REPUBLICA DEMOCRATA CONGO (ZAIR) - Elemente de ordin istoric, Dezvoltarea constitutionala, Organizarea constitutionala

REPUBLICA DEMOCRATA CONGO (ZAIR)

1.1.1. Elemente de ordin istoric

Teritoriul pe care se afla situata Republica Zair a fost populat, inca din antichitate, de doua grupuri etnice: pigmeii si triburile bantu. Numele de Zair provine de la cuvantul zadi (apa mare), pe care l-au dat tarii exploratorii portughezi care au sosit pe coastele Atlanticului in secolul XV.

In timp ce portughezul Diego Cao explora coastele Zairului, interiorul tarii era strabatut de o expeditie pe care o conducea Henry M.Stanley, in numele regelui Belgiei.

Pe teritoriul Zairului s-au afirmat inca de timpuriu o serie de formatiuni statale. Astfel, regatul Kongo si-a instituit autoritatea pe tarmurile raului Zair. De asemenea, sunt semnalate regatele Cuba, pe marginile raului Kasai, in timp ce in provincia Shaba (Katanga), regatul Luba devenise un important centru de putere.

In aceeasi zona se afirma si regatul Lunda, in jurul anului 1750. In 1876, regele Belgiei - Leopold al II-lea - infiinteaza Asociatia Internationala Africana (A.I.A.), care va deveni mai tarziu Asociatia Internationala a Congo-ului.

In 1885, statul independent Congo obtine, la Berlin, o recunoastere internationala, dar legaturile sale cu Belgia erau asigurate numai printr-o uniune personala, Congo fiind proprietatea personala a suveranului belgian, Leopold al II-lea. De abia in 1908 Belgia isi va asuma mostenirea regelui Leopold al II-lea, Zairul (pe atunci Congo) devenind colonie belgiana^[1]

Ca urmare a evenimentelor care au contribuit la infaptuirea decolonizarii pe plan international, in iunie 1960  Zairul devine independent sub denumirea de 'Republica Congo'. In fruntea acestei tari se gasea un Guvern central, sef al statului fiind Joseph Kasavubu, iar prim ministru Patrice Lumumba, cunoscut lider al miscarii de independenta.

Evolutia tarii dupa obtinerea independentei este marcata de o serie de evenimente contradictorii: secesiunea provinciei Katanga sub conducerea lui Moise Tshombe, interventia militara belgiana, asasinarea lui Patrice Lumumba, asumarea puterii in stat de catre colonelul Joseph Desiré Mobutu (Mobutu Sese Seko). Puterea in stat este asumata de Mobutu (devenit ulterior general si apoi maresal), care conduce tara intr-un mod autoritar pana in 1997.

In 1967 este adoptata o noua Constitutie, care inlocuieste pe aceea promulgata imediat dupa independenta tarii. Mobutu devine in mod oficial sef al statului in 1970, iar numele tarii este schimbat in 1971 in 'Republica Zair'. In 1972, Miscarea Populara a Revolutiei (M.P.R.) - partidul Presedintelui Mobutu - este recunoscut ca singurul partid legal in stat.

Desi in 1977 Mobutu este reales ca presedinte al Republicii Zair, incep sa se manifeste serioase nemultumiri impotriva regimului sau autoritar. Rebeliunea impotriva lui Mobutu este reprimata cu ajutorul trupelor straine. Ca urmare a crizei tot mai puternice a regimului Mobutu, seful statului este nevoit sa anunte sfarsitul regimului monopartid si sa permita libertatea partidelor politice. Nemultumirile politice impotriva presedintelui zairez duc la schimbarea mai multor guverne, criza neputand fi totusi solutionata prin mijloace politice.

Ca urmare a nemultumirilor crescande impotriva presedintelui Mobutu izbucneste o rebeliune militara condusa de Laurent-Desiré Kabila. Trupele guvernamentale se retrag in deruta, Kabila se autoproclama - la 24 mai 1997 - sef al statului, fiind recunoscut de tarile africane. Printr-un decret constitutional, partidele politice au fost interzise, iar noul presedinte si-a asumat prerogativele ce decurg din puterea legislativa si din cea executiva.

Numele tarii a fost schimbat in 'Republica Democrata Congo' (denumirea tarii anterioara venirii la putere a generalului Mobutu)^[2]

1.1.2. Dezvoltarea constitutionala

Dupa obtinerea independentei Republicii Congo-Zair este adoptata prima Constitutie a tarii (provizorie). In 1963 este modificat art.7 al legii fundamentale, in scopul recunoasterii constituirii a 15 noi provincii. Un proiect de Constitutie este supus Parlamentului, dar nu se reuseste adoptarea unor noi texte constitutionale. Parlamentul este dizolvat si o comisie speciala avand misiunea sa elaboreze noua Constitutie isi incepe lucrarile la Luluaburg. Textul elaborat de Comisia Constitutionala este supus apoi unui referendum si adoptat cu o mare majoritate, devenind prima constitutie a tarii (1964).

La 25 noiembrie 1965 generalul Mobutu, care de fapt controla autoritatile statului, demite atat pe Presedintele Republicii - Joseph Kasavubu, cat si pe ceilalti oameni politici care aspirau la functia de Presedinte al tarii. Generalul Mobutu isi asuma functiile de sef al statului, iar colonelul Mulamba devine premier. Guvernul este confirmat de Parlamentul ales in 1965, dar presedintele obtine prerogativa de a legifera pe calea unor ordonante-legi.

