Planificarea operationala a proiectelor de cercetare-dezvoltare

Spre deosebire de planificarea strategica a activitatilor de cercetare-dezvoltare, unde nu pot fi evitate anumite incerti­tudini privind definirea sarcinilor, a duratelor de realizare si a resurselor necesare, planificarea operationala a activitatilor de cercetare-dezvoltare vizeaza diminuarea semnificativa a acestor incertitudini. In aceste conditii, este necesara atat planificarea calitatii, fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibi­li­tatii, cat si definirea si ordonantarea activitatilor operationale (cercetare, proiectare, fabricatie, testare, comercializare si service) necesare pentru innoirea ofertei.

1. Planificarea calitatii, fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibilitatii noilor produse si tehnologii.

Planificarea calitatii, fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibi­litatii proiectate, experimentale sau operationale (efective) a noilor produse sau tehnologii prezinta o mare importanta in­trucat o valoare scazuta a raportului cost/calitate presu­pune un nivel optimal al calitatii sau fiabilitatii: nici prea mic, dar nici prea mare.

Intr-adevar, tinand cont ca asigurarea si controlul calitatii presupun costuri care cresc in functie de nivelul calitatii, iar costul mentenantei descreste in functie de nivelul calitatii, costul total al calitatii poate fi optimalizat (Figura 20).

Figura 20. Costurile calitatii

C   - costul total al calitatii
C₁ - este costul asigurarii calitatii
C₂ - este costul mentenantei

Drept urmare, planificarea calitatii noilor produse si tehnolo­gii presupune mai intai definirea unor indicatori si proceduri de evaluare si control a nivelului calitatii proiectate, experi­mentale si efective a acestor produse. In mod similar, planifi­carea fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibilitatii noilor pro­duse si tehnologii presupune definirea unor indicatori si pro­ceduri de evaluare si control a fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibilitatii proiectate, experimentale si efective a acestor produse.

1.1. Indicatori si metode de analiza, evaluare si control a calitatii noilor produse si tehnologii.

Planificarea calitatii noilor produse si tehnologii implica o tri­pla cerinta:

planificarea calitatii inputurilor (materiilor prime);

planificarea calitatii tehnologiilor;

planificarea calitatii outputurilor (produselor finite).

In aceste conditii, definirea unor caracteristici de calitate spe­cifice necesita o analiza sistematica a functiilor noilor pro­duse si tehnologii atat in faza de cercetare si proiectare, cat si in faza de operationalizare si testare a acestora.

In acest scop, poate fi utilizat modelul de analiza deductiva conceptualizat de F. Zwicky (Tabelul 22).

Tabelul 22. Analiza morfologica. Matricea probleme-solutii.

Sursa: Hütte, Manualul inginerului, Editura Tehnica, 1995, K 15.

De regula, nivelul anumitor caracteristici de calitate poate fi analizat, evaluat si controlat prin utilizarea urmatorilor indi­catori:

(36)

(37)

unde reprezinta nivelul calitativ al caracteristicii apar­tinand produsului , este valoarea proiectata, testata sau efectiva a acelorasi caracteristici, si sunt valori de referinta ale caracteristicilor calitative , este sub­mul­ti­­mea caracteristicilor calitative care se optimizeaza prin maxim, iar este submultimea caracteristicilor calita­tive care se optimi­zeaza prin minim.

Drept urmare, nivelul global al conformantei produsului in raport cu cerintele calitative poate fi estimat, evaluat si con­trolat in cele mai multe situatii prin utilizarea urmatorilor indicatori:

(38)

(39)

unde reprezinta coeficientul de importanta al caracteristi­cii calitative in definirea nivelului global al calitatii, coefi­cient calculat conform relatiei (24) sau in alte moduri.

