|
|
|
Conceptia psihosomatica si practica medicala
1. Importanta conceptiei psihosomatice in practica medicala
Nivelul atins astazi de dezvoltarea medicinei, in contextul dezvoltarii tuturor stiintelor actuale (mai ales sociale si psihologice), a facut ca necesitatea imperioasa a unei schimbari de optica sa se impuna cu necesitate. In fond, medicul astazi indiferent de specialitatea sa, trebuie sa abordeze bolnavul in ansamblu, sa tina cont de factorii de mediu, de reactia psihica a pacientilor, de starile reactive pe care bolile somatice le pot determina asupra psihicului uman, de factorii familiali si sociali. Dar pentru aceasta medicul trebuie sa aiba temeinice cunostinte nu numai de specialitate, nu numai in domeniul biologicului, dar si in domeniul psihologiei si a stiintelor sociale.
Pe de alta parte, un element care se impune tot mai mult este colaborarea dintre medicii de diferite specialitati cu psihiatrul, psihologul sau sociologul, pentru a putea rezolva intreaga gama de probleme pe care personalitatea bolnavului o pune.
Toate domeniile, arata Grinker, au dimensiuni spatio-temporale. In acest sens, spune autorul, psihosomatica ca problematica de studiu si tratament se intinde de la nastere pina la moarte, iar in ceea ce priveste spatiul, psihosomatica cuprinde nu numai marile sindroame, ci, intr-un sens mai larg, intreaga medicina. In acest sens PS ne apare nu atit ca o specialitate, ci ca o maniera de abordare a problemelor medicinei.
Montassut ne arata ca experienta psihiatrica ne permite a sesiza etapele unei afectiuni organice, care sa se transforme prin intermediul unor factori psiho-reactivi in psihonevroze sau chiar psihoze.
Procesul actual al psihiatriei, al psihologiei medicale a suscitat un mare interes pentru aceia care privesc personalitatea umana in stare de boala ca pe un intreg. Psihiatrul trebuie sa intervina ori de cite ori in tabloul boalei somatice apar manifestari psihopatologice (depresii, anxietati, hipobulii, revendicativitate, stari confuzionale). Ajutorul dat de medicii somaticieni in tratarea unor bolnavi psihici devine, de asemenea, foarte important. Daca pregatirea medicului somati-cian este corespunzatoare in problemele psihologice si de psihopatologie marginala, el poate rezolva si singur numeroase cazuri, dar el va trebui sa ceara interventia psihiatrului peste un anumit nivel. Daca situatia a devenit complexa, arata Delay, medicul "somatician' trebuie sa inteleaga ca o metoda psihoterapeutica si folosirea unor doze mari de medicamente tranchilizante si neuroleptice este periculoasa. In acest domeniu improvizatia nu poate inlocui lipsa de experienta in probleme psihiatrice. Rezulta, deci, ca in privints» manifestarilor psihosomatice numai o munca in echipa poale da satisfactia deplina.
Poate trebuie in mod deosebit subliniata rentabilitatea de care a dat dovada crearea in SUA a unor mici sectii pentru tratarea bolilor psihosomatice. Astfel, Montassut arata ca o sectie de 18 paturi a putut trata in cursul unui an 674 bolnavi, care altfel ar fi aglomerat spitalul general in care sectia a fost infiintata.
Importanta deosebita pe care conceptia PS o are pentru medicina, in general, consta si in faptul ca ea pune la indemina medicilor concluzii terapeutice importante. Astfel, daca numeroase boli recunosc in etiologia lor factorii psihici stresanti, este normal sa consideram psihoterapia ca metoda terapeutica esentiala in asemenea situatii. Privirea globala pe care medicina psihosomatica o arunca asupra medicinei, inglobarea in ultima vreme in acest context si a manifestarilor somatopsihice ne dovedesc, asa cum arata Grinker, ca raspunsul organismului la boala nu este numai fizic, dar si psihic.
