Regimurile politice si regimurile constitutionale. Regimuri inte¬meiate pe principiul pluralismului politic si regimuri care oglindesc o conceptie totalitara

Regimurile politice si regimurile constitutionale. Regimuri inte­meiate pe principiul pluralismului politic si regimuri care oglindesc o conceptie totalitara

Regimurile politice au fost definite in literatura de specialitate ca reprezentand anumite modalitati prin care puterea politica este organizata intr-o tara determinata. Intr-o alta conceptie, regimul politic insumeaza  insusi modul de organizare si de functionare a mecanismelor prin care se infaptuieste puterea politica, in stransa legatura cu situatia drepturilor si libertatilor democratice^[1]

In opinia autorilor francezi, notiunea de regim politic este o notiune complexa, care face apel la regulile de organizare si de functionare a institutiilor constitutionale, la sistemul de partide, la practica vietii politice, precum si la ideologie si la moravurile politice. Esentiale in aceasta privinta ar fi, potrivit unor autori, raporturile dintre fortele politice care se stabilesc in procesul guvernarii intre guvernanti si guvernati, dar si relatiile care se stabilesc intre insesi institutiile politice care fac parte dintr-un anumit sistem politic^[2]

Existenta sistemului politic reprezinta in zilele noastre o necesitate, deoarece prin sistemul politic se infaptuieste practic posibilitatea cetatenilor de a decide, in cunostinta de cauza, asupra posibilelor orientari ale intregii activitati a organelor statului; prin acest sistem sunt definite si consacrate institutiile care le asigura drepturile si libertatile, inclusiv mecanismele la care pot recurge in situatiile in care acestea ar fi nesocotite sau incalcate. Desemnarea regimurilor politice isi gaseste fundamentul intr-o anumita optiune la care cetatenii recurg. Dupa expresia lui Julien Freund, 'un regim se naste dintr-o alegere politica si nu valoreaza decat prin aceasta alegere'^[3]

In ceea ce priveste relatia dintre regimul politic si regimul constitutional, aceasta poate fi inteleasa foarte bine deoarece orice societate politica, prin insusi faptul ca implica o sfera publica de relatii, este o societate politica. Indiferent de regimul pe care o asemenea societate l-ar avea - tribal, patriarhal, patrimonial sau etatic - ea trebuie sa accepte in mod necesar anumite cutume, anumite principii, precum si anumite reguli, care ii orienteaza activitatea politica intr-un anumit sens, determinand insasi natura regimului^[4]. In opinia lui Julien Freund orice colectivitate politica comporta, prin insasi natura sa, o constitutie chemata sa reglementeze forma puterii, principiile succesiunii, raporturile intre membrii colectivitatii si autoritati^[5]. Constitutia poate sa consiste chiar din norme acceptate tacit si sanctionate prin traditie, dar si din intelegeri explicite, inscrise in texte cu valoare de autoritate si promulgate la cel mai inalt nivel al statului. Intr-un sens larg, deci, ideea de constitutie, conceputa ca organizare politica, este aceeasi pentru toate tipurile de regimuri, indiferent daca este posibil sau nu a se face o distinctie absoluta intre ele, cum s-ar putea efectua o demarcatie, mai usor, intre sistemul patriarhal si imperiu, sau intre democratie si tiranie.

Este, desigur, in afara de orice dubiu ca legea fundamentala a statului - Constitutia - va reflecta in cel mai inalt grad tipul de structuri si mecanisme politice, legalizand intr-o forma sau alta mcanismele de exercitare a puterii. Un regim politic autarhic si antidemocratic va avea, fireste, o constitutie ce va restrange drepturile si libertatile democratice, exagerand in acelasi timp rolul autoritatilor si stabilind prea putine posibilitati de control de catre cetateni a activitatii acestora, sau chiar deloc. Pe de alta parte, dupa cum observa profesorul Tudor Draganu, 'este posibil ca o constitutie, fara sa fie autoritara, sa garanteze juridic si material doar un numar restrans de drepturi din ansamblul celor considerate astazi de comunitatea internationala ca fiind inerente naturii umane. Faptul ca o asemenea constitutie este strict aplicata de parlamentul si de celelalte organe ale statului respectiv nu este suficient pentru a se putea spune ca ne gasim in parametrii statului de drept'^[6]

