|
|
|
SCOLI SI ETAPE DE DEZVOLTARE A STIINTEI MANAGEMENTULUI
OBIECTIVE
Studierea acestei teme isi propune ca obiective
Evidentierea contributiilor aduse de diversele scoli de management la dezvoltarea stiintei managementului
Sublinierea caracteristicilor managementului preclasic
Prezentarea continutului scolii clasice a managementului si a contributiilor aduse de aceasta la dezvoltarea managementului stiintific
Sublinierea caracteristicilor scolii relatiilor umane si evidentierea importantei acesteia asupra dezvoltarii stiintei managementului
Evidentierea contributiilor aduse de scoala cantitativa la cresterea eficientei managementului
Scoaterea in evidenta a trasaturilor caracteristice ale scolii sistemice a managementului ca cea mai recenta scoala de management
CUPRINS
SCOLI SI ETAPE DE DEZVOLTARE A STIINTEI MANAGEMENTULUI
1 Scoli de management
Ca orice stiinta si stiinta managementului are istoria ei, relativ indelungata. Evolutia ei coincide cu trecerea de la managementul empiric bazat pe intuitie, traditie si experienta la managementul bazat pe principii, legitati si metode de conducere bine conturate.
Desi activitatile manageriale existau de mii de ani in urma, totusi abia secolul al XX-lea aduce managementul la nivel de stiinta si-l face omniprezent in practica oricarei organizatii. Acest proces de conturare a managementului ca stiinta a constat in sedimentarea succesiva a contributiilor unor curente diferite de gandire, ale unor personalitati stiintifice, in jurul carora s-au constituit scoli si miscari care au jalonat procesul respectiv.
Studiile si cercetarile efectuate de-a lungul timpului in domeniul managementului se pot grupa, in functie de natura conceptelor si metodele utilizate cu precadere, de functiile managementului carora li se acorda prioritate si de functiunile firmei asupra carora se axeaza in patru scoli sau curente principale, Figura 1, precedate de contributiile preclasice ale managementului.
Figura 1 - Scolile de management
In istoria stiintei managementului, fiecare din scolile si curentele de gandire semnalate, constituie tot atatea etape de dezvoltare a acestuia, cu consecinte benefice atat asupra conturarii obiectului de studiu si a dimensiunii stiintei ca atare, cat si asupra practicii manageriale in sine.
Primii cercetatori care au elaborat diferite metode pentru rezolvarea problemelor ce apar in productie sunt cunoscute sub denumirea de preclasicii managementului Ei au fost urmati de alti specialisti care au formulat primele principii si teorii care stau la baza principalelor abordari si scoli de management.
Perioada preclasica a managementului este cuprinsa intre mijlocul secolului XIX si inceputul secolului XX. Principalii reprezentanti ai acestei etape sunt Robert Owen, Charles Babbage, Henry R. Towne si H. Lawrence Gantt.
Robert Owen (1771-1858) a fost un fabricant de textile care a realizat importanta resurselor umane. El a publicat in 1813 lucrarea: "Adresa superintendentilor, manufacturierilor si in general tuturor persoanelor, care dand de lucru unei mase a populatiei, pot cu usurinta sa adopte mijloacele de a forma sentimentele si manierele unei astfel de populatii". Cu toate ca in acele vremuri, Owen era cosiderat un radical, astazi opiniile sale sunt larg acceptate. Ideile sale au stat la baza constituirii miscarii privind relatiile umane si au constituit punctul de plecare pentru teoriile lui E. Mayo.
Charles Babbage (1792-1871), profesor universitar la Cambridge, cunoscut ca "parintele ciberneticii moderne", este cel care a realizat primul calculator mecanic si a pus bazele computerului de astazi. El publica in 1832 o lucrare in care schiteaza principiul diviziunii muncii si a elaborat un plan de participare la profit a angajatilor, care cuprindea doua categorii de beneficii: recompense pentru ideile inovatoare si prime a caror valoare depindea de profitul realizat de fabrica.
Henry R. Towne (1844-1924) este cel care a subliniat necesitatea delimitarii managementului ca stiinta. In lucrarea "Inginerul ca economist" publicata in 1866, se retine teoria sa cu privire la conducerea firmei si pregatirea inginerilor din punct de vedere economic.
H. Lawrence Gantt (1861-1919) a solutionat unele probleme de management stiintific. In 1903 a elaborat tehnica grafica de evidenta si planificare (graficul lui Gantt). Insistand asupra importantei factorului uman, a importantei laturii volitive in conducere, a adus conceptul de motivatie aproape de conceptul modern de astazi.
