Realizarea principiului garantarii dreptului la aparare in lumina tratatelor internationale la care Republica Moldova face parte

Realizarea principiului garantarii dreptului la aparare in lumina tratatelor internationale la care Republica Moldova face parte

Cunoasterea dreptului international de catre fiecare om este o conditie indispensabila pentru realizarea legislatiei internationale. Diferentele internationale ce apar problemele globale ale societatii umane, apararea drepturilor si intereselor omului cat si altele scot in evidenta necesitatea cunoasterii corecte si respectarii normelor dreptului international.

Articolul 4 a Constitutiei Republicii Moldova "drepturile si libertatile omului" prevede:

1. Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile omului se integreaza si se aplica in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care RM face parte.

2.Daca exista divergente dintre pactele si tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte si legile ei interne prioritate au reglementarile internationale.

Dupa 90 in RM sa-u creat premise pentru elaborarea unei legislatii conform cerintelor etapei actuale de trecere la economia de piata. Respectare drepturilor si libertatilor omului a devenit o conditie necesara edificarii ordinii de drept in RM, a preantampinarii oricaror abuzuri a consfintirii principiilor morale si de drept care trebuie sa fie prezente in constitutia conducatorilor si tuturor cetatenilor RM.

La 10 Decembrie 1948, Adunarea Generala a ONU a adoptat si a proclamat Declaratia Universala a drepturilor omului ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si natiunile pentru toate persoanele si organele societatii sa se straduiasca avand aceasta Declaratie permanent in minte sa desfasoare respectul acestor drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive atat de ordin national cat si de cel international recunoasterea si aplicare lor universala si efectiva.

In plan european in cadrul procesului OSCE au fost adoptate acte in care problematica drepturilor omului este amplu reglementata cum ar fi actul final de la Helsinski 1975, Documentul de la Viena din 1986, Carta de la Paris din 1990, Declaratia de la Copenhaga din 1992, etc.. In cadrul subregional Consiliul Europei a adoptat la 4 Noiembrie 1990 Conventia pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale la care sunt parti peste 35 de state continentale.

Pe continentul Latino American care au traditii temeinici in materie, in 1986 la San-Jose s-a adoptat conventia americana privind drepturile omului, iar pe cel african-Carta africana a drepturilor omului si ale popoarelor.

In protectia drepturilor omului un rol important ii revine ombudsman-ului care poate fi o persoana fizica sau juridica numita de regula de Parlament. Functia principala a lui este de a proteja drepturile si libertatile oamenilor care se considera victime ale unei injustitii din partea administratie, atragandu-se de regula dupa epuizarea tuturor cailor legale de recurs. Aceasta institutie nu e prevazuta de constitutia RM, dar ar fi necesar de a o introduce cat mai curand.¹

Astfel indivizii beneficiaza de drepturi si libertati pe plan intern prin mijlocirea statelor de care apartin si in virtutea suveranitatii lor asigura totodata caile de realizare a drepturilor si libertatilor. Fara inscrierea in normele constitutionale a drepturilor omului si fara adoptarea unor masuri adecvate pentru garantare lor de catre fiece stat drepturile si libertatile cetatenilor va fi lipsit de orice eficienta.

De altfel documentele internationale care definesc cadrul colaborarii internationale a statelor in domeniul umanitar prin lumina interdependenta care exista intre aplicarea lor reguroasa in relatiile dintre state si respectul universal al drepturilor omului. Desi principiile suveranitatii si independentei nationale in mentin in mod firesc importanta si semnificasia cooperarea internationala a statelor se extinde si se diversifica necontenit. Afirmare to mai puterica a marelor valori umanistice determina o extindere a sferei competentei internationale in acasta materie.

Dupa cum se cunoaste incercarile fostelor regiuni totalitare comuniste de a contesta legitimitatea oricarui control international cu privire la drepturile omului, negarea apriorica a oricarei posibilitati de actiune internationala in acesta materii sub pretextul ca probleme dreptului omului  ar fi in mod exclusiv de competenta interna a statului iar comunitatea internationala nu ar trebui decat sa stabileasca orientari generale in acesta problema au dus pana la urma la falimentul acestor regiuni.

