|
|
|
Atacarea nevoii de aprobare
Mai multe credinte irationale (CI) puternice va impiedica, de multe ori, sa tineti la distanta starile de panica sau de furie. Una dintre acestea, pe care o vom eticheta ca fiind Credinta Irationala nr.1, este ideea ca dumneavoastra trebuie - da, trebuie - sa aveti dragostea si aprobarea tuturor persoanelor importante din viata dumneavoastra.
"Dar," ati putea rapid replica, "nu pun, mereu, psihologii, un accent deosebit, pe faptul ca oamenii au nevoie de aprobare si ca ei nu pot trai fericiti fara a o avea?"
Ba da, ei fac lucrul acesta. Si este gresit! Oamenii isi doresc puternic sa fie aprobati si nu ar fi la fel de fericiti, daca nu ar primi nici un fel de aprobare. Mai mult decat atat, in societatile moderne, ati putea cu greu supravietui, daca nu ati primi sau nu ati oferi o oarecare aprobare. Pentru ca altfel, cine v-ar mai imprumuta ceva, cine v-ar mai oferi hrana, adapost, sau cine v-ar mai oferi tovarasia lui?
Cu toate acestea, adultii nu au nevoie de aprobare. Cuvantul need (nevoie) deriva din cuvintul englez, din epoca de mijloc neede, din cuvantul anglo-saxon nead si din termenul indo -european nauto - si inseamna in prezent, in limba engleza, in principal, necesitate; constrangere; obligatie; ceva total necesar pentru viata si fericire.
Deoarece oamenii pot trai in izolare fara a muri si fara a se simti complet nefericiti, si pentru ca pot refuza sa se lase afectati atunci cand membrii comunitatii nu ii agreaza, este evident ca anumite persoane nu au nevoie de acceptare sociala. Intr-adevar, cativa nu-si doresc nici macar dragoste. Dar majoritatea barbatilor si femeilor vor un fel de aprobare, chiar si cand protesteaza defensiv ca nu vor asa ceva. Ei prefera sau isi doresc acceptare si se simt mai fericiti atunci cand o obtin. Dar pretentiile, preferintele, si dorintele nu reprezinta nevoi sau necesitati. Ne-ar placea ca poftele noastre sa fie satisfacute; dar rareori murim atunci cand ele nu sunt realizate.
Scrierile psihologice sunt adesea neclare, in legatura cu nevoile oamenilor, pentru ca ele amesteca cerintele copiilor cu ale adultilor. Copiii, din motive cat se poate de evidente, au nevoie de ajutor din partea parintilor lor, pentru a creste sanatosi si fericiti. Asta nu inseamna, neaparat, ca ei nu vor continua sa traiasca daca nu sunt aprobati sau iubiti. Pentru ca asa cum au aratat Harold Orlansky, Lili Peller, William Sewell, Lawrence Casler si alti scriitori, ei nu vor pieri asa. Ei sunt, pur si simplu, dependenti, de altii si nu isi pot gasi hrana, imbracaminte, adapost, sau sa se mentina sanatosi daca nici un adult nu are grija de ei.
Copiii nu pot, nici sa se protejeze usor de criticile verbale ale celorlalti. Daca insotitorii sau persoanele care au grija de ei, le spun, mereu, ca ei sunt lipsiti de valoare, ei nu pot sa isi spuna foarte usor: "Cui ii pasa de ceea ce cred ei? Eu stiu ca sunt valoros." Copiii accepta, de obicei, parerile negative pe care ceilalti le au despre ei si drept urmare, adesea, se lasa profund afectati de ele.
Cu toate acestea, adultii nu trebuie sa fie copilarosi. Daca oamenii nu tin la ei, ei pot, de multe ori, sa o scoata la capat, prin faptul ca cer, imprumuta, sau isi insusesc ceea ce ei considera ca este esential. Daca altii ii critica cu duritate, ei se pot opri si intreba: "Sunt, intr-adevar lipsit de valoare, asa cum Jones imi spune ca sunt? Cat de corecte sunt parerile lui sau ale ei despre mine?"
Chiar si atunci cand adultii sunt de acord, ca Jones, le critica corect comportamentul, ei pot, in continuare, sa se protejeze prin constientizarea anumitor lucruri:
1. "Poate ca Jones considera ca trasaturile mele sunt destul de urate, dar Smith si Roger par sa ma placa destul de mult. Deci pot sa ma duc cu ei, daca Jones ma evita."
2. "Poate ca lui Jones si Smith nu le plac punctele mele de vedere. Dar eu, tot, le consider bune si placute. Prefer sa fiu eu insumi decat sa fac lucrurile asa cum vor ei sa le fac."
3. "Poate ca Jones si Smith au dreptate in legatura cu abilitatile mele slabe de a face conversatie. Dar, chiar si in cazul in care nu o sa vorbesc corect, niciodata, nu voi fi niciodata o persoana lipsita de valoare - ci pur si simplu o persoana care are abilitati slabe de a vorbi."
4. "Poate ca Jones si Smith observa ca nu inteleg matematica. De ce sa nu recunosc ca nu o inteleg si sa vad daca ei ma vor ajuta sa o inteleg mai bine. Si daca ei considera ca sunt o persoana jalnica, din cauza acestui deficit al meu, inseamna ca ei fac o suprageneralizare, si nu trebuie sa ii iau prea in serios."
