Evolutia datoriei publice externe a Romaniei in perioada 1990-2009

Evolutia datoriei publice externe a Romaniei in perioada 1990-2009

1. Consideratii generale asupra datoriei publice externe in Romania

In Romania, datoria publica guvernamentala externa este definita, incepand cu anul 2005, prin Legea nr. 313/2004 a datoriei publice, ca parte a datoriei publice a statului care reprezinta totalitatea obligatiilor financiare externe ale statului provenind din imprumuturi contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finantelor Publice, in numele Romaniei, de pe pietele financiare externe. Pana in 2005, datoria publica a Romaniei era reglementata de Legea nr. 81/1999, care a fost modificata ca urmare a negocierilor cu Uniunea Europeana, in vederea alinierii la prevederile legislatiei acesteia referitoare la interzicerea finantarii directe a sectorului public. Astfel, pentru indeplinirea angajamentului asumat, a fost elaborat si aprobat de Guvern un proiect de modificare a Legii privind Datoria publica.

Guvernul Romaniei poate angaja, in conditiile legii, imprumuturi externe pe termen mediu si lung, contractate direct sau de catre societatile comerciale, regiile autonome si autoritatile publice locale cu garantia statului, pentru realizarea unor obiective sau actiuni de interes public, crearea si mentinerea rezervei valutare a statului, asigurarea resurselor necesare inlaturarii efectelor determinate de calamitati naturale sau in alte cazuri de forta majora.

Ca si in cazul imprumuturilor externe contractate direct de stat, cele externe garantate de stat se pot angaja numai pentru indeplinirea de obiective considerate de importanta prioritara pentru Romania; in cazul imposibilitatii financiare a beneficiarului de a le rambursa, acestea cad in sarcina statului (prin reprezentantul acestuia - Ministerul Finantelor Publice) si majoreaza datoria publica externa. Contractarea de noi credite externe in fiecare an trebuie sa se faca pe baza unor criterii riguroase, tinandu-se cont de capacitatea tarii de a asigura serviciul datoriei publice externe (de a rambursa ratele de capital, impreuna cu dobanzile si comisioanele aferente). Astfel, necesarul de imprumuturi externe se determina pe baza strategiei privind datoria publica externa, in limita plafonului de credite externe si de indatorare externa, propusa de Guvern si aprobata de Parlament.

Derularea operatiunilor privind realizarea angajamentelor de datorie publica externa se efectueaza de catre Ministerul Finantelor care, in acest scop, incheie conventii cu bancile comerciale si cu beneficiarii imprumuturilor contractate. Rambursarea ratelor scadente si plata dobanzilor, spezelor si comisioanelor aferente angajamentelor de datorie publica externa se realizeaza din resursele cu aceasta destinatie prevazute in bugetul de stat, in bugetul local sau in bugetul propriu al beneficiarului de imprumut, dupa caz.

2. Evolutia datoriei publice externe a Romaniei in perioada 1990-2009

Radacinile a ceea ce se poate numi dezechilibrul structural al economiei romanesti coboara in timp pana la inceputul anilor '70, cand, folosind o argumentatie mai degraba ideologica decat strict economica, autoritatile romane au decis industrializarea in ritm sufocant. Romania a aderat la FMI si Banca Mondiala in 1972 si a lansat un supraambitios program de investitii, aproape in exclusivitate bazate pe tehnologie occidentala: petrochimie, metalurgie, ciment, masini grele, dar si elicoptere, autoturisme, motoare electrice, avioane mediu curier. Din pacate aceasta dezvoltare a generat o dramatica dependenta de pietele externe, atat pentru materii prime, cat si pentru desfacerea unor produse prea putin sofisticate; in al doilea rand, pentru ca eficienta economica reala a proiectelor a fost prea putin, daca a fost, luata in calcul; in al treilea rand, balanta de plati externe a devenit mai mult decat vulnerabila la socuri externe, ca urmare a nivelului greu sustenabil al serviciului datoriei externe: la apogeu, datoria externa a ajuns la circa 280% din exportul de bunuri si servicii in devize convertibile.

Dupa declansarea "socului" datoriilor externe de la inceputul anilor '80, autoritatile romane au schimbat cu 180^o orientarea politicii economice - inspre rambursarea in ritm fortat a datoriilor, prin generarea unor excedente dramatice in contul curent, concomitent cu mentinerea unei rate a acumularii cifrate la peste 30% din PIB. Cifrele reci par incredibile : in perioada 1983-1989 Romania a rambursat credite in valoare de 13,8 miliarde dolari si a platit dobanzi de 4,5 miliarde dolari, in conditiile in care exporturile in devize convertibile depaseau cu greu 5 miliarde dolari anual. In perioada 1983-1989, consumul final al populatiei a reprezentat numai 50-53% din PIB-ul fiecarui an.

Comprimarea brutala a importurilor a dus, printre altele, la uzura fizica si morala prematura a echipamentelor si tehnologiilor achizitionate un deceniu mai inainte si la intarzierea costisitoare a unor proiecte majore de investitii, cum ar fi centrala nuclearo-electrica, construita cu tehnologie canadiana. Primul reactor a putut intra in functiune abia in 1996, cu o intarziere de peste 5 ani fata de proiect.

Pe scurt, prabusirea comunismului in 1989 a gasit o Romanie fara datorii externe si cu rezerve valutare considerabile, dar cu economia vlaguita si grav dezechilibrata structural. Dupa mai bine de doua decenii cu rate ale acumularii de peste 30% din PIB, dupa ce s-a imprumutat pentru dezvoltare si a restituit intempestiv circa 15 miliarde dolari, Romania si-a incheiat experienta de economie planificata centralizat fara datorii, dar cu un PIB pe locuitor de numai 1.400 dolari, penultimul din Europa.

Cu acest trecut, constrangerea externa a parut autoritatilor romane post-comuniste cea mai slaba. Utilizarea PIB a suferit o dramatica rasturnare inca din 1990. Ponderea consumului a crescut an de an; formarea bruta a capitalului fix a scazut mult; acumularea masiva de stocuri, chiar in conditiile comprimarii productiei, arata continuarea inertiala a productiei in industrii fara piata de desfacere. Tendinta de crestere a ponderii consumului si de reducere a investitiilor n-a gasit corespondent decat intr-o prea mica masura in capacitatea industriilor de a-si adapta oferta la noua structura a cererii. Restructurarea economiei reale - oricum, un proces dificil si de durata - a fost mai lenta decat ar fi trebuit, in parte, pentru ca nivelul relativ scazut al constrangerii externe a permis, pentru un numar de ani, sustinerea unei structuri invechite a economiei prin deficite mari ale contului curent

Desi la inceputul anului 1990 Romania nu intregistra datorii externe si dispunea de rezerve valutare de circa 1,5 miliarde dolari SUA, aceasta situatie era rezultatul politicilor economice irationale de fortare a exporturilor si amputare exagerata a importurilor. Ulterior, neconcordanta dintre mecanismul de alocare a resurselor si performanta economica, reglarea fortata, "incordata" a echilibrului din economie, au condus la discrepante grave in cadrul sistemului, atribuind economiei o stare "normala" de "dezechilibru stabil"(cauzat in fond de restrictia de oferta). Tabloul iluzoriu al cifrelor favorabile s-a deteriorat an de an, dezechilibrul structural al economiei adancindu-se si antrenand deficite continue si in bugetul de stat.

2.1. Perioada 1990-1995

Acumularea datoriei s-a realizat in acest interval preponderent pe seama celei externe (cu un varf in anul 1993, cand a reprezentat 90% din totalul datoriei publice[1]), spre deosebire de tarile dezvoltate, unde situatia este inversa. Prin urmare, desi era aproape zero inainte de 1990, dupa 1990 datoria publica externa a Romaniei a inceput sa creasca vertiginos (Anexa 2 - Figurile nr. 1a si 1b).

