|
|
|
CREDITUL PUBLIC SI DATORIA PUBLICA
Creditul public reprezinta suma pe care o autoritate publica o ia cu
imprumut de la un agent economic oarecare. Creditorul poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica, autohtona sau straina. Creditul poate fi pe termen scurt, mediu sau lung si este purtator de dobanda.
Datoria publica reprezinta totalitatea sumelor luate cu imprumut de catre
o autoritate publica si existente in sarcina acesteia la un moment dat sau pe un interval de timp (de regula un an). Dupa apartenenta geografica a creditorului, datoria publica poate fi interna sau externa.
1 Mecanismul formarii si caracteristicile creditului public
Aparitia creditului public este determinata de insuficienta resurselor
financiare ale unei autoritati publice, in raport cu cheltuielile acesteia. Scopul creditului public este de a complini resursele publice ale unei autoritati date.
Aceasta autoritate poate fi o institutie publica oarecare, un organ local al puterii executive sau, cel mai adesea, statul. Intrucat practica financiara este dominata de creditul preluat de stat, ne vom referi in continuare la acest credit, ca forma tipica a creditului public, forma care este denumita imprumut de stat.
Imprumutul de stat apare in legatura cu executia bugetului de stat care, pe
perioade subanuale (zile sau luni) sau pe total an, poate suferi de insuficienta
veniturilor in raport cu cheltuielile prevazute a se efectua. De aici necesitatea unui imprumut, fie din nevoia de trezorerie (acoperirea unor cheltuieli pe termen scurt), fie din nevoia de echilibrare a bugetului (acoperirea deficitului anual).
Sursa imprumuturilor de stat o reprezinta disponibilitatile banesti ale
populatiei si ale altor agenti economici. Contractarea se poate face fie direct de catre stat, fie prin intermediul unor institutii financiare care gestioneaza plasarea imprumutului. Principalele conditii pentru acordarea creditului sunt: garantia, rata dobanzii si termenul de rambursare.
In cazul in care creditul este acordat din surse ale populatiei sau ale altor
agenti economici, cu exceptia Bancii Centrale, masa monetara nu creste, deoarece sursa de finantare o reprezinta disponibilitatile banesti ale acestora. In cazul in care creditorul este Banca Centrala, este posibila cresterea masei monetare pe seama emisiunii suplimentare de moneda.
Creditul public si datoria publica
Ca urmare a preluarii unui credit, statul emite inscrisuri cu statut de
titluri financiare: polite/bonuri de tezaur, certificate/bonuri de impozite si
certificate de trezorerie in cazul creditelor din nevoi de trezorerie sau obligatiuni de stat, titluri de renta sau titluri de renta perpetua in cazul creditelor de echilibrare a bugetului; primele trei sunt inscrisuri privind creditul pe termen scurt si atesta, de regula, un credit pe piata interna; ultimele sunt inscrisuri privind credite pe termen lung si atesta un credit ce poate fi preluat fie pe piata interna, fie pe piata externa.
Toate aceste titluri pot fi sau nu tranzactionabile pe piata de capital, in raport cu faptul ca preluarea creditului s-a facut dintr-un cerc larg, respectiv restrans de creditori, sau ca piata de capital initiaza sau nu tranzactii cu astfel de titluri. Uneori, bonurile de tazaur pot fi cu putere circulatorie, adica pot participa la circuitul obisnuit al numerarului; in acest caz ele functioneaza ca bani de hartie.