Un regim politic pe deplin democratic si atasat realmente ideii statului de drept se va reflecta insa intr-o larga paleta de garantii constitutionale, in mecanisme sigure si eficiente de garantare a drepturilor omului. Printre acestea se vor numara un sistem de institutii chemate sa asigure preeminenta participarii cetatenilor la conducere, dreptul acestora de a-si spune cuvantul in problemele fundamentale ale statului, de a-si alege si de a-si demite reprezentantii, precum si de a contribui in mod activ la toate formele si treptele prin care se exercita puterea^[7]. Desigur, fiecare tara are traditiile si experienta ei, ceea ce face ca anumite mecanisme  aplicabile si eficiente intr-o anumita tara sa nu poata fi intotdeauna aplicate cu succes si transpuse in alte tari. Exista, insa, cu toate acestea, un nucleu fundamental de principii democratice, a caror aplicare in viata de stat si a caror respectare ferma de catre autoritati, precum si de catre cetateni poate contribui in mod indiscutabil la asigurarea eficientei unui anumit sistem politic. Dincolo de deosebirile de detaliu, care marcheaza trasaturile specifice, elementele fundamentale care tin de orientarea sistemului, ideile forta care guverneaza astazi societatile democratice reprezinta punctele necesare, indispensabile oricarei orientari a sistemului constitutional, in concordanta atat cu realitatile unei epoci in schimbare, cat si cu traditiile democratice care s-au pastrat si perpetuat in lumea de azi.

Rezulta, deci, ca intre regimul politic si regimul constitutional exista o stransa relatie ce va imbraca forme si conotatii diferite, dupa cum va fi conceput regimul politic, ca un regim autoritar, axat pe forta puterii publice, ca un regim democratic, larg, in care vor fi respectate la maximum drepturile si libertatile cetatenesti, ori ca un regim intermediar, in care drepturile cetatenilor vor fi impletite cu drepturile autoritatilor, ce se vor afla permanent sub controlul opiniei publice^[8]

In literatura de specialitate, vorbindu-se despre regimurile politice, se avanseaza numeroase clasificari. Astfel, se vorbeste de regimuri democratice si regimuri nedemocratice, de regimuri autoritare si regimuri autocratice, de regimuri coloniale, constitutionale si regimuri fasciste, de regimuri marioneta, regimuri militare, regimuri parlamentare, prezidentiale etc.

In opinia noastra, urmeaza a fi retinute ca tipuri de regimuri politice in primul rand regimurile democratice si regimurile autoritare. O asemenea clasificare ar trebui luata in considerare  in primul rand deoarece vizeaza insesi modalitatile de exercitiu ale puterii politice. Regimurile democratice pot fi, la randul lor, clasificate in regimuri parlamentare, prezidentiale, reprezentative si semiprezidentiale, iar regimurile autoritare in regimuri autocratice, in regimuri militare, regimuri de tip corporatist etc.

Regimurile constitutionale, ca o categorie aparte sau ca un subsistem al regimurilor politice, au in vedere numai modalitatile prin care regimul politic se reflecta in sistemul constitutional. Este posibil sa ne imaginam un regim politic dictatorial, care sa nu aiba nici un fel de constitutie, la fel de bine cum ne putem imagina un regim politic parlamentar, cum este Marea Britanie, care sa nu aiba o constitutie scrisa. Prin urmare, suprapunerea celor doua categorii analizate este doar relativa, esential fiind - dupa cum am mai aratat - mecanismul de exercitare a puterii, raporturile dintre fortele politice si sistemul prin care se asigura drepturile si libertatile cetatenesti.