Integrarea dezvoltarii durabile in lumea economiei

INTEGRAREA DEZVOLTARII DURABILE IN LUMEA ECONOMIEI

1. Notiuni de dezvoltare si durabilitate in mediul economic

Presiunea fenomenelor globalizarii, integrarii si accelerarii in toate planurile schimbarii obliga la inscrierea in coordonatele managementului modern, participativ, previzional, sustinand noile valori in planul culturii si civilizatiei si procesele de dezvoltare durabila apte sa creeze un mediu ambiant adecvat unei evolutii normale.

Un sistem social care produce valori economice este caracterizat in primul rand prin incertitudine. Incertitudinea si riscul nu alcatuiesc un factor optional ci reprezinta unul din aspectele definitorii ale conditiei umane. Vechile paradigme au devenit astazi insuficiente si ne obliga la o schimbare de atitudine: perceptia riscului ca vulnerabilitate trebuie depasita, evidentiind totodata valorile de oportunitate a riscului si incertitudinii. Toti termenii implicati in definitia procesului decizional - actiune umana, viitor, informatie - sunt incerti, subiectivi sau imprecisi (adica fuzzy).

Pentru majoritatea dintre noi dezvoltare inseamna proces sau schimbare in bine.

Ideea de dezvoltare durabila ne conduce la o serie de interpretari in contextul reingineriei industriale si care sunt prezentate in continuare. Pornind de la definirea termenilor: dezvoltare, durabil - durabilitate, durabilitatea unui sistem, a unui material, vom defini durabilitatea unei organizatii.

Dezvoltarea durabila a unei organizatii impuse:

extinderea conceptului si practicii personalizarii produselor prin personalizarea serviciilor;

dezvoltarea relatiei personalizate cu consumatorii, clientii si salariatii;

exigenta formarii si dezvoltarii unor capabilitati si competente hibride care combina un numar de competente specializate si generale;

nevoia reconstructiei intreprinderilor pe baza de competenta negociata;

regenerarea prin personalizarea relatiilor umane in ansamblul lor.

Durabilitatea privita ca strategie pentru suportabilitate reprezinta acea asigurare de bunuri si servicii economice, sociale si de mediu adresata colectivitatii umane, facuta astfel incat sa nu reduca in timp cantitatea si calitatea bunurilor si serviciilor pe care sistemele economice, sociale si de mediu ale Pamantului sunt capabile sa le furnizeze.

In noua viziune a interdependentelor dintre problemele mediului inconjurator, bunastarii generale si procesului cresterii economice, Dezvoltarea durabila este dezvoltarea care raspunde necesitatilor prezentului fara a compromite capacitatea de a satisface necesitatile generatiilor viitoare.

O importanta aparte prezinta definirea dezvoltarii durabile a afacerilor. Succint obiectivul acesteia poate fi caracterizat astfel:

Dezvoltarea durabila a afacerilor implica:

s Afacerile se dezvolta ca afaceri competitive, mature

s Organizatiile invata singure

s Adaptarea institutionala

s Dezvoltarea durabila a afacerilor devine o forta pentru stabilizarea economiei si maximizarea potentialului pentru calitatea vietii la un standard inalt pentru toti

s Schimbarea societatii de a transforma propriile afaceri in afaceri durabile.

Premisa fundamentala este ca organizatia care poate realiza cu succes dezvoltarea unui Sistem de Management al Mediului - SMM care este compatibil cu principiile dezvoltarii durabile va castiga un avantaj competitiv global pe termen lung. Un SMM este un ansamblu de politici, standarde, sisteme, practici si instrumente pentru cresterea eficacitatii in relatia cu problemele de mediu.

Sintetizand, obiectivul general al Dezvoltarii Durabile poate fi prezentat astfel:

Printre conceptele management care s-au impus atat de rapid si de direct precum excelenta si calitatea se afla si reeingineering-ul. In literatura americana nu exista termenul de organizare ci acela de inginerie. Deci, reingineering-ul inseamna o reorganizare profunda a intreprinderilor si a devenit o abordare actuala pentru imbunatatirea prestatiei unui sistem industrial si este un mijloc managerial de obtinere a performantelor de exceptie.

Dezvoltarea economica reprezinta cresterea in timp a nivelului general de prosperitate al societatii. Dezvoltarea economica este definita prin realizarea unui set de teluri sociale. Deoarece aceste teluri se modifica in timp, dezvoltarea economica este un proces.

O societate care se afla intr-un proces de dezvoltare economica este supusa unei combinatii de trei tipuri de schimbari :

1.Un progres al utilitatii, manifestat prin satisfacerea cerintelor sau realizarea prosperitatii indivizilor in societate.

Printre factorii care contribuie la realizarea prosperitatii oamenilor se numara : salariul real pe cap de locuitor; calitatea mediului.Intr-o societate aflata intr-un proces de dezvoltare trebuie sa acorde o mai mare pondere sectoarelor dezavantajate, in raport cu ponderea acordata societatii in amsamblu. Daca bunastarea societatii privita in amsamblu sporeste, dar cea a sectoarelor dezavantajate scade, se spune ca o astfel de societate nu se dezvolta.

Un progres in domeniile educatiei si invatamantului, sanatatii si nivelului general de calitate a vietii.

Dezvoltarea economica implica un progres in domeniul calificarii,al cunostintelor, al capacitatilor si al deciziei.

3.Autorespectul

O societate se dezvolta daca manifesta un sens crescut al independentei, care se poate referi la independenta fata de dominatia altora sau independenta fata de stat.Evaluarea gradului de schimbare intr-o societate si stabilirea ulterioara a concluziilor referitoare la procesul dezvoltarii, reprezinta sarcini care implica un mare grad de subiectivitate. Conceptul de dezvoltare economica este un concept mult mai larg decat cel de crestere economica.

Cresterea economica reprezinta procesul de sporire a capacitati economiei de a produce bunuri si servicii . Cresterea economica se poate realiza prin prin intermediul factorilor de productie sau al tehnologiei. Se masoara de obicei prin modificarea produsului national brut pe cap de locuitor.

Distinctia intre termenii de dezvoltarea si crestere economica este importanta, deoarece cei doi termeni nu au aceeasi semnificatie.

Cresterea economica contribuie la dezvolatre , prin furnizarea de bunuri si servicii suplimentare, dar reprezinta doar o parte a dezvoltarii. O societate care nu-si mentine sau nu-si imbunatateste venitul real pe cap de locuitor nu este in dezvoltare. Daca totusi realizeaza cresterea pe seama altor componente sociale si politice , dezvoltarea sa este compromisa.

2      Principiile dezvoltarii durabile se manifesta pe fondul vehicularii unor fluxuri material-energetic-informationale care sunt supuse unor procese de restructurare (cresterea randamentelor, micsorarea consumurilor specifice, diminuarea entropiei informationale, cresterea calitatii tuturor proceselor, perfectionarea factorului uman, a schimbarea atitudinii, informatizarea activitatilor, etc.).

3.     MEDIUL SI DEZVOLTAREA DURABILA

Filozofia care sta la baza dezvoltarii durabile porneste de la ipoteza conform careia, calitatea mediului, precum si serviciile generale oferite de mediul natural sunt cumult mai importante decat s-a luat in calcul intrecut prin intermediul planificarii si a mangementul economic. Prin conturarea profilului mediului, dezvoltarea durabila ofera o mai buna intelegere a functiilor indeplinite de mediul natural sau amenajat, care pot fi clasificate dupa cum urmeaza ( Pearce D.W,J.J.Warford, 1993) :

1.Contributii directe la calitatea vietii

Valentele mediului sunt multiple. Mediul poate fi apreciat sub forma unui peisaj minunat, a unui cadru de agrement pentru activitati recreationale sau poate fi substituit prin intermediul televiziunii, filmelor si radioului.

Contributii indirecte la calitatea vietii

Mediile deteriorate contribuie la acumularea stresului si la aparitia bolilor.Poluarea aerului si a apei afecteaza in mod direct sanatatea, care la randul sau influenteaza atat bucuria de a trai, cat si capacitatea de munca a indivizilor, necesara pentru realizarea proceselor economice.

3.Contributii directe la venitul real prin intermediul unui sector de mediu.

Investitiile efectuate pentru protejarea mediului si furnizarea confortului creaza venit si locuri de munca. Aspectul este adeseori ignorat cand mediul este privit ca o reala restrictie impusa cresterii economice, cum s-a intamplat in anii 1970. Deoarece investitiile din domeniul mediului sunt mai putin productive decat investitiile pe care le inlocuiesc, cresterea economia este mai lenta in aceste situatii. Programele de mediu contribuie la cresterea PNB in rimul an, dar efectul acestora in anul final poate fi pozitiv in anumite situatii si negativ in altele.

4.Contributii la sustinerea sistemelor suport ale vietii.

Desi anumite servicii ecologice sunt definite destul de bine,cum ar fi rolul de protectie al padurilor pentru bazinele hidrografice, sau capacitatea de purificare a apei a zonelor umede, ele sunt adesea ignorate in analiza economica a mediului. Alte servicii mai ample, care sunt mult mai greu de carcterizat in termeni economici sunt de importanta fundamentala, deoarece fara acestea economiile nu ar putea functiona in forma lor curenta.Ozonul stratosferic de exemplu, ajuta la reglarea nivelului de radiatii care ating pamantul, in timp ce dioxidul de carbon natural ajuta la reglarea climei planetare. Oceanele participa la ciclul complex al carbonului si la ciclul hidrologic - esentele pentru viata, in timp ce planctonul reprezinta o componenta importanta a lantului trofic si din acest motiv al productivitatii marilor.

Mediul natural are trei functi majore, care prezinta o semnificatie directa pentru felul in care este interpretat dezvoltarea durabila. Aceste functii sunt:

1.Utilitatea directa pentru indivizi.

Furnizarea de input-uri pentru procesele economice.

3.Asigurarea unor servicii pentru sustinerea vietii.

4.DEZVOLTAREA INDUSTRIALA DURABILA

Activitatea industriala reprezinta un principal factor care contribuie la deteriorarea mediului.Problema care se ridica este aceea de a reconcilia cerintele de crestere demografica, dorintele de dezvoltare industriala continua si necesitatea de a proteja mediul inconjurator. Din acest motiv,trebuie identificate noi modele de dezvoltare industriala atat in tarile dezvoltate, cat si in cele slab dezvoltae, modele care vor permite protejarea capacitatii de suportabilitate a mediului inconjurator. Singura cale ste reducerea intensitatii poluarii provocate de activitatile industriale.

Dezvoltarea industriala poate fi sustinuta numai daca se asigura protectia mediului inconjurator.In caz contrar, erodarea trepatata a mediului va conduce la imposibilitatea cresterii economice.

4.1.Principii ale dezvoltarii industriale durabile

Sarcina realizarii concordantei intre tendintele cresterii populatiei, a dorintei de dezvoltare industriala continua si necesitatea de protejare a mediului poate fi indeplinita numai printr-o abordare care incurajeaza dezvoltarea si care sustine in acelasi timp si mediul.Orice definitie a dezvoltarii durabile trebuie sa abordeze trei probleme :

a). Accesul generatiei viitoare la resursele de baza la fel de eficiente ca si cele utilizate astazi, cu conditia ca standardul de viata sa nu descreasca in timp;

b). Contributia explicita a proceselor ecologice la standardul de viata;

c). Resursele de baza, care trebuie sa includa capitalul manufacturat si cel natural.

Dezvoltarea industriala durabila reprezinta o noua abordare a dezvoltarii industriale, care permite industriei sa asigure beneficii economice si sociale pentru generatia actuala fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si indeplini propriile cerinte si fara a dauna proceselor ecologice fundamentale. Din aceasta definitie decurge faptul ca orice degradaree semnificativa a proceselor ecologice, datorata industriei, nu este durabila pe termen lung.

Pentru realizarea dezvoltarii industriale durabile trebuie indeplinite trei criterii :

protejarea eco-capacitatii , adica mentinerea capacitatii ecosistemelor de a functiona in ciuda existentei poluarii ;

utilizarea eficienta a resurselor, materiale si energetice ;

asigurarea unei distributii echitabile intre natiuni atat a bunurilor furnizate de dezvoltarea industriala, cat si a greutatilor produse prin degradarea mediului inconjurator.

5.IMPLICATIILE ECONOMICE ALE DEZVOLTARII DURABILE

Indicatorii de suportabilitate : schimbarea sistemului de calcul national. Pana in 1998 s-au facut eforturi considerabile de a modifica modalittea in care este masurat progresul economic. Indicatorul de baza al progresului economic este Produsul National Brut( PNB) , care masoara valoarea totala a productieiunei economii intr-un anumit an. PNB -ul ar trebui sa semnifice o imbunatatire a prosperitatii - dar acest lucru poate fiinselator. O alta deficienta in utilizarea PNB ca indicator de masura a suportabilitatii este legata de faptul ca PNB nu inregistreaza pagubele produse mediului, care pot conduce la scaderea prosperitatii economice. Faptul ca pentru efectele de mediu nu exista piete, aceasta nu inseamna ca ele sunt lipsite de valoare. Prin masurarea valorii produselor de piata, PNB ignora in mod fundamental mediul. Orice paguba adusa mediului inconjurator ar trebui calculata si scazuta din PNB.

Statisticile nationale estimeaza cantitatea de capital manufacturat depreciat. Acesta este scazut din PNB pentru a obtine Produsul Natinal Net ( PNN ) . Acest indicator este mai adecvat ca instrument de masura decat PNB , deoarece permite luarea in considerare a deprecierii bagatiei nationale. Totusi, si PNN ignora baogatia naturala, care este supusa, de asemenea, proceselor de depreciere. Acest lucru se produce de exemplu, atunci cand se epuizeaza rezervele de petrol, sau se reduc rezervele forestiere. Nu exista o logica prin care o forma de depreciere sa poata fi considerata si cealalta nu.

Exista trei tipuri de abordare a dezvoltarii durabile :

Abordarea economica

Se bazeaza pe conceptul fluxului maxim de venit ce poate fi generat prin mentinerea rezervei de valori care a produs aceste beneficii. La baza acestui concept sta, de asemenea, principiul optimalitatii si eficientei economice,aplicate utilizarii resurselor sarace.Problemele de interpretare se nasc atunci cand trebuie identificate tipurile de capital ce trebuie mentinute (manufacturat, natural sau uman) si posibilitatile acestora , in special a resurselor ecologice . Dificultati suplimentare le ridica problemele de ireversibilitate si colaps catastrofic.

Abordarea ecologica

Este axata pe stabilitatea biologica si fizica a sistemelor. De o importanta deosebita este viabilitatea subsistemelor care sunt esentiale pentru stabilitatea globala a intregului sistem. Un aspect cheie este reprezentat de protectia diversitatii biologice. Mai mult, sistemele " naturale " pot fi interpretate in asa fel incat sa includa toate aspectele biosferei, inclusiv a celor construite de om, cum ar fi de exemplu orasele. Accentul se pune pe pastrarea elasticitatii si capacitatii dinamice a unor astfel de sisteme de a se adapta schimbarii si nu pe conservarea unei stari statice " ideale ".