Acceptarea de catre state a mecanismului international de control a drepturilor omului propriilor cetateni de a actiona pe plan international pentru respectul drepturilor lor daca mijloacle nationale nu se dovedesc suficiente nu prezinta o negare a suveranitatii si cu atat mai putin pierderea autoritatii unei tari pe plan politico diplomatic. Nimeni nu poate contesta faptul ca Anglia, Italia, Germania, Belgia, etc. sunt tari democratice, char daca au fost cazuri in care jurisdictia internationala contestand anumite incalcari a obligat statele in cauza sa restabileasca unele situatii privind drepturile omului . Acceptarea competentei inmternationale nu este deci o dovada de slabiciune, o indepartare de la principiu ci tocmai un mecanism la care statele resurg in virtutea suveranitatilor.

Un rol important in aceasta directie il joaca Consiliul Europei care a fost creat la 5 Mai 1949. Membrii originari ai acestei organizatii au fost Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia.. In prezent ca urmare primirii succesive de noi membri in decursul anilor Consiliul Europei are membru printre care si Moldova.

Ideile generoase cuprinse in statutul Consiliul Europei, care au calauzit acesta prestigioasa organizatie de la contituirea sa si-au gasit concretizarea si materializarea in Conventia Europeana pentru protectia drepturilor omului adoptata in 1950, care a fost ulterior completata cu mai multe protocoale anexa. Trebuie observata si acea mentiune ca in comparatie cu sistemul de protectie a dreptului omului existent in cadrul ONU, mecanismul european ofera imaginea unui sistem mult mai integrat cu posibilitati sporite pentru repararea incalcarilor drepturilor omului in cazurile in care acesta na-u fost luate in consideratie. Daca sistemul ONU nu intemeiaza in general pe ideile relatiilor de la state fiind foarte prudente in recunoasterea posibilitatilor pentru statele care doresc ori pentru indivizii prejudecati de a pune in discutie modul in care o serie de drepturi ale omului se realizeaza in practica sistemul european merge mai departe stabilind o serie de proceduri prin care statele pot fi chemate si obligate a da explicatii iar in final sa execute anumite hotarari prin care sa-r stabili anumite incalcari ale dreptului omului in determentul propriilor cetateni. In asemenea situatii ele pot fi condamnate la despagubiri si adoptarea unor masuri de restabilire a drepturilor persoanelor carora li sau incalcat drepturile fundamentale. La baza activitatii juridice a Consiliului Europei stau doua principii:

I-principiul efectivitatii

II- principiul subsidiaritatii

Principiul efectivitatii prevede ca demersul judecatorului european este cel mai novator si contribuie cel mai bine la o dinamica a respectului drepturilor omului. Preocuparea dominanta in spiritul organelor judiciare este de a asigura sistemul de ocrotire si drepturilor garantate a veritabila efictivitate.

Cautarea efectivitatii unui drept proclamat conduce astfel de doua serii de consecinte relative la punerea in aplicare a dreptulurilor:

a) obligatiile pozitive

Curtea europeana constatand ca realizarea numeroaselor drepturi enuntate de CEDO apasa si pun in sarcina statelor o obligatie de a adopta masuri pozitive foarte dese de ordin economic sau social. De exemplu dreptul efectiv la un proces echitabil presupune sa fie organizat un sistem de asistenta judiciara gratuita. Sau un sistem de traducere pentru straini.

b) efectul util

Preocuparea cu efectivitate conduce curtea sa dea dispozitiilor Conventiei tot efectul lor util.