Asadar, un adult poate, in mai multe modalitati, sa accepte dezaprobarea celorlalti, sa ia in considerare ceea ce i se spune, sa faca ceva in legatura cu acest lucru, si sa se desprinda relativ neafectat de ele. S-ar putea sa nu invete niciodata sa ii placa critica negativa, dar, in mod sigur, poate sa invete sa o tolereze si sa o foloseasca spre binele propriu.
Luati-l ca exemplu pe Earl, un barbat, in varsta de patruzeci si cinci de ani, extraordinar de competent. Depusese un efort considerabil, asa cum mi-a (R.A.H) mentionat cand l-am vazut pentru prima data la terapie, in scopul obtinerii dragostei celorlalti.
Mama lui, care era vaduva il laudase toata viata, il rasfatase, si il facuse sa creada ca are talente atat de speciale si de nemaipomenite incat merita tot ce e mai bun in viata. Avand multe abilitati si charisma, i-a fost foarte usor sa fie admirat de catre colegii de clasa, profesori, si (mai tarziu) de catre partenerii de afaceri. Aceasta fiind la inceput!
Problema a aparut mai tarziu. Dupa ce si-a castigat aprobarea din partea oamenilor, Earl a descoperit ca ei aveau (cum era de inteles) alte lucruri de facut in viata, decat sa continue sa il tot laude. Entuziasmul pe care, initial, ei l-au avut fata de el, scazuse in intensitate. Simtindu-se respins si disperat, a inceput sa expuna diferite momente artistice sau remarci spirituale noi, pentru a le creste din nou interesul. Aceste tentative de a readuce la viata binecuvantarile oamenilor, aduceau cu ele, atunci cand functionau cat de cat, castiguri de scurta durata. Cu timpul, oamenii au inceput sa se simta prea obositi, ocupati, sau chiar plictisiti de Earl, pentru a-i mai acorda acel gen de aprecieri cu care mama lui il rasplatea la nesfarsit. Ori de cate ori, observa aceste lucruri, se infuria, ii critica pe ceilalti facandu-i stupizi, si mergea in alte locuri pentru a-si face noi prieteni, mai intelegatori.
Intre varsta de douazeci si cinci si patruzeci de ani, Earl s-a descurcat destul de bine cu afacerea lui, a trecut prin trei casnicii si a avut multi suporteri. Dupa care, Mama a murit, lasandu-i o avere considerabila. Si atunci au inceput problemele cu afacerile si cu bautura. Si-a cheltuit majoritatea banilor investindu-i in afaceri foarte riscante si cadouri considerabile oferite pentru caritate. In trecut, cand oamenii refuzau sa ii ofere aprobare sau cand lucrurile nu mergeau bine, o avea intotdeauna pe Mama pentru a-l ajuta si a-l reasigura de faptul ca el are mari talente. Acum nu mai avea nimic, decat efectele amortitoare ale alcoolului.
Cand un medic, specializat in tratarea alcoolicilor, mi l-a trimis pe Earl pentru terapie, acesta a si inceput sa isi puna in aplicare, fata de mine, una din charismele lui caracteristice. Chiar si in aceasta situatie disperata de a gasi ajutor, acesta era singurul mod in care stia sa se relationeze. Crezand cu tarie, ca el trebuie cu necesitate sa obtina aprobarea celorlalti, se lingusea pe langa mine asa cum facuse intotdeauna si cu ceilalti oameni, si repeta acelasi comportament copilaresc, pe care il avusese timp de aproape patruzeci de ani.
Unii terapeuti ar fi reactionat la acest `dans al cautarii de ajutor` a lui Earl exact asa cum ar fi vrut el, si i-ar fi oferit acestui barbat disperat, exact dragostea de care avea "nevoie." Pentru urmatorii cinci ani, ei l-ar fi menajat, cu scopul de a-l face sa se simta cu "adevarat" dorit si aprobat, in speranta ca acesta isi va depasi, intr-un final, cerintele disperate de aprobare, si ca se va descurca pe cont propriu. Ma indoiesc de faptul ca ar fi avut vreodata succes. Pentru ca Earl era asemeni unei gropi fara fund, si ar fi acceptat orice grad posibil de atentie, dupa care ar fi cerut si mai mult.
Metoda mea de terapie a fost diferita. Fiind de parere ca daca i-as fi acordat lui Earl mai multa aprobare, aceasta i-ar fi deservit doar pentru a-i intari si mai mult credinta ca are nevoie cumplita de ea, am luat un traseu mai dificil. I-am spus intr-un mod ferm care este realitatea, si anume faptul ca el nu are nevoie de aprobare si ca poate trai fara ea, trecandu-i in revista rezultatele triste ale campaniei, lui de lunga durata, de a-i castiga pe toti de partea lui.
Earl s-a impotrivit cu putere. A citat din mai multi psihologi pentru a "dovedi" ca are nevoie de aprobare. L-a determinat pe medicul care l-a trimis la mine sa faca presiuni asupra mea pentru a ma purta cu el, intr-un mod mai delicat. A amenintat ca paraseste terapia si ca se intoarce din nou la baut. A accentuat faptul ca sunt o persoana care nu are suflet si ca imi face, fara indoiala, placere sa exploatez femeile singure si copiii orfani. Fara nici un rezultat. Am ramas, in continuare, ca o stanca. Mai spuneam, din cand in cand:
"Nu are nici un rost! Nu va functiona. Poate ca sunt fara inima. Poate ca imi bat sotia in fiecare noapte si le iau acadelele copiilor mici. Daca este asa, asta e problema mea. Problema ta este ca, esti si acum convins, ca ai nevoie de dragoste cand, ca si majoritatea dintre noi, o vrei de fapt. Si crezi ca ai nevoie de ea pentru ca, slabul si neajutoratul de tine, nu poti, sa ai grija de tine. Ei bine, esti slab. Pentru ca tu crezi ca trebuie sa ai parte de dragoste, si ca doar ea te va putea salva din aceasta situatie, in care suferi.
