Impozitul ca sursa de satisfacere a nevoi publice

Impozitul ca sursa de satisfacere a nevoi publice

Economia moderna este caracterizata de fenomenul cresterii mai rapide a necesarului de resurse decat a posibilitatilor de procurare a acestora. Resursele au caracter limitat, in timp ce cererea de resurse prezinta o accentuata tendinta de crestere.

Resursele sunt elemente ale bogatiei unei natiuni. Acestea provin din produsul intern brut la care se adauga impozitul si sunt folosite pentru: consum, formare bruta de capital si export. Alaturi de resursele materiale, umane, valutare si informationale un rol deosebit il au cele financiare.

Resursele financiare reprezint totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice si sociale intr-o perioada de timp determinata.⁸

Resursele financiare, la nivel national, cuprind ansamblul resurselor financiare, ale autoritatilor si institutiilor publice, resursele intreprinderilor publice si private, resursele organismelor fara scop lucrativ, precum si resursele

populatiei.

Avand in vedere distinctia dintre finantele publice si cele private, se pune problema raportului dintre resursele financiare ale societatii si resursele financiare publice. Acesta este un raport ca de la intreg la parte, deoarece resursele financiare ale societatii au o sfera de cuprindere mult mai larga.

Resursele financiare publice includ resursele administratiei de stat centrale si locale, resursele necesare protectiei si asigurarilor sociale de stat, precum si

resursele institutiilor si autoritatilor publice cu/caracter autonom.

Satisfacerea nevoilor colective ale oricarei societate impune realizarea unor

venituri publice. Pentru a-si putea indeplini rolul si functiile sale, statul trebuie sa mobilizeze resurse si sa faca cheltuieli banesti.

In consecinta, statul procedeaza la repartitia sarcinilor publice intre membrii societatii, persoane fizice sau juridice. Instrumentul financiar si juridic prin care se infaptuieste aceasta repartitie il constituie obligatia fiscala sub forma impozitelor, taxelor si altor sarcini fiscale specifice fiecarei tari si fiecarei etape istorice in parte. Se constata ca impozitele pot fi abordate din mai multe ipostaze: ca principala sursa de formare a veniturilor statului; ca modalitate principala de infaptuire a alocarii optime a resurselor intre cele doua mari sectoare definite dupa caracterul privat sau public al bunurilor produse m societate, m functie de care se defineste punctul optim al fiscalitatii; ca instrumente de infaptuire a echitatii sau justitiei sociale in plan fiscal, denumita echitate fiscala; ca instrumente de influentare a inflatiei, prin orientarea comportamentelor agentilor economici si a tuturor contribuabililor, privind consumurile de resurse, de bunuri si servicii.⁹

0 prima categorie de norme juridice avand ca obiect de reglementare finantele publice o reprezinta cele privind procesul de constituire a resurselor banesti

necesare satisfacerii nevoilor publice, adica a fondurilor publice, denumite frecvent fonduri bugetare. Normele din aceasta categorie asigura concentrarea in bugetele publice( bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale si bugetul asigurarilor sociale de stat) a resurselor banesti necesare constituirii si alimentarii veniturilor publice, adica a fondurilor banesti aflate la dispozitia autoritatilor centrale si locale.

In aceasta categorie de norme juridice se cuprind reglementarile prin care se instituie impozitele, taxele si alte venituri publice.

Impozitele sunt folosite ca instrumente de redistribuire a veniturilor intre membrii societatii, de protejare a celor cu o capacitate economica redusa, de stimulare a natalitatii, de limitare a consumului unor produse nocive pentru sanatatea omului, de incurajare a productiei si consumului altor produse, de introducere a tehnicii si tehnologiei moderne, de stimulare a amplasarii de fabrici si uzine in zone economice slab dezvoltate din punct de vedere economic si chiar de stramutare a unitatilor economice poluante din marile orase in afara acestora, de incurajare a organizarii de intreprinderi de anumite dimensiuni, mici sau mijlocii dupa caz, de incurajare a exportului si de limitare a importului.¹⁰

Impozitul este un element component a circuitului economic si indeplineste trei functii principale:

> functia financiara prin care el asigura venituri bugetului de stat, necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice;

> functia economica deoarece este un element component al economiei publice, al mecanismului economico - financiar, concretizata in incercarile statului de a folosi impozitele ca un mijloc de interventie, in activitatea economico-financiara. In functie de intentia legiuitorului impozitele se pot manifesta ca un instrument de stimulare sau de franare a unei activitati de crestere ori reducere a productiei sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare ori de ingradire a comertului exterior. Deci, impozitele pot fi folosite pentru a incuraja(sub forma exonerarii) sau a descuraja(pe calea suprataxarii) o anumita activitate economica.

