Concurenta monopolistica

Concurenta monopolistica

Concurenta monopolistica se caracterizeaza prin existenta mai multor producatori, care detin insa o pondere mai mica pe piata, diferentierea produselor, inexistenta unor restrictii la intrarea in ramura a altor firme si un anume control al preturilor. Acest tip de concurenta prezinta elemente ce apar la cele doua forme de piata analizate anterior, concurenta perfecta si monopolul absolut, de unde si denumirea de concurenta monopolistica. Dupa cum aprecia Fr. Perroux, 'in epoca in care monopolulsi concurenta erau opuse ca focul si apa ,,,, trebuia un suflu pentru a sustine si a proba ca monopolul si concurenta desemneaza familii de forte perfect compatibile, din care este necesar a repera combinatii in proportii variabile, in vederea stabilirii de scheme inteligibile ale realitatii'9. In plus acest cadru de analiza ne permite o apropiere mai mare de realitatea economica unde concurenta si monopolul se intrepatrund de fiecare data cand pe langa variabilele de actiune traditionale, pretul si cantitatea, se introduce concurenta prin produse, diferentierea produselor si marcilor de fabrica, ce sunt elemente esentiale ale activitatii economice contemporane.

In acest caz, cererea este individualizata, datorita legaturilor de interdependenta pe care le creeaza diferentierea produsului si raporturilor personale existente intre producatorii si cumparatorii acestuia. Drept urmare, fiecare producator dispune de o clientela ce este legata de tipul de produs pe care il furnizeaza. Situatia fiecarui producator este, in mod aparent, analoaga celei unui monopol. Fiecare urmareste sa inlature o parte din cererea de produse care le pot substitui pe ale sale printr‑o politica de vanzare (publicitate, promovarea vanzarii etc.) Aceasta politica antreneaza o crestere a cantitatilor cerute la un anumit nivel al pretului, ceea ce determina o diminuare a elasticitatii cerere ‑ pret.

Insa, fiecare producator nu dispune decat de un monopol precar pe piata. Pozitia sa poate fi suprimata prin reactiile concurentilor sai: schimbarile de preturi, modificarea caracteristicilor produselor lui, o mai buna informare asupra acestor produse. Prin urmare, fiecare producator trebuie sa tina cont nu numai de elasticitatea cererii in raport cu pretul produsului sau, ci, de asemenea si in raport cu preturile produselor substituibile furnizate de concurentii sai, fapt ce este cunoscut sub denumirea de elasticitate cerere ‑ pret incrucisata.

Principalele trasaturi ale concurentei monopolistice sunt diferentierea produsului si existenta unui numar mare de producatori.

Diferentierea produsului consta in faptul ca fiecare producator, in interesul inlaturarii concurentilor sai, cauta sa imprime produselor sale anumite particularitati individuale, care se pot transforma intr‑o superioritate monopolizata de el in lupta cu alti producatori. 'Diferentierea ‑ spunea unul dintre cei ce au fundamentat teoretic acest tip de concurenta ‑ poate sa se bazeze pe anumite caracteristici ale produsului insusi ca: particularitati garantate prin brevete exclusive, marci de fabrica, ambalaje sau recipiente speciale sau originalitate de calitate, de model, culoare, de stil. Diferentierea produsului poate sa provina de asemenea din conditiile care inconjoara vanzarea sa'10. Orice producator care a reusit sa atraga cumparatorii prin anumite particularitati ale marfurilor sale dobandeste un anumit monopol asupra acestei marfi si il poate folosi in scopul unei anumite urcari a preturilor. Tinand cont de particularitatile produsului (reale sau presupuse), de cauze ce tin de apropierea geografica sau de facilitati de desfacere, cumparatorii prefera, chiar daca pretul creste, produsele ce provin de la o anumita unitate economica determinata. Datorita acestui fapt curba cererii intreprinderii nu este, ca in cazul concurentei perfecte, infinit de elastica in raport cu pretul (aceasta nu mai este o dreapta paralela cu axa absciselor). Cererea unitatii respective este functie descrescatoare fata de pret, adica, ca si in cazul de monopol absolut, ea este determinata de pret, dar acesta nu este singurul factor ce o influenteaza. Drept urmare, nu poate fi vorba, in sens strict, de o situatie de monopol, intrucat curba cererii intreprinderii nu este identica cu cea a ramurii, fiecare producator suportand concurenta produselor substituibile fabricate de catre alte unitati economice.