Tabelul nr. 1. Datoria publica externa (DPE) directa si garantata, intre 1990-1995 (mil. USD)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

In perioada analizata datoria publica externa a Romaniei a crescut, in medie, cu aproximativ 1 mld. USD pe an (exceptand saltul considerabil intre valoarea acesteia de la sfarsitul anului 1991 si cea de la sfarsitul anului 1990), cu mentiunea ca datoria publica externa garantata a cunoscut ponderi anuale in continua crestere in totalul datoriei publice externe, ceea a creat si a sporit obligatiile potentiale de plata pentru bugetul de stat, in conditiile in care situatia macroeconomica necesita o imbunatatire substantiala[2]. Astfel, daca in 1990-1991 datoria publica externa garantata a fost nula, in 1992 aceasta reprezenta 8,63% din datoria publica externa totala, urmand ca in 1995 sa ajunga la 31,33% din aceasta. Totusi, contractarea de angajamente externe garantate public a reprezentat o inevitabila treapta in acceptarea sectorului privat in crestere de catre partenerii straini: primele contracte de credit cu garantia statului s-au materializat in 1992.

In ceea ce priveste structura pe creditori (Anexa 2 - Figura nr. 2), datoria publica externa de la sfarsitul anului 1990 fusese contractata numai pe baze bilaterale, urmand ca ulterior in calitate de creditori sa apara si banci private sau organisme financiare internationale, imprumuturile contractate de la acestea din urma, pe baze multilaterale, detinand ponderea majoritara, in scadere totusi de la un an la altul.

Finantarile FMI si ale creditorilor oficiali (BERD, BIRD, UE) au jucat un rol major in primii ani ai tranzitiei, acestia actionand aproape ca imprumutatori de ultima instanta, in absenta altor intrari de capital care sa echilibreze fluxurile financiare externe: ponderea finantarii de catre FMI a deficitului contului curent era in 1991 de 76,2%, scazand la 50,4% in 1994[3]. Per ansamblu, ponderea imprumuturilor de la creditori multilaterali a scazut de la 80,79% in 1991 la 56,02% in 1995, continuand totusi sa detina o pozitie importanta in totalul datoriei publice externe.

Imprumuturile primite de la creditorii oficiali prezentau o serie de avantaje: costuri mai scazute, tinand seama de marja suportata pe piata privata de tarile percepute ca avand un risc mai ridicat; perioada de gratie mai lunga; durata totala mai lunga - ceea ce diminueaza efortul de rambursare. Aceste credite au, insa, si anumite dezavantaje: volumul disponibil este limitat, iar apelul pe scara larga la acest tip de finantare transmite un mesaj putin incurajator pentru investitorii straini, intrucat finantarea exceptionala este destinata acoperirii deficitului contului curent si sprijinirii eforturilor de ajustare structurala a economiei, in context, semnalul respectiv demonstrand gradul insuficient de restructurare a economiei romanesti.

Asistenta financiara din partea FMI s-a concretizat intr-o serie de acorduri stand-by, in 1991, 1992, 1994 si 1995, acordul din 1994 fiind extins si reesalonat, cu mentiunea ca in cazul ultimelor doua acorduri, Romania nu a indeplinit intru totul tintele macroeconomice impuse de FMI referitoare la deficitul fiscal, dezvoltarea agregatelor monetare, rezervele valutare si datoria externa neta[4]

In ceea ce priveste structura datoriei publice externe pe durata initiala a creditelor (Anexa 2 - Figura nr. 3) pe intreaga perioada analizata, termenele de rambursare a acesteia au fost in proportie de 22,61% intre 1 si 5 ani, in proportie de 42,99% intre 5 si 10 ani si in proportie de 34,40% peste 10 ani. Scadentele imprumuturilor contractate in perioada 1990-1995 au variat dupa cum urmeaza:

Tabelul nr. 2. Structura pe scadente a datoriei publice externe

in perioada 1990-1995 (mil. USD)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Se observa ca in anul 1990 toate imprumuturile contractate aveau scadenta de peste 10 ani. Ulterior, in 1991, au fost contractate numai imprumuturi cu scadente sub 10 ani, dintre care cele pe termen de 1-5 ani detineau ponderea majoritara (54,43%), fapt ce a contribuit la sporirea servicului datoriei publice externe in perioada imediat urmatoare. Pana la sfarsitul perioadei analizate, insa, ponderea acestora s-a redus considerabil, fiind de 12,21% din total in 1995, concomitent cu o crestere accelerata a ponderii imprumuturilor cu scadente de peste 10 ani, incepand cu anul 1992 (de la 16,18% la 42,19% din totalul datoriei publice externe in 1995).

Imprumuturile cu scadente intre 5 si 10 ani au fluctuat destul de putin in sensul cresterii si al scaderii ca pondere in total, practic la sfarsitul intervalului (in 1995) ajungand sa reprezinte 45,59%, pondere foarte apropiata de cea din 1991 (45,57%). In concluzie, pe ansamblu, contractarea de astfel de imprumuturi a crescut proportional cu cresterea datoriei publice externe. Aceasta reflecta o situatie acceptabila din punctul de vedere al exigibilitatii, intrucat cea mai mare parte a datoriei avea scadente de peste 5 ani, negenerand presiuni imediate asupra bugetului de stat.

Creditele externe contractate de stat au fost destinate in perioada 1990-1995 in principal finantarii dezechilibrelor externe (echilibrarea balantei de plati si consolidarea rezervei valutare a tarii) si intr-o mai mica masura realizarii unor obiective de infrastructura, finantarii unor obiective de investitii, derularii unor importuri critice sau realizarii reformei sectoriale a economiei. Astfel, in 1992, datoria publica externa era folosita in proportie de 85,8% pentru balanta de plati si rezerva valutara si numai in proportie de 14,2% pentru proiecte. In 1994, situatia era aproape neschimbata, ponderile fiind de 84,2% si, respectiv, 15,8%. Cu alte cuvinte, indatorarea Romaniei s-a facut in mare masura pentru nevoi de consum si intr-o proportie mai mica pentru diverse proiecte social-economice, societatea romaneasca consumand mai mult decat a produs[5].

Serviciul datoriei publice externe a cunoscut o evolutie extrem de rapida in perioada 1990-1995 (Anexa 2 - Figura nr. 4), chiar cu mult mai rapida decat aceea a datoriei publice externe care l-a generat.

Tabelul nr. Evolutia serviciului datoriei publice externe (SDPE)

in perioada 1990-1995 (mil. USD)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Serviciul datoriei publice externe a sporit cu aproape 800% in anii 1991 si 1992, comparativ cu anii 1990, respectiv 1991. Totusi, in primii doi ani ai tranzitiei, nu a atins cote prea inalte (fiind de 3,9 mil. USD in 1990, respectiv de 33,9 mil. USD in 1991), dar anii ce au urmat au marcat o sporire accelerata a acestuia, cu mentiunea ca dobanzile si comisioanele aferente au detinut ponderi insemnate (spre exemplu, de 90,56% in 1991 si de 70,89% in 1993), conditiile in care au fost contractate imprumuturile nefiind, prin urmare, favorabile Romaniei (Anexa 2 - Figura nr. 5). Pe ansamblu, din suma de 1916,6 mil. USD reprezentand serviciul cumulat intre 1990-1995, 39,75% a fost reprezentat de plata dobanzilor si comisioanelor, indatorarea externa fiind, deci, costisitoare pentru Romania.

De asemenea, a sporit si ponderea serviciului datoriei publice externe in datoria publica externa, de la 1,86% in 1990 la 17,02% in 1995, aceste cresteri fiind valabile si la nivelul componentelor datoriei, directa (de la 1,86% in 1990 la 17,91% in 1995) si garantata (de la 1,21% in 1992 la 15,07% in 1995), ceea ce dovedeste ca povara datoriei publice externe a crescut mai repede decat indatorarea tarii fata de strainatate.

Potrivit metodologiei Bancii Mondiale privind gradul de indatorare a tarilor cu o dezvoltare medie fata de strainatate, Romania se numara, in perioada 1990-1995 printre tarile putin indatorate, indicatorii calculati fiind sub limitele superioare privind tarile putin indatorate.