Colaborarea interdisciplinara si formarea echipelor de polispecialisti este unul dintre principiile fundamentale introdus de practica medicinei PS.
2. Psihiatria
si medicina generala
Daca pentru medicina de acum 50-60 de ani problemele psihiatrice ocupau un loc modest, in prezent asistam la o crestere in progresie geometrica a interesului pentru problemele psihologice si psihiatrice, o adevarata explozie, psihiatria, ca disciplina medicala, fiind impinsa la suprafata preocuparilor de nevoile sociale stringente ale epocii noastre. Putem spune ca problemele ridicate de actuala morbiditate psihiatrica in tarile avansate sint similare cu acelea ridicate, cindva, de marile epidemii care decimau omenirea, caci, la fel ca si atunci, lumea contemporana asista la o extindere greu de impiedicat a acestor boli - cea de a doua fata (de data aceasta negativa) a superindustrializarii si a schimbarilor sociale si economice determinata de aceasta. Marele salt pe care medicina secolului nostru 1-a facut inainte, consta, asa cum am mai aratat, in declinul medicinei localizationiste si a ideii de cauza specifica cultivata de medicina secolului trecut. Reactionind puternic si negativ fata de tendintele medicinei localizationiste de ultraspecializare si ultratehnici-zare cu pierderea personalitatii umane ca scop al relatiei medic-pacient, medicina PS a repus in drepturi, in acest context, atit medicina generala, cit si pe medicul generalist, ultra-tehnicizarea fiind nevoita a ceda locul contactului cald, uman cu bolnavul pe care numai medicul generalist (vechiul medic de familie) il poate realiza in toata plenitudinea sa. Cu toate acestea, trebuie spus ca actualul medic generalist, format intr-o scoala medicala traditionala, in care invatamintul biolo-gizant nu este contrabalansat si de o pregatire psihologica inca nu este pe deplin pregatit teoretic si practic in abordarea problematicilor ridicate de marea explozie a morbiditatii psihiatrice de care el se loveste in teritoriu. Exista, de asemenea, prejudecati sociale, idei privind incurabilitatea bolnavilor psihici, idei privind caracterul "periculos' sau "agresiv' al bolnavilor cu aspecte psihiatrice, greutati in interpretarea unei origini "nemateriale' (de fapt mecanicist-metafizice) a bolilor psihice. Toate aceste prejudecati impieteaza asupra necesitatii abordarii de catre medicul generalist a problemelor psihiatriei.
Pe de alta parte, trebuie avut in vedere ca aria problemelor "psihiatrice' in actualul context al medicinei este foarte mare si el se intinde de la stari de granita greu de ocolit de catre medicul generalist (in primul rind datorita extraordinarei frecvente), pina la psihoze tipice (de obicei ocupind o proportie modesta doar de 5%, din cazuistica psihiatrica).
Medicul generalist este socat adesea in contactul sau cu bolnavii psihici de unele aspecte spectaculare ale acestora (crize isterice, preocupari ipochondrice) si adesea isi poate dirija atentia spre a diagnostica aceste stari ca pe o simu-latie.
Subliniind necesitatea interventiei generalistului in cazuistica psihiatrica, Mayer-Gross arata ca doar 10% dintre bolnavii cu problematici psihologice ajung de prima data la psihiatru, ceea ce subliniaza cit de mare este sfera de contact a generalistului cu problemele de psihiatrie.
Incidenta tulburarilor psihice la populatie este, de asemenea, un factor foarte important si conform actualelor bare-muri in tarile industrializate poate merge de la 1/10 la 1/5 din numarul total al populatiei (date OMS), din care peste 1/2 sint bolnavi cu tulburari in sfera emotivitatii.
O problema deosebit de importanta cu care un medic generalist, care isi propune sa abordeze problematica bolnavilor psihici, este si cunostintele lor si abilitatea lor in problemele sociale (familie, institutii etc.) si a inarmarii lor cu cunostinte psihoprofilactice pentru a putea evita recaderile si reactualizarile. Medicul generalist, cunoscind viata socioculturala si economica a pacientului, il ajuta astfel, fie direct, fie sprijinind institutiile de asistenta psihiatrica (Serviciile de sanatate mintala si de asistenta sociala). Dar pentru aceasta el trebuie sa dispuna de un minimum de cunostinte teoretice si practice cu care, din pacate, nu este inca inarmat. El trebuie sa tina legatura cu reteaua de asistenta psihiatrica si sa colaboreze cu psihiatrul atit pentru a trimite bolnavii la timp la specialisti, dar si pentru a putea aplica chiar si anumite forme de psihoterapie care ii sint accesibile.
Avind in vedere vastitatea problemei nu ne vom opri decit asupra citorva aspecte mai importante, care privesc contactul medicului generalist cu problemele de psihiatrie:
1.
Medicul generalist si
urgenta psihiatrica este una din
problemele deosebit de importante ale practicii.
Aceasta pro
blema trebuie tratata eficace, dar, in acelasi timp, uman.
Bolnavii vin la medic avind deja o simptomatologie
definita:
agitatii, agresivitate, stari anxioase puternice, tentative de
sinucidere, stari confuzionale. Desi trimiterea la specialist
este regula, medicul generalist trebuie sa-i
acorde totusi pri
ma asistenta calificata. Pacientul va fi tratat cu medicatia
sedativa cunoscuta, dar se
va asigura acestuia o supraveghere
calificata continua (medic
sau infirmier).
2.
Medicul generalist si tulburarile psihice aparute la
bolnavi somatici cunoscuti constituie o a 2-a situatie care
poate apare in practica. in cazuri grave apar
stari confuzio
nale, agitatie, depresii, idei de sinucidere,
stari de anxietate.
Astenia somatogena este foarte frecventa si apare sub forma unor fenomene de epuizare dupa munca, slabiciune musculara, tulburari de atentie, incetinirea gindirii. Foarte frecvente sint tulburarile emotionale, care pot sa se manifeste de la o simpla iritabilitate, pina la agitatie, impulsivitate, labilitate afectiva. La unii bolnavi cronici somatici apar modificari ale personalitatii (trasaturi de caracter deosebite, sint mai impresionabili, susceptibili, nemultumiti, mai putin sociabili, cu un cerc de interese mai redus, nehotariti, creeaza conflicte in familie si anturaj). Supraexagerarea ipocondrica, autoobservatia exagerata, neincrederea in vindecare, banuiala si revendicativitatea sint factori care apar in cursul tratamentului unui bolnav somatic. Apar adesea la acesti bolnavi explozii de nervozitate, minie, sint conflictuali, adesea cer numeroase anchete pentru a stabili _ "adevarul'. in asemenea situatii terenul isteric este incriminat. Exista chiar unele caracteristici legate de boala somatica, dar de aceste probleme ne vom ocupa detaliat ulterior.
3. Medicul generalist si deteriorarile specifice unor boli
somatice sau psihice este o alta
problema ridicata de prac
tica medicala. Astfel, la bolnavii cronici pot apare deterio
rari intelectuale (ale
atentiei, memoriei, gindirii). Pot apare,
de asemenea, diferite afectiuni intercurente., Situatia
sociala
si familiala a acestor
bolnavi evolueaza de cele mai multe ori
nefavorabil, motiv pentru care
bolnavii devin adesea depre
sivi,* anxiosi, izolati
social, au diminuat potentialul economic,
se alimenteaza mai prost. Este de datoria medicului gene
ralist de a interveni prin toate
mijloacele pentru ameliorarea
situatiei bolnavului.
Psihoterapia individuala si familiala, interventia la locul de munca -- toate
acestea trebuie sa duca la
activarea bolnavului cronic, la prelungirea activitatii lui si la
mentinerea acestuia in societate.