In martie 1966 Parlamentul si-a pierdut dreptul de a legifera, drept ce a fost asumat de Presedintele republicii, iar din octombrie 1966, functia de prim ministru a fost abolita, presedintele republicii devenind, totodata, sef al statului si al guvernului si titular al autoritatilor legislative si executive.

Numarul provinciilor a fost redus la 12 si apoi la opt, iar guvernatorii lor erau numiti de Presedinte, in loc sa fie alesi de adunarile locale, asa cum prevazuse Constitutia.

Desi Constitutia din 1964 era inca, formal, in vigoare, puterile statului fusesera concentrate in mainile presedintelui tarii. In 1967, dupa crearea Miscarii Populare a Revolutiei, a fost elaborat si un nou proiect de Constitutie, care a fost supus unui referendum si adoptat cu 98%. Constitutia a fost promulgata la 24 iunie 1967, dar nu a intrat in vigoare decat in 1970. Explicatia acestui fapt inedit se datoreaza situatiei ca Mobutu avea, la data respectiva, 37 de ani iar Constitutia prevedea varsta de 40 de ani pentru alegerea sa in functia de presedinte al tarii.

In raport cu Constitutia din 1964, Constitutia din 1967 (1970), reprezenta indepartarea de la ideea federalista, desfiintarea adunarilor provinciale si a Senatului, in timp ce regimul politic devenea tot mai centralizat, in fruntea sa gasindu-se presedintele, ales direct de popor si nu de catre Parlament.

In perioada urmatoare au fost adoptate mai multe amendamente la Constitutie. Printre acestea, cele mai importante sunt cele care au conferit Miscarii Populare a Revolutiei calitatea de unica forta politica si cel care a nationalizat intregul pamant in Republica Zair. Intre timp, pe plan constitutional, creste rolul Miscarii Populare a Revolutiei ca partid politic, ale carui hotarari incep sa capete valoarea unor hotarari de stat.

In 1974, Biroul politic al Miscarii Populare a Revolutiei  anunta o revizuire a Constitutiei. Textul adoptat la 11 august 1974 intarea forta amendamentelor ce fusesera adoptate dupa 1967, spiritul noii Constitutii indepartandu-se tot mai mult de la prevederile ce fusesera acceptate in 1967.

Constitutia din 1974 reafirma preeminenta Miscarii Populare a Revolutiei asupra organelor de stat, marcand practic o absorbire a institutiilor de stat de catre cele ale Miscarii Populare a Revolutiei, cu exceptia functiei prezidentiale.

In 1975 se desfasoara alegeri pentru functia de Presedinte si pentru Consiliul Legislativ (Parlament), candidatii fiind selectionati de catre Biroul Politic al Miscarii Populare a Revolutiei.

La 3 noiembrie 1975 se produce un lucru inedit: de pe arena politica dispar alegerile prin vot secret, iar cei 244 de candidati sunt alesi prin 'aclamatii'.

Rebeliunea fostilor militari katanghezi determina o serie de tari care sprijineau regimul Mobutu sa-i sugereze totusi acceptarea unor principii democratice. In consecinta, la 1 iulie 1976 Mobutu anunta noi alegeri, care sunt programate pentru luna noiembrie. Este reintrodus votul secret si se renunta la controlul partidului asupra desfasurarii alegerilor. Aceste schimbari la Constitutia din 1974 devin operative insa  numai in noiembrie 1976.

La sfarsitul anului 1976, Biroul Politic al Miscarii Populare a Revolutiei desemneaza o noua Comisie Constitutionala. Textul noii Constitutii este supus mai intai Biroului Politic si transmis apoi Consiliului Legislativ (Parlamentul) ales in noiembrie 1977. La 24 ianuarie 1978 textul este votat, iar la 15 februarie, aprobat de catre Presedinte.

La 19 februarie 1980 Constitutia este modificata din nou, intarindu-se puterile Presedintelui, care capata dreptul de a dizolva Parlamentul, dupa ce se va fi consultat cu Consiliul Legislativ. Se decide organizarea unor noi alegeri in termen de 60 de zile. Membrii Biroului Politic nu mai urmau sa fie alesi prin vot universal, asa cum se convenise in 1976, ei fiind alesi si demisi de catre Presedinte.

In 1980 noile organe ale Miscarii Populare a Revolutiei propun o noua reforma constitutionala, avand in vedere in special concentrarea puterii in mainile a trei noi organe: Presedintele Zairului, Comitetul Central si Comitetul executiv. Functiile fostului Birou Politic urmau sa fie asumate de noul Comitet Central, ale carui hotarari dobandeau, in mod oficial, puterea unor decizii de stat.

In 1988 sunt aduse anumite modificari Constitutiei din 1978, intarindu-se atributiile Comitetului Central, care dobandeste si prerogativa de a crea entitati regionale. In 1989 devine clar ca reforma economica initiata in 1983 a esuat si nu mai poate fi continuata. Desi Presedintele Mobutu respinge ideea unei 'transparente' a activitatilor guvernamentale, el este obligat sa creeze un 'Birou National de Consultare Populara'. Presiunile interne si internationale asupra Presedintelui Mobutu il obliga pe acesta sa accepte reintroducerea sistemului multipartid. Se decide constituirea unei noi Comisii Constitutionale, care sa elaboreze un proiect de Constitutie ce urma sa fie supus poporului, pe calea unui referendum.

