FONDUL DE COMERT

1. Definitia fondului de comert

In art.1 alin. c) din Legea Nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, modificata, se defineste legal notiunea de fond de comert: ,,constituie fond de comert ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si necorporale (marci, firme, embleme, brevete de inventii, vad comercial) utilizate de un comerciant in vederea desfasurarii activitatii sale".

Intr-o opinie, pe care o impartasim, definitia nu este completa.[1]

Definitia acceptata in doctrina de drept comercial, pana la momentul definirii legale a fondului de comert, continea si scopul fondului de comert: atragerea clientelei. Este o conditie sine qua non a fondului de comert: comerciantul, prin bunurile afectate desfasurarii comertului si care alcatuiesc fondul de comert, isi propune atragerea unui numar cat mai mare de clienti, si astfel, obtinerea unui castig mai mare.

Care ar fi interesul practic al stabilirii notiunii de " fond de comert " ?

fondul de comert odata stabilit, se bucura de un regim juridic propriu si implicit comerciantul poate sa-l apere prin mijloace juridice;

delimitarea notiunii de fond de comert de notiunea de patrimoniu asigura protectia juridica a creditorilor comerciantului, in sensul ca acestia cunosc cu precizie ce bunuri constituie gajul lor general.

Fondul de comert are o natura juridica proprie, distincta de natura juridica proprie a elementelor ce o compun.

Elementele componente ale fondului de comert - bunuri si drepturi - desi eterogene, formeaza o masa distincta, ca urmare a vointei comerciantului care le da o anumita destinatie, sa serveasca exclusiv comertului, atragerii clientelei si in final obtinerii unui castig.

Asadar, fondul de comert este un bun distinct de elementele corporale si incorporale care il alcatuiesc. Din punct de vedere contabil, se admite ca valoarea economica a fondului de comert nu este suma aritmetica a elementelor componente, este o valoare superioara.

Fondul de comert ca bun distinct subzista (are aceeasi valoare contabila) chiar daca elementele sale componente sufera modificari (clientela scade sau creste , produsele obtinute sau cumparate circula mai greu, se incheie noi contracte etc.).

Fiind bun distinct si unitar, fondul de comert intra in circuitul comercial si poate fi vandut, donat, inchiriat si gajat. De aceea, unii autori, considera fondul de comert ca fiind un drept de proprietate incorporala, ca de exemplu dreptul de autor.2

Fondul de comert este apreciat ca fiind mobil un bun deoarece majoritatea elementelor sale componente sunt bunuri mobile.

Fondul de comert este un bun incorporal, deoarece majoritatea elementelor sale componente sunt bunuri incorporale.

In concluzie, fondul de comert este un bun distinct si unitar, mobil, incorporal ce confera comerciantului un drept de proprietate incorporal. Acest drept poate face obiectul si a unui drept de uzufruct (exemplu: comerciantul acorda uzufructul fondului de comert). Desi fondul de comert este un bun mobil, el nu se bucura de particularitatea bunurilor mobile, si anume de a deveni proprietatea dobanditorului prin faptul posesiunii exercitate cu buna-credinta.

2. Delimitarea ,,fondului de comert" de alte notiuni

Fondul de comert si patrimoniul

Patrimoniul este o universalitate de drept, reglementat de lege. Fondul de comert fiind o universalitate de fapt este alcatuit prin vointa comerciantului, care pune la dispozitia activitatii comerciale sau industriale anumite bunuri.

Notiunea de patrimoniu are o cuprindere mai larga: el este definit ca o totalitate de drepturi si obligatii patrimoniale apartinand unei persoane fizice sau juridice determinate, privite ca o suma de valori active si pasive, strans legate intre ele.3

Fondul de comert este alcatuit numai din activ (bunuri si drepturi).

Orice subiect de drept, persoana fizica sau juridica are un patrimoniu. Numai comerciantul are fond de comert. Patrimoniul nu poate fi instrainat in totalitatea sa, ci numai parti din acesta. Dimpotriva, fondul de comert ca bun distinct poate fi obiectul donatiei, vanzarii, inchirierii sau gajarii, in integralitatea sa. De aceea, pentru comerciant, fondul de comert are un interes deosebit. Patrimoniul, in totalitate, nu poate face obiectul actelor juridice. Fondul de comert prin aceasta particularitate (se poate transmite ca intreg) satisface conjunctural comerciantul, care obtine astfel un echivalent banesc.4

Fondul de comert si intreprinderea

Intreprinderea comerciala combina factorii de productie (capital, munca si elemente ale naturii) pe riscul intreprinzatorului, pentru obtinerea unui produs destinat schimbului, in scopul obtinerii unui castig.

S-a sustinut ca notiunea de intreprindere comerciala este sinonima cu notiunea de fond de comert, care nu contine printre elementele sale capitalul si munca. Ambele presupun un complex de elemente economice, materiale si imateriale, care sunt tinute la un loc de vointa comerciantului pentru exercitiul unei industrii sau al unui comert.

Intreprinderea este o organizare sistematica de catre comerciant a factorilor de productie printre care si bunurile afectate comertului. Organizarea vizeaza si capitalul si munca, elemente ce nu se regasesc in fondul de comert.5

Asadar, fondul de comert este o institutie a dreptului comercial distincta de notiunea de intreprindere comerciala, numai si pentru faptul ca in continut, capitalul si munca nu fac parte din fondul de comert.

Fondul de comert este considerat forma statica a intreprinderii, pe cand intreprinderea este fondul de comert in starea dinamica de functionare.6

3. Structura fondului de comert

Fondul de comert este alcatuit, potrivit legii, din bunuri mobile si imobile, corporale si necorporale (marci, firme, embleme, brevete de inventie, vad comercial) . Pe timpul exercitarii comertului, aceste elemente pot cunoaste modificari, cresteri valorice, uneori instrainari, dar fondul de comert continua sa subziste, sa aiba aceeasi valoare economica. Fiecare element al fondului de comert are propriul regim juridic, cum tot un regim juridic propriu are si fondul de comert.

a)Elemente corporale ale fondului de comert

Bunuri imobile

Comerciantul, in activitatea comerciala se foloseste de bunuri imobile, prin natura lor (de exemplu, cladirea in care comerciantul isi exercita comertul, terenul unde se amplaseaza intreprinderea de fabrica, etc.), dar si prin destinatia lor (utilaje, instalatii, agregate).

O precizare: bunurile imobile nu fac obiectul circuitului juridic comercial. Actele juridice ce au ca obiect imobilele se supun regulilor civile si nu comerciale.

In ipoteza in care fondul de comert cuprinde bunuri imobile contopite in masa fondului de comert, acestea fac obiectul actelor juridice de donatie, vanzare, inchiriere, gaj si se supun legii comerciale.