In sfarsit, planificarea calitatii noilor produse si tehnologii pre­supune, de asemenea, definirea unor metode adecvate de analiza, evaluare si control a calitatii proiectate, experi­men­tale si efective a acestor produse si tehnologii. In ceea ce priveste tipologia metodelor de analiza, evaluare si con­trol a calitatii noilor produse si tehnologii, acestea pot fi de tip for­mal sau de tip empiric, respectiv de tip exhaustiv sau de tip selectiv. In toate cazurile insa, definirea unor metode adec­vate de analiza, evaluare si control a calitatii trebuie sa vize­ze urmatoarele obiective:

precizarea modalitatilor de cuantificare a valorilor prin­ci­palilor indicatori de calitate;

definirea unor norme de calitate care sa permita cuan­tifi­carea nivelelor de conformanta a caracteristici­lor ca­litative proiectate, experimentale sau efective in raport cu cele normate;

definirea unor modalitati adecvate de ameliorare si co­rectie a calitatii noilor produse si tehnologii.

1.2. Indicatori si metode de analiza, evaluare si control a fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibilitatii noilor produse si tehnologii.

Planificarea fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibilitatii pro­iec­tate, experimentale sau efective a noilor produse si tehno­logii presupune luarea in consideratie a urmatoarelor situatii posibile:

analiza, evaluarea si controlul fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibilitatii produselor nestructurate;

analiza, evaluare si controlul fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibilitatii produselor structurate.

In ambele situatii insa, planificarea fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibilitatii necesita definirea unor indicatori si metode specifice de analiza, evaluare si control a fiabilitatii, mente­nabilitatii si disponibilitatii.

In cazul produselor nestructurate, analiza, evaluarea si con­trolul fiabilitatii poate fi realizat prin utilizarea indicatorilor prezentati in Tabelul 2

Tabelul 2 Analiza, evaluarea si controlul fiabilitatii produselor nestructurate, Indicatori specifici.

In cazul produselor nestructurate, mentenabile sau repara­bile, estimarea fiabilitatii presupune utilizarea indicato­rilor prezentati in Tabelul 23, in timp ce estimarea mentena­bilitatii acestor produse implica utilizarea indicatorilor pre­zentati in Tabelul 24.

Tabelul 24. Aaliza, evaluarea si controlul mentenabilitatii produselor nestructurate. Indicatori specifici.

In sfarsit, analiza, evaluarea si controlul disponibilitatii pro­duselor nestructurate poate fi realizata prin utilizarea urmato­rului indicator:

(40)

unde reprezinta coeficientul de disponibilitate al produse­lor analizate.

In ceea ce priveste metodele formale sau empirice de ana­liza, evaluare si control a indicatorilor de fiabilitate, mentena­bilitate si disponibilitate prezentati anterior, acestea pot fi de tip exhaustiv sau selectiv. Daca estimarea empirica a fiabi­litatii, mentenabilitatii si disponibilitatii este de tip neselectiv, atunci este necesara investigarea tuturor produselor care fac obiectul analizei, evaluarii si controlului. Daca insa cuantifi­carea empirica a fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibilitatii este de tip selectiv, atunci este necesara parcurgerea urma­toarelor etape:

esantionarea productiei investigate;

cenzurarea sau trunchierea testelor de fiabilitate, men­te­nabilitate sau disponibilitate.

Estimarea prin cenzurare a mediei timpului de functionare in cazul unui esantion format din produse presupune utiliza­rea urmatoarelor relatii:

(41)

(42)

unde reprezinta un numar prestabilit de produse in func­tie de care sunt sistate testarile, iar este timpul de func­tio­nare al ultimului produs defectat.

Pe de alta parte, estimarea prin trunchiere a mediei timpului de functionare in cazul unui esantion format din produse din care se defecteaza produse in intervalul de timp poate fi realizata prin utilizarea urmatoarelor relatii:

(43)

(44)

Din aceasta perspectiva, estimarea fiabilitatii, mentenabilitatii si disponibilitatii produselor nestructurate poate fi realizata si prin simulare computerizata. De exemplu, daca random este o instructiune specifica limbajului C prin care se gene­reaza numere aleatoare cuprinse intre 0 si 1, atunci functio­narea unui produs nestructurat a carei repartitie a timpului de func­ti­onare este de tip exponential poate fi simulata prin utili­zarea urmatorului model:

                   (45)

unde reprezinta un nivel prestabilit al mediei timpului de functionare a produsului.

