|
Prefacerile care au loc afecteaza toate sectoarele de activitate, de stat si particulare, modifica gusturile si cerintele consumatorilor, accelereaza introducerea noului omologat in productie si scurteaza intervalul dintre aparitia unei descoperiri stiintifice sau tehnice si aplicarea ei in practica.
In aceste conditii, apare necesitatea ca orice organism economic sa se adapteze, sa se transforme, sa se schimbe, pentru a putea
supravietui si functiona in mod corespunzator.
Daca nevoia de adaptare la modificarile care au loc este evidenta, tot atat de evident este faptul ca aceste modificari trebuie detectate si cunoscute. Chiar daca se intampla asa, nu este de ajuns. Cunoasterea trebuie sa fie la timp, creandu-se conditii pentru realizarea optima a adaptarii.
Intre momentul cand transformarea este cunoscuta si momentul cand sistemul economic este pregatit sa faca fata, este necesar ca schimbarile corespunzatoare sa fi fost determinate, ca deciziile ce trebuie intreprinse sa fi fost stabilite. Toate acestea solicita timp si informatii. In acest interval de timp mediul economic nu sta pe loc, este intr-o continua evolutie. Apar noi transformari, astfel incat atunci cand noul sistem este gata sa functioneze, datele sunt din nou modificate, organismul economic (societate comerciala, agent particular, regie autonoma) risca sa fie tot atat de neadaptat si nepregatit.
In acest amplu proces un rol deosebit revine cunoasterii atat in momentul elaborarii programelor de activitate, cat si a controlului modului in care aceste programe se deruleaza.
Acestui scop ii foloseste analiza economico-financiara.
Cu ajutorul analizei economice se cerceteaza fenomenele si procesele economico-sociale, se descopera structura, se verifica si stabileste: relatiile de cauzalitate, factorii care le genereaza, se descopera legile formarii si desfasurarii lor, si, pe baza acestora, formuleaza decizii privind activitatea de viitor.
Prin cunoasterea post-faptica, curenta si previzionala a activitatii agentului economic, a rezultatelor si rezervelor interne, a cauzelor care le-au generat, analiza economico-financiara contribuie la cunoasterea continua a eficientei utilizarii resurselor umane si materiale.
Prin studierea realitatii, prin prisma cauzelor care determina modificarea ei si a efectelor acesteia, se pot evidentia: corelatii dintre structura interna si externa a fenomenelor si proceselor economice, corelatii dintre structura cauzala si structura spatio-temporala. Astfel, prin cunoasterea cauzalitatii si a corelatiilor acestora se poate patrunde in esenta fenomenelor si proceselor economice.
Cercetarea in timp si spatiu a cauzelor si efectelor din universul economic poate descoperi fenomene cu o anumita stabilitate, frecventa, descoperind astfel o serie de legitati economice, statistice, care sunt utile desfasurarii eficiente a activitatilor.
Analiza economicao-financiara isi propune, cu predilectie, cercetarea relatiilor cauza efect. In domeniul economic studiul acestei relatii este mult mai complex decat in alte domenii. Caracterul complex al analizei cauza efect rezulta din urmatoarele[1]:
acelasi efect poate produce cauze diferite;
efecte diferite se pot combina dand o rezultanta a complexului de actiuni;
complexitatea si intensitatea cauzei poate determina nu numai intensitatea fenomenului, ci si calitatea lui;
in realitatea economica asistam la o imbinare a insusirilor esentiale cu cele neesentiale, a celor stabile, cu cele intamplatoare.
De aici rezulta ca, analiza economico-financiara este necesara procesului cunoasterii esentei fenomenului, descoperirii legitatilor obiective din economie.
Analiza economico-financiara este utila conducerii agentului economic, pentru ca descopera esenta fenomenelor si proceselor economice, cauzele modificarii lor si este in masura sa elaboreze solutii de prevenire, limitare si inlaturare a cauzelor ce genereaza situatii negative.
Pe langa pregatirea si fundamentarea deciziilor conducerii, analiza economica contribuie la fundamentarea programelor de activitate a intreprinderii, la perfectionarea indicatorilor economico-financiari, armonizarea activitatii economice, controlul si reglarea ei.
Analiza economico-financiara urmareste si pune la indemana conducerii un instrument de cunoastere si revizuire periodica a nivelurilor de echilibru in cadrul activitatii, descoperind factorii care o influenteaza si marimea influentei lor.
[1] Colectiv autori Analiza activitatii economice a intreprinderilor Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982, p. 6.