|
|
|
Factorii determinanti ai cursului de schimb VALUTAR
Cursul valutar este variabil datorita unor factori economici, politici , monetari, sociali etc. , care influenteaza puterea de cumparare externa a unui monede. Metodele actuale de analiza utilizate in explicarea dinamicii cursurilor de schimb se bazeaza nu numai pe estimarea impactului determinantilor curenti ai cursului de schimb ci si a celui exercitat de catre factorii cu actiune" pe termen lung ", problema fiind foarte complexa , s-au elaborat modele diverse de abordare si de studiere a factorilor de influenta.
A. Modelul dinamic:
Stabilirea cursului valutar economic se face tinand seama de influentele conjuncturale ale celor mai importanti factori ce actioneaza asupra cursului valutar cu aprecieri in timp trecut, prezent si viitor.
Factorii interni:
a) Factori economici de productie si evaluare prin pret. Productia de bunuri a unei tari este factorul care determina cantitatea de bunuri din acea tara, element care raportat la indicele general al preturilor da puterea de cumparare in legatura cu bunurile respective. In acest indicator se reflecta si nivelul calitatii, efectele conjuncturii economice , politica fiscala a tarii respective.
b) Influenta grupului de factori financiari: dobanda, credit, masa monetara. Volumul masei monetare corelat cu posibilitatile de credit, influenteaza direct nivelul preturilor intr-o tara. Daca la un moment dat volumul acesteia creste peste necesarul pietei, adica peste valoarea bunurilor si serviciilor de pe piata, se produce o inflatie, iar dezechilibrul care influenteaza direct puterea de cumparare a monedei respective.
Intern, institutiile financiare si de credit pot intervenii direct asupra restrangeri masei monetare prin renuntarea la noi emisiuni de moneda si indirect asupra creditului actionand asupra ratei dobanzii la Banca Centrala. Astfel, cu cat rata dobanzii este mai ridicata, cu atat se reduce cererea generala de credit micsorand nivelul circulatiei monetare. In acest mod se reduce presiunea inflatiei asupra preturilor ce conduce la cresterea puterii de cumparare. Acest efect este inregistrat si pe piata monetara internationala si apreciat atat pentru prezent cat si pentru viitor avand ca efect unele amendari ale cursului valutar si in prezent . Efectul favorabil al unei dobanzi ridicate este de scruta durata se poate duce in viitor la efecte negative precum reducerea productiei , cresterea preturilor si aparitia somajului.
c) Influenta grupului de factori din exteriorul sferei economice:
politici, sociali, psihologici . Acestia influenteaza indirect economia. Factorii politici se refera la diferitele masuri pe care le poate lua guvernul: masuri fiscale, masuri restrictive sau de incurajare a productiei uneori subiective , dictate de interese politice . Pe de alta parte o instabilitate politica care duce la nesiguranta in activitatea economica poate fi cauza aparitiei unor legi nepartinitoare sau nefavorabile unor acte economice din productie. De asemenea miscarile sociale si grevele creeaza o situatie sociala instabila. Aceste fenomene , atat cele ivite ca urmare a influentei unor factori politici cat si a celor sociali, creeaza o stare psihica defavorabila de teama si nesiguranta , mai ales investitorului strain care ezita sa faca o investitie ce ar putea sustine activitatea economica interna.
Acesti factori subiectivi variabili si relativi nu pot fi bine apreciati pentru momentul trecut. Nu exista inca o relatie de determinare a influentei lor asupra cursului valutar.
Factorii externi:
Situatia balantei de plati externe . Balanta de plati externe este activa atunci cand echilibrarea se face prin cresterea rezervei valutare, retragerea monedei proprii de pe piata externa sau prin acordarea de credite altor tari. Dimpotriva , ea este pasiva cand pentru echilibrare este nevoie de primirea de fonduri financiare sau credite externe ori prin reducerea rezervei valutare. Un capitol important al Balantei de plati externe o formeaza balanta comerciala al carei continut este balansarea exportului cu importul. O balanta comerciala deficitara inseamna neacoperirea completa a importurilor, nevoia de valuta straina. Acesta situatie poate avea loc in cazul insuficientei sau necompetitivitatii marfurilor autohtone exportate pe pietele externe.
Balanta unei plati externe mai cuprinde un capitol foarte important capitol cu strainatatea . Acestea au o influenta directa asupra soldului balantei de plati externe. Aici sunt evidentiate capitalurile imprumutate de stat sau pe cele plasate spre valorificare in alte tari . Situatia Balantei de plati externe se materializeaza in nivelul rezervei monetare a Statului , care conduce la variatiuni ale cursului valutar.
Insuficienta valutelor straine poate impiedica importul unor materii sau instalatii necesare productiei interne fapt care influenteaza direct productia si puterea de cumparare.