La fel ca si in cazul produselor nestructurate, analiza, eva­luarea si controlul fiabilitati, mentenabilitatii si disponibilitatii produselor structurate pot fi realizate empiric prin determinari selective, respectiv neselective sau pot fi efectuate pe baza asa-numitelor scheme logice de fiabilitate, scheme prin care poate fi formalizata relatia care exista intre fiabilitatea, men­tenabilitatea si disponibilitatea componentelor si cea a pro­duselor structurate sau a sistemelor rezultante. Astfel, daca un produs este compus din componente, fiecare avand stari posibile, atunci produsul poate avea stari posibile. In cele mai multe situatii, insa, fiabilitatea produselor structu­rate se estimeaza in ipoteza ca fiabilitatea componentelor acestora implica doua stari: functionare sau nefunctionare. In acest caz, produsele pot avea stari posibile. Notand prin evenimentul care consta in functionarea sau nefunctio­na­rea elementului , atunci fiabilitatea produselor structurate poate fi formalizata prin urmatoarea relatie:

(46)

unde daca elementul functioneaza si daca ele­mentul nu functioneaza.

Relatia (46) este utilizabila atunci cand este destul de mic. In caz contrar utilizarea relatiei mentionate presupune luarea in consideratie a unui numar prea mare de stari posibile. Din acest motiv, este necesara reducerea numarului de stari po­sibile ale sistemelor prin luarea in consideratie a starilor mi­nimale, respectiv a starilor care determina functionarea sau nefunctionarea sistemelor. Cu alte cuvinte, fiabilitatea, men­tenabilitatea sau disponibilitatea sistemelor poate fi dedusa in functie de fiabilitatea, mentenabilitatea sau disponibilitatea componentelor acestora, identificandu-se in prealabil legatu­rile minimale si intreruperile minimale. In acest context, o legatura minimala poate fi definita ca un subansamblu de componente a caror functionare determina functionarea sis­temului indiferent de starea celorlalte componente ale siste­mului. Spre deosebire, o intrerupere minimala reprezinta un subansamblu de elemente a caror defectare determina de­fectarea sistemului indiferent de starea celorlalte elemente ale sistemului.

Conform teoriei fiabilitatii, legaturile minimale sunt configura­tii de tip serie, iar intreruperile minimale sunt configuratii de tip paralel (Figura 21).

Figura 21. Scheme logice (diagrame) de fiabilitate. Configuratie de tip serie (a) si de tip paralel (b)

Drept urmare, analiza fiabilitatii configuratiilor de tip serie presupune urmatoarea formalizare:

(47)

unde reprezinta functia de fiabilitate a unui sistem de tip serie, respectiv probabilitatea de functionare a sistemului pana la prima defectare (pentru un sistem nementenabil) sau intre doua defectari succesive (pentru un sistem mentena­bil), este functia de fiabilitate a componentei a siste­mu­lui, functie care are aceeasi semnificatie ca si , iar este durata misiunii sistemului.

Daca distributiile timpilor de functionare (defectare) a com­ponentelor sistemelor de tip serie sunt functii exponentiale, atunci, in cazul unor sisteme formate din componente cu fia­bilitate diferita, starea acestor sisteme poate fi caracterizata prin urmatorii parametrii²⁹:

(48)

(49)

(50)

(51)

(52)

(53)

unde , si reprezinta media timpului de func­tionare (pana la prima defectare sau intre doua defec­tari consecutive), media timpului de reparare, respectiv coefi­cientul de disponibilitate a sistemului, iar , , si reprezinta rata defectarilor, media timpului de functio­nare, rata restabilirilor si media timpului de reparare aferente compo­nentelor siste­mului.

In aceleasi conditii, analiza fiabilitatii, mentenabilitatii si dis­ponibilitatii configuratiilor de tip paralel implica urmatoarele relatii:

(54)

(55)

(56)

(57)

(58)

unde termenii utilizati au aceeasi semnificatie ca si in cazul configuratiilor de tip serie.

Studiu de caz: Fie un sistem complex³⁰ format din trei com­ponente, sistem care functioneaza doar atunci cand cel putin doua din componentele sale sunt in stare de functionare³¹. Pentru o asemenea structura, diagramele echivalente de fia­bilitate (diagrama legaturilor minimale sau diagrama intreru­perilor minimale) sunt definite in Figura 22.

Figura 22. Configuratie redundanta. 2 din Diagrama legaturilor minimale (a) si a intreruperilor minimale (b).

