VENEZUELA - Scurta prezentare a prevederilor Constitutiei din 1961, in vigoare pana in 1999

VENEZUELA

1. Date istorice

Descoperita de Columb in 1498, cucerita de spanioli in 1546, ea a fost inclusa mai intai in viceregatul Peru si apoi in Noua Grenada (1739)^[1]. In 1773 s-a constituit Capitania generala a Venezuelei, Venezuela fiind inclusa apoi in Republica Federativa 'Marea Columbie', proclamata de Bolivar in 1819, spe a deveni, din 1830, republica de sine statatoare.

2. Dezvoltarea constitutionala ^[2]

Independenta Venezuelei fata de Spania a fost proclamata de Congresul Venezuelean la 5 iulie 1811, iar prima constitutie a tarii a fost adoptata la 21 decembrie 1811, reflectand puternice influente ale modelelor american si francez.

Venezuela a cunoscut de atunci, in decursul istoriei sale, o serie de regimuri autoritare, cum a fost de pilda in 1812 regimul generalului Francises de Miranda, dar in final a depasit aceste momente, adoptand o organizare democratica. Un Congres constitutional a avut loc in 1819, fiind promulgata a II-a Constitutie, din 15 august 1819^[3]

Doi ani mai tarziu, in 1821 a fost proclamata, la Cucuta, Constitutia Republicii Marii Columbia, din care pe atunci Venezuela facea parte. Considerata a III-a Constitutie a tarii, Constitutia de la Cucuta garanta drepturi democratice, crea Consiliul de Stat ca organ consultativ, dar crea, totodata, posibilitatea presedintelui tarii sa foloseasca puteri extraordinare pentru securitatea tarii.

In 1830 este proclamata o noua Constitutie (a IV-a), la 29 aprilie, Constitutia de la Noua Grenada. Aceasta constitutie a suscitat controverse si chiar confruntari intre federalisti si promotorii unor drepturi cat mai largi pentru autoritatile locale. In consecinta, ca urmare a unui compromis, este acceptata, cu modificari, Constitutia, care este proclamata la 7 octombrie 1830. Ea a instituit un sistem unitar de guvernare a tarii, dar a concedat totodata o autonomie larga provinciilor. In sistemul acestei Constitutii, guvernatorii erau alesi de catre legislaturile statelor.

O constitutie ulterioara (a V-a)a fost proclamata la 18 aprilie 1857, in timpul presedintiei lui Jose Tadeo Monagas. Aceasta constitutie sporea mandatul presedintial la sase ani, continand totodata prevederi cu privire la nelimitarea posibilitatilor de realegere. Constitutia abolea sclavia si consacra in mod expres existenta unei a patra puteri in stat - 'puterea municipala'.

In 1858 Constitutia a fost abrogata si reinstalata in vigoare Constitutia din 1830. O Adunare Constituanta, reunita la Valencia la 5 iulie, a adoptat cea de a VI-a Constitutie a tarii, care a fost promulgata la 24 decembrie 1858. Potrivit prevederilor acestei constitutii, puterile erau mai bine delimitate intre autoritatile centrale si cele locale, presedintele era ales prin vot popular. Totodata, in Constitutie au fost reintroduse prevederi cu privire la toleranta religioasa, ce fusesera scoase in prima varianta a Costitutiei din 1830.

Intre 1859 si 1863, in Venezuela a izbucnit un razboi civil. Presedintele Jose Antonio Paez si-a asumat puteri extraordinare, iar Constitutia a fost suspendata. Ca urmare a demisiei presedintelui, puterea a fost preluata de generalul Falcon si o noua constitutie, a VII-a, a fost promulgata la 22 aprilie 1864.

O noua Constitutie revizuita - a VIII-a - a fost adoptata in 1874 la 23 mai. Ea era asemanatoare in multe privinte Constitutiei din 1864, dar reducea durata mandatului prezidential la doi ani.

