Imaginatia - caracterizarea procesului imaginativ, procedee ale imaginatiei si combinatorica imaginativa

IMAGINATIA

CARACTERIZAREA PROCESULUI IMAGINATIV

Imaginatia se defineste ca proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini si proiecte noi, pe baza combinarii si transformarii expe­rientei.

In procesul de adaptare activa, transformativa si creatoare, imagi­natia joaca un rol deosebit de important. Prin intermediul ei, campul cunoasterii umane se largeste foarte mult, omul fiind capabil de per­formanta unica de a realiza unitatea intre trecut, prezent si viitor. Detasandu-se de prezentul imediat, de "aici si acum', omul isi organizeaza si proiecteaza actiunile, anticipand atat drumul ce va fi parcurs, cat si rezultatele care vor fi obtinute. Daca omul nu ar avea imaginatie, ar reactiona orientandu-se numai pas cu pas dupa indicatori perceptivi din contextul real in care se desfasoara activitatea, si deci nu ar avea o directionare precisa, ar inainta fragmentar, sacadat, cu stagnari si erori pana la obtinerea unui rezultat oarecare.

Dispunand de imaginatie, omul poate sa-si elaboreze, mental, scopul actiunii si planul desfasurarii ei, iar pe baza acestora sa o desfasoare orientat si permanent reglat cu minimum de erori si cu mare eficienta. Dar el este in stare nu doar sa refaca un drum, ci sa obtina ceva cu totul nou, si pentru aceasta se sprijina puternic pe imaginatie. Aceasta face parte din categoria pro­ceselor cognitive complexe, este proprie numai omului si apare pe o anumita treapta a dezvoltarii sale psihice, atunci cand se pot manifesta deja alte procese si functii psihice care pregatesc aparitia ei. Este vorba de dezvoltarea reprezentarilor, achizitionarea limbajului, dezvoltarea inteligentei, imbogatirea experientei de viata etc.

Imaginatia interactioneaza cu toate procesele si functiile psihice si indeosebi cu memoria, gandirea, limbajul. Spre deosebire de memorie, care are caracter reproductiv, adica este cu atat mai eficienta cu cat este mai fidela fata de cele invatate, imaginatia este cu atat mai valo­roasa cu cat rezultatele sale se deosebesc mai mult de ceea ce exista in experienta subiectului sau chiar fata de experienta societatii. Prin urmare, daca un elev a vizitat un muzeu arheologic si apoi in zilele urmatoare, la lectia de istorie, i se cere sa descrie un exponat el demon­streaza ca are o buna memorie daca il va descrie cat mai bine. Dar daca pe baza acestei descrieri un altul va reusi sa-si construiasca o imagine mintala cat mai buna a acelui obiect - pe care de fapt nu 1-a perceput niciodata, el va realiza un veritabil proces imaginativ care ii va permite sa inteleaga la fel de bine lectia de istorie ca si cel care a vazut obiectul in realitate. Astfel, imaginatia se deosebeste de me­morie, dar n-ar putea exista fara ea, adica cea care-i ofera material pentru combinarile sale, care-i fixeaza si apoi evoca rezultatele.

De asemenea, daca prin gandire omul cunoaste si intelege ceea ce este esential, necesar, general, din realitatea existenta sau ceea ce este ipotetic posibil, dar fundamentat logic, imaginatia exploreaza nelimitat necunoscutul, posibilul, viitorul. Tuturor ne sunt cunoscute cartile lui Jules Verne si faptul ca pe baza imaginatiei el a anticipat foarte multe din descoperirile tehnice ale secolului XX. Prin imaginatie, el a facut pasi in necunoscut si desi plasmuirile imaginatiei sale nu aveau atunci o intemeiere faptica si stiintifica, ele au contribuit la orientarea cerce­tarilor de mai tarziu, au sustinut interesul si eforturile creatorilor in tehnica. Prin urmare, gandirea, inteligenta ghideaza productia imagina­tiva, iar imaginatia, la randul ei, participa la elaborarea ipotezelor si la gasirea strategiilor de rezolvare a problemelor.