Acoperirea golului temporar de trezorerie sau a deficitului bugetar anual
prin imprumuturi in loc de impozite prezinta unele avantaje: operativitatea
(deoarece evita un proces legislativ de regula de lunga durata, strict obligatoriu in cazul impozitelor), evitarea nemultumirii sociale (deoarece, fara exceptie, cresterea fiscalitatii este o decizie guvernamentala total neagreata nici de populatie, nici de intreprinzatori) si diminuarea relativa in timp a efortului fiscal (deoarece actioneaza efectele inflatiei, in masura in care dobanda angajata ajunge in timp sa nu mai acopere integral rata inflatiei). Aceste avantaje au insa un cost reprezentand dezavantajul apelului la imprumut, cost format din cheltuielile de lansare (publicitate, comisioane), vanzarea sub pari, dobanda, prima de rambursare s.a. In
cazul in care imprumutul (include si cheltuielile aferente lui) are ca destinatie actiuni de tip investitii economice, rambursarea se poate face din venitul net adus de acestea, ceea ce nu genereaza cheltuieli bugetare suplimentare la datele de scadenta. De obicei, insa, destinatia imprumutului nu este de natura investitiilor, asa incat rambursarea lui determina cheltuieli care sunt acoperite din sursele fiscale curente ale anilor de rambursare; or, aceasta inseamna ca, de fapt, imprumuturile bugetare de echilibrare sunt impozite anticipate.
In calitatea lor de impozite anticipate, imprumuturile de stat se deosebesc
de impozitele curente prin urmatoarele caracteristici:
au caracter contractual, similar oricarui imprumut, adica reprezinta din
punct de vedere juridic o intelegere intre doua parti (stat si creditorii sai);
aceasta exclude caracterul obligatoriu al impozitelor curente, inlocuit cu
alternativa facultativitatii, intrucat posibilii creditori pot sa nu accepte
(individual sau toti) conditiile de preluare a imprumutului, asa cum au
fost ele anuntate de Ministerul Finantelor; practica financiara a
inregistrat insa si cazuri de imprumuturi de stat obligatorii; pe de alta
parte, statul, spre deosebire de alti debitori, nu acorda garantii materiale,
adica imprumuturile de stat, fata de celelalte categorii de imprumuturi,
nu au clauza de ipoteca, gaj etc.;
au caracter rambursabil, similar oricarui imprumut, dar total nespecific
pentru impozite; acest caracter se pastreaza inclusiv in cazul
imprumuturilor zise perpetue (rente viagere), deoarece rambursarea
acestora se face totusi, chiar daca discret si fara o scadenta anterior
anuntata;
asigura contraprestatie, lucru total nespecific impozitelor; aceasta
contraprestatie ia, cel mai frecvent, forma dobanzii, a primei
de rambursare si a emiterii sub valoarea nominala (sub pari); unele din
aceste avantaje materiale, pe care statul le anunta creditorilor la lansarea
imprumutului, pot fi retrase pe parcurs, ca de exemplu diminuarea
dobanzii prin conversiunea datoriei publice.
2 Elementele tehnice ale imprumutului de stat
Imprumuturile de stat prezinta mai multe elemente tehnice, din care unele
sunt de identificare, altele de caracterizare valorica si temporala, altele privesc rambursarea, diferite avantaje s.a.
Unele dintre aceste elemente intereseaza mai ales pe emitent, in vederea
tinerii evidentei imprumutului (numarul de titluri emise, inscrierea lor, seriile ramase pe piata, seriile retrase prin trageri la sorti periodice) sau a evaluarii eficientei imprumutului (suma mobilizata in urma emisiunii, cheltuielile de emisiune - tiparire, publicitate, plasare -, costul total al imprumutului, cheltuielile de rambursare s.a.).
Alte elemente intereseaza nu numai pe emitent, ci si, in mare masura, pe
eventualii creditori si la acestea ne vom referi in continuare.
Inscrisul, adica actul/documentul ce atesta ca posesorul sau este creditor
pentru emitent, se prezinta ca o hartie tiparita fata-verso, avand mentionate
denumirea imprumutului, valoarea nominala, seria, emitentul si diferite semen (culori, arabescuri, figuri, desene etc.) cu rol de securizare, pentru
evitarea/ingreunarea comiterii de falsuri. Pe verso sunt, de obicei, mentionate extrase din regulamentul emisiunii, avantajele conferite debitorilor, scadenta s.a.
Inscrisul are un "corp" (cel descris mai sus) si un "carnet de cupoane".
Cupoanele reprezinta mici piese de hartie, cam de marimea unor marci postale,
legate intre ele si de corpul inscrisului in maniera in care sunt prinse timbrele intr-o coala filatelica.