Scoala clasica s-a concentrat asupra gandirii modalitatilor de crestere a eficacitatii muncii si organizatiei. Prin studiile efectuate de promotorii acestei scoli, s-au pus bazele teoriei managementului.
Cei mai de seama reprezentanti ai scolii clasice au fost: Frederick W. Taylor (1856-1915), Henry Fayol (1841-1925) si Max Weber (1864-1920). Ei aveau sa creeze si cele 3 curente de baza ale conceptiei clasice a managementului
Managementul stiintific (F. W. Taylor)
Managementul administrativ H. Fayol
Managementul birocratic (M. Weber)
Managementul stiintific reprezinta modelul de abordare potrivit caruia munca trebuie studiata stiintific pentru a o imbunatatii si a o face eficienta.
F. W. Taylor este cunoscut ca fondatorul managementului modern, mai ales prin studiile efectuate asupra organizarii muncii la nivelul atelierelor.
In lucrarea sa de baza "The Principles of Scientific Management" (1911), F. W. Taylor arata ca in esenta "sistemul managementului stintific implica o revolutie completa a starii de spirit a muncitorilor si in acelasi timp o revolutie a starii de spirit a celor care sunt de partea conducerii"
De asemenea, Taylor arata ca la baza managementului stiintific trebuie sa stea urmatoarele principii fundamentale:
studierea stiintifica a fiecarei sarcini de lucru si gasirea celei mai bune metode de indeplinire a acesteia.
selectarea atenta a muncitorilor si pregatirea acestora in vederea folosirii metodei stiintifice alese.
cooperarea deplina cu muncitorii, astfel incat lucrurile sa fie executate conform principiilor stiintifice puse la baza lor.
munca si responsabilitatea sa fie rezonabil impartite intre manageri si muncitori, astfel incat managerii sa raspunda de planificarea metodelor de lucru, iar muncitorii de executarea lor intocmai.
Efectul managementului taylorist a contribuit la cresterea productivitatii pana la dublarea acesteia. Ideea centrala in studiile lui Taylor a fost aceea ca pentru realizarea sarcinilor de lucru trebuie sa se apeleze la utilizarea unor metode stiintifice si nu la experienta muncitorilor.
Managementul administrativ. In timp ce Taylor a abordat problemele managementului la nivelul proceselor tehnologice din ateliere, Henry Fayol, a adus contributii privind conceptia managementului clasic la nivelul ansamblului firmei.
Dupa unii autori adevaratul "parinte" al managementului modern este Hanry Fayol care a scris lucrarea "Administration Industrielle et Generale" (1916) si care a ramas pana astazi una din cartile de referinta in teoria Managementului. Fayol era convins ca se pot dezvolta teorii cu privire la managementul unei firme, teorii care apar, pot fi aduse la cunostinta persoanelor cu functii administrative. El a incercat sa delimiteze principalele tipuri de activitati realizate in cadrul unei firme. Astfel, el descopera pentru prima data ca activitatile industriale desfasurate intr-o intreprindere se pot diviza in mai multe grupe, Figura 2, precizand astfel functiile firmei, precum si cele ale managementului. Abordarea managementului in perspectiva acestor functii este cunoscuta ca abordarea functionala a managementului.
Figura 2 - Functiile organizatiei si functiile managementului in
viziunea lui H. Fayol
Fayol a stabilit si unele principii de management pe care le-a considerat deosebit de utile in conducerea unei firmei. Acestea se refera la
1. Diviziunea muncii bazata pe specializare si care poate determina cresterea eficientei muncii. Acest principiu se poate aplica atat muncitorilor cat si managerilor.
2. Autoritatea. Managerii au misiunea de a da ordine. Autoritatea le da acest drept. Asociata autoritatii este responsabilitatea.
3. Disciplina. Salariatii trebuie sa respecte regulile care guverneaza organizatia.
4. Unitatea de decizie. Un salariat trebuie sa primeasca instructiuni cu privire la o anumita operatie, numai de la o singura persoana.
5. Unitatea de actiune. Toate activitatile care au un obiectiv comun, trebuie organizate conform unui singur plan, pentru care o singura persoana sa fie responsabila.
6. Subordonarea interesului individual interesului general. Interesul unei organizatii trebuie pus inaintea interesului personal.
7. Remuneratia trebuie sa fie cinstita, corecta atat pentru angajat cat si pentru manager.
8. Centralizarea. Prin intermediul careia se urmareste stabilirea unui raport optim intre centralizarea si descentralizarea autoritatii.