"Ei bine, nu te va salva. Mi-as dori sa pot convinge pe cineva - pe cineva cu care tu traiesti - sa iti demonstreze cum e sa te iubeasca cu acel gen de dragostea pe care tu insisti ca trebuie sa il ai - doar pentru a-ti dovedi ca nu ar functiona. Pentru ca tu, chiar si in acele conditii, te-ai simti tot ca un neandemanatic. Faptul ca nu faci nimic pentru tine in viata, te amageste ca nu ai putea, niciodata, sa fii capabil sa te ajuti, si prin urmare te mentii, in aceeasi stare de neajutorare."
"Dar realitatea dura este, fie ca iti place sau nu, ca nu vei face, probabil, pe nimeni sa te iubeasca la modul in care ceri. Chiar daca ai reusi acest lucru, ti-ar fi apoi teama ca s-ar putea ca ea sa moara mai tarziu, sau sa te paraseasca, sau sa te iubeasca mai putin decat la inceput - deci tot te-ai simti ingrozitor de anxios. Dar, exista o solutie esentiala pentru problema ta - sa renunti la ideea ca trebuie sa ai aprobarea celorlalti pentru a fi o `persoana buna`.
"Daca refuzi sa abandonezi aceasta idee, te vei apuca iar de baut, afacerile ti se vor duce pe apa sambetei, si vei continua sa faci alte lucruri la fel de distrugatoare, pe care oamenii ingrozitor de anxiosi le fac, de obicei."
"Asa ca, alege! Ori persisti in a te gandi ca trebuie sa ai parte de dragoste - si, astfel, te distrugi in stil regesc. Ori incepi sa crezi ca, oricat de placut este sa ai parte de aprobarea celorlalti, tu nu ai nevoie de ea. Vei avea atunci o sansa de a-ti recladi viata asta buimacita."
Earl a ramas in continuarea un client dificil; si a avut parte de multe sedinte pana sa isi reduca cumplita nevoie de dragoste. A fost nevoie de munca multa, dar noi (el si cu mine) am reusit. La ultima sedinta, la doi ani dupa ce l-am intalnit pentru prima data, era in faza in care nu mai bea in mod constant, isi administra bine afacerile, si pentru prima data in viata lui, intalnise o femeie pe care sa o iubeasca, si nu doar una cu care sa fie pentru a-si satisface nevoia de a fi iubit.
Nu a fost Earl un caz extrem al "nevoii" interminabile de dragoste si aprobare? Da, intrucatva extrem. A demonstrat, in mod clar, tema "nevoii" de dragoste, care umple de mucegai vietile milioanelor de oameni. Chiar si cand acesti oameni experientiaza aceasta "nevoie" la cote mai putin extreme, se ajunge, tot la o nefericire de proportii.
Cand insistati asupra faptului ca trebuie cu necesitate sa primiti aprobare, va auto-sabotati din mai multe motive:
1. Cerinta dumneavoastra absolutista ca fiecare persoana importanta din viata dumneavoastra sa va iubeasca, reprezinta un scop perfectionist si imposibil de atins. Daca ati face ca nouazeci si noua de persoane sa va iubeasca, l-ati gasi intotdeauna pe al o sutalea care nu ar face-o.
2. Chiar daca cereti sa fiti iubiti, doar de un numar limitat de oameni, tot nu puteti castiga aprobarea tuturor. Unii, din cauza propriei lor marginiri, vor avea capacitati limitate de a iubi pe oricine. Altii, nu vor fi de acord cu dumneavoastra, din motive care depasesc controlul pe care il aveti (cum este de exemplu faptul ca aveti ochi caprui in loc de albastrii). Iar altii, va vor dispretui pentru totdeauna din cauza unor prejudecati pe care le au fata de dumneavoastra.
3. Odata ce aveti "nevoie" absoluta de dragoste, veti fi mereu ingrijorati cu privire la cat de mult si cat timp veti fi aprobat. Stiind ca prietenul, verisorul de gradul doi, si seful, toti acestia tin la dumneavoastra, tin ei suficient de mult? Si daca, intr-adevar, tin suficient, vor continua ei sa tina si maine si in anul care vine? Cu astfel de ganduri, veti simti panica fara sfarsit!
4. Daca aveti intotdeauna nevoie de dragoste, inseamna ca trebuie sa fiti mereu pe faza pentru a va face placuti. Dar cine este? Chiar si cand aveti trasaturi atragatoare (cum ar fi o fire placuta) cum puteti sa le etalati tot timpul, pentru toata lumea?
5. Daca ati putea, intotdeauna, castiga aprobarea acelora de care aveti "nevoie", ar trebui sa va consumati atat de mult timp si energie facand acest lucru, incat nu ati mai avea timp si de alte preocupari. A lupta mereu, pentru obtinerea aprobarii celorlalti inseamna sa traiti, in principal, pentru ceea ce altiii vor ca dumneavoastra sa faceti, mai degraba decat pentru propriile dumneavoastra scopuri. Deseori, inseamna sa jucati rolul de fraier si sa cumparati aprobarea celor din jur.