Cuponul este un inscris cu elemente de securizare, pe care este
mentionata scadenta la care este incasabila dobanda aferenta titlului respective pentru o perioada determinata. Daca dobanda este platita anual, atunci in carnetul de cupoane va exista cate un cupon pentru fiecare an din durata imprumutului.
Dobanda anuala poate fi platita semestrial sau trimestrial, in care caz numarul cupoanelor este cate doua, respectiv cate patru pentru fiecare an din durata imprumutului. La fiecare scadenta de dobanda, posesorul detaseaza cuponul din "carnet", il prezinta casieriei platitoare si incaseaza in schimbul sau dobanda aferenta. Avand valoare, reprezentata prin dobanda de incasat, cuponul este si el un titlu de valoare si poate circula separat de titlul de care a fost atasat.
Un imprumut poate fi lansat fara sau cu emitere de inscrisuri. In primul
caz cercul creditorilor este foarte limitat, iar raportul de creditare este atestat prin creante de cont. In al doilea caz cercul creditorilor este foarte larg si inscrisul are rolul unui contract de creditare: posesorul lui este creditor, iar emitentul mentionat pe inscris este debitor pentru valoarea nominala a inscrisului.
Cele mai uzuale inscrisuri sunt prezentate in continuare.
Bonurile de tezaur pot avea sau nu putere circulatorie. In primul caz ele
circula ca si banii de hartie. In al doilea caz pot fi negociabile la bursa, in masura in care piata este suficient de sustinuta; de asemenea, pot fi lombardate (in toate cazurile in care nu se pot negocia la bursa), adica vandute inainte de termen acelor banci care fac astfel de operatiuni si care isi retin o parte din dobanda aferenta respectivelor bonuri de tezaur sub forma taxei de lombard (similara taxei de scont).
Politele de tezaur sunt supuse dreptului cambial, adica pot fi scontate
inainte de termen acelor banci ce fac astfel de operatiuni si care isi retin o parte din dobanda aferenta politelor de tezaur sub forma taxei de scont.
Certificatele de trezorerie nu au putere circulatorie si, de regula, nici
piata secundara. Ele sunt preschimbate in numerar la scadenta, plus dobanda
aferenta.
Certificatele sau bonurile de impozite sunt inscrisuri cu care statul isi
plateste furnizorii, nu sunt purtatoare de dobanda si pot fi utilizate de posesori pentru plata impozitelor catre stat.
Obligatiunile sunt inscrisuri cu piata secundara, adica negociabile la
bursa. Similar, titlurile cu renta perpetua, care, de altfel, sunt retrase din circuitul economic de catre stat prin achizitionarea lor la bursa, la pretul pietei.
Denumirea imprumutului este un element de identificare ce permite
individualizarea titlurilor pe pietele financiare primara si secundara. Identificarea se face de regula fie prin destinatia imprumutului, fie prin anul emisiunii, fie prin rata dobanzii, fie prin forma pe care o imbraca venitul conferit cumparatorilor de titluri, fie prin denumirea autoritatii locale emitente sau printr-o combinare a unor astfel de elemente de identificare.
Valoarea nominala reprezinta suma care este inscrisa pe titlul
apartinator unei emisiuni si care se exprima in unitati monetare nationale (in cazul unor emisiuni lansate pe piata interna) sau intr-o unitate monetara straina (in cazul emisiunilor lansate pe piata internationala de capital). Valoarea nominala este standardizata in cupiuri, adica un numar standard de unitati monetare. De pilda, la imprumuturile pe termen scurt practicate de Ministerul Finantelor al Romaniei, pe piata interna, in anii 1998-2003, s-a folosit la inceput o cupiura mica de 1 000 000 lei, apoi s-au mai introdus cupiuri de 5 000 000 lei si de 10 000 000 lei, apoi cupiuri de 50 000 000 lei.
Valoarea nominala este valoarea de referinta la care se calculeaza
dobanda anuala ce ii revine posesorului unui titlu, dupa relatia:
D dn ∗VN , (1.3)
unde:
D = dobanda anuala aferenta unui titlu,
dn = rata nominala a dobanzii,
VN = valoarea nominala a titlului.