In dreptul nostru vanzarile de imobile sunt acte de natura, civile, iar nu comerciale, chiar atunci cand intervin, intre parti care sunt comercianti, deoarece art. 3 C. com., in enumerarea faptelor de comert, nu prevede si aceste contracte. Numai cand imobilele vandute fac parte dintr-un fond de comert, vandut in totalitatea lui, vanzarea poate avea un caracter comercial si atunci numai din cauza ca operatiunea intervenind asupra unui fond comercial, este de natura comerciala, independent de persoanele intre care a intervenit.7

Prin decizia nr. 10/2.02.1994, Curtea Suprema de Justitie a statuat caracterul comercial al operatiunilor facute asupra imobilelor, care fac parte din fondul de comert.

Imobilele proprietate de stat devin elemente ale fondului de comert prin:

a)     contract de inchiriere

Dreptul de folosinta dobandit de comerciant din contractul de

inchiriere al localului unde isi desfasoara activitatea nu este reglementat expres in dreptul romanesc.

Exista reguli speciale in materia vanzarii si inchirierii spatiilor comerciale proprietate de stat apartinand administratiei centrale si locale, regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital majoritar de stat. Potrivit art. 30 si 31 din Legea Nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale si Legea Nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, suprafetele locative cu destinatie comerciala se inchiriaza avand in vedere criterii comerciale, pe baza concurentei, prin licitatie organizata de organul de stat sau persoana juridica care are spatiul comercial in patrimoniu.

Contractul prin care comerciantul a inchiriat imobilul unde se desfasoara activitatea comerciala este element al fondului de comert in calitatea lui de bun mobil corporal.

b)     contract de concesiune

Ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei

publice centrale, precum si consiliile locale sau institutiile publice de interes local, potrivit art. 5 din Legea Nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, in calitate de concedent pot concesiona bunuri proprietate publica sau privata a statului ori activitati si servicii publice de interes national respectiv de interes local, oricarei persoane fizice sau juridice de drept privat, romana sau straina (concesionar). Prin contractul de concesiune, concesionarul dobandeste dreptul de a exploata anumite bunuri sau servicii publice ale statului pe o perioada de cel mult 49 de ani, in schimbul unor beneficii - redeventa - care revine bugetului statului sau bugetelor locale.

Concesiunea se acorda prin licitatie publica sau prin negociere directa. Concesionarul nu poate subconcesiona bunul concesionat.

c)     contractul de locatie a gestiunii

Contractul de locatie a gestiunii poate fi incheiat numai de

catre regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat, avand ca obiect gestiunea sectiilor, uzinelor, fabricilor si a altor subunitati din structura lor (art.32 din Legea Nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat in regii autonome si societati comerciale). Se face prin licitatie publica sau negociere directa, potrivit regulilor specifice stabilite prin H.G..

Bunuri mobile

Fac parte din fondul de comert:

- bunurile mobile care servesc la exploatarea fondului de comert ca de exemplu: mobilierul, utilaje, instalatii, echipamente, masini etc.;

- bunurile achizitionate in vederea prelucrarii si obtinerii de noi produse destinate schimbului;

- marfurile cumparate in vederea revanzarii.

Un autor le considera elemente ale fondului de comert, numai in masura in care pot atrage clientela. Aceasta inseamna ca ele trebuie sa fie foarte specializate, sa prezinte noutate sau sa functioneze foarte bine ori alte particularitati prin care ar putea sa atraga clientela.8

b) Elemente incorporale ale fondului de comert

Elementele incorporale ale fondului de comert sunt enumerate limitativ: marci, firma, emblema, brevete de inventii, vad comercial.

Firma

Notiunea de firma are mai multe sensuri:

- numele, respectiv denumirea sub care un comerciant, persoana fizica respectiv persoana juridica, isi exercita comertul si sub care semneaza. Este intelesul stabilit in art. 30 din Legea Nr. 26/1990 privind registrul comertului, care se foloseste in dreptul comercial;

- de societate comerciala, de intreprindere, de institutie publica, etc., termen general folosit in limbajul curent pentru a denumi un loc de munca, de exemplu, ma duc la firma, firma imi da un salariu bun, etc.;

- de suport material (placa, panou, zid, etc.) pe care se inscrie firma fabricantului sau negustorului, adica a comerciantului.

Functiile firmei

Firma are functia de atragere a clientelei. Calitatea produselor, a lucrarilor sau a serviciilor oferite, raportul pret-calitate a produselor sunt factorii ce asigura buna reputatie a firmei, implicit prosperitatea comerciantului. Sub acest aspect, firma are si o valoare economica.

Firma are si functia de credit. Prestigiul pe piata a unei firme

poate constitui o garantie pentru acordarea de credite comerciantului.

Firma mai are si functia de garantie a calitatii produselor, lucrarilor si a serviciilor realizate. Firmele de top sunt cautate si pentru calitatea produselor oferite, calitate garantata de prestigiul firmei. Nu rareori firma se inregistreaza ca si marca.

Firma persoanei fizice comerciant

Firma unui comerciant, persoana fizica se compune din numele comerciantului scris in intregime (numele si prenumele acestuia) sau din numele si initiala prenumelui acestuia.

Precizarea "scris in intregime" din art. 31 Legea 26/1990 privind Registrul comertului modificata, este in spiritul prevederilor art. 12 din Decretul 31/1954 privind persoana fizica si persoana juridica. Prin nume, in sens larg, se intelege numele de familie alaturat prenumelui persoanei.

Pentru a se arata mai precis persoana comerciantului sau felul comertului sau "se vor putea face mentiuni". De ex. : Popescu Ioan - angrosist.

Nu se poate adauga firmei nici o mentiune care ar putea induce in eroare asupra naturii sau intinderii comertului ori situatiei comerciantului.

Firma unei asociatii familiale

Firma unei asociatii familiale trebuie sa cuprinda numele membrului de familie la initiativa caruia se infiinteaza asociatia familiala, cu mentiunea "asociatie familiala", scrisa in intregime.

Firma persoanei juridice comerciant

La societatea in nume colectiv (S.N.C.) firma cuprinde numele cel putin a unuia dintre asociati, cu mentiunea "societate in nume colectiv", scrisa in intregime.

La societatea in comandita simpla (S.C.S) firma "trebuie sa cuprinda numele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati, cu mentiunea "societate in comandita", scrisa in intregime" (art. 33 Legea 26/1990 privind Registrul comertului, modificata).

O observatie privind firma in cazul S.N.C si S.C.S.: notiunea de "numele" credem ca trebuie utilizata in sensul sau larg, adica atat numele de familie cat si prenumele alaturate (art. 12 Decretul 31/1954 privind persoana fizica si juridica) chiar daca legiuitorul precizeaza in art. 32 si 33 din Legea Nr. 26/1990 privind Registrul comertului, modificata doar "numele" a cel putin unuia dintre asociati.

Pentru identificarea firmei este necesara si precizarea prenumelui, indeosebi in cazul societatilor de persoane alcatuite din membrii aceleiasi familii.

