BELGIA - Puterea legislativa, Atributiile Regelui, Puterea judiciara, Suprematia legii, Modificari constitutionale, Regiuni si structuri lingvistice

BELGIA

1. Elemente de ordin istoric

Constitutia belgiana din 1831 reprezinta una dintre constitutiile considerate 'clasice', inscriindu-se printre cele mai inaintate reglementari juridice ale epocii in care a fost elaborata. Ea a fost adoptata la 7 februarie 1831, la mai putin de un an de la proclamarea independentei tarii (4 octombrie 1830), care prin hotararea Congresului de la Viena din 1815 fusese inclusa, impreuna cu Luxemburgul si Olanda, in componenta Regatului Unit al Tarilor de Jos^[1]

'Constitutia belgiana reprezinta o sinteza echilibrata a constitutiilor franceze din 1791, 1814 si 1830, a constitutiei olandeze din 1814 si a dreptului constitutional englez. Cu toate acestea, textul constitutional nu reprezinta un amalgam juridic, ci o creatie originala. Principiile sale de baza sunt si astazi in vigoare'^[2]

Constitutia Belgiei a servit, de altfel, in multe privinte, ca o sursa de inspiratie pentru alte constitutii, inclusiv pentru Constitutia romana din 1866^[3]

Dand expresie principiilor democratice ce se afirmau cu tot mai multa putere in Europa, Constitutia belgiana prevede ca toti cetatenii sunt egali in fata legii, garantandu-li-se libertatea individuala. Ea dispune ca nici o pedeapsa nu poate fi stabilita si nici aplicata decat in virtutea legii. Constitutia consacra inviolabilitatea domiciliului, libertatea cultelor, a invatamantului, a presei si a intrunirilor. Ea prevede, in acelasi timp, ca fiecare cetatean belgian are dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prezentandu-le petitii, insa numai organismele constituite au dreptul de a adresa petitii in nume colectiv^[4]

Ca o curiozitate a epocii, remarcam ca prin Constitutia belgiana este abolita 'moartea civila' (art.13) institutie juridica anacronica, specifica perioadei anterioare adoptarii sistemului modern de justitie. De asemenea, este de remarcat ca in constitutia belgiana se prevede in mod expres ca nu se va putea institui pedeapsa confiscarii bunurilor (art.12).

Este recunoscuta in mod expres separatia puterilor, precizandu-se in acelasi timp ca toate puterile emana de la natiune.

Ca urmare a schimbarilor profunde survenite in mai multe etape, 'piramida fostului stat unitar a facut loc unui sistem mai complex, la trei nivele, pus in aplicare prin reforma statului^[5]

Nivelul superior il ocupa Statul federal, Comunitatile si Regiunile, care sunt - toate trei - egale in drepturi si care intervin, pe picior de egalitate, dar in domenii diferite.

Nivelul imediat inferior este ocupat de provincii, dar acestea, in loc sa fie subordonate - ca inainte de reforma -  statului central, trebuie sa actioneze in cadrul comunitatilor federale, comunitare sau regionale, fiind subordonate tuturor autoritatilor superioare.

La baza edificiului se afla comunele, cele mai apropiate de cetateni, care sunt subordonate autoritatilor superioare, in raport cu competentele pe care le exercita. Ele sunt finantate si controlate in special de catre regiuni.

2. Puterea legislativa

Puterea legislativa la nivel federal este exercitata de cele doua Camere - Camera reprezentantilor si Senatul. In timp ce prima - in sistemul Constitutiei din 1831 - era aleasa exclusiv de cetatenii care au implinit varsta de 18 ani, cea de a doua cuprindea (si cuprinde si azi) atat membri alesi, cat si membri desemnati de consiliile provinciale si membri alesi propriu zis de catre Senat (art.47 si 53).

In ce priveste corpurile legiuitoare sunt de remarcat o serie de dispozitii importante ulterioare. Astfel, potrivit legilor din 7 februarie 1921 si 28 iulie 1981, deputatii sunt alesi prin vot direct de cetatenii care au implinit varsta de 18 ani, domiciliati de cel putin 6 luni in aceeasi localitate. Alegerile se fac printr-un sistem de reprezentare proportionala. Votul este obligatoriu si secret (art.47).

Camera reprezentantilor cuprinde, potrivit reformei din 14 ianuarie 1992, 150 deputati alesi pe arondismente (anterior numarul acestora era de 212). Pentru ca cineva sa fie ales in Camera reprezentantilor, trebuie sa fie belgian prin nastere sau sa beneficieze de naturalizare deplina, sa aiba intreaga capacitate a drepturilor sale civile si politice, varsta de 25 ani impliniti si domiciliul in Belgia. Membrii Camerei reprezentantilor sunt alesi pe o perioada de 4 ani. Printr-o lege din 24 mai 1994 au fost stabilite masuri pentru a se asigura o reprezentare echilibrata a barbatilor si femeilor pe listele de candidati in alegeri.