9. Ierarhia. Presupune circuite scurte intre nivelul superior si cel inferior al conducerii.
10. Ordinea. Materialele si oamenii se vor aseza in locurile si la timpul potrivit.
11. Echitate. Managerii trebuie sa fie corecti si binevoitori cu subalternii.
12. Stabilitatea personalului. Trebuie evitata fluctuatia mare a personalului.
13. Initiativa. Managerii trebuie incurajeze si sa dezvolte initiativa angajatilor.
14. Spiritul de echipa care presupune cat mai multe comunicatii verbale in locul celor scrise.
Managementul birocratic. Creatorul acestei ramuri a managementului clasic a fost Max Weber. El a folosit termenul de birocratie pentru a identifica organizatiile mari a caror activitate se desfasoara pe baze rationale. In lucrarea sa "Perspectives on Administrative Management", Weber enumera caracteristicile "birocratiei ideale" si anume:
munca va fi divizata si vor fi clar definite autoritatea si responsabilitatea celui care trebuie sa intervina pentru a da ordine.
posturile sunt organizate intr-o ierarhie a autoritatii astfel incat fiecare pozitie se afla sub autoritatea alteia mai inalte.
selectia si promovarea angajatilor se face in functie de calificarea si pregatirea fiecaruia.
managerii vor stabili reguli si proceduri ferme, aplicate identic intregului personal.
toate actele si deciziile vor fi emise numai in scris.
Abordari comune ale celor trei curente ale managementului clasic. Desi opiniile reprezentantilor scolii clasice difera de la un curent la altul, pot fi conturate totusi unele idei comune pe care le-au abordat in studiile lor, precum
1. Fixarea obiectivelor generale si definirea cat mai precisa a lucrurilor de executat.
Repartizarea salariatilor pe compartimente structurale.
3. Delegarea de autoritate.
4. Definirea responsabilitatilor si controlul realizarii sarcinilor.
5. Studiul relatiilor dintre salariati si compartimente.
6. Organizarea muncii la nivel de atelier.
Bazele teoretice si metodologice ale scolii relatiilor umane au fost puse de Elton Mayo, care in principala sa lucrare "The Human Problems of an Industrial Civilisation" revolutioneaza gandirea manageriala schimband centrul de greutate al procesului managerial de la aspectele tehnico-organizatorice, catre om, catre caracteristicile sale psihice, catre nevoile sale sociale, de comunicare etc. astfel incat sa se ajunga la armonizarea intereselor sale cu cele ale organizatiei din care face parte.
El situeaza resursele umane ale organizatiei pe primul plan in procesul de management, stabilind o serie de principii , reguli, metode care sa asigure punerea in valoare la un nivel superior al potentialului uman. Mayo promoveaza ideea potrivit careia omul ar putea fi determinat sa munceasca mai productiv daca i se satisface anumite nevoi de ordin psiho-social, apreciind ca "munca industriala fiind o activitate de grup, dorinta de a fi apreciat de colegi este deseori mai importanta decat conditiile remunerarii." Experientele realizate au reliefat importanta lucrului in echipa (spiritul de echipa), a gradului de satisfactie in munca in obtinerea unor performante bune la nivelul intregii organizatii.
Alaturi de E. Mayo, alti reprezentanti de seama ai acestei scoli sunt: Douglas McGregor, Abraham Maslow, Peter Druker, Frederick Herzberg. Principalele elemente ale managementului organizatiei reliefate si analizate de teoreticienii acestei scoli le reprezinta comunicarea in procesul de conducere si motivarea activitatii.
Un aport deosebit in cadrul scolii l-a avut Douglas McGregor, care pornind de la ideea ca in exercitarea functiilor managementului, managerii pornesc de la o anumita opinie asupra naturii si comportamentului factorului uman, a formulat doua teorii, respectiv "Teoria X" (a managementului autoritar) si "Teoria Y" (a managementului participativ).
Autorul lor, Douglas McGregor, emite doua seturi de premise contrarii, pe care le noteaza cu X si Y, pentru a elimina influentele psihologice ce ar rezulta din atributele de rau" si "bine" acordate omului.
Exprimate foarte sintetic, caracteristicile acestor teorii se prezinta astfel
Teoria X - exprima punctul de vedere pesimist, rigid si static.
Conform acesteia, principalele caracteristici ale comportamentului fiintei umane sunt
in medie oamenii au o repulsie fireasca fata de munca si cauta sa fuga de ea, oriunde posibil.
majoritatea oamenilor trebuie constransi, supravegheati si dirijati de aproape pentru a-i determina sa depuna efortul necesar atingerii obiectivelor firmei.
cei mai multi oameni prefera sa fie condusi, evita responsabilitatea, au ambitii limitate, doresc siguranta inainte de toate.