Pe baza celor mentionate fiabilitatea, mentenabilitatea si disponibilitatea diagramelor de fiabilitate prezentate in Figura 22 pot fi estimate, in cazul in care componentele au o fia­bilitate diferita, prin utilizarea relatiilor anterioare.

In acest context, media timpului de functionare si media timpului de reparare a sistemelor din cu distributia exponentiala a timpilor de functionare a compo­nentelor pot fi estimate cu urmatoarele relatii:

(59)

(60)

Evident, relatia anterioara este valabila atat in cazul siste­melor din , cat si in cazul sistemelor tip serie sau para­lel. Astfel, in cazul sistemelor de tip serie, calculul mediei timpului de functionare si a mediei timpului de reparare presu­pune conditia , in timp ce calculul acelorasi vari­abile in cazul sisteme­lor de tip paralel implica conditia .

In sfarsit, la fel ca si in cazul produselor nestructurate, esti­marea fiabilitatii configuratiilor din cu mentenanta corec­tiva alcatuita din componente cu durate egale sau ine­gale de functionare poate fi realizata prin simulare compute­rizata. In acest scop poate fi utilizat urmatorul algoritm:

Se defineste structura sistemului indicandu-se numarul de componente active disponibile , numarul de com­ponente active a caror functionare concomiten­ta determina functionarea sistemului indiferent de sta­rea celorlalte componente, respectiv numarul de com­ponente reparate sau cu rezervare pasiva ;

Se definesc distributiile timpilor de functionare pana la prima defectare a celor componente active;

Se definesc distributiile timpilor de functionare ale celor componente readuse in stare de functionare prin repa­rare sau inlocuire;

Se precizeaza numarul de simulari ;

Se genereaza durate aleatoare de functionare pana la prima defectare, respectiv durate de functionare in cazul componentelor reparate;

Se verifica in continuare daca cel putin din cele componente active au durate de functionare pana la prima defectare mai mari sau egale comparativ cu o durata precizata a misiunii sistemului;

Daca conditia anterioara este indeplinita, se mareste ite­rativ durata misiunii sistemului pana cand cel putin au durate de functionare mai mici decat du­rata misiunii sistemului;

In continuare, se insumeaza duratele de functionare pana la prima defectare si duratele de functionare su­plimentare obtinute prin repararea componentelor a caror timpi de functionare pana la prima defectare sunt mai mici decat durata misiunii sistemului;

Se mareste durata misiunii sistemului pana cand cel pu­tin din cele componente active reparate de ori au durate de functionare egale sau mai mari decat durata misiunii sistemului;

Procedura mentionata anterior se repeta de ori;

Se insumeaza cele durate aleatoare ale misiunii sis­temului obtinute prin simulare si se calculeaza media timpului de functionare a sistemului prin raportarea acestei sume la numarul de simulari .

In Anexa 3 este prezentat un program de estimare a fiabilitatii sistemelor din cu mentenanta corectiva, pro­gram reali­zat prin formalizarea in limbaj C a algoritmului prezentat anterior. Acest program poate fi utilizat pentru estimarea euristica a para­metrului in functie de struc­tura legaturilor minimale spe­ci­fica anumitor sisteme reale sau virtuale. De asemenea, in Anexa 4 este prezentat un program formalizat in limbaj BASIC care permite estimarea euristica a pentru sistemele din .

2. Planificarea activitatilor de cercetare, proiectare, fabricatie, testare, comercializare si mentenanta a noilor produse si tehnologii

Planificarea activitatilor necesare pentru operationalizarea proiectelor strategice de cercetare si dezvoltare poate fi rea­lizata prin parcurgerea urmatoarelor etape:

analiza configuratiei activitatilor si a resurselor nece­sare pentru operationalizarea proiectelor strategice de cercetare si dezvoltare;

elaborarea programelor si a bugetelor necesare.

In ceea ce priveste elaborarea programelor operationale specifice proiectelor de cercetare-dezvoltare, pot fi utilizate urmatoarele metode de programare:

metode de ordonantare;

metode de planificare in retea.

