|
|
|
Elemente de metodologie generala de luare a deciziilor
Deciziile trebuie sa se dovedeasca a fi cat mai obiective si fundamentate
stiintific.
In context, metodologia generala de luare a deciziilor prevede mai multe
etape (fig. 3.5):
1) Formularea obiectivului. Pe baza posibilitatilor tehnice, tehnologice,
organizatorice, economice s.a. se stabilesc obiective care se supun urmaririi pentru
realizare. Un obiectiv este o problema ce necesita solutii.
2) Alegerea si studierea informatilor. Pentru atingerea obiectivelor sunt nece-
sare informatii cu grad ridicat de relevanta, caracterizate prin actualitate, acuratete,
oportunitate si precizie.
2. Alegerea
1. Formularea
obiectivului
si studierea
informatiilor
3. Elaborarea
modelului
4. Obtinerea
rezultatelor
5. Omologarea
modelului
6. Luarea
deciziei
7. Operationalizarea
deciziei (implementare)
Fig. 3.5. Metodologia generala de luare a deciziilor
Sursele de obtinere a informatiilor sunt endogene (din interiorul firmei, din
bazele proprii de date) si exogene (din exteriorul firmei, respectiv din mediul
ambiant).
3) Elaborarea modelului. Faza incipienta a elaborarii modelului de luare a
deciziilor este caracterizata de separarea valorilor comandabile de cele
necomandabile, respectiv a variabilelor controlabile de cele necontrolabile.
Studiile de prognoza, respectiv elementele de sprijin decizional derivate din
aplicarea metodelor si tehnicilor de prognoza servesc elucidarii starii, respectiv
evolutiei variabilelor necontrolabile, urmarindu-se in particular determinarea frec-
ventei aparitiei acestora si a modului de manifestare (cauze si consecinte).
Intre variabile se definesc corelatiile posibile si se exprima interdependentele.
Elementele enuntate, la randul lor, servesc activitatii de formalizare a relatii-
lor analitice ale modelului, prin care se definesc conditiile sau restrictiile proble-
mei, precum si functia scop (obiectiv), care semnifica criteriul-limita.
Marimile care intra in proces (inputs) sunt legate intre ele, ca rezultat al
legitatii manifestarii relatiilor functionale de necesitate impusa de consum in timpul
transformarilor din sistem.
Un model trebuie sa semene cu realitatea pe care o reprezinta.
Modelul poate fi izomorf (cand prezinta aceleasi caracteristici si asemanarea
cea mai accentuata cu originalul) sau homomorf (cand concordanta este partiala).
Totusi,
asemanarea modelului cu realitatea, de cele mai multe ori este
limitata.
Concluziile obtinute prin rezolvarea unui model, de regula au valabilitatea
izvorata din premisele tematice pe care se bazeaza.
Relatiile matematice ale modelului se pot exprima in functie de unele
variabile independente, care la randul lor pot fi controlabile sau necontrolabile.
In principal, modelele se grupeaza in: 1) deterministice; 2) probabilistice; 3)
statistice; 4) strategice.
4) Obtinerea rezultatelor. Atingerea diferitelor obiective manageriale se
bazeaza pe acceptarea unor criterii pe baza carora se determina actiunea de
optimizare a modelelor
Alegerea unui singur criteriu de optimizare nu este satisfacatoare.
Reprezentarea modelelor printr-o singura functie semnifica implementarea
criteriului economic de limita cand variabilele controlabile sunt exprimate prin
relatii cantitative.