6. Pentru a fi suficient de sarcastic, cu cat este mai mare nevoia dumneavoastra de a fi iubit, cu atat mai putin vor tinde oamenii sa va respecte si sa tina la dumneavoastra. Chiar daca le face placere sa va "deserviti" pe langa ei, acestia pot sa va dispretuiasca nevoile pe care le aveti si sa va considere o persoana slaba. De asemenea, prin incercarile disperate pe care le faceti pentru a castiga aprobarile oamenilor, puteti foarte usor sa ajungeti sa ii iritati sau sa ii plictisiti pana sa isi iasa din minti, si prin urmare, sa fiti si mai putin dezirabil.
7. Odata ce va simtiti iubiti, s-ar putea, ca la un moment dat, acest lucru sa fie plictisitor si neplacut, intrucat oamenii care va iubesc, va consuma, deseori, timpul si energia. A iubi activ pe cineva este un proces creativ si captivant. Dar nevoia disperata de iubire, blocheaza, rapid, pasiunea. Va saboteaza, in mod pervers, iubirea, deoarece atunci cand pretindeti sa primiti afectiune intensa, va mai ramane putin timp si energie pentru a va dedica asupra formarii si dezvoltarii acelora, fata de care aveti aceste cerinte.
8. Nevoia exagerata de dragoste, pe care o aveti, favorizeaza, in mod frecvent, aparitia sentimentului de lipsa de valoare: "Trebuie sa am parte de dragoste pentru ca fara ea, sunt un individ umil si incompetent care nu se poate descurca. De aceea, trebuie si am nevoie de dragoste din partea celorlalti." Umbland dupa dragoste, in aceasta maniera disperata, va ascundeti, frecvent, propriile sentimente de lipsa de valoare, si prin urmare nu faceti nimic pentru a le aborda si a le depasi. Cu cat "reusiti" sa va faceti mai mult iubiti, cu atat mai mult va puteti exagera acest scop si continua, astfel, a va indoctrina cu ideea ca nu va puteti pune la punct viata.
Din aceste motive, puteti renunta in mod rational la scopul de a castiga iubire nemuritoare. In schimb, ar fi bine sa va acceptati pe dumneavoastra si sa va mentineti preocupati, in mod substantial, de oamenii, lucrurile si ideile care nu fac referire doar la dumneavoastra. Pentru ca, in mod paradoxal, va regasiti, de obicei, atunci cand sunteti implicati in alte scopuri exterioare si nu atunci cand va contemplati propria existenta.
Budismul Zen, Taoismul si alte solutii estice la aceasta problema, va incurajeaza sa renuntati la nevoia exagerata de aprobare (si de satisfactii pamantesti) si, sa va concentrati, in schimb, asupra sentimentului de-a fi una cu Universul. Prin faptul ca meditati la contopirea cu Universul (si neavand nevoie de a fi dumneavoastra in centrul atentiei, sau nu aveti nevoie de o mare dragoste), puteti sa va simtiti, temporar, relaxati si linistiti. Dar, ar fi bine ca aceasta introspectie sa nu fie dusa prea departe ci sa o folositi ca o modalitate de a evada din realitate. Luati in considerare, sa puneti accentul pe importanta moderatiei si a echilibrului in viata dumneavoastra.
Faptul ca va acceptati pe dumneavoastra si va dedicati oamenilor si activitatilor din exterior, poate sa presupuna scopuri de genul "si/de asemenea", mai degraba decat "fie/fie." Pentru ca, daca va urmati dorintele proprii, fara a fi prea ingrijorati de ceea ce cred oamenii despre dumneavoastra, veti pierde putin timp in legatura cu grijile egocentrice, si va va fi usor sa gasiti aspecte exterioare interesante, care sa va capteze atentia. In acelasi timp, daca va angajati, in mod activ, in activitatile exterioare si va dedicati si altor oameni sau lucruri, veti simti si mai putin nevoia de a fi aprobati de cei din jur.
Asadar, daca va dedicati unui hedonism pe termen lung - activitatilor pe care le considerati dezirabile si placute pentru ziua de azi si de maine - veti face, in mare masura, ceea ce vreti cu adevarat sa faceti si nu sa urmariti, mai cu seama, ceea ce cred altii ca ar trebui sa faceti.
Clientii nostrii intreaba frecvent: "Imi dau seama, ca prin faptul ca ma accept pe mine, in schimbul nevoii disperate de dragoste, voi obtine un beneficiu, dar cum ma va ajuta acest lucru sa iubesc alti oameni? Pentru ca daca nu ma mai ingrijorez cu privire la ceea ce altii cred despre mine, nu voi ajunge, atunci, sa nu mai dau doi bani pe ei - si sa ma relationez slab cu ei?"
Nu, si asta din mai multe motive. In primul rand, daca aveti nevoie exagerata de dragoste, veti fi atat de preocupati sa o obtineti de la cei din jur, incat, sunt slabe sanse sa fiti capabili sa tineti la ei.
In al doilea rand, daca va abandonati nevoia exagerata de dragoste, veti avea o dorinta puternica, normala de acceptare. Nu va imaginati faptul ca daca nu simtiti nevoia exagerata de a fi iubiti, inseamna ca sunteti de parere ca iubirea nu are nici o valoare. Deloc! Puteti foarte bine sa va bucurati de povestile si piesele bine scrise, chiar daca nu aveti nici o nevoie de a va simti asa. De ce nu ati putea, atunci, sa va bucurati si sa cautati relatii intime fara a crede ca viata dumneavoastra depinde de ele?