Subsidiaritatea- cum o ilustreaza pe plan procedural regula clasica a epuizarii cailor de recurs interne, mecanismul de ocrotire instaurat de catre conventii imbraca un caracter subsidiar in raport cu sistemele nationale de garantie a drepturilor omului Acest principiu implica recunoasterea autonomiei nationale si fondeaza teoria cu totul tretoriana a marjei de apreciere.

a)autonomia nationala

Conventia fixeaza norme internationale de respectare de catre statele contractante in raporturile lor cu indivizii si incredinteaza fiecarui stat contractat sarcina de asigura libera executare a drepturilor omului si libertatii pe care acesta le consacra. Contestatia are deci un caracter secundar in raport cu dreptul intern. Astfel controlul curtii nu are decat ca obiect conformitatea fata de conventie a acestei masuri nationale.

b)marja de apreciere

Orice stat dispune de o oarecare marja de apreciere in aplicarea conventiei. Teoria marjei de apreciere confera in mod particular statutului o putere in aplicarea limitelor de prtecsie. Ea fixeaza intinderea acestei puteri discretionate si pe cale de consecinta intinderea controlului exercitat de catre Curte asupra acestor masuri.

Astfel Curtea a practicat un fel de autonomie judiciara

Sistemul european de protectie a dreptului omului cuprinde in principal trei organe

1.Comisia Europeana a Dreptului Omului ce e compusa dintr-un numar de membri egal cu acela al statelor cu Sediul la Strasbourg. Mandatul ei este de 6 ani. Comisia care isi stabileste propriul sau regulament isi alege presedintele si cu cei doi vicepresedinti pentru o perioada de 3 ani.

2.Curtea Europeana a Drepturilor Omului creata in 1958 se compune dintr-un numar de judecatori egal cu acela al statelor membri. Ei sunt independenti in luarea deciziilor. Sediul ei este de asemenea la Strasbourg iar judecatorii alesi pe 9 ani sunt realigibili.

3.Comitetul de Ministri ai Consiliul Europei e un organ interstatal care e chemat sa adopte hotarari numai in cazuri deosebite.

CEDO este singurul instrument international protector al drepturilor omului care organizeaza un control jurisdictional al aplicarii dispozitiilor sale, un organ de judecata decide intr-un caz de speta(al violarii dreptului omului) printr-o decizie obligatoare investita cu autoritatea lucrului judecat.

Procedura de control cuprinde 3 faze, acceptibilitatea petitiei, concilierea si decizia de fond.

Primele doua faze (acceptibilatea si concilierea) se deruleaza in fata Comisiei Europene a Dreptului Omului, care il putem califica drept organ parajurisdictional. Prin functiile sale Comisia este un organ polivalent , ea exercita functii atat judiciare asupra acceptibilitatii petitiilor diplomatice sau semidiplomatice cand favorizeaza o reglementare amiabila cat si cvazijudiciare (cand emite un aviz asupra fondului afacerii in cazul esecului concilierii)

Decizia de fond poate reveni fie la organului judiciar (III)-Curtea Europeana a Dreptului Omului, fie organului politic (IV)- Comitetului de Ministri ai Consiliului Euorpei.

1. Acceptabilitatea petitiei.

Insarcinata cu controlul acceptarii plangerilor statale sau individuale introduse inainte ei, in cadrul unei proceduri contradictorii in mod principal scrisa, Comisia procedeaza la filtrarea petitiilor si joaca rolul unei veritabile jurisdictii, ea adopta o hotarare care se impune partilor retinand petitiile acceptat in mod juridic si respingindu-le pe celelalte.

Decizia Comisiei asupra acceptabilitatii petitiei trebuie sa fie motivata si este in principiu definitiva

Dreptul de recurs individual este deschis la trei categorii de petitionare. (art 25). Orice persoana fizica fara deosebire de nationalitate de rezidenta, de starea sociala sau de capacitatea sa poate inainta o cerere la de recurs impotriva unui stat (instanta judecatoreasca) parte la conventie. Aceasta deschidere larga a dreptului de recurs este favorizata de catre acordul European din 6 Mai 1969 care da diverse imunitati si facilitati persoanelor particulare la procedurile in fata Comisiei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Petitionarul individual trebuie sa fie victima unui violari a drepturilor garantate si trebuie deci sa aiba un interes personal de a actiona (spre deosebire de petitionarul statal). Conventia mai stabileste si careva reguli in ceea ce priveste continutul petitiei. Ea nu trebie sa fie incompatibila cu dispozitiile conventiei sa nu fie abuziva si mai ales sa nu fie in mod manifestat rau fondata. Petitia abuziva este cea care un alt scop decat cel al Conventiei sau care arata o utilizare frivola a dreptului la recurs.