A IX-a Constitutie a Venezuelei a fost promulgata la 27 aprilie 1881. Ea era inspirata din Constitutia elvetiana din 1874. Potrivit prevederilor sale, numarul statelor era redus la noua, iar Consiliul federal era imputernicit sa aleaga presedintele.

A X-a Constitutie a Venezuelei - versiune modificata a Constitutiei din 1881 - a fost promulgata la 9 aprilie 1891. Ea restaura votul secret ce fusese abolit de presedintele Antonio Guzman Blanco.

A XI-a Constitutie a Venezuelei a fost promulgata la 21 iunie 1893. Ea desfiinta Consiliul federal, sporea puterile autoritatilor centrale, fixa mandatul prezidential la patru ani, fara posibilitatea realegerii consecutive.

Cea de a XII-a Constitutie a Republicii Venezuela a fost promulgata la 23 martie 1901; ea sporea puterile presedintelui si modifica durata mandatului prezidential, care era extins la sase ani.

Cea de a XIII-a Constitutie a Venezuelei a fost promulgata la 27 aprilie 1904. Desi se asemana cu cea precedenta, ea extindea si mai mult puterile executivului.

Cea de a XIV-a Constitutie a Venezuelei a fost aprobata de Congres la 4 august 1909; ea reducea puterile executivului si limita din nou mandatul prezidential la patru ani. Totodata, ea restaura Consiliul de Stat, organ consultativ care fusese abolit in 1901.

Cea de a XV-a Constitutie a Venezuelei a fost promulgata la 19 iunie 1914. Puterile presedintelui erau din nou sporite, iar mandatul sau era din nou prelungit la sapte ani.

Cea de a XVI-a Constitutie a Republicii Venezuela, din 14 iunie 1922, crea doua posturi de vicepresedinti

Cea de a XVII-a Constitutie (1 iulie 1925) sporea puterea centrala. Desi se prevedeau garantii constitutionale care sa apere drepturile statelor, practic aceste garantii erau suspendate

Cea de a XVIII-a Constitutie din 22 mai 1928 nu mai continea prevederea cu privire la existenta unuia sau mai multor posturi de vicepresedinti.

Cea de a XIX-a Constitutie, din 29 mai 1929, reconfirma puterile constitutionale ale Comandantului Suprem al Armatei.

Cea de a XX-a Constitutie, promulgata la 7 iulie 1931, consolida pozitiile generalului Gomzs si permitea Comandantului Suprem al Fortelor Armate sa ocupe, concomitent, si functia prezidentiala.

Cea de a XXI-a Constitutie a Venezuelei a fost promulgata la 16 iulie 1936. Ea scurta mandatul prezidential la cinci ani si interzicea realegerea succesiva. Totodata, erau separate functiile civile de cele militare. Prin Constitutie erau garantate si o serie de drepturi sociale.

Cea de a XXII-a Constitutie a Venezuelei a fost promulgata la 5 mai 1945; ea sporea din nou puterile guvernului federal in dauna prerogativelor statelor. Pentru prima data femeilor le-a fost recunoscut dreptul de vot. Prin constitutie, drepturile economice si sociale au fost extinse. Congresului i s-a recunoscut dreptul si responsabilitatea de a controla decretele adoptate in cazuri de urgenta.

Cea de a XXIII-a Constitutie a Venezuelei, adoptata la 5 iulie 1947, continea importante prevederi democratice. Printre acestea se pot mentiona votul universal, alegerea populara pentru functia de presedinte si recunoasterea drepturilor economice si sociale. Erau, de asemenea, garantate prerogativele autoritatilor locale si separarea bisericii de catre stat.

La 24 noiembrie 1948, presedintele Gallegos a fost rasturnat de o junta militara, Constitutia suspendata si inlocuita cu cea din 1945. Cu toate acestea, garantiile constitutionale, chiar in sistemul celor prevazute de Constitutia din 1945, nu au fost aplicate.

