Metoda experimentala in psihologie

Metoda experimentala in psihologie

1.     Definitie si componente

Experimentul este un demers provocat asupra realitatii, este o organizare metodica, rationala si practica prin care cercetatorul provoaca anumite fenomene in conditii determinate pentru a le dezvalui conexiunile.

In cadrul experimentului noi putem stabili relatii de tip cauza - efect.

Caracteristicile experimentului:

1.     Provocabilitatea - experimentul este provocat de individ.

- exista doua tipuri de experiment: provocat si invocat;

2.     Repetabilitatea - experimentul poate fi repetat in aceleasi conditii.

3.     Controlul variabilelor

4.     Izolarea variabilelor

Se vorbeste, in acest sens, de modelul experimental; acesta se refera la factorii caracteristici experimentului respectiv, modul lor de structurare, comportamentul obisnuit.

. Experiment de laborator

. Experiment natural

. Experiment psihopedagogic

. Experiment functional (vizeaza functii, procese psihice)

. Experiment explorator (grad mai mare de libertate)

. Experiment pilot (pentru a verifica unele variabile).

Elementele componente ale unui experiment sunt:

a)     Ipoteza

b)     Planul experimental = mersul experientei si se refera la toti factorii implicati, succesiunea lor, etc.

planul experimental poate fi redat sintetic intr-un tabel.

Exemplu:

Plan experimental la memorie

Natura materialului Modalitati Subiecti

Clasa a V-a Clasa a VIII-a Studenti

Imagini 2 stimuli 30 30 30

2+1 stimuli 30 30 30

Cuvinte 2 stimuli 30 30 30

2+1 stimuli 30 3030

c)     Variabila independenta reprezinta orice stimul care poate avea o influenta relevanta, cauzala asupra unor comportamente care devin variabila dependenta. In cazul nostru, natura materialului (verbal-concret) reprezinta VI. De asemenea, tot o VI sunt si modalitatile de prezentare.

VD = performanta in memorare.

De obicei, variabila independenta (VI) se noteaza cu literele mari de la inceputul alfabetului (A,B,C), iar modalitatile (adica cum se prezinta VI) se noteaza cu litere mici (a,b,c).

De cele mai multe ori, variabilele clasificatorii pot fi variabile discrete (care pot face parte numai dintr-o categorie si nu din alta), spre deosebire de cele continui, care presupun si anumite trepte intermediare.

Planul prezentat este un plan factorial, reunind toti factorii. Modalitatile VI (imagini/cuvinte) pot fi fixate anticipat. In acest timp, ele pot fi fixate si aleator.

d)     Variabilele dependente (VD) sunt efectele VI. De multe ori, VD sunt operationalizari ale unor constructe teoretice (de exemplu: cum se masoara anxietatea)

O VD trebuie sa fie sensibila la variatiile sau la manipularile VI;

VD trebuie sa fie fidela, adica sa dea efecte statornice in timp.

VD trebuie sa fie usor de masurat si bine definita.

In afara acestor variabile (VI,VD, variabile clasificatorii), mai exista variabile intermediare sau variabile moderatoare, care modeleaza influenta VI asupra VD. Exemple de variabile moderatoare: varsta, profesia sexul, temperamentul s.a.m.d.

Uneori, asupra unei VD pot actiona mai multe VI si noi nu stim cui sa atribuim relatia de cauza-efect. Apare confuzia (avem de-a face, in acest caz, cu variabile confundate).

e)     Participantii - de regula avem grupuri experimentale si grupuri de control.

2.     Selectia si repartizarea subiectilor

Esantionul = acea grupare, in sens statistic, de subiecti pe care se aplica procedura experimentala.

Problema de baza care se ridica este cum alegem acest esantion. Modalitatea esentiala pentru a asigura un esantion adecvat este selectia aleatorie (randomizare).

Atunci cand avem un experiment in care sunt respectate toate conditiile, mai putin selectia aleatoare, se numeste cvasiexpeiment.

Exista urmatoarele tipuri de randomizari:

simpla (tragerea la sorti);

stratificata (impartim populatia in straturi);

multistadiala (randomizarea grupurilor)

multifazica (alegem initial un esantion de dimensiuni mai mari si din el extragem un esantion de dimensiuni mai mici);

Randomizarea este esentiala pentru controlul unor variabile straine, sau parazite, ce pot deveni variabile confundate. Controlul variabilelelor nerelevante se poate face prin urmatoarele procedee:

a)     Randomizarea.

b)     Balansarea - daca vom considera ca o anumita variabila care nu poate fi eliminata sau controlata prin randomizare va influenta rezultatele, impartim subiectii in mod egal in ambele grupuri (si in grupul experimental si in cel de control). Experimentatorul se roteste pe la ambele grupuri (tehnica pentru a reduce influenta experimentatorului care poate sa redea consemne implicite este experimentul dublu-orb).

c)     Contrabalansarea sau rotatia - pentru a reduce efectul ordinii de prezentare, prezentam intai A si apoi B, dar si B intai si apoi A.

d)     Izolarea subiectilor

e)     Mentinerea constanta a variabilelor straine identificate: atitudinea constanta a experimentatorului, instructajul, sarcina, succesiunea stimulilor, intervalul dintre stimuli, locul si momentul desfasurarii experimentatorului, etc.

f)      Putem recurge la controlul variabilelor sau la planuri experimentale.