Abordarea socio-culturala

Acest tip de abordare a dezvoltarii durabile cauta sa mentina stabilitatea sistemelor sociale si culturale, inclusiv prin reducerea conflictelor distructive. Aspectele importante ale acestui tip de abordare caonstau atat in promovarea echitatii in cadrul aceleasi generatii. Se recomanda urmarirea pastrarii diversitatii culturale existente in intreaga lume, precum si utilizarea cunostiintelor legate de practicile viabile inglobate in culturile mai putin dominante. Societatea moderna va trebui sa incurajeze si sa promoveze pluralismul si participarea originala in scopul crearii unui cadru decizional mai eficient, pentru dezvoltarea sociala durabila. (Munasinghe M.,Environmental economics and sustainable development, World Bank environment paper, no. 3, 1995).

Aceasta se datoreaza faptului ca preferintele si tehnologiile nu se pastreaza constante in timp, astfel incat conservarea unei valori de baza se poate dovedi excesiva. Prin concentrarea pe marimea setului de posibilitati , importanta conservarii biodiversitaii devine mai evidenta in termenii abordarii durabile, vazuta prin prisma ecologica sau economica. Asfel :

conservarea biodiversitatii permite pastrarea flexibilitatii sistemului, prin protejarea acestuia fata de socurile extreme;

conservarea capitalului protejeaza valorile pentru consumurle viitoare.

Tranzactii intre cele trei obiective ale dezvoltarii durabile (Munasinghe M.,Environmental economics and sustainable development, World Bank environment paper, no. 3, 1995).

Diferenta dintre cele doua concepte consta in consecintele pierderii flexibilitatii ecologice. O societate care-si consuma capitalul fix fara sa-l inlocuiasca nu este durabila. Utilizand o abordare ecologica, pierderea flexibilitatii implica scaderea capacitatii de autoorganizare a sistemului, dar nu neaparat o scadere a productivtatii. Aceasta depinde de capacitatea societatii umane de a se adapta si de a continua sa functioneze in fata stresului si a socurilor. Legatura dintre suportabilitatea socio culturalasi cea ecologica este demonstrata in acest fel prin similaritatile organizationale dintre societatile umane si sistemele ecologice.

Reconcilierea acestor concepte , precum si asigurarea functionalitatii lor in scopul realizarii dezvoltarii durabile reprezinta o sarcina extrem de dificila. Diversitatea cerintelor si preocuparilor pe termen scurt, ca si telurile pe termen lung existente in lume, sugereaza faptul ca NU EXISTA O DEZVOLTARE DURABILA "BUNA" SAU "REA" , GENERAL VALABILA.

Implementarea dezvoltarii durabile va necesita un cadru consultativ pluralistic, care sa faciliteze printre altele schimbul de informatii cu grupurile predominate, care sunt neglijate, pentru a identifica modalitati materiale de compensare si tehnologii mai putin poluante.

Noul concept, cel al dezvoltarii durabile, nascandu-se din intrebari si dezbateri, din dezastre si reusite, din idealism si realism, dar, mai ales din abordari sistematice ale proceselor ecologice, sociale si economice reprezinta, fara indoiala unul dintre aceste succese. Lansat in 1974, la Simpozionul organizat de Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (PNUE) si Conferinta ONU pentru Comert si Dezvoltare ( CNUCED ) , in Mexic, la Cocoyoc, acest concept poate fi definit sintetic ca un complex de strategiii menite sa conduca la o ameliorare a conditiilor de viata ale tuturor comunitatilor umane, prin respectarea capacitaii de suport a ecosistemelor si prin valorificarea traditiilor culturale din fiecare regiune geografica. De aici deriva si sinonimele utilizate, cele de ecodezvoltare, de dezvoltare sustenabila ori de dezvoltare respectuoasa fata de mediu. La fel, se poate foarte bine sinonimiza acest concept cu cel de "viabilitate", propus de Ruckelshaus (1989) : cresterea si dezvoltarea trebuiesc mentinute in limitele impuse de ecologie, pentru ca astfel, se poate asigura securitatea si prosperitatea natiunilor, mentinerea echilibrului ecologic si pacea intre oameni si intre ei si natura.

Un pas urmator s-a realizat prin Raportul Comisiei Mondiale asupra Mediului si Dezvoltare, raport cunoscut sub numele de " raportul Brundtland " , publicat de autor sub titlul "Viitorul nostru al tuturor", document de baza atat in fundamentarea conceptului, cat si in sensibilizarea opiniei publice (Sachs, 1993). Poate, pornind si de la acest document asistam astazi la o accelerare a miscarii civile in domeniul mediului inconjurator si dezvoltarii, miscare careia ii datoram un nou deziderat, cel al dreptului de acces la mediul inconjurator, care se alatura dreptului de acces la hrana, locuinte, la resursele naturale etc. Pentru acest deceniu, la Conferinta mondiala a ONG - urilor s-a lansat chiar un plan de actiune conjugata, cunoscut sub numele de "programul Ya Wanoucchi".

O prima trasatura a conceptului de dezvoltare durabila , accea de a fi fost acceptat de o larga sfera de paturi sociale, care incearca sa gaseasca solutii la diversele probleme locale, aplicand dezideratul dezvoltarii planetare : sa gandim global si sa actionam local! Apoi, acest concept este marcat de principiile abordarii sistematice, principii lansate de ecologia moderna, motiv pentru care castiga tot mai mult teren credinta parintelui agriculturii biologice, E.Pfeiffer : tot ceea ce este biologic corect este si economic avantajos!.

Dezvoltarea durabila a reusit sa reuneasca ( cel putin teoretic ) intr-un tot cele 5 dimensiuni ale vietii noastre materiale si spirituale, considerate prin prisma durabilitatii lor. Vom constata ca :

dezvoltarea durabila este un concept unificator;

subsistemele sale se afla interconectate;

intre ele se afla o retea de interactiuni reciproce

in centrul acestei retele se afla Omul, de a carui decizii va depinde functionarea armonioasa a subsistemelor si in final realizarea dezideratului de dezvoltare durabila;

acestor 5 dimensiuni li s-a adaugat adjectivul " durabil " , nu doar pentru ca ar fi un cuvant " la moda " , ci pentru a sublinia perspectiva pe termen lung in care trebuiesc formulate strategiile.

Principiile si strategiile majore care caracterizeaza fiecare dintre aceste 5 dimensiuni prin prisma dezvoltarii durabile sunt :

durabilitatea sociala urmareste sa asigure o dezvoltare fireasca a diverselor comunitati umane privitoare la calitatea de fiinta umana. Principiul de baza al acestei durabilitati este cel al realizarii unei echitati in accesul la bogatiile materiale si spirirtuale, pentru toate tarile si pentru toate paturile sociale. Autolimitatrea consumului in tarile bogate si in randul paturilor privilegiate este, aspectul cel mai sensibil al dezvoltarii durabile, cu atat mai mult, cu cat nu s-a gasit un sistem social care sa poata fi aplicat in toate tarile Globului.

durabilitatea economica vizeaza o repartizare si gestionare mai eficienta aresurselor si un flux constant de investitii de la Nord spre Sud, astfel ca tarile Sudului sa poata atinge stadiul de autodezvotare. Cu alte cuvinte Sudul trebuie ajutat ca sa se poata ajuta singur!. In plus, aceasta durabilitate trebuie sa stabileasca stategiile care sa asigure optiuni econmice si pentru generatiile viitoare.

durabilitatea ecologica presupune un complex de masuri politice, economice , administrative si legislative, orientate spre realizarea urmatoarelor obiective :

a)       amenajarea pe baze ecologice a spatiului urban si rural ;

b)       minimalizarea presiunii asupra ecosistemelor cu rol de protectie si eficientizarea exploatarii celor cu rol social util;

c)       limitarea consumului de resurse neregenerabile si a utilizarii produsilor daunatori mediului. Toate acestea necesita,o foarte buna cunostere a potentialelor oferite de fiecare tip de ecosistem in parte si, mai ales, actiuni de constientizare, de formare a convingerilor ca diversitatea biologica este pretioasa . La fel de important este de accentuat faptul ca protectia mediului ocupa locul trei intre problemele globale ale omenirii contemporane, alaturi de pace si dezvoltare si ca toate trei sunt indisociabile ( King si Schneider, 1991 ).

durabilitatea spatiala cuprinde, aplicareaacelor strategii care sa asigure un echilibru intre dezvoltarea oraselor si satelor, intre dezvoltarea industriala si cea agrozootehnica, intre utilizari si investitii, intre consum si productie, intre centralizare si descentralizare. Extrem de importanta este stabilirea drepturilor si obligatiilor referitoare la utilizarea pamantului si resurselor sale, mai cu seama in conditiile reformei din tarile Sudului, unde populatia doreste sa atinga nivelul de trai al Nordului, prin obtinerea unor beneficii imediate.

durabilitatea culturala priveste asigurarea dezvoltarii spirituale a fiecarei comunitati umane, intr-o unitate strategica, in unitate prin diversitate, in acord cu principiile moralei fiecarui popor in parte, dar toate guvernate de principiul globalitatii.

6.Indicatori de mediu, o sintagma care se impune

La Paris, a fost organizata in luna iunie, sub egida UIC si a Proiectului RAVEL (sponsorizat de UE), o consfatuire dedicata realizarii unui cadru comun pentru viitoarele actiuni pe linie de protectia mediului, demersurile vizand definirea unor indicatori de mediu in sectorul feroviar. Acesti indicatori ar trebui sa fie de mare ajutor companiilor in lupta pentru diminuarea impactului activitatii lor asupra mediului, in ralierea lor mai rapida la legislatia internationala, intre avantaje evidentiindu-se economia de fonduri si comunicarea mai eficienta, atat pe plan intern, cat si extern, in domeniul protectiei mediului inconjurator.
Pe plan european cele enuntate mai sus sunt tratate ca probleme vitale de catre toate partile implicate in activitatea feroviara, fie operatori, administratori de infrastructura sau industrie constructoare. Acestia se folosesc de instrumente manageriale proprii pentru a masura si a urmari periodic performantele obtinute in activitatea proprie de protectie a mediului.
In cadrul consfatuirii de la Paris au fost puse de comun acord 'coordonatele de mediu' intre participanti: membrii UIC, membrii OSJD, reprezentanti ai Comisiei Europene, precum si ai unor organizatii neguvernamentale si ai industriei de profil. Agentia Europeana de Mediu si EUROSTAT au fost invitate sa-si spuna opinia asupra indicatorilor de mediu specifici fiecarei tari, pe baza raportului TERM.
Grupul de lucru UIC pe probleme de mediu a prezentat cu aceasta ocazie Ghidul de stabilire a indicatorilor de mediu pentru cale ferata. In cadrul consfatuirii s-a decis ca acest ghid sa fie completat pe viitor si a fost propus ca documentatie tehnica pentru Comitetul C6 UIC, care se ocupa de economie, finante si protectia mediului. Ghidul cuprinde indicatori pentru toate sectoarele caii ferate.
De asemenea, si reprezentantii Proiectului UE RAVEL au recomandat un set de indicatori de mediu pentru achizitionarea parcului de material rulant, a sistemelor si componentelor utilizate la calea ferata.
Aceasta reuniune de lucru s-a dovedit, asadar, o ocazie buna pentru a strange relatiile dintre factorii implicati in procesul de reducere a poluarii mediului, aspect cat se poate de benefic pentru evolutia viitoare a demersurilor pe aceasta linie atat la nivel national, cat si international.

6.1 INDICATORI DE MEDIU-2008 in UNIUNEA EUROPEANA

Un mediu sanatos si curat este esential daca vom reusi sa realizam bunastarea si prosperitatea pe care le dorim pentru noi insine si pentru copii nostri.

Tratatul Uniunii Europene (UE) stipuleaza: " Comunitatea va avea ca sarcina. sa promoveze in intrega Uniune Europeana un inalt nivel de protectie si de imbunatatire a calitatii mediului." (Art 2); Cerintele privind protectia mediului trebuie sa fie integrate in definirea si implementarea politicii Comunitare, in mod deosebit cu privire la dezvoltarea durabila" (Art 6).

In continuare, sunt prezentati indicatorii pentru mediu in concordanta cu domeniile prioritare consemnate in 'al 6-lea Program de Actiune pentru Mediu al UE': Schimbarea climei, Natura si Biodiversitate, Mediu si Sanatate, Resurse Naturale si Deseuri.

Astfel,

1.       Schimbare Climatica- Emisii de gaze cu efect de sera/Greenhouse Gas Emissions (GGE)

UE s-a angajat sa limiteze cresterea temperaturii medii globale cu mai putin de 2 grade C comparativ cu nivelele preindustriale. In 2007, Consiliul Europei a sustinut anagajamentul UE de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera (GGE) cu cel putin 20% pana in 2020 comparativ cu nivelurile din1999 chiar in lipsa unui acord international (nota CCEG: deja s-au aprobat alte procente)

2.       Transport

Disocierea dezvoltarii transportului de cresterea economica este unul din obiectivele Strategiei de Dezvoltare Durabila a UE. Intre 1995-2006 transportul marfurilor a crescut cu aproape 37% in UE-25 in timp ce PIB/GDP a crescut cu 29%. Acest fapt s-a datorat unei cresteri de 46% in transportul rutier. In 2006 transportul rutier in Noile State Membre s-a dublat fata de 1995, in timp ce alte mijloace de transport au scazut.

In 2005 emisiile de gaze cu efect de sera generate de transport a insemnat 27% din totalul emisiilor a UE-15, transportul rutier fiind pe departe cea mai mare sursa a emisiilor din transporturi, in general (93%)

Infrastructura de transport este o sursa majora a fragmentarii terenurilor, afectand negativ diversitatea biologica (biodiversitatea).

3.       Intensitate energetica

Intensitatea energetica masoara cererea de energie pe unitate de PIB, si a scazut incet, dar constant, in UE incepand cu 1990, mai ales, in Noile State Membre. Intre 1991 si 2005, din cele 15 SM ale UE, doar Irlanada si Luxemburg au inregistratr scaderi semnificative, in timp ce in Portugalia s-a inregistrat o crestere. Danemarca este singurul SM cu performante mai bune decat Japonia la capitolul intensitate energetica

Tinta UE de reducere a consumului de energie, preconizata in 200, este de 20% raportat la baza pentru anul 2020.

4.       Electricitate din deseuri reciclabile

Pana in 2010, tinta recomandata de UE este de a produce 21% din totalul productiei electrice din surse reciclabile. In 2005 , procentul din materiale reciclabile era de 14%, identic cu cel din 2004. A crescut cu doar 2,1% in ultimii 15 ani, fiecare SM avand cifre diferite: in Danemarca, a crescut de la 2% in 1990 la 28% in 2005, in timp ce Austria si Suedia produc, in prezent, mai mult de 50% energie din surse reciclabile. Politica energetica a UE stabileste un procent de 20% din materiale reciclabile din totalul consumului de energie in intreaga UE inainte de 2020, dar sunt slabe sperante sa se realizeze acest prag.

In 2005, procentul de reciclabile in productia de energie in Noile SM era de 10,7%, o crestere de 9,1 % comparativ cu 2004, ceea ce s-a datorat unei cresteri substantile in Romania: 35, 8% in 2005 comparativ cu 29,9% in 2004.

