Teorii ale comunicarii economice

TEORII ALE COMUNICARII ECONOMICE

Sunt cunoscute caracteristicile teoriilor stiintifice, valabile si in cadrul sociologiei economice: a) de a fi izvor de inspiratie pentru datele empirice; b) de a interactiona permanent cu practica; c) de a inlesni orice cunoastere a faptelor. Pornind de la principalele grupe de discipline socio-umane inrudite cu sociologia comunicarii - cele lingvistice, psihologice si sociologice, pentru procesul comu­nicarii economice sunt semnificative urmatoarele teorii:

Teoria competentei comunicative, propusa de Jurgen Habermas, conform careia orice om are o anumita competenta de comunicare determinata de competenta lingvistica si de universaliile pragmatice, utilizate intr-una din cele doua forme ale comunicarii curente: actiunea comunicativa si discursul. Competenta lingvistica a fiecarui individ reprezinta capacitatea acestuia de a comunica semenilor ideile pe care le are, folosind cuvintele, bogate in sensuri si semnificatii. Intre competenta lingvistica si cea comu­nicativa exista o determinare directa, in cadrul careia un rol important il joaca universaliile pragmatice - propuneri de sistematizare a actelor de vorbire, cele mai des utilizate cuvinte in limbajul comun sau stiintific. Principalele universalii pragmatice sunt:

- pronumele personale (eu, tu, el, ea, noi etc.);

- cuvintele tipice si intorsaturile de fraza des utilizate;

-exprimarile deictice (care fac legatura intre spatiu si timp): modurile gramaticale, timpurile verbelor;

-verbele performative, utilizate la forma interogativa, modul imperativ sau vorbirea indirecta;

- verbele intentionale, utilizate neperformativ, precum si unele adverbe de mod.

Clasele de vorbire determinate de aceste universalii pragmatice sunt urmatoarele:

1. comunicative; 2. constatative; 3. reprezentative; 4. regulative (ordonatoare); 5. universaliile pragmatice propriu-zise (exemple: a saluta, a felicita, a multumi, a exprima condoleante, a se casatori, a se logodi, a face cunoscut, a bea, a manca, a fuma, a arata, a vorbi, a prezenta etc.).

In discursul sau actiunea comunicativa cotidiana, individul isi manifesta de fapt prin jocuri de vorbire competenta comunicativa ce il caracterizeaza, marcandu-i activitatea in societate.

Teoria comunicarii interumane si internivelice - apartine romanului Corneliu Mircea si este o teorie cu substrat psihologic. Autorul porneste de la urmatoarele concepte:

- instinctualitate (sexualitate, libido), apartinand teoriei psihanalitice a lui S. Freud;

- afectivitate, apartinand teoriei sociometrice a lui J. L. Moreno;

- realitate spirituala, apartinand teoriei spiritualiste a lui Max Scheler.

Luateimpreuna, acesteadeterminapreferintasaualegerea partenerului pentru comunicare, determinand evolutia acestei preferinte in urmatoarele stadii: tandrete, afectiune, interes, simpatie mentala. Pentru orice comunicare umana este valabil proverbul popular:,,Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti'. Cele doua criterii ale preferintei interpersonale, care conduc la comunicarea intre indivizi, sunt asemanarea si complementaritatea; ele contribuie la identificarea, dar si la diferentierea partenerilor, generand 5 modele de comunicare :

1)     modelul nevrotic - primul pas al alienarii in comunicare; mai
poarta inca semnul atractiei intre parteneri, insa atractia nevroticului se preschimba pe
nesimtite in repulsie;

2)  modelul desocializant - al introversiunii, lipsei de vointa, de vlaga
si al inertiei; sinele se retrage in singuratatea suferintei, esecurile repetate
sunt resimtite dureros, se paraseste scena intercomunicarii, ceea ce conduce
la dezinteres si indiferenta, este alterat sentimentul tonic al comunicarii
normale;

3)  modelul psihopatiform - atractia se preschimba imprevizibil in
repulsie, sinele se smulge pe neasteptate din actul comunicarii si respinge
brutal fiinta celuilalt, ceea ce poate conduce la iritabilitate sau acte agresive;

4)  modelul delirant - il conduce pe cel in cauza intr-un tinut strain de
realitate, imaginar, in care sinele este permanent agresat de fiinta celuilalt;

5)  modelul autist - care descrie insingurarea sinelui, pana la ruperea
acestuia de realitate.