Defectul manifestat de fundament prevede o extensiune sensibila a conceptului acceptibilitatii la un examen preliminar al corectudinii fundamentarii petitiei individuale.

O conditie esentiala a acceptarii cererii este epuizarea cailor de recurs interne. Aceasta regula ilustreaza caracterul complimentar in raport cu dreptul intern al dispozitarului european de protectie si in primul rand al sesizarii comisiei. Dupa o jurisprudenta constanta a comisiei regula art 26 se fondeaza pe necesitatea de a da mai intai statului parat facultatea de a remedia situatia legitioasa prin propriile sale recurse si in ordinea sa judiciara interna. Conditia epuizarii cailor de recurs interne isi gaseste prelungirea in obligatia statului de a oferi indivizilor cai de recurs efective in fata instantelor nationale.

Probarea epuizarii cailor de recurs interne este pusa in sarcina petitionarului.

Conditia de epuizare a cailor de recursivitate se cere pentru petitiile individuale ca si pentru petitiile statale cu exceptia cazurilor petitiilor statice relative nu la cazuri individuale de valoare ci la practiciu administrative incompatibile cu Conventia.

Prin obligatia de ase epuiza caile de recurs se subintelege de afacere un uz normal al recursurilor utile. Uzul normal implica faptul ca doar non-utilizarea unui recurs esential antreneaza inacceptibiltatea petitiei.

2. Concelierea

O data ce petitia a fost acceptata , Comisia este investita de Conventie (art28) cu o misiune de conciliere. Ea este cu decizia Curtii sau Comitetului de Ministri unul din cele doua mijloace prin care se ajunge la reglementarea Letigiului. In exercitiul functiunii sale Comisia este un organ nou jurisdictional, ea trebuie in mod simultan sa stabileasca faptele si sa faciliteze o reglementare amiabila intre interese. In caz de esec al tentativei de conceliere ea trebuie sa faca si un aviz asupra fondului.

La aceasta etapa Comisia e insarcinata cu stabilirea faptelor procedand la un examen contradictoriu al petitiei cu reprezentantii partilor. Caracterul contradictoriu al procedurii permite asigurarea unei anumite egalitati intre parti obligand comisia de a proceda la o ancheta, sa efectuieze o descindere la locuri, sa viziteze centrele de detentie,  sa audieze petitionarul,, martorul, sau orice alte persoane (ziaristi, sindicalisti).

Statul parat trebuie sa coopereze cu Comisia si sa faciliteze conducerea eficace a anchetei cea ce nu inseamna ca uneori nu se ivesc dificultati (de exemplu in afacerea greaca) potrivit art. 28 a Conventiei Comisia se pune la dispozitia celor interesati in vederea ajungerii la o reglementare ameabila a afacerii. Concilierea intituita de o conventie isi gaseste aplicare nu numai in petitii elastice ci si in cele individuale poate duce la veritabile negocieri cu guvernul statului parat caruia ii este ce mai adesea resotizant.

In caz de succes al concelierii, Comisia redacteaza un suport care definitiveaza reglementarea amiabila dandu-I un caracter definitiv care este transmis Comitetului de Ministri. Astfel, reglementarea amiabila este un act compozit  care se se analizeaza ca un acord intre partile la litigiu investit cu aprobarea Comisiei si punand capat procedurii in fata organelor CEDO, aceasta insa reflectandu-se mai mult la litigiile cu caracter.

