|
|
|
PSIHOLOGIA EDUCATIEI - MODALITATI DE ABORDARE A UNIVERSULUI PSIHIC
1. INTROSPECTIONISMUL - orientare psihologica aparuta in Germania la jumatatea sc.al XIX, mentorul ei fiind psihologul german W. Wundt. Odata cu acest curent, se desprinde psihologia de filosofie si se constituie ca stiinta.
Reprezentantii considera psihicul ca un cerc de fenomene care isi au sursa in ele insele, fara nici-o relatie de determinare cu lumea exterioara lui. Psihicul este considerat o lume in sine, exclusiv interioara, formata din trairi subiective. El nu are vreo legatura cu lumea exterioara si exista numai in masura in care se reflecta in constiinta. Prin urmare, din punctul lor de vedere, viata noastra psihica se identifica cu viata interioara pe care suntem capabili sa o constientizam. De aici, limitele vietii noastre psihice sunt date de puterea si limitele constientizarilor noastre. De aici si numele de psihologia constiintei. Rezulta ca, o constientizare superficiala ar presupune o lume psihica superficiala, precum o constientizare profunda si larga demonstreaza o viata psihica profunda si larga.
Fiind rupt de lumea exterioara, materiala, psihicul apare ca o realitate primara, "pura", constituind astfel o lume inchisa in ea insasi, un bun personal al fiecarui individ. Psihicul este considerat o lume suficienta siesi, o realitate sui-generis.
Pentru a cunoaste o asemenea realit interioara, reprezentantii recomanda utilizarea metodei introspectiei in care psihologul se va dedubla in obiect si subiect al cercetarii (el se studiaza pe sine insusi). Aceasta ar fi cond fundam a metodei introspectiei. Pt a depasi limitele metodei introspectiei, introspectionistii propun utilizarea in completare, a metodei empatiei.
Empatia reprezinta capacitatea umana de a ne transfera in starile psihice ale celuilalt. Pentru a putea empatiza este nevoie de o relatie speciala.
Actul empatiei este facilitat de simpatie; tindem sa empatizam m mult cu cei pe care ii simpatizam. Antipatia ingreuneaza actul empatiei. Simpatia si antipatia sunt niste stari spontane, ce nu tin practic de decizia noastra; spre deoseb de empatie, care e un act voluntar. Empatia este un gest intentionat, nu inseamna depersonalizare. Actul empatiei este un act de transfer intentionat, dar in sensul ca "sunt constient ca si cum as fi celalalt". Actul empatiei este un act limitat in timp.
Cu toata valoarea sa, cu toate provocarile sale, psihologia introspectionista are si neajunsuri:
a) viata noastra psihica nu se reduce, cum pretind ei, doar la viata noastra constienta. Universul psihic cuprinde si zone de subconstient si inconstient.
b) ideile preconcepute falsifica interpretarea fen psihice proprii intr-o masura mai mare decat in observarea altora.
c) cat timp trecem prin stari afective medii, putem realiza introspectia, chiar si empatia; ele devin dificil de realizat in situatiile in care trecem prin stari emotionale puternice.
d) actul obsevat se altereaza prin insusi actul observatiei (creste incarcatura subiectiva).
2. PSIHANALIZA
Ca si psihologii introspectionisti, conceptia si metodele psihanalitice se ocupa de viata psihica interioara. Spre deosebire de instrospectionism, psihanaliza nu se centreaza pe natura si pe functiile constiintei, ci propune o noua abordare a vietii psihice, abordare bazata in principal pe conceptul de inconstient (psihologia abisala).
Tratand pacientii cu dif tulburari psihice, Freud a ajuns la concluzia ca multe dintre simptomele intalnite la acestia nu puteau fi explicate din punct de vedere strict fiziologic.
Activitatea sa terapeutica il va conduce la elaborarea unei teorii corespunzatoare a personalitatii si a dezvoltarii copilului, teorie care se centreaza pe aspectele emotionale ale functionarii psihicului uman.