Imaginatia implica, in toate formele ei de manifestare, mecanismele limbajului. Dezvoltarea imaginatiei este, intr-o anumita masura, depen­denta de nivelul limbajului. Cuvantul, ca instrument al activitatii min­tale, permite evocarea selectiva a ideilor si reprezentarilor, vehicularea si punerea lor in cele mai variate relatii, in raport cu o idee directoare formulata verbal. Dar ceea ce stimuleaza evocarea elementelor expe­rientei anterioare si apoi combinarea variata si neasteptata a acestora este tensionarea emotionala pe care o traieste omul in momentul res­pectiv. Emotiile si atitudinile afective sunt conditii activatoare si energizante ale imaginatiei si in acelasi timp directionari nerepetabile si evident personale ale combinarilor si recombinarilor imaginative.

Motivele si trairile afective intretin o receptivitate crescuta pen­tru anumite elemente ale realului, permit aducerea acestora in prim plan, reliefarea lor dupa alte criterii decat cele ale gandirii, genereaza le­gaturi si restructurari noi. Se stie ca momentele de intensa traire afec­tiva sunt urmate de un maximum al productivitatii imaginative. Astfel, de exemplu, cand suntem dominati de o emotie puternica, de o bucurie, chiar si fara voia noastra, in minte incep sa se deruleze evenimentele posibile legate de ea. Vestea despre obtinerea unui premiu la olimpiada ne si proiecteaza, imaginativ, intr-un posibil cadru festiv prilejuit de un astfel de eveniment. S-a constatat ca nivelul crescut al afectivitatii, chiar cand are o tonalitate negativa, este mai favorabil combinarilor ima­ginative decat trairile afective .pozitive dar slabe.

Totodata, procesul de obtinere, prin imaginatie, a noului implica in­teractiuni co toate componentele sistemului psihic uman, cum ar fi : dorintele, aspiratiile, profunzimea intelegerii, orientarile dominante, trai­rile profunde ale evenimentelor, experienta proprie de viata, dinamica temperamentala, intr-un cuvant, intreaga personalitate. Astfel produsul imaginativ exprima personalitatea, originalitatea acesteia si este el in­susi original, fie in raport cu experienta individuala, fie cu cea sociala.

PROCEDEE ALE IMAGINATIEI SI COMBINATORICA IMAGINATIVA

Un procedeu imaginativ este un mod de operare mintala, presupu­nand o succesiune mai mult sau mai putin riguroasa de compuneri, des­compuneri si recompuneri, de integrari si dezintegrari, ducand la re­zultate variabile, cantitativ si calitativ.

Originalitatea combinatoricii imaginative se explica atat prin liber­tatea de organizare a desfasurarii procedeelor, cat si prin sursele motiva-tional-afective la care ne-am referit anterior. Combinatorica imaginativa este atat de noua, inedita, originala incat este considerata ca aflandu-se intr-o continua nastere, intr-o nelimitata generare de noi si noi procedee si de organizari ale acestora. De aceea, in cele ce urmeaza ne vom referi la acelea care sunt mai cunoscute si mai frecvent folosite.

Aglutinarea consta intr-o noua organizare mentala a unor parti usor de identificat si care au apartinut unor lucruri, fiinte, fenomene etp. Acest procedeu a fost larg utilizat in mitologie, creandu-se imaginea si­renei, centaurului etc. Astazi este folosit in creatia tehnica (robotul cas­nic, radiocasetofonul, etc).

Amplificarea si diminuarea se refera la modificarea proportiilor, a dimensiunilor unei structuri initiale, obtinandu-se un nou efect. A fost folosita in creatiile literare pentru copii (de exemplu Setila, Flamanzila, Gerila, s.a.), in literatura stiintifico-fantastica (de exemplu, extraterestrii sunt adesea imaginati cu chip de om, dar cu amplificarea unor caracte­ristici psihice sau fizice) si in tehnica, mai ales in directia miniaturizarii aparaturii electronice cu pastrarea calitatilor functionale (de exemplu, minitelevizor, minicalculator).

Multiplicarea sau omisiunea consta in modificarea numarului de ele­mente structurale, pastrandu-se identitatea acestora. Efectul nou rezulta din schimbarea numarului. Un asemenea procedeu a stat si la baza unor creatii celebre ale lui Brancusi ("Coloana Infinitului', "Masa Ta­cerii'). In tehnica, un asemenea procedeu se identifica in construirea rachetei cosmice cu mai multe trepte. In  basme, prin acest procedeu s-au creat personaje ca "balaurul cu sapte capete'. Omisiunea poate fi procedeu in crearea personajelor mitologice (cea a Ciclopului), iar in tehnica, a autovehiculelor pe perna magnetica.