In ce priveste Senatul, conditiile pentru ca o persoana sa fie aleasa sunt asemanatoare - afara de plafonul de varsta, care trebuie sa fie de cel putin 40 de ani. Senatul se compune din 71 de membri, dintre care 40 sunt alesi prin vot direct - respectiv 25 de colegiul electoral olandez si 15 de catre colegiul electoral francez -, avand un mandat de patru ani, iar 31 sunt cooptati de catre cei alesi^[6] Atat deputatii cat si senatorii beneficiaza de gratuitate pe caile de comunicatii ale statului (art.56). Indemnizatia lor este diferita, membrii Camerei reprezentantilor beneficiind de 12.000 franci anual, in timp ce senatorii nu primesc salariu dar au dreptul sa fie despagubiti pentru cheltuielile efectuate, indemnizarea lor fiind stabilita la 4.000 de franci pe an.

Anumite competente revin exclusiv Camerei Reprezentantilor, cum ar fi: controlul guvernului federal, votarea bugetului si descarcarea sa de gestiune, precum si votarea 'motiunilor de neincredere constructive'. In trecut, orice motiune de neincredere s-ar fi adoptat de Parlament ducea automat la demisia Guvernului. In prezent, acest lucru nu se petrece decat daca s-a produs o majoritate alternativa la guvernare.

Exista si probleme de competenta exclusiva a Senatului, cum ar fi reglementarea conflictelor de interese intre Parlamentul federal si Consiliile comunitare si regionale.

Sunt situatii cand cele doua Camere isi exercita alternativ competenta: prezentarea de candidati pentru Curtea de Arbitraj, Curtea de Casatie si Consiliul de Stat.

Majoritatea competentelor sunt exercitate impreuna de cele doua Camere, dar in caz de dezacord ultimul cuvant apartine Camerei reprezentantilor. In Belgia, Senatul este mai mult o Camera de reflectie si nu isi exprima parerea asupra unui proiect de lege decat daca apreciaza ca acest lucru este necesar. Este totusi necesar votul ambelor Camere pentru revizuirea Constitutiei, votarea unor legi specializate si ratificarea tratatelor internationale^[7]

3. Atributiile Regelui

Puterile constitutionale ale Regelui sunt ereditare, in descendenta directa, naturala si legitima, pentru urmasii sai de sex masculin, in ordinea nasterii si 'cu excluderea perpetua a femeilor si a descendentilor lor' (art.60).

Constitutia prevede ca 'va fi decazut din drepturile sale la coroana printul care s-ar casatori fara consimtamantul regelui sau al celor care, in lipsa sa, exercita puterile in cazurile prevazute de Constitutie'(art.60 alin.2).

Este de remarcat si prevederea potrivit careia Regele nu poate sa fie in acelasi timp seful unui alt stat decat cu asentimentul ambelor Camere. Persoana Regelui este inviolabila, numai ministrii sai fiind responsabili. In schimb, nici un act al Regelui nu poate avea efecte daca nu este contrasemnat de un ministru care, prin acest fapt, isi asuma responsabilitatea.

In ceea ce priveste atributiile Regelui, el numeste si revoca pe ministri, confera gradele militare, numeste in functii administrative si diplomatice, comanda fortele armate, declara razboiul si incheie pacea, incheie tratate de alianta si de comert (art.65, 66, 68). Tratatele de comert si cele care ar putea 'sa greveze statul' ori sa oblige pe cetatenii belgieni in mod individual nu isi produc efecte decat dupa ce au intrunit si asentimentul Camerelor. Constitutia prevede ca nici o cesiune, nici un schimb sau o adaugare de teritoriu nu poate avea loc decat in virtutea unei legi.

O dispozitie interesanta este aceea care prevede ca in nici un caz articolele secrete ale unui tratat nu pot sa anuleze articolele sale facute publice.

Regele poate sa dizolve Camerele fie simultan, fie succesiv, convocand apoi alegatorii in termen de 40 de zile pentru a desemna noi organe legislative (art.71). El are si dreptul de a amana deschiderea sedintelor Camerelor, dar aceasta numai pe timp de o luna in cursul aceleiasi sesiuni (art.72).

Printre alte atributii ale Regelui este si aceea de a reduce pedepsele, de a bate moneda, de a conferi titluri nobiliare si ordine militare.