Teoria Y- exprima punctul de vedere perfectionist, dinamic si flexibil.
Conform acestei teorii, premizele referitoare la comportamentul fiintei umane sunt
cheltuiala de efort fizic si intelectual, in munca, este la fel de naturala omului ca si distractia sau odihna.
controlul si amenintarea cu pedepse nu sunt singurele mijloace pentru orientarea efortului spre indeplinirea obiectivelor firmei.
atasamentul fata de obiective depinde de recompensele asociate realizarii acestor obiective.
omul obisnuit invata, in conditii adecvate, sa-si asume responsabilitati, nu numai sa le accepte.
in conditiile vietii industriale moderne, potentialul intelectual al omului de rand (mediu) este numai partial utilizat.
Aceste teorii pot fi folosite si pentru a analiza modul in care leaderul trebuie sa se vada pe sine in relatiile cu altii.
Influentele adoptarii teoriei X sau Y asupra comportamentului subordonatilor
a) Asupra activitatii de planificare
Teoria X
sefii stabilesc obiectivele subordonatilor
sunt analizate putine alternative
angajare slaba fata de obiective si planuri
Teoria Y
superiorii si subordonatii stabilesc impreuna obiectivele
este analizat un numar ridicat de alternative
inalta angajare fata de planuri si obiective
b Asupra conducerii resurselor umane
Teoria X
conducerea este bazata in exclusivitate pe autoritatea formala
oamenii executa ordinele, dar fara interes
comunicarea este exclusiv ierarhica
Teoria Y
conducere participativa bazata pe munca in echipa pe baza competentei
oamenii se simt motivati si se angajeaza pentru a obtine performante
comunicarea este atat ierarhica cat si bilaterala
c Asupra activitatii de control
Teoria X:
controlul este extrem de rigid
superiorul actioneaza ca judecator
Teoria Y
verificarea se face pe baza de autocontrol
superiorul actioneaza ca un antrenor
Managerii care pornesc de la premizele teoriei X vor dezvolta un stil de management autoritar, vor intari controlul de tip coercitiv si vor adopta metode de management autoritare. Cei care pornesc de la premizele teoriei Y vor dezvolta un stil de management democratic, folosind metode de conducere participative.
McGregor afirma ca cei mai multi manageri actioneaza in concordanta cu teoria X, dar considera ca teoria Y este mai potrivita.
Combatandu-l pe McGregor, Abraham Maslow (1908-1970) arata ca teoria X este imatura si inumana intrucat frustreaza individul de personalitate. El a fost initiatorul teoriei motivatiei umane, care pleaca de la trei premize referitoare la natura umana
1. oamenii au nevoi ce nu pot fi satisfacute in totalitate
2. actiunile umane au ca scop acoperirea nevoilor nesatisfacute
3. nevoile au o ierarhie previzibila
Teoria realizarii nevoilor, dezvoltata in lucrarea "Motivatie si personalitate" (1970), are la baza urmatorul postulat: "Odata ce nevoile fiziologice (hrana, locuinta, securitate personala) au fost satisfacute, nevoile de tip superior (amicitie, stima, auto-desavarsire etc.) vor intregi potentialul uman si personalitatea individului".
In concluzie, scoala relatiilor umane se caracterizeaza prin
punerea in prim plan a factorului uman
integrarea persoanelor se bazeaza pe increderea acordata acestora
motivarea personalului si imbunatatirea climatului de munca
deciziile sunt considerate descentralizate
scoaterea in evidenta a importantei stimulentelor de natura psiho-sociala
deplasarea accentului de pe relatiile formale, oficiale, pe cele informale, sociale
Principalele critici aduse tezelor acestei scoli, au vizat, in principal
ineficacitatea operationala a conceptelor si teoriilor avansate
concentrarea exclusiva asupra aspectului uman al intreprinderii
supraevaluarea rolului climatului organizational ca element motivational
Aceasta scoala se bazeaza pe utilizarea metodelor si tehnicilor matematice, statistice si informatice in adoptarea deciziilor pentru cresterea eficientei organizatiei. Printre exponentii acestei scoli se numara: C. W. Churchman, R. Raiffa, S. Been, J. Starr si altii. Aceasta scoala s-a afirmat la sfarsitul celui de al-II-lea razboi mondial.