Freud va introduce in psihologie conceptul de aparat psihic. El considera ca acesta este alcatuit din urmatoarele componente (inainte de 1920): inconstientul, preconstientul, constientul. Intre cele trei instante, rolul fundamental era al inconstientului.
Sub raport functional, inconstientul contine pulsiuni elementare dinamice, pe care constiinta le observa si permite sau nu satisfacerea pulsiunilor inconstientului. In acelasi context, constiinta are mai degraba o functie negativa, de cenzura decat una care sustine socializarea individului si/sau adaptarea lui la solicitarile mediului de viata. Ea nu face altceva decat sa suprime, sa refuleze, sa cenzureze acele pulsiuni care nu concorda cu valorile si normele sociale si morale.
Preconstientul este total nesemnificativ psihologic, nu este altceva decat "o statie de tranzit" unde tendintele inconstientului si cele ale constiintei, vin si poposesc pt scurt timp tendintele inconstientului si constientului inainte de a trece in structurile opuse una alteia.
Inconstientul este sediul instinctelor sexualeinscrise chiar in structura somatica a organismului. Singura lor ratiune este aceea de a se descarca, de a se manifesta, consumarea lor adecvata poate duce la reducerea tensiunii si obtinerea placerii. De aceea, inconstientul functioneaza conform principiului placerii, principiul fundamental al vietii, iar constiinta functioneaza conform principiului realitatii care inseamna utilizarea ratiunii, adica: reflexivitate, reflexie, discernamant, organizarea comportamentului si anticiparea si asumarea consecintelor.
Descarcarea nu se poate face oricand si oricum, ci in conformitate cu anumite reguli si norme de convietuire, de comportare in societate, satisfacerea lor este barata, amanata sau chiar repudiata de catre constiinta. Atata timp cat intre cele trei instante exista un echilibru, viata psihica a individului este o viata sanatoasa, eficienta. Cand insa intre cele 3 apar dezechilibre, viata psihica insasi a individului se dezechilibreaza.
Dupa Freud, atunci cand instinctele sexuale nu sunt satisfacute in mod neconditionat, ele sunt trimise din nou in inconstient, sunt refulate. Odata refulate, ele nu dispar, nu se potolesc, ci actioneaza cu si mai multa forta asupra individului, cer mai acut sa fie satisfacute. Cu cat conflictul dintre libido (energia, forta instinctelor sexuale) si constiinta este mai puternic, cu atat instinctele refulate cauta cai proprii de a se satisface.
Atunci cand intre libido si constiinta conflictul se acutizeaza, instinctele refulate cauta cai proprii de a se satisface sub forma unor acte curioase, ciudate, uneori absurde, numite de Freud acte ratate, precum lapsusurile, uitari de nume proprii, de cuvinte, greseli de scris si de citit, stangaciile etc. Acest conflict se poate exprima prin intermediul viselor care cauta sa ocoleasca cenzura constienta.
Starile nevrotice, morbide, in viziunea parintelui psihanalizei, actele ratate, visele si nevrozele au o cauzalitate de natura sexuala.
S. Freud nu se opreste numai la analiza si descrierea functiilor aparatului psihic, ci el este interesat in acelasi timp si de gasirea unei metode cu ajutorul careia sa reinstaureze echilibrul, buna functionare a acestui aparat. Aceasta metoda este cunoscuta sub numele de metoda psihanalitica. Prin aceasta metoda, sunt readuse in constiinat bolnavului elemente psihice patogene in ved inlaturarii raului. In timpul tratementului, pac este stimulat si incurajat sa retraiasca evenim traumatice din copilarie si sentimentele aferente lor, sa le expuna intr-un cadru securizant si sa le readuca apoi in inconstient de data aceasta lipsite de anxietatea originara.