5.       Biodiversitate- Pasari comune

U.E a stabilit, ca obiectiv principal, stoparea pierderii de biodiversitate pana in 2010. Pasarile sunt considerate ca reprezentand, in gradul cel mai inalt, diversitatea biologica (biodiversitatea) si integritatea ecosistemelor.La pasarile comune, statistica releva un curs negativ in ultimii 25 de ani (*125 de specii, din care 33 sunt specii de pasari comune zonelor rurale si 27 sunt specii de pasari specifice padurilor), la speciile de padure, si la cele specifiice zonelor rurale inregistrandu-se o scadere in ultimii 12 ani. Se fac eforturi semnificative pentru a se schimba situatia.

In mod deosebit, pasarile specifice zonelor rurale considerate, un bun indicator al biodiversitatii terenurilor agricole, au devenit tot mai amenintate in aceasta perioada de timp, cu toate ca s-a inregistrat o usoara imbunatatire in 2005. Poate fi explicat, partial, acest declin prin schimbarile in utilizarea terenurilor si a practicilor agricole, cu efecte negative asupra cuibaritului, mai ales.

6.       Pescuit- Cote peste limitele de siguranta

In 2006, 21% din captuile totale de peste au depasit limitele de siguranta biologica, o situatie in curs de inrautatire dupa usoara imbunatatire din 2005 (20%). Rezervele bentice si 'demersal*' s-au deteriorat in ultimul deceniu (51% si 42% in 2006)

* Speciile de peste de baza 'demersal' traiesc pe fundul marilor si numai acolo

* Pestii bentici traiesc la diverse adancimi in ale albia marilor, iar cei pelagici traiesc in ape deschise. Capturile sunt utilizate in procese industriale ( hrana si ulei de peste folosite in acvacultura, nu, direct pentru consum uman. Informatiile provin numai din zona Atlanticului de Nord-Est ( MareA Nordului, Marea Baltica, Golful Biscaya si Peninsula Iberica), FARA Marea Mediterana.

In 2001, pentru prima data, s-a constat ca importante rezerve industriale si   pelagice (care, in mod normal, sustin marile capturi de peste), au depasit limitele biologice de siguranta, provocand mari variatii la indicatorii pentru acel an.

7.       Agricultura organica

Agricultura organica este benefica pentru mediu si este sustinuta, financiar, prin Politica Agricola Comuna (CAP). In 2005, s-a practicat agricultura organica pe 4% din terenurile agricole din UE, cu diferente intre UE-15 (4,7%) si Noile State Memebre (1,5%) Austria este tara cu cel mai mare procentaj privind agricultura organica, de 11% in 2005, urmata de Italia cu aproape 18% din suprafata totala cultivata organic in UE 25.

Suprafata cultivata organic a crescut mult din 1990, desi cresterea anuala a scazut de la 38% in 1995 la 6,5% in 2005. Majoritatea SM inregistreaza o crestere continua din 2001, mai ales Grecia, Lituania si Portugalia, doar Danemarca inregistrand o scadere. Agricultura organica este minoritara, totusi,practicile traditionale fiind in continuare predominante.

8.       Deseuri municipale

In 2006, toate Statele Membre (UE- 27) au generat 255 milioane tone de deseuri municipale, cu 13% mai mult comparativ cu 1995. Aceasta inseamna o medie de 157kg de deseuri municipale de persoana, o crestere de 9% dupa 1995. Cantitatea de deseuri la platformele de gunoi a scazut de la 62% in 1995 la 41% in 2005. In timp ce unele tari, Germania, Olanda, Suedia, Danemarca si Belgia, aproape au desfiintat platformele de deseuri ( gropi de gunoi), altele precum Cehia, Polonia si Lituania trimit mai mult de 90% din deseurile colectate la platforme/gropi. (Nota CCEG: inclusiv Romania)

Reciclarea s-a dublat in 1995 si 2005, iar in 2006 s-a ajuns la 101 milioane tone de deseuri reciclate. Germania si Olanda inregistreaza cel mai mare procent de reciclare (respectiv 68% si 64%). Danemarca raporteaza cel mai mare procent de deseuri incinerate (55%). Inregistreaza cresteri, e drept, destul de incet, procentul de energie generata de incinerareare si, in 2005 s-a realizat echivalentul a 9,8 milioane tone de combustibil , adica 1% din productia primara de energie (comparativ cu 0,6% in 1995).

9.       Emisii in atmosfera

Statele Membre ale UE sunt obligate sa reduca emisiile de gaze toxice in atmosfera conform parametrilor stabiliti pentru 2010 prin Directiva Plafonului National de Emisii. Aceste gaze toxice au efecte daunatoare asupra sanatatii oamenilor si contribuie la acidificarea , eutrofizarea si formarea ozonului la nivelul solului. Comparativ cu nivelele din 1990, in 2005 toate Statele Membre (UE -27) au redus emisiile de dioxid de sulf (SO2) cu 70%, oxizii de azot (NOx) cu 34%, compusi organici volatili ne-metan (NMVOC) cu 43% si amoniu (NH3) cu 20%. In linii mari UE isi realizeaza obiectivele. Totusi, exista temeri ca anumite state membre, individual, vor depasi plafonul national de emisii la NOx in 2010.

10.    Calitatea aerului in centrele urbane

Particole de materie (PM 10) afecteaza grav sanatatea provocand imbolnaviri si reducand speranta de viata in UE cu aproape 9 luni (*4). Date furnizate de orase mari europene indica cresteri de concentratii de particole de materii (PM10) (5) in 2005 si nu sunt semne de descrestere. Un maxim de conncentratii s-a inregistrat in 2003, partial si din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile. Totusi situatia s-a imbunatatit in multe orase in ultimii ani;

Ozonul provoaca afectiuni respiratorii si este cauza multor decese premature. Constituie o ingrijorare majora pentru grupurile vulnerabile precum persoanele cu afectiuni asmatiforme, copii si persoane in varsta. In 2005 concentratiile de ozon la nivelul solului erau mai mari decat cele din 2004. S-a inregistrat totusi o scadere evidenta a nivelurilor de ozon in ultimii ani. Anumite fenomene meteorologice extreme precum canicula din 2003 influenteaza nivelul de poluare al aerului si provoaca variatii fara legatura cu schimbarile la emisii.

7.Indicatori specifici de dezvoltarii durabile

Determinantii dezvoltarii sistemelor de energie sunt fortele motrice ce actioneaza in mod dinamic asupra sistemelor de energie pe intreg lantul de la resursele primare pana la consumul si utilizarea energiei.

Indicatorii dezvoltarii sistemelor de energie sunt atributele calitative si cantitative care in termeni descriptivi si normativi exprima tendintele in transformarea sistemelor de energie aflate sub presiunea determinantilor - fortele motrice.

Determinantii - fortele motrice ale dezvoltarii sistemelor de energie sunt:

populatia

economia

tehnologia

baza de resurse energetice

mediul inconjurator

iar tendintele dezvoltarii se exprima in principal prin indicatori de tipul:

cresterea populatiei

cresterea economica

cresterea nevoii de energie

cresterea disponibilitatii de resurse energetice

constrangeri globale viitoare

progresul tehnologic

cresterea calitatii energiei

reducerea poluarii cu carbon si sulf

cresterea cerintelor de capital.

Caracteristicile majore ale mediului economic actual sunt:

Univers economic transformat din complicat in complex;

Importanta preponderenta a informatiei;

Importanta crescanda a componentei ecologice;

Delocalizarea industriala spre tarile cu manopera ieftina;

Integrarea geo-strategica in dezvoltarea intreprinderii pe plan international;

Luarea in considerare a economiei informale si a retelelor de afaceri pe plan international;

Orientarea lenta dar inevitabila spre intreprinderea desalarizata si spre externarea sarcinilor si functiilor;

Capacitatea mai mare de acceptare a pietei pentru produse neasteptate, dar care inlatura constrangerea vietii cotidiene "produse-remediu";

Tendinta noua a produselor care marcheaza o apartenenta culturala;

Cresterea relativa a prestarilor de servicii care nu este lipsita de un anumit risc;

Cresterea rolului economic al intreprinderilor mici si mijlocii.

Agregarea indicatorilor si determinantilor in modele pe baza unor ipoteze privind relatiile dintre acestia decurgand din intelegerea istoriei si a situatiei curente in absenta sau cu luarea in considerare a discontinuitatilor si a catastrofelor, permite elaborarea scenariilor de dezvoltare.

Elaborarea de scenarii de baza si alternative da posibilitatea trasarii de cai diferite de desfasurare a viitorului, respectiv a unor cai diferite de actiune. Scenariile devin astfel instrumente de surprindere a diferitelor relatii si evolutii a determinantilor si indicatorilor care determina viitoarele traiectorii ale sistemelor de energie. Dar, numai pentru un numar redus de scenarii alternative va conduce insa spre dezvoltarea durabila.

Determinantii din aceste scenarii vor trebui sa fie in armonie cu conceptul de dezvoltare durabila, astfel incat scenariile sa nu aiba impacturi foarte periculoase de mediu sau alocari neechitabile de resurse. Pot exista scenarii care sa combine diferiti determinanti si indicatori dar care sa aiba rezultate similare. Astfel, pe un orizont de timp pana la mijlocul secolului 21 pot exista diferite cai de dezvoltare economica care sa conduca la nevoi globale similare de energie. O lume cu o populatie numeroasa si cu nivele relativ reduse de dezvoltare, poate avea aceleasi nevoi totale de energie ca si o lume mai putin numeroasa, cu nivele ridicate de bunastare. Dar numai aceasta lume mai putin numeroasa, cu nivele ridicate de bunastare poate oferi cai mai accesibile spre atingerea dezvoltarii durabile. Atingerea dezvoltarii durabile se evalueaza prin indicatori specifici care stau si la baza diferentierii scenariilor. Acesti indicatori specifici de durabilitate sunt:

eradicarea saraciei

reducerea diferentelor relative cu privire la venit, asigurarea accesului universal la energie.

cresterea gradului de asigurare cu energie

cresterea utilizarii surselor indigene de energie.

imbunatatirea eficientei furnizarii energiei

accelerarea raspandirii tehnologiei

reducerea impacturilor negative asupra sanatatii

reducerea poluarii aerului

limitarea poluantilor cu viata lunga

limitarea materialelor toxice

Utilizand o scara a impactului acestor indicatori specifici de durabilitate asupra scenariilor de dezvoltare (impact scazut, mediu, inalt, foarte inalt) se realizeaza o apreciere a fiecarui scenariu din punct de vedere al durabilitatii, cat si o diferentiere intre scenarii si fata de anul de referinta de la care se porneste analiza.

7.1   Agregarea determinantilor si indicatorilor in modele de dezvoltare durabile

Conceptul de configurare a unui model de agregare a datelor si de simulare a acestora pe orizontul de analiza, sta la baza evaluarii diferitelor masuri politice menite sa asigure dezvoltarea, respectiv dezvoltarea durabila.

Populatia este principala forta motrice a cerintelor viitoare de energie, iar cresterea si dezvoltarea economica sunt cerinte pentru atingerea unei cresteri in standardul de viata si echitate in lume. De aceea, ipotezele privind cresterea populatiei si dezvoltarea economica sunt cei mai importanti dar si cei mai incerti determinanti ai scenariilor sistemelor de energie.

Dezvoltarea economica si sociala are multe dimensiuni, fapt pentru care un numar important de indicatori au fost elaborati pentru evaluarea progresului. Eradicarea saraciei este esentiala pentru atingerea durabilitatii si dezvoltarii umane in general.

Dincolo de satisfacerea nevoilor de baza, problema a ceea ce constituie dezvoltare implica multi factori economici, sociali, culturali, caracterizati prin valori, preferinte si politici.

Venitul nu este un scop in sine, ci doar un mijloc in atingerea nevoilor.

Indicatorul venit pe cap de locuitor masurat prin Produsul intern Brut (PIB) pe cap de locuitor este utilizat pentru exprimarea gradului de dezvoltare economica si se combina cu alti indicatori si valente ai dezvoltarii, cum ar fi mortalitatea, nutritia, accesul la serviciile de baza - energia, etc.

Pentru configurarea unui model in vederea proiectarii de scenarii sunt de analizat relatiile cheie intre determinantii dezvoltarii - populatia, economia, tehnologia, baza de resurse energetice, mediul inconjurator si tendintele dezvoltarii, exprimate prin indicatori.

7.2 Populatia si economia

Proiectiile cresterii populatiei lumii sunt realizate de Banca Mondiala, Organizatia Natiunilor Unite, Consiliul Mondial al Energiei, Institutul International de Analize ale Sistemelor Aplicate, institute nationale si multinationale, guverne, organizatii neguvernamentale si altele.

Astfel, pentru orizontul de timp anul 2100, se prevad cresteri ale populatiei lumii de la 5,3 mld (1990) la:

9 mld (2100) IIASA

19 mld (2100) ONU

12 mld (2100) Banca Mondiala

In scenariul Bancii Mondiale, populatia lumii se va dubla in 70 de ani, ajungand la 10,6 mld (2060) - ultima dublare realizandu-se in numai 40 de ani; cresterea dupa 2050 va fi: semnificativ mai scazuta, populatia lumii ajungand la cca. 12 mld. In 2100.

Scenariile referitoare la populatie iau in considerare ipoteze de genul:

pe masura ce populatiile devin mai bogate, ratele de crestere demografica scad

declansarea perioadei de crestere maxima a Produsului Intern Brut (PIB) are loc mai devreme in tarile in curs de dezvoltare aflate in faze mai avansate de "tranzitie demografica", respectiv cu rate mai scazute de crestere a populatiei, (cazul Chinei care are in prezent rate de crestere a PIB de cca. 10% pe an)

pentru tarile industrializate, ratele de crestere economica vor fi relativ mai mici decat pentru regiunile cu populatie stabila sau in usoara crestere (cazul agoniei dupa 2050).

Pentru dezvoltarile viitoare ale sistemelor de energie, cele mai importante trei caracteristici ale cresterii populatiei sunt:

- industrializarea

- urbanizarea

- concentrarea viitoarelor cresteri in tarile in curs de dezvoltare

Revolutiile si tranzitiile industriale si tehnologice din secolele XIX si XX au determinat:

- schimbari structurale in angajarea fortei de munca, in diviziunea muncii, in comertul international, care asociate cu modernizarea structurilor economice si sociale au facut posibil sa apara si sa se dezvolte:

industrializarea - miscarea de la agricultura la industrie si miscarea de la industria "cosului de fum" la servicii de informatica

urbanizarea - locul de realizare a celei mai mari parti a PIB

- schimbari structurale in sistemele de energie, pe intreg lantul de la resurse primare la cererea si furnizarea energiei, facand posibil sa apara:

cresterea calitatii energiei de la forma solida - carbune la reteaua de energie electrica

descresterea intensitatii energiei; desi nevoile pe cap de locuitor au crescut, nevoile specifice de energie pe unitate de activitate economica au scazut.

Revolutia industriala a inceput in Europa si s-a raspandit in lume cu viteze diferite ce au generat inegalitati. Inegalitatile in distributia veniturilor, in cererea si consumul de energie sunt indicatorii ce se transpun in modele diferite de desfasurare a viitorului. Diferentele intre nivelele de dezvoltare economica, standardele de viata, accesul la serviciile de energie si nevoile globale de energie sunt evidente la nivele ridicate de agregare sociala si devin accentuate pe masura ce consideram regiuni mai dezagregate, tari individuale si chiar diferite straturi sociale din interiorul tarilor. Comparatia are la baza PIB-ul care se calculeaza la rata de schimb valutara - PIB_RSV, sau la puterea de cumparare - PIB_PC daca se corecteaza cu diferenta dintre preturile interne si internationale. Astfel, cea mai bogata regiune de 20% din populatia lumii.