Ordonantarea activitatilor specifice proiectelor de cercetare si dez­voltare vizeaza programarea acestor activitati pe baza unor calcule sau algoritmi de optimizare a alocarii resurselor nece­sare. In cazul in care activitatile aferente proiectelor pot fi divi­zate in doua sau trei faze, ordonantarea acestor activitati poate fi realizata prin utilizarea algoritmului Jonson. In aceste conditii, utilizarea algoritmului Jonson in cazul proiectelor bifazice im­plica parcurgerea urmatoarelor etape³²:

activitatile necesare se clasifica in doua submultimi sau faze disjuncte conform urmatoarelor relatii:

(61)

(62)

unde ;

se ordoneaza crescator elementele submultimii , res­pectiv descrescator elementele submultimii ;

submultimile si astfel ordonate se reunesc con­form relatiei:

(63)

unde reprezinta ordinea optimala de planificare a activitatilor si .

In cazul utilizarii metodelor de planificare in retea, acestea permit reprezentarea proiectelor sau programelor operatio­nale prin grafuri sau retele orientate, respectiv prin noduri si arce orientate. Utilizarea acestor metode de planificare este justificata atunci cand proiectele sau programele operatio­nale sunt atat de complexe incat nu mai pot fi reprezentate prin grafice Gantt. Pe de alta parte, metodele de planificare in retea permit modelarea optimala a alocarii resurselor in functie de anumite cerinte (planificarea cu resurse limitate sau planificarea cu termene limitate), precum si monitoriza­rea computerizata a executiei proiectelor.

In acest context, pot fi utilizate urmatoarele metode de plani­ficare in retea:

metoda CPM (Critical Path Method) sau CPA (Critical Path Analysis);

metoda PERT (Programme Evaluation and Review Technique);

metoda PDM (Precedence Diagrams Method).

Utilizata pentru prima data in 1954 de cunoscuta firma ame­ricana Du Pont de Nemours, metoda CPM reprezinta o apli­catie a teoriei grafurilor care vizeaza optimizarea costurilor si a termenelor de realizare a proiectelor strategice. In acest scop, este necesara parcurgerea urmatoarelor etape:

analiza configuratiei proiectelor;

reprezentarea proiectelor sub forma de grafuri;

analiza termenelor de realizare a activitatilor si a pro­iec­telor;

optimizarea alocarii resurselor.

In termeni uzuali, analiza configuratiei proiectelor presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

identificarea activitatilor necesare pentru realizarea proiectelor (activitati cu o durata mai mare de 3% din durata de realizare a proiectelor);

evidentierea relatiilor de ordine dintre activitati;

estimarea duratelor necesare de realizare a activitati­lor.

In acest scop poate fi utilizata schema logica prezentata in continuare, schema care poate fi utilizata, cu unele modi­ficari, in cazul majoritatii proiectelor de cercetare-dezvoltare.

Figura 2 Structura proiectelor de cercetare-dezvoltare.
Activitati inerente

Sursa: Hüte, Manualul inginerului: fundamente, Editura Tehnica,
1995, K7.

Configurarea grafurilor specifice metodei CPM implica res­pectarea urmatoarelor reguli:

activitatile necesare pentru realizarea proiectelor se re­prezinta prin sageti orizontale, verticale sau oblice, orientate de la stanga la dreapta, de sus in jos sau de jos in sus;

momentele sau evenimentele de incepere si de termi­nare a activitatilor se reprezinta prin cercuri sau noduri;

duratele activitatilor sa evidentiaza numeric deasupra si la mijlocul sagetilor aferente;

relatiile dintre activitati se reprezinta sub forma unor suc­cesiuni de arce adiacente;

momentele de incepere si de terminare a activitatilor se pot numerota secvential fara lacune, secvential cu la­cune sau arbitrar;

doua sau mai multe activitati nu pot avea concomitent acelasi moment initial si acelasi moment final, in acest caz diferentierea activitatilor presupune utilizarea unor activitati fictive;

grafurile nu pot avea decat un singur moment initial si un singur moment final;

in grafuri nu se admit circuite si bucle;

In aceste conditii, analiza termenelor de incepere si de ter­minare a activitatilor presupune urmatorul algoritm:

calcularea termenelor minime si maxime de incepere si de terminare a activitatilor;

calcularea eventualelor rezerve de timp ale activitatilor;

identificarea si evaluarea drumului critic.