Acestor modele le corespund cinci zone nivelice: 1) instinctualitatea (inclusiv sexualitatea); 2) imaginatia; 3) afectivitatea; 4) ratiunea; 5) cunoasterea paroxistica de sine.

Astfel, comunicarea interumana se desfasoara intre aceste zone nivelice, iar atunci cand intra in sfera patologicului, se incadreaza intr-unul din modelele prezentate mai sus.

Teoria sociodinamica a modurilor de comunicare - apartine lui Abraham Moles, care, luand in considerare factorii sociali, propune 5 doctrine ce caracterizeaza cultura si comunicarea in societate:

1)   doctrina demagogica - se afla in serviciul publicitatii subliniind
imersiunea individului in campul publicitar, pentru a obtine
cea mai mare satisfactie a majoritatii ascultatorilor;

2)doctrina dogmatica - legata de forme propagandistice, are scopul
de a transforma auditoriul conform unei ideologii, definite in prealabil;

3) doctrina piramidala - separa straturile sociale, cu valorile lor proprii, dispuse de regula piramidala;

4) doctrina eclectica (culturalista) - conform careia, scopul omului i

il constituie comunicarea valorilor, selectarea si ierarhizarea lor; reflectarea evenimentelor culturale jucand un rol relativ secundar in comunicare;

5) doctrina sociodinamica a modurilor de comunicare - care explica schimbarile intervenite in comunicarea intre indivizi, ca urmare a schimbarilor produse in cultura acestora; poate fi explicata prin prismafunctionalismuluicomunicational.Teoriasociodinamica a modurilor de comunicare pune accentul pe factorii sociali in explicarea fenomenului comunicarii.

Teoria instrumentalista, propusa de Herbert Marshall McLuhan, porneste de la ideea ca mass-media nu sunt doar instrumente, canale de transmitere a informatiilor, ci mediumuri - mesaje, adica factori care contribuie activ si specific, prin particularitatile tehnologiei lor si ale modului specific de perceptie pe care il solicita, la efectele globale ale comunicarii. Formula celebra a lui Marshall McLuhan - ,,mediumul este mesajul' - subliniaza ca rolul mass-media nu se reduce la transmiterea unei informatii; fiecare mijloc mass-media modifica, in perioada istorica a dominatiei sale, modul in care individul percepe lumea, ii modeleaza sensibilitatea si gandirea, prelungindu-se pe aceasta cale efectele pana la nivelul societatii globale si al evolutiei istorice a omenirii. Dupa McLuhan, evolutia modalitatilor de comunicare induce modificari in evolutia diferitelor tipuri de societati si civilizatii. Societatile au fost totdeauna remodelate mai mult de natura mediumurilor (mijloacelor de comunicare) prin care oamenii comunica, decat prin continutul comunicarii. in realitate insa, apreciem ca este important si continutul comunicarii transmise de emitator receptorului, toti acesti factori (emitatorul, receptorul, mesajul) fiind conditionati economic si social. In lucrarea sa Galaxia Gutenberg, publicata initial in 1962, Herbert Marshall McLuhan subliniaza ca istoria umanitatii se articuleaza urmatoarelor trei moduri de comunicare:

1.graiul viu - care a dominat viata tribala;

2.cuvantul scris- din antichitate si pana la jumatatea secolului al XX-lea;

3.satul global, care incepe cu televiziunea.

Teoria matricei psihosociale - poate constitui o incercare de
explicare a fenomenului comunicarii, pornind de la combinarea factorilor
psihici (care tin de Eu-l individual) cu factorii economici si sociali (care tin de
mediulincareacestaisidesfasoaraactivitatea).Astfel,inafara
caracteristicilor biologice si lingvistice specifice unei anumite persoane,
aceasta poseda o matrice psihosociala proprie. Aceasta matrice psihosociala
caracterizeaza in mod unic fiecare persoana si personalitate umana.