Tabelul nr. 4. Indicatorii de indatorare privind datoria publica externa (DPE) si

serviciul datoriei publice externe (SDPE) in perioada 1990-1995

Sursa Calculat pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

De-a lungul perioadei analizate, ponderea datoriei publice externe in volumul exportului a cunoscut cea mai accelerata crestere, situandu-se totusi cu mult sub limita uzuala de 250% intalnita in politica internationala. De asemenea, ponderea datoriei publice externe in PIB s-a situat cu mult sub limita de 50% in fiecare an din perioada analizata, iar serviciul datoriei publice externe a avut o pondere in volumul exportului de bunuri si servicii sub limita de 25%[6]

Desi, in aparenta, indicatorii de indatorare nu prezentau valori ingrijoratoare, cresterea accelerata a acestora arata atat o ineficienta in utilizarea creditelor externe (in valorificarea rezultatelor proiectelor finantate), prin nerecuperarea cheltuielilor pe care investitiile respective le-au presupus, cat si folosirea partiala a sumelor imprumutate in scopuri productive (care sa contribuie la crearea de valoare adaugata bruta, la rambursarea ratelor scadente si la achitarea dobanzilor si comisioanelor datorate creditorilor pe seama veniturilor proprii ale beneficiarilor lor[7]), cealalta parte fiind cheltuita in scopuri de consum.

2.2. Perioada 1996-2000

Acumularea datoriei publice externe a continuat si in acest interval, insa cu ritmuri de crestere mai mici de la un an la altul, in 1999 inregistrandu-se chiar o scadere a acesteia (dar pe fondul unui varf al serviciului datoriei din acelasi an si al intampinarii unor serii de dificultati in contractarea de credite externe).

Tabelul nr. 5. Datoria publica externa (DPE) directa si garantata,

intre 1996-2000 (mil. USD)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Ponderea datoriei publice externe garantate in datoria publica externa totala a cunoscut o crestere mai lenta de-a lungul perioadei (de la 29,79% in 1996 la 32,35% in 2000), comparativ cu intervalul 1990-1995, concomitent cu o scadere mica a ponderii datoriei publice externe directe (de la 70,21% in 1996 la 64,60% in 2001) in total (Anexa 2 - Figurile nr. 6a si 6b).

Incepand din 1996, Romania, prin Banca Nationala, a patruns pe piata privata de capital, prin imprumuturi sindicalizate si emisiuni de obligatiuni. Pentru a putea efectua astfel de operatiuni, Banca Nationala a primit imputernicirea Parlamentului, in virtutea recunoasterii prestigiului si increderii de care se bucura aceasta institutie in mediile financiare internationale. Obiectivul declarat a fost mai putin acela de a finanta deficitul extern, cat de a consolida rezervele valutare si a deschide calea pietei de capital pentru intreprinzatorii romani, cu atingerea aparenta a ambelor obiective: rezervele valutare au crescut, iar accesul la capitalul strain privat a fost deschis, materializandu-se prin operatiuni directe sau intermediate de banci ce opereaza in Romania. Pe langa avantajele decurgand din operatiunile de acest tip desfasurate in anul 1996, momentul a constituit si prima indicatie a lipsei unei management coerent al datoriei externe. Astfel, ca parte a pretului inerent primei iesiri pe pietele internationale de capital, scadentele de numai trei ani s-au suprapus exact peste varful, deja existent, al serviciului datoriei publice externe din 1999 (de 2.193,9 mil. USD) generat de creditele pentru sprijinirea balantei de plati contractate cu G24 in anii 1991-1992. Tot in anul 1996, cu ocazia lansarii de obligatiuni pe pietele externe, plafonul de indatorare publica externa a fost acoperit aproape integral.

Ulterior, in anul 1997, Ministerul Finantelor a lansat o emisiune de obligatiuni de aproape 2 mld. USD, cu scadenta 5 ani. Aceste dezavantaje pe termen mediu ale primelor operatiuni de schimbare a surselor de finantare catre piata privata de capital, cu scadente scurte, efectuate in anul 1996 si apoi in anul 1997, au avut drept cauza structurala lipsa unei strategii de baza a indatorarii externe, determinand o crestere rapida a platilor in contul serviciului datoriei publice externe. Aceasta strategie era imposibil de realizat in lipsa unei adoptari, in conditii de consens general la nivelul deciziei politice, a unui program fezabil si coerent de dezvoltare a economiei nationale, urmat de un program national de investitii pe termen mediu si lung.

Pe langa aceasta noua sursa de finantare a datoriei publice externe, s-au mentinut sursele anterioare, provenind de la creditori multilaterali, bilaterali, banci private si altii: ponderea surselor provenind de la creditori multilaterali si banci private a crescut pe ansamblul perioadei (de la 43,20% si, respectiv, 20,43% in 1996, la 49,75% si, respectiv, 22,44%) (Anexa 2 - Figura nr. 7).

Asistenta FMI a constat intr-o serie de acorduri de finantare stand-by incheiate in 1997, 1999 si 2000, cel din 1999 fiind extins si reesalonat in 2000, Romania nereusind sa indeplineasca toate criteriile de performanta privind problema intreprinderilor de stat (nivelul arieratelor, cresterile salariale) si implementarea reformelor structurale. Prin urmare, Romania a beneficiat doar de o parte a acestui acord stand-by, reusind sa traga si sa utilizeze numai doua transe. In luna iunie 1999, Guvernul Romaniei a incheiat acordul de imprumut cu Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) pentru programul de ajustare a sectorului privat (PSAL I), care cuprindea obiective majore in ceea ce priveste privatizarea societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, privatizarea bancilor, piata titlurilor si obligatiunilor de stat, reforma sectorului utilitatilor si imbunatatirea mediului de afaceri[8]. Acest program a fost incheiat cu succes in luna iunie 2000.

Evolutia destinatiilor datoriei publice externe in perioada analizata a fost urmatoarea:

Tabelul nr. 6. Structura datoriei publice externe (DPE) pe destinatii, 1996 si 2000

Sursa Intocmit pe baza pe baza datelor preluate din Cartea Alba, Ministerul Finantelor Publice, 2000.

Se observa, pe ansamblu, in 2000 fata de 1996, o scadere a ponderii creditelor externe utilizate pentru sustinerea balantei de plati si o sporire cu 54,87% a celei utilizate pentru proiecte (ponderea acestora in totalul datoriei publice externe crescand cu 39,13%), cu sporirea mai accentuata a datoriei utilizate pentru proiecte destinate institutiilor publice (Ministerul Sanatatii si Familiei, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Serviciul Roman de Informatii), de la 18% in 1996 la 36% in 2000, comparativ cu cea utilizata pentru proiecte ale agentilor economici (Termoelectrica, Distrigaz, Hidroelectrica, Administratia Nationala a Drumurilor), aceasta pastrandu-si practic aceeasi pondere in totalul datoriei publice externe. Astfel, desi s-a accentuat utlilizarea imprumuturilor pentru proiecte de dezvoltare si modernizare (transporturi, sector energetic, educatie, asistenta sociala etc.), cresterea acestora s-a facut intr-un ritm lent (11,78%) in cazul proiectelor destinate agentilor economici - care pot asigura direct sporirea performantelor si competitivitatii economiei romanesti - si intr-un ritm extrem de accelerat in domeniul institutiilor publice (122,23%).

Structura pe scadente a datoriei publice externe (Anexa 2 - Figura nr. 8) arata ca la sfarsitul anului 2000 peste 50% din aceasta provenea din imprumuturi cu scadenta de peste 10 ani, dupa ce initial scadentele au evoluat negativ in 1996, comparativ cu sfarsitul anului 1995, datorita emisiunii de obligatiuni, asa cum rezulta din tabelul urmator:

Tabelul nr. 7. Structura pe scadente a datoriei publice externe

in perioada 2001-2006 (mil. USD)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Intre 1996 si 2000, s-au contractat in proportie de 23,22% imprumuturi cu scadenta intre 1 si 5 ani, in proportie de 27,65% imprumuturi cu scadenta intre 5 si 10 ani, 49,14% (deci aproape 50%) fiind imprumuturi contractate pe mai mult de 10 ani. De asemenea, de-a lungul perioadei a scazut considerabil ponderea datoriei cu scadente de pana la 5 ani (daca in 1996 aceasta era de 28,87% din total, in 2000 a ajuns la 19,19% din total), cea cu scadente intre 5 si 10 ani inscriindu-se, la randul ei, pe un trend descendent: de la 31,80% din totalul datoriei publice externe in 1996 la 23,60% din total in 2000). In schimb, a crescut considerabil ponderea imprumuturilor cu termene de rambursare peste 10 ani, de la 39,33% in 1996 la 57,21% in 2000), situatie favorabila pentru servicul datoriei publice externe din anii urmatori. La sfarsitul anului 2000, peste 80% din datoria publica externa avea scadente de peste 5 ani.

