|
|
|
CICLUL DE VIATA ANUAL AL VITEI DE VIE
In ciclul de viata anual al vitei de vie se disting doua perioade: perioada de repaus si perioada de vegetatie.
1. Perioada de repaus (de viata latenta)
Dureaza 150-180 zile si este delimitata fenologic de caderea frunzelor toamna si de inceputul circulatiei de primavara a sevei ("plansul"), respectiv, din noiembrie pana la inceputul lunii aprilie. Perioada constituie o adaptare biologica utila plantei, la temperaturile scazute din timpul iernii.
La inceputul perioadei, metabolismul scade, vita isi pierde frunzele, organele lignificate se acopera cu suber, iar mugurii cu scame si solzi. Amidonul acumulat in coarde, in timpul iernii, se hidrolizeaza, trecand in glucide mai simple. O parte din glucide migreaza din tulpina si ramuri in radacina, pentru ca in primavara sa revina.
In cursul perioadei de viata latenta se deosebesc doua faze:
faza repausului adanc (fiziologic);
faza repausului facultativ (fortat).
Faza repausului adanc (fiziologic) dureaza, in functie de soi 60-70 de zile. In acest timp, metabolismul se desfasoara cu intensitate minima, iar vita de vie poate suporta temperaturile scazute din timpul iernii. Aceasta faza este necesara si obligatorie plantei, pentru reluarea ciclului biologic anual.
Faza repausului facultativ (fortat) urmeaza dupa repausul fiziologic, fiind determinata de conditiile nefavorabile de mediu (temperaturi scazute), care nu permit pornirea vitei de vie in vegetatie. Dupa parcurgerea repausului fiziologic, daca temperatura atinge zero biologic (100C) si se mentine o anumita perioada, vita poate porni in vegetatie (T. Martin, 1968).
2. Perioada de viata activa (de vegetatie)
In aceasta perioada procesele metabolice se desfasoara mult mai intens decat in perioada de repaus. Fenologic, perioada de vegetatie este cuprinsa intre circulatia de primavara a sevei (plans) si sfarsitul fenofazei de cadere a frunzelor, respectiv de la inceputul lunii aprilie pana in noiembrie.
In functie de soi si conditiile de mediu, ea dureaza 180-200 zile si cuprinde mai multe fenofaze, delimitate de aparitia unor modificari morfologice: "plansul", cresterea lastarilor, infloritul, cresterea boabelor, maturarea boabelor, maturarea lemnului, caderea frunzelor.
2.1. Plansul
Plansul sau circulatia de primavara a sevei se manifesta prin scurgerea sevei brute sub forma de picaturi la nivelul ranilor facute primavara cu ocazia taierii. Intensitatea "plansului" depinde de specie si soi. Plansul incepe atunci cand la nivelul masei principale a radacinilor temperatura solului depaseste 50C, iar temperatura aerului tinde spre zero biologic (100C). Plansul dureaza de la cateva ore pana la doua saptamani, timp in care butucul poate pierde de la cateva picaturi, pana la 7-8 litri de lichid (seva bruta). Compozitia lichidului care se pierde prin plans este variabila cu soiul si rapiditatea plansului.
2.2. Cresterea lastarilor
Fenologic, aceasta faza incepe de la deschiderea ochilor de iarna si tine pana la maturarea strugurilor, calendaristic, din decada a doua a lunii aprilie, pana in toamna. Etapele premergatoare cresterii lastarilor sunt: inmuguritul si dezmuguritul.
Inmuguritul sau umflarea mugurilor incepe la zero biologic si dureaza circa 15 zile. In aceasta etapa mugurii se desprind foarte usor de pe coarde.
Dezmuguritul, delimitat de deschiderea primilor si ultimilor muguri, este dat de aparitia primelor frunzulite din mugurii de iarna si dureaza 10-15 zile. Din punct de vedere al dezmuguritului, soiurile de vita din cultura se grupeaza in timpurii, mijlocii si tarzii, fara ca intre dezmugurit si maturarea strugurilor sa existe o legatura directa. De exemplu, soiurile Muscat, Perla de Csaba si Coarna neagra, desi inmuguresc in acelasi timp, strugurii lor ajung la maturitate in epoci diferite (epoca I si epocile IV-V).