In ceea ce priveste calcularea termenelor minime si maxime de incepere si de terminare a activitatilor, pot fi utilizate urmatoarele relatii:

(64)

       (65)

unde: reprezinta termenul minim de terminare al activitatii , este termenul minim de incepere al activitatii , reprezinta du­rata activitatii , este termenul maxim de incepere al activita­tii , este termenul maxim de termi­nare ala activitatii , este numarul de noduri din graf, iar este durata (lungi­mea) drumului critic.

Pe de alta parte, pentru calcularea rezervelor de timp ale ac­tivitatilor pot fi utilizate urmatoarele relatii:

(66)

(67)

(68)

(69)

unde: reprezinta rezerva totala a activitatii (durata cu care se poate mari fara ca drumul critic sa fie afectat), este rezerva libera a activitatii (durata cu care se poate mari fara afectarea drumului critic si a rezervelor activitatilor urmatoare), este rezerva intermediara a activita­tii (durata cu care se poate mari fara afectarea drumului critic si a rezervelor activitatilor precedente), iar este rezerva sigura a activitatii (durata cu care se poate mari fara afectarea drumului critic si a rezervelor activitatilor precedente si urmatoare).

In Figura 24 este prezentat un model de configurare a grafu­rilor si de analiza a termenelor de incepere si de terminare a activitatilor, model specific metodei CPM:

Figura 24. Metoda CPM. Configurarea grafurilor CPM si analiza termenelor de incepere si de terminare a activitatilor

Sursa: Dennis Lock, Project Management, Gower, 1996, 146.

Analizand relatiile (39) si (40) rezulta ca lungimea drumului critic determinata conform metodei CPM reprezinta o durata optima (minima) de executie a anumitor proiecte. In aceste conditii, utilizarea metodei CPM permite atat optimizarea du­ratei de realizare a anumitor proiecte, cat si optimizarea alo­carii resurselor necesare executiei acestor proiecte. In acest scop, pot fi utilizate urmatoarele proceduri de optimi­zare a alocarii resurselor³

metoda nivelarii resurselor (planificarea cu resurse limi­tate);

metoda CPM-Cost;

metoda PERT-Cost.

Metoda nivelarii resurselor presupune mentinerea configura­tiei si a lungimii drumului critic determinat prin aplicarea rela­tiilor (61) si (62), respectiv repozitionarea activitatilor necri­tice in functie de rezervele lor de timp, astfel incat consumul de resurse in perioada executiei proiectelor sa fie cat mai uniform posibil.

In cazul metodelor CPM-Cost si PERT-Cost (planificarea cu termene limitate), se urmareste estimarea costurilor minime compatibile cu anumite durate critice de realizare a proiec­telor. In acest scop, este necesara mai intai identificarea costurilor proportionale cu lungimea drumului critic, respectiv a costurilor invers proportionale cu lungimea drumului critic. Daca asemenea costuri pot fi identificate, atunci costurile totale ale proiectelor si duratele de realizare a acestora pot fi optimizate (Figura 25).

Figura 25. Metoda PERT-Cost. Variabile decizionale

C₁ - costuri direct proportionale cu lungimea drumului cri­tic; C₂ - costuri invers proportionale cu lungimea drumului critic, C - reprezinta costuri totale.

In acest context, metoda PERT este o metoda de progra­mare in conditii probabiliste a proiectelor strategice, regulile de formalizare a grafurilor si de analiza a drumului critic fiind acelasi ca si in cazul metodei CPM. Spre deosebire, insa, de metoda CPM, metoda PERT presupune urmatoarele reguli:

se estimeaza durata activitatilor cu relatia:

(70)

unde reprezinta durata optimista activitatii , este durata medie a activitatii , iar este durata pe­simista a activitatii ;

activitatilor li se asociaza dispersiile:

(71)

se defineste un factor cu relatia:

(72)

unde un termen maxim de terminare a proiectului, iar se estimeaza cu relatia:

                              (73)

in care si apartin drumului critic;

in functie de valoarea factorului se determina probabi­litatea ;

daca , atunci proiectul poate fi acceptat.