Insa, puterea firmelor este relativ insemnata. Ele nu suporta pasiv actiunea mediului extern11. Orice firma este capabila sa actioneze asupra mediului pentru a‑l transforma sau adapta obiectivelor sale. Ca urmare a influentarii preferintelor cumparatorilor prin diferentierea produsului, curba cererii produsului firmei respective se poate deplasa spre dreapta. Deplasarea favorabila (spre dreapta) a curbei cererii are la baza deplasarea nefavorabila a curbei costurilor (aceasta va antrena costuri de publicitate), care se vor ridica in plan. In conditiile aceleiasi cereri globale, aceasta va presupune deplasarea spre stanga a curbelor cererii celorlalte firme din ramura. Cantitatea totala de produse ceruta va fi redistribuita, celelalte firme fiind obligate sa functioneze la o scara a productiei inferioara celei ce ar corespunde costului mediu minim.

O a doua trasatura, ce reprezinta o diferenta importanta fata de situatia de monopol absolut, dar o asemanare cu cea de concurenta perfecta, este numarul mare de producatori ‑ vanzatori. Deciziile fiecaruia dintre ei sunt fara consecinte asupra situatiei individuale a concurentilor, chiar daca, in ultima instanta, reactiile tuturor agentilor economici prezenti pe piata au consecinte asupra pozitiei si profitului fiecaruia. Ceea ce deosebeste concurenta monopolistica de oligopol este faptul ca nu exista interdependente directe intre deciziile a doi producatori priviti izolati. Deciziile luate de catre un producator izolat nu au influenta sensibila asupra altor producatori, desi el suporta totusi consecintele deciziilor acestora si ale tuturor cumparatorilor.

Specificul concurentei monopolistice isi gaseste reflectarea in modul de realizare a echilibrului.

Pe termen scurt (echilibru instantaneu al firmei) pretul si cantitatea de echilibru se determina ca si in teoria monopolului, prin punctul de intersectie a curbei costului marginal (Cmg) cu cea a venitului marginal (Vmg), Corespunzator acestui punct fiecare firma va produce cate o cantitate de produse proportionala cu segmentul OQ₁, pe care o va vinde la un pret unitar proportional cu segmentul OP₁ (fig. 8.7.).

Profitul mediu unitar, respectiv diferenta dintre venitul mediu (OP₁) si costul mediu (OP₃), va fi proportional cu segmentul IN sau P₃P₁, iar profitul total cu suprafata dreptunghiului NIP₃P₁. La acest pret firma realizeaza supraprofit. Dar pretul de echilibru pe termen scurt nu este un pret durabil. Firma nu este singura din ramura pe piata. Existenta supraprofitului va atrage firme noi, ceea ce va antrena o diminuare a  cifrei de afaceri a firmei respective. Drept urmare, curba cererii se va deplasa spre stanga si in jos. De asemenea, se vor deplasa in acelasi mod si curbele veniturilor medii si marginale, iar aceste miscari vor continua atat timp cat se realizeaza profit, pana la limita in care intervalul IN se anuleaza (la Vm' si respectiv Vmg'), pana cand dreapta venitului mediu (Vm') devine tangenta la curba costurilor medii (Cm) in punctul S. In acest punct, in care productia este proportionala cu segmentul OQ₂, iar pretul cu segmentul OP₂, profitul firmei devine nul. La acest nivel al pretului costul mediu este egal cu pretul de vanzare. Orice deplasare a curbei cererii firmei catre stanga de punctul S ar antrena pierderi, deoarece curba venitului mediu ar fi pe toata directia sub curba costului mediu. Orice deplasare a acestei curbe spre dreapta ar semnifica aparitia supraprofitului, ceea ce ar antrena o incitare pentru intrarea de noi firme in ramura.