De o importanta deosibita este perioada 1997-1999, caracterizata printr-o evolutie nefavorabila a economiei romanesti si, in consecinta, prin amanarea repetata de catre FMI a semnarii unui nou acord stand-by sau a prelungirii acestuia si prin ezitarile Bancii Mondiale in eliberarea unor transe la anumite imprumuturi aflate in derulare. De asemenea, inrautatirea aprecierilor privind riscul de tara al Romaniei[9], chiar dupa onorarea tuturor angajamentelor externe scadente in 1999 fara sprijin din exterior, au determinat unele banci private sa pretinda dobanzi la creditele oferite de pana la 20%-25% anual, comparativ cu 9% anual, rata dobanzii la care s-au contractat cele din 1996. In 1999, s-a inregistrat un varf de plata pentru serviciul datoriei publice externe (de 2.193,9 mil. USD, comparativ cu 1.558,8 mil. USD in 1998 si 1.331.1 mil. USD in 2000), datorita aglomerarii unor scadente, ceea ce ar putea fi tradus printr-un management defectuos al datoriei externe. Insa Romania a reusit sa evite intrarea in incapacitate de plata a datoriei publice externe, datorita unei ajustari foarte severe a balantei de plati, constand dintr-o combinatie de reducere si schimbare a destinatiei cheltuielilor publice, care a redus la jumatate deficitul contului curent[10]

Serviciul datoriei publice externe pentru intervalul 1996-2000 se prezinta astfel:

Tabelul nr. 8. Evolutia serviciului datoriei publice externe (SDPE)

in perioada 1996-2000 (mil. USD)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Se observa o evolutie neuniforma a serviciului datoriei publice externe atat pe ansamblu, cat si pe componentele sale. Astfel, au existat ani in care acesta a sporit destul de mult comparativ cu anii anteriori (in 1997 a crescut cu 49,07% fata de 1996, iar in 1999 cu 40,47% fata de 1998), precum si ani in care s-a mentinut aproape constant (in 1998 fata de 1997) sau chiar a scazut (in 2000 fata de 1999 s-a diminuat cu 39,33%), in functie de cum au ajuns la scadenta imprumuturile contractate anterior. Aceleasi fluctuatii au fost prezente si in cazul serviciului datoriei publice externe garantate si directe (Anexa 2 - Figura nr. 9).

In anul 1999 s-a inregistrat plata, in contul serviciului datoriei publice externe a unei sume substantiale, de aproximativ 2 mld.USD (din care 1,6 mld. USD aferenti datoriei directe a statului). Achitarea acestei obligatii externe, al carei nivel mai ridicat se explica atat prim acumularea serviciului aferent datoriei externe din perioada 1991-1998, cat si prin contractarea, in anul 1996, de catre BNR, cu acordul Guvernului, a unor credite destinate exclusiv consolidarii rezervei valutare a statului si sustinerii politicii monetare a Bancii Centrale, ar fi fost efectuata in conditii mai usoare daca, dupa 1997, nu s-ar fi redus, in mod foarte accentuat, accesul Romaniei la finantarea externa. Astfel, in 1999, cand a fost rambursat varful serviciului datoriei, acesta aproape ca s-a dublat in cazul celei directe (a crescut cu 98,61% comparativ cu 1998), diminuandu-se in cazul celei garantate cu 20,99% fata de 1998.

Ponderile serviciilor datoriei directe si garantate in volumul total al serviciului datoriei publice externe au fost si ele fluctuante in intervalul analizat, dar la sfartitul perioadei (2000) fata de inceputul acesteia (1996) se constata o scadere in cazul componentei directe (de la 72,43% la 44,55%) si o crestere a celei garantate (de la 27,57% la 55,54%), ceea ce arata o aglomerare mai mare a scadentelor in cazul datoriei publice externe garantate (Anexa 2 - Figura nr. 9).

S-a manifestat o imbunatatire in ceea ce priveste ponderea dobanzilor si comisioanelor platite de-a lungul anilor 1996-2000 in total serviciu (24,53%), fata de perioada 1990-1995 (Anexa 2 - Figura nr. 10), precum si in ceea ce priveste raportul dintre serviciul datoriei publice externe si datoria publica externa care, desi pe parcursul perioadei a crescut, atingand nivelul maxim in 1999 (35,53%), in 2000 a inregistrat o scadere brusca, pina la 19,41%. Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul ponderii serviciului datoriei publice externe directe in datoria publica externa directa, cand in 2000 a scazut la 12,75% de la 40,71% in 1999. In cazul componentei garantate, insa, respectiva pondere a atins un varf in 1997 - 47,03%, fata de 15,68% in 1996, a scazut in urmatorii ani, pentru ca in 2000 sa cresca din nou pana la 33,33%, povara acestei datorii sporind mai repede decat indatorarea intreprinderilor si institutiilor garantate.

Indicatorii de indatorare s-au situat sub limitele maxim cosiderate standard, unii dintre acestia inregistrand chiar tendinte de scadere la sfarsitul perioadei (2000) comparativ cu inceputul acesteia (1996).

Tabelul nr. 9. Indicatori de indatorare privind datoria publica externa (DPE) si

serviciul datoriei publice externe (SDPE) in perioada 1996-2000, comparativ cu limitele standard

Sursa Calculat pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Ponderea datoriei publice externe in PIB nu a prezentat tendinte majore de descrestere de-a lungul perioadei 1996-2000, aceasta ajungand la sfarsitul anului 2000 aproximativ egala cu cea din 1996. De asemenea, desi pe parcursul anilor 1996-1999 ponderea serviciului datoriei publice externe in PIB a cunoscut tendinte de crestere, aceasta a revenit in 2000 destul de aproape de valoarea din 1996, ceea ce semnifica o evolutie favorabila a acestui indicator. Ponderea servicului datoriei publice externe in volumul exportului de bunuri si servicii a cunoscut o crestere accelerata pana in anul 1999. Dar folosirea imprumuturilor externe pentru acoperirea soldului nefavorabil al contului curent impovareaza balanta de plati cu noi cheltuieli in valuta legate de rambursarea ratelor de capital si achitarea dobanzilor si comisioanelor aferente datoriei publice externe, care conduc la majorarea decalajului intre cheltuielile si veniturile in valuta, adica la accentuarea deficitului extern[11]. Situatia s-a redresat in anul 2000, cand ponderea indicatorului a inregistrat o scadere importanta (pana la 11%, in conditiile in care in 1999 ajunsese la 25,8%), situandu-se sub valoarea din 1996 (12,9%).

2. Perioada 2001-2009

S-a manifestat o tendinta generala de crestere a datoriei publice externe de la un an la altul, cu exceptia perioadei anului 2006, cand aceasta a inregistrat o scadere fata de anul 2005, urmand ca in anul 2007 sa se reia cresterea cu 4,28%.

Tabelul nr. 10. Datoria publica externa (DPE) directa si garantata, intre 2001-2009 (mil. USD)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Ponderile datoriei publice externe directe si garantate in totalul datoriei publice externe a fluctuat putin in perioada 2002 (77,75%, respectiv 21,25%), fata de anul 2009 (87,93%, respectiv 12,07%), ceea ce demonstreaza ca oportunitatile sectorului privat de a obtine garantii pentru imprumuturi au ramas aproximativ aceleasi in decursul celor 9 ani (Anexa 2 - Figurile nr. 11a si 11b).

De mentionat ca la sfarsitul anului 2002, cei mai mari debitori din imprumuturi garantate de stat erau[12]: CONEL, Romtehnica (in numele Ministerului Apararii), Ministerul Sanatatii si Familiei, Tarom, Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Societatea Nationala Nuclearelectrica, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Grand Hotel, Romtelecom, SNCFR.

Structura pe creditori a fost marcata de sporirea intr-un ritm descendent de la un an la altul a imprumuturilor contractate de la creditori multilaterali, pastrandu-si insa aproximativ aceeasi pondere in total, precum si de diminuarea accentuata a imprumuturilor pe baze bilatrale, atat ca valoare absoluta, cat si ca pondere in total (de la 10,24% in 2001 la 3,89% in 2009). Aceste descresteri au fost compensate de emisiunile de obligatiuni in crestere, precum si de imprumuturile contractate de la banci private .