Situatia excedentului balantei de plati externe este exact contrara , avand consecinte benefice asupra economiei nationale.
In acest domeniu se inregistreaza si o influenta inversa, adica a cursului valutar asupra balantei de plati externe. Astfel in momentul cand o tara inregistreaza scaderea cursului valutar fata de alta, atunci exportul bunurilor sale in cealalta tara se face mai usor deoarece aceste bunuri devin mai ieftine pe piata celeilalte tari. Dimpotriva, un curs valutar mai ridicat favorizeaza importul in tara in care se compara.
a) Raportul dintre cerere si oferta este un criteriu general al economiei de piata care intervine in diferite domenii ale activitatii economice. Acest criteriu poate interveni intern influentand pretul marfurilor si al serviciilor si determina apoi productia acestora. Modificarea preturilor atat de pe piata interna cat si pe cea externa aduce schimbarea puterii de cumparare si deci a cursului valutar. Dar raportul cerere-oferta poate actiona prin intermediul exportului si a importului pe piata, intervenind direct asupra monedei unei tari. Astfel, tara care are o balanta excedentara intra in posesia valutelor straine; in caz contrar trebuie sa caute o astfel de valuta pe piata internationala. Pretul acestora va fi determinat de raportul cerere-oferta a valutei pe piata internationala
b) Factorii politici sociali si psihologici specifici economiei mondiale sunt similari celor analizati pe piata interna. Se pot citi in plus cazuri exceptionale: embargouri, razboaie, recesiuni datorita schimbarilor politice, a acordurilor politice internationale. Acesti factori sunt de asemenea subiectivi , relativi, imprevizibili si greu de apreciat ca influenta asupra cursului valutar.
Atat factorii de influenta interna cat si cei externi sunt studiati si analizati de bancile centrale si de institutiile financiare internationale. Concluziile acestora, care se comunica tuturor, au o mare importanta pe piata valutara contribuind substantial la determinarea puterii de cumparare.
Model privind substitutivitatea monedelor
Abordarea monetara presupune ca detinerile de moneda si active nationale sunt fie detinerile de active, fie cresterea cheltuielilor contului curent.Astfel se presupune ca rezidentii unei tari nu detin moneda straina sau detin cantitati ce nu variaza in raport cu schimbarea ratei dobanzii , cu raportul dintre rata de schimb la vedere si cea la termen.Faptul esential ce sta la baza substitutivitatii monedelor este acela ca cererea de bani a populatiei nu se defineste pentru moneda nationala , ci pentru un grup de monede . De aceea cererea populatiei pentru moneda nationala poate sa fie sau nu o functie stabila si bine definita.Aceasta constatare se refera la masura in care autoritatea monetara poate afecta cantitatea de moneda.
Exista doua tipuri ale substutivitatii monedelor.Unele interpreteaza orice excedent sau deficit al contului curent ca fiind reflectarea excesului cererii sau ofertei de moneda nationala in raport cu moneda straina.
Modelele lui Barro (1978) si Calvo si Rodriguez (1977) , fac parte din aceasta categorie. Cea de-a doua clasa de modele ale substitutiei monedelor pune accentul pe alte aspecte , aceste modele privesc oferta de moneda ca fiind un fenomen universal in contextul unei piete internationale a capitalului puternic integrate.
Substitutivitatea monedelor este inclusa intr-un model , presupunind ca rata dorita a detinerilor de moneda straina este o functie a variatiilor asteptate ale ratei de randament care este egala cu rata reala a modificarii ratei reale de schimb.
Deoarece rata de acumulare a valutei este o functie a ratei reale de schimb, in timp ce modificarile ratei de schimb depind de rata reala de schimb si de stocul de moneda straina (pentru orice oferta interna de bani data ) , exista o solutie statica pentru rata reala de schimb si stocul real din fiecare categorie de moneda , pentru orice rata de crestere monetara interna data .
In modelul Calvo-Rodriguez , viteza lenta de ajustare a portofoliului este cea care determina acest fenomen. De exemplu , o rata mai ridicata a cresterii monetare conduce la un salt imediat al ratei de schimb, la un salt de mai mici proportii in pretul bunurilor interne si la detineri statice de moneda straina mai mari.Cresterea monetara mai rapida implica o depreciere mai rapida a ratei de schimb , care, previzionata rational, face ca populatia sa-si modifice compozitia portofoliului in favoarea valutei.Deoarece ajustarea nu este instantanee (si poate fi atinsa numai prin excedentul contului curent ) deprecierea monedei va provoca ,initial,reducerea averii reale , iar cererea pentru produsele necomercalizate scade .Pretul relativ al acestora trebuie si el sa scada ( rata reala de schimb trebuie sa se deprecieze). Odata cu cresterea excedentului contului curent , creste gradual si averea reala , iar rata reala de schimb se apreciaza, tinzind catre alocarea pe termen lung.