Din aceasta perspectiva, metoda PDM se deosebeste de metodele CPM si PERT nu doar prin modul de reprezentare grafica a activitatilor adiacente, ci si prin diversitatea optiu­nilor de relationare a acestor activitati (Figura 26). Aceste optiuni implica urmatoarea tipologie:

sfarsit versus inceput;

inceput versus inceput;

sfarsit versus sfarsit;

inceput versus sfarsit.

Figura 26. Metoda PDM. Reprezentarea activitatilor si a relatiilor
de ordine

Sursa: Dennis Lock, op. cit., 162.

Drept urmare, diferentierea activitatilor care au acelasi mo­ment de incepere si de terminare poate fi realizata in cazul metodei PDM fara utilizarea unor activitati fictive, ceea ce reprezinta principalul avantaj al acestei metode.

In sfarsit, elaborarea bugetelor operationale specifice proiec­telor de cercetare-dezvoltare presupune precizarea concomi­tenta a sarcinilor (lucrarilor) si a costurilor necesare pentru rea­li­zarea anumitor proiecte de cercetare-dezvoltare (Tabe­lul 25).

Tabelul 25. Planificarea proiectelor de cercetare-dezvoltare. Structura bugetelor operationale

La fel ca si in cazul bugetelor strategice de cercetare-dez­voltare, modelul de buget operational prezentat in Tabelul 23 poate fi utilizat atat pentru planificarea, cat si pentru monito­rizarea si controlul costurilor si a termenelor de realizare a proiectelor.

[1] Planificarea reprezinta un demers managerial explicit care vizeaza identificarea, evaluarea si selectarea informatiilor necesare pentru reali­zarea anumitor obiective (rezultate) strategice sau operationale. In vo­cabularul englez specific, termenul de planificare presupune urmatoarele functii: planning, respectiv identificarea sarcinilor si a relatiilor de ordine dintre acestea si scheduling, respectiv atribuirea de termene de realizare si re­surse fiecarei sarcini identificate (Dictionar de managementul proiectelor, Editura Tehnica, 2001, 198-199). In ceea ce priveste outpu­turile plani­ficarii, denumite planuri, acestea pot fi utilizabile permanent (Standing Plans) sau de unica folosinta (Single Use Plans). Din acest punct de ve­dere planurile permanente contin obiective, politici, proceduri si reguli, iar planurile unicat implica obiective, strategii (dupa caz), pro­grame si bugete (Ion Stancioiu, Gheorghe Militaru, Management: ele­mente fundamen­tale, Teora, 1998, 218-219).

2 Milena Dragićević-Sesić, Branimir Stojković, op. cit., 72.

3 Bogdan Bacanu, Management strategic, Teora, 1999, 21.

4 Analiza presupune examinarea, explicarea si anticiparea anumitor eveni­mente sau situatii.

5 Factori strategici si factori operationali.

6 Top managementul si functiile firmelor.

7 Proportia in care firmele controleaza anumite oferte.

8 "Un scenariu este o grupare autonoma de posibilitati compatibile care descriu viitorul. Scenariul contine evenimente pe care strategul nu le poate controla: daca pot fi controlate devin optiuni strategice" (David Faulkner, Cliff Bowman, Elemente de strategie concurentiala, Teora, 2000, 59).

9 Ibidem, 60.

10 Ibidem

11 Ibidem.

12 Ibidem, 60-67.

13 Raportul dintre vanzarile firmelor pe anumite piete si vanzarile firmelor-lider pe aceleasi piete.

14 Philip Kotler, Gary Armstrong, John Saunders, Veronica Wong, op. cit., 12

15 Bogdan Bacanu, op. cit., 96.

16 Ibidem, 111-119

17 Ibidem, 130-131.

¹⁸ In cazul diagramelor sau graficelor Gantt orientate, relatiile de ordine dintre activitati sunt reprezentate prin sageti orientate

¹⁹ Bugetele reprezinta referinte numerice exprimate in unitati monetare sau nemonetare care vizeaza estimarea efectelor si a eforturilor specifice anumitor sarcini.

²⁰ A. Ch. Martinet, Strategié, Vuibert, 1983, 121.

²¹ Aurel Manolescu, Managementul resurselor umane, Editura RAI, 1998, 216.

²² Philip Kotler, Gary Armstrong, John Saunders, Veronica Wong, op. cit., 623

²³ Ibidem, 624.