In caz de esec a reglementarii amiabile, Comisia trebuie sa intocmeasca un raport care pune sfarsit procedurii oficiale a concilierii si deschide o faza cvazijurisdictionala a procedurii. Comisia in raportul sau constata faptele si mai ales formuleaza un aviz asupra punctului de a sti daca faptele constatate releva din partea organelor statului interesat o violare a obligatiunilor care ii incuba in termenii Conventiei. Avizul nu are nici o forta obligatorie si nu leaga nici partile nici organele de decizie ale Conventiei, Lui ii lipseste autoritatea de lucru judecat.

Transmiterea raportului de la Comisie la Comitetul de Ministri descide un termen de 3 luni care permite sesizarea organului de decizie (judecatorul.)

Paralel cu aceasta Comisia are si posibilitatea sa sesizeze in mod direct Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Deci rezulta ca in sistemul european de protectie a drepturilor omului Cuirtea Europeana poate indeplini rolul unui organ de conciliere dar si a unui organ de ancheta al carui determina prin continuarea procedurii judiciare prin transmiterea dosarului cat Comitetul de Ministri sau pentru inchiderea lui in cazul impacarii partilor.

Aceasta din urma dispune de practic de doua posibilitati. El poate retine cauza si stabili prin votul a doua treimi din membri sai daca a existat sau nu o incalcare a conventiei. In caz afirmativ dispune de un termen in care statul interesat va lua masuri satisfacatoare. In caz contrar Comitetul de Ministri va putea da curs deciziei sale initiale adoptand masuri corespunzatoare. In acest caz se va dispune si publica raportul Comisiei cu privire la speta respectiva care pana la acesta nu poate fi publicata.

Comitetul de Ministri a Consiliului Europei are si posibilitatea de a transmite cauza Curtii Europene a Drepturilor Omului.

3.Reglementarea juridica

Curtea este un organ jurisdictional care functioneaza intr-o Camera de 7 judecatori, desi numarul membrilor sai este egal acela al tuturor statelor membre ale Consiliului Europei. Din camera care va examina plangerea face parte din oficiu si judecatorul care este cetatean al statului caruia I sau adus criticile privind incalcarea drepturilor omului sau in lipsa acestuia o persoana la alegerea sa. Numele celorlalti judecatori sunt trase la sorti inaintea inceperii examinarii cauzei.

Deci Curtea poate fi sesizata de Comisia Europeana a Drepturilor Omului sau de Consiliul de Ministri dar ea poate fi sesizata si in mod direct de catre un stat parte la Conventie, sau chear de catre statul al carui cetatean a fost victima unor incalcari.

Caracterul contradictoriu al procedurii poate sa lipseasca in afacerile individuale din moment ce individul petitionar nu poate sesiza in mod direct Curtea si avea calitate de parte. Practica Comisiei si a Curtii au corectat in mod indraznet aceasta analogie.

Inainte individul a fost asociat indirect la procedura prin intermediul delegatiilor Comisiei care sa poata prezenta Curtii observatii scrise facute de petitionar pe raportul comisiei.

De la intrarea in vigoare a noului regulament interior al Curtii de la 1 Ianurie 1983 individul poate participa direct la procedura in fata Curtii, fie ca un Consiliu asigura apararea intereselor sale fie ca este autorizat sa se apare el insusi

Egalitatea armelor caracteristica unui proces echitabil potrivit jurisprudentei europene, tinde de a asigura intre stat si individ largirea dreptului petitionarului individual de a se sesiza Curtea. Aceasta apare ca o prelungire naturala in acelasi timp a dreptului de recurs individual in fata comisiei sa a acestei evolutii procedurale.

Comisia practica li ea la proces fiind delegata si reprezentata de o persoana desemnata din randul membrilor sai dar nu are calitate procesuala atributia sa fiind de a asista Curtea in calitate de aparator al interesului public.