La 15 aprilie 1953 a fost promulgata cea de a XXIV-a Constitutie a Venezuelei, care stabilea mandatul prezidential la cinci ani, cu posibilitatea realegerii.

La 23 ianuarie 1961, dupa o perioada de tulburari, violenta si framantari sociale, a fost promulgata cea de a XXV-a Constitutie, care este in vigoare si in prezent^[4]. Ea reprezenta, de fapt, o versiune modificata a Constitutiei din 1947. Erau reafirmate puterile guvernului federal, se mentinea alegerea presedintelui prin vot popular, dar durata mandatului sau era limitata la cinci ani si nu putea fi reales dupa doua mandate succesive. Capitolul drepturilor omului era amplu dezvoltat in cuprinsul Constitutiei din 1961. Erau inscrise prevederi cu privire la ocrotirea dreptului la sanatate si ridicarea nivelului de viata al populatiei rurale.

Dupa cum se vede din aceasta foarte sumara prezentare a celor 25 constitutii care s-au succedat in Venezuela, aceasta tara nu a adoptat decat foarte rar tehnica modificarilor constitutionale, recurgand de regula la proclamarea unor noi constitutii, chiar daca acestea nu adaugau decat foarte putine elemente noi la constitutia anterioara. Aceasta tehnica, cu totul originala, se explica - credem noi - prin ratiuni politice, diversele forte care s-au succedat la conducerea tarii dorind sa-si imprime personalitatea si sa-si lege numele de adoptarea unei noi legi fundamentale a statului.

Anii care au urmat dupa adoptarea Constitutiei din 1961 au fost caracterizati prin puternice miscari sociale, dar si prin actiuni ale organizatiilor teroriste si framantari politice.

La 1 august 1968, Curtea Suprema a Venezuelei l-a condamnat la patru ani inchisoare pe fostul presedinte Marcos Peres Jimenes, vinovat de delapidare.

Constitutia din 1961 continua sa fie in vigoare. Ea a fost insa modificata pe calea adoptarii mai multor amendamente, la 11 mai 1973 si la 16 martie 1983^[5]

Prin amendamentul din 11 mai 1973 s-a stabilit ca nici o persoana nu poate fi aleasa presedinte al Republicii, senator, deputat sau magistrat la Curtea Suprema de Justitie daca a fost condamnata definitiv la inchisoare peste trei ani in legatura cu indeplinirea unor indatoriri oficiale.

Cel de al doilea amendament al Constitutiei Venezuelei, adoptat la 16 martie 1983, s-a referit printre altele la alegerea unei Comisii legislative, compusa din 23 de membri, avand competenta de a discuta si aproba propuneri individuale de legi, cu votul a doua treimi din membrii sai. Dupa aprobarea textului de catre Consiliul legislativ, el urma sa fie trimis Camerelor, care procedau la discutarea textului propus, introducand, daca considerau ca este cazul, modificarile necesare.

O alta prevedere cuprinsa in cel de al doilea amendament avea in vedere obligatia executivului, in primul an al fiecarei legislaturi, sa prezinte Congresului, in sedinta Camerelor reunite, un plan de dezvoltare economica si sociala al intregii natiuni care, aprobat de Congres, dobandea valoarea unei legi organice.

3. Scurta prezentare a prevederilor Constitutiei din 1961, in vigoare pana in 1999

Venezuela este in prezent o Republica Federala, care cuprinde 20 de state, doua teritorii federale, precum si un district federal pe al carui teritoriu se gaseste capitala -  Caracas.

Constitutia Venezuelei din 1961 avea  252 articole, grupate in 12 titluri, precum si un numar de 23 prevederi cu caracter tranzitoriu.

Ca structura, Constitutia Venezuelei prezinta urmatoarea ordine a problemelor: prevederi fundamentale, teritoriul, nationalitatea, drepturi si garantii, puterea publica, puterea national-legislativa, puterea national-executiva, puterea judecatoreasca si ministerul public, finantele publice, situatiile de urgenta, amendamentele si modificarea Constitutiei, inviolabilitatea Constitutiei, prevederi finale si tranzitorii.