Exista cateva trasaturi importante ale acestui model. In primul rand , depasirea limitelor apare datorita ajustarii lente a activelor, in timp ce modelul Dornbusch apare datorita ajustarii lente a preturilor bunurilor. In al doilea rand , impartaseste ca si alte modele, ideea ca echilibrul contului curent variaza pe termen scurt , raspunzind la modificarile ratei reale de schimb .
In al treilea rand, Frenkel si Rodriguez (1981) au interpretat depasirea limitelor intr-un mod interesant.Ei au aratat urmatoarele:
"De vreme ce pretul in valuta al bunurilor comercializate este presupus dat , acumularea de moneda straina este echivalenta cu o acumulare a cererilor pentru stocul de produse comercializate , Din aceasta perspectiva , modelul substitutiei monedelor poate fi exprimat in termeni de alegere si substitutie intre moneda nationala si bunurile comercializate.Ca urmare a cresterii ratei de expansiune monetara , detinatorii de active doresc sa se puna la adapost impotriva riscului inflatiei prin modificarea compozitiei portofoliului , optind pentru bunurile comercializate.
Ei au continuat prin a arata ca , in cazul in care bunurile comercializate reprezinta adapostul fata de inflatie , in acelasi model , efectul generat de impactul cresterii asteptate a inflatiei va fi situarea sub limita a ratei de schimb.
In timp ce modele monetare ale substitutiei monedelor se concentreaza pe efectele modificarilor ratei de schimb asupra detinerilor de valuta (si invers), din punctul de vedere al unei singure monede , modelele globale ale substitutiei monedelor se concentreaza pe dependenta dintre categoriile de bani..
Aceste chestiuni sunt mai bine intelese prin luarea in considerare a cazului extrem in care populatia detine acea categorie de bani considerata a fi mai ieftin de pastrat ( cei care au cea mai scazuta rata a inflatiei)
Wallace (1979) a fost cel mai important sustinator al acestei teze.Monedele diferitelor tari sunt privite ca fiind perfect substituibile si de aceea rata de schimb pentru orice pereche particulara de monede este nedeterminata.Aceasta nedeterminare ne arata motivul pentru care ratele de schimb sunt foarte schimbatoare , ca si motivul pentru care guvernul ar trebui sa fixeze rata de schimb.
Cele mai multe monede se concentreaza , insa,asupra substitutiei valutare perfecte.In aceste modele populatia detine moneda atat in scopul tranzactiilor, cat si pentru alte scopuri.Componenta dorita a detinerilor de moneda este in functie de ratele dobanzii : cu cat este mai mare rata interna a dobanzii cu atat va fi mai mare fractiunea din detinerile de bani in valuta ( deoarece costurile de oportunitate ale detinerilor sunt mai mici).
Trasatura esentiala a modelului global al substitutiei monedelor poate fi observata prin luarea in considerare a a statisticilor comparative privind cresterea ofertei de moneda nationala . O asemenea crestere brusca duce la cresterea preturilor interne si la descresterea ratei interne a dobanzii . Acest lucru face ca detinerea de moneda interna sa devina mai atractiva atat, pentru rezidenti, cat si pentru cetatenii straini.Intrucat cetatenii straini ( si rezidentii ) isi schimba comportamentul, preferand sa detina valuta in locul monedei nationale , va avea loc o crestere a preturilor externe.
Asadar, datorita substitutiei monedelor , cresterea stocului de moneda in tara de referinta este echivalenta cu cresterea ofertei mondiale de moneda .Inflatia se transmite prin substitutia monedelor : cu cat este mai mare substitutivitatea monedelor , cu atat mai mare este gradul de transmisie.
1.CURSURILE VALUTARE SI RATA INFLATIEI
Unul din cei mai importanti factori de influenta asupra cursurilor valutare este inflatia.
Inflatia este un proces complex, datorat unor multiple dezechilibre din economie cu caracter general si o evolutie continua. Desi inflatia este expresia unei serii de dezechilibre economice, cresterea generalizata si persistenta a preturilor ramane caracteristica esentiala care pune in evidenta acest proces.
Cresterea generala a preturilor are ca efect diminuarea puterilor de cumparare, astfel pe masura ce preturile cresc, puterea de cumparare scade in relatie directa.
Fenomenul inflatiei are drept cauza principala dezechilibrul dintre cerere(materializata in masa monetara) si oferta(reprezentata de numarul de bunuri si servicii) confruntate pe piata. Acest dezechilibru are mai multe cauze precum:
inflatia prin cerere: cresterea preturilor se datoreaza cresterii generale a cererii de bunuri si servicii in raport cu oferta globala insuficienta sau neelastica.