Potrivit Constitutiei belgiene, Regele este major la varsta de 18 ani (art.80). Daca la moartea unui rege succesorul sau legitim este minor, Camerele se vor intruni pentru a desemna regenta (art.81). Spre deosebire de alte constitutii, regenta nu poate fi conferita decat unei singure persoane, care va trebui sa depuna un juramant identic aceluia pe care il depune regele atunci cand este incoronat. In timpul regentei nu pot fi efectuate modificari ale constitutiei.

Actualul sef al statului este Regele Albert al II-lea, aflat la conducerea tarii din 9 august 1993. El este fiul lui Leopold al III-lea (1934-1951), devenind rege la moartea fratelui sau mai mare Boudouin I (1951-1993).

Prim-ministru este Guy Verhofstadt, investit la 12 iulie 1999 si reivestit la 18 mai 2003

4 Ministrii

Cu privire la ministri, Constitutia prevede ca ei trebuie sa fie in mod obligatoriu cetateni belgieni sau sa fi obtinut naturalizarea belgiana cu drepturi depline (art.86). Nici un membru al familiei regale nu poate sa fie ministru. In cele doua Camere, ministrii nu dispun de vot deliberativ decat daca sunt membri ai Camerelor respective. Indiferent daca sunt si deputati sau senatori, ministrii au dreptul sa participe la sedintele Camerelor si sa fie ascultati - daca solicita aceasta. Ordinul verbal sau scris al Regelui nu poate, in nici un caz, sa-i exonereze pe ministri de responsabilitatile lor. Camera reprezentantilor are dreptul sa-i acuze pe ministri si sa-i traduca in fata Curtii de Casatie, care in asemenea situatii ii va judeca in Camere reunite. Este de remarcat si prevederea care dispune ca Regele nu poate sa-i gratieze pe ministrii condamnati de Curtea de Casatie, decat la cererea expresa a uneia din cele doua Camere.

5. Puterea judiciara

In ce priveste puterea judiciara (Cap.III, art.91-107), Constitutia belgiana prevede ca nici un tribunal si nici o jurisdictie contencioasa nu pot sa fie stabilite decat in virtutea legii. Curtea de Casatie este unica pentru toti belgienii. Sedintele tribunalelor sunt publice, cu exceptia cazului cand aceasta publicitate ar fi daunatoare pentru ordinea publica sau bunele moravuri. Pentru a recurge insa la o asemenea masura, tribunalul va trebui sa se pronunte in mod expres printr-o hotarare. In materia delictelor politice, hotararea de a renunta la publicitate nu poate fi adoptata decat in unanimitate. Sentintele judecatoresti trebuie motivate si pronuntate in sedinte publice. In problemele criminale si pentru delicte politice de presa functioneaza institutia juriului.

Este de observat ca in sistemul belgian inamovibilitatea judecatorilor este cat se poate de puternica. Judecatorii sunt numiti pe viata direct de catre rege (art.100). Nici un judecator nu poate sa fie schimbat din functie ori suspendat decat ca urmare a unei judecati. Transferarea unui judecator nu poate avea loc decat ca urmare a unei noi numiri si numai cu consimtamantul sau.

6. Suprematia legii

Mai remarcam, dintre dispozitiile Constitutiei belgiene, pe aceea potrivit careia nici un juramant nu poate fi impus decat in virtutea legii (art.127). In ceea ce priveste protectia strainilor, se precizeaza ca orice strain care se gaseste pe teritoriul belgian se bucura de protectia acordata persoanelor si bunurilor, cu exceptia unor cazuri anume stabilite (art.128). Nici o lege, nici o hotarare sau regulament al administratiei nu poate fi considerata obligatorie decat dupa ce a fost in prealabil publicat. In ce priveste Constitutia, ea precizeaza ca aceasta nu poate fi suspendata nici total si nici partial. Numai puterea legislativa are dreptul sa decida daca este cazul sa se efectueze o revizuire a Constitutiei (art.131). Intr-o asemenea situatie, cele doua Camere se dizolva de plin drept, sunt convocate noi Camere care - cu acordul regelui si cu o majoritate de doua treimi - vor aduce modificarile necesare.

7. Modificari constitutionale. Regiuni si structuri lingvistice

Constitutia belgiana a suferit pe parcursul timpului numeroase modificari, care nu i-au alterat insa principiile fundamentale si nici structura de principiu. Printr-o serie de legi ulterioare cu valoare constitutionala, au fost introduse modificari, intregindu-se dispozitiile fundamentale cu elemente noi, spre a se asigura Constitutiei un caracter modern, in concordanta cu elementele noi survenite.