Procedura in fata Curtii comporta doua faze

a)faza scrisa in cadrul careia partile si Comisia depun memorii si concluzii

b)faza orala in cursul caruia speta este examinata in prezenta partilor si a delegatului Comisiei, sentintele fiind publice cu exceptia cazurilor cand Curtea Suprema decide altfel. Examinand pe fond Curtea va decide in legatura cu incalcarile despre care se administreaza sa stabileasca daca a existat sau nu a exista o incalcare. In cazul care a depistat ca nu a exista o incalcare a prevederilor Conventiei exista de asemenea doua situatii. I primul rand exista situatii in care dreptul intern, al tarii in cauza nu permite decat intr-un mod imperfect separarea consecintelor incalcarilor caz in care Curtea va acorda celui prejudecat o satisfactie echitabila. In situatia cand dreptul intern al statului permite inlaturarea consecintelor incalcarii statutului respectiv va da urmare prin mecanismele sale intersatisfacerea cererii persoanei prejudiciare.

Hotararile curtii Europene a Dreptului Omului trebuie s-o fie motivate, daca nu exprima in totalitate parerea judecatorilor care au participat la dezbaterea cauzei se va face o mentiune despre opiniile proprii, fiecare judecator trebuie sa anexese o expunere corespunzatoare privind parerea sa proprie)separata sau individuala) De asemenea hotararea Curtii este definitiva nerecurabila si obligatorii pentru parti.

Conform art53 a Conventiei Inaltele parti contractuale se angajeaza sa se conformeze deciziilor Curtii in litigiile la care sunt parte. Astfel prin hotararea luata asupra statului condamnat apasa o simpla obligatiune de rezultat,  el trebuie sa ia masurile potrivite pentru a pune capat violarii constatate si pentru a sterge consecintele dar are libera alegere de a da mijloacelor necesare pentru ajunge la acest rezultat cum ar fi abrogarea sau modificarea legislatiei sale depasind cazul de speta

De asemenea hotararea Curtii nu este succesibila de contestatie sau modificare dar face parte a obiectului unei cereri de interpretare sau in revizuire   de la un stat parte sau de al Comisia adresata Curtii insasi. Prima procedura utilizata o singura data in afacerea Rungasen are ca obiect de a face sa se aprecieze de catre Curte.

Sensul si importanta uneia din deciziile sale anterioare dar nu trebuie sa adaoge nimic la lucrul judecat. A doua nici odata pusa in aplicatii nu poate fi declansata decat in cazul descoperirii unor fapte noi de natura a repune in cauza decizia data.

In fine, referindu-ne la impactul extinderii cooperarii internationale(inclusiv si activitatea organelor judiciare internationale) a statelor in domeniul drepturilor omului consideram necesar de subliniat ca recunoasterea si consacrarea acestor drepturi prin documente internationale a a avut o influenta benefica contribuind la perfectionarea legislatiilor nationale. Pe de alta parte aceasta a facut posibil sa fie valorificate la maxim ideile de libertate si demnitate , sa fie simulata opozitia fata de regimurile totalitare. Relatiile dintre mijloacele nationale si cele internationale de protectii a drepturilor omului au adus la elaborarea unor noi documente internationale garantand protectia omului si a drepturilor sale a asimilat aparitia unor importante acte legislative. Aceasta din urma a contribuit la randul lor de tot o mai puternica recunoastere in viata internationala a principiilor respectarii drepturilor omului inclusiv si cele a procesului penal in special dreptul de aparare.

Incheiere

In procesul penal al oricarui stat de drept unul din principiile esentiale ce sta la baza legalitatii si democratiei il constituie cel al asigurarii dreptului la aparare.

Acest principiu este cunoscut de mai demult, dar nu era pus in aplicare indeajuns purtind un caracter pur formal. Insa, odata cu crearea carorva organisme internationale guvernamentale, in special Organizatiei Natiunilor Unite la unul din principalele obiective de activitate il constituia tendinta de excludere din procesul penal existent in State in acea perioada, a tuturor elementelor ce contravin unui proces echitabil, al unui stat de drept.

Aceasta tendinta a capatat proportii odata cu adoptarea a unui sir de acte internationale ca: Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale amendata prin protocoalele Nr.3, 5, 8 si 11, adoptata la Roma la 4 noiembrie 1950s Actul Final de la Helsinki din 1975, Documentele de la Viena din 1986, Carta de la Paris din 1990, Declaratia de la Copenhaga din 1992 s.a.