Daca numele unei persoane straine de societatea in nume colectiv sau societatea in comandita simpla figureaza cu consimtamantul sau in firma, persoana raspunde nelimitat si solidar de toate obligatiile societatii. Aceeasi solutie si cand comanditarul accepta ca numele sau sa figureze in firma unei societati in comandita simpla.

La societatea pe actiuni (S.A.) si societatea in comandita pe actiuni (S.C.A.) firma se compune dintr-o denumire proprie de natura a o deosebi de firma altor societati.

In perioada interbelica, firma la S.A. si S.C.A. urmarea sa sugereze sau chiar sa redea obiectul de activitate. De exemplu: Fabrica de parchete si cherestea Brasov S.A.; Fabrica de postav "Transilvania" S.A.;

Azi, foarte multe firme la S.A. nu mai reflecta obiectul de activitate, acest lucru din cauza obiectului de activitate prea extins, in ciuda prevederilor art. 7 si 8 din Legea 31/1990 privind societatile comerciale modificata si republicata: "actul constitutiv sa cuprinda obiectul de activitate al societatii cu precizarea domeniului si a activitatii principale."

La societatea cu raspundere limitata (S.R.L.) firma se compune dintr-o denumire proprie la care se poate adauga numele unuia sau al mai multor asociati si va fi insotita de mentiunea inscrisa in intregime "societate cu raspundere limitata" sau S.R.L.

Legiuitorul a optat pentru "denumire proprie" evitand sa ceara (ca la aparitia Legii 31/1990) precizarea obiectului societatii.

Firma trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii de fond si de forma.

Conditiile de fond ale firmei

Potrivit art. 25, alin. 2 din Norma metodologica privind modul de tinere a registrelor comertului si de efectuare a inregistrarilor nr. 608/1998 firma trebuie sa indeplineasca cumulativ, trei conditii, si anume, sa fie:

disponibila;

distinctiva;

licita.

firma este disponibila, inseamna ca ea este susceptibila de a fi apropiata de un comerciant (poate deveni proprietatea unui comerciant). Acest lucru presupune ca firma nu apartine altui comerciant, prin inregistrarea ei anterioara in registrul comertului, pentru acelasi obiect social si pentru aceeasi arie teritoriala de activitate.

firma sa fie distinctiva, este conditia care se realizeaza atunci cand consta dintr-o denumire care nu este identica sau similara cu alte firme inregistrate anterior in registrul comertului, pentru acelasi obiect social si pentru aceeasi arie teritoriala de activitate.

Noutatea firmelor se apreciaza numai in raport cu firmele comerciantilor concurenti.

Conditia propune doua criterii prin care o firma este distinctiva:

Criteriul aceluiasi obiect social. Obiectul de activitate poate diferentia doua firme. De exemplu, firma propusa pentru inregistrare "Mitica Popescu - frizer" este distincta de firma inregistrata "Mitica Popescu - cofetar".

Cand o firma noua este asemanatoare cu o alta, trebuie sa se adauge o mentiune care sa o deosebeasca de aceasta, fie prin desemnarea mai precisa a persoanei, fie prin indicarea felului de comert exercitat sau in orice alt mod.

Exemple de mentiuni prin care se desemneaza mai precis persoana comerciantului: "Popescu Emil jr"; "Popescu Emil (Reghin)" etc.

Exemple de mentiuni prin care se identifica mai bine felul comertului exercitat: "Popescu Emil - comerciant de delicatese"; "Popescu Emil - comert cu ridicata" etc.

Alte mentiuni prin care se diferentiaza firmele comerciantilor "La Mitica"; "Halba rece" etc.

Criteriul ariei teritoriale de activitate. Potrivit criteriului ariei teritoriale de activitate (art. 25, alin. 4 din Norma metodologica privind modul de tinere a registrelor comertului nr. 608/1998) se verifica firmele inregistrate anterior in acelasi registru al comertului, deci aria teritoriala de activitate priveste intinderea judetului. Astfel, firma S.C. "Café Bar" S.R.L. de pe str. N. Iorga, nr. 13 din municipiul Tg.-Mures nu poate crea confuzii cu firma S.C. "Cafe Bar" S.R.L. de pe str. Paraul Rece, nr. 6 din Tg. Mures.

Potrivit art. 39 alin. 1 din Legea Nr. 26/1990, republicata, ,,Oficiul registrului comertului va refuza inscrierea unei firme care, fara a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme inregistrate".

Pentru realizarea conditiei, legiuitorul in alin 2 din art. 39 din Legea 26/1990, precum si in art. 16 din Legea 31/1990 cere: "verificarea disponibilitatii firmei si a emblemei se face de catre registrul comertului, inainte de intocmirea actelor constitutive sau dupa caz, de modificarea firmei si/sau emblemei".

La autentificarea actului constitutiv, notarul public solicita comerciantului dovada eliberata de Oficiul registrului comertului privind disponibilitatea firmei.

Verificarea disponibilitatii firmei consta in:

- se verifica daca firma a carei inregistrare se cere nu este deja inscrisa in registrul comertului;

- se verifica daca, in ipoteza ca firma este deja inregistrata, nu se produc confuzii intre firma inregistrata anterior si firma a carei inregistrare se cere.

In legislatie nu se fac precizari privind teritoriul geografic in care se verifica disponibilitatea firmei: la nivelul firmelor inregistrate in toata tara sau la nivelul firmelor inscrise in acelasi registru al comertului.

Se apreciaza si ne raliem acestei opinii ca ,,se va verifica disponibilitatea firmelor inscrise in registrul comertului din acelasi judet".9

Ca si celelalte conditii: firma sa fie licita, inseamna in virtutea principiilor generale, ca nu se poate inregistra o firma care ar incalca o dispozitie imperativa a legii privind ordinea publica sau bunele moravuri si, in general, limitele concurentei loiale.

In urmatoarele situatii prin dispozitii imperative, comerciantului i se interzice libera alegere a firmei, din considerente de ordine publica:

art. 39 (1), Legea Nr. 26/1990 privind registrul comertului, modificata. In cazul in care se solicita inmatricularea unei firme care prin cuvintele sau sintagmele folosite, precum "national", "roman", "institut" este de natura sa imprime persoanei juridice respective caracterul de institutie publica ori de interes public, national sau local, este necesar acordul pentru folosirea denumirii din partea autoritatii administratiei publice centrale in a carei sfera de competenta isi desfasoara activitatea . Autoritatea competenta este obligata sa raspunda in termen de 3 zile de la primirea solicitarii;

art. 40, Legea Nr. 26/1990 privind registrul comertului, modificata. Nici o firma nu va putea cuprinde o denumire intrebuintata de comerciantii din sectorul public.

Conditiile de forma ale firmei

Conditiile de forma ale firmei sunt urmatoarele:

firmele vor fi scrise in primul rand in limba romana;

marimea literelor firmei, cand ea este dublata de o emblema ce contine o denumire, este de cel putin jumatate din cea a literelor cu care este scrisa emblema. Se asigura scoaterea in evidenta a emblemei, semn distinctiv suplimentar de identificare a comerciantului.