Pot comunica eficient, inclusiv pe probleme economice, doua persoane ale caror matrici psihosociale sunt asemanatoare, deci persoanele respective au fost conditionate similar de factorii psihici proprii si cei economico-sociali, care le determina existenta. O comunicare perfecta, ideala nu este posibila, intrucat nu pot exista doua matrici psihosociale identice. De aceea, prin autoeducatie, individul uman isi poate structura permanent matricea psihosociala proprie, contribuind in felul acesta la imbunatatirea comunicarii sale cu semenii.

Tipologia sistemelor economice si sociale

Romania a cunoscut disparitati regionale de-a lungul intregii ei evolutii statale. In timp ce activitatea industriala era concentrata in anumite regiuni ale tarii, preponderent acolo unde se aflau si resursele minerale si energetice accesibile, alte regiuni se caracterizau prin dominanta activitatilor agricole si de servicii. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, conducerea comunista a urmarit, in procesul de implementare a politicii de industrializare a tarii, o serie de principii majore privind amplasarea noilor obiective industrial, precum:

-amplasarea in apropierea surselor de materii prime sau a principalelor aglomeratii urbane;

-utilizarea la maximum a resurselor de munca disponibile, mai ales in zonele subdezvoltate; valorificarea prin industrializare si prelucrare a materiilor prime locale;

-sprijinirea cresterii si dezvoltarii de noi platforme industriale in ariile urbane. Astfel, in judetele cele mai sarace ale tarii, precum Bistrita-Nasaud, Buzau, Ialomita, Mehedinti, Olt, Salaj, Vaslui, au fost dezvoltate ramuri ale industriei grele si usoare: constructii de masini, chimie, metalurgie, textile si confectii-textile etc. Intre 1970 si 1989, ritmul de crestere a productiei industriale din aceste noi ramuri a fost impresionant.

In anul 1975, conducerea politica a tarii a definit, in termeni foarte precisi, obiectivele politicii de dezvoltare teritoriala in cadrul procesului de industrializare. Acestea se exprimau prin stabilirea pragului minim de 10 miliarde lei productie industriala anuala, ca obiectiv si sarcina la nivelul fiecarui judet. In 1980, acest prag a fost modificat, fiind corelat cu marimea fiecarui judet. Urmarea procesului de industrializare a fost crearea unei baze de productie industriala in fiecare judet. Motivatia si obiectivul acestei dezvoltari au fost de a utiliza integral potentialul resurselor de munca si de a diminua disparitatile interjudetene. Acest mod de redistributie a resurselor rationale globale a condus in cele din urma la o incetinire a ritmului de dezvoltare economica pe ansamblul tarii.

Dupa 1989, odata cu introducerea sistemului economiei de piata, resursele tind sa se orienteze catre acele regiuni unde maximizarea utilizarii lor este posibila. Ca urmare, regiunile cele mai sarace, care au cunoscut o dezvoltare industriala artificiala, suporta in prezent un impact sever al procesului de tranzitie si al ajustarii structurale in vederea trecerii la sistemul economiei de piata.

O harta ad-hoc a disparitatilor regionale din Romania permite localizarea spatiala a saraciei si subdezvoltarii, in doua arii principale ale tarii: nord-estul, care include practic in totalitate regiunea istorica a Moldovei, si sudul, respectiv cea mai extinsa zona agricola a tarii - Campia Romana. Spre deosebire de aceste doua arii, Vestul si Centrul tarii se contureaza drept zonele mai bogate si mai puternic dezvoltate, din punct de vedere al veniturilor din gospodariile populatiei, precum si al echiparii si dotarii tehnico-sociale si a potentialului economic. Dincolo de disparitatile generale si globale, analizele au relevat o serie de aspecte de detaliu, simptomatice pentru tipologia problemelor specifice diferitelor arii. Drept principale concluzii pot fi amintite urmatoarele:

1.     Judetele cu cel mai scazut nivel de trai sunt localizate in cele doua
principale zone ale saraciei: prima, cu o situatie deosebit de critica, este
situata in estul Moldovei si cuprinde judetele Vaslui si Botosani, iar a doua,
in zona de campie din sudul tarii, si cuprinde judetele Teleorman, Giurgiu,
Calarasi si Ialomita. Despre judetele Botosani si Vaslui, se poate spune ca
se caracterizeaza printr-o stare generalizata de saracie, avand resurse
materiale foarte reduse si niveluri inalte ale mortalitatii infantile, ale
migratiei si somajului. Judetele din sudul tarii si, mai ales, Calarasi, Giurgiu
si Teleorman sunt exemple tipice de saracie culturala, dupa cum sustin
sociologii, caracterizate printr-un nivel educational scazut si printr-o rata
inalta a mortalitatii infantile, datorata precaritatii conditiilor sanitare.

2.Subdezvoltarea infrastructurii si saracia din gospodariile populatiei
sunt puse in evidenta de unele cazuri tipice, precum cel al judetului Gorj,
caracterizat prin nivelul scazut de dezvoltare a infrastructurii (tehnice si
sociale). Urmeaza situatia din judetele Hunedoara si Constanta, unde
nivelul scazut al calitatii vietii din gospodariile populatiei contrasteaza cu nivelul ridicat al activitatilor economice, exprimat ca atare de indicatorii specifici.

3.Studiul disparitatilor regionale si al evolutiei acestora trebuie sa fie insotit si de analize privind schimbarile petrecute in structura ocupationala a populatiei si in sectorul antreprenorial. Aceste analize adauga noi aspecte si semnificatii in vederea unei mai bune intelegeri a disparitatilor regionale. Principala corelatie intre fenomenele de natura economica si aspectele vietii sociale, la nivel regional, o reprezinta declinul numarului locurilor de munca din industrie. Scaderea numarului de salariati din industrie a fost de peste 50% din totalul scaderilor inregistrate pe ansamblul economiei.

4.Peste 45% dm numarul total al firmelor inregistrate in Romania se concentreaza in cele mai dezvoltate 8 judete, cu un total de 30% din populatia tarii. Valori mai ridicate ale somajului se inregistreaza in judetele cu un nivel mai scazut de dezvoltare si cu o rata ridicata a declinului numarului de salariati din industrie (Bistrita-Nasaud, Botosani, Tulcea, Vaslui etc.), la care in present se adaoga si plecarea unui numar semnificativ de persoane (aprox.2 mil.) la munca in tari ale U.E.

5.Sub aspectul distributiei spatiale, poate fi observata, de asemenea, gruparea disparitatilor globale, cu diferente majore intre estul si sudul tarii si zonele centrale si de vest. Cele mai multe dintre judetele slab si foarte slab dezvoltate se afla in Moldova si Muntenia, in timp ce majoritatea celor cu nivel ridicat de dezvoltare se afla in Transilvania si Banat. Regiunile istorice ale Olteniei si Maramuresului se caracterizeaza printr-un nivel mediu de dezvoltare. Disparitatile regionale ating valori remarcabile pentru anumiti indicatori, evidentiind decalajele din domeniile economic, social, al echipamentelor tehnice, calitatea vietii, in general. Schimbarile cele mai dinamice au fost evidentiate in randul indicatorilor care ilustreaza categoriile, infrastructura si socio-demografia. Indicatorii economiei s-au caracterizat printr-un declin general in perioada 1990-2001, pentru ca treptat sa se constate o usoara crestere economica, mai accelerata in ultimii 3-4ani, in timp ce indicatorii calitatii viesii au crescut pentru o mare parte a populatiei in aceeasi perioada. Schimbarile pozitive cele mai dinamice au putut fi observate la indicatorii: cresterea numarului de autoturisme proprietate personala si a numarului abonamentelor telefonice. Nivelul de urbanizare exprimat ca procent al populatiei urbane din populatia totala a unui judet, a ramas relativ constant, indicand lipsa unor deplasari majore ale populatiei dm mediul rural catre mediul urban, sau invers. Maximum de stabilitate s-a inregistrat atat in cazul judetelor bine dezvoltate (Sibiu, Brasov, Cluj si Timis), cat si in cazul celor mai slab dezvoltate (Giurgiu, Botosani, Vaslui, Calarasi, Teleorman).