- produce si consuma 80% din valoaea tuturor bunurilor si serviciilor

- utilizeaza 55% din energia primara si finala

- utilizeaza 75% din intreaga electricitate.

Cea mai saraca regiune de 20% din populatia lumii:

- dispune de 10% din PIB -ul lumii

- utilizeaza 5% din energia primara si finala

- utilizeaza mai putin de 3% din intreaga electricitate

Diferentele sunt de asemenea semnificative daca se are in vedere modul de calcul al PIB-ului. Astfel, la nivelul anului 1990, tarile OECD aveau un PIB_RSV = 80% din PIB_RSV al lumii, respectiv un PIB_PC = 55% din PIB_PC al lumii. Inegalitatile regionale exprimate prin PIB_RSV sau PIB_PC pe cap de locuitor sunt corelate cu diferentele din structura economica, astfel:

- valorile scazute ale PIB pe cap de locuitor sunt asociate zonelor agricole;

- valorile mari sunt asociate zonelor industriale, respectiv urbane;

- acolo unde participatia industriei scade, iar a serviciilor creste, se iveste economia post-industriala.

Mai mult de 80% din populatia tarilor industrializate traieste in zonele urbane, iar multe tari in curs de dezvoltare au rate ridicate de urbanizare.

In conformitate cu baza de date a ONU, 2,2 mld din 5,2 mld (1990) locuiesc in zonele urbane, iar scenariile pentru viitor arata ca 60% din populatia lumii va fi in zonele urbane in 2025, respectiv 75% in 2050. Proiectiile pana in 2100 arata ca populatia SUA, Canada si intreaga Europa va reprezenta numai 8% din populatia lumii.

Structurile economice si ale sistemelor de energie trebuie sa raspunda acestor realitati. Nevoile globale de energie pe cap de locuitor in zonele urbane sunt mai ridicate decat media tarii, aceasta in mare si datorita venitului mai ridicat. Consumatorul final de energie tinde sa devina independent de activitate din amonte de sistemele de energie ale tarii respective.

Portofoliul energiei este dominat de energie de calitate crescanda, dependenta de sistem, cum ar fi electricitatea, sistemul de incalzire centralizat, reteaua de gaze naturale, in timp ce participatia combustibililor solizi este in declin. Infrastructurile de transformare a energiei si transportul energiei trebuie sa raspunda nevoilor urbane, iar eficienta energetica trebuie sa creasca. Consecinta majora a acestor tendinte este ca dezvoltarile viitoare se vor concentra in tarile in curs de dezvoltare, care vor trebui sa-si intareasca capacitatea de a obtine si de a retine formele de energie comerciala si accesul la tehnologie. Un indicator important ce caracterizeaza nevoia globala de energie este intensitatea energiei I_E.

Intensitatea energiei este cererea de energie pentru fiecare unitate de activitate economica, putand fi exprimata in moduri diferite, dupa cum numaratorul include sau exclude energia necomerciala, sau dupa cum numitorul este PIB_RSV sau PIB_PC. O caracteristica importanta este ca I_E sun mai scazute la valori mai mari ale PIB, ca urmare in primul rand a unei mai eficiente conversii a energiei - tehnologiile devin mai disponibile venituri mari, iar in al doilea rand, datorita calitatii crescute a purtatorilor de energie utilizati de sistemele de energie din economiile cu venituri ridicate.

Modelul global este:

- acolo unde economia este puternica, I_E scade

- acolo unde economia este in stagnare I_E stagneaza

- acolo unde economia este in cadere I_E creste

Procesul cresterii economice este neuniform, dependent de timp si de tara. Intotdeauna exista o convergenta in timp, respectiv economiile in dezvoltare sunt intr-un "proces de prindere" a economiilor tarilor industrializate. Imediat ce un prag de dezvoltare este trecut, cresterea economica se accelereaza, trece peste un maxim si apoi descreste imediat ce se stabilizeaza baza industriala si de infrastructura a economiei. Datele istorice par sa sustina teza lui Rostov (1980) conform careia "saracii ajung bogati, iar bogatii incetinesc". Factorii care declanseaza demararea dezvoltarii economice sunt:

factori intangibili - acordurile institutionale, orientarea catre piata a economiei si comertului, educatia, tehnologia;

factori traditionali - disponibilitatea si transferul tehnologiei, ratele de economisire, cresterea productivitatii muncii.

Toate aceste elemente de crestere economica se au in vedere la elaborarea modelului si a scenariilor. Factorii intangibili si traditionali complica formularea scenariilor de crestere a PIB. Astfel, oricat de sarac ar fi o tara in resurse energetice primare, nu exista motiv pentru a se exclude posibilitatea dezvoltarii de succes in viitor - cum este cazul succeselor istorice a celor mai multe tari din Europa, Japonia, Tigrii Asiatici.

Problema si viteza demararii dezvoltarii economice este greu de apreciat. Ratele prezente de crestere economica ale Chinei de 10% pe an sunt nivele de demarare care nu au putut fi prevazute cu 10-15 ani in urma. Inegalitatile existente intre Sud si Nord, Est si Vest iso au radacinile in ratele inegale de crestere economica din diferite perioade istorice. In mai toate cazurile, programul si viteza restructurarii si dezvoltarii economice urmeaza modelul celor mai bune exemple din istoria tarilor dezvoltate, industrializate. Eforturile de promovare a echitatii economice internationale precum si a protectiei mediului se reflecta in elementele de politica normativa.

Studii si cercetari VASILE CRISTEA ,Ed. Cluj Univ.Press, Cluj- Napoca

5. INFLUENTA MEDIULUI CULTURAL SI EDUCATIONAL

ASUPRA DEZVOLTARII DURABILE

5.1.      Influenta mediului cultural: familia, scoala, societatea

Majoritatea analistilor si specialistilor converg in a sublinia importanta capitala a influentelor culturale asupra dezvoltarii unei organizatii. Conceptele diferitelor companii si metodele de conducere ale acestora nu vin de undeva din spatiul vid. Ele sunt integrate in mediul cultural ambiental, iar calitatea lor este in mare masura dictata de valorile generale ale mediului.

Cunoasterea mediului presupune determinarea conditiilor concrete in care are loc desfasurarea activitatii tinand cont de toti factorii culturali, politici, sociali, psihologici, economici, tehnici si ecologici.

Abordarea problemelor legate de mediul in care se desfasoara afacerile trebuie facuta intr-o viziune dinamica, cuprinzatoare, capabila sa surprinda toti factorii care favorizeaza sau impiedica succesul afacerii.

Factorii mediului intern care lasa o anumita amprenta asupra managementului unei intreprinderi sunt indicate in figura 5.1 [ ]. Gruparea factorilor nu este intamplatoare. Pe coloana din stanga sunt dispusi factorii materiali, pe linia de deasupra se afla factorii psiho-formativi, iar pe coloana din dreapta/actor// socio-politici.

Fig. 5.1. Influenta factorilor de mediu asupra managementului

Mediul educational este constituit de totalitatea institutiilor care concura la desavarsirea caracterului membrilor societatii: familia, scoala, religia si alte organizatii umanitare si confesionale. Cooperarea dintre primele trei institutii este esentiala in asigurarea unor bacalaureati generalisti, luminati si cultivati, de care amintea K. Matsushita, baza de plecare indispensabila pentru o activitate economica performanta, grefata pe o inteligenta si educatie permanenta.

Mediul cultural intregeste mediul educational si se refera deopotriva la manager si la echipa sa. Referindu-se cu ingrijorare la absenteismul ridicat din tarile nordice, datorat in special alcoolismului, un studiu al Institutului Muncii din Oslo puncta: 'Este clar ca nu se poate lucra in acelasi mod cu oamenii care prefera sticla unei carti, cu cei care prefera carciuma unei sali de teatru'. Revenind iarasi la modelul japonez de management, putem fi siguri ca autoturismele produse in oricare zi a saptamanii au aceeasi calitate (nu cum am fi indemnati sa credem din cele relatate de Hayley in cartea sa 'Rotile') si ca inainte sau dupa week-end-uri absenteismul nu inregistreaza cresteri; chiar si grevele japoneze sunt altceva decat cele occidentale.

Mediul formational se refera strict la pregatirea profesionala specifica, ridicata pe postamentul solid al unei pregatiri generale corespunzatoare. Un diplomat intors din Japonia relata ca nicaieri in lume sistemul cursurilor suplimentare de perfectionare in domenii de varf nu este mai dezvoltat decat in aceasta tara. Mai ales tineretul urmeaza zilnic, de dimineata pana noaptea, 3 cicluri de invatare - perfectionare. De altfel, in toate tarile dezvoltate este in crestere formarea continua si marile universitati se intrec in a oferi programe din ce in ce mai atragatoare, in acest sens.

5.1.1.   Definitia culturii

Cultura este o caracteristica a unei societati, este tot ceea ce este invatat in cursul vietii sociale si transmis din generatie in generatie. Cultura insumeaza totalitatea valorilor materiale si spirituale create de om in procesul practicii socio-istorice precum si a institutiilor necesare pentru crearea si comunicarea acestor valori.

Cultura limiteaza libertatea individuala pe de-o parte, datorita ei oamenii sunt impiedicati sa se angajeze in anumite feluri de comportament si sunt determinati sa actioneze intr-un anume fel, iar pe de alta parte cultura mareste libertatea individuala prin faptul ca il elibereaza de comportamentul dictat de instinct.

Valorile materiale se refera la toate creatiile concrete si tangibile ale societatii (ex.: cladiri, mijloace de transport, mijloace de comunicare, stadioane, etc.)

Valorile spirituale reprezinta toate ideile abstracte despre ceea ce societatea crede ca este bun, corect si frumos. Valorile spirituale asigura baza cu care judecam actiunea sociala, dand forma alegerilor pe care le facem. Valorile spirituale sunt investite si cu o semnificatie emotionala considerabila.

Principalele valori spirituale ale unei societati depinde de:

conceptia oamenilor despre ei insisi;

conceptia oamenilor despre cei din jur;

conceptia oamenilor despre organizatii;

conceptia oamenilor despre societate;

conceptia oamenilor despre natura;

conceptia oamenilor despre univers.

O anumita valoare nu este in mod necesar unanim acceptata de o societate si nu are intotdeauna acelasi inteles in diverse societati.

De asemenea valorile nu sunt de neschimbat; in decursul timpului ele sunt supuse unui proces de modificare continuu.

Valorile sunt 'hranite' de convingeri, principii si norme.

Convingerile reprezinta ideile care sunt fixate in mintea oamenilor.

Majoritatea conflictelor si a dezacordurilor se nasc pe fondul divergentelor dintre convingeri.

Principiile sunt puncte de reper insusite in scoala, familie sau societate, care permit oamenilor sa-si organizeze gandurile, sa-si formuleze ideile si convingerile, sa ia decizii si sa-si ghideze atitudinile si modul lor de comportare.

Principiile esentiale bazate pe experienta traita sau pe imaginatie fundamenteaza convingerile ce devin valori care la randul lor guverneaza comportamentul obisnuit si atitudinile.

Comportamentul oamenilor in cadrul societatii este structurat de norme, reguli sociale si linii de conduita care prescriu un comportament adecvat in situatii speciale.

Normele modeleaza actiunile oamenilor in relatiile dintre ei. Ele ajuta la structurarea comportamentului prin definirea modurilor de actiune.

Normele definesc 'idealul', ele precizeaza ceea ce societatea considera ca oamenii ar trebui sa faca, ceea ce se asteapta din partea lor.

Ansamblul normelor societatii (cadrul normativ) cuprinde obiceiurile, moravurile si legile.

Obiceiurile sunt conventiile curente ale vietii de fiecare zi, reprezentand o obisnuinta. Ele sunt actiuni cu o mica semnificatie morala.

Daca oamenii se comporta in mod diferit fata de obiceiul locului si timpului sunt considerati excentrici, neatenti sau ciudati. In situatia incalcarii obiceiurilor oamenii se expun ridicolului.

Moravurile sunt totalitatea normelor considerate importante si semnificative pentru functionarea societatii si a vietii cotidiene. Tabuurile sunt moravuri care definesc ceea ce nu trebuie facut.

incalcarile tabuurilor si a moravurilor implica unele sanctiuni din partea societatii, mult mai severe decat incalcarea unor obiceiuri.

Legile sunt norme cu caracter obligatoriu stabilite si aplicate de puterea de stat. Legea se aplica acelor comportamente care sunt considerate importante in societate.

5.1.      Diversitatea culturala

Una din greselile cele mai frecvente in practica relatiilor de afaceri o constituie neluarea in seama a diferentelor dintre culturi.

Cultura difera de la o societate la alta precum si in interiorul lor.

Persoane din tari diferite au moduri diferite de a evalua lucrurile, au atitudini si experiente diferite.

Societatile se deosebesc prin modurile in care isi organizeaza relatiile dintre membri, prin valorile lor si prin normele care precizeaza comportamentul potrivit. Istoria, geografia, clima si conditiile sociale se combina pentru a deosebi societatile una de alta.

Cercetatorul olandez Geert Hofstede mentiona ca factorii cheie care diferentiaza culturile sunt:

distanta fata de putere;

masculinitatea - feminitatea;

individualismul;

evitarea incertitudinii.

Distanta fata de putere este un indicator de baza al relatiei cu autoritatea si indica masura in care societatea accepta si asteapta ca puterea in cadrul institutiilor si organismelor sa fie distribuita inegal. Distanta fata de putere este asociata cu gradul de centralizare a autoritatii si intinderea conducerii autocrate. Distanta fata de putere influenteaza de asemenea nivelul de diferentiere si distinctie sociala precum si concentrarea bogatiei.

Masculinitatea - feminitatea reflecta strategia modului de integrare in societate si arata masura in care cultura manifesta caracteristicile masculine traditionale (afirmarea, realizarea, acumularea de bogatii) in raport cu caracteristicile feminine traditionale (alimentatie, preocupare pentru mediu, preocupare pentru cei nevoiasi).

Individualismul (opusul colectivismului) descrie masura in care persoanele sunt integrate in grupuri. Membrii societatilor individualiste pun accentul pe respectul de sine si libertatea individuala; membrii culturilor colectiviste acorda o mai mare importanta grupului, serviciilor aduse grupului si salvarii aparentelor.

Evitarea incertitudinii reflecta gradul in care oamenii in cadrul societatii se simt amenintati de situatiile ambigue si masura in care ei incearca sa evite aceste situatii. De asemenea reflecta modul de control al agresivitatii.

Un grad inalt de evitare a incertitudinii indica dorinta membrilor societatii de a controla viitorul. Aceasta indica o cultura in care valorile traditionale sunt predominante, ideile noi si stilurile extravagante fiind greu acceptate.

Un nivel redus de evitare a incertitudinii implica o cultura in care oamenii tind sa fie toleranti cu ideile noi, fiind predispusi sa-si schimbe cultura.