De multe ori emitentul nu comunica rata dobanzii cu care este lansat
imprumutul, ci cuantumul anual al acesteia, caz in care rata dobanzii se calculeaza pe baza relatiei (113).
Valoarea nominala este, totodata, valoarea de referinta pentru
rambursarea imprumutului. Daca nu exista nici o alta specificatie, la scadenta emitentul rascumpara titlurile la valoarea lor nominala. De asemenea, este valoarea de referinta pentru calculul cursului de bursa.
Valoarea efectiva sau valoarea de piata este suma de bani cu care se
poate procura de pe piata, la un moment dat, un titlu apartinator unei emisiuni. In cazul in care momentul ales este chiar cel al lansarii pe piata, valoarea efectiva se numeste valoare de emisiune sau pret de emisiune.
Valoarea de piata, precum si forma ei particulara de pret de emisiune,
poate fi peste, la sau sub valoarea nominala. In functie de acest raport de ordine intre valoarea nominala si pretul de emisiune, se numeste emisiunea lansata supra, al sau sub pari. Aceste calificative se pastreaza si in legatura cu nivelul inregistrat la un moment dat de curs, spunandu-se despre titluri ca sunt supra, al sau sub pari.
Cursul este numarul de unitati monetare cu care se pot cumpara la un
moment dat o suta de unitati monetare din valoarea nominala a unui titlu
apartinator unei emisiuni.
Pentru a crea o atractivitate mai mare unui imprumut preconizat a se
lansa, de regula, emitentul stabileste un curs sub pari la lansare si al pari la
rambursare sau al pari la lansare si supra pari la rambursare.
Evolutia cursului este in functie de un complex de factori conjuncturali
sau nu, interni si externi, obiectivi si subiectivi, economici, politici si sociali etc.
Factorii cu impact direct sunt raportul cerere/oferta pe piata de capital, rata
dobanzii pe piata monetara si avantajele oferite de debitor (peste rata dobanzii).
Cursul obligatiunii se stabileste pentru titlul "nud", adica distinct de
valoarea la zi a cuponului de la proxima scadenta. Acest procedeu este determinat tocmai de faptul ca si cuponul poate fi negociat separat, adica la fel ca un titlu de valoare distinct.
In cazul in care, intre doua scadente, se vinde o obligatiune inclusiv
cuponul de la proxima scadenta, cursul de vanzare se determina dupa relatia:
c′ = c vzc% (3.3)
Termenul de rambursare este scadenta, data la care imprumutul trebuie
rambursat. Termenul poate fi precizat (sub un an - termen scurt, de regula 3 sau 6 luni; intre unul si cinci ani - termen mediu; peste cinci ani - termen lung) sau neprecizat (cazul titlurilor cu renta perpetua). Termenele medii si lungi sunt folosite, de regula, pentru acoperirea deficitelor bugetare cronice sau pentru finantarea unor investitii. Termenele scurte sunt folosite pentru acoperirea unor "goluri de casa" temporare sau a unor cheltuieli neprevazute.
Venitul asigurat de titlu este venitul ce revine posesorului unui titlu pe
perioada detinerii acestuia. Din punct de vedere al sursei acestuia, venitul poate fi intrinsec si conjunctural.
Venitul intrinsec este cel pe care il produce imprumutul sub forma
dobanzii si a primei de rambursare, considerate la randul lor, distinct, ca elemente tehnice ale imprumutului.
In forma la care ne-am referit mai sus (relatia (1)) dobanda este nominala
si este legata de sau defineste rata nominala a dobanzii. Posesorul de titlu refera insa dobanda pe care o incaseaza nu la valoarea nominala a titlului, ci la efortul efectiv pe care l-a facut el pentru a cumpara titlul, adica la valoarea de achizitie, la valoarea de piata a titlului in momentul cumpararii lui. Apare astfel rata efectiva a dobanzilor:
VP
de D , (1)
din care, daca tinem seama de relatiile (113) si (114), obtinem:
c
de dn (2)
In legatura cu rata dobanzii, posesorul poate calcula si o rata reala a
dobanzii, adica o rata a dobanzii corelata cu deflatorul (indicele) preturilor:
Venitul sub forma dobanzii poate fi distribuit in trei modalitati:
plata in numerar la scadenta, pe baza detasarii din "carnete" a
cupoanelor aferente respectivei scadente;
atribuirea dobanzii doar unora din obligatiunile emise, prin tragerea la
sorti a seriilor obligatiunilor castigatoare; in acest caz, dobanda
aferenta imprumutului, la data unei scadente de plata a acesteia, se
partitioneaza intr-un numar de castiguri; obligatiunile castigatoare
sunt retrase din circulatie odata cu inmanarea castigului;
mixt, cand o parte din dobanda se plateste in numerar, iar o alta parte
sub forma de castiguri.