> Functia politico - sociala prin care se redistribuie unele venituri ale agentilor

economici si ale grupelor de populatie. Sectiunea 3. Aparitia si evolutia impozitelor.

Impozitul, ca modalitate principala de formare a fondurilor banesti necesare statului, este cunoscut inca din antichitate, evoluand in forme specifice de-a lungul istoriei.

In republicile antice grecesti, ca si in Roma antica, erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere statala, pentru intretinerea si inzestrarea armatei, pentru constructia si inarmarea corabiilor de razboi, construirea de drumuri, lucrari de utilizare comunala.¹¹

Pentru toate aceste cheltuieli publice, primele resurse erau cele domeniale obtinute prin exploatarea unor bogatii naturale aflate in patrimoniul statului. in completarea resurselor domeniului public, in fiecare dintre aceste state, au fost instituite diferite impozite.

in statul antic atenian, principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri si alte bunuri. De asemenea, erau percepute impozite asupra veniturilor meseriasilor, taxe pentru vanzarea in piata a produselor agricole, impozite extraordinare.in statul roman antic, principalul impozit a fost tributum, perceput la inceput numai de la locuitorii teritoriilor cucerite, fie pe valoarea pamantului stapanit in mod individual, fie ca zecime din produsul brut. Ulterior acest impozit a devenit permanent, datorat de toti cetatenii statului roman care aveau proprietati imobiliare, iar mai tarziu si pentru bunuri mobile.

Se mai percepea impozit asupra vanzarilor de marfuri, asupra mestesugarilor si cu aplicabilitate temporara, au fost impozite asupra numarului de sclavi si cel datorat de celibatari.

In Evul Mediu impozitele au cunoscut o evolutie diferentiata, conditionata de dezvoltarea economico-sociala, de conceptii si traditii proprii.

In Anglia, pentru o perioada de timp indelungata principalul impozit a fost cel datorat de catre proprietarii de pamant, la inceput in raport de intindere si ulterior in functie de venitul agricol obtinut. in 1215, prin Magna Charta Libertatum, s-a interzis instituire impozitelor de catre monarhi fara aprobarea poporului. in secolul al XIII-lea a fost introdus un impozit pe venit diferentiat pentru nobili, clerici si tarani, iar in urmatoarele secole au fost instituite impozite pe cladiri, pe veniturile mestesugarilor, ca si impozite incluse m preturile de vanzare ale sarii, carbunilor, pieilor si altor bunuri.

In Italia secolelor al XII-lea si al XV-lea cel mai important impozit era estimo. Acesta era aplicat asupra tuturor bunurilor cetatenilor care erau inscrise in registro del estimo pe baza declaratiilor contribuabililor, care, daca se constatau a fi inexacte , acestia erau sanctionati cu stergerea de pe listele electorale.

Dupa aproape trei secole, impozitul estimo a fost modificat conform cerintelor de impunere a averilor, mai ales ale comerciantilor si bancherilor, care erau estimate de mai multi agenti fiscali.

in Tarile Romane, impozitele medievale erau nenumarate cuprinzand:¹²

> sferturile sau civerturile, care se strangeau sub forma cistei;

> dijmaritul sau desetina;

> albinaritul(darea pe stupi, miere si pe ceara de albine);

> gostinaritul(darea asupra porcilor);

> vinaritul(darea pe vadra de vin);

> podgonaritul, a fost un impozit cu aplicabilitate temporara si datorat de strainii, care aveau terenuri cultivate cu vita de vie;

> oieritul(darea pe oi);

> vacaritul(darea pe boi, cai, vaci);

> caminaritul(darea asupra vinului vandut in targuri);

> majaritul(darea asupra pestelui, platita de vanzatorii de peste);

> dari extraordinare, precum ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorintele si altele.