Dintre prevederile generale, retinem dispozitia cuprinsa in art.1, in conformitate cu care 'Republica Venezuela este in mod irevocabil si pentru totdeauna libera si independenta de orice dominatie sau protectie din partea unei puteri straine'.

Cele 20 de state incluse in federatie sunt 'entitati egale si autonome. Ele sunt obligate sa mentina independenta si integritatea natiunii, sa respecte si sa aplice Constitutia si legile' (art.16 alin.1). Constitutia Venezuelei prevede ca teritoriul national nu poate fi cedat, dar statele straine pot,  pe baza de reciprocitate, sa dobandeasca proprietatea reala asupra imobilelor in care se gaseste resedinta oficiilor diplomatice si consulare, insa aceasta proprietate nu se poate extinde asupra pamantului.

Urmand exemplul statelor federale pe care le-am mentionat, si Constitutia Venezuelei delimita prerogativele autoritatilor centrale de cele ale statelor. In fiecare stat exista adunari legislative, care au dreptul sa actioneze in limitele competentei lor in domeniile legislative apartinand statelor. Guvernarea si administrarea fiecarui stat este incredintata unui guvernator, care este ales in conformitate cu prevederile unei legi speciale.  Guvernatorul are dreptul de a numi si de a revoca o serie de demnitari locali. El trebuie sa supuna Adunarii legislative un raport cu privire la administratia sa precum si proiectul de buget. Guvernatorul poate fi demis prin votul a doua treimi a membrilor Adunarii legislative.

Constitutia Venezuelei mai cuprindea, de asemenea, importante prevederi cu privire la municipalitati, recunoscand largi competente organelor locale, cu exceptia celor care ar afecta prerogative ale federatiei.

Capitolul drepturilor si libertatilor este larg si judicios intocmit, in concordanta cu standardele moderne. Remarcam, printre altele, dreptul fiecarei persoane la dezvoltarea libera a personalitatii sale (art.43), garantarea libertatii personale, amplu reglementata de Constitutie (exista 10 paragrafe in legatura cu diverse modalitati de aparare a libertatii personale, cuprinse in art.60).

Un important capitol, Capitolul IV (art.72-94) este consacrat drepturilor sociale, o atentie deosebita fiind acordata drepturilor economice (art.95-109).

Constitutia Venezuelei din 1961 nu cuprinde dispozitii speciale referitoare la separatia puterilor. Cu toate acestea, ideea separarii puterilor rezulta implicit din prevederile art.118, care inscrie principiul ca fiecare dintre ramurile puterii publice indeplineste propriile sale functii. De remarcat este faptul ca in aceasta Constitutie apare conceptul de putere publica, care cuprinde totalitatea institutiilor statului, privite in unitatea lor si nu numai una sau alta dintre puterile statului.

Puterea national-legislativa era exercitata de Senat (49 membri) si de Camera Deputatilor (199 membri). Ca si in cazul altor constitutii si al Constitutiei S.U.A., exista o diviziune de competente intre prerogativele Senatului, care se ocupa in special de problemele externe, si ale Camerei Deputatilor, care solutiona, in general, problemele bugetare. Anumite probleme erau insa in competenta comuna a celor doua Camere, dar fiecare dintre cele doua Camere are si dreptul exclusiv de a-si solutiona problemele interne.

Initiativa legislativa apartinea executivului national, senatorilor si deputatilor, Comitetelor Congresului sau Comitetelor permanente ale celor doua Camere, Curtii Supreme de Justitie, precum si unui numar de 20.000 de alegatori.

O lege adoptata de catre o Camera putea sa fie aprobata de cealalta Camera intr-o singura sedinta. In cazul in care exista diferente intre punctele de vedere ale celor doua Camere, se propunea acceptarea modificarilor de catre Camera care a adoptat forma initiala sau se decidea asupra articolelor divergente in sedinta reunita a celor doua Camere.