Diviziunea si rearanjarea pot fi aplicate independent sau in corectie asupra acelorasi elemente initiale. De multe ori se porneste de la o realitate existenta, se cauta criterii noi de grupare si, pe aceasta baza, se pot face diviziuni multiple, unele dintre acestea avand corespondent, in realitate, altele fiind un proiect nou. Multe din produsele de larg con­sum au aparut din divizarea unor functii complexe umane si apoi realizarea tehnica doar a unora din ele, asa cum ar fi bratul mecanic sau perceptronul etc.

Rearanjarea presupune pastrarea elementelor unei structuri cunos­cute, dar dispunerea lor in alte corelatii. Asa s-a procedat la constructia unor autoturisme cu motor in fata sau in spate.

Adaptarea are aplicabilitate si in arta si in tehnica. Consta in aplicarea unui obiect, a unui element, sau a unui principiu functional intr-o noua situatie.

Substitutia consta in inlocuirea intr-o structura existenta a unui ele­ment, a unei functii, a unei substante etc. In tehnica moderna se fac frec­vente inlocuiri ale unor materiale traditionale cu altele cu calitati supe­rioare si mai putin costisitoare. De exemplu, o mare extindere o are sub­stituirea, prin per amica, a unor materiale traditionale in fabricarea mo­toarelor, in arta, substituirea personajelor creeaza situatii inedite.

Modificarea presupune pastrarea unor elemente ale structurilor cu necunoscute si schimbarea altora, obtinandu-se efecte noi. in domeniul in­dustriei bunurilor de larg consum se aplica, frecvent, schimbarea formei, volumului, culorii. Botanistii au realizat laleaua neagra, prin modifica­rea culorii fata de cele ce erau creatii ale naturii.

Schematizarea este foarte mult utilizata in proiectarea tehnica, in arhitectura, in grafica etc. Esenta acestui procedeu consta in selectia nu­mai a unor insusiri si omiterea, cu buna stiinta, a celorlalte. Schita robot a unei persoane are la baza un astfel de procedeu. Desenul schematic al structurii unei plante este folosit, adesea, in orele de clasa, in vederea relevarii deosebite a caracteristicilor structurale.

Tipizarea este folosita in creatia literara cu deosebire si presupune identificarea generalului si apoi transpunerea lui intr-un produs nou care imbina, in maniera autentica, generalul cu fenomenalul. Un personaj li­terar tipic, o situatie tipica sunt produse pe baza unor astfel de procedee.

Analogia a stat la baza multor inovatii si inventii in tehnica si a multor descoperiri in stiinta. Ea are la baza identificarea unor elemente comune si a celor necomune la doua serii de obiecte sau fenomene, unele dintre acesta fiind bine cunoscute, iar celelalte numai partial stiute, dar pe baza elementelor comune putandu-se investiga si ceea ce este inca necunoscut si mai greu accesibil. Pe baza unui astfel de procedeu a fost elaborat modelul cosmic al atomului, care a permis cunoasterea multor aspecte ale relatiilor dintre particulele safe elementare. Analogiile stau si la baza construirii masinilor inteligente.

Empatia este aplicabila in arta, tehnica, educatie s.a. Ea este o transpunere imaginara in plan perceptiv, intelectiv, afectiv, in altceva, acest altceva putand fi o alta persoana, dar si un obiect, un fenomen etc, facilitand, prin aceasta, descoperirea de noi aspecte si intelesuri. Ea are un loc deosebit in creatia actoriceasca, dar si in activitatea educatorului. Manifestand empatie fata de elevi, profesorul reuseste sa-i inteleaga mai bine, sa gaseasca cea mai accesibila forma de predare a cunostintelor, sa aleaga cea mai buna forma de ajutor pe care le-o poate da.