Datorita varietatii si greutatii acestor impozite, deseori, contribuabilii faceau contestatii, cerand sa nu mai plateasca anumite sume. In asemenea situatii cateodata domnul se indura si decreta asa numita ruptura(amnistie fiscala).

Spre sfarsitul Evului Mediu, odata cu dezvoltarea economiei manufacturiere, s-a generalizat un impovarator proces de sporire a tipurilor si cuantumurilor impozitelor. De exemplu in Franta, monarhii si-au pastrat dreptul de a institui impozite pana la Revolutia din 1787.

Unul dintre cele mai importante era asa-numitul "la taille' in variantele: reala, pentru proprietarii de terenuri si personala, pe veniturile cetatenilor, caruia i se suprapunea impozitul de a 20-a parte din venit, precum si "capitatia' datorata de toti cetatenii in cuantum banesc diferentiat in raport cu rangul social.

in acelasi timp, in folosul monarhului se datora "patenta', la plata careia erau obligati cei ce executau pe cont propriu meserii sau comert. in categoria impozitelor, mai erau cuprinse cele percepute la vanzarea sarii, tutunului si bauturilor, la tranzactiile si instrainarile de bunuri, ca si impozitele de timbru denumite si de inregistrare carora li se adaugau diferite taxe.Din cauza diversitatii exagerate si a numarului mare de impozite, Adunarea Constituanta intrunita dupa Revolutia Franceza, a decis reforma impozitelor prin inlaturarea privilegiilor avute pana atunci de nobili si clerici, suprimarea arbitrarului aparatului fiscal, inlaturarea unor impozite pe vanzari ale bunurilor de consum, alte actiuni reformatoare printre care dreptul cetatenilor de a consimti liber la stabilirea impozitelor.

Astfel, Constitutia franceza din 1793 prevedea ca "nici un cetatean ne este dispensat de onorabila obligatie de a contribui la acoperirea sarcinilor publice', insa "conditionat de consimtamantul la aceste dari', dat prin intermediul reprezentantelor nationale, adica a adunarilor elective.¹³

Prin Regulamentele Organice, adoptate in iulie 1831 pentru Muntenia si in ianuarie 1832 pentru Moldova, sunt desfiintate toate darile "preexistente' in locul lor fiind introdusa capitatia, impozit direct si personal platit pe cap de locuitor, la care erau supusi taranii, mazilii(descendentii familiilor boieresti de rangul al doilea) si muncitorii din orase si targuri, precum si patenta, care era un impozit direct si fix(deci neraportat la venituri) stabilit pe clase, la care erau supusi meseriasii si negustorii.

Un moment deosebit de important a fost Conventia de la Paris(1859) care a introdus in domeniul financiar-bugetar principiile: nullum impositum sine legae si unitatea bugetara si executarea provizorie pe baza bugetului prezent.

In perioada contemporana, exercitarea dreptului parlamentelor, de a institui si modifica impozitele, a fost dominata de cresterea continua a cheltuielilor publice in toate statele. Parlamentele din statele contemporane, au fost si sunt de cele mai multe ori fortate de circumstante sa sporeasca impozitele, consimtamantul cetatenilor la sporirea sau adoptarea unor impozite, considerandu-se exprimat prin votarea legilor referitoare la impozite de catre reprezentantii lor in parlamente.

Din evolutia moderna si contemporana a impozitelor, sunt remarcabile indeosebi impozitele pe venituri reglementate in primele decenii ale secolului al XX-lea m Franta, Italia, Anglia si alte state europene. Astfel, sistemele fiscale au evoluat, ele cuprinzand tot mai multe impozite pe vanzarea bunurilor sau de consumatie, accize speciale sau monopoluri fiscale in ceea '^-ce priveste tutunul, alcoolul, etc.; din cele prezentate rezultand mutarea din ce in mai mult a accentului in planul sistemului veniturilor bugetare de pe impozitele directe pe impozitele si taxele indirecte, mai ales pe cele de consum.

Consideram, ca evolutia moderna a impozitelor m Europa de azi este marcata de inlaturarea deosebirilor dintre legislatiile fiscale nationale ale statelor membre ale Uniunii Europene, de armonizarea acestor legislatii si de instituirea unor procedee fiscale cat mai asemanatoare politicii fiscale comunitare.