6.Dinamicile regionale in Romania s-au caracterizat printr-o crestere a disparitatilor economice in conditiile unui declin general al economiei rationale. Schimbarile regionale au evoluat dupa modele diferite in cazul resurselor gospodaresti, a infrastructurii sau a structurilor economice. Productia intreprinderilor industriale a suferit cel mai acut declin, dovedind ca aceste structuri au fost cel mai putin capabile de a se adapta la schimbarile specifice economiei de piata. Viteza cu care se desfasoara reforma economica este cea care influenteaza, in ultima instanta, cresterea, mai lenta sau mai rapida, a disparitatilor regionale.

Initiat in cadrul PHARE, de catre Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei, programul pentru politici de dezvoltare regionala a demarat in luna februarie 1996. Impartirea Romaniei in zone sau regiuni de dezvoltare a suscitat multe opinii, generate de caracterul de noutate al proiectului si solutiile, partial finalizate, de aplicare a principiilor regionalismului in tara noastra. Incepand cu anul 2001, Romania primeste, timp de sase ani, cca. 100 milioane de euro, anual, din partea Uniunii Europene, prin programe de dezvoltare regionala. Potrivit estimarilor Comisiei Europene, prin aceste programe de dezvoltare regionala se vor crea in tara noastra cca 50.000 noi locuri de munca, in special in sectorul privat, sustinut cu precadere in dezvoltarea sa de catre Uniunea Europeana. Contributia Guvernului roman la derularea acestor programe, in parteneriat cu Uniunea Europeana, este de 25% din totalul fondurilor europene alocate.

7.Agentia Nationala pentru Dezvoltare Regionala (ANDR) gestioneaza zonele defavorizate si are in componenta 7 agentii de dezvoltare regionala (ADR):

a.ADR 1 nord-est (sediul la Piatra Neamt);

b.ADR 2 sud-est (sediul la Braila);

c.ADR 3 sud-Muntenia (sediul la Calarasi);

d.ADR 4 sud-vest Oltenia (sediul la Craiova);

e.ADR 5 vest-Romania (cu sediul la Timisoara);

f.ADR 6 nord-vest (cu sediul la Cluj-Napoca);

g.ADR 7 central (cu sediul la Alba lulia).

La acestea se adauga ADR 8, cu sediul la Bucuresti. Pe de alta parte, cu sprijinul financiar al Bancii Mondiale, Guvernului Marii Britanii si al Uniunii Europene, Agentia Nationala pentru Dezvoltarea si Implementarea Programelor de Reconstructie a Zonelor Miniere a urmarit infiintarea unor centre de promovare si facilitate a investitiilor in zonele miniere, centre de plasament, centre comunitare de profil si cantine pentru saraci. Scopul principal al acestei agentii guvernamentale este cel de absorbtie a fortei de munca disponibilizate si de refacere a zonelor miniere. Cea mai industrializata regiune este cea de Centru, iar cea mai slab industrializata -Regiunea de Nord-Est. Agricultura este cel mai bine reprezentata in Regiunea de Sud, urmata de Regiunea de Sud-Vest si de Nord-Est, in timp ce comertul si sectorul financiar-bancar sunt cel mai bine reprezentate in Regiunea (zona) municipiului Bucuresti. Programul PHARE de dezvoltare regionala si coeziune economica este coordonat in Romania de Agentia Nationala de Dezvoltare Regionala (ANDR) si se deruleaza prin intermediul celor opt agentii de dezvoltare regionala mentionate, create la nivel local, pe principalele macroregiuni.