FORMELE IMAGINATIEI

Fiind un proces foarte complex, imaginatia se desfasoara in forme variate. S-au folosit mai multe criterii de clasificare, insa unul s-a impus mai mult; este vorba de prezenta intentionalitatii in actele imaginative si astfel s-ara grupat urmatoarele forme: a) imaginatia involuntara: vi­sul din timpul somnului si reveria ; b) imaginatia voluntara: reproductiva, creatoare si visul de perspectiva.

1. Visul din timpul somnului presupune o inlantuire de imagini, emotii, reflectii care apar in starea de somn paradoxal si fata de care subiectul este mai mult spectator, neputandu-le dirija si nici intelege imediat si care apar ca absurde si haotice.

Uneori se intampla ca o persoana sa-si dea seama ca viseaza si sa-si propuna sa urmareasca la oe pot duce fantasmele sale, dar el nu le poate dirija constient si voluntar. in ranele vise, imaginile se deruleaza cu o anumita coerenta, ca scenele unei piese de teatru ; de aceea se spune ca au caracter scenic. Aceasta caracteristica este explicata de unii autori printr-o energie potentiala a imaginilor, izvorata din asocierea lor cu trai­rile afective. De cele mai multe ori, acestea sunt legate de dorintele si asteptarile persoanei care nu sunt satisfacute in stare de veghe sau sunt chiar inhibate constient si voluntar.

In stare de somn, cand reglajele slabesc, dorintele apar in prim plan si actualizeaza acele imagini care sunt legate de satisfacerea lor. Dar efectul reprimarii se mai poate pas­tra inca, motiv pentru care aceste dorinte se pot asocia cu imagini care reprezinta un fel de indeplinire deghizata a lor. De aceea, visele au si un caracter simbolic, si pot fi descifrate. Aceasta descifrare se face nu­mai prin analiza actiunilor, relatiilor, preocuparilor persoanei in starea de veghe. in timpul visului se petrec fenomene de reordonare si resistematizare a informatiilor si de aceea, in formarea imaginilor, pot apare rezultatele unor astfel de prelucrari. in acest caz, visul implica unele combinari noi, originale sau chiar solutionari ale unor probleme care framanta persoana in timpul starii de veghe.

2. Reveria Oricine se afla intr-o stare de relaxare tinde sa-si lase gandurile sa-i vagabondeze. Pornind de la ceea ce vede sau de la o idee care i-a ramas in minte, incepe sa se deruleze, in plan mintal, un sir ne­sfarsit de imagini si idei propulsate de dorinte si asteptari. Pe acest fond de relaxare, ele evolueaza intr-o directie fantezista, persoana le urma­reste pasiv si din cand in cand intervine cu o usoara dirijare tot in di­rectia dorintelor. Reveria este un fel de experiment mintal privind in­deplinirea dorintelor si tendintelor si poate reprezenta, intr-o anumita masura, un fel de satisfacere fictiva a acestora, reducand, astfel, ten­siunea interna psihica, generata de ele. Reveria poate ocaziona combi­natii noi si originale oare pot apoi fi valorificate in formele superioare ale imaginatiei. De aceea, unii autori recomanda reveria de scurta du rata ca o cale de stimulare a'creativitatii. Dar reveria prelungita poate fi defavorabila dezvoltarii personalitatii, pentru ca satisfacerea fictiva a dorintelor poate anula activitatea reala, practica, eficienta.

3. Imaginatia reproductiva este o forma activa, constienta si voluntara, constand in construirea mintala a imaginii unor realitati existente in prezent sau in trecut, dar care nu pot fi percepute direct. Aceasta forma de imaginatie se deosebeste de memoria imaginilor, pentru ca produsele ei nu au corespondent in experienta anterioara si, totodata,
sunt rezultatul unui proces de combinare imaginativa. De aceea, ea se mai numeste si imaginatie reconstitutiva, fiind cu atat mai valoroasa cu cat se apropie mai mult de real. Combinarea de imagini si idei se realizeaza sub influenta unor indicatii concrete, a unor schite sau, cel mai frecvent, a indicatiilor si descrierillor verbale.

Imaginatia reproductiva permite mintii umane sa-si largeasca foarte mult campul de actiune. Totodata, ea usureaza intelegerea unor relatii mai abstracte, prin construirea min­tala a suportului imagistic. O problema de geometrie se rezolva mai bine si, mai usor daca reproducem intr-o imagine relatiile cuprinse in enuntul ei. De asemenea,  intelegerea unor capitole de fizica sau chimie este considerabil usurata de reproducerea imaginativa a unor experimente doveditoare. Imaginatia reproductiva intretine interesul si starea optima de atentie in lectura unor carti, etc.