Evenimentele se succed insa si miscarea armata, izbucnita in 1996, cucereste, dupa un razboi de sapte luni, Kinshasa (17 mai 1997). Fostul presedinte Mobutu se refugiaza in Maroc, unde moare la 6 septembrie 1997.

Laurent-Desiré Kabila, cu sprijinul Angolei, Namibiei, Zimbabwe si Ciad, devine presedinte si schimba denumirea statului in 'Republica Democrata Congo'. Dupa asasinarea lui Kabila, fiul sau Joseph Kabila preia conducerea statului (24 ianuarie 2001).

Actualul sef al statului este Joseph Kabila, de la 26 ianuarie 2001, ales pe termen de cinci ani prin vot popular, in cadrul alegerilor ce s-au desfasurat la 30 iulie si 29 octombrie 2006.

Joseph Kabila a obtinut 58% din voturi, in timp ce contracandidatul sau Jean Pierre Bemba Gombo 42%.

1.1.3. Organizarea constitutionala

Constitutia Republicii Zair cuprindea 111 articole grupate in cadrul a sapte titluri, precum si cinci articole incluse in cadrul dispozitiilor tranzitorii. Structura materiilor in cadrul Constitutiei este urmatoarea: preambul, teritoriul si suveranitatea republicii, drepturile fundamentale si indatoririle cetatenilor, Presedintele Republicii, Adunarea Nationala, Guvernul, curtile si tribunalele, finantele publice, tratatele si acordurile internationale, revizuirea Constitutiei si dispozitii tranzitorii^[3]

Expunerea de motive la Legea nr.90.002 din 5 iulie 1990, prin care a fost introdusa noua Constitutie, subliniaza ratiunile care au facut necesara adoptarea unei noi constitutii, determinate in special de necesitatea introducerii in Zair a regimului multi-partid si de efectuarea unei diferentieri intre partid si stat, reabilitand in acelasi timp separatia clasica a puterilor. Expunerea de motive mai pune in lumina si necesitatea specificarii mai clare a atributiilor Presedintelui, delimitate de cele ale Guvernului, a raspunderii Guvernului in fata Adunarii Nationale, precum si a precizarii rolului instantelor judecatoresti.

Primul titlu al Constitutiei reafirma caracterul unitar, democratic, al Zairului, precum si principiul pluralismului politic, al exercitarii puterii de catre popor, al apartenentei solului si subsolului statului, precum si unitatea nationalitatii zaireze.

Titlul consacrat drepturilor fundamentale si indatoririlor cetatenilor reafirma drepturi fundamentale printre care interzicerea sclaviei sau a unor conditii analoage, dreptul la libertatea de gandire, de expresie, inviolabilitatea domiciliului si a proprietatii, precum si ideea ca nici un cetatean al Republicii Zair nu poate fi expulzat de pe teritoriul republicii.

In ceea ce priveste Presedintele Republicii, se precizeaza ca acesta este garantul independentei, unitatii nationale, integritatii si securitatii teritoriale, fiind ales pe un termen de sapte ani, prin vot universal, direct si secret. Presedintele Republicii este comandantul suprem al fortelor armate si poate prezida sedintele Consiliului de Ministri.

Presedintele Republicii numeste pe primul ministru si il revoca, precum si, la propunerea guvernului, pe guvernatorii regiunilor, viceguvernatori si o serie de inalti functionari, inclusiv membrii Consiliului Superior al Magistraturii si ai Curtii de Conturi.

Presedintele Republicii dispune de dreptul de initiativa legislativa, dar poate, daca Adunarea Nationala nu este in sesiune si in caz de urgenta, sa adopte anumite masuri legislative, care sunt de domeniul legii, pe calea unor ordonante-legi. Presedintele are si dreptul de a dizolva Adunarea Nationala, dar dupa ce va fi consultat in prealabil Biroul acesteia.

Printre atributiile Presedintelui Republicii se regasesc o serie de prerogative pe care le cuprind constitutiile tuturor celorlalte state cum ar fi conferirea de grade militare, primirea de ambasadori, adresarea de mesaje Adunarii Nationale, dreptul de a adopta masuri adecvate in cazul starii de urgenta  sau de asediu s.a.

Sistemul parlamentar zairez era unicameral, existand o singura Camera - Adunarea Nationala - aleasa pe cinci ani. Adunarea Nationala isi desfasoara lucrarile in cadrul unor sesiuni ordinare, dar si al unor sesiuni extraordinare convocate de Presedintele Republicii. Initiativa legislativa apartine - asa cum s-a aratat - atat Presedintelui Republicii, cat si deputatilor. Exista insa anumite domenii ale activitatii sociale care pot fi reglementate numai pe calea unor legi. Astfel, art.87 din Constitutie mentioneaza reglementarile ce privesc drepturile cetatenesti, obligatiile civile, nationalitatea, regimul electoral, principiile fundamentale ale organizarii apararii nationale, ale administratiei regiunilor, ale invatamantului, ale dreptului la munca, garantiile acordate functionarilor civili si militari ai statului s.a.