Principalele obiective ale Proiectului pentru dezvoltare rurala sunt intarirea capacitatii institutionale locale pentru dezvoltare rurala si promovarea accesului la serviciile de infrastructura rurala. Costul total al proiectului era estimat, in 2001, la 120 milioane dolari SUA, din care Banca Mondiala trebuia sa participe cu un imprumut in valoare de 100 milioane dolari SUA, iar judetele selectionate sa contribuie cu 10% din valoarea investitiei. Perioada de implementare a proiectului a fost estimata la 4 ani. In primii doi ani, s-a urmarit construirea unei capacitati initiate pentru dezvoltarea rurala si s-au disponibilizat fonduri pentru infrastructura din cinci judete, apartinand diferitelor regiuni de dezvoltare. Cele cinci judete au fost selectate din cadrul celor opt regiuni existente, pe baza criteriului celui mai mic venit pe locuitor si pe baza altor indicatori sociali. Au fost identificate mai multe centre rurale, ca potentiali poli de crestere economica in spatiul rural, care, pentru dezvoltarea lor economica si inducerea dezvoltarii in spatiul rural adiacent, trebuie sa realizeze urmatoarele obiective:

1.dezvoltarea infrastructurii  fizice si de sustinere a activitatii economice specifice;

2.stimularea dezvoltarii activitatilor cu caracter non-agricol;

3.dezvoltarea turismului rural;

4.dezvoltarea silvo-turismului;

5.dezvoltarea enduro-turismului.

Pentru ca centrele urbane sa-si asigure rolul de centre de polarizare economica, este necesar sa se realizeze, in continuare, urmatoarele obiective:

-mentinerea dezvoltarii industriale, a serviciilor si a formelor de
turism specifice existente;

-dezvoltarea infrastructurii fizice si de sustinere a activitatii
economice;

-extinderea dezvoltarii sectorului de intreprinderi mici si mijlocii,
-diversificarea si optimizarea sectorului de servicii, dezvoltarea turismului
urban;

-descentralizarea dezvoltarii economice spre zonele de influenta in
vederea stimularii dezvoltarii echilibrate a tuturor judetelor.

Zonele defavorizate reprezinta o arie geografica, strict delimitata teritorial, care indeplineste cel putin una din urmatoarele conditii:

are structuri productive monoindustriale, care, in activitatea zonei, mobilizeaza mai mult de 50% din populatia salariata;

este o zona miniera unde personalul a fost disponibilizat, in proportie de peste 25%, prin concedieri colective;

este o zona in care s-au efectuat concedieri colective in urma lichidarii, restructurarii sau privatizarii unor agenti economici, care au afectat mai mult de 25% din numarul angajatilor cu domiciliul in zona respectiva;

rata somajului depaseste cu 30% media existenta la nivel national;

este o zona izolata, lipsita de mijloace de comunicatii, iar infrastructura sa este slab dezvoltata. O zona defavorizata poate apartine uneia sau mai multor unitati administrativ-teritoriale.

CLASIFICAREA OCUPATIILOR IN ROMANIA

Clasificarea ocupatiilor in Romania s-a facut in conformitate cu standardele internationale elaborate de Comunitatea Europeana si ONU si tinand cont de specificul economiei romanesti. Clasificarea ocupatiilor este operatia de sistematizare a ocupatiilor (functiilor si meseriilor) populatiei active, in care o ocupatie este un instrument util in studierea fenomenelor demografice, a fenomenelor legate de piata muncii, ca, de exemplu, structura ocupationala a somerilor si orientarea fortei de munca, oferind un plus de cunoastere in domeniile analizate.

Ocupatiile in Romania sunt structurate in zece grupe majore:

Grupa majora 1: cuprinde membri ai corpului legislativ, ai executivului, inalti conducatori ai administratiei publice, conducatori si functionari superiori din unitatile economico-sociale si politice. Aceasta grupa ocupationala are urmatoarele obiective:

modifica si aproba legi constitutionale, organice si ordinare;

aproba programul de guvernare;

asigura realizarea politicii interne si externe;

exercita conducerea generala a administratiei publice pe intreg teritoriul tarii,

contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor in raport cu statutele lor.

Grupa majora 2: cuprinde specialisti cu ocupatii intelectuale si stiintifice. Ei realizeaza urmatoarele tipuri de activitati:

indeplinesc sarcini profesionale ce necesita cunostinte de inalt nivel in stiinte fizice, biologice, sociale si umane;

intreprind analize si cercetari;

elaboreaza concepte, teorii si metode stiintifice;

aplica in practica cunostintele dobandite;

predau in invatamantul de diverse grade;

sustin comunicari stiintifice.