Pretul de echilibru pe termen lung, OP₂, in concurenta monopolistica este mai mic decat pretul de monopol OP₁ si superior pretului de echilibru in conditiile de concurenta perfecta OP₃, conform careia oferta firmei ar trebui sa fie proportionala cu segmentul OQ₃, adica egala cu abscisa punctului E, in care curba costului marginal (Cmg) intersecteaza curba costului mediu (Cm).

Se pot compara pozitiile a trei puncte E, I, S, corespunzatoare echilibrului concurentei perfecte, echilibrului de monopol si echilibrului concurentei monopolistice:

· Pretul OP₂ corespunzator concurentei monopolistice este intermediar intre pretul OP₃ rezultat in conditii de concurenta perfecta si pretul OP₁ determinat in conditii de monopol;

· Cantitatea Q₂ corespunzatoare concurentei monopolistice este inferioara atat cantitatii Q₁ ce corespunde conditiilor de monopol cat si cantitatii Q₃ oferite in situatie de concurenta perfecta. Neputandu‑se atinge productia optima Q₃, iar pretul situandu‑se deasupra celui de echilibru (OP₃), consumatorii nu‑si vor realiza maximum de satisfactie si vom avea de‑a face cu o economie a risipei.

Concurenta monopolistica pune in evidenta, in mod particular, limitele analizei clasice, care exagera rolul pretului in modificarea cererii. In luarea deciziilor, fiecare producator cauta sa considere pretul doar numai una din variabilele ce conditioneaza cererea pentru produsele sale, luand in consideratie si factori ai mediului social‑economic (venituri, numarul populatiei si structura sa pe categorii socio‑profesionale, grad de urbanizare, precum si cei care se refera la politica unitatii respective (efectul publicitar, promovarea vanzarilor, politica de marca etc.).

Concurenta monopolistica permite sa se puna in evidenta importanta pe care o are concurenta prin produse in conditiile economiei contemporane, alaturi de celelalte doua variabile ale concurentei, pretul si cantitatea produsa. In multe cazuri eterogenitatea produsului nu decurge din diferentele de calitati intrinseci ale acestuia (cu exceptia unor factori de diferentiere obiectivi ce tin de calitate, de localizare etc.), ci de diferentele de prezentare, de marci, conditii de credit avantajoase, servicii post vanzare, etc, ce urmeaza a segmenta piata, a mentine clientela relativ stabila si a evita ca aceasta sa abandoneze producatorul la cea mai mica diferenta de preturi.

Desi, concurenta prin produse a inlocuit, in conditiile epocii actuale, destul de mult concurenta prin pret, ea devenind o trasatura fundamentala a concurentei monopolistice nu trebuie totusi pus semn de egalitate intre aceasta si diferentierea produselor. In fapt diferentierea produsului este mult mai larga, ea este prezenta si in cazul oligopolului, cand exista pe piata putini producatori (diferenta principala fata de concurenta monopolistica) dar unde fiecare dintre ei este preocupat de actiunea concurentilor sai si, drept urmare, pentru a‑si mentine pozitiile pe piata cauta sa diferentieze produsul.

Concepte de baza

Probleme de discutat

1.     Caracterizarea concurentei imperfecte

2.     Cum se determina si ce exprima coeficientul de substituire si coeficientul de repercursiune?

3.     In ce consta strategia pretului; dar cea a cantitatii?

4.     Cum se stabileste echilibrul in conditii de duopol simetric?

5.     Formarea pretului pe diferite piete de oligopol

6.     Pretul de echilibru si conditiile concurentei monopolistice.