Firma ofera comerciantului, din momentul inscrierii in Registrul comertului, dreptul de folosinta exclusiva asupra ei. Prioritatea de inregistrare este ocrotita fata de un comerciant ulterior. Acest drept se incadreaza in categoria drepturilor de proprietate industriala: dreptul de marca de fabrica, de comert, brevetele de inventie, desenele si modelele industriale.

Firma poate da nastere unor drepturi patrimoniale.

Inregistrarea firmei

Firma se inregistreaza in momentul inregistrarii comerciantului in Registrul comertului.

Oficiul registrului comertului verifica daca firma indeplineste conditiile de fond ale firmei inainte de intocmirea actului constitutiv sau, dupa caz de modificarea firmei. Cercetarea disponibilitatii firmei se face in raport cu firmele anterior inregistrate la oficiul registrului comertului din judetul la care s-a depus cererea de verificare.

Daca se solicita verificarea si rezervarea firmei pe raza mai multor judete sau la nivel national, cererea se solutioneaza de catre Oficiul National al Registrului Comertului.

In cazul in care firma pentru care s-a solicitat verificarea disponibilitatii indeplineste conditiile legii, oficiul registrului comertului elibereaza dovada rezervarii acesteia, valabila pe o perioada de cel mult 3 luni de la data inregistrarii cererii.

Cercetarea disponibilitatii firmei, efectuata de oficiul registrului comertului prin personalul sau, are caracter administrativ si pregatitor. Asupra legalitatii firmei se va pronunta judecatorul delegat, prin incheiere, sau dupa caz, directorul oficiului registrului comertului, prin rezolutie.

Transmiterea firmei

Firma nu poate fi instrainata separat de fondul de comert la care este intrebuintata (art.42 din Legea Nr.26/1990 privind registrul comertului, modificata).

Din punctul de vedere al firmei, dobanditorul acesteia are trei posibilitati:

a)     continua comertul sub o noua firma;

b)     dobanditorul cu orice titlu a unei firme va putea sa continue activitatea sub firma anterioara, care cuprinde numele unui comerciant persoana fizica sau al unui asociat al unei asociatii familiale, S.N.C. ori S.C.S., cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor sai in drepturi si cu obligatia de mentionare in cuprinsul acelei firme a calitatii de succesor;

c)     in cazul S.A., S.C.A. si S.R.L. se permite pastrarea firmei precedente fara cerinta mentionarii raportului de succesor, dar si posibilitatea de a alege alta firma.

In cazul in care firma unui S.R.L cuprinde pe langa o denumire proprie si numele unuia sau mai multor asociati se aplica solutia de la ipoteza b).

Protectia legala a firmei

Mijloacele legale de protectie a firmei sunt urmatoarele:

a)   actiunea in radiere. Orice persoana fizica sau juridica prejudiciata ca efect al unei inmatriculari ori printr-o mentiune in registrul comertului are dreptul sa ceara radierea inregistrarii pagubitoare, in tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia10. Dreptul de a cere radierea se exercita numai daca printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila au fost desfiintate in tot sau in parte sau modificate actele care au stat la baza inregistrarii cu privire la care se solicita radierea. Cererea se depune si se mentioneaza in registrul comertului la care s-a facut inmatricularea comerciantului. In termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comertului inainteaza cererea tribunalului in a carui raza teritoriala se afla sediul comerciantului.

Tribunalul se pronunta asupra cererii cu citarea oficiului registrului comertului si a comerciantului.

Hotararea judecatoreasca de solutionarea cererii poate fi atacata numai cu recurs, iar termenul de recurs curge de la pronuntarea, pentru partile prevazute, si de la comunicare, pentru partile lipsa.

Oficiul registrului comertului va afecta radierea si va publica hotararea judecatoreasca irevocabila in monitorul Oficial al Romaniei, Partea IV-a, pe cheltuiala partii care a introdus cererea. In acest scop, instanta va comunica oficiului registrului comertului hotararea judecatoreasca, in copie legalizata, cu mentiunea ramanerii irevocabile.

b)  actiunea in anularea firmei. Firma stabilita prin incalcarea

conditiilor de valabilitate poate fi anulata la cererea comerciantului caruia i s-a incalcat dreptul de folosinta exclusiva a firmei. Tribunalul de la sediul societatii comerciale are competenta solutionarii cererii;

c)   actiunea in contrafacere. Actiunea specifica impotriva

folosirii unei firme nedisponibile este actiunea in contrafacere, bazata pe incalcarea dreptului de folosinta exclusiva a firmei. Obiectul actiunii il constituie anularea firmei prin care s-a uzurpat acest drept. Uzurparea poate consta fie in reproducerea servila sau cvasiservila a unei firme anterior inregistrata, fie imitarea ei frauduloasa. Paratul in actiunea de contrafacere poate opune reclamantului nulitatea firmei inregistrate anterior si pretins uzurpate.

In materie de contrafacere nu este necesara dovada relei-credinte si nici sa se fi produs confuzia, fiind suficient ca ea sa fie posibila.

d)  actiunea in raspundere civila. Comerciantul prejudiciat

prin inregistrarea unei firme, are impotriva concurentului, cu respectarea conditiilor raspunderii civile delictuale, o actiune in raspundere civila, intemeiata pe art. 998 Cod civil;

e)  actiunea in raspundere penala se intemeiaza pe urmatoarele dispozitii legale:

art. 301 C pen., infractiunea de concurenta neloiala care consta in folosirea unor nume comerciale sau denumirilor organizatiilor de comert ori industriale (folosirea firmei, n.a.) in scop de a induce in eroare pe beneficiari se pedepsesc cu inchisoare de la 1 luna la 2 ani sau amenda;

art. 5, lit. a) din Legea Nr. 11/1990 privind combaterea concurentei neloiale, modificata, fapta de a folosi firma in scop de a produce confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda de la 25 milioane la 50 milioane;

art. 5, lit. g) din Legea Nr. 11/1990 privind combaterea concurentei neloiale, modificata, potrivit caruia constituie infractiune de concurenta neloiala fapta de a produce in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare sau vanzarea unor marfuri/servicii purtand mentiuni false privind numele producatorului sau al comerciantului, in scopul de a-i induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei.  

f)      actiuni in protejarea dreptului la marca. Reputatia firmei,

onorabilitatea acesteia, permite comerciantului, potrivit dispozitiilor Legii Nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale, sa ceara Oficiului de stat pentru inventii si marci inregistrarea desenului, emblemei si denumirea firmei. Astfel, firma, fiind inregistrata ca si marca se bucura de mijloacele juridice de protectie ale marcii.