In octombrie 2001 Romania a incheiat un nou acord stand-by cu FMI pe 18 luni, de aproximativ 383 mil. USD, conditiile impuse fiind legate de salariile si reducerea numarului de salariati in intreprinderile de stat si alte masuri pentru reducerea deficitului cvasi-fiscal, generat in principal de sectorul energetic. In septembrie 2002 s-au semnat al doilea imprumut pentru Ajustarea Structurala a Sectorului Privat (PSAL II) si imprumutul asociat acestuia, destinat consolidarii capacitatii institutionale in sectoarele public si privat (PPIBL). Obiectivul principal al proiectului il constituia relansarea economiei nationale, optiunile strategice vizand asigurarea cresterii economice, realizarea unei macrostabilitati consolidate si imbunatatirea substantiala a mediului de afaceri. Programul PSAL II continea masuri adresate privatizarii sectorului bancar si masuri adresate privatizarii, restructurarii sau lichidarii intreprinderilor de stat.

La inceputul lunii iulie 2004, FMI a aprobat derularea, pe o perioada de 2 ani, a unui nou acord stand-by de tip preventiv cu Romania, care nu presupunea tragerea sumelor creditului. Obiectivele principale avute in vedere in cadrul noului aranjament se refereau la consolidarea stabilizarii macroeconomice, reducerea graduala a inflatiei pana in 2006, mentinerea deficitului de cont curent in limite sustenabile si a unor rezerve valutare la un nivel confortabil.

Aparitia crizei economice si diminuarea accesului la pietele financiare face ca in octombrie 2008 Romania a incheiat un nou acord stand-by cu Fondul Monetar Internationl, Comisia Europeana, Banca Mondiala si BERD pentru o finantare de circa 20 miliarde euro pentru doi.Romania are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, bani care intra in rezerva BNR, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana (5 miliarde de la CE), BM (1 miliard) si BERD-BEI-International Finance Corporation (1 miliard) insumand 19,95 miliarde euro.

Prima transa a imprumutului de la FMI, in suma de 5 miliarde euro, a fost contractata de catre Banca Nationala a Romaniei, pentru sustinerea balantei de plati si a a avut ca destinatie consolidarea rezervelor valutare ale tarii iar fondurile respective au jucat un rol important in reducerea rezervelor minime obligatorii in valuta ale bancilor romanesti, ajutand la crearea de lichiditati corespunzatoare in piata monetara.

Acest imprumut nu reprezinta datorie publica potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr 64/2007 privind datoria publica, rambursarea urmand sa fie efectuata din sursele proprii ale BNR.

A doua transa de la FMI a avut ca destinati bugetul de stat, pentru a acoperi o parte din deficit, si nu la rezerva valutara de la BNR, asa cum s-a intamplat cu prima transa. Luna septembrie (2009) a marcat obtinerea aprobarii Consiliului Executiv al FMI pentru eliberarea celei de-a doua transe din imprumut, in valoare de 1,9 miliarde de euro.

Serviciul datoriei externe - pe termen scurt, mediu si lung - a insumat in primele zece luni din acest an 24,95[13] miliarde dolari, din care 76,5% (26,771 miliarde euro) a fost pe partea datoriei pe termen scurt, potrivit estimarilor bancii centrale.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung - sau raportul dintre serviciul datoriei si exporturi - a fost de 27,9% in primele zece luni din 2009, comparativ cu 31,5% in 2008, iar gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute si aur a Romaniei a fost de 8,7 luni de import la 31 noiembrie 2009, de la 5,6 luni de import la finalul anului trecut.

Destinatiile imprumuturilor reprezentand datoria publica externa directa si garantata la sfarsitul anului 2001 evidentiaza sporirea, comparativ cu sfarsitul perioadei anterioare analizate (1996-2000), ponderii utilizate pentru sustinerea balantei de plati (40%), in detrimentul proiectelor (60%). In schimb, in cadrul acestora din urma, a scazut ponderea imprumuturilor utilizate pentru proiecte destinate institutiilor publice (de la 36% in 2000 la 29% in 2001), in favoarea finantarii proiectelor destinate agentilor economici (de la 28% in 2000 la 31% in 2001). De asemenea, in cadrul datoriei publice externe garantate, proiectele destinate agentilor economici au cunoscut o evolutie usor favorabila, reusind sa le egaleze pe cele destinate institutiilor publice.

In 2003, datoria publica externa a fost destinata finantarii deficitului bugetar[14] (23,9%), spijinirii balantei de plati si pentru ajustare structurala (12,8%) si cresterii rezervei valutare a statului (4,9%). Principalul sector economic beneficiar al finantarii externe a fost sectorul transporturilor (17,9%), urmat de cel energetic (6,4%), de importurile de combustibili (6,4%), sanatate (3,7%), industrie (3,0%) etc.

Imprumuturile externe primite in anul 2002 au fost destinate finantarii deficitului bugetar (20,6%) si unor activitati din economie: energie electrica si termica, gaze si apa (16,9%), industria prelucratoare (15%), administratia publica (11,1%), transport (9,3%), posta si tesecomunicatii (8,4%).

Creditele externe contractate direct de stat in anul 2004 au fost destinate eliminarii efectelor inundatiilor, pentru construirea de sali de sport, infrastructura educationala, diminuarea riscurilor in cazul producerii calamitatilor naturale si pentru reforma sectorului irigatiilor, in timp ce creditele garantate de stat au fost directionate spre sectorul transporturilor si comunicatiilor, sectorul energetic, protectia mediului, sanatate, ordine publica si siguranta nationala, securizarea frontierei, radiocomunicatii, doua garantii pentru privatizarea BCR, precum si pentru import de combustibil.

In anul 2005, creditele contractate direct de stat au fost utilizate pentru ajustarea structurala a economiei, infrastructurile municipala si rurala, dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, restructurarea transporturilor, modernizarea sistemului informational in agricultura, inlaturarea efectelor inundatiilor. In ceea ce priveste creditele garantate de stat, acestea au fost destinate in special sectorului energetic (importului de combustibil) si extinderii centralelor termice.

Se observa o tendinta de crestere pe ansamblu a imprumuturilor contractate pe toate tipurile de scadente, cu exceptia anului 2005 cand, datorita existentei unei datorii publice externe in scadere comparativ cu anul 2004, s-a diminuat si volumul imprumuturilor cu scadente intre 1 si 5 ani (cu 38,67%), respectiv intre 5 si 10 ani (cu 8,25). De asemenea, ponderea datoriei publice externe cu scadenta de pana la 5 ani a cunoscut o scadere de aproape 50% in 2006 fata de 2005, ceea ce indica o situatie favorabila care nu ingreuneaza cu mult serviciul datoriei publice externe din anii urmatori .In acelasi timp, aceasta pondere s-a diminuat considerabil pe tot parcursul perioadei: daca in 2001 aceasta era de 19,05%, in 2006 reprezenta 4,98% din totalul datoriei publice externe.

Evolutia favorabila s-a manifestat pe intreaga perioada, sugerand imbunatatirea managementului datoriei publice externe, prin contractarea de imprumuturi cu scadente mai lungi si tinand cont ca acestea sa nu se aglomereze foarte mult intr-o anumita perioada (numai in anul 2002, comparativ cu 2001, serviciul a inregistrat o crestere mai mare, de 19,81%, datorata sporirii semnificative a celui aferent datoriei publice garantate, de 43,64%). De asemenea, raportul dintre serviciul datoriei publice externe si datoria publica externa s-a diminuat continuu, atat pe ansamblu (de la 23,64% in 2001 la 20,60% in 2009).

In general, s-a manifestat o tendinta de diminuare a ponderii serviciului datoriei publice externe garantate, ajungand la sfarsitul perioadei la 173% (fata de 35,39% la inceputul perioadei), respectiv o screstere a ponderii serviciului aferent datoriei directe a statului, la 64,60% in 2001, comparativ cu 87.92% in 2009.

Toti indicatorii de indatorare s-au situat in perioada analizata pe un trend descendent, sub nivelurile inregistrate pentru fiecare dintre acestia in anul 1992[15]. Scaderea accelerata a indicatorilor de la un an la altul arata, pentru perioada analizata, o evolutie favorabila a economiei romanesti, precum si o utilizare mai eficienta a imprumuturilor externe, printr-o selectionare mai atenta a obiectivelor de finantare si printr-o eficienta sporita a acestora la darea lor in exploatare, comparativ cu perioadele anterior analizate.