Initial, studiile incorporate in scoala cantitativa se concentrau asupra activitatilor de productie. In ultimii ani insa, acestea abordeaza cu o frecventa sporita si alte functiuni ale managementului, mai ales cea comerciala si cea de cercetare-dezvoltare, care au un rol tot mai important in intreprinderea moderna.
In cadrul acestei scoli exista trei abordari ce urmaresc, fiecare in parte cresterea eficientei: cercetarea operationala, managementul operational si managementul informational.
Cercetarea operationala reprezinta un curent ce urmareste cresterea eficientei procesului decizional prin utilizarea unor metode matematice si statistice complexe
Managementul operational reprezinta acea parte a managementului care se ocupa cu conducerea si coordonarea productiei si distributiei produselor si serviciilor pe care le furnizeaza o firma. Include managementul stocurilor, planificarea productiei si programarea muncii, amplasarea echipamentelor si asigurarea calitatii etc. Specialistii in managementul operational folosesc instrumente precum prognoza, analiza stocurilor, metode statistice de control al calitatii, planificare si tehnici de control.
Managementul informational s-a axat pe dezvoltarea si implementarea unor sisteme informatice complexe, computerizate pentru uzul managerilor. Aceste sisteme transforma datele primare in informatii utile managementului de la diferite niveluri.
Principalele contributii ale acestei scoli sunt urmatoarele
introducerea metodelor si tehnicilor cantitative in conducerea activitatilor formabilizabile ale intreprinderii (planificare, programare, gestionarea stocurilor, stabilirea strategiilor de piata, transporturi, investitii etc.),
folosirea unor concepte si instrumente matematico-statistice precise,
asigurarea pregatirii variantelor decizionale,
folosirea echipelor interdisciplinare matematicieni, ingineri, economisti
Principalele critici aduse s-au referit in special la
reductionismul cantitativ al metodelor si tehnicilor propuse
simplificarea realitatii, incadrarea ei intr-un numar limitat de tipare de rezolvare
limitarea demersului numai la pregatirea deciziilor, metodelor si tehnicilor preconizate, neoferind criterii pentru alegerea unei anumite alternative dintre variantele propuse si elementele pentru precizarea responsabilitatilor si riscurilor pe care acestea le incumba.
Scoala sistemica este cea mai tanara, dar si cea mai complexa si mai aplicata. Practic, aceasta scoala reprezinta o sinteza a precedentelor scoli. Este reprezentata de valorosi oameni de stiinta dintre care amintim: Peter Drucker, R. Johnson, E. Dale, M. Poter, F. Kast, J. Melese etc.
Aceasta scoala se bazeaza pe abordarea sistemica atat a stiintei cat si a practicii manageriale, utilizand o gama larga de metode si concepte apartinand pe de o parte teoriei generale a sistemelor, iar pe de alta parte unor discipline precum sociologia, psihologia, statistica, matematica, informatica, drept etc.
Utilizarea metodei cercetarii prin sisteme ajuta pe manager sa gandeasca si sa inteleaga firma ca pe un ansamblu integrat si complex de elemente interdependente.
In domeniul managementului, scoala sistemica prezinta urmatoarele trasaturi:
reprezinta sinteza conceptiilor scolilor care au precedat-o, preluand o serie de elemente pe care le trateaza in viziune integratoare ce ii este proprie .
abordeaza intreprinderea ca pe un ansamblu unitar atat pe planul configuratiei sale structurale, cat mai ales, al mecanismului complex al functionarii sale.
foloseste limbajele, matematic, cibernetic si informatic, ca forme concise si comode de exprimare cantitativa a elementelor din cadrul sistemului intreprindere, ca instrumente de lucru.
introduce concepte noi corespunzatoare trasaturilor definitorii ale organizatilor moderne, precum: dinamismul, adaptabilitatea, flexibilitatea autoreglarea etc., concepte pe care le operationalizeaza in modele complexe pragmatice de tipul celor din dinamica industriala.
Aflata in curs de afirmare, scoala sistemica reprezinta scoala viitorului, maturizarea acesteia marcand evolutia stiintei managementului pe o treapta superioara, corespunzatoare complexitatii si dinamismului crescand al sistemelor micro si macro economice in epoca contemporana.
scoli de management
scoala clasica
scoala relatiilor umane
scoala cantitativa
scoala sistemica
1. Ce se intelege prin scoala de management?
2. Care sunt caracteristicile scolii clasice de management?
3. Prin ce se caracterizeaza scoala relatiilor umane?
4. Care sunt contributiile scolii cantitative de management?
5. Care este aportul adus de scoala sistemica de management?