Emblema

Emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de un altul de acelasi gen. De ex., trei fabricanti se deosebesc, in circuitul comercial, prin numele comercial pe care il poarta (firma): Dacia, Elvila si Conel, dar trei fabricanti de autoturisme se deosebesc intre ei si printr-un semn distinctiv suplimentar numit emblema: un semn grafic ce reprezinta la Dacia o pajura, litera W la Volkswagen sau un semn grafic ce reprezinta leul la Peugeot.

Dupa momentul individualizarii comerciantului in circuitul comercial prin firma, urmeaza individualizarea comerciantului, daca este cazul, de un altul de acelasi gen, prin emblema.

In opinia noastra, potrivit dispozitiilor art.30 alin.2 din Legea Nr. 26/1990 privind registrul comertului, modificata, in ipoteza aparitiei unui alt comerciant de acelasi gen, acesta pentru a se deosebi de comerciantul existent, are obligatia sa apeleze la emblema. In acest sens emblema este obligatorie. Daca pe piata nu mai exista nici un comerciant de acelasi gen, emblema este facultativa.

Potrivit unei opinii, spre deosebire de firma, care este un element obligatoriu pentru individualizarea comerciantului, emblema are un caracter facultativ.11

De asemenea, prevederile art. 39 alin 2 din Legea 26/1990 privind registrul comertului, modificata, "verificarea disponibilitatii emblemei se face de catre oficiul comertului, inainte de intocmirea actelor constitutive sau dupa caz, de modificarea firmei si/sau emblemei", reprezinta un alt argument in sprijinul opiniei noastre.

Emblema consta intr-un semn sau intr-o denumire.

Semnul poate fi un desen grafic ce reprezinta un utilaj, un animal, o forma geometrica etc.

Denumirea poate fi fantezista sau un nume propriu.12

Conditii de fond ale emblemei:

Conditiile de validitate a firmei, se aplica, in mod corespunzator si emblemei.

sa fie disponibila;

sa fie distinctiva.

Disponibilitatea emblemei este ceruta de art. 39 al 2 Legea 26/1990 privind registrul comertului, modificata.

Emblema sa fie distinctiva. In art.43 alin 1 Legea 26/1990 privind registrul comertului, modificata, emblema este distinctiva daca intruneste cumulativ doua conditii:

- sa o deosebeasca de emblemele inscrise in acelasi registru al comertului, pentru acelasi fel de comert;

- sa o deosebeasca de emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul isi desfasoara activitatea.

Conditiile de forma ale emblemei :

- emblemele vor fi scrise in primul rand in limba romana;

- emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclama oriunde ar fi asezate, pe facturi, scrisori, note de comanda, tarife, prospecte, afise si in orice alt mod, numai daca vor fi insotite in mod vizibil de firma comerciantului;

- daca emblema cuprinde o denumire, marimea literelor va fi mai mare decat marimea literelor firmei.

Emblema, la fel ca si firma, ofera comerciantului, din momentul inscrierii in registrul comertului dreptul de folosinta exclusiva asupra ei. De asemenea, ea poate avea si o valoare economica proprie.

Protectia legala a emblemei este identica cu protectia legala a firmei.

Inregistrarea emblemei se face in conditiile inregistrarii firmei.

Daca se solicita verificarea/rezervarea disponibilitatii emblemei, cererea va contine o scurta descriere a elementelor emblemei (continut, forma, culoare etc.) si se va depune macheta emblemei in 3 exemplare (pentru comerciant, pentru cererea de rezervare si al 3-lea pentru transmitere la Oficiul National al Registrului Comertului, pentru clasarea in registru pe tara). Oficiile registrului comertului vor tine evidenta emblemelor in catalogul emblemelor (clasificate dupa diverse criterii: figuri, vorbe etc.).

Transmiterea emblemei

Legea 26/1990 privind registrul comertului, modificata nu reglementeaza transmiterea emblemei. Prin interpretare per a contrario, emblema poate fi instrainata fie impreuna cu fondul de comert, fie separat. Este consecinta dreptului de folosinta exclusiva a comerciantului asupra emblemei, precum si a valorii sale economice proprii.

Vadul comercial

Atragerea clientelei este scopul principal al comerciantului. Acapararea clientelei de un comerciant inseamna castig, si in acelasi timp pierdere pentru comerciantul concurent.

Relatiile intre comercianti si clientela sunt guvernate de legi obiective, precum si de norme juridice exprese, care le ocrotesc.

Notiunea de clientela este strans legata de notiunea de vad comercial. Notiunile sunt mult discutate in doctrina si practica judiciara. Se accepta rolul important al clientelei in prosperitatea comerciantului.

In art.1 lit. c) din Legea Nr. 11/1991, privind combaterea concurentei neloiale, modificata prin Legea Nr. 298/2001, printre elementele fondului de comert se enumera si vadul comercial, fara sa se faca nici o precizare in legatura cu notiunea de clientela.

Unii autori privesc cele doua notiuni ca fiind unul si acelasi lucru.13

Intr-o opinie contrara, clientela si vadul comercial sunt notiuni distincte aflate intr-o relatie speciala14. Clientela are un dublu aspect:

aspect uman: este grupul de persoane care apeleaza frecvent la serviciile unui comerciant, la fondul de comert al acestuia. Factorii ce favorizeaza acest lucru sunt: personalitatea comerciantului, comportamentul acestuia cu clientii, modul de prezentare a marfii etc.

aspect obiectiv: clientela este atrasa de vadul comercial, reprezinta aptitudinea fondului de comert de a atrage publicul, care este influentata de: locul de amplasare a vadului comercial, apropierea de mijloacele de transport si comunicatie, de locul de munca, de casa etc. Sub aspect obiectiv nu se poate neglija pretul convenabil al marfurilor si calitatea acestora.15

Intr-o lucrare de referinta de drept comercial, Prof. I.N. Fintescu arata: "clientela constituie o valoare economica, datorita relatiilor ce se stabilesc intre titularul fondului de comert si aceste persoane, care isi procura marfurile si serviciile de la comerciantul respectiv".16

S-a apreciat ca intre clientela si vadul comercial exista doua categorii de relatii:

- o relatie interdependenta: clientela exista numai prin vadul comercial si invers, vadul comercial exista numai prin clientela;

- o relatie reciproca: clientela scade sau creste numeric in raport de calitatile si deficientele vadului comercial.

Majoritatea autorilor accepta ca numai impreuna clientela si vadul comercial fac parte din elementele incorporale ale fondului de comert.

Intr-o opinie pertinenta izvorata din practica comerciala, se poate recunoaste clientelei calitatea de scop determinant, urmarit de orice comerciant. Toate celelalte elemente ale fondului de comert constituie mijloace de a atrage, de a pastra si de a extinde clientela. Componentele care alcatuiesc fondul de comert actioneaza ca suporti materiali ai clientelei.17

Intr-o opinie, s-a apreciat ca titularul fondului de comert are un adevarat "drept de clientela", lucru ce implica obligatia celorlalti comercianti de a-l respecta. In conditiile concurentei, un asemenea drept nu poate fi recunoscut. Este adevarat, prevederile Legii 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale este un mijloc juridic de protejare a comerciantului, caruia i se sustrage clientela in mod ilicit. De aici, nu se poate concluziona asupra existentei acestui "drept la clientela".