Constitutia se referea, in mod deosebit, la legile financiare si bugetare, specificand ca bugetul pentru anul urmator se adopta de catre Adunarea Nationala in cadrul sesiunii din luna octombrie. In cazul in care proiectul legii bugetare pe un anumit exercitiu nu a fost depus in timp util pentru a fi promulgat inainte de inceputul acestui exercitiu, Presedintele Republicii poate cere Adunarii Nationale deschiderea unor credite provizorii. In cazul in care Adunarea Nationala nu s-ar pronunta in 15 zile asupra solicitarii privind creditele provizorii, dispozitiile proiectului care prevede aceste credite vor fi puse in vigoare de catre Presedintele Republicii.

In conformitate cu prevederile art.91 din Constitutia Zairului, membrii guvernului aveau dreptul si - daca li se cere - obligatia de a asista la sedintele Adunarii Nationale, de a lua cuvantul si de a da deputatilor toate clarificarile pe care acestia le considera utile. Membrii guvernului au si dreptul de a propune amendamente la propunerile de lege care se discuta, dar nu au dreptul de a participa la vot.

In ceea ce priveste imunitatea parlamentara, art.92 dispunea ca nici un deputat nu poate fi urmarit, arestat, detinut sau judecat pentru opiniile sau voturile pe care le-a emis in exercitiul functiunilor sale. Nici un deputat nu poate sa fie urmarit sau arestat, in materie penala, fara autorizarea Adunarii Nationale - in timpul sesiunilor, sau a Biroului Adunarii Nationale - in intervalul dintre sesiuni. Detentia unui deputat sau urmarirea impotriva lui vor fi suspendate daca Adunarea Nationala va cere aceasta, dar o asemenea raspundere nu poate sa depaseasca durata sesiunii in curs.

In ceea ce priveste Guvernul, Constitutia Republicii Zair prevedea ca acesta este o institutie insarcinata sa asigure executarea legilor si conducerea politicii statului. In conformitate cu prevederile art.93 alin.2, Guvernul 'determina politica statului, de acord cu Presedintele Republicii'.

Guvernul se compunea dintr-un prim ministru, ministri si secretari de stat, al caror numar este stabilit de Presedintele Republicii, la propunerea primului ministru.

Sedintele Consiliului de ministri erau prezidate de primul ministru, care conduce activitatea guvernului, dar care, totodata, informeaza pe Presedintele Republicii asupra conducerii problemelor statului. Atat primul ministru, cat si ministrii si secretarii de stat sunt responsabili pentru actele lor in fata Adunarii Nationale.

In ce priveste puterea judecatoreasca, Constitutia Republicii Zair prevedea un sistem de organe din care fac parte Curtea Suprema de Justitie, Consiliul General de Razboi, curtile de apel, Curtea Securitatii Statului, tribunalele si Consiliile de razboi.

In Republica Zair nu exista o Curte Constitutionala, atributiile acesteia revenind Curtii Supreme de Justitie. Competenta sa se extinde, de asemenea, asupra situatiilor in care Presedintele Republicii, deputatii, membri ai guvernului sau alti inalti demnitari ar fi trimisi in judecata.

In ceea ce priveste tratatele si acordurile internationale, se prevedea ca Presedintele Republicii este cel care negociaza si ratifica tratatele si acordurile internationale. Cu toate acestea, tratatele incheiate in domenii importante nu puteau fi ratificate decat in baza unei legi, iar in ce priveste schimbarile sau modificarile teritoriale este necesar acordul populatiilor respective, consultate pe cale de referendum.

In cazul in care Curtea Suprema de Justitie, consultata de Presedintele Republicii sau de Adunarea Nationala, considera ca un tratat sau un acord international ar comporta o clauza contrara Constitutiei, ratificarea nu putea sa intervina decat dupa revizuirea Constitutiei.

In ce priveste revizuirea Constitutiei, aceasta urma sa se produca la cererea Presedintelui Republicii si a jumatate din numarul membrilor Adunarii Nationale. Propunerea de revizuire trebuia sa fie adoptata de Adunarea Nationala cu o majoritate reprezentand doua treimi din membrii sai, dupa care modificarile constitutionale vor fi promulgate de Presedintele Republicii.

Dintre dispozitiile tranzitorii retin atentia prevederile art.2, ce se refera la succesiunea Republicii Zair la tratatele internationale si care prevad ca tratatele sau acordurile internationale incheiate inainte de 30 iunie 1960 nu vor ramane in vigoare decat in masura in care a fost modificata legislatia nationala. De asemenea, remarcam mentiunea cuprinsa in art.3 al dispozitiilor tranzitorii, care prevede ca preluarea sau retrocedarea unor terenuri in virtutea art.10 din Constitutie, nu pot da nastere - in cazul in care nu vor fi puse in valoare - la nici o indemnizatie.

In ultimii ani Republica Demcoratica Congo a cunoscut mai multe acte constitutionale. Astfel, mentionam Actul constitutional al tranzitiei sau "Constitutia de tranzitie", adoptat in aprilie 1992 de Conventia Nationala Suverana, pentru a permite tranzitia la democratie. Acest act a fost abrogat de Laurent Désiré Kabila dupa preluarea puterii, la 17 mai 1997. a urmat apoi un Decret-lege din mai 1997, emise de Laurent Désiré Kabila, un Act constitutional al tranzitiei in noiembrie 1998 si Constitutia de tranzitie din aprilie 2003.