Faza de crestere a lastarilor dureaza, conventional pana la inflorit (35-45 zile); real insa dureaza 90-120 zile, timp in care cresterea se desfasoara cu intensitate diferita. Astfel, dupa dezmugurire, cand nivelul de temperatura este inca scazut, intensitatea de crestere este mica (1-1,5 cm / 24 ore) si cu intreruperi in timpul noptii, cand temperatura scade sub zero biologic (100C). Pe masura ce nivelul de temperatura se ridica si amplitudinile de temperatura intre zi si noapte sunt mai mici, cresterea lastarilor este mai intensa (5-8 cm/24 ore) si fara intreruperi. Spre toamna, viteza de crestere incepe treptat sa scada pana la zero. Viteza de crestere a lastarilor respecta legea perioadei maxime, avand o valoare minima la infrunzit, un maxim la inflorit si un minim la inceputul maturarii strugurilor. Dupa intensitatea cu care se desfasoara cresterea lastarilor, se disting 3 etape: cresterea incet-progresiva, cresterea intensa si micsorarea vitezei de crestere (T. Martin, 1968).
Cresterea incet-progresiva, se desfasoara, in general incet si are loc ziua cand temperatura este mai ridicata, depasind zero biologic si sisteaza noaptea, cand temperatura coboara sub 100C. In prima parte a etapei, cresterea are loc mai ales pe seama substantelor acumulate in anul precedent. Cresterea incet-progresiva dureaza 20-30 zile, incepand de la dezmugurit, pana cand lastarii ating 25-30 cm (a doua jumatate a lunii mai).
Cresterea intensa are un maximum la inceputul lunii iunie, urmat de o usoara diminuare in timpul infloritului, fenofaza in care consumul de substante nutritive este foarte mare. Dupa inflorit, viteza de crestere a lastarilor devine din nou intensa, pana in decada a doua a lunii iulie. In aceasta etapa, cresc puternic toate organele vegetative ale vitei ( frunze, inflorescente, struguri, muguri, carcei, copili etc). aceste organe sunt sensibile la atacul bolilor si daunatorilor si trebuie protejate prin tratamente fitosanitare.
Micsorarea vitezei de crestere se realizeaza intre 20-30 iulie si dureaza pana in prima decada a lunii septembrie. In aceasta etapa procesele de hidroliza sunt inlocuite cu cele de sinteza, inregistrandu-se primele depuneri de amidon la baza lastarilor si de zaharuri in boabe.
Mecanismul de crestere a lastarilor este datorat diviziunii celulelor meristematice. Cresterea se desfasoara dupa legea perioadei maxime pentru fiecare internod si pentru intregul lastar, cu deplasarea procesului de crestere de la baza spre mijloc si varf.
2.3. Infloritul
La vitele roditoare, inflorescenta apare atunci cand pe lastar exista 3-7 frunze; ea se dezvolta odata cu cresterea acestuia, ajungand la dimensiuni maxime si luand forma proprie soiului inainte de inflorit.
Infloritul are loc in etapa de crestere intensa a lastarilor, cand cea mai mare parte dintre substantele nutritive sunt consumate de varfurile de crestere ale acestora. De aceea, cu 2-3 zile inainte de inflorit se recomanda sa se inlature, prin ciupit, varful lastarilor fertili, pentru ca o buna parte din substantele nutritive sa satisfaca necesitatile de hrana ale inflorescentelor. Fenologic, infloritul incepe atunci cand pe lastar sunt 15-20 de frunze si este delimitat de deschiderea primelor si ultimelor flori de la un butuc sau de la un soi. Pentru declansarea infloritului este necesar ca nivelul temperaturii atmosferice sa depaseasca 150C, iar umiditatea relativa a aerului sa fie mai mare de 40%. Temperatura optima pentru inflorire este de 22-250C.
2.4. Cresterea boabelor
Fenologic, faza de crestere a boabelor este delimitata de caderea ultimelor corole si intrarea in parga a primelor boabe. Calendaristic, incepe dupa 15 iunie si dureaza 25-30 de zile pentru soiurile cu maturarea boabelor timpurie (Muscat Perla de Csaba) si 50-60 de zile pentru soiurile cu maturarea tarzie (Italia, Afuz-Ali).