Clientela nu poate fi atasata unui bun (fondului de comert), clientela nu apartine nimanui, este atrasa de marfurile si serviciile de o calitate mai buna si un pret mai mic, se afirma intr-o opinie.

Apararea clientelei se realizeaza prin dispozitiile Legii 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, unde in art. 4, lit. b) si h) se sanctioneaza contraventional faptele de acaparare a clientelei prin oferirea unor avantaje. Preventiv, partile pot prin conventiile incheiate privind instrainarea fondului de comert sa stabileasca in sarcina instrainatorului obligatia de a nu incepe un comert similar, in zona respectiva, pe o durata de timp determinata.

Vadul comercial este un element incorporal al fondului de comert si consta in aptitudinea acestuia de a atrage clientela.

Factorii care influenteaza vadul comercial sunt:

- factorii obiectivi: locul de amplasare al magazinului unde comerciantul isi desfasoara activitatea, a fabricii in raport de caile de comunicatie, de zonele de aprovizionare, pretul si calitatea marfurilor, etc.;

- factorii subiectivi: calitatea personalului, modul de comportare fata de clienti, solicitudine, publicitate, etc.

Vadul comercial este un element distinct al fondului de comert chiar daca este intr-o legatura stransa cu clientela, formeaza un ansamblu.

Intr-o opinie, vadul comercial determina clientela, o atrage, motiv pentru care se poate spune ca este mai important.

Brevetele de inventii

Comerciantul este obligat in exercitarea comertului sa ceara registrului comertului inregistrarea mentiunilor referitoare la drepturile de proprietate industriala - art. 21 Legea 26/90 (brevete de inventii, marcile de fabrica, comert si servicii, denumirile de origine, indicatiile de provenienta), elemente incorporale ale fondului de comert.

Drepturile de proprietate industriala confera titularului, in conditiile legii, drepturi patrimoniale, care sporesc valoarea economica a fondului de comert. De aceea, legiuitorul impune obligatia efectuarii de mentiuni privind evolutia drepturilor de proprietate industriala din cadrul fondului de comert.

Brevetele de inventii sunt reglementate de Legea 64/4.octombrie 1991 privind brevetele de inventii si regulamentul de aplicare a legii aprobat prin HG nr. 152/27 martie 1992.

Brevetul de inventie este titlul de protectie al inventiei. El confera titularului un drept exclusiv de exploatare, pe durata de valabilitate a brevetului, de 20 de ani.

Inventia este brevetabila, cand indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

- este noua;

- rezulta dintr-o activitate inventiva (nu este rezultatul cunostintelor cuprinse in stadiul tehnicii existente);

- este susceptibila de aplicare industriala.

Obiectul inventiei il constituie un produs, un procedeu sau o metoda (art. 7 si 9 din Legea 64/91 privind brevetele de inventii).

Cererea de brevet se adreseaza Oficiului de stat pentru inventii si marci (O.S.I.M.), care hotaraste acordarea brevetului de inventie. Brevetele se inscriu in Registrul national al brevetelor de inventie (art. 31 din Legea 64/91).

Titularul brevetului de inventie este si titularul:

- dreptului exclusiv de exploatare a inventiei;

- dreptului de a interzice tertilor, folosirea inventiei, fara autorizatia sa.

Drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe baza de contract. Contractul se incheie intre titularul brevetului de inventie (inventator) si unitate unde a realizat inventia:                       

- pentru inventiile realizate de salariat in exercitarea unui contract de munca ce prevede o misiune inventiva incredintata in mod explicit;

- pentru inventiile realizate de un salariat in exercitarea functiei sale, in domeniul de activitate al unitatii, prin cunoasterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unitatii sau a datelor existente in unitate, cu ajutorul material al acesteia;

- cand unitatea a comandat cererea.

Contractul se incheie intre titularul brevetului de inventie si beneficiarul inventiei , pentru inventiile realizate in afara unitatii.

Drepturile patrimoniale ale titularului de brevet se transmit prin contract de cesiune si contract de licenta.

Marca

Este semnul distinctiv ce diferentiaza produsele, lucrarile si serviciile unui comerciant, de cele identice sau similare ale altor comercianti.

Marca, in conditiile legii, formeaza obiectul unui drept exclusiv de folosinta.

Functiile marcii, au evoluat in timp: initial, functia de diferentiere a produselor, apoi de concurenta (consumatorul alege produsele de o anumita marca apartinand producatorilor care si-au castigat o reputatie), de garantie (pentru consumatori, marca devine o garantie a unei anume calitati a produsului, fara semnificatie juridica. Este o garantie morala cu o sanctiune specifica: renuntarea la produsul unui comerciant.).

"Asa se explica de ce marca a inceput sa aiba o valoare de sine statatoare, sa devina independenta de produs si sa se vanda singura".18

Principalele semne care pot fi inregistrate ca marci sunt: cuvinte, litere, cifre, reprezentari grafice, combinatii ale acestor elemente, una sau mai multe culori, forma produsului sau a ambalajului, prezentarea sonora.

Marca nu se confunda cu numele comercial. De exemplu: marca de autoturism Dacia Nova nu se confunda cu numele comercial (firma) al producatorului S.C Dacia S.A. In timp ce marca este un mijloc de individualizare a produsului (ex. Dacia 1310, Dacia 1400, Dacia Nova), numele comercial (firma) individualizeaza un comerciant (ex. fabricantul, intreprinzatorul unei intreprinderi de fabrici), de un alt comerciant.

Reglementarea marcii este stabilita prin Legea nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice.

Marca se dobandeste ca urmare a procedurii inregistrarii la Oficiul de stat pentru inventii si marci. Ea se bucura de protectie timp de 10 ani, de la data constituirii depozitului (inregistrarea cererii la O.S.I.M.).

Marca este un bun mobil, incorporal, care poate fi protejat la infinit prin reinnoire succesiva. Marca poate avea o valoare economica proprie.

Dreptul la marca confera titularului:

- dreptul exclusiv de a folosi si exploata semnul ales ca marca;

- dreptul de a interzice folosirea aceluiasi semn de catre alti comercianti.

Dreptul la marca este un drept de proprietate industriala si poate fi transmis de titular, fie partial, fie total, cu sau fara bunul de care este legat, printr-un contract de cesiune.

Dreptul de marca este aparat:

- prin mijloace specifice:

contestatia impotriva hotararii O.S.I.M. de acordare a dreptului la marca;

actiunea in anulare a marcii;

actiunea in contrafacere a marcii.

- prin mijloace juridice

actiunea civila, in cazul in care s-a produs un prejudiciu prin folosirea ilegala a marcii;

concurenta neloiala (art. 5 lit. a din Legea 11/1991).