Un proiect de Constitutie, elaborat in mai 2005, a fost supus poporului congolez prin referendum la 18 decembrie 2005 si a fost adoptat, prin referendumul ce s-a desfasurat in zilele de 18 si 19 decembrie 2005 si promulgat de presedintele Joseph Kabila  la 18 februarie 2006.^[4]

Noua impartire administrativa (orasul Kinshasa si 25 de provincii avand fiecare personalitate juridica) va deveni efectiva la 36 de luni dupa instalarea institutiilor prevazute de Constitutie. Entitatile teritoriale descentralizate vor fi orasul, comuna, sectorul si "schefferia" (prin aceasta intelegandu-se o entitate locala condusa de un sef traditional).

Prin noua Constitutie se consacra o organizare de stat ce imbina elementele unui stat unitar cu cele ale statului federal. Astfel, functionarea statului este unitara prin tutela statului asupra entitatilor teritoriale descentralizate, printr-o Politie nationala, o singura putere judiciara ierarhizata si investirea guvernatorilor si viceguvernatorilor de catre presedintele Republicii.

Elemente de federalizare se regasesc insa in repartitia competentelor intre puterea centrala si provincii si libera administrare a provinciilor, dotate cu mijloace umane, materiale si financiare distincte de cele ale statului.

Noua Constitutie consacra pluralismul politic, unitatea nationalitatii congoleze (dubla nationalitate este imposibila), recunoasterea drepturilor economice, politice, sociale si culturale.

Puterea executiva este exercitata de presedinte, care nu poate fi ales decat de doua ori consecutiv, si care trebuie sa aiba varsta de cel putin 33 de ani.

Puterea legislativa apartine Adunarii Nationale si Senatului. In cadrul puterii judiciare functioneaza o Curte Constitutionala, Curtea de Casatie si Consiliul de Stat.

In ce priveste finantele publice , 40% din venituri sunt utilizate de catre provincii, in timp ce 60% sunt varsate Guvernului national.

Ca urmare a alegerilor care s-au desfasurat in februarie 2006, in Adunarea Congoleza ce cuprinde 500 de membri au fost alesi cei 440 de reprezentanti, restul de 60 urmand sa fie desemnati prin votul majoritatii.

Senatul se compune din 120 de membri, alesi pe cinci ani, prin vot indirect.

Constitutia Republicii Democratice Congo din anul 2005 cuprinde 229 articole, fiind impartite in opt Titluri, unele din acestea fiind divizate in capitole, paragrafe si sectiuni.

Constitutia este elaborata intr-un spirit modern atat din punctul de vedere al tehnicii redactarii, cat si prin punctele de vedere si ideile pe care le consacra cu privire la organizarea statala in Republica Democratica Congo si respectul drepturilor omului.

Constitutia a fost elaborata pe baza unei reuniuni cu participarea tuturor fortelor nationale, in cadrul careia au fost puse bazele noii formule de guvernare dupa preluarea puterii de presedintele Laurent Kabila.

Preambulul Constitutiei face mentiunea expresa cu privire la atasamentul Republicii Democratice Congo la Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Carta africana a drepturilor omului si popoarelor, precum si la alte documente internationale. In preambul se face, de asemenea, vorbire despre vointa statelor africane de a se uni si de a promova si consolida unitatea africana, precum si de a promova o cooperare internationala reciproc avantajoasa.

Retine atentia manifestarea vointei poporului congolez de a crea un stat de drept si o natiune puternica si prospera, intemeiata pe o veritabila democratie politica, fiind condamnate "injustitia, cu corolarul sau impunitatea, nepotismul, regionalismul, tribalismul, mentalitatea de clan si clientelismul". Desi Constitutia consacra ca limba oficiala a tarii limba franceza, sunt considerate ca limbi nationale kikingo, lingala, swashili si tshiluba.

In cadrul dispozitiilor generale retin atentia prevederile legate de suveranitatea nationala, pluralismul politic si libertatea de manifestare a tuturor partidelor politice, cu respectul principiilor democratiei pluraliste. Constitutia prevede expres, in art.7, ca "nimeni nu poate sa instituie - sub orice forma ar fi - un partid unic pe intregul sau pe o parte a teritoriului national". Constitutia arata ca "instituirea unui partid politic unic constituie o infractiune imprescriptibila de inalta tradare, pedepsita de lege".

O prevedere interesanta poate fi regasita in art.8, care dispune ca "opozitia politica este recunoscuta in Republica Democratica Congo. Drepturile legate de existenta sa, de activitatile sale si de lutpa sa pentru cucerirea democratica a puterii, sunt sfinte. Ele nu pot sa cunoasca limitari, decat cele care sunt impuse tuturor partidelor si activitatilor politice, prin prezenta Constitutie si prin lege".

Constitutia prevede ca nationalitatea congoleza este unica si exclusiva, ea neputand fi detinuta concomitent cu alta nationalitate (art.10). Capitolul consacrat drepturilor si libertatilor cuprinde o ampla enumerare a acestora la nivelul standardelor moderne. Retinem totusi ca elemente de specificitate interzicerea in art.14 a violentei fata de femei in viata publica si cea privata si obligatia statului de a lupta contra unor asemenea forme de violenta.