Diversitatea culturala dintre societati demonstreaza flexibilitatea si variabilitatea organizatiilor omenesti, intelegerea si aprecierea acestei diversitati este absolut necesara in desfasurarea unor bune relatii de afaceri.

Se prezinta mai jos cateva caracteristici, de care trebuie sa se tina cont, in desfasurarea unor relatii de afaceri specifice diferitelor tari:

SUA

In cultura americana o mare importanta o are succesul economic, simbolul acestui succes fiind reprezentat de starea materiala. Potrivit ideologiei de afaceri americane, indivizii sunt respectati pentru propria lor bunastare materiala. Standardul de viata ridicat este valoros si apreciat prin el insusi.

Una din temele dominante ale crezului cetateanului american este pretuirea realizarilor 'capitalismului american' in care productia si standardul de viata sunt pe prim plan; intr-o pozitie secundara, subordonata, sunt asezate realizarile nonmateriale precum libertatea si democratia.

Democratia americana este subordonata protejarii liberei initiative. Conform modului de gandire american 'temperarea' oricarui element poate conduce la distrugerea intregului.

Printre valorile gasite in ideologia de afaceri americana mentionam:

individualismul;

responsabilitatea morala si libertatea;

realismul practic;

continuarea progresului;

activismul bazat pe realism;

optimismul;

spiritul de aventura si riscul;

democratia si sansa egala;

responsabilitatea sociala si servirea societatii etc.

Cultura de afaceri americana este puternic influentata de istoria americana, de pionerii care cautau noi solutii de supravietuire si de influenta si instinctul comercial al populatiei evreiesti.

Belgia

Belgienii au un grad ridicat de evitare a incertitudinii, nu le place riscul.

Avand o distanta mare fata de putere, rolul sefului este mult mai important decat al subordonatilor. Faptul ca detinatorii de putere se bucura de anumite privilegii este normal in conceptia lor. Subordonatii vad in sefii lor niste oameni deosebiti.

indeplinirea datoriei constituie un element de viata important.

Germania

Germanii sunt foarte competitivi, au o masculinitate ridicata, doresc afirmarea si sunt foarte putin interesati de ce se intampla cu ceilalti. Pun foarte mult pret pe realizarea de sine si independenta.

Nu accepta riscul, din acest motiv sunt foarte calculati si reci, nu sunt deschisi in mod semnificativ catre compromisuri, acorda o mica importanta increderii si rabdarii. Tot ceea ce fac este pregatit cu grija, luand in considerarea fiecare aspect, fiecare detaliu.

Neamtul este constiincios, sistematic si are o flexibilitate scazuta in ceea ce priveste aplicarea normelor.

Nemtii considera ca prezentul si viitorul sunt foarte strans legate, motiv pentru care se orienteaza pe termen lung si pun accentul pe seriozitate si stabilitate personala.

Franta

Franta are un grad ridicat de evitare a incertitudinii, un grad redus de masculinitate si o puternica distanta fata de putere.

Francezii pun un pret foarte mare pe utilizarea limbii franceze, sunt toleranti fata de comunicarea intr-un singur sens si accepta opiniile individuale.

In relatiile de afaceri prefera stabilirea unui acord preliminar, apoi a unui acord de principiu si abia in final incheierea acordului final.

Masurile de conformitate cu obiectivele dezvoltarii durabile

adoptate de Romania in procesul de pre- si post-aderare

Constientizarea discrepan_elor dintre modelul de dezvoltare si capacitatea de suport a

capitalului natural s-a instalat treptat in Romania in anii 70-80 ai secolului trecut si a fost

limitata, pentru inceput, la unele cercuri intelectuale si academice, cu slab ecou la nivelul

deciden_ilor politici. Schimbarile politice profunde incepute in decembrie 1989 si, mai

ales, accesul la informa_ii ce nu fusesera publice in timpul regimului comunist au extins

considerabil aria preocuparilor in acest domeniu in randul opiniei publice si mass media.

Au luat fiin_a, in scurt timp, numeroase organiza_ii neguvernamentale si chiar partide

politice ecologiste, in simetrie cu cele existente in _arile Europei Occidentale. La nivelul

structurilor executive si legislative s-au creat institu_ii axate pe problematica de mediu

(minister, comisii parlamentare) si s-au emis primele acte de legisla_ie primara si

secundara in domeniu.

Intr-o prima etapa, incorporarea par_iala a principiilor dezvoltarii durabile in politicile

publice a avut loc sub impulsul dezbaterilor din cadrul ONU si agen_iilor sale specializate

prin asumarea unor obliga_ii precise in baza declara_iilor si conven_iilor la care Romania

a devenit parte (fiind, de exemplu, printre primele _ari europene care au ratificat

Protocolul de la Kyoto la Conven_ia Cadru a Na_iunilor Unite privind Schimbarile

Climatice). Perspectiva aderarii la Uniunea Europeana a conferit un plus de concrete_e

acestor preocupari, punand pe primul plan adoptarea unei noi filozofii a dezvoltarii care

16

sa asigure corelarea organica a aspectelor economice, sociale si de mediu si insusirea, in

integralitatea sa, a acquis-ului comunitar.

In perioada 1997-1999 a fost elaborata pentru prima data, cu asisten_a din partea

Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD), o Strategie Na_ionala pentru Dezvoltare

Durabila, care a fost definitivata in urma unui numar mare de contribu_ii asamblate intrun

cadru larg participativ si adoptata ca document oficial al Guvernului Romaniei. Desi

impactul acestui document asupra politicilor publice la nivel na_ional a fost relativ

restrans, el a oferit cadrul conceptual si metodologia de consultare a factorilor interesa_i

pentru implementarea cu succes a programului Agenda Locala 21 intr-un numar de circa

40 municipalita_i si jude_e. Dupa aderarea Romaniei la UE, Strategia din 1999 a format

obiectul unei raportari interimare catre Comisia Europeana asupra aplicarii obiectivelor

dezvoltarii durabile, in iulie 2007.

Demersurile pentru elaborarea unei strategii complexe de dezvoltare durabila a

Romaniei, cu orizont de timp 2025, au continuat, la ini_iativa Presedintelui Romaniei si

sub egida Academiei Romane, pe parcursul anilor 2002-2004, insa nu si-au gasit

finalizarea intr-un document coerent si au ramas in stadiul de proiect.

In absen_a unei strategii de dezvoltare durabila actualizate conform directivelor in

materie ale Uniunii Europene, documentele programatice si strategiile sectoriale

elaborate in Romania in perioada pre- si post-aderare con_in prevederi relevante si

obiective-_inta precise (in unele cazuri) care au constituit, in cea mai mare masura, baza

de referin_a pentru redactarea prezentului proiect de Strategie.

Tratatul de Aderare Romania - Uniunea Europeana, semnat la 25 aprilie 2005, si

protocoalele anexate cuprind angajamentele concrete ale Romaniei de transpunere in

practica a intregului acquis comunitar si prevad unele decalari ale termenelor de

implementare ale unor obliga_ii de mediu (pana in 2015 pentru instala_iile industriale cu

grad ridicat de poluare, 2016 pentru depozitele municipale de deseuri, 2018 pentru

extinderea sistemelor urbane de colectare si tratare a apelor uzate).

Planul Na_ional de Dezvoltare 2007-2013 (PND) reprezinta documentul de

planificare strategica si programare financiara multianuala care orienteaza si stimuleaza

dezvoltarea economica si sociala a _arii in concordan_a cu principiile Politicii de

Coeziune a Uniunii Europene. Planul stabileste drept obiectiv global reducerea cat mai

rapida a disparita_ilor de dezvoltare socio-economica dintre Romania si celelalte state

membre ale Uniunii Europene si detaliaza obiectivele specifice ale procesului pe 6

direc_ii prioritare care integreaza direct si/sau indirect cerin_ele dezvoltarii durabile pe

termen scurt si mediu:

Obiectivul cresterii competitivita_ii si dezvoltarii economiei bazate pe cunoastere

include, ca una dintre principalele subpriorita_i, imbunata_irea eficien_ei energetice si

valorificarea resurselor regenerabile de energie in vederea reducerii efectelor

schimbarilor climatice cauzate de activita_ile umane;

Aducerea la standarde europene a infrastructurii de baza pune accentul pe

dezvoltarea durabila a infrastructurii si mijloacelor de transport prin reducerea impactului

asupra mediului, promovarea transportului intermodal, imbunata_irea siguran_ei traficului

Prioritatea privind protec_ia si imbunata_irea calita_ii mediului prevede

imbunata_irea standardelor de via_a pe baza asigurarii serviciilor de utilita_i publice in

special in ceea ce priveste gestionarea apei si deseurilor; imbunata_irea sistemelor

sectoriale si regionale ale managementului de mediu; conservarea biodiversita_ii;

reconstruc_ia ecologica; prevenirea riscurilor si interven_ia in cazul unor calamita_i

naturale;

Perfec_ionarea si utilizarea mai eficienta a capitalului uman are in vedere

promovarea incluziunii sociale si intarirea capacita_ii administrative pentru dezvoltarea

unei pie_e a muncii moderne si flexibile, imbunata_irea relevan_ei sistemului de educa_ie

si formare profesionala pentru ocuparea for_ei de munca, stimularea culturii

antreprenoriale;

Dezvoltarea economiei rurale si cresterea productivita_ii in sectorul agricol, silvic

si piscicol con_ine prevederi privind utilizarea ra_ionala a fondului funciar, reabilitarea

ecologica a unor terenuri degradate sau poluate, siguran_a alimentara, bunastarea

animalelor, incurajarea acvaculturii in zonele costiere;

Obiectivul de diminuare a disparita_ilor de dezvoltare intre regiuni si in interiorul

acestora are in vedere, printre altele, imbunata_irea performan_ei administrative si a

infrastructurii publice locale, protec_ia patrimoniului natural si cultural, dezvoltarea rurala

integrata, regenerarea zonelor urbane afectate de restructurarea industriala, consolidarea

mediului de afaceri si promovarea inovarii. Sunt prevazute, de asemenea, ac_iuni in

domeniul cooperarii transfrontaliere, transna_ionale si interregionale in vederea integrarii

socio-economice a zonelor de grani_a si cresterea accesibilita_ii regiunilor Romaniei in

cadrul teritoriului UE.

Programarea financiara a Planului Na_ional de Dezvoltare 2007-2013 estimeaza

investi_iile necesare, esalonate pe ani, in valoare totala de circa 58, 67 miliarde euro.

Cadrul Strategic Na_ional de Referin_a 2007-2013 (CSNR), aprobat de Comisia

Europeana la 25 iunie 2007, stabileste priorita_ile de interven_ie ale Instrumentelor

Structurale ale UE (Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European

si Fondul de Coeziune) in cadrul politicii de coeziune economica si sociala si face

legatura intre priorita_ile Planului Na_ional de Dezvoltare 2007-2013 si cele ale UE:

Orientarile Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013 si Strategia Lisabona

revizuita. CSNR prezinta situa_ia socio-economica a Romaniei la momentul aderarii,

analiza punctelor tari si slabe, oportunita_ilor si amenin_arilor (SWOT), viziunea

strategica si sinteza Programelor Opera_ionale Sectoriale (POS) si Programului

Opera_ional Regional (POR) ce urmeaza a fi implementate in cadrul obiectivului de

convergen_a.

Pentru realizarea viziunii strategice a CSNR, in cadrul politicii de coeziune, Comisia

Europeana a alocat Romaniei pentru perioada 2007-2013 o suma totala de aproximativ

19,67 miliarde euro, din care 19,21 miliarde pentru obiectivul Convergen_a (cu o

cofinan_are na_ionala estimata la 5,53 miliarde euro constituita in propor_ie de 73% din

surse publice si 27% din surse private) si 0,46 miliarde euro pentru obiectivul Cooperare

Teritoriala Europeana.

18

Cadrul Strategic Na_ional de Referin_a, impreuna cu Programul Na_ional de

Reforma _i Programul de Convergen_a raspund eforturilor de realizare a obiectivelor

de convergen_a prin definirea direc_iilor de ac_iune la nivel na_ional pentru incadrarea in

obiectivele politicilor si strategiilor europene..

Elemente factuale si analitice utile privind diagnosticul situa_iei actuale din Romania,

evaluarea politicilor publice si a decalajelor fa_a de performan_ele medii din celelalte _ari

ale UE sunt con_inute in proiectul de Strategie post-aderare a Romaniei elaborat de

Guvern in anul 2007.

Masurile intreprinse de Romania pentru indeplinirea celor 8 _inte convenite in cadrul

ONU privind problematica globala a dezvoltarii durabile sunt prezentate in cel de-al

doilea Raport asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, adoptat de Guvernul

Romaniei la 18 septembrie 2007.

Con_inutul acestor documente si masurile luate pentru implementarea lor in primul an

dupa aderarea Romaniei la UE prezinta un grad substan_ial de relevan_a pentru efortul de

a face fa_a provocarilor-cheie si de a realiza obiectivele Strategiei a Uniunii Europene

pentru Dezvoltare Durabila reinnoite din 9 iunie 2006. Se constata, in acelasi timp,

existen_a unor suprapuneri sau omisiuni din punctul de vedere al coordonarii

interdepartamentale, faptul ca strategiile si programele existente acopera orizonturi

diferite de timp si, mai ales, nu sunt subsumate unei viziuni integratoare, asa cum este cea oferita de conceptul dezvoltarii durabile.

fondurilor alocate pentru asemenea interven_ii este

agravata de o planificare defectuoasa a lucrarilor (santiere sau situri abandonate pe

parcurs din cauza intreruperii finan_arii, absen_a unor masuri elementare de conservare si

paza etc.). Compartimentele de specialitate la nivel jude_ean si municipal sunt slab

incadrate cu personal calificat si nu pot face fa_a volumului si exigen_elor calitative ale

activita_ilor complexe care se impun pentru pastrarea identita_ii culturale na_ionale in

context european.

3. Capitalul uman

Evaluarea corecta a starii capitalului uman si a tendin_elor de evolu_ie pe termen

mediu si lung este de o importan_a fundamentala pentru proiectarea realista a

perspectivelor unui model sustenabil de dezvoltare in toate componentele sale esen_iale:

economic, socio-cultural si de mediu. In ultima instan_a, intrebarea la care prezenta

Strategie incearca sa dea un raspuns rezonabil este: Cu cine si pentru cine se va realiza

dezvoltarea durabila a Romaniei?

Pentru o apreciere obiectiva a situa_iei, studiile recente (Indexul European al

Capitalului Uman, Consiliul Lisabona, 2007) iau in calcul elemente precum: stocul de

capital uman (investi_ia per capita pentru educa_ie si formare profesionala a popula_iei

ocupate, compozi_ia capitalului uman in func_ie de tipul si nivelul de educa_ie, starea de

32

sanatate), utilizarea acestuia (rata de ocupare, rata somajului, rata conectarii la re_ele de

comunicare multimedia, participarea la activita_i producatoare de venit sau valoare),

productivitatea (contribu_ia capitalului uman raportata la valoarea adaugata creata,

calitatea educa_iei si formarii profesionale, angajabilitatea pe parcursul intregii vie_i,

investi_ii in cercetare-dezvoltare) si demografia (spor sau declin, trenduri migratoare,

impactul calculat asupra pie_ei muncii).