In al treilea rand, atunci cand va lipsiti de a cere atentie, puteti iubi mai bine. Puteti sa vedeti mai clar trasaturile placute ale celorlalti; sa nu ii detestati atunci cand nu va raspund imediat; sa invatati ceea ce va place, cu adevarat, intr-o relatie; sa riscati sa iubiti, chiar si cand stiti ca o anumita relatie s-ar putea sa nu functioneze; si sa va simtiti liberi sa experimentati relatiile, fiind constieti de faptul ca desi, s-ar putea sa il pierdeti pe cel iubit nu puteti niciodata sa va pierdeti pe dumneavoastra.
O alta intrebare frecvent utilizata este: "Luand in considerare faptul ca situatia in care iubesti, iti aduce cu sine mai multe recompense decat cea in care ceri cu disperare sa fii tu iubit, ar trebui, in acest caz, sa renunt la toate dorintele mele pentru aprobare si recunoastere?"
Raspunsul este: cu siguranta ca nu. Abandonarea totala a dorintelor de aprobare poate fi la fel de daunatoare ca si obsesia pentru castigarea respectului celorlalti. Iarasi, din mai multe motive:
1. Sunteti un om sanatos atunci cand vreti sa faceti schimb de perspective cu alti oameni, si cand vreti sa va bucurati de o comunicare apropiata. Nu ati fi o fiinta umana daca nu v-ar placea sa aveti cateva prietenii.
2. A va dori sa fiti acceptati de catre ceilalti este o dorinta normala, si fara dorinte puternice nu ati fi o fiinta vie. Conform hinduismului clasic, Bhagavad-Gita, cel mai puternic individ "este impasibil fata de respect si insulta, caldura si frig, placere si durere. El se simte liber fata de orice atasament." Suficienti oameni ar considera ca acesta este un ideal demn. Dar ne indoim de faptul ca, tot la fel de multi dintre ei, il ating vreodata. A face astfel de miscari extreme, incat sa va distrugeti toate placerile, pentru a va reduce durerea psihologica, nu pare a fi un mod prea rational de a trai! Dimpotriva, incercati, daca vreti, sa va eliminati dorintele extreme, nerealiste, si daunatoare; dar nu dorinta in sine!
3. Dintr-un punct de vedere practic, daca vreti, intr-adevar, sa aveti diverse lucruri - ca de exemplu bunuri materiale sau mai multa liniste - ar fi bine sa va castigati aprobarea si respectul anumitor oameni - cum ar fi a parintilor, profesorilor sau sefilor dumneavoastra. Cu toate ca s-ar putea sa va reduceti, in mod intelept, cerintele absolutiste cu privire la faptul ca altii sa va iubeasca, ar fi bine sa va mentineti, in mijlocul oricarui grup social, cateva dorinte normale de aprobare din partea lor.
Fiind constienti de faptul ca daca aveti nevoi exagerate de iubire, acest lucru va dauneaza, si ca daca aveti doar cateva dorinte de a fi acceptati, va ajuta, se ridica intrebarea: "Cum s-ar putea, intr-un anumit fel, sa creati o tactica de mijloc, in aceasta privinta?"
In primul si-n primul rand, admitand faptul ca aveti anumite nevoi extreme de a fi iubit; prin observarea atenta a acestor nevoi; si prin provocarea lor, punerea lor sub semnul intrebarii, si prin disputarea lor.
O buna ilustrare de combatere a nevoilor excesive pentru obtinerea dragostei, este cea petrecuta intr-o sedinta de terapie de grup. Trei femei tinere, care faceau parte dintr-un grup de terapie, de luni de zile, aveau, frecvente perioade in care se simteau nefericite, pentru ca sotii lor nu le iubeau, intotdeauna "cu adevarat." Ori de cate ori observau acest lucru, una dintre ele se simtea deprimata; a doua se simtea furioasa pe sot si pe lumea intreaga; iar a treia isi cauta alti potentiali iubiti.
Toate aceste femei, dupa ce au vorbit, despre problemele lor, cu ceilalti membrii ai grupului, au recunoscut faptul ca aveau nevoi exagerate de a fi iubite. Una dintre ele, Jan, a intrebat grupul: "Bine. Ce pot face eu, acum, pentru a-mi depasi aceste nevoi de a fi iubita, si de a nu ma mai simti deprimata, de cate ori, acestea nu sunt indeplinite?"
Tim, unul dintre barbati, a intervenit: "Oh, este usor! Trebuie, pur si simplu, sa vezi ce faci de continui sa iti plictisesti sotul si apoi sa te opresti din a le mai face. Atunci te va aprecia si va tine la tine mult mai mult decat a facut-o pana atunci - mai ales daca te comporti frumos cu el cand el se comporta urat cu tine."
"Oh, nu," a zis Phyllis, tanara femeie care era furioasa pe sotul ei, cand acesta nu ii dovedea ca o iubeste mult, "asta nu o sa-ti rezolve deloc problema. Daca te comporti, pur si simplu, mai frumos cu aceia care nu te iubesc, chiar daca reusesti sa dobandesti mai multa dragoste, nu rezolvi nimic pentru tine. Continui sa ai nevoie, sau sa crezi ca ai nevoie de dragostea lor. Si imediat cum ei, iti arata, din nou, ca nu te iubesc, ajungi in exact aceeasi situatie din care ai pornit. Asa ca planul acesta nu va functiona deloc."