Romania inregistra la finalul lunii noiembrie 2009 o datorie externa in crestere cu 6.47% fata de finalul lui 2008, conform raportarii Bancii Nationale a Romaniei.

Datoria pe termen mediu si lung reprezenta 80,72% din totalul datoriei externe a Romaniei la finalul lunii noiembrie 2009, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei, iar ponderea datoriei pe termen scurt a scazut usor, la 19,28%.

Din punctul de vedere al structurii se pot observa doua trenduri:

pana in 2007 a fost un trend de crestere a datoriei pe termen scurt in totalul datoriei externe de la 14,91% in 2004 la 33,97% in 2007

incepand cu 2008 un trend de diminuare , ajungand de la 32,57% in noiembrie 2008 la 19,28% noiembrie 2009

Produsul Intern Brut a inregistrat in ultimele trei luni ale anului 2008 o scadere de 1,5%, in termeni reali, comparativ cu trimestrul trei, astfel ca economia Romaniei nu a iesit din recesiune, pe intreg anul 2009 declinul fiind de 7,2%, potrivit datelor publicate de Institutul de National de Statistica in 12 februarie 2009. Pentru 2010 se prognozeaza ca economia nationala va avea o crestere de 1.3%.

Din punct de vedere al evolutiei, datoria publica, a cunoscut un trend descedent in perioada de dupa 1999 si pana in 2006, urmand sa creasca usor in 2007, accelerandu-se odata cu aparitia crizei economice in 2008. La sfarsitul lui 2008, datoria publica totala era de 109,75 miliarde lei si reprezenta 21,78% din PIB, urcand brusc cu 7,65% in 2009 la 29.43%.

Ca structura, in 2009, datoria publica a fost contractata prin imprumuturi de stat (37,95%), urmata de certificate de trezorerie (15,44%) si obligatiuni de stat (14,09%). De asemenea, 7,24% din datoria publica a fost contractata prin eurobonduri, 0,07% prin leasing financiar, iar 25,2% prin alte surse.

Produsul Intern Brut in 2008 a fost de 503,958.7 miliarde lei, iar datoria publica era 51,7% in lei, 35,9% era denominata in euro, 6,8% era in dolari, 1,5% era in yeni japonezi, iar restul in alte valute.

Potrivit Ministerului Finantelor Publice, din totalul titlurilor emise de stat aflate in derulare la 31 noiembrie 2009, de 37,2 miliarde lei, 58,08% aveau scadenta pe termen scurt - de mai putin de un an, 38,44% erau pe termen mediu - intre 1 si 5 ani, iar 3,48% urmau sa ajunga la scadenta peste mai mult de 5 ani. Titlurile luate in calcul de Ministerul Finantelor Publice in aceasta evidenta nu includ eurobondurile si certificatele de depozit adresate populatiei, dar cuprind obligatiunea de stat denominata in euro (in echivalent lei). Valoarea medie a scadentei ramase pentru titlurile de stat active la 31 octombrie 2009 este de 1,7 ani.

Raportul dintre datoria publica externa si datoria publica interna

In Romania, comparativ cu tarile dezvoltate, datoria publica externa a fost si continua inca sa fie principala componenta a datoriei publice. In intreaga perioada, datoria publica efectiva a fost alimentata in mod substantial de imprumuturile contractate la extern si numai intr-o mica masura la intern, aceasta structura fiind specifica tarilor in curs de dezvoltare, care nu dispun de o piata proprie de capital capabila de a satisface atat nevoile sectorului privat, cat si pe cele ale sectorului public.

Este de remarcat faptul ca, pentru acoperirea deficitelor bugetare, autoritatile romane au apelat in perioada 1990-1995, in mod preponderent, la credite externe, dupa care, o data cu scaderea ratingului acordat de agentiile de specialitate internationale, s-a apelat la imprumuturi interne intr-o proportie tot mai mare. Astfel pana in 2008 datoria publica externa era supraunitara comparativ cu datoria publica interna. Incepand cu anul 2008 situatia acestui raport s-a inversat, astfel pe fondul atragerii de imprumuturi de pe piata interna prin emisiuni de obligatiuni, datoria publica interna este de aprosimativ doua ori mai mare decat cea externa la nivelul anului 2009.

De la inceputul lui 2009 si pana la finalul lunii noiembrie, Ministerul Finantelor Publice s-a imprumutat cu 96,5 miliarde lei, din care 59,9 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat pe piata interna si 36,6 miliarde lei prin imprumuturi de stat, contractate direct in cea mai mare parte

Imbunatatirea ratingului acordat de agentiile de specialitate internationale dupa anii 1999-2000 a condus la o reorientare spre sursele de finantare externa: ponderea datoriei externe in cadrul datoriei publice a scazut de la 75%, in anul 1996, la 38%, in anul 2003, in timp ce ponderea datoriei interne a crescut de la 25% la 62%.

Pe ansamblul perioadei 1990-2009, datoria publica externa a reprezentat in jur de 60% din datoria publica totala, in timp ce datoria publica interna numai 40%.

In plus, in perioada 2000-2003 raportul datorie publica externa / datorie publica interna a fost in continua crestere, de la 153,66% in 2000 la 292,44%, ceea ce arata o crestere mult mai lenta a datoriei publice interne comparativ cu cresterea datoriei publice externe. Acest lucru releva faptul ca statul nu dispunea inca de o capacitate optima de a se imprumuta de la intern, motiv pentru care recurge la imprumuturi externe.

Datoria externa pe termen mediu si lung a crescut fata de sfarsitul anului 2007 cu 31 la suta,iar structura pe creditori a datoriei externe pe termen mediu si lung releva faptul ca s-a mentinut tendinta de crestere a ponderii surselor private (de la 85,1 la suta in decembrie 2007 la 86,8 la suta in decembrie 2008), ca urmare a creditelor primite din partea bancilor private straine, concomitent cu scaderea ponderii organismelor multilaterale la 12,6 la suta si a surselor bilaterale la 0,6 la suta din total .

La polul opus se gaseste perioada 2007-2009 unde datoria publica interna a fost in continua crestere, de la 121.94% in 2007 la 168.81%, ceea ce releva o imbunatatire a capacitatii de a atrage imprumuturi de pe piata interna.

Cauzele capacitati scazute a pietei imprumuturilor romanesti a fost rezultatul unei economii nefunctionale la data respectiva, inexistentei unei piete concurentiale si a unui sistem inflationist controlat, care se traduce prin neincredere in moneda nationala. De aceea, piata titlurilor de stat, dupa un usor interes in perioada anilor 1996-2000, a stagnat sau chiar a scazut, populatia preferand investitiile in valuta, metale pretioase sau in domeniul imobiliar, considerandu-le mai sigure. Situatia s-a inversat incepand cu 2008, pe fondul dobanzilor atractive oferite si a limitarii accesului la imprumuturi externe, astfel incat ministerul finantelor a putut emite cu succes 24 de emisiuni de titluri de stat in 2008 si 33 in 2009. Cauza a fost data de necesitatea acoperirii balantei de plati pe fondul diminuarii accesului la pietele externe si a instabilatii ce a dominat sistemul financiar mondial in 2008-2009.

Un alt element de analiza si o posibila explicatie a ponderii reduse a datoriei interne in totalul datoriei publice pana in 2008 este reprezentat de costul creditelor, care a fost mai redus pe piata externa fata de piata interna, ca urmare a nivelului ridicat al inflatiei. De mentionat este insa faptul ca, si din acest punct de vedere, tara noastra a inregistrat o evolutie constant pozitiva.