Grupa majora 3: din aceasta grupa fac parte tehnicieni, maistri si asimilati. Tehnicienii si asimilatii acestora sunt absolventi ai invatamantului liceal, postliceal si de maistri, aflati in subordinea cadrelor de conducere sau specialisti cu profesiuni intelectuale si stiintifice care indeplinesc sarcini:

cu caracter tehnic;

inrudite cu cercetarea in domeniul stiintelor fizice (inginerie si tehnologie);

stiintelor vietii (profesiuni medicale);

stiintelor sociale si umaniste.

Grupa majora 4: cuprinde functionarii administrativi care:

au un nivel de pregatire medie si, eventual, cursuri de specializare;

cei care inregistreaza si realizeaza prelucrarea informatiilor;

executa lucrari de birou si de secretariat.

Grupa majora 5: cuprinde lucratori operativi in servicii, comert si transporturi, precum si asimilatii acestora, care:

organizeaza si ofera diverse servicii pasagerilor in timpul voiajeelor;

presteaza lucrari casnice;

pregatesc si servesc gustari si bauturi;

presteaza servicii de igiena personala (coafura, cosmetica, manichiura),

protejeaza persoanele si bunurile impotriva incendiilor si actelor de delincventa;

supravegheaza pastrarea ordinii publice.

Grupa majora 6 cuprinde agricultori si lucratori calificati in agricultura, silvicultura si pescuit, care au drept obiect de activitate:

efectueaza lucrari de pregatire a solului;

asigura recoltarea culturilor de camp;

realizeaza plantari de pomi fructiferi;

cresterea si valorificarea animalelor, in principal pentru carne si lapte;

cresterea viermilor de matase;

cresterea albinelor;

valorificarea produselor catre organisme specializate sau cumparatori.

Grupa majora 7: cuprinde mestesugari si lucratori calificati in meserii de tip artizanal, de reglare si intretinere a masinilor si instalatiilor. Majoritatea ocupatiilor din aceasta grupa necesita cunostinte profesionale care se dobandesc in scoli profesionale, licee industriale sau cursuri de calificare in domenii precum:

extragerea materiilor prime si prelucrarea acestora;

constructia de masini-unelte, motoare si accesorii;

intretinerea si repararea acestora;

fabricarea de instrumente de precizie,

fabricarea de bijuterii;

fabricarea de obiecte din metale pretioase,

lucrari de imprimerie;

producerea si prelucrarea bunurilor alimentare;

producerea de produse textile;

producerea de obiecte din piele.

Grupa majora 8: cuprinde operatori la instalatii, masini si asamblari de masini, echipamente si alte produse. Operatorii si asamblorii realizeaza urmatoarele tipuri de activitati:

conduc si supravegheaza masini si instalatii;

asambleaza echipamente si parti componente ale acestora, conform unor specificatii stabilite;

supravegheaza procese tehnologice de fabricatie.

Calificarea necesara acestor ocupatii se dobandeste in licee de specialitate, scoli profesionale sau prin practica la locul de munca.

Grupa majora 9: cuprinde muncitori necalificati care executa sarcini ce necesita folosirea uneltelor manuale si, in cele mai multe cazuri, depunerea unui efort fizic:

vanzarea marfurilor pe strada,

furnizarea de servicii diverse pe strada;

spalarea geamurilor;

spalarea vitrinelor,

colectarea gunoaielor;

curatarea strazilor;

manipularea marfurilor.

Grupa majora 1O: cuprinde persoanele din fortele armate care, in baza obligatiilor de serviciu, presteaza activitati in cadrul diferitelor arme, servicii auxiliare, fara permisiunea de a cumula si alte activitati in viata civila. In aceasta grupa intra urmatoarele categorii de personae:

cadrele permanente ale armatei terestre,

cadrele permanente ale marinei;

cadrele permanente ale aviatiei;

alte arme sau servicii.