4. Prevenirea ideilor si tentativelor de suicid este o problema foarte dificila cu care medicul generalist este confruntat. In acest sens trebuie evitate, mai ales, influentele iatro-gene, diagnostice sau explicatii eronate, atitudini "realiste' care nu tin seama de posibilitatile psihologice ale bolnavilor, frica de medic. Este necesar ca toti bolnavii cu depresie indiferent de natura sa sa fie examinati timp mai indelungat si sa se discute mai mult cu ei chiar daca nu au idei evidente de suicid.
O problema aparte o reprezinta insa depresiunile mascate care sint cel mai adesea cauza de suicid. De obicei este vorba de o depresiune putin exteriorizata si, indeobste, mascata de plingeri cenestopate si ipohondrice. Pacientii acuza adesea variatii meteorologice ale dispozitiei, care este legata si de anumite anotimpuri. La femei perioada menstrelor este mai propice tentativelor de suicid.
5.
Medicul generalist si problemele psihiatrice "mino
re', cadru in care este vorba de o serie de simptome
izolate
si care nu se pot inca inchega intr-un
diagnostic (oboseala,
cefalee, stare de epuizare etc), constituie o alta problema.
Adeseori,
din exces de zel, se pot stabili o serie de diagnostice,
toate, insa, cu risc iatrogen. Raportul medicului cu familia
bolnavilor de acest tip este, de
asemenea, foarte importanta.
O serie de reactii ca: diferite anormalitati comportamentale,
crize emotive, acuze ipoeondrice
trebuie intelese ca reactii in
acest context familial si
'intervenit pe aceasta cale, recoman-
dindu-se tratarea lor cu
indulgenta.
6.
In fine, o problema deosebita o ridica in fata me
dicului generalist patologia psihosomatica pura. Considerate
cindva ca nevroze de organ, manifestarile
psihosomatice fra
peaza astazi prin extraordinara ascendenta a curbei lor. In
practica medicul generalist este confruntat cu o
serie de si
tuatii, cum ar fi:
Reactii histerice (diferite sindroame organic-functio-
nale extraordinar de polimorfe);
Reactii psihovegetative dupa emotii puternice;
Sindroame psihosomatice in faza de organicizare
(HTA, ulcer);
- Elaborari ipohondrice nevrotice pe fond organic (tulburari somatopsihice) determinate de factori psihologici si fiziologici.
In fata unui caz psihosomatic, medicul generalist trebuie sa realizeze faptul ca din punct de vedere psihic el se afla ca si in fata unei nevroze si, ca atare, va utiliza aceleasi metode de psihoterapie, tranchilizante si ergoterapeutice. Totusi, asa cum am subliniat anterior, si in cadrul bolilor PS plurietiologia este de obicei regula.
7. Tulburari de comportament si de personalitate, deviatii sexuale, toxicomanii, situatii in care medicul generalist este implicat si care necesita din acest punct de vedere o abilitate deosebita.
Toate aceste problematici deosebite, ridicate in fata medicului generalist de practica medicala a epocii in care traim, ne arata importanta inarmarii medicului, indiferent de specialitatea sa cu principiile de baza ale medicinii psihosomatice si cu acele cunostinte pe care psihologia le-a adus in acest domeniu.
Asa cum am mai subliniat, psihosomatica moderna a introdus, ca un principiu de baza, colaborarea interdisciplinara. Spitalele noastre moderne, tratamentele moderne trebuie sa devina astazi domeniul echipelor de specialisti diferiti, in care psihiatrul si psihologul isi vor ocupa un rol bine determinat.
3. Tulburarile somatice la bolnavii psihici
Daca pina in prezent ne-am ocupat mai ales de modalitatea prin care factorii psihici pot determina aparitia unor tulburari somatice, in cele ce urmeaza vom schita, rezumativ (desi nu face parte din subiectul propriu-zis), tulburarile somatice care apar la bolnavii psihici. Facem acest lucru pentru a dovedi in mod clar importanta unitatii psihosomatice si somatopsihice.
Tulburarile somatice la bolnavii psihici au o dubla semnificatie. Astfel, puternicile trairi afective de la acesti bolnavi pot declansa, in maniera mecanismului psihosomatic descris anterior, modificari in functia organelor interne, modificari care se pot organiza si organiciza. Ca si in mecanismul psihosomatic clasic apar si la bolnavii psihici (din vina bolii psihice) modificari ale functiei diferitelor organe, ajun-gind pina la faza de organicitate.
Pe de alta parte, bolile somatice produse prin aceste mecanisme si prin oricare altul in cadrul unui tablou psihopatologic, care caracterizeaza o boala psihica, poate lua forme de manifestare deosebita. Nu s-au intreprins in acest domeniu cel putin studii de o amploare deosebita, majoritatea datelor reiesind din cadrul unor observatii empirice. Se cunosc, astfel, din istoria psihiatriei o serie de asociatii celebre care1 au suscitat la vremea respectiva importante discutii privind legatura lor etiologica (exemplu intre schizofrenie si tuberculoza).
In clinica psihiatrica problema tulburarilor somatice este foarte importanta si adesea in marile spitale exista sectii speciale si specialisti in problemele somatice ale bolnavilor psihici.
Bolnavul psihic adesea fara discernamint se plinge tir-ziu de unele acuze somatice, refuza examenul fizic, iar uneori disimuleaza timp indelungat simptoamele acestor boli. Dieta, efectuarea probelor de laborator, tratamentele specifice devin la marii bolnavi psihici adevarate probleme. Numeroase tratamente active (hormonale, de exemplu) nu sint tolerate de bolnavii psihici sau pot ele sa determine o serie de tulburari, sau sa agraveze pe cele existente (corticotera-pia). Fenomene ca negativismul, starea stuporoasa, agitatia psihomotorie din unele boli psihice fac imposibil orice contact cu bolnavul, inclusiv orice manevra terapeutica (perfuzii, medicatia orala etc). Exista si situatia inversa cind bolnavii cu sindroame psihopatologice exagereaza tablourile subiective, cauta in mod insistent medicul, solicita medicamente in cantitate din ce in ce mai mare.
Intrucit, asa cum am aratat mai sus, in acest domeniu', dispunem de o literatura foarte saraca, in prezentarea ce ur-* meaza ne vom folosi de studiul lui G. D. Constantinescu! (lucrare de diploma efectuata sub conducerea stiintifica a noastra).
Tulburarile somatice in nevroze
Studiul lui G. D. Constantinescu gaseste la lotul de bolnavi nevrotici studiati urmatoarele afectiuni: hipertensiune arteriala (28,6%), dischinezii biliare (16,2%), spasmofilie (15,7%), colita (9,5%) precum si un important numar de cazuri cu acuze reumatoide.
Asa cum lesne se poate observa din datele de mai sus, aici este vorba de o serie de sindroame psihosomatice, ceea ce dovedeste legatura dintre nevroze si acest tip de afectiuni. Clinica nevrozelor ne dovedeste ca bolnavii nevrotici prezinta in simptomatologia lor aproape constant cefalee, senzatii subiective neplacute somatice (mai ales la diferite organe). Astfel, la nivelul sistemului cardiovascular pot apare dureri anginoase, tulburari de ritm, senzatia lipsei de aer etc. Apar, de asemenea, tulburari neurologice, ca exacerbarea reflexelor osteotendinoase, tremuraturi, miscari automate. Numeroase manifestari viscerale functionale pot apare si in nevroze (modificari de hemodinamica, paloare, racirea extremitatilor, dureri precordiale, dureri epigastrice etc). Hiper-pneea nevrotica poate duce, asa cum vom vedea ulterior, la producerea unei stari de alcaloza si determinarea unor manifestari functionale variate: parestezii, ameteli, slabiciune, crize de lesin. Tot in nevroze pot apare tulburari senzoriale, ca: tulburari vizuale (incetosarea vederii, fosfene), auditive (zgomote in urechi), ale sensibilitatii tactile si dureroase (parestezii, criestezii, algii diferite). Foarte frecvente la nevrotici sint transpiratiile abundente, tahicardia, tremuraturile in cursul crizelor acute de anxietate. Frecventa si persistenta diferitelor simptoame, fondul anxios pe care se dezvolta, face adeseori ca atentia pacientilor sa se polarizeze asupra unor organe pe care bolnavii le studiaza, cer numeroase investigatii. Uneori neurastenia imbraca forma unor suferinte organice sau, de cele mai multe ori, bolnavul apare in postura de suferind dublu nevrotica si psihosomatica (HTA, ulcer). Exista totusi la acesti bolnavi un contrast intre simptomatologia deosebit de zgomotoasa si saracia fenomenelor obiective.