Remarcam de asemenea prevederile art.15, care dispune ca autoritatile publice vor veghea la eliminarea violentelor sexuale.

Constitutia consacra importante prevederi legate de dreptul la viata, interzicerea sclaviei, libertatea individuala, conditiile in care o persoana poate fi privata de libertate, dreptul la aparare, libertatea de informatie.

Art.28 al Constitutiei prevede ca "nimeni nu este tinut sa execute un ordin care este vadit ilegal. Orice individ, orice agent al statului este dezlegat de indatorirea de a se supune, cand  ordinul primit reprezinta o incalcare manifesta a respectului pentru drepturile omului, libertatile publice si bunele moravuri".

Art.33 consacra institutia dreptului de azil, dar prevede in acelasi timp ca este interzis persoanelor care se bucura de dreptul de azil de a intreprinde activitati subversive impotriva tarii lor de origine sau impotriva oricarei alte tari de pe teritoriul Republicii Democratice Congo.

Constitutia asigura garantarea proprietatii, dreptul de initiativa privata, libertatea comertului, dreptul la munca, dreptul de asociere, libertatea sindicala, dreptul la greva.

In ce priveste familia, art.40 alin.2 o defineste ca fiind "celula de baza a comunitatii umane", ea aflandu-se sub protectia puterilor publice.

Constitutia inscrie dreptul la educatie, o sarcina a Guvernului fiind eradicarea analfabetismului, considerata a fi "o indatorire nationala" (art.44).

Este asigurat dreptul la sanatate, la formatiune profesionala, o protectie sspeciala fiind acordata persoanelor handicapate.

Statul congolez se angajeaza sa protejeze drepturile si interesele legitime ale cetatenilor sai atat in tara cat si in strainatate, o atentie speciala fiind acordata "grupurilor vulnerabile si tuturor minoritatilor" (art.51 alin.2).

O prevedere importanta este si aceea potrivit careia congolezii au dreptul la pace si securitate atat pe plan national cat si pe plan international. "Nici un individ sau grup de indivizi nu poate sa utilizeze o portiune din teritoriul national ca baza de lucru pentru activitati subversive sau teroriste contra statului congolez sau contra oricarui alt stat" (art.52). Prevederea de mai sus se coroboreaza cu cea din art.64, care dispune ca orice congolez are indatorirea de a face sa esueze incercarea unui individ sau unui grup de indivizi de a lua puterea prin forta sau de a o exercita, cu incalcarea dispozitiilor prezentei Constitutii".

Constitutia dispune ca "orice tentativa de rasturnare a regimului constitutional constituie o infractiune imprescriptibila contra natiunii si statului. Ea este pedepsita conform legii".

In ceea ce priveste organizarea si exercitiul puterilor statului, Constitutia mentioneaza ca institutii ale republicii: presedintele republicii, Parlamentul, Guvernul, Curtile si tribunalele. In ceea ce priveste presedintele, acesta asigura functionarea puterilor publice, fiind garantul independentei nationale, integritatii teritoriale, suveranitatii nationale si respectului tratatelor si acordurilor internationale. Presedintele este ales prin sufragiu universal, direct, pentru un mandat de cinci ani, care poate fi reinnoit o singura data. Daca majoritatea absoluta nu este obtinuta la primul scrutin, se va proceda la un al doilea tur de scrutin intr-un interval de 15 zile.

Atributiile presedintelui republicii sunt in general similare celor care exista in principalele constitutii democratice. Mentionam ca potrivit art.79 Presedintele convoaca si conduce sedintele Consiliului de Ministri, aceasta atributie revenind primului ministru numai intr-o situatie cand presedintele ii deleaga o asemenea atributie.

Actele presedintelui sunt denumite ordonante, ele urmand sa fie contrasemnate de primul ministru, cu exceptia ordonantelor prin care sunt investiti guvernatorii, se acorda gradele militare sau se face o declaratie de razboi.

Guvernul conduce politica natiunii. Constitutia specifica, in art.91 alin.2, ca "apararea, securitatea si problemele externe sunt domenii de colaborare intre presedintele republicii si Guvern".

Ca si in Constitutia franceza, Guvernul dispune de "o putere reglementara", cu alte cuvinte de abilitarea de a stabili norme primare, prin decrete, intr-o serie de domenii specifice. Aceasta atributie apartine primului ministru, actele sale urmand sa fie contrasemnate de ministrul insarcinat cu punerea in executare a actelor respective.

De retinut este faptul ca functiile de presedinte si de prim ministru sau de membru al Guvernului sunt incompatibile cu exercitarea altui mandat electiv, al unei functii publice civile sau militare, publice sau private. O prevedere importanta intalnim in art.98, care dispune ca in timpul functiilor lor presedintele republicii si membrii Guvernului nu pot, prin ei insisi sau prin persoane interpuse, nici sa cumpere, nici sa dobandeasca in orice alt mod sau sa ia cu chirie un bun care apartine domeniului statului, al provinciilor sau al entitatilor descentralizate.

Inaintea intrarii in functie, aceste persoane sunt obligate sa depuna la Curtea Constitutionala declaratii cu privire la patrimoniul lor de familie, declaratii ce sunt comunicate de catre Curtea Constitutionala administratiei fiscale. In lipsa unor asemenea declaratii in termen de 30 de zile, persoanele vizate vor fi considerate demisionate.

