|
|
|
Criza de originalitate
Adolescentul priveste creatia, ideile lui "extraordinare" ca un semn de maturizare si independenta, ca o exprimare a propriei individualitatii. El se diferentiaza de ceilalti si mai ales de lumea adultilor, lume care "nu-l intelege". Are tendinte de a modifica starile si credintele adultilor, acestia traind intr-o lume pe care el o considera imperfecta. Aceasta latura critica a adolescentului este o expresie a "crizei de originalitate", criza care indica intensitatea trairilor sale conflictuale, iar "originalitatea" se refera la interpretarea si exprimarea personala a unor lucruri si situatii percepute ca fiind comune, banale si depasite.
Adolescentul exprima destule manifestari de neconcordanta fata de caracterul cerintelor si solicitarilor noi pe care le impune societatea prin intermediul familiei, scolii, al opiniei publice. Mai evidenta apare neconcordanta dintre cresterea severitatii constiintei adolescentului (cel putin in primele etape ale adolescentei).
Adolescentul este destul de nesigur cu privire la "ceea ce nu se cuvine sa faca". Aceasta neconcordanta are forme de manifestare foarte felurite in cazuri concrete. Criza de originalitate este o stare aparte, repetata un timp, prin care se valorizeaza independenta, aptitudinile prezumtive de adult, intrarea in acest rol, atragerea atentiei asupra faptului ca rolul i se cuvine si trebuie acceptat. Exista ca atare o latura demonstrativa a acestei stari, latura care se exprima pe de o parte, ca o pozitie, uneori ostentativa, alteori mai tacita, dar neinduplecata in toate cazurile, iar pe de alta parte, prin construirea de noi conduite, abilitati, aptitudini, responsabilitati, sub semnul independentei interioare si al tendintei spre fericire.
Criza de originalitate sparge atmosfera calma a familiei si dependenta adolescentului fata de adultii din anturajul sau. Conduita opozanta a adolescentului este adeseori absurda si disproportionata fata de coordonatele situatiei in care se exprima. Treptat, acest caracter se atenueaza, mai ales datorita faptului ca i se recunoaste un nou statut in familie si este acceptata mai larg manifestarea independentei si a libertatii pentru care s-a luptat. De altfel, evolutia adolescentului intra in etape de mai mare echilibru al conceptiei de lume si viata si al conditiei de dezvoltare pe care o parcurge. Exista o contributie latenta a "crizei de originalitate" a adolescentului la mutatiile culturale si sociale care au loc in zilele noastre. Pentru a intelege semnificatia ei luam in considerare doar trei domenii in care se exprima aceasta contributie. In domeniile privind creatia artistica, literara si artizanala, exista un aport de necontestat al adolescentilor, nu numai prin abundenta productiilor pe care le ofera, dar si prin abordarea mai naturala si afectiv mai sensibila a tematicii de actualitate si a celei traditionale.
In domeniul tehnicii, al doilea la care ne-am gandit - adolescentii dau dovada de indemanare naturala, de initiativa, priceperi si deprinderi, inventivitate care se distanteaza categoric de indemanarea celorlalte generatii in acelasi domeniu. Subliniem prezenta priceperilor tinerilor in domeniul tehnic drept un aport cu totul special al tineretului de astazi.
In domeniul marilor competitii sportive, tineretul a adus si aduce o contributie de prestigiu social caracterizata prin doborarea de numeroase recorduri internationale si prin creatia unui nou tip de sportivitate. Contributia adolescentului la mutatiile culturale si sociale trebuie privita si din punctul de vedere al idealurilor, generozitatii, al devotamentului fata de marile idei si idealuri umanitariste pe care adolescentii si le construiesc si care constituie o forta energizatoare naturala si foarte mare pentru viata sociala viitoare.
Acestea sunt de altfel si motivele pentru care ne-am ocupat de problemele "crizei de originalitate" a adolescentei, problema care exista in mod tacit si care poate fi considerata ca un fel de proces intentat adolescentilor pentru conduitele lor. Aceasta dezlantuire a dezvoltarii are in centrul preschimbarilor ei care o caracterizeaza, construirea constiintei de sine si a eului, stabilizarea trasatorilor de caracter, forma sa de exprimare fiind opozabilitatea relativa fata de starea imatura si starea adulta tutelara. Aceasta se exprima printr-o atitudine critica si un oarecare grad de nonconformism, prin trairea intensa a sentimentului de independenta interioara. Concomitent are loc sesizarea conturarii capacitatilor de creatie si de exprimare si integrarea in generatie cu sarcinile ei sociale, prin idealuri si forme foarte diverse de intercorelari si convergente de atitudini fata de alte varste cu alt statut social.
Criza de originalitate se exprima asadar, ca o forma speciala a contributiei adolescentilor, fiind un produs al dezvoltarii biopsihosocial. Se refera mai ales la cautarea si exprimarea pe multiple planuri a unicitatii personalitatii, a disponibilitatilor ei. Exprima aspiratiile focalizate spre originalitate, creatie, chiar daca acestea raman la forme nestructurate si uneori doar la forme de opozabilitate in viata curenta. In acest din urma caz, "criza de originalitate" se exprima in domeniul atitudinilor si al aspiratiei de a trai o formula cu totul deosebita, contribuanta din viata. De cele mai multe ori, toti tinerii trec prin crize de originalitate, relativ de scurta durata. Cand aceasta persista in versiunile prime (de opozabilitate), mai sus expuse, se manifesta o oarecare stagnare si perturbare a drumului obisnuit de dezvoltare psihica. In astfel de cazuri, adolescentul nu a gasit nici forta, nici mijlocul de a depasi criza de opozabilitate si, fireste, faptul poate avea ecouri mai complexe si solicita masuri educative mai deosebite. Acestea pot fi oricand gasite, daca exista o foarte atenta si binevoitoare optica fata de adolescent. Oricum traim intr-o societate esential educationala, acest fapt creeaza cadrul motivat inalt al perfectionarii mijloacelor educative in aceasta directie.
Concluzionand, exista o "criza de originalitate" a adolescentei , criza ce echivaleaza cu conturarea capacitatilor, aptitudinilor creatoare si cu angajarea lor sociala. Oricum, este absurd sa se considere ca aceste stari si expresii sinuoase ar fi nenormale, si sa fie puse pe seama unor carente educative in mod exclusiv. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, treptat, are loc depasirea crizei de originalitate fara un sistem special de interventii educative. Resursele psihice continua procesul lor de constructie interna pe alte planuri decat cele ale conduitelor opozante, ale egoismului care este foarte activ in timpul primelor crize de originalitate, continuand astfel procesul dezvoltarii psihice.
In timpul crizelor de originalitate, tinerii au trairi de mare complexitate. Adolescentul redescopera triumful si trairea speciala a omului ce s-a gasit pe sine, destul de puternic in cat sa poata privi viata ca pe un drum al existentei sale si dependenta de sine, si destul de slab incat sa contureze in jurul ideii de "fericire" proiectarea tuturor dorintelor, a celor mai intime, mai complicate si mai putin realizabile. Criza de originalitate echivaleaza si cu dezvoltarea pe planul intern al potentialului de aptitudini, ca si a acelor forte intime interne psihice care ajuta tanarul sa se identifice cu idealurile pentru care merita sa lupte, gasindu-si astfel identitatea, traind sentimentul de apartenenta si de integrare in viata, in idealurile si prospectiunile de constructie ale vietii sociale si ale progresului.