Nu aceeasi este situatia in tarile central si est-europene in tranzitie (spre exemplu, Ungaria si Polonia), unde datoria publica interna este mult mai mare decat cea externa. Prin urmare, comparativ cu Romania, in aceste tari exista resurse interne mai mari care pot fi atrase pentru a satisface nevoile temporare ale statului, ceea ce arata ca economiile acestor tari s-au inscris pe linia formarii unor piete interne reale si functionale inaintea Romaniei. Acestea sunt cu atat mai bune cu cat, din punct de vedere financiar si valutar, imprumuturile de stat externe genereaza eforturi legate de rambursarea acestora la scadenta, ca si de suportarea dobanzilor si comisioanelor aferente datoriei publice externe. Astfel, pana la stingerea lor, imprumuturile de stat externe greveaza an de an bugetul de stat cu cheltuieli in lei, iar balanta de plati cu cheltuieli in valuta. Este mai usor de suportat serviciul datoriei publice interne in moneda nationala, decat serviciul datoriei publice externe in valuta, intrucit procurarea resurselor valutare necesare acestuia din urma este dependenta de volumul exporturilor de bunuri si servicii, de intrarea in tara a altor fluxuri in valuta, de marimea rezervelor valutare, de evolutia cursului de schimb al monedelor in care au fost contractate imprumuturile externe, precum si de nivelul dobanzilor, cand acestea nu sunt fixe, ci fluctuante[16].

Potrivit Tratatului de la Maastricht, nivelul datoriei publice al statelor Uniunii Europene nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB. Din acest punct de vedere, se poate aprecia ca Romania se incadreaza in grupa tarilor cu o datorie publica sustenabila, avand inca un grad de indatorare redus. Cu toate acestea, experti in domeniu considera ca mentinerea unui raport echilibrat intre serviciul datoriei si nivelul exporturilor necesita pastrarea sub control a deficitului bugetar si a balantei de plati externe[17].

4 Analiza econometrica[18]

Pentru a analiza econometric datoria publica externa a Romaniei am luat in considerare ponderea veniturilor guvernamentale, ponderea cheltuielilor guvernamentale si ponderea ratei dobanzii in Produsul Intern Brut.

Pentru a avea o imagine mai clara am realizat o analiza pe cinci tari in curs de dezvoltare: Romania, Bulgaria, Ungaria, Polonia si Cehia. Toate aceste tari sunt in prezent membre ale Uniunii Europene, sunt localizate in Europa Centrala si de Est si inca nu au trecut la moneda euro.

In cele ce urmeaza am incercat sa aflu cum este influentata ponderea datoriei publice externe in PIB de catre ponderea veniturilor, cheltuielior si a ratei dobanzilor in PIB

Cele cinci tari supuse analizei au avut in cadrul perioadei analizate fluctuati semnificative in ceea ce priveste ponderea veniturilor in produsul intern brut. Toate aceste tari au in comun o ciclitate asemanatoare. La inceputul perioadei a fost o tendinta usoara de crestere, urmata de o scadere semnificativa si de o reluare a trendului crescator dupa 2000. Pana in 1998 cele mai puternice scaderi le-au avut Cehia, Polonia si Ungaria. Romania a avut o evolutie liniara comparativ cu aceste tari

Figura nr. 19. Venituri Guvernamentale

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar International

Pentru toate tarile analizate se observa in ansamblu cheltuieli mai mari decat venituri.

In plus s-a pastrat corelatia evolutiei intre venituri si cheltuieli. Toate tarile analizate prezinta din acest punct de vedere deficit de cont curent.

Figura nr. 20. Cheltuieli Guvernamentale

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar International

La sfarsitul lui 1992, cursul dolarului a stat la 430 de lei timp de trei luni. Pana in martie 1993, a sarit cu 50%, pe fondul inflatiei galopante. In 1993, preturile au crescut cu aproape 300%.

La sfarsitul lui 1996, dolarul s-a invartit in jurul pragului de 200 de lei. Pana in februarie 1997, s-a dublat. In 1997, preturile au crescut cu 150%. Pentru celelalte tari evolutia ratei dobanzi a fost linear. Dezechilibrele din socitatea romaneasca a cauzat puternice deprecieri ale valori economice.

Figura nr. 21. Rata Dobanzii

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar International

In cazul Romaniei si Cehiei se observa o crestere constanta a datoriei publice externe pe perioada analizata fara fluctuatii majore, iar la Bulgaria o scadere puternica, incepand cu 2000. In schimb datoria externa a Ungariei a cunoscut incepand cu 2002 o crestere puternica, Poloniei a cunoscut o evolutie mult mai lineara in comparatie cu celelalte tari din analiza.

.

Figura nr. 22. Datoria Publica Externa

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar International

Conform modelului prezentat in figura 23, au reiesit urmatoarele: variabilele ponderea veniturilor guvernamentale in PIB si ponderea ratei dobanzii in PIB au o legatura indirecta cu variabila principala (-1,885466 respectiv -0,080681). In schimb variabila ponderea cheltuielilor guvernamentale in PIB are o relatie directa cu variabila principala.

R-squared arata cat la suta din varianta totala a variabilei dependente este datorata variabilelor independente si ia valori intre 0 si 1, cu cat valoarea acestuia este mai apropiata de 1, regresia este bine specificata. In acest caz R-squared de 0.245725 este destul de mica, iar modelul nu este suta la suta valid, doar 24% din variabila principala fiind explicata de celalate variabile venituri guvernamentale, cheltuieli guvernamentale si rata dobanzii. R-squared ajustat mai mare decat 0,5 arata ca exista legatura intre variabilele analizate. Un Adjusted R-squared de 0.220859 arata o legatura slaba intre variabilele analizate.

Valoarea probabilitatii corespondente testului t este mai mare decat 5%. Testul F urmareste verificarea semnificatiei simultane a tuturor estimarilor obtinute pentru parametrii (9,881902 este o valoare slaba).

Durbin Watson statistic (DW) testeaza corelatia seriala a erorilor. O valoare mai mica de 2 arata ca erorile succesive ale termenilor sunt in medie apropiate una de cealalta, deci reziduurile nu sunt autocorelate, iar o valoare mai mare de 2 arata ca sunt autocorelate.

Concluzia de ansamblu este ca modelul analizat nu este suta la suta valid.

Figura nr. 2 Metoda Pooled Least Squares

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar International

Concluzii

Construirea treptata a unei economii de piata nu a fost usoara pentru Romania, dificultatile neintarziind sa apara si incetinind procesul tranzitiei, schimbarile structurale in cadrul economiei si, ulterior, alinierea acestora la standardele europene.

Pentru realizarea acestui obiectiv, statul roman a avut nevoie de infuzii masive de capital, care nu au fost intotdeauna utilizate in scopuri bine definite, pe baza unei evaluari corecte a prioritatilor (o greseala a constituit-o, spre exemplu, axarea spre consum si nu spre latura productiva a datoriei publice externe pentru o lunga perioada de timp). Aceste neajunsuri au determinat si o anumita reticenta a institutiilor financiare internationale in acordarea de imprumuturi in unele perioade si au facut ca fluxurile de capital strain sa ocoleasca teritoriul Romaniei o un inteval destul de indelungat, in conditiile in care tara se confrunta cu deficit de reurse. Astfel, acumularea deficitelor externe in fiecare an a condus, de asemenea, la intarzierea procesului de tranzitie.

De aceea, in lipsa unor fluxuri considerabile de capital strain, contractarea de imprumuturi externe s-a facut in mare parte pentru sustinerea balantei de plati (deci, in scopuri de consum), in primii ani ai tranzitiei statul roman apeland la creditorii multilaterali ca imprumutatori de ultima instanta, si in proportii mai mici pentru proiecte social-economice de care Romania avea nevoie. Mai mult, nu a existat, cel putin pana in anul 1999, o gestionare eficienta a datoriei publice, contractarea acesteia ducand la cresteri ale serviciului datoriei superioare imprumuturilor externe care l-au generat.

Cu toate acestea, in ceea ce priveste gradul de indatorare, Romania nu a depasit limitele standard impuse pentru diferite categorii de indicatori, nici chiar in momente de varf ale serviciului datoriei publice externe (cum a fost cel din 1999), desi au existat si cresteri ingrijoratoare de la an la an ale acestora.

In ultimii ani, insa, s-a produs o ameliorare a fluxurilor de capital, care, pe fondul evolutiei mai lente a datoriei publice externe, au facut ca lucrurile sa se indrepte mai sigur pe directia urmata de tarile cu reforma avansata in prezent.

Anul 2008 si aparitia crizei economice a facut ca datoria externa sa creasca din nou. De data asta motivul care a dus la noi imprumuturi a fost generat de instabilitatea de pe pietele financiare internationale, care a dus la o diminuare a fondurilor externe disponibile, pe fondul unor iesiri importante de capital.