Constientizand o serie de limite ale analizei si descrierii de pana atunci, manifestand un autentic spirit de autodepasire, fara a renunta insa la ideile sale fundamentale, Freud isi schimba o serie de idei si concluzii dupa 1920: Aparatul psihic e alcatuit din:
a) Sinele (identitatea)
b) Eul (ego-ul)
c) Supraeul (superego-ul)
Sinele este echivalentul inconstientului din vechea clasificare, sediul instinctelor sexuale, , sursa primara a energiei psihice ce trebuie consumata, fundamentul pe care se construieste personalitatea individului. Constituie fundamentul pe care se edifica personalitatea noastra. El traieste intens, fierbe, este foarte dinamic fara stirea noastra si preseaza asupra eu-lui pentru ca trebuintele sale sa fie satisfacute imediat.
Eul este o portiune a sinelui care sub influenta mediului inconjurator sufera o dezvoltare speciala, este partea cea mai constienta a propriei personalitati (nu inseamna ca este in totalitate constient). Eul constituie partea care ne este cea mai familiara si in numele careia spunem "eu". Este organul nostru de contact cu mediul exterior si cu imperativele sociale pe care le ia in seama in functie de principiul realitatii.
Rolul esential este de a asigura coordonarea sau cel putin coabitarea intre impulsurile sinelui (pe care trebuie sa le perceapa si sa le inteleaga) si dispozitiile categorice ale supraeului.. prin urmare, este permanent necesara gasirea celui mai bun compromis intre exigentele celor doua instante (Sine, Supraeu), pe de o parte, si constrangerile mediului exterior in care evolueaza persoana si cele doua instante pe de alta parte. Rolul principal ii revine de data aceasta Eului.
Eul indeplineste urmatoarele functii:
a) Unele functii fata de mediul inconjurator Eul percepe realitatea, memoreaza, invata, transforma lumea externa conform avantajului propriu.
b) alte functii fata de Sinele: controleaza instinctele (Eros si Thanatos), decide asupra satisfacerii, amanarii sau suprimarii lor, tinde spre obtinerea placerii in conformitate cu principiul realitatii, mai mult chiar Eul are functia de a expulza Sinele (aceasta eliberare a omului de sub dominatia instinctelor - functie, prin excelenta, pozitiva).
c) alte functii in raport cu supraeul - Eul tine seama de cadrul moral pe care acesta il impune, de valoarea si de idealurile traditionale a societatii asa cum sunt ele transmise de catre parinti.
Dupa autonomia mai mare sau mai mica a Eului, adica dupa capacitatea de a gestiona cat mai bine un intreg ansamblu de contradictii, se poate vorbi despre forta eului. Din acest punct de vedere poate exista:
a) un Eu slab care capituleaza in fata presiunilor si a cerintelor sinelui
b) un Eu puternic care este capabil sa armonizeze experientele sinelui, pe cele ale Supraeului cu posibilitatile mediului, dupa dorintele sale. El alege fie sa-si stapaneasca impulsurile, fie sa modifice mediul pentru a si le satisface.
Supraeul reprezinta o structura speciala care se constituie ca un "precipitat" in perimetrul Eului prin care se prelungeste influenta parintilor si, prin intermediul ei, influenta mediului social mai larg: familia largita (mediul scolar, cadrul national etc.). Supraeul este ansamblul normelor sociale si morale, inoculate mai ales prin educatie, prin parinti; copilul recepteaza idealurile societatii, modelele adunate de el din viata publica. Are o parte de constient si una de inconstient.
Pentru Freud, supraeul nu are nimic natural, innascut, este o achizitie culturala. El permite indivizilor sa traiasca in comun, el pastreaza normele primite din copilarie atat timp cat nu sunt reactualizate de catre Eu. Supraeul contine multe interdictii si norme obligatorii din copilarie, contine modele adaptate de catre individ mai mult sau mai putin.
Supraeul cauta fara incetare sa-si respecte normele, facnd presiuni asupra Eului; isi actualizeaza normele cu mai multa sau mai putina usurinta sub presiunea Eului.