Dupa proclamarea independentei si suveranitatii Republicii Moldova organele abilitate au atras o mai mare atentie asupra principiilor ce stau la baza unui stat democratic, in special cele ce se atribuie la infaptuirea procesului penal, unul dintre care este si asigurarea dreptului la aparare. Acest principiu isi trage originea din inaltele valori umanistice pe care le are omul, in special pe conceptul ca nici o persoana nu va fi pedepsita pina cind vinovatia sa nu va fi dovedita in mod legal in cursul unui proces public. Acest lucru fiind posibil numai prin asigurarea reala a garantiilor necesare apararii lui.

Luind in consideratie importanta primordiala pe care o are, principiul dat a fost stabilit in Constitutia RM din 29 iulie 1994 si alte acte normative subordonate ei.

Prezenta lucrare dezvaluie amanuntit principiul asigurarii dreptului la aparare dind o caracteristica ampla a tuturor aspectelor in fiece faza a procesului penal, deoarece in orice stat bazat pe drept procesul este fundamentat si pe principiul contradictoritatii, adica atit invinuirea cit si apararea au aceeasi intensitate.

In capitolul intii am incercat sa dau o analiza principiului dat din punct de vedere istoric, sa determin obiectul si principalele criterii a apararii, m-am referit la unele aspecte psihologice si etice legate de infaptuirea apararii.

Capitolul doi a fost indreptat in determinarea modalitatilor si procedurii de aplicare a principiului asigurarii dreptului la aparare in faza urmaririi penale, in special momentul aparitiei dreptului la aparare, drepturile ce le are banuitul sau invinuitul la aceasta etapa, scopul si tactica activitatii aparatorului in urmarirea penala.

Capitolul trei a fost indreptat la studierea principiului dat in procesul examinarii cazului in instanta judecatoreasca, in fiecare faza aparte a dezbaterilor judiciare inclusiv in procesul de atac a sentintelor.

In sfirsit, continutul ultimului capitol a fost indreptat la realizarea principiului realizarii dreptului la aparare pe plan international, adica posibilitatea apararii drepturilor si intereselor legitime in organismele internationale in situatia cind toate caile de ofat de ordin intern au fost epuizate.

Problema asigurarii dreptului la aparare in procesul penal a fost cercetata de Avrahom I, Motovilovcher I., Alexeev M., Boicov A., Lucasevici V., Strogoreici N. si de multi altii. Necatind la aceasta si la tranzitia statului nostru de la un stat totalitar la unul democratic, multe probleme legate de acest principiu au fost cercetate incomplet sau in genere nu au fost studiate.

Ridicarea eficacitatii apararii necesita largirea si colaborarea comuna a practicii si stiintei juridice. Aceasta cerinta poate fi realizata in diferite modalitati. In primul rind in directia studierii bazelor legale ale activitatii subiectelor procesului penal. In al doilea rind pe calea elaborarii stiintifice si de perfectionare a normelor legislatiei procesual penale in privinta apararii. In al treilea rind - este necesar activitatea si colaborarea comuna intectiilor apararii. Rezultatele respectarii acestor reguli vor contribui la o mai buna realizare si asigurare a principiului garantarii dreptului la aparare.

Astfel, prin aceasta lucrare am incercat sa atrag atentia asupra carorva probleme ce tin de aplicarea si asigurarea dreptului la aparare ca principiu de baza a dreptului procesual penal.

Procedura penala a Republicii Moldova se bazeaza pe principiul garantarii dreptului la aparare, insa el e pus in aplicare insuficient, asupra carui fapt ar trebui sa intervina atit teoreticienii cit si practicienii in domeniu.

Literatura

I Acte Normative

1. Declaratia universala a drepturilor omului

2. Conventia Consiliului Europei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale amendata prin protocoalele Nr 3, 5, 8 si 11 adoptata la Roma la 4 Noiembrie 1950 in vigoare de la 3 septembrie 1953 pentru Republica Moldova de la 1 februari 1998.