In ceea ce priveste teritoriul, trebuie precizat ca potrivit unei legi constitutionale din 24 decembrie 1970, Belgia cuprinde patru regiuni lingvistice: regiunea de limba franceza (valona), regiunea de limba olandeza (flamanda), regiunea bilingva Bruxelles (capitala) si regiunea de limba germana. Fiecare comuna a regatului face parte dintr-una din aceste regiuni lingvistice. Limitele celor patru regiuni stabilite nu pot fi modificate decat printr-o lege adoptata cu majoritate de voturi in fiecare grup lingvistic al fiecarei Camere, cu conditia ca majoritatea membrilor fiecarui grup sa fie reunit si astfel totalul voturilor pozitive exprimate sa atinga doua treimi din sufragiile exprimate. Constitutia a precizat, de altfel, printr-un text adoptat la 17 iulie 1980, existenta in Belgia a trei comunitati distincte: comunitatea franceza (valona), comunitatea olandeza (flamanda) si comunitatea de limba germana (art.1 si 107).

Dintre modificarile mai importante ale Constitutiei belgiene semnalam si pe aceea din 17 iulie 1980, prin care au fost create un Consiliu si un Executiv al comunitatii valone si un Consiliu si un Executiv al comunitatii flamande. Potrivit acordurilor de la Saint-Michel, concretizate in Legea speciala din 16 iulie 1993, avand ca obiectiv sa desavarseasca structura federala a statului, membrii consiliilor regionale sunt alesi prin vot direct de catre cetatenii cu drept de vot.

Cele doua consilii isi exercita competenta asupra regiunii valone si, respectiv, asupra regiunii flamande, in conditiile stabilite de lege. Consiliile celor doua comunitati au dreptul de a elabora reglementari in problemele culturale, de invatamant, ale colaborarii dintre comunitati. Decretele adoptate au forta de lege in regiunea de limba franceza (valona) si respectiv in cea de limba olandeza (flamanda).

Prin Legea speciala din 12 ianuarie 1989 referitoare la institutiile bruxelleze a fost constituit si Consiliul Regiunii Bruxelles-Capitala, avand o componenta mixta.

Cea mai recenta modificare a Constitutiei, din 1993, a stabilit structura federala a statului, Belgia reunind in prezent trei regiuni care se bucura de o larga autonomie - Bruxelles, Flandra si Valonia - si trei comunitati lingvistice:  flamanda, franceza si germana.

Protectia diferitelor grupuri lingvistice cunoaste in Belgia anumite proceduri speciale: 'Procedura de alarma' este folosita de membrii unui grup lingvistic parlamentar, care estimeaza ca prin adoptarea unei anumite legi s-ar produce o discriminare fata de locuitorii respectivi. In acest caz, votarea se amana iar Guvernul trebuie sa prezinte un aviz motivat. 'Votul cu majoritate speciala' impune obtinerea unei majoritati inauntrul fiecarui grup lingvistic, daca se doreste amendarea unor legi care privesc organizarea statului^[8]

In ce priveste ministrii, este de semnalat ca o modificare din 24 decembrie 1970 dispune ca, exceptand eventual pe primul ministru, Consiliul de ministri trebuie sa cuprinda un numar egal de ministri de expresie franceza si de expresie olandeza. Este valabila in continuare regula ca nici un membru al familiei regale nu poate sa fie ministru. Ministrii nu au drept de vot deliberativ in nici una din Camere, afara de cazul cand ei fac parte din acestea, ca membri.

8. Institutii regionale

In ceea ce priveste institutiile regionale, legea din 24 decembrie 1970 dispune ca Belgia cuprinde trei regiuni: regiunea valona, regiunea flamanda si regiunea bruxelleza (art.107/4). Organele regionale au dreptul de a adopta reglementari cu valoare locala. In Parlament, legile vor trebui adoptate cu majoritate de sufragii in fiecare grup lingvistic al fiecarei Camere, cu conditia ca majoritatea membrilor fiecarui grup sa fie reunita iar totalul voturilor pozitive din fiecare grup sa reprezinte doua treimi din sufragiile exprimate.

In provincii si comune sunt alese consilii si colegii executive (art.108 bis si 108 ter). In cazul in care asezarea respectiva ar cuprinde membri ai unor grupuri lingvistice diferite, va trebui sa se respecte paritatea alegerilor in consiliu. In colectivitatile bilingve se alege o comisie flamanda (olandeza) si o comisie valona (franceza) care dispune de competente in problemele scolare si de invatamant. Pentru anumite situatii, comisiile tin sedinte impreuna, dar deciziile, pentru a fi valabile in acest caz, trebuie sa obtina majoritatea voturilor fiecarei comisii.