Tulburarile somatice in psihoza maniacodepresiva
In studiul sau pe 175 de bolnavi G. D. Constantinescu gaseste urmatoarele incidente: HTA (43,9%), spondiloza (16,5%), hipertiroidism (10,8%), colecistita (10,8%), spasmo-filia (9,1%), dischinezii biliare (8,5o/o), colita si ulcerul (7,9o/o), insuficienta ovariana (6,8%), hipotiroidia (6,3%), diabet (2,3%), stenoza mitrala (2,3%), anemie, boala lui Addison, insuficienta aortica, TBC in procentaje mai mici.
Remarcam si in acest caz paleta larga a sindroamelor psihosomatice (HTA, hipertiroidie, colecistita, dischinezia biliara, colita, ulcerul), ceea ce ne atrage atentia asupra mecanismelor psihosomatice in geneza acestor sindroame. Remarcam, in treacat, aspectul descris pe larg in clinica depresiilor privind echivalentele somatice de manifestare a starilor depresive. In melancolii s-au descris numeroase tulburari somatice (dureri cu aspect reumatoid, algii diferite). Tubul digestiv joaca un rol privilegiat. Pacientii melancolici sint ina-petenti sau chiar anorexici, cu o stare generala saburala a tubului digestiv, cu un peristaltism scazut, balonare, supra-exagerarea microbismului intestinal. Bolnavii, in aceasta stare, au repulsie pentru alimente, greturi. Constipatia este regula (consecinta a inhibitiei vagale), bolnavii sint balonati.
Modificarile cardiovasculare sint mai frecvente in formele anxioase, agitate si se manifesta cu palpitatii, tulburari de ritm, dureri anginoase. La nivelul aparatului respirator apar senzatii de lipsa de aer, dispnee, senzatie de sufocare.
Apar, de asemenea, fenomene de polakiurie, disurie sau chiar de retentie urinara.
Contrar depresivului, maniacalul se simte intr-o perfecta stare somatica, putind astfel sa disimuleze numeroase simptoame organice. Datorita simpaticotoniei pacientii pot prezenta tahicardie, hiperemie, scadere in greutate.
Tulburarile somatice in schizofrenie
Constantinescu, pe 500 de cazuri de bolnavi psihici studiati, gaseste doar 10 cazuri de schizofrenii, la care se asociaza o boala somatica. Bolnavii prezentau diabet, stenoza mitrala, hepatita cronica, bronsita cronica. Putem remarca din datele de mai sus ca in cadrul schizofreniei bolile clasice psihosomatice lipsesc sau sint foarte rar intilnite (probabil datorita hiporeactivitatii afective). in schizofrenie s-a vorbit de o scadere a reactivitatii organismului si a rezistentei in fata agentilor nocivi, o incetenire a schimburilor metabolice si a unor modificari in functia unor organe si aparate. Astfel s.n.v. este interesat, pacientii prezentind adesea acrocianoza, transpiratii, rigiditate pupilara. Dealtfel Bleuler sublinia ca tulburarile somatice din schizofrenie pot fi consecinta comportamentului lor psihotic (agitatie, negativism, igiena deficitara), fie ca o excitatie puternica a s.n.v. ca urmare a trairilor psihotice intense.
In catatonie curbele glicemice plate arata o dereglare diencefalohipofizara (apar atonia capilara, scaderea TA, acrocianoza).
G. D. Constantinescu enumera la schizofreni urmatoarele simptoame mai frecvente:
Fenomene digestive: scaderea apetitului, a secretiei salivare, alterarea diareei cu constipatia, la catatonici adesea staza duodenala si insuficienta hepatobiliara (Buscaino a pus in evidenta chiar prezenta toxinelor colibacilare).
La nivelul aparatului urinar poate apare adesea retentia de urina, polakiuria.
S-au mai descris, de asemenea, o scadere a indicelui oscilometric, amenoree, impotenta sexuala, modificari ale tabloului sanghin.
Tulburarile somatice in alte boli psihice
Conform studiului lui G. D. Constantinescu, tulburarile somatice au mai fost prezente si in cadrul altor boli psihice.
In cadrul reactiilor psihogene autorul descrie urmatoarele afectiuni: HTA (26,6%), hipertiroidie (22,8<>/o), spasmo-filie (15,2%), colecistita (11,4%), dischinezia biliara si ulcerul (7,6%), diabet, boala mitrala, cardiopatie ischemica (3,8%).
In psihopatii s-au intilnit spondiloze (21,7%), hepatite cronice si ulcer (15,10/,,), HTA, hipertiroidie (12,4%), hipotiroidie, colita (9,3%).
In sindromul paranoiac autorul gaseste HTA (30%), hi-pertiroidism, colita, insuficienta ovariana (20'/0), dischinezie biliara, boala mitrala, colecistita, hepatita cronica (10%)-
O problema deosebita, studiata printre altii in mod deosebit de C. I. Parhon si Constanta Stefanescu-Parhon, este aceea a tulburarilor endocrine in diferite boli psihice. Parhon a observat la bolnavii psihici o abundenta a granulatiilor li-poide sau acumulari de coloid in tiroida schizofrenicilor, cia-nofilie in epilepsie si psihozele pelagroase. Constanta Stefanescu-Parhon constata iodemia scazuta in melancolie si crescuta in manie. Tot Parhon arata faptul ca hiperfunctia tiroi-diana ar favoriza sindroamele obsesivofobice. El studiaza, de asemenea, greutatea glandelor suprarenale la bolnavii psihici (cea mai mare ar fi la bolnavii cu PGP si cea mai mica la oligofreni).
O importanta teorie privind functia glandei tiroide si rolul ei in PMD a fost emisa tot de C. I. Parhon. O serie de studii face Constanta Parhon-Stefanescu privind functia ovarului si a efectului preparatelor de ovar in bolile psihice, iar Parhon si Milcu gasesc la schizofreni o alterare a glandelor suprarenale, genitale si paratiroidiene. In melancolie s-a pus in evidenta o acidofilie crescuta in frotiul vaginal. S-au facut, de asemenea, numeroase referiri la legatura dintre diferitele boli psihice si menstruatie.
Cu toate rezultatele studiilor enumerate, nu se poate vorbi pina in prezent de o corelatie directa intre o anumita boala psihica si functia unei anumite glande. De fapt la un bolnav psihic nu numai o glanda este interesata, ci mai multe.
Aparitia mai frecventa a TBC la bolnavii psihici este explicata de G. D. Constantinescu astfel:
1. Datorita spitalizarii prelungite, a infectiilor
intraspita-
licesti, a conditiilor precare de igiena;
2. Unele simptoame psihice ar favoriza in mod deosebit
aparitia tuberculozei (negativismul, anorexia).
Din numarul total de cazuri de TBC la bolnavii psihici, 61% se inregistreaza in schizofrenii.