Marcile de fabrica individualizeaza fabricantii in domeniul activitatii industriale. Ea se afla pe produsele industriale.

Marca a aparut exclusiv ca un semn al producatorului, devenind la un moment dat obiect al protectiei juridice. Ulterior devine un semn de individualizare al produselor fabricantului.

Marcile de comert sunt semnele distinctive ce individua-lizeaza pe distribuitorii produselor. Sunt susceptibile de aparare prin mijloace juridice. Protectia marcilor de comert este o etapa ulterioara in evolutia marcii, prin care s-a urmarit dezvoltarea comertului in conditii similare dezvoltarii industriale.

Marcile de servicii sunt menite sa distinga serviciile prestate de o anumita intreprindere de cele prestate de alte intreprinderi. Ele se aplica serviciilor, de exemplu, pe autovehiculele folosite pentru prestarea serviciilor (taxiuri, camioane etc.), pe bunurile ce fac obiectul serviciilor (ex. vesela in cazul inchirierii) etc.

Potrivit dispozitiunilor art.21 lit.c. din legea nr.26/1990 privind Registrul comertului, modificata in registrul comertului se vor inregistra mentiuni referitoare la denumirile de origine, indicatiile de provenienta si alte semne distinctive asupra carora comerciantii au un drept.

Indicatiile geografice

Indicatiile geografice sunt denumiri date unor produse in vederea identificarii lor, originare dintr-o tara, regiune sau localitate dintr-un stat. Produsele se disting prin anumite calitati specifice ariei geografice de origine. De regula produsele astfel identificate sunt de natura alimentara, vinuri, ape minerale, branzeturi (vin de Jidvei, Cotnari, Tokay, cascaval de Moieciu, Rucar, apa minerala Borsec, Tusnad etc.).

Indicativele geografice se protejeaza numai daca s-au inregistrat la Oficiul de Stat pentru inventii si marci (O.S.I.M.) potrivit Legii nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice.

Lista indicatiilor geografice protejate in Romania se inscrie in Registrul national al indicatiilor geografice.

Asociatiile de producatori care desfasoara o activitate de productie intr-o zona geografica, pot solicita O.S.I.M. inregistrarea unei indicatii geografice.

Persoanele autorizate sa foloseasca indicatia geografica pentru anumite produse pot sa o aplice numai pe aceste produse, pe documente insotitoare, pe reclame, prospecte.

Beneficiarii indicatiilor geografice au dreptul sa ceara interzicerea folosirii, imitarii de catre persoane neautorizate.

Dreptul de utilizare a indicatiei geografice este de 10 ani cu posibilitatea reinnoirii nelimitate. Acest drept nu poate face obiectul unei transmiteri.

In art.83 lit. c) din Legea nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice se sanctioneaza penal faptul de a pune in circulatie produse purtand indicatii geografice care indica sau sugereaza ca produsul in cauza este originar dintr-o regiune geografica, alta decat locul adevarat de origine, in scopul inducerii in eroare a publicului cu privire la originea geografica a produsului.

Eventualele prejudicii cauzate se pot repara prin aplicarea regulilor raspunderii civile delictuale.

Indicatiile de provenienta

Indicatiile geografice sunt o specie a indicatiilor de provenienta.

Indicatiile de provenienta sunt mentiuni cu privire la locul unde anumite bunuri au fost produse. Ele nu constituie o garantie a calitatii produsului, ca in cazul indicatiilor geografice.

Orice denumire de tara, de regiune, de localitate si de regula, de un loc cunoscut poate constitui o indicatie de provenienta, cand producatorul are efectiv intreprinderea la locul indicat.

Indicatiile de provenienta se pot folosi pentru orice fel de produs industrial sau natural. In acest mod se urmareste interzicerea intrarii in tara, in mod fraudulos, a unor marfuri straine.

Acest drept asupra indicatiilor de provenienta este un drept sui - generis, colectiv, inalienabil si imprescriptibil, dar un exclusiv. El apartine oricarui fabricant dintr-un stat, regiune, localitate. Indicatia se poate aplica pe orice produs.

In Codul penal se sanctioneaza folosirea sau punerea in circulatie de produse care poarta indicatii false de provenienta. Se protejeaza astfel cumparatorii, producatorii si comerciantii impotriva concurentei neloiale.

4. Actele juridice privind fondul de comert

In art. 21 litera a) din Legea 26/1990 privind registrul comertului, modificata sunt aratate actele juridice ce privesc fondul de comert: donatia, vanzarea, locatiunea si gajul, care se mentioneaza in mod obligatoriu in Registrul comertului.

a) Donatia fondului de comert

Comerciantul poate dispune de bunurile sale cu titlu gratuit. Donatia este un contract cu titlu gratuit "prin care donatorul da irevocabil un lucru donatarului, care-l primeste". (art. 801 C. civ.)

Obiectul donatiei il poate constitui orice lucru (asadar si fondul de comert).

Donatia este un act solemn, potrivit art. 813 Cod Civil: "toate donatiile se fac prin act autentic".

Donatarul poate pretinde de la donator sau mostenitorii acestuia predarea fondului de comert.

b)Vanzarea fondului de comert

Fondul de comert fiind un bun mobil, unitar si distinct de elementele sale componente, cu o anumita valoare economica, poate fi vandut. S-a statuat ca vanzarea fondului de comert cuprinde si vanzarea bunurilor imobile din componenta sa.

O precizare: desi vanzarea fondului de comert ce contine bunuri imobile se supune legii comerciale, bunului imobil vandut ca urmare a instrainarii fondului de comert i se vor aplica regulile dreptului comun.

Potrivit unei opinii, vanzatorul fondului de comert are o obligatie speciala: "obligatia de a nu face concurenta cumparatorului".19 Apreciem ca justificarea restrictiei rezulta din prevederile art. 2 Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale ce definesc concurenta neloiala ca fiind: "orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea comerciala sau industriala". In ipoteza cand vanzatorul fondului de comert, deci inclusiv a clientelei si vadului comercial, ar deschide un nou comert de acelasi gen in apropierea fostului fond de comert, ar proceda necinstit fata de cumparator, pentru ca vechea clientela, cunoscandu-l, il va prefera.

Legea nr. 58/1991 cu privire la privatizarea societatilor comerciale este o aplicatie practica a contractului de vanzare-cumparare a fondului de comert.

Activele societatii comerciale, adica unitatile ce pot fi organizate si pot functiona independent (de ex.: o hala cu un anumit profil industrial, un atelier, o unitate distincta a societatii comerciale cum ar fi unitatea energetica , de transport, de aprovizionare etc.), practic sunt fractiuni (de fapt, fonduri de comert) ce compun fondul de comert apartinand societatii comerciale supuse privatizarii. Ele pot fi vandute, pe baza de licitatie publica sau licitatie in plic, cu adjudecarea la cel mai ridicat pret. Plata integrala a pretului se face in cel mult 30 de zile de la data incheierii contractului de adjudecare.