Venitul conjunctural este rezultatul obtinut de posesorul unui titlu din
variatia cursului acestuia intre momentul achizitiei si un moment ulterior, arbitrar ales, de regula momentul in care se decide vanzarea titlului. Acest rezultat poate fi pozitiv sau negativ, dupa cum cursul a urcat sau a scazut. Posesorul titlului poate calcula astfel produsul anual efectiv al investitiei (plasamentului sau), corectand dobanda incasata pe cupon cu acest venit conjunctural:
Observatie: In calculul produsului anual efectiv se presupune ca posesia
obligatiunii a incetat in chiar ziua urmatoare celei de scadenta anuala. In cazul altor
zile de vanzare, in calculul dobanzii se tine seama de relatia (3).
Prima de rambursare este plusul de valoare oferit creditorului de catre
debitor la momentul rambursarii imprumutului si care, de regula, este anuntat inca
din perioada campaniei publicitare anterioare lansarii imprumutului (vezi si
observatiile facute mai sus, la "curs", in legatura cu cresterea atractivitatii
imprumutului):
pr VR − VE , cu VR > VE, (7)
unde:
pr = prima de rascumparare,
VR = valoarea de rascumparare,
VE = valoarea de emisiune.
Emitentul-stat confera si alte avantaje plasatorilor in imprumuturile sale,
cum sunt:
scutirea de taxe si impozite a veniturilor realizate din imprumuturile
publice;
scutirea de taxe si impozite a tranzactiilor la bursa cu efecte ale
acestor imprumuturi ;
plata impozitelor cu titluri de stat evaluate la valoarea nominala si nu
mai tarziu de scadenta finala a imprumutului;
exonerarea efectelor publice de la executia financiara silita;
garantarea impotriva variatiilor puterii de cumparare a monedei
nationale prin: stabililrea unei dobanzi nominale care sa fie real
pozitiva pe tot parcursul imprumutului, exprimarea imprumutului
intr-o unitate monetara mai stabila sau intr-o unitate de calcul
(de exemplu, dreptul special de tragere calculat de FMI sau Banca
Mondiala pe baza unui "Cos" valutar reprezentativ si stabil),
indexarea imprumutului pe baza unui indice de pret.
3 Operatiuni specifice imprumuturilor de stat
Aceste operatiuni sunt legate de plasare, de modificarea unora din
elementele tehnice ale imprumutului ulterior lansarii lui si de rambursare.
a) Plasarea imprumutului presupune vanzarea titlurilor si incasarea
contravalorii vanzarii, care va reprezenta suma colectata ca imprumut de catre emitent. Aceasta nu coincide, de regula, cu valoarea nominala totala a emisiunii, fie din cauza pretului de emisiune sub pari, fie datorita cheltuielilor legate de emisiune (tiparire, publicitate, plata intermediarilor etc.). Cum, de regula, emitentul urmareste colectarea unei anumite valori, el va lansa un imprumut mai mare, suficient pentru ca suma neta colectata sa fie, minimum, la nivelul celei avute in vedere.
Subscriptia publica este forma de plasare organizata si gestionata de
Ministerul Finantelor sau de catre o institutie publica autorizata in acest sens, de guvern sau de insusi Ministerul Finantelor. Acoperirea cheltuielilor ocazionate de vanzarea titlurilor si colectarea sumelor se face printr-un comision acordat institutiei organizatoare a plasarii. Plasatorii de capital subscriu la insitutia organizatoare, respectiv la agentii ei colectori. Plata valorii titlurilor subscrise si intrarea in posesia lor se face ulterior, cu un decalaj in timp, necesar pentru corelarea volumului subscrierii cu volumul imprumutului lansat. In cazul in care subscrierea depaseste volumul imprumutului, se calculeaza un coeficient de varsamant:
VS
cv VTE , (8)
unde:
cv = cota de varsamant,
VTE = valoarea totala de emisiune a imprumutului,
VS = valoarea subscrierilor.