Schema de baza a experimentului

III III

GE X GE unde X = trata-

GC - GCmentul experi-

mental.

GE-GC=D1 GE-GC=D2

D1-D2 = importanta factorului experimental.

Pentru un control mai strict al variabilelor se folosesc 4 grupuri (planul lui Solomon).

G1                      R O1 M O2

G2                      R M O3

G3                      R O4 O5

G4                      R O6

Unde, O = observatie

O1 si O4 = observatie preexperimentala;

O2, O3, O5 si O6 = observatie postexperimentala

M = introducerea factorului experimental.

Utilizarea GE si GC se poate face prin randomizare, sau prin tehnica grupurilor perechi (prin balansare). Se realizeaza egalizarea celor doua grupuri dupa echivalenta lor la factorul cunoscut care influenteaza VD. Cu alte cuvinte, grupurile sunt de putere egala in raport cu respectiva variabila.

Grupurile perechi sunt, deci, grupuri corelate in care am eliminat astfel influenta unei variabile straine.

Uneori ne intereseaza sa elaboram planurile experimentale cu una sau mai multe variabile independente.

3.     Planuri experimentale de baza

Planul experimental de baza contine o singura variabila independenta, cu una sau mai multe modalitati.

G

A GE GC

a1

a2

a3

a4

Cateodata ne intereseaza efectul a doua VI.

Exemplu:

In studiul relatiilor interpersonale, interactiunea dintre fete si baieti in functie de A = nivelul de autoapreciere al baietilor, cu a1 = ridicat si a2 = scazut; B = gradul de atractivitate al fetelor, care poate avea 2 modalitati: b1= atractive si b2 = nonatractive.           

B

A b1 b2

a1 a1b1 a1b2Planul expe-

rimental 2x2

a2 a2b1 a2b2

Exista si planuri mixte, in care variabila manipulata (VI) este pusa in relatie cu una sau mai multe variabile clasificatorii.

4.     Amenintari la adresa validitatii

sau

planuri experimentale defectuoase

. Un experiment are validitate interna daca VI provoaca VD.

. validitate de construct = masura in care rezultatele sustin teoria ce se afla in spatele cercetarii, ceea ce presupune ca si operationalizarea conceptelor sa se faca in mod corect de la teorie.

. validitate externa

. validitate de tip statistic - similara cu validitatea interna, dar apare problema controlului statistic pentru a vedea daca rezultatele nu au fost obtinute din intamplare.

Apar numeroase amenintari la adresa validitatii:

a)     in interiorul grupurilor:

efectul de maturare;

efectul testarii repetate;

degradarea instrumentului de masurare (intre doua sau mai multe masurari repetate, validitatea instrumentului de masura scade);

s-a demonstrat ca relevanta unor teste de personalitate scade la readministrare;

regresia statistica (regresia spre medie a scorurilor extreme);

diferite elemente externe;

lipsa unei conexiuni intre teorie si experienta;

efectul ambiguu al variabilei independente.

b)     amenintari sau erori in cadrul comparatiilor intergrupale:

erorile de selectie;

moartea (mortalitatea) experimentala - unii subiecti se retrag, obosesc.

efectul difuziunii - efectul posibil anticipat se transfera de la grupul experimental la grupul de control;

efectul compensarii - subiectii grupului de control pot depune un efort compensatoriu datorita frustratiei ca nu fac parte din grupul experimental; tot acestia pot manifesta un efect de resemnare (=la a doua testare, interesul lor este minim).

In acelasi timp, expectantele si ipotezele experimentatorului pot influenta decisiv corectarea si interpretarea datelor, dupa cum pe timpul experimentului subiectii isi formeaza propriile lor ipoteze si ei se pot hotari daca sa-l ajute pe experimentator, sau dimpotriva. In acest sens, vorbim despre efectul Pygmalion. Poate apare si efectul Hawthorne, care arata modul in care subiectii s-au implicat in experiment, pe baza propriilor ipoteze.

Nota: Aceste erori pot avea efecte cumulative!