²⁴ Ibidem, 627-628.

²⁵   Ion Purcaru, Matematici generale si elemente de optimizare: teorie si aplicatii, Editura Economica, 1997, 650-660.

²⁶ Rata actualizarii este egala cu rata marginala a rentabilitatii financiare (Return on Investment) sau rata interna de rentabilitate a unui proiect de investitii atunci cand valoarea actualizata neta a unui proiect este nula.

²⁷ Ion Stancioiu, Gheorghe Militaru, op. cit., 153-159.

²⁸ Relatia (30) provine din ecuatia prevazuta in Legea 289/2004 care regle­menteaza calculul ratelor de rambursare a imprumuturilor indiferent daca numarul de ani dintre data imprumutului si datele rambursarilor este un numar intreg sau fractionar.

²⁹ Tudor Baron, Alexandru Isaic-Maniu, Ludovic Tövissi, Dumitru Niculescu, Constantin Baron, Veronal Antonescu, Ioan Roman, Calitate si fiabilitate, Editura Tehnica, 1988, 582-58

³⁰   Sistemele complexe sau nedecompozabile contin in mod necesar lega­turi sau intreruperi minimale obtinute prin multiplicarea anumitor compo­nente.

³¹   Sistemul astfel definit este un sistem tip k din n, k reprezentand numarul de componente active a caror functionare concomitenta determina func­tionarea sistemului indiferent de starea celorlalte componente, iar n re­prezinta numarul total de componente ale sistemului.

³² Ion Stancioiu, Gheorghe Militaru, op. cit., 292-294.

³³ Ibidem, 303-31

Dupa cum s-a mentionat, managementul implica in mod ne­cesar atat activitati strategice si operationale interdepen­den­te, cat si structuri organizationale adecvate acestor acti­vitati. Configurarea in acest context a unor activitati si struc­turi congruente presupune rezolvarea urmatoarelor pro­ble­me:

organizarea procesuala a activitatilor;

organizarea structurala a activitatilor.

Organizarea procesuala vizeaza identificarea si formalizarea procedurala a activitatilor organizationale compatibile cu anu­­mite obiective si strategii. Spre deosebire, organizarea structurala a activitatilor organizationale presupune configu­rarea unor structuri organizationale compatibile cu outputu­rile organizarii procesuale.

In cele mai multe cazuri, organizarea procesuala a activitati­lor organizationale implica parcurgerea urmatoarelor etape:

identificarea la nivel organizational a obiectivelor si pro­iectelor strategice;

divizarea proiectelor strategice in functii strategice;

divizarea functiilor in activitati operationale diferite ca natura dar complementare ca finalitate si in activitati ope­rationale identice ca natura dar diferite ca fina­litate;

divizarea activitatilor operationale in operatii diferite ca natura dar complementare ca finalitate si in operatii iden­tice ca natura dar diferite ca finalitate.

In ceea ce priveste organizarea structurala a activitatilor, aceasta presupune urmatorul algoritm:

agregarea verticala (combinarea) si orizontala (grupa­rea) a outputurilor organi­zarii procesuale sub forma de statusuri si roluri indivi­duale sau colective re­lationate conform cerintelor stra­te­gice ale organizatiilor;

atribuirea statusurilor si rolurilor proiectate unor subiecti compatibili.

Din aceasta perspectiva, organizarea structurala a activita­tilor organizationale presupune patru modalitati fundamen­tale de relationare a componentelor organizationale (Tabe­lul 26).

Tabelul 26. Proiectarea structurilor organizationale. Strategii inerente de relationare a status-rolurilor.

Sursa: Adaptare dupa Ioan Biris, Sociologia civilizatiilor, Editura Dacia, 2000, p. 121.

Din acest punct de vedere, structurile organizationale pot fi clasificate astfel:

configuratii uniforme sau redundante compuse numai din com­ponente identice ca natura si finalitate;

configuratii functionale compuse din ansambluri de com­­ponente diferite ca natura dar com­plementare ca finalitate;

configuratii divizionale compuse din an­sambluri de com­ponente diferite ca natura dar complementare ca fina­litate;

configuratii reticulare sau matriceale compuse din an­sambluri de componente complementare in­tegrate ori­zontal si vertical.