4. Imaginatia creatoare este cea mai complexa si valoroasa forma a imaginatiei voluntare si active. Ea se deosebeste de cea reproductiva, pentru ca este orientata spre ceea ce este posibil, spre ceea ce tine de viitor, spre ceea ce este nou.

Produsul imaginatiei creatoare este un proiect mental, caracterizat prin noutate, originalitate si ingeniozitate. Combinarea sa este complexa, desfasurata in mai multe faze si caracterizata prin: bogatia procedeelor, ineditul utilizarii lor, valorificarea combinatiilor inconstiente, unificarea tuturor disponibilitatilor personalitatii, sustinere afectiv-motivationala valoroasa.

Imaginatia creatoare este stimulata si sustinuta de motive si atitu­dini creatoare: interesul pentru nou, trebuinta de autor ealizare, incre­derea in posibilitatile proprii, curiozitatea, respingerea nntinei, tendinta de a se aventura in necunoscut etc. .

Imaginatia creatoare este implicata in toate activitatile omului. Ea favorizeaza aparitia unor ipoteze, inventarea unor noi cai si metode, a unor constructii tehnice, productii artistice etc.

5. Visul de perspectiva este o forma activa si voluntara a imagina­tiei, constand in proiectarea mentala a drumului propriu de dezvoltare in acord cu posibilitatile personale si cu conditiile si cerintele sociale. El are o functie importanta in motivarea activitatilor curente, a optiu­nilor profesionale, a actiunilor de autoformare si autoeducare.

Sunt si alte criterii de clasificare a formelor imaginatiei :

a) dupa gradul de activism al persoanei in procesul imaginatiei, se disting : forme-pasive (visul, reveria) si active (reproductiva si creatoare) ;

b) dupa calitatea constructiei imaginative : absurde (visul, reveria), usor construc­tiva (imaginatia reproductiva), foarte constructiva (imaginatia creatoa­re) ;

c) dupa tipul de activitate in care se integreaza : artistica, litera­ra, tehnico-constructiva, stiintifica, muzicala, coregrafica etc. ;

d) dupa tipul de reprezentari dominante : plastic-vizuala, auditiv-motrica etc.

IMAGINATIA CA PROCES PREDILECT AL CREATIVITATII

Multi oameni de stiinta au aratat ca pentru creatie, in orice domeniu, nu sunt suficiente numai constructiile logice. Acestea din urma se caracterizeaza prin rigoare prin desfasurarea cu respectarea stricta a unor reguli si in cadrele circumscrise rationalului, realului, existentului. Prin specificul sau de desfasurare, imaginatia depaseste aceste cadre, exploreaza, necunoscutul, inexistentul si, in anumite limite, incredibilul, largind considerabil campul cunoasterii umane, inovand, inventand, generand noul. In actul creatiei, imaginatia interactioneaza strans cu gandirea reproductiva si mai ales cu cea productiva sau divergenta. pe care le completeaza si le depaseste.

Disponibilitatea pentru creatie a imaginatiei se explica prin trasaturile ei centrale

1) Imaginatia prelucreaza un material cognitiv divers, si anume : imagini, idei si mai ales imagini conceptualizate si semnificative. Acestea presupun o unitate a intuitivului cu generalul, fiind astfel mai bogate informational si avand un mai mare potential de asociere.

2) Procesul imaginatiei valorifica toate combinarile ce apar in sfera subconstientului si inconstientului, amplificandu-si potentialitatile creatoare.

3) Fiind sustinuta de procesele afectiv-motivationale, care pun in centrul transformarilor imaginative Eul, se da o per­spectiva unaana acestora si o implicare deosebita a personalitatii, care amplifica originalitatea rezultatului.

Daca spunem ca gandirea este necesara, dar nu suficienta pentru creatie, acelasi lucru este adevarat si pentru imaginatie. Fara gandire, ea poate usor aluneca in eroare. (Gandirea este cea care fundamenteaza, verifica si evalueaza rezultatele imaginatiei.