile istorice care definesc identitatea nationala si fizionomia spirituala ale unui popor;
e) forma de guvernamant, structura de stat, regimul politic;
f) drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, potrivit conditiilor social-economice si politice din tara respectiva si indatoririle acestora fata de stat.
B. Caracterul si obiectul de reglementare a normelor constitutionale
Normele si principiile constitutionale pot fi impartite in trei categorii:
principii si norme constitutionale avand rol determinativ in stabilirea si functionarea organismelor de guvernare, precum si in stabilirea formei statului;
dispozitii solemne privind drepturile cetatenesti, insotite sau nu de garantii juridice ale exercitarii acestora;
dispozitii constitutionale care nu au o legatura directa cu procesul de guvernare.
Legiuitorul constituant nu face nici o deosebire intre forta juridica a normelor constitutionale, ceea ce nu inseamna ca nu se pot face distinctii pe criteriul importantei intre diferite dispozitii ale legii fundamentale. Avem in vedere dispozitiile privind durata mandatului Parlamentului si statutul membrilor acestuia, modul de desemnare a sefului statului, numirea Guvernului si raspunderea sa politica etc. Dintr-o constitutie nu pot lipsi dispozitiile referitoare la drepturile si libertatile cetatenesti. Asa cum prevede art.16 din Declaratia drepturilor omului si cetateanului, adoptata in 1789 "orice societate in care garantia drepturilor nu este asigurata, nici separatia puterilor stabilita, nu are constitutie".
In unele state exista constitutii ale caror prevederi sunt inspirate din precepte ale Coranului, imbinand astfel continutul religios cu cel laic modern.
C. Principii si norme constitutionale care au un rol determinant in stabilirea si functionarea organismelor de guvernare, precum si in stabilirea formei statului
Normele cuprinse in aceasta categorie au o importanta esentiala pentru constitutie deoarece in functie de continutul lor, constitutia respectiva poate fi apreciata sau nu, ca o constitutie democratica. Stabilirea acestor norme in cuprinsul constitutiei este de natura sa confere legitimitate constitutiei intregului ansamblu de organisme, care concura la infaptuirea sau exercitarea puterii politice. Cele mai importante sunt dispozitiile constitutionale care reglementeaza structura de guvernare, intrucat ele fixeaza cadrul institutional al sistemului politic.
Structura guvernamentala (in sens larg) = ansamblul institutiilor politice si al procedurilor referitoare la desemnarea guvernantilor, la prerogativele si functiile acestora, la raporturile intre acestia, precum si pe care ei le au cu cei guvernati.
Enuntarea acestor reguli este importanta nu numai pe plan tehnico-legislativ, dar mai ales pe plan politic: ele condi-tioneaza legitimitatea guvernantilor. Aceasta, pentru ca guvernantii exercita puterea pe baza acestor reguli si in limitele fixate prin ele.
Aceasta categorie de norme are un pronuntat caracter politic, datorita dezvoltarii in epoca contemporana a fenomenului statal. Acest fenomen a fost insotit in Europa de formarea unor noi state sau de desavarsirea unitatii statale a altor state.
Dispozitiile finale si tranzitorii ale unei constitutii reprezinta o categorie de dispozitii constitutionale care se aplica pentru o perioada limitata si au scopul de a facilita trecerea de la o reglementare constitutionala la alta, de a solutiona un posibil conflict de legi, etc. dupa realizarea scopului pentru care au fost incluse in constitutie, ele nu mai sunt aplicabile.
D. Declaratiile de drepturi
In sirul documentelor prin care s-a consfintit aspiratia individului pentru drepturi si aspiratii fundamentale, pentru conditia sa in societate, este celebra "Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului" adoptata de revolutionarii francezi in 1789. Declaratii ale drepturilor omului au adoptat si coloniile americane dupa cucerirea independentei lor in 1776, dupa modelul Declaratiei de drepturi adoptata de statul Virginia (in unele lucrari este invocata declaratia de drepturi inclusa in Constitutia Statului federal Massachussetts in 1780).