Cu privire la puterea legislativa, care apartine unui Parlament bicameral - Adunarea Nationala si Senatul -, Constitutia prevede ca fiecare dintre cele doua Camere se bucura de autonomie administrativa si financiara si dispune de o dotare proprie. Atat deputatii cat si senatorii sunt alesi pe o perioada de cinci ani, fiind reeligibili. Conditiile pentru ca o persoana sa fie aleasa deputat sau senator sunt, in general aceleasi, cu mentiunea ca pentru Adunarea Nationala varsta minima pentru a fi ales este de 25 de ani, iar pentru Senat 30 de ani.

Printre modalitatile de incetare a mandatului de deputat sau senator este prevazuta si absenta nejustificata sau neautorizata la peste o patrime din sedintele unei sesiuni. Organizarea parlamentara in general este similara celei din parlamentele democratice, Parlamentul congolez cunoscand sesiuni ordinare, extraordinare, in fruntea celor doua Camere aflandu-se birouri conduse de presedinti; de asemenea, in cadrul Parlamentului functioneaza comisii permanente, comisii speciale etc.

In ceea ce priveste procedura legislativa, mentionam ca legile organice sunt votate si modificate cu majoritatea absoluta a membrilor ce compun fiecare Camera. Proiectele de legi sau propunerile legislative sunt examinate in mod succesiv de cele doua Camere, in vederea adoptarii unui text identic. In cazul unui dezacord intre cele doua Camere, se constituie o comisie mixta paritara, al carei raport este supus adoptarii celor doua Camere. In cazul in care nu este posibil acest lucru, competenta in ultima instanta apartine Adunarii Nationale.

Promulgarea legilor se face de presedintele republicii, in termen de 15 zile, dar presedintele poate sa trimita legea Curtii Constitutionale pentru a decide daca legea este conforma cu Constitutia. In cazul in care presedintele Republicii nu promulga o lege in termenul fixat, promulgarea se are loc de drept.

Legile intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea lor in Jurnalul Oficial, daca nu se dispune altfel, publicarea lor fiind asigurata in limba franceza si in cele patru limbi nationale, in 60 de zile de la promulgare.

Primul ministru poate sa angajeze raspunderea Guvernului in legatura cu programul sau, cu o declaratie de politica generala sau cu un text din lege. In cazul in care Adunarea Nationala adopta o motiune de cenzura, Guvernul este considerat demisionat. In cazul unei crize persistente intre Guvern si Adunarea Nationala, presedintele republicii poate - dupa consultarea primului ministru si a presedintilor celor doua Camere - sa pronunte dizolvarea Adunarii Nationale. O asemenea dizolvare nu poate interveni insa in anul care urmeaza alegerilor, in timpul starii de urgenta, de asediu sau de razboi, nici atunci cand republica este condusa de un presedinte interimar.

Puterea judecatoreasca este independenta de puterea legislativa si de cea executiva. Ea se exercita de Curti si tribunale, care sunt: Curtea Constitutionala, Curtea de Casatie, Consiliul de Stat, Curtea Suprema Militara, curtile si tribunalele civile si militare, precum si parchetele de pe langa aceste jurisdictii.

Constitutia prevede ca nu pot fi instituite tribunale extraordinare, dar in schimb pot fi create jurisdictii specializate.

Puterea judecatoreasca este garantul libertatii individuale si a drepturilor fundamentale ale cetatenilor, magistratii fiind inamovibili.

O prevedere importanta este cuprinsa in art.151 alin.1, care dispune ca "puterea executiva nu poate sa adreseze injonctiuni judecatorului in exercitiul jurisdictiei sale, nici sa statueze asupra diferendelor, nici sa influenteze cursul justitiei, nici sa se opuna la executarea unei hotarari a justitiei".

Consiliul Superior al Magistraturii este organul de gestiune al puterii judecatoresti. Din compunerea sa fac parte inalti magistrati din diferite grade de jurisdictie, dar nu face parte ministrul justitiei. In fruntea instantelor judiciare se gaseste Curtea de Casatie. Paralel cu aceasta functioneaza - dupa modelul francez - un Consiliu de Stat in subordinea caruia se gasesc curti si tribunale administrative.

Constitutia recunoaste existenta jurisdictiilor militare, carora le sunt supusi membrii fortelor armate si ai Politiei in timp de pace, iar in timp de razboi si persoanele civile, ca urmare a hotararii Consiliului de Ministri. Chiar intr-o asemenea eventualitate, dreptul de apel nu poate fi suspendat.

Curtea Constitutionala se compune din noua membri, dintre care doua treimi trebuie sa fie juristi provenind din magistratura, colegiul avocatilor sau din invatamantul universitar. Mandatul judecatorilor Curtii Constitutionale este de noua ani. Curtea Constitutionala are indatorirea de a verifica in toate cazurile controlul constitutionalitatii legilor organice, avand obligatia sa statueze in termen de o luna, termen care in caz de urgenta poate fi redus la 8 zile. Ea judeca contenciosul alegerilor prezidentiale si legislative si al referendumului, conflictele de competenta intre puterea executiva si puterea legislativa, precum si intre stat si provincii, recursurile impotriva hotararilor Curtii de Casatie sau ale Consiliului de Stat, numai in ce priveste atribuirea de competente, daca o hotarare de declinare de jurisdictie nu a fost solutionata de Curtea de Casatie sau de Consiliul de Stat.