Intreaga Europa (cu excep_ia Turciei, _ara candidata la UE) sufera de pe urma

stagnarii sau declinului demografic mai mult sau mai pu_in accentuat, avand ca rezultat,

printre altele, imbatranirea generala a popula_iei. In cazul _arilor din Europa Centrala care

au aderat la Uniunea Europeana situa_ia devine ingrijoratoare din cauza unei rate foarte

scazute a natalita_ii si deci a reducerii progresive a popula_iei apte de munca, exodului

tinerilor si persoanelor avand o calificare medie sau superioara, nivelului nesatisfacator al

pregatirii profesionale conform cerin_elor pie_ei si al insusirii deprinderilor necesare

pentru trecerea la societatea informa_ionala, bazata pe cunoastere si inovare. Se apreciaza

ca exista riscul real ca, in deceniile urmatoare, _arile Europei Centrale si de Est sa devina

o regiune slab populata, cu o for_a de munca in declin, silita sa poarte povara unei

popula_ii in curs de imbatranire.

Romania nu constituie o excep_ie. Situa_ia demografica a Romaniei se afla, in 2008,

in al 19-lea an de deteriorare. Trei realita_i si-au pus amprenta pe aceasta evolu_ie: criza

economica si sociala care a dominat cea mai mare parte a acestei perioade, dobandirea

dreptului la libera circula_ie si urmarile politicilor demografice aberante ale guvernan_ilor

din deceniile 7, 8 si 9 ale secolului trecut. Masurile excesive luate de regimul comunist,

in octombrie 1966, in privin_a dreptului la intreruperea sarcinii si la contracep_ie,

mergand pana la «planificarea» nivelului natalita_ii, legisla_ia extrem de restrictiva

privind divor_ul si penalizarea financiara a persoanelor fara copii au avut drept rezultat o

crestere neobisnuit de mare a natalita_ii in anii 1967 si 1968, la un nivel cu pu_in peste

valorile medii europene. Reversul acestei evolu_ii temporare s-a exprimat in cresterea

mortalita_ii infantile si men_inerea ei la cote ridicate, in cea mai mare mortalitate materna

din Europa si in propor_iile alarmante ale copiilor nascu_i cu malforma_ii congenitale

precum si ale celor abandona_i dupa nastere.

Nu este, deci, de mirare ca abrogarea masurilor restrictive chiar in primele zile dupa

instalarea noului regim a dus la un recul al natalita_ii in anii 1990-91 si, la o scara mai

mica, in 199 Acest proces a continuat si s-a amplificat in anii urmatori in toate cele trei

componente care modeleaza numarul si structura pe varste a popula_iei: natalitatea,

mortalitatea generala si migra_ia externa. El a continuat si dupa anul 2000 prin

stabilizarea primelor doua componente la valori care consolideaza procesul de deteriorare

prin dinamica interna a demograficului.

La o popula_ie totala de 21.537.563 locuitori (la 1 iulie 2007), Romania a inregistrat

in acel an o rata a natalita_ii de 10,2 nascu_i vii la mia de locuitori fa_a de o rata a

mortalita_ii generale de 11,7 deceda_i la o mie de locuitori. In perioada 1990-2007

popula_ia Romaniei s-a redus cu circa 1,7 milioane locuitori, ceea ce reprezinta o pierdere

a fondului uman de 7,2%, fara a lua in considera_ie migra_ia externa. Conform

prognozelor demografice, se prefigureaza un proces de masiva depopulare a _arii in

33

deceniile urmatoare, daca fertilitatea va ramane in limitele din ultimii zece ani de doar 1,3

copii la o femeie, fa_a de 2,1 cat este necesar pentru inlocuirea genera_iilor si men_inerea

popula_iei la un nivel constant.

In perioada 2004-2006, speran_a medie de via_a in Romania a fost de 72,22 de ani, cu

diferen_e sensibile intre popula_ia masculina si cea feminina (68,74 ani pentru barba_i si

75,48 ani pentru femei), fa_a de media UE-27, situata in jur de 75 ani la barba_i si peste

80 ani la femei. Structura pe varste a popula_iei reflecta un proces de imbatranire prin

scaderea relativa si absoluta a tinerilor (0-14 ani) de la 18,3% in anul 2000 la 15,3% in

2007 si cresterea ponderii popula_iei varstnice (65 de ani si peste) de la 13,3% in 2000 la

14,9% in 2007. Varsta medie a popula_iei a fost, la inceput ul anului 2007, de 38,9 ani.

Fenomenul de imbatranire demografica este mai accentuat in mediul rural, cu o varsta

medie de 39,7 ani, propor_ia persoanelor de peste 65 de ani fiind de 17,4%, majoritatea

femei. Raportul de dependen_a economica a persoanelor inactive de peste 60 de ani la

100 adul_i activi economic (20-59 ani) a fost de 34, cu perspectiva de a creste dramatic in

urmatoarele decenii.

La nivelul anului 2007, resursele de munca din Romania (popula_ia in varsta de 15-

64 de ani) a fost de 15,05 milioane persoane, in crestere cu 100 mii fa_a de anul 200

Rata de ocupare a for_ei de munca a fost, in 2007, de 58,8%, fara modificari notabile fa_a

de cifrele anului 2002, situandu-se cu mult sub _inta de 70% stabilita prin Strategia de la

Lisabona pentru ansamblul Uniunii Europene pentru anul 2010. Din punct de vedere

calitativ, insa, progresele sunt semnificative: numarul salaria_ilor a fost in 2007 cu

aproape 500 mii mai mare decat in 2002, reducandu-se corespunzator popula_ia ocupata

in agricultura. S-a majorat ponderea persoanelor cu studii superioare in totalul popula_iei

ocupate (de la 11% in 2002 la peste 14% in 2007) si a celor cu studii medii (de la 62,9%

in 2002 la circa 65% in 2007), ceea ce s-a reflectat si in cresterea sus_inuta a

productivita_ii muncii.

In acelasi timp s-au accentuat dezechilibrele de pe pia_a muncii, existand in anumite

sectoare sau profesii un deficit de for_a de munca. Resursa de munca este diminuata si

datorita varstei actuale de pensionare (pu_in peste 58 ani in cazul femeilor si 63,5 in cazul

barba_ilor), sensibil inferioara varstei limita de activitate. Somajul in randul tinerilor

continua sa fie ridicat, in jur de 21%. In ansamblu, se constata ca Romania are un

poten_ial de resurse de munca nevalorificat in propor_ie de circa 30%, ceea ce creeaza

premisele pentru rezolvarea par_iala si pe termen scurt a unora dintre problemele create

de deficitul for_ei de munca. Totodata, exista o tendin_a certa de utilizare mai eficienta a

capitalului uman pe pia_a muncii.

Cifrele privind migra_ia (imigra_ia si emigrarea legala permanenta) nu au fost, dupa

1995, importante din punct de vedere statistic (in jur de minus 10-15 mii pe an). In

schimb, emigra_ia temporara pentru munca in strainatate, predominant in _arile UE din

zona occidentala, este estimata, in primavara 2008, la circa 2 milioane Este vorba in

special de adul_ii tineri care, daca decid sa-si permanentizeze sederea in _arile respective

prin naturalizare, vor afecta si mai serios balan_a pe varste si aportul de natalitate

preliminat. Trebuie luat in calcul si faptul ca, in condi_iile men_inerii unui decalaj

34

important in privin_a standardelor de via_a si perspectivelor de implinire profesionala si

personala in _ara, atrac_ia emigrarii temporare sau permanente va ramane puternica,

_inand seama si de nevoile proprii ale _arilor partenere mai dezvoltate din UE, care se

confrunta cu aceleasi probleme de imbatranire demografica si scadere a natalita_ii.

Cele de mai sus demonstreaza ca factorii demografici reprezinta o componenta

esen_iala a unei viziuni de perspectiva a dezvoltarii durabile a Romaniei pe termen mediu

si lung si trebuie sa-si gaseasca reflectarea adecvata in toate strategiile na_ionale tematice

si sectoriale.

Evolu_iile demografice au constituit un factor important din punct de vedere statistic

(dar nu determinant din punct de vedere calitativ) al situa_iei actuale in domeniul

educa_iei si formarii profesionale. In intervalul 2000-2006, numarul absolven_ilor si al

unita_ilor de inva_amant in func_iune (in special preuniversitar) s-a aflat intr-o scadere

continua, cu diferen_ieri si oscila_ii pe niveluri educa_ionale si loca_ii (urban/rural) corelat

fiind, de la an la an, cu diminuarea popula_iei de varsta scolara.

Modificarile Legii Inva_amantului din 1995 in anii 2003 si 2004 au adus imbunata_iri

semnificative cadrului legal, prevazand printre altele: extinderea duratei inva_amantului

obligatoriu de la 8 la 10 clase; introducerea unor elemente de schimbare a sistemului de

finan_are a inva_amantului preuniversitar prin sporirea autonomiei unita_ilor de

inva_amant si a atribu_iilor autorita_ilor locale; cresterea finan_arii inva_amantului de stat

din fondurile publice de la 3,6% din PIB in 2001, la 5,2% in 2007 si minimum 6%

incepand din anul 2008.

In urma numeroaselor sesizari critice, sus_inute de studii care au relevat perpetuarea si

chiar, sub unele aspecte, adancirea decalajelor fa_a de celelalte _ari ale UE si ramanerile

in urma fa_a de obiectivele Strategiei Lisabona, in februarie 2008, principalele partide

reprezentate in Parlament au semnat, la ini_iativa Presedintelui Romaniei, un Pact

Na_ional pentru Educa_ie care stabileste obiectivele strategice convenite pentru

remedierea situa_iei in perioada urmatoare.

Speran_a medie de via_a scolara era in Romania (in 2005) de 15,3 ani fa_a de 17,6 ani

in UE-27, iar propor_ia din popula_ia intre 15 si 64 de ani cuprinsa in inva_amantul de

toate gradele era de 47,5%. Rata bruta de cuprindere in inva_amantul primar si gimnazial

a inregistrat o tendin_a ascendenta, cu 4% in anul scolar 2005/2006 fa_a de 2002/2003,

men_inandu-se insa un decalaj important (14%) intre mediul urban si cel rural. Daca in

mediul urban aproape 80% dintre elevi finalizeaza ciclul obligatoriu de 10 clase prin

promovarea examenelor finale, in mediul rural propor_ia este de sub 50%. In anul 2006

numai 2,9% din totalul popula_iei active din mediul rural aveau studii superioare in

compara_ie cu 21,0% in mediul urban.

Rata de participare la educa_ie a popula_iei intre 15 si 24 de ani a crescut de la 36,96%

in 1999/2000 la 46,88% in 2003/2004, dar rata de parasire timpurie a scolii ramane

alarmanta, respectiv 19% in 2006, cu mult peste nivelul mediu al UE-27 de 15,2% si al

obiectivului-_inta de sub 10% prevazut pentru aplicarea obiectivelor Strategiei Lisabona

pentru anul 2010.

35

Propor_ia absolven_ilor inva_amantului secundar superior din grupa de varsta 20-24

ani era in 2006 de 77,2% fa_a de obiectivul de referin_a UE pentru anul 2010 de 85%.

Participarea la educa_ia timpurie in 2006 era de 76,2% fa_a de 90% cat reprezinta _inta de

referin_a a UE pentru anul 2010.

Pana in anul 2005 nu a existat un sistem explicit, cuprinzator si unitar la nivel

na_ional pentru asigurarea calita_ii educa_iei. In aceste condi_ii, referirile la relevan_a si,

respectiv, calitatea educa_iei si formarii profesionale s-au putut face numai pe baza

evaluarilor externe. Evaluarea realizata in 2006 dupa metodologia Organiza_iei pentru

Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) in sistemul PISA (Programme for

Interna_ional Student Assessment) pentru performan_a generala a tinerilor de 15 ani

situeaza Romania pe locul 47 din 57 de _ari participante, 46,9% din elevii romani fiind

sub nivelul alfabetizarii stiin_ifice. Mediocritatea rezultatelor este mai ingrijoratoare prin

raportare la evaluarea PISA din anul 2000, fa_a de care se inregistreaza o scadere a

performan_elor scolare. Raportul PISA 2006 eviden_iaza o varia_ie mare intre rezultatele

ob_inute de elevii din diferite scoli si constata persisten_a unor decalaje substan_iale de

performan_a la elevii proveni_i din segmentele defavorizate ale popula_iei. In ceea ce

priveste in_elegerea problemelor de mediu, mai pu_in de 40% dintre elevii romani au

reusit sa le identifice si sa le explice.

Situa_ia pare a fi si mai serioasa in ceea ce priveste inva_amantul universitar, unde nu

a avut loc o evaluare de tip calitativ care sa eviden_ieze relevan_a competentelor

dobandite in raport cu cerin_ele reale de pe pia_a muncii si cu exigen_ele dezvoltarii

durabile. In termeni strict cantitativi, rata de participare a absolven_ilor de inva_amant

secundar la inva_amantul superior a crescut de la 27,7% in 2000/2001 la 44,8% in

2005/2006, dar faptul ca doar 11,7% din adul_ii din grupa de varsta intre 25 si 64 de ani

sunt absolven_i de inva_amant ter_iar/superior (fa_a de 27,7% in SUA, 16,4% in Marea

Britanie sau 15,4% in Fran_a) plaseaza Romania intr-o situa_ie dezavantajoasa fa_a de

cerin_ele racordarii la societatea bazata pe cunoastere.

La sfarsitul anului universitar 2006/2007, erau inscrisi 818,2 mii studen_i, dintre care

522,6 mii in institu_iile de inva_amant public si 295,6 mii in cel privat, cu o crestere de

11% fa_a de anul precedent, mai ales pe seama inscrierilor in sistemul de inva_amant

deschis la distan_a din sectorul privat (reprezentand 15% din totalul studen_ilor).

Ponderea studentelor a fost de 59,8% dintre absolven_i in inva_amantul public si 58% in

cel privat. Preferin_ele la inscriere in anul scolar 2007-2008 s-au indreptat in continuare

spre faculta_ile de profil universitar (31,4% in sectorul public si 26,3% in cel privat),

economic (23,9% public si 44,3% privat), juridic (24,6% in sectorul privat) si 28,1%

tehnic (in sectorul public). Este totusi important de men_ionat ca, in compara_ie cu

obiectivul _inta al UE pentru anul 2010 privind cresterea cu 15% a participarii la

programele de matematica, stiin_e si tehnologii, Romania a inregistrat o rata de crestere

de 25,9% in 2006.

Rata de participare a adul_ilor intre 25-64 de ani la programe educa_ionale se afla

inca, in 2006, la un nivel extrem de scazut de 1,3% fa_a de media UE-25 de 9,6% si fa_a

de obiectivul _inta de 12,5% pentru anul 2010. La aceasta se adauga, ca una dintre

explica_iile neparticiparii la educa_ia permanenta, si accesul redus la folosirea

comunica_iilor prin Internet (23 utilizatori la mia de locuitori in 2006) si a serviciilor

36

electronice in rela_iile cu autorita_ile publice (0,7%), Romania situandu-se din acest punct

de vedere pe ultimul loc intre _arile care au aderat la UE dupa 2004.

