|
|
|
Denumirea provine de la termenul englezesc 'behavior' care inseamna comportament, de unde si denumirea de teoria comportamentului
Printre primii fondatori ai behaviorismului s-a aflat si psihologul american Edward Lee Thorndike. In 1898 Thorndike a realizat o serie de experimente ce vizau modul de invatare al animalelor. Intr-unul din studii acesta a pus o pisica intr-o cusca, iar in afara custii o bucata de hrana. Apoi a masurat timpul in care animalul invata si reuseste sa deschida usa cutiei pentru a ajunge la hrana. Supunand pisica aceleiasi actiuni de mai multe ori, a vazut ca aceasta repeta comportamentele care au dus la succes si in incercari succesiv scapa din ce in ce mai repede si mai usor. In urma acestui experiment, Thorndike a propus o 'lege', conform careia comportamentele urmate de o intarire pozitiva (recompensa) se vor repeta, iar cele urmate de o intarire negativa ori fara intarire nu vor fi invatate si se 'pierd'. Edward Lee Thorndike a formulat aceasta lege in 1911, numita Legea Efectului, dupa care comportamentul e determinat de consecintele sale: o conexiune pasibila de modificari escortata sau urmata de o stare satisfacatoare devine consolidata si prevalent expectata. ↓
In 1906
psihologul rus Ivan Pavlov, care castigase cu doi ani in urma premiul
Nobel, formuleaza unul dintre principiile celei mai importante ale
invatarii. Acesta investigase procesele digestive la caini
masurand cantitatea de saliva secretata in momentul in care
acestora li se punea o bucata de hrana in gura. Dupa
masuratori repetate acesta a descoperit ca animalele salivau
chiar la anticiparea primirii mancarii. Mai mult, daca primirea
hranei ar fi fost asociata cu un clopotel, atunci secretia
salivei s-ar fi declansat doar la simplul auz al acestui clopotel.
Acesta este o forma de baza a ceea ce in psihologie se numeste
conditionare clasica (sau pavloviana) in care organismul
asociaza un stimul cu un altul. Ca urmare a acestei asocieri, acesta va
reactiona la al doilea stimul, cel asociat, intr-un mod similar cu
reactia fata de primul stimul. Cercetarile ulterioare au
aratat ca acest proces poate fi baza formarii unor
preferinte sau a structurarii unor temeri, chiar fobii. Desi Thorndike si Pavlov
sunt cei care au pus 'in scena' behaviorismul, abia in 1913
viziunea psihologiei behavioriste s-a clarificat. In acest an, John Broadus
Watson a publicat lucrarea 'Psychology as the Behaviorist Views It.'
El a fost figura marcanta a conceptiei comportamentaliste si s-a
opus cu vehementa introspectionismului.
John Broadus Watson (1878-1958) numit si "parintele
behaviorismului', a fost profesor la Universitatea John Hopkins (din 1908
pana in 1920). A fost considerat principalul teoretician al
behaviorismului si s-a opus introspectionismului lui Wilhelm Wundt. A
acordat mare importanta lucrarilor lui Pavlov si bazat pe
acestea a realizat cercetari experimentale referitoare la conditionarile
emotionale impreuna cu sotia sa R. Rayner. Scopul
cartii nu era altceva decat o completa redefinire a psihologiei
ca 'ramura pur experimentala si obiectiva a
stiintei naturale '. Scopul teoretic al acestei
stiinte este predictia si controlul comportamentului. Noua
strategie propusa presupunea variatia stimulului din mediu,
observarea reactiei organismului la aceasta schimbare.
Comportamentul, arata J. Watson, este ansamblul de reactii obiectiv
observabile raportat la stimuli obiectiv observabili. In conceptia lui
Watson, emotiile sunt comportamente. In 1930 Watson dezvolta teoria
metrica a gandirii aratand ca: gandirea este o activitate complexa
care mobilizeaza intreaga organizare corporala.
Lui Watson i se parea ca vechii psihologi au incercat sa studieze ceva ce era prea vag si subiectiv, poate prea ‑ireal, pentru a fi un
subiect adevarat pentru o cercetare stiintifica.