Distingem mai multe tipuri de Supraeu:
a. Supraeu rigid- nu isi schimba normele/valorile preluate din copilarie pe intreg parcursul vietii individului
b. Supraeu permisiv/hiperpermisiv- asimileaza cu usurinta valorile si le schimba cu tot atata usurinta in fct de varietatea contextelor si situatiilor de viata
c. Supraeu echilibrat- pastreaza anumite valori/norme preluate din familie, dar e capabil sa preia si alte norme si valori in functie de noile contexte cu care se confrunta individul, fara a-si compromite insa identitatea.
Opera lui Freud a fost continuata dupa moartea sa de alti specialisti: Ana Freud, M. Klein (terapia prin joc), K. Horney, A. Adler, C.G. Jung, E. Fromm, H. Marcuse, etc.
3. BEHAVIORISMUL
Chiar daca a avut o larga audienta in comunitatea stiintifica, cu deosebire in cea europeana, psihologia introspectionista a provocat si reactii adverse, cea mai puternica a venit din partea zoopsihologului american J. Watson.
El a constatat ca psihologia timpului sau este lipsita de obiectivitate. De asemenea, era nemultumit de lipsa de aplicatie practica a psihologiei traditionale. Pentru el, constiinta nu reprezenta decat o ipoteza necontrolabila, neverificabila, inaccesibila cercetarii. De aceea, daca psihologia dorea sa devina o stiinta adevarata, accesibila, atunci ea trebuia sa indeplineasca urmatoarele deziderate:
a) sa-si schimbe obiectul de studiu: sa renunte la studiul constiintei si sa se ocupe de studiul comportamentului manifest (el putea fi observat in mod obiectiv si masurat).
b) trebuia sa-si schimbe metodele de cercetare: sa renunte la introspectie si sa utilizeze metode obiective, capabile sa satisfaca cerintele unei stiinte mature
c) sa-si schimbe finalitatea: scopul ultim sa fie acela de a descrie, a intelege, a prezice si controla comportamentul.
Conceput ca nou obiect de studiu al psihologiei, comportamentul era considerat ca ansamblu de reactii, de raspunsuri pe care le dam la un stimul dat. Pe scurt, totul s-ar reduce la o relatie de tipul S-R. Prin psihologie putem sa anticipam stimulul stiind raspunsul sau invers.
Numai stimulii si reactia intre care exista o relatie directa sunt obiective, numai acestea pot fi studiate cu mijloace stiintifice.
Watson credea ca in felul acesta psihologia putea scapa de cosmarul subiectivismului si se transforma intr-o stiinta asemanatoare celorlalte stiinte ale naturii.
Contributia behaviorismului in psihologia educatiei e ca leaga viata psihica de mediul inconjurator.
Begaviorismul leaga omul de lumea obiectelor si de lumea oamenilor de care este inconjurat si cu care interactioneaza, actionand asupra lui in calitate de stimul. Watson afirma faptul ca suntem ceea ce facem si facem ceea ce mediul ne cere sa facem.
Nu este mai putin adevarat faptul ca behaviorismul are si un punct slab, deloc de ignorat intr-o evaluare lucida: el simplifica nepermis de mult omul si viata lui. Astfel, sub raport psihic, omul este saracit adica sunt trecute cu vederea procese psihice importante precum constiinta, sentimentele superioare, motivatia instinctuala, vointa, motivatia superioara. Practic, behaviorismul face din om o masina.
4. PSIHOLOGIA UMANISTA (FENOMENOLOGICA)
Vreme de aproape o jumatate de secol, psihologia a fost dominata de doua mari scoli:
a) scoal psihanalitica ce punea accentul pe componenta instinctiva a fiintei umane
b) scoala behaviorista care ii considera in esenta pe oameni niste fiinte mecanice controlate din exterior, dependente de mediul inconjurator.
Reorientarea catre aspectele superior umane care au aparut in a doua jumatate a sec. XX, ducand la aparitia unei noi orientari psihologice numita Psihologia umanista. Considerata de catre unul din intemeietorii ei, A. Maslow, a treia forta in psihologie, inca de la inceput psihologia umanista a reprez o react impotriva celorlalte doua mari curente practicate in occident, taxate ca incapabile de a studia si mai ales de a solut problematica reala, concreta a omului contemporan, aflat in fata multor dileme si contradictii.