Pentru acumularea cat mai rapida de capital uman, coroborand nivelul de educa_ie si

tendin_ele demografice, datele men_ionate atrag aten_ia asupra necesita_ii unei investi_ii

sus_inute pentru cresterea cat mai rapida a propor_iei absolven_ilor de inva_amant

secundar superior in cadrul grupei de varsta 20-24 ani. De asemenea, cresterea ratei de

participare la inva_amantul superior si a ratei de cuprindere a adul_ilor in programe de

inva_are continua poate compensa deficitul de for_a de munca inalt calificata pentru o

economie bazata pe cunoastere competitiva si durabila. In plus, din punct de vedere

calitativ, este imperativa imbunata_irea substan_iala a calita_ii inva_amantului obligatoriu.

Sistemul de sanatate din Romania este de tip asigurari sociale si are ca scop

garantarea accesului echitabil si nediscriminatoriu la un pachet de servicii de baza pentru

asigura_i. In anul 2005, gradul de cuprindere in sistemul Casei Na_ionale de Asigurari de

Sanatate era de 96,08% in mediul urban si de 98,25% in zonele rurale. Masurile de

modernizare intreprinse incepand cu anul 1998 si legiferarea reformei sistemului sanitar

in 2006 au creat premise pentru imbunata_irea serviciilor in acest sector prin

descentralizarea unor activita_i, introducerea no_iunii de medic de familie la libera alegere

a pacien_ilor, dezvoltarea bazei de tratament si preven_ie si a accesibilita_ii la servicii

medicale de calitate, sporirea eficacita_ii interven_iilor de urgen_a.

Ponderea cheltuielilor publice pentru sanatate a variat, in perioada 2004-2006, intre

3,6%- 3,7% din PIB (2,1 miliarde euro), iar in 2007 a fost de 4% (4,3 miliarde euro).

Cu toate acestea, sistemul de sanatate se dovedeste inca incapabil sa faca fa_a

cerin_elor societa_ii moderne datorita infrastructurii precare, gestiunii defectuoase si

insuficien_ei cronice a investi_iilor, pe fondul unor probleme socio-economice, de mediu,

de nutri_ie si de stres persistente. Potrivit datelor din Raportul asupra Obiectivelor de

Dezvoltare ale Mileniului (2007), Romania se situeaza in continuare pe ultimul loc in

Europa la indicatorul mortalita_ii infantile, cu 13,9 la o mie de nascu_i vii in 2006 (17,1

la mie in mediul rural) si la inciden_a imbolnavirilor de tuberculoza (de 10 ori fa_a de

media UE).

Infrastructura sistemului de ocrotire a sanata_ii se plaseaza, din punctul de vedere al

gradului de acoperire si al calita_ii serviciilor, la un nivel de sub 50% in compara_ie cu

cele 10 tari care au aderat la UE dupa 2004. Desi numarul de paturi in spitale este de 6,6

la mia de locuitori (peste media UE de 6,1), majoritatea acestora se afla in cladiri de peste

50-100 de ani vechime, insalubre si inadecvat echipate. Incadrarea sistemului cu personal

medico-sanitar avand calificare superioara este net deficitara in Romania (19,5 medici la

1.000 de locuitori fa_a de media UE de 28-29), situa_ia fiind inca si mai serioasa in

privin_a cadrelor medii, cu 2,04 la fiecare medic (fata de 2,66 in Ungaria sau 2,76 in

Republica Ceha).

Persista serioase diferen_e in ceea ce priveste accesul la serviciile medicale atat sub

aspect regional cat si social, cu o vulnerabilitate mai mare in randul categoriilor

defavorizate. In condi_iile in care peste 40% din popula_ie traieste in mediul rural, mai

pu_in de 15% dintre medici isi desfasoara activitatea la _ara, de peste cinci ori mai pu_ini

37

decat in mediul urban. Studiile recente confirma o deteriorare generala a starii de sanatate

mentala si emo_ionala comparativ cu valorile medii europene, cresterea numarului

abuzurilor si dependentei de substan_e psihoactive, a ratei suicidului si a factorilor de

stres, expansiunea comportamentelor agresive si violente, inclusiv in randul minorilor.

Imbatranirea generala a popula_iei adauga presiuni crescande asupra unui sistem de

sanatate si asa subrezit.

4. Capitalul social

Func_ionarea optima a unei societa_i democratice presupune nu numai existen_a unui

cadru legislativ adecvat si a unei construc_ii institu_ionale eficiente, ci si dezvoltarea unei

culturi participative bazate pe incredere si cooperare. Din perspectiva defini_iei clasice a

capitalului social ca fiind «un bun societal care ii uneste pe oameni si le permite sa

urmareasca mai eficient realizarea unor obiective comune», statornicirea increderii intre

membrii societa_ii are la baza indeplinirea obliga_iilor asumate si reciprocitatea. In

societatea moderna, colaborarea entita_ilor publice si private in slujba intereselor si

drepturilor fundamentale ale ceta_enilor este sus_inuta de re_eaua de asocia_ii voluntare,

organiza_ii neguvernamentale, asocia_ii profesionale, grupuri caritabile, ini_iative

ceta_enesti etc. care ac_ioneaza (autonom sau in cooperare, direct sau prin mass media) in

rela_ia cu puterea de stat (legislativa, executiva, judecatoreasca), garantul respectarii

valorilor si practicilor democratice.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale a avut loc in Romania o oarecare

miscare in direc_ia constituirii unor asocia_ii profesionale sau altor forma_iuni ale

societa_ii civile, orientate cu precadere spre ac_iuni de intrajutorare, caritabile sau de

asisten_a sociala pe baza de voluntariat. In perioada regimului comunist, asemenea forme

de asociere (cu excep_ia celor strict profesionale) au fost constant descurajate, iar cele

existente au fost supuse unor puternice presiuni de politizare si ideologizare.

Inca din anul 1990, chiar de la inceput ul procesului de tranzi_ie la democra_ia

pluralista si economia de pia_a func_ionala, s-a inregistrat o crestere rapida a numarului de

organiza_ii neguvernamentale nou create si o diversificare a profilului lor de activitate. In

faza ini_iala, iar in anumite cazuri si in continuare, acestea s-au bucurat de sprijin

organizatoric si logistic din partea organismelor similare din strainatate, in special din

_arile Uniunii Europene, precum si din Statele Unite, Canada, Japonia etc. Au luat fiin_a,

de asemenea, filiale Romanesti ale unor organiza_ii interna_ionale neguvernamentale in

domenii precum drepturile omului, transparen_a institu_iilor publice si dreptul la

informare, conservarea mediului inconjurator si promovarea principiilor dezvoltarii

durabile.

Dreptul de libera asociere este consfin_it in Constitu_ia Romaniei si face obiectul a nu

mai pu_in de 15 legi speciale precum si altor reglementari prin ordonan_e sau decizii ale

Guvernului.

38

Este reglementat prin lege modul de constituire, inregistrare, organizare si func_ionare

a persoanelor juridice de drept privat, fara scop patrimonial. Statutul de persoana juridica

este acordat prin hotarare judecatoreasca prin inscrierea in Registrul asocia_iilor si

funda_iilor. La nivel na_ional, Registrul este _inut de Ministerul Justi_iei. Legea

reglementeaza, intr-un regim non-discriminatoriu, si procedura recunoasterii in Romania

a persoanelor juridice straine fara scop patrimonial.

Regimul juridic al partidelor politice, patronatelor, sindicatelor, cultelor sau

asocia_iilor religioase, asocia_iilor de tineret sau femei, structurilor de reprezentare ale

comunita_ilor profesionale (de exemplu, Colegiul Medicilor, Ordinul Arhitec_ilor etc.)

este reglementat prin legi speciale.

Pentru implementarea obiectivelor Strategiei Na_ionale pentru Dezvoltare Durabila

prezinta un interes deosebit prevederile Legii administra_iei publice locale, care

reglementeaza dreptul unita_ilor administrativ-teritoriale ca, in limitele competen_elor lor

deliberative si executive, sa coopereze si sa se asocieze, in condi_iile legii, formand

asocia_ii de dezvoltare intercomunitara, cu personalitate juridica de drept privat si de

utilitate publica, in scopul realizarii in comun a unor proiecte de dezvoltare de interes

zonal sau regional ori furnizarii in comun a unor servicii publice. Structurile asociative

ale autorita_ilor administra_iei publice locale care func_ioneaza in prezent si si-au

demonstrat capacitatea de ini_iativa si ac_iune includ: Asocia_ia comunelor din Romania,

Asocia_ia oraselor din Romania, Asocia_ia municipiilor din Romania, Uniunea na_ionala a

consiliilor jude_ene din Romania, Federa_ia autorita_ilor locale din Romania.

In cazul specific al Romaniei este extrem de relevanta aplicarea metodologiei de

implementare a Agendei Locale pentru secolul XXI (AL-21), cu sprijinul Programului

ONU pentru Dezvoltare, in peste 40 de localita_i sau zone, pana la nivel de jude_, prin

implicarea activa a tuturor actorilor locali, inclusiv a organismelor societa_ii civile si

ini_iativelor ceta_enesti, in elaborarea si promovarea unor planuri si proiecte de dezvoltare

durabila care sa intruneasca sprijinul intregii comunita_i.

Majoritatea ministerelor si altor institu_ii centrale precum si autorita_ilor locale si-au

constituit birouri de rela_ii cu organiza_iile neguvernamentale si cu mediul asociativ. S-au

inregistrat progrese semnificative in privin_a angajarii unor proiecte comune cu

forma_iuni ale societa_ii civile, mai ales in domenii precum furnizarea de servicii sociale

sau protec_ia si conservarea mediului natural. Practica subven_ionarii par_iale a unor

asemenea activita_i realizate in parteneriat cu organiza_iile neguvernamentale de la

bugetul central si bugetele locale se afla inca la inceput, dar inregistreaza o crestere

constanta atat din punct de vedere cantitativ cat si al impactului real in via_a

comunita_ilor. Astfel, numai in domeniul asisten_ei sociale, numarul asocia_iilor sau

funda_iilor selec_ionate ca eligibile pentru programele de subven_ii a crescut, intre 1998 si

2008, de la 32 la 116, iar cel al unita_ilor voluntare de asisten_a sociala de la 60 la 307.

Anumite ini_iative ale organiza_iilor neguvernamentale sau unor coali_ii ale acestora

au avut ca efect reconsiderarea unor proiecte controversate in domeniul industriei

extractive, localizarii unor intreprinderi industriale sau lucrari de infrastructura,

amenajarii teritoriului si dezvoltarii urbane, ecologizarii unor situri poluate etc.

Asemenea ac_iuni raman insa sporadice, cu o capacitate de mobilizare si sus_inere

limitata in timp si, in consecin_a, cu un impact inca redus asupra procesului decizional.

39

Desi autonomia organiza_iilor societa_ii civile este, in linii generale, recunoscuta si

respectata, se constata in continuare, mai ales (dar nu exclusiv) la nivel local, persisten_a

unor rela_ii clientelare ale acestora cu autorita_ile si actorii politici. Studiile de specialitate

si sondajele de opinie releva men_inerea unui nivel relativ scazut, in compara_ie cu alte

state membre ale Uniunii Europene, al participarii ceta_enilor la via_a asociativa precum

si a comunicarii si rela_ionarii dintre organiza_iile societa_ii civile din diferite sectoare.

Una dintre cauzele identificate ale acestei situa_ii este capacitatea redusa de finan_are a

ini_iativelor ceta_enesti si a proiectelor viabile venite din partea organiza_iilor

neguvernamentale datorita caren_elor legislative privind regimul sponsorizarii si

cointeresarii mediului de afaceri in angajarea unor asemenea ac_iuni.

Pe masura maturizarii accelerate a ac_iunii civice in Romania ca factor de sus_inere a

unei guvernari care isi intemeiaza legitimitatea pe responsabilitate si transparen_a si ca

element de importan_a cruciala in promovarea principiilor si practicilor dezvoltarii

durabile, solidaritatea si coeziunea sociala se va cladi pe temeiul unor principii ferme

precum:

Transparenta actului decizional al administra_iei publice;

Comunicarea permanenta si accesul liber la informa_ii de interes public;

Parteneriatul durabil in realizarea obiectivelor comune convenite;

Optimizarea utilizarii resurselor;

Nediscriminarea organiza_iilor neguvernamentale in raport cu ceilal_i poten_iali

parteneri din comunitate;

Respectarea valorilor organiza_iilor neguvernamentale si a misiunilor acestora.

In vederea asigurarii unei implicari efective, transparente si influente a societa_ii

civile in procesul de implementare si monitorizare a Strategiei Na_ionale pentru

Dezvoltare Durabila se propune instituirea prin lege, sub egida Academiei Romane, a

unui Consiliu Consultativ pentru Dezvoltare Durabila, cu un secretariat permanent, total

autonom fa_a de puterea executiva dar finan_at de la bugetul de stat, conform practicii

statornicite in majoritatea statelor membre ale UE. Ca o inova_ie fa_a de procedurile

curente din cadrul UE, se are in vedere ca acest Consiliu sa aiba dreptul de a prezenta

anual Parlamentului Romaniei un raport complementar celui prezentat de Guvern,

con_inand propriile evaluari si recomandari de ac_iune.

Marea Britanie

Anglia se manifesta printr-un puternic individualism, o masculinitate relativ ridicata si un indice de evitare al incertitudinii destul de redus.

Cultura britanica este puternic influentata de traditia claselor sociale. Inventivitatea, logica si adaptabilitatea sunt valori considerate importante.

Tarile nord europene

Culturile din aceste tari sunt caracterizate printr-o distanta foarte redusa fata de putere, superiorii sunt usor accesibili si deseori in dorinta de a rezolva o problema se trece peste sef.

In aceste tari se pune pret pe maturitate si stabilitate, pe toleranta si sociabilitate. Masculinitatea este foarte redusa, tarile scandinave fiind considerate cele mai feminine tari.

In relatiile de afaceri sunt linistiti, deschisi, ii ajuta pe ceilalti sa obtina informatiile necesare despre propria pozitie, exploateaza bine posibilitatile creatoare si adopta decizii creative.

Punctele forte ale nordicilor sunt franchetea, deschiderea, flexibilitatea si creativitatea.

Italia

Italienii sunt foarte receptivi la afectiune si caldura, iubitori de frumos. Au o tinuta exuberanta si gesturi ample. Sunt competitivi, individualismul are un caracter pronuntat, dar prefera sa foloseasca deciziile de grup si prezinta un grad moderat de distanta fata de putere.

Italienii au un grad redus de toleranta a riscului, respectiv un grad ridicat de evitare a incertitudinii.

In relatiile de afaceri, in unele regiuni, 'mita' are un caracter normal si nu unul repulsiv.

Tarile Orientului Mijlociu

Cultura din aceste tari se bazeaza foarte mult pe traditia desertului, o traditie tribala in care exista comunitati inchise si compacte.

Traditia desertului cere o ospitalitate deosebita in care timpul nu este esential. Pentru aceasta rabdarea devine o necesitate. Deciziile sunt luate cu incetineala si este neproductiv de a grabi lucrurile. Arabii sunt foarte generosi in privinta darurilor.

Exista o foarte mare suspiciune, ceea ce conduce in primul rand la castigarea increderii.

In tarile arabe trebuie sa fii sensibil la obiceiurile religioase si la modul in care te imbraci.