Constitutia Venezuelei mai prevedea instituirea unui 'Comitet delegat al Congresului', compus din presedinte, vicepresedinti si 21 de membri, care actioneaza in perioada vacantelor parlamentare. Acesta veghea la respectul  prevederilor Constitutiei si garantarea drepturilor cetatenilor, poate convoca Congresul in sesiune extraordinara sau sa autoriza executivul national printr-un vot al unei majoritati de doua treimi, sa creeze, sa modifice sau sa desfiinteze servicii publice in situatii de urgenta.

Puterea national-executiva se exercita de presedintele republicii, care era, totodata, sef al statului si al executivului national. Presedintele Venezuelei era  ales prin vot universal si direct, cu majoritatea relativa a voturilor. El avea prerogative asemanatoare celor ale Presedintelui S.U.A. Actele sale trebuiau sa fie contrasemnate. El era responsabil pentru actele sale, in conformitate cu prevederile Constitutiei si ale legilor statului.

In Venezuela nu exista functia de presedinte al Consiliului de Ministri. Presedintele, in calitatea sa de sef al puterii executive, prezideaza sedintele Consiliului de Ministri, dar poate desemna un anumit ministru ca sa-i tina locul.

Hugo Chavez Frias a fost ales la 30 iulie 2000 presedinte al tarii la 30 iulie 2000, iar a doua oara, cu 60% voturi, pentru sase ani, mandatul sau expirand la 3 decembrie 2006.

In alegerile de la 3 decembrie 2006 Hugo Chavez a fost reales du 7.161.637 voturi (62,89%), contracandidatul sau Manuel Rosales - Un Nuevo Tiempo obtinand 4.196.329 voturi /36, 85%)

Actuala Constitutie a Venezuelei a fost adoptata in 1999. Initial a fost elaborat un proiect de Constitutie in 1999 de catre o Adunare Constituanta special aleasa in acest scop, care a fost supus unui referendum popular la 15 decembrie 1999.

Noua Constitutie a fost promulgata de presedintele Hugo Chavez si a luat locul fostei Constitutii din 1961, devenind astfel cea de a 26 Constitutie a Venezuelei de la independenta sa, in 1811.

Ea reprezinta, in acelasi timp, prima Constitutie din istoria Venezuelei care a fost aprobata printr-un referendum popular, marcand schimbari importante economice si sociale, inclusiv schimbarea denumirii statului, care in loc de "Republica Venezuela" a devenit "Republica Bolivariana Venezuela", dorindu-se a se marca o continuitate, cu gandirea marelui eliberator al popoarelor latino-americane Simon Bolivar.

Noua Constitutie adoptata are un numar de 350 articole, o dispozitie abrogatorie, 18 dispozitii tranzitorii si o dispozitie finala. Titlurile Constitutiei Boliviei sunt: principii fundamentale (Titlul I), despre spatiul geografic si impartirea politica (Titlul II), despre indatoririle, drepturile si garantiile umane (Titlul III), despre puterile publice (Titlul IV), despre organizarea puterii publice nationale (Titlul V), despre sistemul social-economic (Titlul VI), despre securitatea natiunii (Titlul VII),  despre apararea Constitutiei (Titlul VIII), si despre reforma constitutionala (Titlul IX).

Retin atentia principiile fundamentale inscrise in primul Titlu al Constitutiei, in care se precizeaza ca Republica Bolivariana Venezuela se intemeiaza pe valorile libertatii, egalitatii, justitiei si pacii internationale, in doctrina lui Simon Bolivar eliberatorul (art.1), ca ea este un stat democratic si social, de drept si de justitie (art.2), care are ca obiectiv esential dezvoltarea personalitatii, respectul demnitatii persoanei si exercitiul democratic al vointei populare (art.3).

In art.4 se precizeaza ca "Republica Bolivariana Venezuela este un stat federal democratic. guvernat de principiile integritatii teritoriale, cooperarii, solidaritatii, concurentei si coresponsabilitatii.