Psihologii umanisti considera ca obiectul de studiu al psihologiei ar trebui sa-l constituie experienta constienta, unica, subiectiva a individului. Ei considera fiinta umana ca fiind o fiinta libera si generoasa, cu potential pentru crestere si dezvoltare. Pun accentul pe unicitatea fiintelor umane , pe libertatea de a-si alege propriul destin si considera fol metodelor statistice, cantitative, ca inadecvate pentru studiul fiintei umane.
(((In fond, psihologia ar trebui in primul rand sa incerce sa-i ajute pe oameni pentru a-si maximiza potentialul de crestere psihologica. Ea tinteste la a sustine maturizarea lor psihica si sociala.
Exista mai multe tipuri de maturizare : biologica, psihologica si sociala. Adesea le privim impreuna, dar au ritmuri diferite, putand aparea decalaje.)))
Perspectiva umanista este o perspectiva optimista. Consid ca oamenii lupta sa isi atinga propriul potential, sa atinga maximul cresterii personale in cadrul propriilor limite.
In centrul psihologiei umaniste este omul cu viata sa personala si relationala presarata cu nimicurile cotidiene sau cu marile ei drame, cu atitudinea activa fata de propria existenta si toate acestea nu doar cu scopul de a cunoaste si de a intelege mai bine omul, ci pentru a-i oferi mijloace specifice de actiune in vederea depasirii dificultatilor cu care se confrunta.
Criticand atat behaviorismul care postula o conceptie mecanicista despre om considerandu-l o masina usor manipulabila, cat si psihanaliza care reducea omul la instanta sa irationala, instinctuala, Carl Rogers afirma: "omul nu are pur si simplu caracteristicile unei masini, el nu este pur si simplu o fiinta aflata sub controlul instinctelor, ci este o persoana care creeaza sensul vietii". Celebrul psiho-terapeut american subliniaza: "Vreme indelungata omul nu s-a simtit pe sine decat ca o papusa vie determinata de forte economice, de fortele inconstiente sau de fortele mediului inconjurator. El a fost subjugat de persoane, de institutii, de teoriile stiintei psihologice. Dar el propune cu fermitate o noua declaratie de independenta. El denunta alibiurile lipsei sale de libertate. El se alege pe sine angajandu-se intr-o lume extrem de dificila si adesea tragica sa devina el insusi, iar nu o papusa, nu un sclav, nu o masina, ci sinele sau unic si individual."
Tocmai acest sine unic si individual este, potrivit lui Rogers, adevaratul obiect de studiu al psihologiei. In cazul psihologiei umaniste este vorba de omul activ, proiectiv, stapan pe sine insusi, dornic de a fi el insusi, care se construieste si se autoactualizeaza permanent.
Asadar, in psihologia umanista se desprinde conceptia caracterului unic al fiintei umane, valoroasa prin ea insasi intrucat este capabila sa-si dirijeze in mod responsabil propria sa viata; este considerata o fiinta libera care isi alege propriile cai de formare si de evolutie, isi alege modalitatile de valorificare a propriului potential. Aceasta demonstreaza caracterul deschis si autoreglabil al fiintei umane capabila de a-si hotari viata si a se desprinde mereu de sine pentru a avea o perspectiva lucida si critica fata de propriile intentii si acte, este o persoana capabila de autoperfectionare.
Abordarea umanista a raspuns si raspunde unei nevoi extrem de imp, aceea de a forta psihoterapeutii sa tina seama de experienta subiectiva a individului si de importanta pe care o are autoaprecierea in functionarea psihologica.
In plan practic, psihologii umanisti au contribuit si contribuie la elaborarea unor metode de evaluare a conceptului de sine si de dezvoltarea tehnicilor terapeutice care promoveaza respectul de sine si autonomia individuala.