"Asa este," a zis Jan. "Am incercat de multe ori sa ma comport asa, si, intr-adevar, am reusit sa-l fac pe Johnny sa-mi dovedeasca mai multa afectiune. Dar, nu dureaza. El tot nu ma iubeste tot timpul. Si atunci ma intorc exact in aceeasi stare de nevoie disperata de afectiune, pe care am avut-o si la inceput. Sunt de acord cu Phyllis, acest plan nu va functiona."
"Inteleg ce vrei sa spui," a replicat Tim. "Cred ca nu am zis ceea ce trebuie. Faptul ca folosesti o alta tehnica pentru a-i convinge pe oameni sa te iubeasca, nu va functiona. Pur si simplu, nu trebuie sa mai ai nevoie de ei."
"Ce vrei sa spui?" a intrebat Gary, un alt barbat. "Cum poti sa nu ai nevoie de altii?"
"Pai, hai sa vedem," a raspuns Phyllis. "Te opresti din a-ti mai spune ca ai, intr-adevar, nevoie de ceilalti - nu?"
"Poti sa clarifici la ce te referi?" a intrebat Joan, o alta membra a grupului.
"Cred ca pot," i-a raspuns Phyllis. "Sa vedem. V-am mai spus, ca ori de cate ori sotul meu nu ma priveste cu ochi dulci, imi vine sa ma strang toata si sa mor - dupa care ma enervez foarte tare pe el. Si cateodata, asa cum Sandra a mentionat in legatura cu sotul ei, incep sa ma uit in jurul meu dupa alti barbati, cu toate ca stiu ca nu voi face nimic cu ei. Mai demult obisnuiam sa am intotdeauna stari in care imi venea sa mor, dupa care sa ma simt foarte nervoasa pe Jim daca imi arunca o privire dusmanoasa sau daca imi indica, intr-un alt fel, ca nu ma iubeste, exact in secunda in care eu aveam nevoie ca el sa imi demonstreze ca ma iubeste. Se mai intampla si acum, sa ma mai simt asa, dar mult mai rar. Oricum, consider ca situatia s-a imbunatatit, acum."
"Si ce ai facut pentru a o imbunatati?" a intrebat Jan.
"Oh, da. Aproape ca mi-am pierdut firul. V-am spus ca reactionam intr-un mod groaznic ori de cate ori Jim nu venea la mine cu atitudinea aceea de sot mereu indragostit. Dar dupa aceea, cand evident, in anumite momente, nu dadea mare pret pe mine, si mie mi se ridica tensiunea, am inceput sa imi spun: `Ei bine. Deci, nu ma iubeste foarte mult, fix in acest moment. Si ce daca? Se va sfarsi lumea? Am, intr-adevar, nevoie, de adorarea si de dedicarea lui in fiecare secunda din zi? Bineanteles ca nu am nevoie! Desigur, ar fi placut daca si-ar dovedi afectiunea, ori de cate ori am eu nevoie de asta. Dar de ce sa nu fiu fericita si cand nu imi dovedeste asta? La naiba cu asta, doar pot!` Si am observat ca pot. Din pacate, nu intotdeauna. Asa cum am zis si inainte, ma mai infurii ca naiba, din cand in cand, daca nu ma mangaie pe crestet, exact in momentul cand cred ca am nevoie ca el sa faca asta. Dar, o fac mult mai rar decat obisnuiam. Si am de gand sa o fac si mai rar in viitor!"
"Cu alte cuvinte," a spus Tim, "acum iti disputi si iti provoci nevoia excesiva de a fi iubita; nu tot timpul, dar suficient de des, macar. Reusesti mereu sa o reduci in acest fel?"
"Da", a raspuns Phyllis. "Este o disputa pe cinste. Dar, continui sa imi provoc nevoile si sa le pun, constant, sub semnul intrebarii."
Si asa puteti face, si dumneavoastra. Daca aveti, intr-adevar, o dorinta exagerata de a fi iubiti; daca acceptati faptul ca o aveti; daca o puneti sub semnul intrebarii si o disputati, mereu, veti observa ca in cele din urma, si intr-un timp relativ scurt, aceasta se va reduce. Pentru ca, amintiti-va: Este nevoia dumneavoastra, si dumneavoastra sunteti cel care o intareste.
Alte metode pe care le puteti folosi pentru a lupta impotriva nevoii coplesitoare de dragoste pe care o aveti, si de a o minimiza, I urmatoarele:
1. Intrebati-va ce vreti sa faceti, cu adevarat, in loc de ce le-ar place altora sa faceti. Si nu incetati sa va intrebati, din cand in cand: "Fac acest lucru sau refuz sa-l fac pe celalalt, pentru ca vreau eu, cu adevarat, sa fie asa? Sau incerc, din nou, fara sa-mi dau seama, de a le face pe plac celorlalti?"
2. In incercarea de a obtine ceea ce va doriti, cu adevarat, indrazniti sa faceti riscuri, sa va luati angajamente, si sa nu evitati, in mod disperat, sa faceti greseli. Nu va hazardati, in mod inutil. Fiti constienti, de faptul, ca daca nu reusiti sa obtineti ceva ce va doriti si daca oamenii rad de dumneavoastra si va critica, in loc sa va arate unde ati gresit, s-ar putea ca ei sa aiba o problema. Atata timp cat invatati din greselile dumneavoastra, are vreo importanta ceea ce ei cred?