Inflatia prin costuri : in tarile aflate in crestere economica apar distorsuni intre preturi si salarii.
Inflatia importata: odata cu importul bunurilor si mai ales a materiilor prime apare si riscul unei inflatii specifice. Cresterea preturilor acestor elemente importante , fie ca urmare a conditiile de pe piata externa fie a riscurilor contractuale sau valutare conduc la cresterea costurilor de productie si deci a preturilor de vanzare.
Inflatia structurala: in tarile in care se petrece o dezvoltare accelerata a economiei se impune imoblizarea intensiva a factorilor de productie. Nevoia de finantare rapida pentru cresterea capacitatii de productie sau pentru noi tehnologii conduce la apelul la credite interne sau finantare bugetara, distribuire de venituri fara contrapartida imediata, situatie in care cererea creste rapid si afluxul monetar creeaza premisele unui proces inflationist de tip cerere.
Inflatia este un fenomen prelungit care se autoalimenteaza iar pe termen mediu si lung cursul de schimb al unei valute depinde de rata inflatiei din tara respectiva.
Variatiile cursului de schimb intre doua monede A si B sunt in functie de diferentialul inflatiei existent intre economiile tarilor A si B. Acesta concluzie a fost elaborata de economistul suedez G.Cassel in anul 1918 sub numele de "Teoria paritatii puterilor de cumparare". Teoria stabileste o relatie intre diferenta dintre ratele inflatiei existente intre 2 tari si evolutia comparativa a cursurile monedelor lor pe piata valutara, deci cursul valutar evolueaza in functie de puterile de cumparare ale celor doua monede.
De exemplu daca puterea de cumparare a francului francez se degradeaza in raport cu puterea de cumparare a marcii germane ceea ce se intampla deoarece rate inflatiei in Franta este mai mare decat rata inflatiei in Germania , cursul valutar al fracului francez in raport cu marca pe piata valutara va trebui mai devreme sau mai tarziu sa se modifice astfel incat puterile de cumparare ale celor doua monede sa ajunga la echilibru.
Aceasta modificare va fi teoretic egala cu diferenta dintre ratele inflatiei . Deci, in cazul a doua valute A si B, variatia cursului valutar A in raport cu cursul valutar B trebuie sa fie egal cu diferenta dintre rata inflatiei din tara A si rata inflatiei din tara B.
Conform teoriei paritatii puterilor de cumparare, factorul care explica evolutia cursurilor valutare este, asadar, diferenta dintre ratele inflatiei din diverse tari.
Presupunem ca in momentul t cursul de schimb intre francul francez si marca germana este 1 DM = 2,10 FF si ca in momentul respectiv costul vietii in cele doua tari era 100. In ipoteza ca, datorita inflatiei, peste 2 ani, costul vietii creste cu 110% in Germania si cu 120% in Franta, cursul valutar rezultat prin aplicarea mecanica a teoriei paritatii puterilor de cumparare va fi:
t+2120/100
C = ------------- x 2,10 = 2,29
v 110/100
In maniera generala, daca se noteaza cu:
T1,0 - indicele costului vietii (rata inflatiei) in tara 1 in perioada 0
T1,t - indicele costului vietii (rata inflatiei) in tara 1 in perioada t
T2,0 - indicele costului vietii (rata inflatiei) in tara 2 in perioada 0
T2,t - indicele costului vietii (rata inflatiei) in tara 2 in perioada t
0
C-- curs valutar in perioada 0
v
t
C-- curs valutar in perioada t
v
tT1,t/ T1,00
C = ------------- x C
v T2,t /T2,0 v
Teoria paritatii puterilor de cumparare se bazeaza pe 3 ipoteze:
pietele financiare sunt perfecte: aceasta perfectiune se reflecta prin absenta controalelor administrative, a cheltuielilor de tranzactionare si a fiscalitatii
pietele de bunuri sunt perfecte: aceasta perfectiune se reflecta prin absenta taxelor vamale, a cheltuielilor de tranzactionare si a oricaror genuri de reglementari
structura consumului agentilor economici din diverse tari este identica
Testele empirice efectuate pentru a verifica valabilitatea teoriei amintite arata ca aceasta nu se confirma decat pentru termen mediu si lung. Pe termen scurt exista insa importante deviatii intre diferentialul inflatiei si diferentialul valutar.
Pe termen scurt, variatiile cursurilor valutare sunt influentate mai puternic de anticipatii, de evolutia ratelor dobanzii si de miscarile de capitaluri decat de diferentialul inflatiei
Rata dobanzii exercita o dubla influenta asupra cursurilor valutare. Pe de o parte variatiile ratei dobanzii determina in conditii "caeteris paribus" fluctuatiile cursurilor valutare la vedere . Pe de alta parte variatiile ratei dobanzii determina , conform teoriei paritatii ratelor dobanzii, cursurile valutare la termen.