3. Constitutia Republicii Moldova

4.Codul penal al Republicii Moldova

5. Codul de procedura penala a Republicii Moldova

6. Legea cu privire la avocatura din 13 Mai 1999 in vigoare din 9 septembrie 1999.

II Practica judiciara

1.Hotarirea plenului curtii supreme de justitie cu privire la practica aplicarii legilorpentru asigurarea dreptului la aparare in procedura penala a banuitului inviunuitului si inculpatului din Buletinul Curtii Supreme de Justitie a Republicii Moldova Nr 1 1999.

2.Dosarul Nr.99011450/99 din Procuratura secturului Centru Mun. Chisinau

3. Dosarul Nr.99012311/99 din Procuratura secturului Centru Mun. Chisinau

4. Dosarul Nr.990815507/99 din Procuratura secturului Centru Mun. Chisinau

5. Dosarul Nr.99010559/99 din Procuratura secturului Centru Mun. Chisinau.

6. Dosarul Nr. 95030226 din Judecatoria sectorului Buiucani, mun. Chisinau.

7. Materialul Nr 83pl 200 Procuratura secturului Centru Mun. Chisinau

8. Demersul avocatului Munteanu P.

9. Demersul avocatului P. Petrenov.

III Bibliografie

1.           Адаменко В. Д. Сущность и предмет защиты обвиняемого, Томск, 1983.

2.           Adamescu Ioan Dreptul omului (concept, legislatie, practica statelor), Timisoara, 1994.

3.           Алексеева Л. Б. Уголовный процесс, Москва, 1995.

4.           Баран С., Постух Х. Много ли прав у защиты? Советская юстиция, 1991, нр.1.

5.           Бойков А. Д. Этика и професиональность защиты по уголовным делам, Москва, 1978.

6.           Duculescu V. Protectia juridica a drepturilor omului, Bucuresti 1994.

7.           Елемисов Г. Б. Юридическая защита прав и законных интересов, Алма-Ата, 1979.

8.           Еникеев М. И. Основы общей и юридической психологии, Москва, 1997.

9.           Фаткулин Ф. Н. Обвинение и защита по уголовным делам, Казань, 1976.

10.        Фиолевский Д. П. Конституционное право на защиту, Киев, 1988.

11.        Варфоломеев Т. В. Криминалистика и профессиональная деятельность защиты, Киев, 1987.

12.        Либус И. А. Об эфективности деятельности защитника в стадии предварительного следствия, Ташкент, 1971.

13.        Lazer C. M. Drepturile omului. Culegere de documente internationale, Cimislia, 1996.

14.        Левин, Огнев Защитник в Советском суде, Москва, 1960.

15.        Лубшев Ю. Ф. Адвокат в уголовном деле, Москва, 1997.

16.        Лютер И. Право обвиняемого на защиту, Москва, 1983.

17.        Николаева Т. П. Деятельность защитника на судебном следствие, Саратов, 1987.

18.        Перлов И. Д. Право на защиту, Москва, 1969.

19.        Полшком М. И. Обязоность участия в советском уголовном процессе, Москва, 1987

20.        Резник Г. М. Право на защиту, Москва, 1966.

21.        Саркисянц Г. П. Процессуальное положение защиты, Ташкент, 1977.

22.        Саркисянц Г. П. Участие защитника в кассационной, надзорной инстанциях и при исполнение приговора, Ташкент, 1965.

23.        Tiberiu Dan protectia penala internationala, Bucuresti, 1996.

24.        Торяников А. Г. Адвокат в уголовном процессе, Москва, 1987.

25.        Царев В. М. Эфективность участия защитника в доказовании на предварительном следствии, Красноярск, 1990.

26.        Цыпкин А. Л. право на защиту в кассационном и надзорном производстве и при исполнение приговора, Саратов, 1995.

27.        Шешуком М. П. Участники процесса на предварительном следствии, Рига, 1988.

Petitie individuala

Petitie statala (art. 25)

Schema nr. 1

		Schema nr.2