Statele americane au inclus in constitutiile lor dispozitii referitoare la protectia anumitor drepturi si libertati, chiar inainte de Legea fundamentala (Constitutia) sa fie revizuita in anul 1791 prin adaugarea primelor 10 amendamente (cunoscute sub denumirea de "Declaratia drepturilor omului").
Dupa primul razboi mondial, Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului a capatat o cvasi-recunoastere universala. Spiritul declaratiei a fost extins dupa 1945 in dreptul international. Astfel, in cadrul O.N.U. au fost adoptate: Declaratia universala a drepturilor omului (10 decembrie 1984); cele doua Pacte adoptate in acelasi cadru in 1996. Prevederi de o importanta esentiala pentru problematica drepturilor omului au fost incluse in documente ale Consiliului Europei, ale Conferintei de la Helsinki in 1975 si ale sesiunilor organizate conform Actului final de la Helsinki.
E. Continutul Declaratiilor de drepturi
O declaratie reprezinta un enunt solemn privind anumite principii guvernand activitatea sau prerogativele unei anumite categorii de destinatari sau institutii. Declaratiile nu sunt incluse in textul propriu-zis al constitutiei, ele pot fi incluse intr-un document detasat de constitutie, alteori sunt inserate la inceputul constitutiei - ca un preambul. In cuprinsul lor sunt incluse si drepturile a caror realizare impune, in conditiile pietei libere, interventia unor agenti economici privati (ex: dreptul la munca, dreptul la locuinta). In general, declaratiile definesc un drept al individului care nu poate fi exercitat decat daca statul asigura conditiile materiale ale exercitarii lui (ex: dreptul la munca, dreptul la invatatura).
In practica s-au consacrat doua modalitati principale de consfintire a drepturilor cetatenesti:
a) cuprinderea lor intr-o declaratie solemna;
b) includerea drepturilor in continutul constitutiilor.
Declaratiile de drept sunt adoptate de organisme reprezentative care exprima puterea suverana (Adunarea Constituanta).
In sprijinul acceptarii fortei juridice a Declaratiilor de drept s-au adus urmatoarele argumente:
a) se incadreaza in procesul de formare a constitutio-nalismului;
b) s-au incadrat in continutul Constitutiei, desi au figurat, fie ca preambul al acesteia, fie ca amendamente facute Constitutiei (primele 10 amendamente aduse Constitutiei S.U.A.);
c) declaratiile de drepturi ar reprezenta (in conceptia lui Maurice Hourion) "constitutia sociala" continand reguli aflate la baza ordinii sociale, in timp ce "constitutia politica" ar contine reguli privind exercitarea puterii;
d) se prezinta sub forma unui document redactat intr-o forma juridica, pe articole. Din acest punct de vedere, declaratiile de drepturi se deosebesc de un simplu preambul, care cuprinde de obicei enunturi generale, politice sau filozofice, in care legiuitorul constituant sintetizeaza si exprima unele dintre principiile consti-tutionale, unele obiective ale fortelor politice si so-ciale. (ex: Preambulul Constitutiei Spaniei din 1978).
F. Dispozitiile constitutionale care nu au o legatura directa cu organizarea si exercitarea puterilor
Regulile care nu reglementeaza structura guvernamentala, adica nu au o legatura nemijlocita cu normele prin care se asigura conducerea statului: dispozitiile referitoare la statutul persoanei/stabilirea cetateniei, statutul apatrizilor, regimul juridic al proprietatii publice si ocrotirea proprietatii particulare, regle-mentarea anumitor activitati cu caracter economic (formarea, administrarea, intrebuintarea si controlul resurselor financiare ale statului).
Asemenea reguli sunt inserate in constitutie datorita tendintei de politizare a continutului acestuia. Uneori, asemenea reguli sunt introduse in Legea fundamentala, ca rezultat al exercitarii dreptului de initiativa legislativa de catre cetateni in sistemul constitutional unde este permisa a asemenea procedura.