Japonia

Japonia este o tara ale carei obiceiuri sunt total diferite de cele europene sau americane, in Japonia sunt ritualuri complicate, dezvoltate de-a lungul secolelor.

Tot ceea ce face un japonez, inclusiv felul in care saluta, se distreaza, ofera carti de vizita, face afaceri, face schimb de cadouri, isi bea ceaiul etc. este in acord cu niste reguli precise.

Familiarismul excesiv, discutiile zgomotoase, bacsisul sunt elemente de comportament ce deranjeaza in Japonia.

5.1.3. Subculturile. Cultura organizationala

Asa cum culturile variaza de la o societate la alta, grupuri din cadrul aceleiasi societati pot avea diferente culturale. Aceste subculturi pot varia in functie de clasa sociala, origine etnica, rasa, religie, stil de viata precum si dupa scopuri de interese.

Deseori, o subcultura are o limba distincta. Formele distincte de comunicare in cadrul subculturilor confera un sentiment de identitate, ofera posibilitatea unei comunicari mai precise intre membrii subgrupului si protejeaza aceasta comunicare de persoanele din afara acestuia.

Varietatea practicilor culturale, atat in interiorul societatilor cat si intre ele, sugereaza ca nici un tipar cultural si nici o practica culturala nu este buna sau rea.

Aceasta ne face sa ne abtinem de la a formula aprecieri asupra altor culturi si ne obliga a fi toleranti fata de stilurile culturale care par ciudate sau nefiresti.

Tendinta de a considera propria cultura superioara altora si de a judeca alte culturi dupa standardele proprii duce la etnocentrism.

In unele cazuri, tiparele culturale ale unui anumit sub-grup nu sunt doar diferite ci contrare tiparelor restului societatii. Acestea formeaza asa numitele contra-culturi.

Contra-culturile intruchipeaza idei, valori, norme si stiluri de viata ce sunt in opozitie directa cu cele ale societatii mai mari.

Un rol deosebit in cadrul subculturilor il prezinta cultura organizationala. Aceasta reprezinta un sistem de valori, prezumtii, credinte si norme nescrise impartasite de membrii unei organizatii, care ii uneste pe acestia.

Cultura este importanta pentru organizatii deoarece indivizii actioneaza pe baza valorilor impartasite de ea, precum si a altor aspecte ale culturii organizationale, comportarile lor putand avea un impact semnificativ asupra activitatii organizationale.

Cultura organizationala are trei dimensiuni majore:

directia se refera la gradul in care cultura sprijina atingerea obiectivelor organizationale;

patrunderea sau nivelul de imprastiere arata gradul de raspandire pe care o are cultura organizationala printre membrii organizatiei;

forta ne arata nivelul de acceptare a valorilor si a celorlalte aspecte ale culturii organizationale printre membrii organizatiei.

Culturile organizationale pot fi analizate prin evaluarea nivelului in care organizatia apreciaza si cultiva urmatoarele caracteristici:

initiativa individuala - gradul de responsabilitate, libertate si independenta de care se bucura indivizii;

toleranta fata de risc - gradul in care indivizii sunt incurajati sa fie competitivi, inventivi si sa riste;

directia - gradul in care organizatia formuleaza obiective clare si nivelul de performanta scontat;

integrarea - gradul in care unitatile componente ale organizatiei sunt incurajate sa actioneze intr-o maniera coordonata;

sprijinul managementului - gradul in care managerii furnizeaza comunicari clare si sprijin pentru subordonati;

controlul - numarul regulilor, al reglementarilor si marimea gradului supravegherii directe;

identitatea - gradul in care membrii se identifica cu organizatia ca un intreg;

sistemul de recompense - gradul si criteriile de alocare a recompenselor;

toleranta conflictului - masura in care indivizii sunt incurajati sa rezolve conflictele;

modele de comunicare - masura in care comunicatiile organizationale sunt restrictionate de autoritatea ierarhiei formale.

Valorile, prezumtiile, credintele si normele care compun o cultura organizationala nu sunt observabile direct. Cel mai adesea se apreciaza natura si existenta unei culturi organizationale prin practicile sau manifestarile concrete ale organizatiei precum simbolurile, istoriile (miturile), ritualurile si ceremoniile.

Spre deosebire de valori, care se preiau intr-o organizatie de la nivelul macrosocial, simbolurile, ritualurile, miturile, ceremonialul etc. se pot naste in practicile de relationare specifice unui anumit grup. Aceste practici pot fi in conformitate cu tiparele culturale ale societatii intr-o perioada determinata sau se pot opune modelelor culturale specifice macrosocialului din perioada respectiva, caz in care ele se transforma in contra-culturi.

Prin simbol se intelege obiectul, actul, evenimentul sau calitatea care serveste drept vehicul sau instrument pentru a transmite un sens, un mesaj cu o anumita semnificatie. Simbolurile culturale servesc pentru a exprima anumite conceptii si a promova anumite valori comportamentale.

Mitul, istoria sau povestea este o naratiune bazata pe evenimente adevarate care uneori (nu totdeauna) este exacerbata pentru a evidentia o anumita valoare.

Istorisirile sunt astfel structurate incat sa evidentieze situatiile conflictuale aparute intre valori opuse (dreptate / nedreptate; egalitate / inegalitate; curaj / frica; siguranta / nesiguranta, etc.) si modul de solutionare.

Miturile se refera, de regula, la conducatori de prestigiu in situatii derulate cu mult timp in urma, la 'eroi' cu roluri majore in societate sau intr-o anumita organizatie.

Ritualul reprezinta o multime de activitati planificate, dramatice si relativ intentionate menite sa conduca si sa implanteze unele valori culturale membrilor organizatiei sau unui anumit auditoriu.

Ritualurile servesc pentru atingerea anumitor scopuri importante pentru organizatie. Majoritatea ritualurilor se finalizeaza in mod placut, intr-un cadru festiv, prin ceremonii.

Ceremonialul este un ansamblu de ritualuri executate cu o ocazie sau eveniment. Ceremonia reprezinta un montaj artistic care prin apelarea la motivatii pozitive, isi propune sa sublinieze anumite valori si comportamente organizationale.

Deoarece culturile organizationale implica valori, prezumtii, prejudecati, credinte si norme stabile, ele au o inertie mare si pot fi schimbate foarte greu. in general organizatiile isi reconsidera si isi reevalueaza obiectivele si valorile numai in fata unor impulsuri exterioare.

5. Orientari religioase in lumea moderna

Religia actioneaza ca o forta unificatoare in societate, asigurand un ansamblu impartasit de idei, valori si norme in jurul carora oamenii pot forma o identitate comuna.

Religia face sa se stabileasca un limbaj comun, este liantul ce ofera un ansamblu comun de valori.

Foarte multe legi dintr-o societate dobandesc pe langa forta legala si o forta morala deoarece, fiind stabilite pe baza valorilor religioase, li se da o legitimitate sacra.

Ex.: legile in tarile islamice sunt justificate prin Coran.

Practicarea unei anumite religii intr-o societate duce la un anume comportament in societatea respectiva.

Principalele religii din lume sunt:

crestinismul - cea. 20 % din populatia lumii se identifica drept crestini, mai mult de jumatate din ei fiind catolici; ideea principala a crestinismului este recunoasterea lui lisus Christos ca fiul lui Dumnezeu, mantuitorul lumii si garantul vietii dupa moarte;

islamismul - are cea. 600 milioane de adepti, a fost fondat de profetul Mahomed care este considerat ca mesagerul lui Allah (Dumnezeu);

hinduismul - are cea. 600 milioane de adepti si ideea principala a acestei religii este existenta unei forte morale in societate (dharma) care pretinde acceptarea anumitor responsabilitati si a karmei, progresul spiritual al sufletului fiecarei persoane; karma unei persoane este afectata de modul in care persoana traieste; prin reincarnari succesive se perfectioneaza sufletul pana cand se ajunge la nirvana, o stare de perfectiune spirituala totala care face ca reincarnarea sa nu mai fie necesara;

budismul - are azi cea. 350 milioane de adepti; el pune accentul pe importanta simpatiei si compasiunii pentru altii si crede ca raspunsul la problemele lumii se afla in schimbarea personala si in dezvoltarea unui nivel superior de spiritualitate;

confucianismul - are cea. 150-200 milioane de adepti, conceptul central este ca moralitatea si loialitatea fata de altii trebuie sa predomine interesului personal;

iudaismul - este considerat ca prima religie monoteista a lumii; potrivit lui, Dumnezeu a stabilit un legamant cu poporul evreu (poporul ales) prin Avraam; ideile majore ale iudaismului se gasesc in Biblie (Vechiul Testament).

Pentru problematica abordata in acest paragraf prezinta interes religia crestina si filozofiile religioase din arcul Pacificului, in special din Japonia.

in ceea ce priveste crestinismul, ne vom opri cu precadere asupra catolicismului si curentelor reformatoare ale acestuia, care domina lumea capitalista.

Religia ortodoxa, poate cea mai toleranta si mai impregnata de misticism, nu a exercitat niciodata o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii economice, din moment ce saracia pe pamant era considerata virtutea suprema si conditia fericirii in lumea eterna. Aceasta atitudine se regaseste, in general, in religia crestina, dar cu timpul, atat in catolicism cat mai ales in curentele reformatoare au aparut idei noi si incercari de adaptare la evolutiile social-economice. Nu mai vorbim de faptul ca in sanul acestora s-au dezvoltat structuri organizationale foarte puternice si stricte, care au militat pentru obtinerea unor avantaje economice, de casta si au propovaduit un prozelitism excesiv.

Catolicismul este orientat spre lumea cealalta, paradisul etern, considerand viata pe pamant o etapa intermediara a existentei vesnice. Dupa invatatura catolica, lisus Christos a stabilit ca papa este seful bisericii crestine, ca succesor al sfantului Petre. Conform ideologiei lui lisus, saracii si defavorizatii de soarta erau privilegiati in ceea ce priveste viata viitoare, in timp ce bogatii nu erau admisi in paradis.

Pentru un credincios catolic este de nedorit, in general si considerat a nu fi in gratia lui Dumnezeu sa acumuleze o avere excesiva. De aceea, poate nu este o simpla coincidenta faptul ca toate tarile din America Latina sunt catolice si sarace.

Incepand cu secolul al XIX-lea a aparut un curent denumit Catolicism social, care viza promovarea unei reforme economice si sociale in spiritul Evangheliei, in prezent, toate tarile europene catolice (inclusiv 50 % din Germania) sunt favorabile unei economii de piata sociala, unui capitalism social, cu o puternica grija pentru defavorizati.

Protestantismul lutheran, urmare a reformei lui Martin Luther (1488-1546), da mai multa importanta vietii pe aceasta lume. incepandu-si lupta contra indulgentelor papale (si a principiilor acestora), Luther a acordat o inalta valoare unor concepte ca munca sustinuta (grea), indeletniciri vocationale, datorie si seriozitate care sunt placute lui Dumnezeu si conditioneaza accesul in paradis, pe lumea cealalta. De altfel, aceste concepte stau la baza eticii protestante. Multi cercetatori vad in ideologia lui Luther un punct de sprijin al capitalismului modern.

Seriozitatea si munca indarjita a germanilor si 'Sistemul Educational Profesional Dual' al acestora isi au radacinile in lutheranism. Aceleasi calitati sunt specifice si tarilor nordice (50 % din populatia Germaniei si 100 % din cea a Scandinavici imbratiseaza religia lutherana). Consideratia fata de defavorizati si componenta sociala a capitalismului sunt identice catolicismului.

Protestantismul calvinist, initiat de reformatorul francez Jean CALVIN (1509-1564) este o afirmare solemna a suveranitatii lui Dumnezeu, singurul salvator al oamenilor prin predestinare. Conform ideologiei calviniste, fiintele omenesti sunt - fundamental - slabe, neajutorate si ele nu pot face nimic impotriva acestui rau si a consecintelor sale: neadmiterea in paradis. Singur Dumnezeu, in mod arbitrar selecteaza si predestineaza anumiti indivizi pentru paradis, pe lumea cealalta, in viata pamanteasca cei alesi de Dumnezeu obtin succese economice, iar ceilalti nu; predestinatii sunt bogati, iar ceilalti saraci.

Fara indoiala 'Ideologia Predestinarii', dedusa din ideile reformiste ale lui Calvin, sta la baza capitalismului dur din unele tari occidentale si in special din SUA. Aceasta ideologie pare a fi filozofia lacomiei si egoismului, dar nu trebuie atribuita doar reformei calviniste inclinatia unora spre acumularea de averi nelimitate, uneori de dragul acestora, fara a se putea bucura macar de ele (sunt si la noi niste crestini, necalvinisti, ci ortodocsi, care au aceasta inclinatie). Nu degeaba, un scriitor american descria astfel o reuniune familiala a acestui gen de oameni: 'O seara petrecuta cu familia este o vasta oportunitate de afaceri'. Atitudinea de dispret a celor bogati (predestinati de Dumnezeu) fata de saraci mizerabili (condamnati la infern) explica filozofia, conceptul etic 'Shareholder Value' al managementului american, asupra caruia vom mai reveni.

Religiile din Japonia, in numar de patru:

v     Confucianismul (in fapt, nu o religie)

v    Budismul

v    Shintoismul

v    Crestinismul

nu au, nici una dintre ele o influenta dominanta asupra mediului de afaceri din Japonia.

Confucianismul, cu cea. 150-200 milioane de adepti in toata lumea, este mai mult un concept filozofic si moral datorat scriitorului si filozofului chinez Kong-fou-tseu (551-479 i.H.), care pune accentul pe importanta moralitatii si loialitatii fata de altii si crede ca raspunsul la problemele lumii se afla in ordine, schimbarea personala spre bine si in dezvoltarea unui sentiment de solidaritate.

Budismul, cu cea. 350 milioane de adepti in lume, este numele care desemneaza pe fondatorul acestei doctrine Guatama, dupa ce acesta primise 'iluminarea' in anul 525 i.H. (Budha - iluminatul). Doctrina budista se vrea un raspuns la durere, identificata cu existenta insasi. Pentru a iesi din ciclul de nasteri si morti (iata originea metempsihozei - teoria reincarnarii) si a ajunge in 'nirvana', trebuie inceput prin eliberarea de cauza suferintei, adica de dorintele care ne apasa in fiecare zi.

Shintoismul este religia proprie a Japoniei, anterioara budismului (introdus in secolul al Vl-lea), care onoreaza divinitatile - personificari ale fortelor naturii, stramosii si pe imparat. Din secolul al XlV-lea, Shintoismul s-a transformat intr-o miscare nationalista. Separata oficial de stat, din 1946, shintoismul ramane foarte influent in Japonia.

Crestinismul a patruns odata cu primii navigatori europeni (vezi 'Shogunul'), dar este relativ putin raspandit.

Anumite concepte fundamentale ale Confucianismului si Budismului, precum 'armonia'' si 'auto-perfectionarea' (indemnul spre a invata) au, totusi, o puternica influenta asupra populatiei si chiar a companiilor industriale si de afaceri, deopotriva asupra liderilor si foloweri-lor. Ele se manifesta prin spirit de cooperare, responsabilitate sociala, loialitate, auto-disciplina, respectul fata de altii, in special fata de varstnici ('intelepciunea varstei'), incredere reciproca, meditatie, etc.