Valoarea subscrierii fiecarui plasator de capital se va corecta cu
coeficientul de varsamant, astfel incat el va cumpara obligatiuni la nivelul valorii VS∗ cv , rotunjita eventual conform cupiurilor practicate in respectivul imprumut.
Exista si practica atribuirii catre fiecare agent plasator al institutiei
organizatoare a unui anumit plafon de imprumut (un anumit numar de obligatiuni), urmand ca el sa le vanda dupa regula "primul venit - primul servit".
Plasarea prin consortii (sindicate) bancare presupune organizarea si
gestionarea plasarii de catre un grup de banci. Aceasta se poate face:
in comision, similara subscriptiei publice, care nu angajeaza
raspunderea bancilor pentru obligatiunile nevandute;
prin cumparare, in care grupul de banci cumpara intreaga emisiune la
un curs convenabil emitentului si o plaseaza la cursuri formate pe
piata; acoperirea cheltuielilor facute de banci pentru plasare, ca si
castigul lor, provine din diferenta de curs intre cursul pietei si cel de
preluare de la emitent.
Plasarea prin bursa este adecvata situatiilor in care bursa este activa si se
vadeste cel mai putin costisitor. Emisiunea este inregistrata la bursa, similar
emisiunilor oricaror altor titluri de valoare si se negociaza prin agentii de bursa in sesiuni speciale dedicate efectelor financiare generale.
b) Conversiunea este o operatiune vizand modificarea ratei dobanzii la
un imprumut public, datorata diminuarii dobanzii curente sub nivelul celei
practicate la respectivul imprumut. Aceasta inseamna ca statul gaseste acum pe piata surse de creditare mai ieftine decat cele pe care le-a gasit la momentul plasarii imprumutului. Conversiunea presupune inlocuirea titlurilor emise in trecut
(titluri vechi) cu alte tiluri pentru care dobanda este corelata cu cea a pietei, adica mai mica (titluri noi).
Conversiunea fortata presupune inlocuirea titlurilor vechi cu altele noi,
intr-un interval de timp anuntat. Dupa incheierea acestuia, titlurile vechi isi pierd valabilitatea. Acest lucru este posibil deoarece statul nu este un agent economic oarecare, ci unul care are si putere politica si forta de coercitiune.
Conversiunea facultativa presupune inlocuirea titlurilor vechi cu altele
noi prin preschimbare benevola de catre posesorii celor vechi; titlurile vechi nu-si pierd valabilitatea; titlurile noi pot fi procurate fie la schimb cu cele vechi, fie prin cumparare.
Conversiunea prin rambursare anticipata presupune inlocuirea titlurilor
vechi cu unele noi cu optiunea pentru posesorii de titluri vechi de a si le
preschimba sau de a solicita rascumpararea lor.
De regula, conversiunea afecteaza negativ imaginea de debitor a statului
si ii inrautateste piata pentru eventuale lansari de imprumuturi.
c) Arozarea este o operatiune inversa conversiunii si este practicata
atunci cand, datorita cresterii ratei dobanzii pe pietele monetara si de capital sau altor fenomene conjuncturale, cursul bursier al obligatiunilor de stat scade dramatic, generand repercusiuni negative pentru debitorul-stat. Pentru a reface aceasta imagine se pot lansa noi inscrisuri cu dobanda majorata, care sa le inlocuiasca pe cele vechi. In masura in care statul dispune de resurse financiare, poate proceda la retragerea imprumutului vechi prin cumpararea la bursa a titlurilor acestuia (operatiune avantajoasa, avand in vedere cursul lor scazut) si lansarea unui nou imprumut cu conditii atractive.