Ingrijorarea de a intra in incapacitate de plata, instabilitatea politica interna si datoria ridicata pe termen scurt, au dus la inflamarea pietei valutare prin atacuri speculative la adresa monedei nationale si la scaderea rating-ului Romanie de catre institutiile internationale. Toti acesti factori, colaborati cu situatia economica mondiala din 2008 si 2009 au facut ca accesul Romaniei la finantarea pe pietele internationale sa fie limitat. Acordurile incheiate cu institutiile internationale si calmarea situatie politice a dus la o relativa stabilitate economica. Cu toate acestea, lipsesc masurile de stimulare a economiei.

Ca si pana acuma , imprumuturi externe sunt utilizate pentru acoperirea deficitului de cont curent, deci, sunt din nou axate spre consum. Romania nu stie sa si gestioneze intr-un mod eficient datoria publica externa, motiv pentru care politica datorie externe este prinsa intr-un cerc vicios- cel al consumului.

Anexa 1

Deducerea relatiei cantitative dintre soldul economiilor si investitiilor sectorului neguvernamental, soldul bugetului general consolidat al statului si soldul curent al balantei de plati.

Se porneste de la egalitatatile

S = Y + IM = D = C + I + G + X, unde:

S = oferta agregata;

D = cererea agregata;

Y = PIB;

C = consumul gospodariilor populatiei;

I = investitiile sectorului neguvernamental (agenti economici si populatie);

G = cheltuieli publice (consumul sectorului guvernamental);

X = export;

IM = import.

Se introduce in ecuatie rolul politicii fiscale (al impozitelor si taxelor), reprezentate prin T:

( Y - T ) + IM = C + I + G + X - T

( Y - T ) - X + IM - C - I = G - T

( Y - T ) - ( X - IM ) - C - I = ( G - T )

( Y - T - C ) - ( X - IM ) - I = ( G - T ), unde:

Y - T - C reprezinta economisirea sectorului neguvernamental (SA).

De aici, ( SA - I ) - ( X - IM ) = ( G - T ) sau ( SA - I ) + ( T - G ) = ( X - IM ), unde:

SA - I reprezinta soldul economiilor si investitiilor sectorului neguvernamental;

T - G reprezinta soldul bugetului general consolidat al statului;

X - IM reprezinta soldul curent al balantei de plati.

Anexa 2

Figura nr. 1a. Evolutia datoriei publice externe (directe si garantate)

in perioada 1990-1995

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 1b. Structura datoriei publice externe (directe si garantate)

in perioada 1990-1995 (ca pondere in total)

Sursa Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 2. Evolutia datoriei publice externe a Romaniei pe categorii de creditori

in perioada 1990-1995 (ca pondere in total)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. Evolutia datoriei publice externe a Romaniei dupa scadente

in perioada 1990-1995 (ca pondere in total)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 4. Evolutia serviciului datoriei publice externe (SDPE) a Romaniei

pe componente in perioada 1990-1995

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 5. Structura serviciului datoriei publice externe a Romaniei

in perioada 1990-1995 (ca pondere in total)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 6a. Evolutia datoria publice externe (directe si garantate) a Romaniei

in perioada 1996-2000

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 6b. Evolutia datoriei publice externe a Romaniei (directe si garantate)

in perioada 1996-2000 (ca pondere in total)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 7. Evolutia datoriei publice externe a Romaniei pe categorii de creditori

in perioada 1996-2000 (ca pondere in total)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 8. Evolutia datoriei publice externe a Romaniei dupa scadente

in perioada 1996-2000 (ca pondere in total)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 9. Evolutia serviciului datoriei publice externe (SDPE) a Romaniei

pe componente in perioada 1996-2000

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 10. Structura serviciului datoriei publice externe a Romaniei

in perioada 1996-2000 (ca pondere in total)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 11a. Evolutia datoriei publice externe a Romaniei (directe si garantate)

in perioada 2001-2009

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 11b. Evolutia datoriei publice externe a Romaniei (directe si garantate)

in perioada 2001-2009

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 12. Evolutia datoriei publice externe a Romaniei pe categorii de creditori

in perioada 1990-2009 (ca pondere in total)

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice

Figura nr. 1 Evolutia comparativa a datoriei publice externe a Romaniei (DPE), a serviciului datoriei publice externe (SDPE) si a ponderii SDPE in DPE (%SDPE/DPE) in perioada 1990-2009

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Figura nr. 14. Evolutia comparativa a datoriei publice externe a Romaniei (DPE) si a ponderii datoriei publice externe in PIB (DPE/PIB) in perioada 1990-2009

Sursa: Intocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

Anexa 3

Tabelul nr. 11. Curs de schimb

Sursa: Intocmit pe baza datelor BNR si de pe site www.x-rates.com.

Anexa 4

Tabelul nr. 12. Ponderea Veniturilor Guvernamentale in PIB

Tabelul nr. 14. Ponderea Ratei Dobanzii in PIB

Tabelul nr. 15. Ponderea Datoriei Publice Externe in PIB

Bibliografie

1.      Albu, Lucian-Liviu, Pelinescu, Elena, Sustenabilitatea datoriei externe (versiunea februarie 2002), Centrul Roman de Politici Economice, Bucuresti, 2002;

2.      Bacescu, Marius, Bacescu-Carbunaru, Angelica, Macroeconomie si politici macroeconomice, Editura All Educational, Bucuresti, 1998;

3.      Beleanu, Pavel, Anghelache, Gabriela, Finantele publice ale Romaniei, Editura Economica, Bucuresti, 2005;

4.      Bucur, Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Economica, Bucuresti, 1999;

5.      Burada, Mihaela Alina, Raportul dintre datoria publica interna si datoria externa, articol publicat in revista "Tribuna Economica" nr. 19/2004;

6.      Ceausu, Iulian, Dictionar enciclopedic managerial, Vol. I, Editura Academica de Management, Bucuresti, 2000;

7.      Daianu, Daniel, Vranceanu, Radu, Romania si UE: inflatie, balanta de plati, crestere economica, Editura Polirom, Iasi, 2002, studiul Fluxurile de capital strain in Romania (autori Daniel Daianu, Liuviu Voinea);

8.      Dodescu, Anca, Statul si economia de piata, Editura Economica, Bucuresti, 2000;

9.      Gaftoniuc, Simona, Finante internationale, Editura Economica, Bucuresti, 2000;

10.   Klein, Thomas M., External Debt Management - An Introduction, World Bank Technical Paper Number 245, Washington, D.C.;

11.   Marin, Dinu, Mereuta, Cezar, Economia Romaniei 1990-2000. Compendiu, Editura Economica, Bucuresti, 2001;

12.   Moceanu, Razvan, Imprumuturi pentru restructurare de la Banca Mondiala, articol publicat in revista "Tribuna Economica" nr. 42/2004;

13.   Mosteanu, Tatiana (coord.) si colectiv, Finante publice: note de curs si aplicatii pentru seminar, Editura Universitara, Bucuresti, 2005;

14.   Pacquement, François, Gestiunea datoriei externe, Ministerul Economiei, Ministerul Bugetului, Franta, 1993;

15.   Talpes, Ioan, Economia Romaniei in fata integrarii europene, Occasional Papers No.6(III)/2004, Ministerul Apararii Nationale, 2004;

16.   Vacarel, Iulian (coord.) si colectiv, Finante publice, Editia a IV-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2004;

17.   Vacarel, Iulian, Politici fiscale si bugetare in Romania: 1990-2000, Editura Expert, Bucuresti, 2001;

18.   Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu:

http://www.cdep.ro/pdfs/strategie.pdf

19.   *** Legea Datoriei publice nr. 313/2004;

20.   *** Prospectul de emisiune din 30 iunie 2003;

21.   Raportele Anuale ale BNR pe anii 2001-2009;

22.   *** Rapoartele anuale ale Ministerului Finantelor Publice privind datoria publica externa a Romaniei pe anii 2000-2009;

23.   *** Rapoartele anuale ale Fondului Monetar International din: 1997, 2000, 2002 si 2009

24.   *** Serii de date privind evolutia datoriei publice externe a Romaniei in perioada 1990-2009 furnizate de Ministerul Finantelor Publice.