Pentru ilustrarea influentei cursurilor ratei dobanzii asupra cursurilor valutare la vedere ,presupunem, de exemplu ca autoritatile americane decid din considerente de politica monetara, cresterea ratei dobanzii. In conditii "caeteris paribus" aceasta crestere a ratei dobanzii incita investitorii internationali sa lichideze activele lor in alte valute pentru a achizitiona titluri in dolari (bonuri de tezaur emise de trezoreria S.U.A, certificate de depozit emise de catre bancile americane etc.)Vanzarea de valuta si cumpararea de dolari au ca efect cresterea cursului de schimb al dolarului in raport cu alte valute. Invers , scaderea dobanzilor in S.U.A incita investitorii sa-si lichideze actiunile in dolari si sa-si plaseze capitalurile in alte valute. Aceste vanzari de dolari si cumparari de alte valute au ca efect scaderea cursurilor monedei americane.
Influenta ratei dobanzii nu se limiteaza la determinarea cursurilor valutare la vedere ce se exercita si asupra cursurilor valutare la termen.
Teoria paritatii ratelor dobanzilor, formulata de J.M.Keynes se rezuma la fraza: cursurile la termen ale valutelor tind sa se apropie de paritatea ratelor dobanzii Reportul sau deportul unei valute A fata de o valuta B sunt, in aceste conditii, determinate de diferentele de dobanzi practicate pe pietele monetare ale monedelor A si B.
Relatia dintre cursul valutar la termen si cursul valutar la vedere respectiv teoria paritatii ratelor dobanzii se explica prin urmatorul exemplu:
La data de 8 martie 1997, "Wall Street Journal" informeaza ca pe piata la vedere cursul de schimb al francului francez in raport cu dolarul american era 1$ = 7,23 FF.
Aceeasi suma de informatii arata ca marca germana se negocia la vedere pe baza unui curs de 1$ = 2,3890 DM, iar la termenul de 90 zile pe baza unui curs de 1$ = 2,3649 DM.
Aceste informatii conduc la punerea a doua probleme, si anume:
factorii care explica si justifica faptul ca cursul valutar la termen difera de cursul valutar la vedere;
motivul pentru care, la un moment dat, pretul la termen al dolarului este mai mare decat pretul sau la vedere; in cazul in care este vorba de francul francez, pe cand acest pret este mult mai mic in cazul in care este vorba de marca germana.
Raspunsurile la aceste doua probleme sunt oferite de "teoria paritatii ratelor dobanzii".
Presupunem ca o banca dispune de lichiditati in dolari si ca incearca sa plaseze aceste lichiditati astfel incat rentabilitatea plasamentelor respective sa fie maxima. Banca poate plasa absolut liber fondurile sale la New York sau la Frankfurt. Ipotezele suplimentare se refera la ratele dobanzilor pe cele 2 piete, la cursul valutar la vedere si la volumul lichiditatilor de care dispune banca:
t: rata dobanzii pe termen scurt (sase luni) pe piata bonurilor de tezaur de la Frankfurt
t': rata dobanzii pe termen scurt (sase luni) pe piata bonurilor de tezaur la New York
cursul valutar la vedere este: 1$=3DM
banca dispune de un capital C, suma care este egala cu pretul unei marci germane pe piata la vedere.
Banca are doua posibilitati: fie transfera capitalul sau disponibilul banesc la Frankfurt, fie investeste respectivele pe piata americana a bonurilor de tezaur.
In cazul in care transfera C dolari pe piata monetara de la Frankfurt, banca va obtine 1 DM, pe care o va plasa la un termen de 6 luni, cumparand bonuri de tezaur. Dupa scurgerea perioadei de 6 luni, banca va obtine suma: (1+t) DM. Insa, cumparand bonuri de tezaur pe piata de la Frankfurt, banca se expune unui anumit risc valutar. Este adevarat ca ea obtine o rentabilitate de, presupunem, 12% pentru o perioada de 6 luni, dar, in aceeasi perioada, marca germana poate scadea cu, sa spunem, 10% fata de dolar.
Pentru a se proteja contra acestui risc, banca vinde acum la termen suma de (1+t) DM de care va dispune peste 6 luni. Aceasta vanzare se face la un anumit curs T, cursul la termen al marcii germane in raport cu dolarul american.
Efectuand aceasta vanzare la termen, banca este sigura ca va incasa la sfarsitul celor 6 luni suma de: (1+t)T dolari.
In cazul in care isi plaseaza fondurile la New York, banca va obtine la sfarsitul celor 6 luni suma de: C(1+t) dolari. Insa, in conditiile in care cele doua piete comunica perfect, plasamentul fondurilor la Frankfurt si plasamentul la New York sunt echivalente:
T(1+t)=C(1+t')
Din aceasta relatie rezulta:
1+t'
T=C x ----
1+t
De aici rezulta ca , pentru marca germana cursul la termen depinde de cursul sau la vedere si de ratele dobanzii practicate pe piata germana si pe piata americana la titlurile financiare care prezinta acelasi risc.
Daca rata dobanzii pe piata de la Frankfurt este mai mare decat rata dobanzii de pe piata de la New York, cursul la termen al marcii germane, T, este mai mic decat cursul sau la vedere. Marca germana inregistreaza atunci la 6 luni un deport egal cu diferenta dintre cursul la vedere si cursul la termen.
Presupunem ca:
t =12%
t'=10%
C=1/3,
Cursul la termen, T, va fi:
1,06
T=1/3 x -------- = 0,3365
1,05
In situatia de echilibru pe piata valutara, reportul sau deportul sunt egale cu diferentialul ratelor dobanzii de pe pietele monetare respective.
Daca rata dobanzii pe piata de la Frankfurt este mai mare decat rata dobanzii pe piata de la New York, banca va obtine un castig mai mare investind fondurile sale pe piata monetara germana, insa, pentru a se acoperi la termen, ea vinde marcile germane la un pret mai slab ce diminueaza castigul realizat pe piata monetara.
Invers, daca rata dobanzii pe piata de la Frankfurt este mai mica decat rata dobanzii de pe piata de la New York, banca beneficiaza de un castig mai mic prin investirea fondurilor sale pe piata de la Frankfurt, insa, cand se acopera la termen, ea vinde marcile germane la pret superior cursului la vedere, ceea ce compenseaza in parte castigul mai mic realizat prin venirea sa la Frankfurt.
Diferentialul ratelor dobanzii constituie un factor explicativ importat al modului in care se formeaza cursurile la termen insa formarea cursurilor la vedere si la termen depind de cel putin alti doi factori. In primul rand, o influenta hotaratoare atat asupra cursurilor la vedere cat si asupra cursurilor la termen o au cererea si oferta de valuta, generate de comertul international adica importurile si exporturilor de bunuri si servicii.Inal doilea rand, un factor determinant al cursurilor la termen a carui actiune nu poate fi neglijata il constituie insasi anticipatiile cu privire la cursurile la vedere viitoare ale diverselor valute.
Teoria paritatii dobanzii constituie si o explicatie a acestor miscari internationale de capitaluri, acestea din urma fiind generate de variatiile relative ale ratelor dobanzii practicate pe pietele monetare din diverse centre financiare.
In vederea explicarii teoriei paritatii ratelor dobanzii si a mecanismelor acesteia, in figura nr.1 din anexa sunt reprezentate pe abscisa reportul sau deportul in procente anuale iar pe ordonata diferentialul ratelor dobanzii exprimat tot in procent anual.
Admitem ca este vorba doar de doua tari: SUA si Germania si ca in aceste tari nu exista control valutar sau alte piedici administrative in calea miscarilor internationale de capitaluri.
Dreapta OO' reprezinta situatia de echilibru. In fiecare punct de pe aceasta dreapta, teoria paritatii ratelor dobanzii este respectata, deoarece un anumit diferential al ratelor dobanzii este compensat in intregime de un deport sau report pe piata valutara. Presupunem, pentru simplificare, ca plasamentele pe pietele monetare americana si germana nu prezinta nici un fel de risc, indiferent de ce natura este, iar scadenta operatiunilor de plasament efectuate este absolut identica cu scadenta operatiunilor de schimb efectuate pe piata valutara.
In aceste conditii pot exista doua cazuri:
a) diferentialul ratelor dobanzii este mai mare decat diferentialul valutar
b) diferentialul ratelor este mai mic decat diferentialul valutar
Primul caz e reprezentat prin punctul A din figura. Ratele dobanzilor de pe piata monetara americana sunt mai mari cu 1,5% decat ratele dobanzilor de pe piata monetara germana, pe cand deportul la termen al dolarului fata de marca germana nu este decat 0,5%. Pentru ca paritatea ratelor dobanzii sa fie respectata, ar fi trebuit ca deportul sa fie 1,5%.
Aceste dezechilibre determina o iesire de capitaluri germane cu destinatia SUA, caci, in modul acesta, ele beneficiaza de un castig net si fara risc de 1%. Intr-adevar, cumparind de exemplu, bonuri de tezaur americane, un investitor va obtine un castig brut mai mare cu 1,5% fata de cel obtinut pe piata monetara germana. Pentru a evita un risc de depreciere a monedei americane fata de marca germana investitorul respectiv va vinde imediat la termen dolarii obtinuti pe piata valutara; aceasta vanzare se face cu un deport de 0,5%, ceea ce duce la amintitul castig net de 1%.