Curtea Constitutionala este si judecator de exceptie al cazurilor de neconstitutionalitate ridicate in fata unor jurisdictii. De mentionat este faptul ca ea este si instanta de jurisdictie penala pentru seful statului sau primul ministru, in cazurile si conditiile prevazute de Constitutie. De mentionat este si faptul ca in art.165 Constitutia congoleza precizeaza in detaliu ce se intelege prin incalcarea intentionata a Constitutiei sau atingeri la onoarea si probitatea nationala, sau cand comportamentul personal al presedintelui republicii sau primului ministru este contrar bunelor moravuri.

Hotararile Curtii Constitutionale nu sunt susceptibile de nici o cale de atac, fiind executorii imediat.

Printre alte organe importante ce asigura functionarea statului, Constitutia mentioneaza Banca Centrala a Congo-ului, Curtea de Conturi, Casa Nationala de repartizare justa a impozitelor, adaptarea salariilor si pensiilor. Acest din urma organism prevazut de art.181 din Constitutie are in special misiunea de a finanta programele de investitii publice si de a corija dezechilibrele de dezvoltare intre provincii si alte entitati teritoriale descentralizate.

In legatura cu Politia Nationala, Constitutia prevede ca Politia Nationala este apolitica, fiind in serviciul natiunii congoleze. Politia este supusa autoritatii civile locale si situata sub responsabilitatea Ministerului pentru Afaceri Interne. In mod corelativ, fortele armate sunt si ele apolitice. Art.190 din Constitutie dispune ca "nimeni nu poate, sub pedeapsa de inalta tradare, sa organizeze formatiuni militare, paramilitare sau de militie privata, nici sa intretina tineri inarmati".

Consiliul Superior de Aparare este prezidat de presedintele republicii, iar in caz de absenta sau de imposibilitate a acestuia, de primul ministru.

Administratia publica este si ea apolitica, neutra si impartiala. Ca si in cazul armatei si politiei, nimeni nu o poate deturna in scopuri personale.

In ceea ce priveste institutiile la nivelul provinciilor, acelea sunt adunarile provinciale care legifereaza prin edicte in domeniile de competenta lor, guvernatorii provinciilor care au un mandat de cinci ani si care sunt ajutati de viceguvernatori si de un numar de 10 ministri provinciali. Art.199 prevede ca doua sau mai multe provincii pot, printr-un acord comun, sa creeze un cadru de armonizare si de coordonare a politicilor si sa gereze in comun anumite servicii in problemele ce tin de competenta lor.

Prin Constitutie a fost instituit un organ special - Conferinta Guvernatorilor de provincie -, avand misiunea de a emite avize si de a formula sugestii in problemele provinciale. Ea este prezidata de presedintele republicii, se intruneste de doua ori pe an, de fiecare data in alta provincie.

In ceea ce priveste repartitia competentelor intre puterea centrala si provincii, Constitutia mentioneaza competentele care revin exclusiv puterii centrale, competentele concurente ale puterii centrale si ale provinciilor si competentele exclusive ale provinciilor. De regula, Adunarile provinciale pot legifera numai in domenii de competenta lor, dar ele pot primi si o delegare de putere din partea organelor centrale. La randul lor, Adunarile provinciale pot consimti ca unele probleme de competenta locala sa fie reglementate de autoritatile legislative centrale.

Constitutia consacra principiul ca legislatia nationala are prioritate asupra legislatiei provinciale. Autoritatea normelor cutumiare este recunoscuta cu conditia ca sa nu contravina Constitutiei, legii, ordinii publice si bunelor moravuri. 

Printre alte institutii pe care Constitutia le mai consacra mentionam Consiliul Economic si Social - avand misiunea de a emite avize consultative in probleme economice si sociale, Comisia Electorala Nationala, Consiliul Superior al audio-vizualului si comunicatiilor.

In ce priveste tratatele si acordurile internationale, Constitutia consacra expres, prin art.215, superioritatea acestora fata de lege. Atributia negocierii si ratificarii tratatelor si acordurilor internationale revine presedintelui Republicii, cu exceptia celor incheiate de Guvern, care nu sunt supuse ratificarii, despre care Guvernul trebuie sa informeze insa Adunarea Nationala si Senatul. Pentru o serie de tratate importante, ratificarea nu se poate face decat in virtutea unei legi. In cazul in care Curtea Constitutionala ar opina ca un tratat sau anumite clauze ale sale sunt contrare Constitutiei, va fi necesara in prealabil o revizuire constitutionala pentru ca tratatul sa poata fi ratificat.

O dispozitie interesanta legata de integrare este aceea cuprinsa in art.217 alin.ultim, potrivit careia "Republica Democratica Congo poate incheia tratate si acorduri de asociere sau de comunitate, comportand o cedare partiala a suveranitatii in vederea promovarii unitatii africane".

Revizuirea constitutionala se poate efectua in doua faze: la nivel parlamentar si prin referendum, la care participa toti alegatorii. Anumite prevederi constitutionale nu pot forma obiectul revizuirii, cum ar fi forma republicana de guvernamant, principiul votului universal, forma reprezentativa de guvernare, durata mandatului presedintelui, independenta puterii judiciare, pluralismul politic si sindical.