Din cauza nefecundarii sau a unei fecundari defectuoase, parte din boabele nou formate cad iar. Alteori, cresc foarte putin, ajungand la marimea unui bob de mei, cand de asemenea cad, sau raman pe ciorchine, nedezvoltate. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de meiere. La alte soiuri, parte din boabe cresc pana la marimea bobului de mazare sau a unei margele de marime mica, de unde si denumirea fenomenului de mazarare sau margeluire. La alte soiuri (Kis-Mis, Corinth, Perlette), cu toata lipsa fecundarii, boabele cresc pana la dimensiuni normale, dar sunt lipsite de seminte. Aceste soiuri se numesc partenocarpice, iar fenomenul este denumit partenocarpie.
In faza de crestere, boabele fiind verzi, indeplinesc si functia de fotosinteza, satisfacand circa 1/5 din nevoia totala de substante nutritive a butucului. Procesul de crestere se desfasoara in conditii optime atunci cand temperatura este de 25-350C, iar umiditatea aerului si a solului este cuprinsa intre 40-80% si este favorizat de aplicarea a timp si corect a operatiunilor in verde, de combaterea bolilor si daunatorilor, fertilizarea solului etc.
2.5. Maturarea strugurilor
Maturarea strugurilor incepe de la intrarea boabelor in parga, pana la maturarea lor completa, desfasurandu-se paralel cu cresterea lastarilor. La intrarea in parga, boabele devin translucide, incep sa se coloreze specific soiului, devin moi din cauza transformarii protopectinei in pectina solubila si continua sa isi mareasca volumul si masa pana la maturarea completa.
In timpul maturarii, glucidele se acumuleaza in cantitati mari, ceea ce face ca boabele sa devina dulci; aciditatea care era maxima la sfarsitul fazei de crestere a lastarilor, incepe sa scada progresiv. Se acumuleaza substantele colorate, pielita se subtiaza, devine transparenta si se acopera cu un strat de pruina, iar semintele ating dimensiuni maxime.
Conventional, maturitatea strugurilor poate fi: fiziologica, cand semintele din boabe au capacitatea de germinare; de consum (sau comercial), cand strugurii de masa intrunesc calitati care ii fac sa fie apti pentru consum; tehnologica, cand compozitia strugurilor este optima pentru realizarea unui anumit tip de vin sau alte bauturi; completa, cand masa boabelor este maxima, ceea ce coincide cu un continut ridicat in glucide si o aciditate moderata; supramaturare.
Prin supramaturare, cantitatea de glucide din boabe creste, dar nu pe seama acumularii de noi cantitati, ci prin concentrarea glucidelor existente datorita evaporarii apei, respectiv prin stafidarea boabelor. Supramaturarea poate avea loc in toamnele calde, lungi si secetoase.
Maturarea strugurilor se desfasoara normal atunci cand nivelul temperaturii este de 25-350C, umiditatea relativa a aerului nu depaseste 70%, iar cea a solului este mai mare de 50% din capacitatea de camp. In aceasta fenofaza se executa lucrarea de carnit iar solul se pastreaza curat de buruieni.
2.6. Maturarea lemnului si caderea frunzelor
Paralel cu maturarea boabelor are loc si procesul de maturare a lemnului coardelor anuale, care devine dominant la sfarsitul maturarii strugurilor si se continua pana ce frunzele cad. Fenologic, aceasta faza, tine de la sfarsitul maturarii strugurilor si pana la caderea ultimelor frunze. Ea area o durata mai mare la soiurile timpurii (Muscat, Perla de Csaba, Regina viilor) si destul de scurta la soiurile cu maturare tarzie si foarte tarzie (Italia, Bicane, Afuz-Ali).
Maturarea lemnului are loc de la baza spre varful lastarului. Prin aparitia suberului, scoarta primara este izolata de tesuturile vii, pierde culoarea verde si moare astfel incat lastarul capata culoarea specifica soiului, iar in tesuturile lui se acumuleaza cantitati mari de glucide sub forma de amidon si alte substante. Gradul de maturare a lemnului variaza in functie de specie si soi, procesul desfasurandu-se normal la temperatura de aproximativ 250C si in conditii de umiditate si de lumina suficiente.
Durata caderii frunzelor variaza de la 25 la 45 de zile. Brumele si ingheturile timpurii de toamna, provoaca caderea fortata a frunzelor si scurteaza mult aceasta perioada, cu repercursiuni negative asupra procesului de maturare a lemnului coardelor.