Miscarile de capitaluri amintite au drept consecinta restabilirea paritatii ratelor dobanzii. Reechilibrarea respectiva se explica prin doua fenomene.
In primul rand, iesirea de capitaluri germane cu destinatia SUA determina majorarea deportui dolarului deoarece cresterea cererii de dolari pe piata valutara la vedere duce la o crestere a cursului sau la vedere iar cresterea simultana a ofertei de dolari pe piata valutara la termen duce la scaderea pretului la termen al dolarului.
In al doilea rand, intensificarea miscarilor de capitaluri germane sporeste lichiditatea pietei monetare americane si diminueaza lichiditatea pietei monetare germane ceea ce determina o scadere a ratei dobanzii la New York si o crestere a ratei dobanzii la Frankfurt.
In consecinta, in mod treptat, deportul dolarului tinde sa creasca iar diferentialul ratelor dobanzii tinde sa se reduca. Aceasta restabilire a paritatii ratelor dobanzii poate fi, eventual, favorizata prin deciziile autoritatilor germane care incearca sa majoreze ratele dobanzii de pe piata lor monetara pentru a frana iesirile de capitaluri (avand in vedere ca iesirile de capitaluri duc la sporirea ofertei de marci si, deci, la scaderea cursului marcii si la scumpirea importurilor germane).
Al doilea caz, in care diferentialul ratelor dobanzii este mai mic decat diferentialul valutar, este reprezentat prin punctul B din figura. Dobanzile americane sunt mai mari cu 1,5% decat ratele dobanzii de pe piata monetara germana, insa deportul dolarului fata de marca germana este de 2,5%. Respectarea paritatii dobanzii ar fi necesitat un deport de 1,5%.
Acest dezechilibru determina o iesire de capitaluri din SUA spre Germania. Desi ratele dobanzii sunt mai mari in SUA, detinatorii marcii nu sunt stimulati sa investeasca in SUA, iar detinatorii de dolari sunt stimulati sa-si plaseze resursele pe piata monetara germana deoarece procedind astfel beneficiaza de un randament fara risc de 1%.
Un detinator de marci germane va obtine un randament mai mare de 1,5% plasindu-si fondurile la New York, insa acest castig va fi anihilat de deportul de 2,5% pe care il va suferi vanzind la termen dolari pentru a se proteja impotriva riscului valutar.
Miscarile de capitaluri amintite vor determina restabilirea paritatii ratelor dobanzii. Aceasta reechilibrare se explica prin cele doua fenomene deja prezentate care acum se desfasoara insa in sens invers.
In primul rand, intrarile de capitaluri la Frankfurt determina reducerea deportului, deoarece cresterea ofertei de moneda americana pe piata valutara induce o scadere a cursului sau la termen iar cresterea simultana a cererii de dolari pe piata la termen induce o crestere a cursului la termen al dolarului.
In al doilea rand, identificarea miscarilor de capitaluri americane sporeste lichiditatea pietei monetare germane si reduce lichiditatea pietei monetare americane, ceea ce determina o scadere a dobanzilor la Frankfurt si o crestere a dobanzilor la New York.
In consecinta, in mod treptat, deportul dolarului tinde sa reduca iar diferentialul ratelor dobanzii tinde sa creasca. Asemanator, restabilirea paritatii ratelor dobanzii poate fi, eventual, favorizata de deciziile autoritatilor monetare, care pentru a frana miscarile de capitaluri si consecintele lor negative, actioneaza asupra nivelului ratelor dobanzilor.
Teoria paritatii ratelor dobanzii constituie un cadru de referinta util pentru explicarea atat a diferentialului valutar, adica a ecartului intre cursul valutar la vedere si cursul valutar la termen al unei anumite monede, cat si a miscarilor internationale de capitaluri. Cu toate acestea exista cel putin patru factori institutionali care fac ca realitatea sa se abata in masura mai mare sau mai mica de la norma teoretica. In primul rand disponibilitatile de fonduri susceptibile a fi utilizate in operatiunile de arbitraj valutar sunt limitate. Volumul miscarilor de capitaluri, cand acestea sunt disponibile depinde de conditiile de creditare practicate in relatiile dintre pietele financiare si de libertatea de actiune a diversilor operatori.
In al doilea rand, controlul valutar limiteaza valabilitatea teoriei paritatii ratelor dobanzii.
In al treilea rand, rata nu constituie decat un factor orientativ pentru atitudinea si comportamentul arbitrajistilor, deoarece strategia acestora depinde si de factori calitativi, cum ar fi, de exemplu, lichiditatea plasamentului. In fine, exista si un alt element care trebuie luat in considerare: speculatia care nu se manifesta decat in perioade de crize de incredere in viitorul unei monede, insa, in masura in care speculatia intra realmente in joc, produce reporturi sau deporturi anormale, foarte indepartate de cele care rezulta in mod teoretic din paritatea ratelor dobanzii.
3.CURSURILE VALUTARE SI SOLDUL BALANTEI DE PLATI
Balanta de plati a unei tari este un tablou statistic intocmit la intervale de timp regulate. Obiectul sau este reflectarea in forma contabila a ansamblului de fluxuri de active reale, financiare si monetare intre rezidentii unei economii si nerezidenti, in cursul unei perioade de timp determinate (de regula un an de zile).
Informatiile continute in balanta de plati a unei tari prezinta un interes deosebit pentru explicarea cursului valutar. Balanta de plati inregistreaza intr-o forma exhaustiva tranzactiile economice dintre tara in cauza si restul lumii.
Deficitul sau excedentul anumitor solduri ale balantei de plati pot explica nivelul cursului valutar. Astfel un deficit determina cresterea cererii de valuta ceea ce face ca, in conditii "caeteris paribus" cursul monedei nationale sa scada pe piata valutara. Invers, un excedent determina cresterea cursului monedei pe piata valutara.
Pentru explicarea evolutiei cursurilor valutare intereseaza in mod deosebit: soldul balantei comerciale, contul curent, contul de capital.
Balanta comerciala reflecta incasarile si platile aferente exporturilor si importurilor de marfuri. Soldul balantei comerciale este pozitiv daca valoarea exporturilor e mai mare decat valoarea importurilor iar soldul acesteia e negativ in cazul invers.
In conditii "caeteris paribus", o balanta comerciala excedentara are tendinta de a creste nivelul cursului valutar; o balanta comerciala deficitara are tendinta de a reduce nivelul cursului valutar, de precizat faptul ca, in regim de libera convertibilitate pretul unei monede A in raport cu o moneda B nu e determinat de situatia balantei comerciale dintre A si B ci de situatia balantei fiecarei tari cu restul lumii.
Contul curent cuprinde balanta comerciala, reprezinta o inregistrare contabila cu dubla intrare a tuturor fluxurilor de bunuri si servicii dintre tari. El reprezinta suma tuturor tranzactiilor curente. Veniturile obtinute din exporturi, importuri, turism, veniturile obtinute din dividende si dobanzi care circula spre si dinspre strainatate, incasarile si platile privind asigurarile si transportul ca si alte fluxuri determinate de diferite tranzactii sunt inregistrate in acest document. Soldul contului curent reprezinta diferenta dintre credite (exporturi, venituri din turism, dividende si dobanzi incasate din strainatate, etc.) si debite (importuri, cheltuieli cu turismul in strainatate, etc.)
Contul de capital: inregistreaza toate tranzactiile cu active de capital dintr-o tara si partenerii ei straini. Imprumuturile externe, achizitionarile de titluri din strainatate, retragerile din conturile bancare din strainatate reprezinta tranzactii de capital. Uneori se face distinctie intre tranzactiile de capital pe termen scurt si lung, dar acest lucru nu este relevant, in lipsa unei distinctii intre cele doua categorii de tranzactii, situatia neta a contului de capital (credite minus debite) este egala si de sens opus cu situatia neta a contului curent.
Situatia neta a contului de capital arata, de asemenea, in ce masura indatorarea neta a tarii fata de strainatate s-a modificat in perioada de timp pentru care s-a intocmit balanta de plati.
Distinctia cea mai importanta in cadrul contului de capital este cea intre tranzactiile obisnuite, normale si cele intreprinse de guvern - fie in regim de rate fixe de schimb, fie cu intentia de a influenta rata de schimb (in conditiile ratelor flexibile).
Astfel, la o rata de schimb fixa, daca guvernul intervine pe piata pentru influentarea ratei de schimb, se considera ca acesta se afla intr-o situatie excedentara atunci cand cumpara mai multa valuta decat vinde (de exemplu, acumuleaza active straine sau plateste datorii catre partenerii straini) si ca se afla intr-o situatie de deficit atunci cand vinde active straine (sau se imprumuta in exterior).
Balanta de baza acumuleaza rezultatele balantei tranzactiilor curente si ale balantei miscarilor de capitaluri pe termen lung. Soldul reflecta situatia economica a unei anumite tari, constituind un bun instrument pentru explicarea nivelului cursurilor valutare. In explicarea evolutiei pe termen mediu a cursului valutar se iau in considerare soldul balantei comerciale si soldul balantei tranzactiilor curente (a contului curent).
Cresterea deficitului comercial nu poate avea decat un efect negativ asupra evolutiei cursului valutar. Invers, reducerea deficitului tranzactiilor curente exercita un efect favorabil asupra evolutiei cursului valutar.