3. Concentrati-va asupra faptului de a iubi mai mult, decat de a castiga iubire. Realizati faptul ca a trai, cu adevarat, inseamna nu a primi in mod pasiv, ci a face, a fi activ si a realiza ceva. Si asa cum va puteti forta sa cantati la pian, sa faceti exercitii yoga, sau sa mergeti la servici in fiecare zi, puteti, la fel, sa va luati, de multe ori, angajamentul de a-I iubi pe ceilalti. Facand acest lucru, nevoile dumneavoastra excesive de dragoste din partea altora, se vor diminua.
4. Mai presus de toate, nu confundati obtinerea dragostei cu faptul ca aveti valoare personala. Daca va evaluati, ca fiinta umana, ca avand valoare intrinseca, ar fi bine sa pretindeti ca o aveti pentru simplul fapt ca existati, ca sunteti o fiinta umana - si nu pentru ca faceti ceva ca sa o "castigati". Ori cat de mult v-ar aproba ceilalti, sau oricat de mult ati valora pentru ei, in scopul propriilor lor beneficii, tot ceea ce ei va pot oferi este, asa cum a observat Robert S. Hartman, valoare extrinseca sau o valoare fata de ei. Ei nu pot, prin faptul ca va iubesc, sa va ofere valoare intrinseca - sau respect de sine. Daca valoare intrinseca exista, cat de cat (lucru de care ne indoim serios, intrucat el pare un lucru kantian in sine, care este indefinibil), o aveti pentru ca alegeti si va hotarati sa o aveti. Exista din cauza propriei dumneavoastra definitii. Sunteti "buni" sau "merituosi" pentru ca dumneavoastra credeti ca sunteti si nu pentru ca cineva va premiaza cu o astfel de "valoare proprie."
Daca puteti crede, cu adevarat, aceste particularitati esentiale - ca nu trebuie sa va evaluati deloc pe dumneavoastra, sau esenta dumneavoastra, si ca puteti alege sa va considerati "valorosi" doar pentru ca decideti sa va considerati asa - veti ajunge sa va pierdeti nevoia disperata de aprobare din partea celorlalti. Pentru ca dumneavoastra aveti nevoie - sau credeti ca aveti nevoie - de acceptarea lor, nu datorita avantajelor practice pe care le-ar putea aduce, ci datorita faptului ca va definiti, in mod absurd, propria valoare de fiinta umana, in termeni de primire a ei. Odata ce va veti opri din a mai face acest gen de definitii, care nu va sunt avantajoase, si nevoia exagerata de aprobare din partea lor, se va diminua. In mod similar, daca va reduceti nevoia excesiva de a primi respectul altora, veti considera ca este relativ usor de-a nu va mai evalua ca persoana, cu toate ca puteti sa va evaluati, in continuare, alte trasaturi. Va veti acorda o acceptare de sine neconditionata - va veti valoriza, in principal, pentru ca sunteti plin de viata, si avandu-l doar pe acesta ca motiv "meritati" sa aveti o viata placuta.
Pentru a accentua aceasta ultima particularitate in legatura cu valoarea umana, luati in vedere cazul lui Michael, un om de afaceri de succes, in varsta de patruzeci de ani, care a recunoscut, dupa mai multe sedinte de Terapie Rational Emotiva si Comportamentala, ca aproape orice lucru pe care l-a facut, inca de cand era copil, a pornit din dorinta lui de a castiga ovationarile parintilor, sotiei, copiilor, prietenilor si chiar si a angajatilor lui. In a noua sedinta, a intrebat:
"Inteleg corect cand va referiti la faptul ca daca nu as mai incerca sa castig aprobarile vii ale tuturor si as face, in special, ceea ce mi-ar place sa fac, atunci as ajunge sa ma iubesc pe mine insumi, pentru ca m-as considera mult mai valoros?"
"Nu," i-am (A.E.) raspuns. "Noi, cei care practicam REBT-ul am ajuns sa realizam faptul ca valoarea personala este un concept la fel de periculos ca si echivalentul sau - lipsa de valoare. De fapt, cu cat mai mult ai tendinta de a gandi in termeni de `valoare` personala, cu atat atat mai repede, in mod aproape automat, vei gandi si in termeni de `lipsa de valoare` personala."
"Astfel, daca te consideri astazi `valoros` pentru ca ai fost competent sau pentru ca ai luat decizii intelepte, vei avea tendinta de a te considera maine `fara valoare` daca esti mai putin eficient si iei decizii mai putin intelepte."
"Dar, nu as fi eu fara nici o valoare, daca nu as functiona niciodata eficient?" m-a intrebat clientul.
"Nu, definitiv nu. Nici macar daca ai fi avut vreun deficit mintal si nu ai fi functionat niciodata bine, si ai fi avut doar putina `valoare` externa" - pentru ca ceilalti nu te-ar fi considerat un insotitor sau un coleg potrivit. Pentru ca tot ai putea alege sa ai la fel de multa `valoare` pe cat majoritatea oamenilor competenti. Ai avea `valoare` daca ai crede ca esti valoros. Dar daca ai crede, asa cum in mod evident crezi, ca neputinta ta te face`lipsit de valoare, `te-ai simti atunci exact cum te simti acum - ca un nimeni."
"Deci sunt `lipsit de valoare` doar daca cred ca sunt asa - indiferent cat de prost as face toate lucrurile din viata?"
"Da - cu exceptia faptului ca, asa cum am spus inainte, ideea de `valoare` in sine are pericolele ei, din moment ce indica in mod indirect conceptul de `lipsa de valoare`. Asa cum conceptul de rai implica si conceptul de iad. De fapt, atunci cand folosim, termenul de `a fi valoros`, il utilizam cu aceeasi semnificatie cu care am spune ca o persoana este angelica sau rupta din rai. Iar `a fi lipsit de valoare` presupune a fi condamnabil sau in drum spre iad. Nu-I asa?"
"Intr-un fel, presupun ca da. Inteleg ce vreti sa spuneti," a zis Michael.
"Mai mult decat atat, daca folosesti concepte precum `valoare` si `lipsa de valoare,` chiar daca eviti sa te condamni pe tine, vei avea tendinta de-a te preocupa de gradele acestei `valori`. Asadar, vei inclina sa iti spui: `Astazi sunt foarte valoros; ieri am fost mai putin; sper si ma rog ca maine sa fiu si mai valoros.`"
"Filosofia ta despre `valoare` si `lipsa de valoare` duce la emotii dezadaptative de vina, rusine, si aversiune fata de tine. Iti va fi mult mai bine daca vei accepta ideea ca nu esti `o persoana cu valoare` datorita competentelor tale, si nici `lipsit de valoare` datorita incompetentelor tale. Ci, pur si simplu, pentru ca existi. Aceasta idee este vazuta si acceptata foarte greu de majoritatea oamenilor. Dar, odata ce ti-o insusesti bine, iti inlaturi notiunea de `lipsa de valoare` intrinseca si de aversiune fata de propria persoana.
"Va trebui sa ma mai gandesc asupra acestui lucru" a zis Michael. "Dar, pare sa aiba, intr-adevar, sens, si se leaga de acceptarea de sine,"
"Da, este strans legata de acceptarea de sine neconditionata. Pentru ca acceptarea de sine inseamna acceptarea totala a propriei persoane, a propriei existente, si a dreptului propriu de a trai si de a fi atat de fericit pe cat poti fi - indiferent care sunt trasaturile tale sau ce fapte faci. Nu inseamna stima de sine, siguranta de sine, respect de sine, sau consideratie de sine. Deoarece toti acesti termeni presupun ca te poti accepta pentru ca faci ceva bine sau pentru ca alti oameni te plac. Acceptarea de sine neconditionata presupune faptul ca te accepti pe tine deoarece esti in viata si deoarece ai decis sa te accepti pe tine. Doar un numar limitat de oameni talentati, inteligenti, competenti, si mult iubiti, pot castiga respectul de sine sau increderea de sine. Dar orisicine, in principal, pentru ca ea sau el alege sa o aiba, poate castiga acceptarea de sine."
"Acceptarea de sine inseamna faptul ca ma consider vrednic sau ca merit sa ma bucur de viata si sa ma simt bine, indiferent ce as face?"
"Da, cu toate ca nu ne plac cuvintele gen vrednic sau merit, de vreme ce ele presupun o evaluare a sinelui propriu. Ele sugereaza faptul ca tu trebuie sa faci (sau sa te abtii din a face) ceva pentru a putea sa te simti `vrednic` sau `ca meriti ceva.` Cand dispui de ceea ce noi numim acceptare de sine neconditionata, faci asumptii minime despre valoarea intrinseca a ta (si a celorlalti oameni).
"Ce asumptii minime?"
"Mai multe: Unu, ca tu existi. Doi, prin faptul ca existi, este posibil sa dobandesti mai multa placere decat durere, ceea ce face mai de dorit sa continui sa traiesti. Trei, poti sa iti reduci durerea si sa iti intensifici placerea. Patru, tu decizi - si in asta consta esenta acceptarii de sine - ca vei incerca sa traiesti si sa-ti faci viata cat mai placuta si cat mai lipsita de durere pe cat poti tu sa o faci. Sau formuland intr-un alt mod, tu alegi, ca si scop principal al existentei tale, sa ai parte de placere pe termen scurt si pe termen lung. Poti sa te stradui sa obtii diferite realizari si aprobari, dar nu pentru a dovedi importanta persoanei tale. Si nici pentru a ajunge in rai. Ci doar pentru ca tu preferi sa realizezi diverse lucruri si sa fii iubit."
"Deci, in loc de a ma intreba, `Cat valorez eu?``Cum imi pot dovedi ca valorez ceva?``Cum pot sa ii impresionez pe altii, in mod remarcabil?` sau `Ce trebuie sa fac pentru a ma innobila?`mai bine, in schimb, m-as intreba, `Cum pot evita durerea inutila si cum pot descoperi ceea ce imi place cu adevarat in viata, ca sa pot sa si actionez, sa fac ceea ce-mi place?` Corect?
"Corect! Tu iti construiesti scopurile vietii tale prezente si viitoare - indiferent de calea, personala sau sociala, pe care o descoperi."
"Vreti sa spuneti ca as putea considera, atunci, existenta mea ca fiind mai placuta? Dar, cu toate acestea tot nu as fi mai `valoros`- ci doar mai viu si mai fericit?
"Da. Si, sper, ca nu te vei condamna sau pedepsi ori de cate ori, vei face - ca si orice om imperfect - ceva gresit sau mai putin intelept. Te vei accepta cu gandurile, emotiile si actiunile tale nesabuite, si iti vei folosi experienta `negativa` pentru a invata sa te bucuri de ce ai si sa te comporti mai bine in viitor. Ce acceptare de sine mai mare poti dori atunci?