In conditiile legii, si elementele componente ale fondului de comert pot fi vandute. Prin interpretare ,,per a contrario" a art. 42 Legea 26/1990 s-a admis posibilitatea instrainarii separate a emblemei fata de fondul de comert.

Aceeasi solutie si in cazul vanzarii drepturilor de proprietate industriala (brevete de inventii, marci de fabrica, comert si servicii etc.) si a drepturilor de autor.

Nu se pot instraina separat de fondul de comert:

- firma: art. 42 Legea 26/1990 interzice instrainarea firmei separat de fondul de comert;

- clientela si vadul comercial fiind aptitudini ale fondului de comert de a atrage publicul consumator nu pot avea o existenta independenta de fondul de comert. De aceea nu pot fi separate de acesta.

c) Locatiunea fondului de comert

Fondul de comert, ca bun unitar si distinct de elementele ce-l compun, poate face obiectul contractului de locatiune.

Contractul de locatiune este contractul prin care o persoana, numita locator (proprietarul fondului de comert), pune la dispozitia altei persoane , numita locatar, folosinta unui lucru neconsumptibil individual determinat (fondul de comert), pe o perioada determinata de timp, in schimbul unei sume de bani numita chirie.

Particularitatile locatiunii fondului de comert   

Se pot inchiria fie fondul de comert in totalitatea sa, fie elementele componente, in conditiile legii.

Locatarul (avand obligatia generala prevazuta in articolul 1429 Cod Civil " trebuie sa intrebuinteze lucrul inchiriat.ca un bun proprietar si numai la destinatia determinata prin contract"), in cazul fondului de comert, trebuie sa-i respecte destinatia (de ex. sa continue productia sau comertul inceput de locator).

Aceleasi considerente expuse la vanzarea-cumpararea fondului de comert, ne determina sa credem ca este intemeiata opinia conform careia locatorul este obligat sa nu faca concurenta neloiala locatarului.

Locatarul fondului de comert, din punct de vedere al firmei, poate opta pentru una din cele trei posibilitati mentionate la ,,Transmiterea firmei ".

d) Gajul fondului de comert

Contractul de gaj este contractul prin care debitorul sau o terta persoana remite creditorului sau unui tert un bun mobil, corporal sau incorporal, in vederea garantarii executarii unei obligatii.

Comerciantul, de exemplu, debitor a obligatiei de restituire a unui imprumut bancar, sau o persoana apropiata acestuia (intre comerciant si tert exista fie raporturi personale deosebite, fie un raport juridic anterior) poate garanta executarea obligatiei de a da (restitui imprumutul) prin predarea la imprumutator (banca) a fondului de comert, cu titlul de gaj.

Gajul este un contract real, pentru ca se incheie in mod valabil numai prin remiterea bunului (art. 1685 Cod Civil: "amanetul (gajul) este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranta datoriei").

Remiterea obiectelor gajate trebuie sa fie reala si efectiva, debitorul fiind lipsit de posibilitatea de a le mai utiliza.

S-a apreciat ca si in ipoteza in care bunul gajat se afla in mainile unui tert, ales de comun acord de catre debitor si creditor in acest scop, creditorul este in posesia efectiva a bunului gajat.

Prin exceptie de la principiul general, in art. 480 alin. 4 C. com., s-a instituit gajul fara deposedare. Acesta are ca obiect numai bunurile expres prevazute de legiuitor. Astfel, gajul asupra produselor solului prinse prin radacini sau deja culese, precum si asupra materiilor prime si materiale in stare de fabricatie sau deja fabricate si aflate in fabrici si depozitate, se considera constituit ca efect al incheierii contractului de gaj fara deposedare, de la data actului, fara ca sa se ia din posesia debitorului.

S-a apreciat ca si gajul fondului de comert este gaj fara deposedare.20

Intre argumentele invocate se subliniaza ca "remiterea fondului de comert catre creditor ar avea drept consecinta imposibilitatea continuarii comertului de catre comerciantul debitor.ar echivala cu incetarea activitatii comerciale a debitorului", precum si " interesul economic pledeaza pentru continuarea comertului de catre comerciantul debitor".

Apreciem, ca argumentele invocate nu pot sa adauge la lege.

Gajul fara deposedare nu poate fi extins asupra altor bunuri in afara celor precizate in art. 480 alin 4 C. com.21

Ratiunile ce ne calauzesc spre aceasta solutie sunt cele legale:

scopul contractului de gaj, " spre siguranta datoriei", are prioritate in fata oricarui alt argument. Creditorul grijuliu impune incheierea contractului de gaj. Nimic nu-l obliga pe debitor la aceasta. Cand consimte, este firesc ca acest mijloc eficient de garantare a executarii obligatiei sa nu fie alterat. Creditorul comercial are nevoie de suma imprumutata la termenul convenit, nu la termenul la care s-ar valorifica fondul de comert.

Codul Comercial stabileste limitativ bunurile ce pot forma obiectul gajului fara deposedare. Fondul de comert nu figureaza printre acestea.

e) Fondul de comert, aport in societatea comerciala

Aportul consta in obligatia asumata in mod liber de asociat de a aduce la societate un bun, o valoare patrimoniala. Aportul consta , intr-un sens, in insusi bunul adus la constituirea societatii comerciale.

Obiect al aportului il poate constitui orice bun, mobil, imobil, corporal, incorporal, necesar realizarii activitatii viitoarei societati comerciale.

Fondul de comert este un bun mobil, incorporal.

In legislatie se arata operatiile juridice la care poate fi supus fondul de comert, fara a se preciza daca fondul de comert poate fi si obiectul aportului adus de asociat la societatea comerciala.

Se admite ca obiect al aportului in natura il poate constitui si fondul de comert.22 Fondul de comert constituit ca aport in societate, devine in lipsa de stipulatie contrarie (asociatii pot stabili ca titularul sa transmita numai dreptul de folosinta asupra bunului) proprietatea acesteia din momentul inmatricularii ei in registrul comertului.

In schimbul fondului de comert, comerciantul primeste parti de interes, parti sociale sau actiuni.

Modul de aducere la capitalul social a aportului ce are ca obiect fondul de comert il vom analiza la capitolul privind constituirea societatilor comerciale.

f) Mijloace juridice de protejare a fondului de comert

Fondul de comert, ca bun distinct si unitar, poate fi aparat prin mijloace comune raspunderii juridice: raspunderea contraventionala, civila, penala.

Nu exista mijloace specifice de aparare a fondului de comert.

Elementele componente ale fondului de comert sunt aparate prin mijloace aratate la firma, emblema, clientela si vad comercial, drept de proprietate industriala si drept de autor.

Astfel, cade sub incidenta raspunderii administrative si a raspunderii civile nesocotirea regimului legal privitor la firma, emblema, drepturile de proprietate industriala si de autor.

Raspunderea penala este atrasa prin savarsirea infractiunilor de concurenta neloiala prevazute in art.5 din Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale.