Evolutia auditului intern

EVOLUTIA AUDITULUI INTERN

Scopul initial al Institutului Auditorilor Interni - I.I.A. a fost acela de standardizare a activitatii de audit intern, plecand de la definirea conceptelor, stabilirea obiectivelor si continuand cu organizarea si exercitarea acestuia.

In timp, a avut loc o deplasare a obiectivelor auditului intern, respectiv de la furnizarea de informatii pentru manager, spre o colaborare cu auditul extern, caruia ii asigura o materie prima prelucrata, devenind totodata o activitate de sine statatoare.

Incepand din 1950, I.I.A. a emis norme proprii de audit intern, diferite de cele ale auditului extern. In timp, acestea s-au generalizat si din 1970 au devenit standarde de audit intern, care sunt intr-o permanenta miscare datorita evolutiei societatii ce se confrunta mereu cu noi provocari.

In 1941, J.B.Thurston, primul presedinte al Institutului International al Auditorilor Interni, declara cu o previziune uimitoare ca perspectiva cea mai stralucita a auditului intern va fi "asistenta manageriala". In 1991, Joseph J. Mossis - presedintele Institutului Auditorilor Interni din Marea Britanie, reia aceeasi remarca, dar in termeni mult mai exacti: "este clar pentru cei care lucreaza in cadrul functiei de Audit Intern ca acesta are un rol vital de jucat, ajutand conducerea sa ia in mana haturile controlului intern".[1]

In ciuda unei evolutii spre o implicare mai mare in asistenta manageriala, construita piatra cu piatra, edificiul functiei de audit intern sufera datorita unor contradictii si disfunctii inerente oricarui inceput. In acest sens, domnul Jacques Renard in cartea sa, prezentata mai sus, avea doua explicatii foarte plauzibile, si anume:

- un prea mare exces de mediatizare a termenului "audit", care are un impact deosebit asupra tuturor categoriilor de specialisti, cuvant la moda care da valoare si un aer savant celor care il folosesc, creandu-le impresia ca deja se afla inaintea progresului si a tehnicii, prin simpla utilizare a cuvantului AUDIT. In acest sens, putem confirma ca nu exista eveniment stiintific unde aproape in mod magic sa nu isi gaseasca locul si termenul "audit". In universitati au aparut o serie de discipline a caror denumire incepe astfel: "auditul", spre exemplu, "resurselor umane", iar disciplina respectiva inainte se numea "managementul resurselor umane" si se refera numai la management, si exemplele pot continua;

- auditul intern nu se numeste intotdeauna audit intern si deseori in functie de cultura organizatiei, de practica in domeniu, de traditii si, nu in ultimul rand, de obiceiuri se mai folosesc termeni ca: inspectie, control financiar, verificare interna, control intern. Utilizarea acestor termeni, din pacate chiar si de catre specialisti in domeniu, creeaza multe confuzii pentru majoritatea oamenilor/practicienilor si in special in randul managerilor, care atunci cand aud de un auditor exclama cu inteles: "bine ati venit pentru ca niciodata un control nu este in plus".

Totusi practicienii auditului intern constata cu satisfactie evolutia rapida si pertinenta a acestuia, perceputa clar de toata lumea, in ciuda unor confuzii si disfunctii care mai apar; obiectivele auditului sunt atinse si el devine un ajutor de neevitat pentru manager. In acest sens, precizam ca, fostul presedinte al IFACI, Louis Vaurs, a subliniat evolutia conceptului de audit intern, afirmand ca "transformarile introduse de majoritatea auditorilor nu au fost observate cu adevarat de managerii nostri".[2] Cu parere de rau, trebuie sa observam ca aceasta remarca din ultimul deceniu al mileniului doi este inca de actualitate.

Auditul intern isi va atinge obiectivele daca exista un sistem de control intern organizat, formalizat, periodic, constituit din: standarde si norme profesionale, ghiduri procedurale, coduri deontologice (nu etice), care sa sustina morala profesiunii de audit, avand in vedere faptul ca auditorul trebuie sa fie in afara oricaror banuieli, "precum sotia Cezarului".

Auditorii interni si managerul trebuie priviti ca parteneri si nu ca adversari, avand aceleasi obiective, printre care eficacitatea actului de management si atingerea tintelor propuse. Managerii trebuie sa inteleaga recomandarile auditorilor, sa perceapa ajutorul pe care il primesc pentru stapanirea riscurile care apar si evolueaza continuu, asa cum rezulta din Figura nr. 2 - Pozitia auditului intern in cadrul entitatii.

Auditul intern este considerat ca fiind ultimul nivel al sistemului de control intern al entitatii. Auditorii interni izolati sunt ineficienti si de aceea ei trebuie sa lucreze in echipa.

Competentele profesionale ale auditorului intern produc adevarate beneficii pentru entitate, printr-o evaluare sistematica, pe baza standardelor de audit si a celor mai bune practici, a politicilor, procedurilor si operatiilor realizate de entitate.

Auditul intern prin activitatile pe care le desfasoara adauga valoare, atat prin evaluarea sistemului de control intern sianalizariscurilorasociate activitatilor auditabile, cat si prin recomandarile cuprinse in raportul intocmit si transmise in scopul asigurarii atingerii obiectivelor organizatiei.

Destinatarii rapoartelor de audit intern pot sa tina sau nu cont de recomandarile auditorilor, insa ei stiu ca atunci cand nu tin cont de ele isi vor asuma unele riscuri.

Auditul intern nu poate da un certificat ca toate activitatile sunt protejate sau ca nu exista disfunctii, din singurul motiv important - relativitatea controlului intern - care este obiectul sau de activitate.

Auditorii interni evalueaza sistemul de control intern al entitatii si dau o asigurare rezonabila managementului general referitoare la functionalitatea acestuia.

Auditul intern este o profesie care s-a redefinit mereu de-a lungul anilor, din dorinta de a raspunde necesitatilor in continua schimbare ale entitatilor. Axat, la inceput, pe probleme contabile, obiectivele auditului intern s-au deplasat spre depistarea principalelor riscuri ale entitatilor si evaluarea controlului intern al acestora.

Activitatea compartimentului de audit intern se afla intr-o relatie de complementaritate cu Comitetul de Audit, respectiv:

auditul intern ofera Comitetului de Audit o analiza impartiala si profesionista asupra riscurilor organizatiei si contribuie la imbunatatirea informarii sale si a Consiliului de administratie, in ceea ce priveste securitatea acesteia;

Comitetul de Audit garanteaza si consacra independenta auditului intern.

In acest fel, cele doua structuri contribuie la guvernarea eficienta a organizatiilor, dar in moduri de abordare diferite.

Profesia de audit intern se bazeaza pe un cadru de referinta flexibil, recunoscut in intreaga lume, care se adapteaza la particularitatile legislative si de reglementare ale fiecarei tari, cu respectarea regulilor specifice ce guverneaza diferite sectoare de activitate si cultura organizatiei respective.

Cadrul de referinta al auditului intern cuprinde:[3]

conceptul de audit intern, care precizeaza cateva elemente indispensabile:

auditul intern efectueaza misiuni de asigurare si consiliere;

domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern si administrarea entitatii;

finalitatea auditului intern este aceea de a adauga valoare organizatiilor;

codul deontologic, care furnizeaza auditorilor interni principiile si valorile ce le permit sa-si orienteze practica profesionala in functie de contextul specific;

normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern, care isi ghideaza auditorii in vederea indeplinirii misiunilor si in gestionarea activitatilor;

modalitatile practice de aplicare, care comenteaza si explica normele (standardele) si recomanda cele mai bune practici;

sprijinul pentru dezvoltarea profesionala, constituit in principal din lucrari si articole de doctrina, din documente ale colocviilor, conferintelor si seminariilor.

Cunoasterea si aplicarea acestui cadru de referinta ofera organizatiilor si organismelor de reglementare o asigurare privind nivelul de profesionalism al auditorilor interni. Nerespectarea lor nu inseamna numai sa te situezi in afara profesiei, dar mai ales sa te privezi de un mijloc de a fi mai eficace si mai credibil. Amatorismul nu poate sa functioneze in auditul intern, ci doar o abordare sistematica si metodica poate aduce un plus de valoare organizatiilor.

La inceputul mileniului trei, S.U.A. a fost zguduita de cateva scandaluri financiare de proportii, respectiv fraudele fiscale ale firmelor WORLD COM si ENRON, al carui audit intern si consultanta manageriala s-au efectuat, in ultimii 10 ani, de firma de audit si consultanta ARTHUR ANDERSEN, si care a condus la disparitia acesteia de pe piata si la elaborarea Amendamentului Sarbanes & Oxley in Congresul S.U.A., care printre altele prevede:

separarea activitatii de consultanta de cea de audit deoarece nu putem oferi consultanta si apoi sa venim sa auditam;

controlul intern este responsabilitatea managerului, care trebuie sa se ocupe de organizarea lui si actualizarea sistematica pe baza analizei riscurilor;

managerul, eventual, poate sa apeleze la auditul extern pentru a-l sprijini in organizarea sistemului de control intern;

auditorul intern realizeaza numai evaluarea controlului intern pe baza evaluarii analizei riscurilor asociate.

Din 1999, in economia romaneasca, este introdus prin lege auditul intern, pentru entitatile publice. Aceasta premisa absoluta a produs multe dezbateri de idei, multe reorganizari ale controlului si separarea acestuia de audit. Conturarea auditului intern a impus definirea si a auditului extern.

Auditul extern, in Romania, a fost organizat si restructurat in mai multe randuri, in prezent fiind realizat de urmatoarele structuri:

expertize contabile, asigurate de Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania - CECCAR;

auditul financiar, oferit de Camera Auditorilor Financiari din Romania - CAFR;

auditul performantei, realizat de Curtea de Conturi a Romaniei, concomitent cu controalele efectuate in sectorul public;

auditul financiar-fiscal, efectuat de firmele de consultanta romanesti si internationale recunoscute in domeniu.