d) Consolidarea este o operatiune vizand modificarea termenului de
rambursare a unui imprumut si se practica in legatura cu imprumuturile pe termen scurt sau mediu care sunt transformate in imprumuturi pe termen lung sau fara termen. Procedeul este aplicat in cazul in care titlurile pe termen scurt se apropie de scadenta, iar statul nu dispune de resurse financiare pentru a rascumpara respectivele titluri. La scadenta statul va oferi titluri de renta sau titluri de renta perpetua cu aceeasi valoare ca si cele pe termen scurt, dar cu o majorare de dobanda, majorare determinata de faptul ca, pentru termene mai lungi, dobanda este mai mare, fenomen normal al pietelor monetare si de capital.
e) Rambursarea imprumuturilor de stat este operatiunea de rascumparare a titlurilor emise anterior pentru un astfel de imprumut. Sursele de rambursare sunt: cheltuielile anume prevazute in buget pentru aceasta, respective veniturile bugetare ale anilor din perioada de scadenta; excedentele bugetare;
fondurile speciale de amortizare constituite in mod expres in gestiunea institutiei specializate pentru rambursarea unor imprumuturi publice (casa de amortizare a imprumuturilor publice).
Rambursarea prin bursa se poate practica pentru orice fel de imprumut
ale carui titluri sunt cotate la bursa. Decizia este luata de catre guvern, care
stabileste si sursa din care se va face rascumpararea. Pentru imprumuturile cu termen, acesta trebuie respectat, astfel ca rascumpararile se fac anticipat scadentei, cu exceptia cazurilor in care se opteaza pentru consolidare sau pentru alte solutii mai dure (arierate financiare, reesalonare, repudiere). Pentru imprumuturile fara termen, rascumpararea este facultativa, obligatorie fiind doar plata dobanzilor la scadente.
Rambursarea cu scadenta unica se practica pentru imprumuturile pe
termen scurt si presupune rascumpararea tuturor titlurilor la scadenta mentionata, cu plata inclusiv a dobinzii. Are dezavantajul ca pune in circulatie, "instantaneu", o mare masa de numerar care poate afecta stabilitatea pietei.
Rambursarea prin anuitati se practica in cazul unor imprumuturi cu sfera
limitata de creditori si consta in calculul sumei anuale de plata in contul
imprumutului pe baza procedeelor de actualizare. Anuitatea este suma
reprezentand amortizarea imprumutului (plata unei rate din creditul preluat) plus dobanda aferenta. Anuitatea se poate calcula ca plata esalonata imediata sau amanata (exista o "perioada de gratie" in care nu se fac rambursari in contul datoriei, dar dobanda se acumuleaza), anticipata (plata la inceputul anului) sau posticipata (plata la finele anului), in transe egale (anuitate constanta pe toata perioada imprumutului) sau crescatoare sau descrescatoare.
Rambursarea prin tragere la sorti se practica in cazul unor imprumuturi
cu sfera larga de creditori si consta in rascumpararea periodica a unor titluri prin tragerea la sorti a seriilor acestora. Numarul de titluri trase la sorti se stabileste la o valoare insumata a lor, concurenta cu amortizarea anuala, de regula stabilita anterior, prin regulamentul imprumutului in cauza. Amortizarea poate fi egala pe tot parcursul imprumutului sau crescatoare (in cazul anuitatilor constante) sau de alta natura stabilita prin mentionatul regulament.
In cazuri de exceptie, statul nu mai are in vedere rambursarea datoriei, ci
amanarea sau stingerea ei fortuita sau fortata. Sunt cunoscute in acest sens
urmatoarele formule:
arieratele financiare, adica amanarea sine die a rambursarii datorita
unor imprejurari exceptionale (conflict armat, criza economica
prelungita, catastrofe naturale);
reesalonarea, adica reasezarea termenelor de plata si a cuantumului
rambursarilor, uneori inclusiv a dobanzilor, ca rezultat al
consecintelor unor imprejurari exceptionale;
stingerea prin inflatie, adica diminuarea relativa a platilor angajate
anterior unui proces inflationist puternic si de durata sau unei
hiperinflatii; diminuarea ar putea fi atat de puternica, in contextul unei
masive cresteri a masei monetare, incat plata datoriei sa se poata face
in termenii ei nominali fara nici un fel de efort;
repudierea, adica negarea/nerecunoasterea unui imprumut angajat de
stat anterior si care intervine in cazul schimbarilor de regim politic.