Titlul consacrat drepturilor cetatenesti cuprinde prevederi importante legate de protectia medicala gratuita, dreptul la un mediu sanatos de viata, educatie gratuita, respectul drepturilor minoritatilor, in special ale minoritatii indigene.

Retine atentia in mod special superioritatea prevederilor inscrise in tratatele internationale referitoare la drepturile omului (art.23), nulitatea oricarui act indeplinit de puterea publica care ar incalca drepturile consacrate prin Constitutie si legi (art.25), obligatia statului de a ancheta si sanctiona delictele comise contra drepturilor omului savarsite de institutiile sale (art.29), obligatia statului de a indemniza integral victimele incalcarilor drepturilor omului care ii sunt imputabile (art.30).

In legatura cu cetatenia retinem si prevederile art.54, potrivit caruia nici o persoana nu va putea fi supusa unei stari de sclavie sau servitute; traficul cu persoane, in special cu femei, tineri, adolescenti sub orice forma fiind supus sanctiunilor prevazute de lege.

Printre drepturile culturale si educative sunt mentionate protectia valorilor culturale (art.99) si respectul culturilor populare (art.100).

Printre drepturile economice retin atentia prevederea legata de interzicerea monopolurilor (art.113) si sanctionarea activitatilor economice ilicite, a speculei, acapararea de marfuri, a cametei si altor delicte anexe.

Cu referire la populatiile indigene, Constitutia precizeaza ca "popoarele indigene cu cultura lor si radacinile lor ancestrale fac parte din natiunea, din statul si poporul venezuelean unic, suveran si indivizibil, care in conformitate cu prezenta Constitutie au dreptul la apararea integritatii si la suveranitate nationala" (art.126).

In legatura cu puterile publice Constitutia bolivariana distinge trei nivele: puterile la nivel municipal, la nivel statal si la nivel national. Spre deosebire de schema clasica a "celor trei puteri", Constitutia bolivariana consacra cinci puteri si anume:  puterea legislativa, executiva, judiciara, civica si electorala, fiecare ramura a puterii publice exercitandu-si atributiile proprii. Deosebit de importante sunt prevederile art.139, care dispun ca "exercitiul puterii publice implica o responsabilitate individuala pentru abuz sau detinere a puterii sau prin incalcarea prezentei Constitutii si a legilor" (art.139).

Constitutia diferentiaza competentele puterii publice de cele ale puterii publice statale si municipale.

In ce priveste organizarea puterilor la nivel national, aceasta este urmatoarea: puterea legislativa apartine Adunarii Nationale. Aceasta reprezinta un Parlament unicameral, ales pe termen de cinci ani, care cuprinde 167 de membri, dintre care la ultimele alegeri din anul 2005, 161 apartin Miscarii pentru cea de a cincea republica (Partidul presedintelui Hugo Chavez).

Puterea executiva nationala apartine Presedintelui, care dispune de importante atributii, el fiind asistat de un Consiliu de Ministri, al carei presedinte este. Din puterea executiva nationala mai fac parte Procurorul General al Republicii si Consiliul de Stat, un organism consultativ care este chemat sa elaboreze recomandari politice de interes national.

Puterea judiciara este independenta si apartine instantelor judecatoresti, in frunte cu Tribunalul Suprem de Justitie, care indeplineste atributii de jurisdictie constitutionala.

Puterea cetateneasca apartine unui Consiliu Moral Republican, care semnaleaza justitiei incalcarile comise de functionarii administratiei in indeplinirea atributiilor lor. Acest organism inglobeaza si atributiile Aparatorului Poporului, ale Procurorului General si Inspectoratului General al Republicii.

Ministerul Apararii Poporului este condus de un aparator public, care are o functie distincta de aceea a "Ministerului Public si de a Inspectorului General al Republicii, cu care colaboreaza in cadrul Consiliului Moral Republican.

Puterea electorala apartine unui organism independent - Consiliul National Electoral - subordonat Parlamentului, care elaboreaza reglementari electorale si supravegheaza desfasurarea alegerilor.

Sistemul socio-economic este intemeiat pe principii de justitie sociala si democratizare, fiind de retinut stimularea masurilor asociative a micilor producatori si combaterea activitatilor de monopol.

In ce priveste apararea Constitutiei sunt de remarcat prevederile art.333, similare celor din Constitutia Mexicana, potrivit careia Constitutia nu-si pierde valabilitatea prin recurgerea la forta sau abrogarea ocazionata prin alte mijloace decat cele legale.

Constitutia contine prevederi legate de starea "de alerta", "starea de urgenta economica", "starea de soc interior sau exterior in cazul unui conflict intern sau extern, de natura a pune in pericol securitatea natiunii".

O eventuala reforma a Constitutiei poate fi facuta numai in doua etape, prima in cadrul Adunarii Nationale si a doua prin convocarea unei Adunari Constituante, care va adopta textul Constitutiei modificate.

Sunt de mentionat si prevederile art.350, potrivit caruia "Poporul Venezuelei fidel traditiei sale republicane, luptei sale pentru independenta, pentru pace si libertate, nu va recunoaste nici un regim, nici o legislatie si nici o autoritate contrara valorilor, principiilor si garantiilor democratice sau care ar putea aduce atingere drepturilor  omului".

Constitutia cuprinde importante atributii consacrate presedintelui republicii, al carui mandat devine de sase ani si care poate fi reales o singura data in mod succesiv.^[6]

Procedura referendumului este consacrata pe larg inclusiv o varianta specifica a acesteia - "referendumul revocator", care ofera posibilitatea cetatenilor venezueleni sa revoce orice inalt demnitar sau orice personalitate, exercitand o putere publica dar numai dupa implinirea a jumatate de termen de la exercitarea mandatului.

Actualul presedinte al Venezuelei, Hugo Rafael Chavez Frias, ales pentru a doua oara, este de formatiune militara, el a organizat doua lovituri de stat nereusite impotriva presedintelui Carlos Andres Perez, fiind pus in libertate de Rafael Caldera, in 1994, dupa ce executase o pedeapsa cu inchisoare pentru tentativa de lovitura de stat.

Chavez a organizat Partidul Miscarii pentru a cincea Republica, partid care a reusit, cu sprijinul altor partide de stanga, sa-i asigure victoria in alegerile prezidentiale din 1998 cu 56% din voturi - cea mai mare majoritate inregistrata in alegerile prezidentiale din Venezuela de 40 de ani.

La 7 februarie 1999, Chavez a depus juramantul de presedinte, iar la 25 aprilie 1999 a organizat un referendum pentru alegerea unei noi Adunari Constituante.

La 7 august 1999, noua Adunare Constituanta a pregatit textul unei noi Constitutii care, dupa cum s-a aratat, a consacrat sistemul uninominal, a sporit mandatul presedintelui de la cinci la sase ani, definind tara ca fiind Republica Bolivariana Venezuela si consacrand institutia "referendumului revocator" care permite destituirea unor personalitati publice etc.

Referendumul din 15 decembrie 1999 a validat noua Constitutie, cu un procent de 71,78% din voturi, reprezentand 55% din populatia cu drept de vot (3.301.475 voturi "DA").

La alegerile generale din 30 iulie 2000, Chavez a fost reales presedinte, cu 59,5% voturi, alegeri in care Miscarea pentru cea de a cincea republica a obtinut 76 din cele 165 locuri in Adunarea Nationala, precum si 12 din cele 23 de posturi de guvernatori.

Ca urmare a gravelor conflicte sociale si a pozitiei presedintelui fata de miscarile economice adoptate de presedintele Chavez, a avut loc o tentativa de lovitura de stat in aprilie 2002.

Aceasta lovitura de stat a fost organizata de elemente militare cu sprijinul companiilor petroliere. Un grup de militari l-au arestat pe Hugo Chavez si l-au proclamat presedinte in locul sau pe Pedro Carmona, presedintele Camerei de Comert din Venezuela. Ca urmare a unei mari manifestatii populare, Chavez a fost eliberat si si-a reluat functiile de presedinte. Guvernul lui Carmona fusese intre timp recunoscut de SUA si Spania.

In timpul scurtei perioade in care a detinut puterea, Carmona preconizase dizolvarea Adunarii Nationale, alegeri legislative si prezidentiale, anularea Constitutiei din 1999, reintoarcerea la sistemul parlamentar bicameral, anularea a 49 de legi care confereau prerogative Guvernului in domeniul economic, restabilirea generalului in retragere Guaicaipura Lomeda ca presedinte al Companiei petroliere din Venezuela, schimbarea unor judecatori de la Curtea Suprema.

In anul 2004, Chavez a permis desfasurarea unui referendum revocator la jumatatea mandatului care punea in discutie functia sa de presedinte, dar 58,91% din votanti s-au pronuntat impotriva destituirii lui Chavez. Acest vot a fost contestat de unele organizatii, dar validat de Consiliul Electoral.

La 4 septembrie 2006, Hugo Chavez a anuntat organizarea pentru anul 2010 a unui referendum care i-ar permite sa modifice Constitutia, pentru a spori  numarul de mandate care pot fi exercitate de un presedinte.

Pe plan intern, politica lui Chavez s-a caracterizat prin masuri de sprijin al populatiei sarace, nationalizarea pamanturilor necultivate, crearea unei retele cooperatiste si de distributie, promovarea unui sistem de micro credite, programul de alfabetizare si crearea de locuri munca.

Pe plan extern, Chavez s-a remarcat printr-o atitudine critica fata de SUA si printr-o politica de apropiere fata de Cuba, precum si prin elaborarea mai multor proiecte de solidaritate latino-americane.  

Ministrii sunt responsabili pentru actele lor, in conformitate cu prevederile Constitutiei si ale legilor. O prevedere interesanta este aceea care dispune ca fiecare ministru trebuie sa prezinte in fata Camerelor reunite, in primele zece zile ale sesiunilor ordinare, un raport cu privire la activitatea departamentului sau.

In Venezuela nu exista o Curte Constitutionala; prerogativele sale sunt indeplinite de Curtea Suprema de Justitie care, de asemenea, isi exercita competenta in ceea ce priveste judecarea unor inalti demnitari.

Spre deosebire de Constitutia americana, in cazul vinovatiei presedintelui venezuelean competenta apartine Curtii Supreme, care il poate judeca pe acesta, dar cu autorizarea prealabila a Senatului, care are dreptul sa aprecieze daca exista elemente suficiente pentru trimiterea in judecata a presedintelui.

Procurorul General al Republicii nu este subordonat ministrului justitiei, exercitand o activitate independenta mai ales in ceea ce priveste vegherea respectarii drepturilor constitutionale.

In eventualitatea unui conflict intern sau extern, sau din motive intemeiate, Presedintele Republicii poate sa declare starea de urgenta, situatie in care vor putea fi restranse anumite drepturi si garantii constitutionale. Decretul cu privire la declararea starii de urgenta trebuie sa fie aprobat de Consiliul de Ministri si supus Camerelor reunite. Declararea incetarii starii de urgenta se face tot de Presedintele Republicii, in cadrul unei sedinte a Consiliului de Ministri, cu autorizarea Camerelor intrunite in sedinta comuna sau a Comitetului delegat.

Ca si Constitutia mexicana, Constitutia Venezuelei cuprinde o prevedere importanta legata de inviolabilitatea Constitutiei (art.250), prevederile constitutionale continuand sa existe si sa-si pastreze valabilitatea chiar in situatia unor rebeliuni sau actiuni armate, cei vinovati de asemenea acte urmand a fi trasi la raspundere dupa restabilirea ordinii si a garantiilor constitutionale.