4 Datoria publica
Datoria publica reprezinta un indicator care desemneaza totalitatea
obligatiilor financiare asumate de stat fata de creditorii interni si externi.
Cuantificarea indatorarii statului pe piata interna sau externa se realizeaza
prin indicatorul grad de indatorare care se calculeaza ca raport intre soldul datoriei publice(SDP) si produsul intern brut(PIB) 100 PIB SDP ⋅
Acesta este un indicator important in functie de care se realizeaza
analizele financiare pe categorii de state tinand seama de gradul de dezvoltare economica.
Platile efectuate de un stat intr-un an privind rambursarea datoriei
publice, reprezentand ratele scadente, dobanzile, comisioanele si celelalte cheltuieli aferente constituie serviciul datoriei externe(SDE).
Principalii indicatori de evaluare a efortului financiar realizat de stat
privind datoria publica sunt:
- marimea absoluta a datoriei publice(DP) exprimata fie in moneda
nationala, fie intr-o valuta de circulatie internationala;
- serviciul datoriei publice exprimat in marime medie pe locuitor
Nr loc SDP ;
- raportul dintre serviciul datoriei externe si totalul cheltuielilor
publice(CP) 100 CP SDP ∗
- ponderea datoriei externe in produsul intern brut 100
PIB SDP ∗
- ponderea dobanzilor aferente datoriei publice in produsul intern brut
100 PIB dobanda ∗
- raportul dintre dobanzile si totalul cheltuielilor publice 100 CP dobanda ∗
Datoria publica se structureaza si se gestioneaza in functie de cele doua
componenete ale sale:
datoria publica interna( DPI )
datoria publica externa(DPE )
DP = DPI + DPE.
In functie de gradul de dezvoltare economica a statelor structura datoriei
publice difera de la o tara la alta astfel:
in tarile dezvoltate ponderea datoriei publice interne in totalul
datorieie publice este mai mare decat ponderea datoriei publice
externe;
in tarile in curs de dezvoltare situatia este inversa, aceste tari
imprumutandu-se intr-o masura mai mare din exterior.
Datoria externa totala are urmatoarele componente:
datorie pe termen scurt;
datorie pe termen lung;
credite de
Din punct de vedere al debitorului, datoria pe termen lung se clasifica
astfel:
datorie privata negarantata;
datorie publica;
datorie garantata de stat.
Un prim indicator utilizat in analiza datoriei externe este datoria externa
totala exprimata intr-o valuta de larga circulatie.
Ceilalti indicatori semnificativi utilizati in practica financiara
internationala sunt urmatorii:
ponderea datoriei externe in produsul intern brut 100
PIB DPE ∗
ponderea datoriei externe in exporturile de bunuri si servicii (VE)
100 VE DPE ∗
raportul dintre datoria externa si cheltuielile publice (CP) 100 CP DPE ∗
Povara datoriei externe precum si efortul financiar reclamat de aceasta se
poate exprima pe baza indicatorilor:
serviciul datoriei externe(SDE) format din ratele scadente precum si
cheltuielile aferente imprumuturilor externe;
ponderea serviciului datoriei externe in produsul intern brut
100 PIB SDE ∗
raportul dintre serviciul datoriei externe si volumul exporturilor de
bunuri si servicii 100 VE SDE ∗
ponderea serviciului datoriei externe in cheltuieli publice:
100 CP SDE ∗
ponderea dobanzilor aferente datoriei externe in produsul intern brut:
100 PIB dobanda ∗
ponderea dobanzilor in volumul exporturilor de bunuri si servicii:
100 VE dobanda ∗
ponderea dobanzilor in totalul cheltuielilor publice: 100
CP dobanda ∗
Clasificarea tarilor in functie de gradul de indatorare fata de strainatate se
realizeaza astfel:
tari puternic indatorate:
tari moderat indatorate: - 100 132%
